Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "copii abandonați"

În gândirea unor bărbați, o femeie singură, dar activă sexual, a rămas o prostituată

De 17 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Se apropie sărbătorile. Ce mai, bat la ușă. Deja am gândit meniul pentru seara de ajun și ziua de Crăciun. În perioada asta oamenii se mobilizează și strâng cadouri pentru cei nenorociți. România e fruntașă la copii nenorociți. Micul meu prinț cu care am petrecut câteva zile la spital îmi râde acum din stele. Cutiile strânse de-a lungul anilor au bucurat câteva minute sufletele abandonate.

De vreo doi ani nu m-am mai angajat pentru asemenea fapte. Recunosc, și când m-am implicat, mi s-a cerut ajutorul. Singură nu mă bag la a face pe Moșul de Crăciun. Periodic donez haine, jucării, cărți și încălțăminte unde aud că e nevoie. Cadourile de Crăciun către copiii abandonați le accept pentru utilitate, dar mobilizarea tocmai în această perioadă mă irită. Curând am descoperit că familiile cu copii cu nemiluita mă irită și mai crunt. Mărturisesc, nu am ajutat și nu o să ajut asemenea familii. Nu vă ascund primul gând când citesc apelul la bunăvoință. Programați femeia la doctor. Să afle de planificare familială. Donați contraceptive și prezervative.

Mila e un dat al omului primitiv. E în noi. Rousseau e de acord cu mine. Invers. Eu sunt de acord cu Rousseau. Îmi este milă de cei nouă, zece sau unsprezece copii, dar refuz orice acțiune de binefacere în numele lor. Educația sexuală în școli e necesară. Educația sexuală în satele românești se impune în mod imperios. Dar. Cel mai mare șoc suferit pe acest subiect l-am suportat recent.

Am pledat pentru educație sexuală în școli oriunde am avut ocazia sau pentru orice urechi dispuse să mă asculte. Un copil informat nu o să alcătuiască o familie cu nouă copii. Pentru ignoranța copiilor, vinovați sunt părinții. Cine e vinovat pentru ignoranța adulților?

Am prietene singure. Povestim uneori despre nopțile lipsite de pudoare. Ce mi-a fost dat să aud! Bărbați care scot prezervativul în timpul actului sexual pentru că așa vor ei. Bărbați care ejaculează fără intenția de a suporta consecințele unui act sexual neprotejat. Bărbați care refuză tratamentul în urma unui act sexual pentru că nu au simptome. Tot părinții poartă vina pentru acești imbecili?

Mi-am reamintit ce am citit într-o carte despre vremurile în care bărbaților li se acorda tacit permisiunea de a frecventa prostituatele. A lăsa însărcinată o prostituată nu declanșa nici un sentiment de vinovăție sau responsabilitate. Femeile alcătuiau două categorii: neveste și prostituate. Prostituatele nu erau oameni.

Îmi pare că în gândirea unor bărbați, o femeie singură, dar activă sexual, a rămas o prostituată. Lipsește plata. Unii se mai oferă să plătească un tratament sau un avort. Mă opresc. Mi-e greață.

Ultima frază:
Dragile mele femei, alegeți vibratoarele în locul bărbaților până ajungeți la Făt Frumos. Orgasmul e garantat. Sunteți ferite de boli. Vă susțineți autonomia plătind pentru plăcere.

Foto: Bogdan Mosorescu

3 zile la spital cu Micul prinț

De 4 feb., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O să urmeze un articol derutant. Am un subiect, dar nu pot să vorbesc despre. Mi s-a îngăduit să sugerez. Nu pot să știrbesc reputația unei instituții. Adevărul este că nici nu doresc. În sistemul nostru imperfect până la dezgust, se găsesc persoane care fac bine.

O concluzie. Mereu se găsesc persoane care fac bine.

Totul a început de la un telefon. Un copil instituționalizat se află la spital. Pot să-mi fac timp de?

Timp nu prea am sau prefer să-l folosesc în folosul meu. Un trup de copil zace pe un pat de spital, un copil de 3 ani abandonat la naștere din cauza unei malformații la inimă. N-am putut să trec peste acest fapt. Oare ce este în capul lui? M-am întrebat în fiecare zi de cel puțin 10 ori. L-am întrebat pe copil în fiecare zi începând de vineri.

Vineri am mers la spital. Ne-am cunoscut. Eu mă văicăream la interior. Vai de sufletul meu! Cine m-a ascultat, infirmierele și surorile medicale au luat cunoștință de furia mea. Sunt furioasă pe habotnici, pe ignoranți, pe părinții pudibonzi.

O să-l numesc pe copil Micul prinț. Aseară am terminat de citit. A ascultat cuminte cu capul lipit de al meu. Prima dată când s-a tras lângă mine am avut o tresărire. Dacă are păduchi? Vedeți, eu sunt o persoană mai bună atunci când raționez. Instinctul și obișnuința mă dezonorează prin reacțiile stereotipe. De aceea nu suport și nu accept aprecierile. Apreciez și respect ce faci, Dunia!

Nu, vă rog frumos, de mii de ori nu! Nu stau lângă un pat de spital pentru Micul prinț, stau pentru Mara. Empatizez până la leșin.

Ca orice copil abandonat, se împrietenește ușor cu oricine se apropie de patul lui. Râde, întinde mâna, lasă ochii în jos, te urmărește cu privirea. Pare să cunoască o anumită bunăvoință a oamenilor. Ne jucăm, ne distrăm, dar la final toată lumea pleacă.

Ce e în capul tău, Micule prinț? Știe să articuleze cu autoritate cuvântul gata. Gata! I-am dus o carte în prima seară. Motricitatea fină a mâinilor m-a determinat să-i aleg o carte muzicală cu animale. Pe fiecare pagină apărea cuvântul mama. Mi-a fost rușine să rostesc mama în prezența lui. El a învățat să spună gata. Gata!

În prima zi m-am purtat ca o mamă. I-am aranjat hainele în dulap. I-am separat bluzele de pantaloni. Le-am ordonat în curate și murdare. O bluză avea etichetă. Ah! Uite cutiile de pantofi cadou. Mi-a venit să vărs, deși m-a copleșit nedreptatea. O cutie de pantofi reprezintă un ajutor. Dar cineva este vinovat pentru că Micul prinț nu are o familie.

M-a întrebat cineva dacă nu este prea devreme că am discutat cu Mara despre actul sexual. Povesteam despre. Nu cunosc în dezvoltarea omului un moment potrivit. Dacă ar fi să numesc unul, aș alege minutul în care informația pătrunde în universul copilului. Nu aș indica o vârstă. Intrarea în colectivitate a pruncului reduce puterea părintelui de a controla informația. Mara a aflat despre penisul care pătrunde în vagin. Înseamnă că pentru ea este momentul.

Cu o educație sexuală în școli, numărul avorturilor s-ar reduce în rândul adolescentelor. Cu o educație sexuală în școli, numărul Micilor prinți s-ar reduce și el. Ca să nu mai vorbesc de sufletele schilodite ca ale mele care nu întorc spatele, dar nici nu merg până la capăt. Nu-l adopt pe Micul prinț. Îl hrănesc, îl schimb, mă joc cu el, îi citesc. În primele două seri arunca nervos cu cărțile când plecam. Știa că urmează să ies pe ușă. Aseară a ridicat mâna. Paaa!

Nu i-a luat mult să învețe. Copiii abandonați învață repede că nu este nimeni pentru ei. Aseară am primit prima lovitură serioasă. M-a durut în prima și a doua seară, dar aseară m-a copleșit.

Vii și pleci. Uite, nu mai arunc cu cărți. Paaa!

Firește, caut un vinovat. Religia este primul vinovat. Religia și ipocrizia celor care au stabilit niște legi care-l fac pe om să nu fie bine cu el însuși. Consolarea cu Paradisul nu mă poate ajuta.

V-a făcut vreodată un Mic prinț cu mâna? V-a arătat cât de repede descoperă pe pământ că nu e nimeni pentru el?

Mă spăl pe mâini de trei zile. Habar n-am ce o să-mi provoace următoarea revedere cu el. Știu sigur că mai avem de citit Cartea cu Apolodor.

Nu o să fiu niciodată mama Micului prinț, dar îi sunt prietenă. Oricine are nevoie de un prieten.

Foto: Zenobia Lazarovici

Mara mănâncă și în iunie. Copiii abandonați mănâncă de sărbători

De 3 dec., 2018 0 Colaborari , , , 0

De la despărțirea de tatăl Marei, în urma unei înțelegeri la notar, ne împărțim timpul cu copilul. Nu agreez. Înțeleg nevoia copilului de a sta cu ambii părinți. De aceea avocatul tatălui Marei m-a bătut compătimitor pe umăr și m-a felicitat. Am luptat după putințe intelectuale pentru un înțeles anume al părinților separați. Când este la unul dintre părinți asta nu înseamnă că celălalt nu poate avea acces la copil.

Ieri am mers cu Mara la Bufnițe în timpul tatălui. Spre seară, când a revenit acasă, plânsete și văicăreli. Nu vreau să plece tata! Mi-e dor de tata! De ce nu muncește în România? Din nou. Nu vreau să plece tata!

La culcare, Mara a cerut să-i cânt. Să o liniștesc. Cânt de 8 ani Gărgăriță riță și Mama coace pâine. De vreo 5 ani am mărit repertoriul. Am adăugat: Mare bal, Soarele jos a picat, Aricioaica-n umbra florii. Aseară nici măcar bis-ul n-a fost suficient. Am sugerat să stăm liniștite cu ochii închiși. Eșec. Am propus să povestim. A acceptat. Mara povestește cu mine chestionând. Mama, tu plângeai când plecau părinții tăi? Mama, când ai plâns cel mai tare? Fiecărei situații din viața ei îi potrivesc situații din copilăria mea. Răspunde empatic. Mama ei a plâns când a avut 8 ani.

Aseară n-am înregistrat nici un succes. Nimic nu a ajutat-o să doarmă. După vreo oră de zvârcoliri, plânsete, nas înfundat, îmbrățișări scurte și apăsate, mi-a venit o idee. Mara, hai să închidem ochii și să plecăm departe. Unde, mama? În lumea visurilor. Acolo putem să ne alegem orice loc, vrei? Vreau. Atunci să alegem o destinație și un loc de întâlnire. La Disney. Mara a sugerat. Bine, la Disney. Eu o să fiu îmbrăcată cu blugi, tricou alb cu Freud și adidași. Tu? Eu o să fiu îmbrăcată la fel ca azi. Blugi, bluză gri și adidași cu fundiță. Perfect! Unde ne întâlnim? La bilete. Nu, mai bine la ceasul cu Mickey. Atunci așa rămâne, ne vedem la ceasul cu Mickey. S-a lăsat liniștea.

Eu mi-am simțit zâmbetul în colțul gurii și satisfacția.

Relatarea episodului de aseară reprezintă o introducere. Fac un apel la cititorii blogului. Înainte de, mărturisesc. Apelul are loc deoarece am ales să sprijin un proiect. Personal, mă decis să mă țin departe de luna decembrie și de inițiativele de a ajuta orfanii în preajma sărbătorilor.

Mara mea mănâncă și la 1 ianuarie. Mara mea are nevoie de haine și în luna februarie. În martie încă bea ciocolată caldă. În aprilie colorează. În mai poartă încălțări primite de Crăciun. În iunie mănâncă. Mănâncă și în iulie. Suntem cu toții de acord, mâncăm zilnic, donăm 3 zile pe an.

Studiile au confirmat predispoziția oamenilor. De Sărbători chiar ne facem timp de alții mai puțin norocoși. Înțeleg. La nivel rațional pricep. Sufletul e mai greu să-l împac. Mă încearcă o senzație de greață. Dar indiferent de convingerile personale, dacă pot ajuta niște copii abandonați, atunci o fac.

Anul acesta am răspuns apelului celor de la Numai Fapte Bune. În 6 și 7 decembrie putem fi alături la Ambasada să susținem acest proiect.

Ținta:

1000 de copii din Bacova, Bazoș, Periam, Dudești, Bulgărusi, Izvin, Valcani.

Reguli:

  • O cutie goală de pantofi învelită în hârtie de cadou.
  • Cutia să conțină articole ca: jucării, pastă de dinți, cărți, fular, prosopel, dulciuri etc.
  • Nu uitați să semnați cutia. O urare ar fi binevenită.

Livrarea la Ambasada în 6 și 7 decembrie.

Garanția:

Pentru mine garanția o reprezintă Asociația Sfera Timișoarei. Pentru cititori, răspunsul meu la apel. Pot fi prezentă la Ambasada la niște ore pentru unii dintre dumneavoastră dacă îmi cereți. Lăsați un comentariu.

Mulțumesc din suflet și să ne suflecăm mânecile. Luna decembrie are forța să aducă în conștiința noastră trupurile și sufletele celor mutilați de abandon. Pentru Mara s-au dus lupte și se duc. Pentru acești copii părinții au renunțat să lupte. Vă puteți imagina propria odraslă să doarmă la un loc cu orfanii?

Foto: Simona Nutu

Abandonați în 2017. Încă abandonați în 2018

De 3 ian., 2018 3 Colaborari , , , , 0

După o scurtă evaluare a anului 2017, am ales pentru descrierea lui două adjective: bun și fermecător. N-au lipsit orele pline de disperare, de suflet hăituit, de buze mușcate, de degete roase, de calorifere sparte. Dar balanța a înclinat spre satisfăcător. Orice durere a lui 2017, privind în urmă, revine sub forma unei amintiri. Îmi amintesc că am suferit, dar nu mă doare nimic. Nici măcar datoriile. Am decis să le port pe umeri cu mândria omului care s-a îndatorat muncind.

Pe blog a rămas ceva ce trebuie făcut: un articol despre cutiile de pantofi. Am cerut în decembrie, în numele unor copii, niște cutii de pantofi cu funcția schimbată. Copiii abandonați, datorită donațiilor dumneavoastră, au primit cadouri de Crăciun.

Ce s-a întâmplat? O prietena, Flore Iacob, asistent social la DGASPC Mehedinți mi-a solicitat ajutorul. Sub grija ei, ce semnificație are grija unui asistent social, se află 22 de cazuri, 37 de copii abandonați. Și-a dorit pentru ei o mică bucurie: daruri de Crăciun. Cu mine și zecile de persoane care s-au organizat, a reușit. Fiecare copil a primit ceva de Crăciun.

Cum am procedat? Am scris un articol cu o scurtă introducere, apoi am lăsat o listă cu numele copiilor. Am povestit, am cerut, am așteptat. Reacțiile nu au întârziat. Datorită numărului mare de persoane anunțate cu dorința de a fi Moș Crăciun pentru un copil abandonat, am stabilit o zi pentru a aduna cutiile la Apiarium. Emese Badina a pus la dispoziție Casa cu iederă. Între 9 dimineața și 17 după-amiaza am strâns cutii.

Ce am descoperit? Toate persoanele mi-au mulțumit pentru punerea în acțiune. Două persoane din cinci m-au întrebat dacă ajung cutiile la copii. Cinci persoane din cinci și-au exprimat îndoiala.

Ce concluzii am tras? 1. Faptul că toată lumea mi-a mulțumit, fără nici o excepție, înseamnă că numărul persoanelor cu însușiri și abilități educate nu e neglijabil. Cantitate este, vocea nu răzbește. 2. Numele Dunia constituie o garanție. 3. Suspiciunea din jurul instituțiilor menține economia gesturilor altruiste. 4. Asistenții sociali și asistenții maternali în special sunt pentru copii o prezență pe tot parcursul anului, 365 de zile. 5. Trecerea de la un a fi pasiv la un a fi activ se datorează circumstanțelor favorabile prin preajma Crăciunului. 6. O să pregătesc o nouă chemare la acțiune în luna iulie.

Unde au ajuns cadourile? Cutiile au ajuns la ei, la copii. Abandonați în 2017, tot abandonați și în 2018. Pentru dumneavoastră am pregătit niște fotografii. O să pun în articol două fotografii: una din ziua în care s-au strâns cutiile și una de la serbarea unde copiii au primit darurile.

Vă mulțumesc pentru încredere. Mă înclin în fața fiecăruia dintre dumneavoastră care ați donat.

22 a fost depășit

De 6 dec., 2017 0 Colaborari , , , , 0

Am blogul de 10 ani. În acești ani, m-am implicat în câteva cazuri sociale. De fiecare dată doar când mi s-a cerut ajutorul. Așa se face că am scris despre lipsa de cărți în limba română la grădinițele din regiunea Cernăuți, raionul Hliboca, satul Iordănești și despre copiii Casei Faenza în 2011, 2013 și 2014.

Pentru Casa Faenza mi-a scris Florentina Iacob sau Flo cum o numesc eu. Ne cunoaștem de la grădiniță, iar în timp am dezvoltat o relație de prietenie. Ea a lucrat la Casa Faenza și tot ea are meritul de a se folosi de mine ca resursă.

Pentru copiii de la Cernăuți mi-a cerut ajutorul Adrian Misichevici. O resursă și pentru Adrian, dar nu una eficientă. Reacțiile au lipsit.

Nu am dus lipsă de reacții ieri după publicarea articolului în care ceream în numele a 22 de copii. Flo a solicitat din nou sprijin din partea mea. Am fost copleșită de numărul de persoane, luată cu asalt de numărul de mesaje, mailuri și comentarii.

22 a fost depășit. Am dat telefon și mi-am mărturisit neputința. Flo reprezintă persoana care mi-a cerut ajutorul, nu reprezintă DGASPC Mehedinți. Ea este doar omul meu de legătură și se ocupă de cele 22 de cazuri. Cum numărul a fost depășit, Flo mi-a comunicat că în grija DGASPC Mehedinți există 280 de copii.

În noua perspectivă, notez aici:

Cine dorește să facă o cutie, aici în Timișoara, propun data de 13 decembrie să fie data limită. Cutiile pot fi lăsate la Apiarium, Corneliu Coposu numărul 5, între 8 dimineața și 17 seara. În 14 vor fi expediate la DGASPC Mehedinți. Adresa: Str. Traian nr. 89 cod poştal 220132, Drobeta Turnu Severin.

Eu sunt omul de legătură de aici. Paula Aldescu, 0745 950493.

Flo este omul de legătură de la Severin, cea care se ocupă de cele 22 de cazuri. Florentina Iacob, 0724 186 289.

Vă mulțumesc.

Miercuri în 13 o să fiu toată ziua la Apiarium.

Foto: Bogdan Mosorescu

22 de cutii de pantofi

De 5 dec., 2017 9 Colaborari , , , 0

V-am scris ieri că o să revin cu o rugăminte. O să cer. În numele a douăzeci și doi de copii înaintez următoarea pretenție:

22 de cutii de pantofi cu funcția schimbată. Să ajungă sub formă de cadouri. Fix în această perioadă. Nu pentru că devenim mai buni, de unde, dar ne facem timp. Unii din frica de Dumnezeu, alții pentru atenția Lui, mulți pentru un delir de grandoare, câțiva din empatie. Indiferent de motiv, copiii or să se bucure. Toți sunt abandonați, copii ai unor mame eroine care au respectat prea mult viața ca să avorteze și prea puțin ca să-i crească.

Copiii cresc fără îmbrățișări, fără afecțiune, fără povești. Cresc cu un sentiment teribil: abandonul. Nu au reprezentările noastre despre viață. Nu pretind nimic, unii nici nu știu că pot face asta.

O să vă las numele și vârsta. Cine îmi ascultă rugămintea, îmi lasă un mesaj, iar în privat putem discuta detaliile despre livrare. Vă mulțumesc cu fierbințeală în minți.

1. Petru, 10 ani, abandonat în maternitate.
2. Andreea, 9 ani, abandonată de mamă, fără paternitate.
3. Adrian și Daniel, 3 ani și 1 an, abandonați de mamă în maternitate.
4. Ana Maria și Denisa, 3 ani și 7 ani, agresate.
5. Alin, 6 luni, lăsat de mamă, vizitat o singură dată.
6. David, 2 ani, abandonat de Crăciun.
7. Cristian, 4 ani, probleme grave de sănătate.
8. Roxana, 11 ani, abandonată în maternitate.
9. Denisa, Daniela, Marius, 10, 13, 16 ani, părinți alcoolici, de 7 ani în asistență maternală.
10. Andrei și Dumitru, 8 și 11 ani, neglijați sever. Mama nu-și caută copiii.
11. Geta și Mirela, 9 și 7 ani, abuzuri severe.
12. Alexandru, 13 ani, părăsit la naștere, retard mental sever, nu a fost niciodată căutat.
13. Ionuț, 13 ani, abandonat.
14. Ileana, Gheorghe, Adriana și Cristina, 5, 8, 9 și 11 ani, abuzați de tată. Mama îi caută ocazional.
15. Camelia, 16 ani, abuzuri severe, este elevă la liceu și învață bine.
16. Denis și Robert, 9 și 10 ani, neglijați, mama își caută copiii.
17. Ștefan, 17 ani, mamă decedată, niciodată căutat de tată.
18. Mirela, 17 ani, mamă decedată.
19. Cornelia și Alexandra, 10 și 12 ani, părinți alcoolici.
20. Florentin, 13 ani, mamă decedată.
21. Teodor, 16 ani, părinți alcoolici.
22. Firut, 12 ani, neglijat, mama a părăsit domiciliul, tatăl nu l-a căutat niciodată.

Foto: Bogdan Mosorescu

Zice Dunia: cine este asistentul maternal?

De 4 dec., 2017 0 Colaborari , , , , 0

ÎNTREBARE
Ce presupune să fii părinte profesionist?

RĂSPUNS
• O persoană atestată şi special pregătită pentru a creşte, a îngriji şi a educa la domiciliul său unul sau mai mulţi copii.
• O alternativă benefică la îngrijirea în instituţii a copiilor.
• O muncă importantă şi de valoare ce poate fi prestată de toţi aceia pentru care calitatea de părinte este esenţială.
• Pregătirea copiilor pentru viaţa de familie.

BENEFICIARI

• Copiii aflaţi în dificultate, neglijati sau abuzati, cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani.
• Copiii părăsiţi în maternitate sau spital, copiii abandonaţi.

Am făcut o scurtă introducere. Mai târziu revin cu o rugăminte. O să cer. Funcția mea e clară. Sunt o conexiune între două reprezentări despre viață: între persoanele crescute în familie cu frustrări și copiii abandonați și cu traume.

Revin. Am 20 de copii. O să mă adresez comunității din jurul blogului.

Mulțumesc.

Foto: Bogdan Mosorescu

Vă rog frumos, lăsați-mă să avortez

De 26 mart., 2017 6 Trăiri afective ale mele , , , 0

O să urmeze un text despre avort. Înainte vreau să vă spun o poveste.

Când eram mică, la sfârșit de săptămână mergeam în vizite; duminica întotdeauna la bunicii din partea mamei, vineri seară și sâmbătă la diverse familii cu care părinții mei dezvoltaseră o relație. Distracția părinților și a prietenilor lor semnifica mese întinse și bogate, iar vara grătare în curte. Sunt foarte sigură de o delectare gastronomică a nașei mele care savura dovlecelul pane al mamei mele.

Când nu eram gazde și plecam noi pe la alții, după o anumită vârstă am început să refuz o vizită sau alta. În special nu-mi plăcea o femeie anume. Nu înțelegeam cum putea mama mea să o placă și să o scuze în fața mea când îi strigam cu reproș apropierea de ea. Am disprețuit-o ani întregi și am iertat-o anul trecut. Complet întâmplător i-am aflat detalii intime din viața. Femeia a suportat de-a lungul anilor câteva avorturi. Mamă a trei copii, a refuzat să-și mărească familia în numele vieții. O consecință a avorturilor interzise în epoca Ceaușescu se află în mărturisirea mea. Comportamentul ei lipsit de identificare afectivă, atitudinea indiferentă, limbajul ordinar și tonul belicos mi-au provocat sentimente de respingere și dispreț.

Anul trecut i-am putut înțelege comportamentul. Nu i l-am scuzat și nu mă simt vinovată de ceea ce am simțit în toți acești ani, dar măcar pricep.

Iar acum are loc un marș al vieții. Am trecut de zeci de ori pe lângă maternitate unde stau de strajă bărbați, copii și femei să ne reamintească că nu există iertare după avort.

Oare cui se adresează? În lumea asta își duc zilele și persoane ca mine fără Dumnezeu cu D mare. Am diferinți dumnezei, toți cu literă mică. Mă revoltă acești oameni din fața maternității. Mă confrunt când trec pe lângă cu sentimente de silă, de părere de rău, de indignare, de agresivitate.

Sunt mama unei fetițe de 7 ani. Am și întreruperi de sarcină. A aduce un copil de lume înseamnă mai mult decât a da viață. Pornind de la nume, Marșul pentru viață, atrag atenția asupra ipocriziei. Oamenii iau viața altor ființe. Găinile, din această perspectivă, au aceleași drepturi ca oamenii: să trăiască.

Să urcăm un nivel. Conștiința. Noi am avea conștiință. O conștiință ar pune în pericol viața unei femei? Există numere ale femeilor decedate în epoca Ceaușescu. Bărbații, femeile și copiii ăia folosiți cu nerușinare de adulți s-au întrebat despre motivele unei guvernări? De ce intră guvernul în viața intimă a femeii și interzice avortul? Cunosc răspunsul. Nu o să-l dau pentru că mă oprește sila.

Dau înainte pentru că reacționez. Reacție la ignoranță, prostie și răutate.

Ființele alea dotate cu aparat respirator din fața maternității susțin viața. Dacă viața înseamnă să respiri, au dreptate. Dar greșesc. Viața înseamnă supraviețuire, educație, empatie, putința de sublimare. Copiii abandonați au șanse să supraviețuiască. Unii dintre ei. Doriți să protejați viața? Începeți prima dată prin a sprijini viața. Adoptați! Susțineți educația sexuală în școli și sexul protejat.

Actul sexual vă ofensează? Păi daca sunteți adepții utopiei lui Huxley, suflecați-vă mânecile, studiați cu strictețe și disciplină genetica și mai urcați o treaptă în istoria umanității: viața în eprubetă. Nu fac trimitere spre fertilizare și spre inseminare, ci spre Minunata lume nouă. Dacă nu știți despre ce vorbesc, citiți cartea.

Pentru cei cu Dumnezeu în gură și Biblia în mână, în suflet sigur nu poartă învățături creștine de iubire, menționez că apucăturile voastre afectează viețile a zeci de femei. Unele devenim mame cu responsabilitate. Nu naștem pentru viață, ci aducem pe lume un copil cu obligația de a-l face fericit. Fericirea e un cuvânt pentru copiii abandonați; un cuvânt în dicționar, nu necunoscut, ci de neatins.

Am scris acest text doar pentru a fi un număr pentru cei din tabăra cealaltă. Există și tabăra oamenilor raționali și cu bun simț.

Iar voi, ăia care protestați, nu aveți habar de rațiune, bun simț și probabil de sex satisfăcător în viața voastră. O presupunere nefondată, recunosc, dar așa pot să vă compătimesc și să vă înțeleg.

De scuzat nu vă scuz. Nici Dumnezeul ăla în care credeți nu o face. Credința presupune altceva.

Foto: Flavius Neamciuc

A face bine nu înseamnă a ajuta

De 11 feb., 2013 17 Trăiri afective ale mele , , , , 1

Știați că în jurul vârstei de trei ani în viața copilului apare frica? Nu bau-bau, nu țiganii sau leul, ci frica, sentimentul de neliniște provocat de un pericol. Nu, nu o să urmeze o poliloghie despre frică sau copii, mă folosesc doar de vârsta lor pentru a ajunge la filantropie.
Și nu va fi nici o poliloghie despre filantropie. Folosesc tehnica silogismului, trei judecăți, printre care și o concluzie.
Concluzia: a face bine nu înseamnă a ajuta pe cineva.
Am scris pe blog de cele trei acțiuni ale mele de binefacere, donații în produse la centre de îngrijire și jucării la copiii bolnavi de leucemie. Am făcut bine, dar nu am ajutat pe nimeni cu adevărat. La asta mă gândesc eu de la prima mea încercare de a ajuta. Gândurile par prinse în clei. Simțurile și rațiunea s-au lipit, simt în loc să raționez și gândesc unde ar trebui să simt.
Centrul la care am mers se ocupă de copiii până la patru ani. Mara mea are trei. A început să-i fie frică de întuneric și să realizeze cât de mare aste lumea. Orice copil am luat în brațe, mă refer la copiii abandonați, nu mi-a permis să simt, ci să raționez. Am ținut în brațe, am legănat și sărutat un prunc într-un gând. Realitatea lui prezentă. Copiii abandonați sunt, copiii abandonați niciodată nu or să fie. În acest sunt sumbru am legănat și eu câțiva și mi-am zis că mogâldeața din brațele mele se află în cel mai fericit sunt, copiii abandonați sunt fericiți până la patru ani. După patru ani ei nu realizează că lumea e mare, ei se confruntă cu mărimea lumii. Un metru de material uman, de ființă cu conștiință sare de etapa cunoașterii în etapa acceptării. Copiii abandonați acceptă lumea mare fără să o înțeleagă. Acceptarea lor vine într-o declanșare a fricii. Frica de lumea mare în raport cu un metru de ființă. Și din acest start, plin de emoții neînțelese, de acceptări necunoscute, ne edificăm societatea.
Îmi este rușine acum de pretențiile oamenilor. Pretențiile de bun simț, de respect. Cum devine posibil respectul dintr-o neînțelegere?
Fapta mea, donația mea în produse acestor copii nu a ajutat deloc. A făcut un bine, a adus o stare de bine printr-un pampers uscat, dar fapta mea nu a ajutat la înțelegerea lumii mari. Copiilor abandonați nu le spun zilnic, lumea e mare, și până o să te poți ajuta singur în ea, te ajut eu, cum îi zic Marei atunci când se izbește de necunoscut.
Deci nu am ajutat pe nimeni, nu am ajutat nici un copil, am făcut un bine cu care mă amăgesc.
A ajuta nu stă în filantropie, a ajuta stă într-un bine făcut celuilalt și nu ție. Propriul copil nu-ți mulțumește că i-ai pus scutec curat, îți mulțumește pentru că l-ai îndrumat.
Lumea are nevoie de îndrumători, copiii abandonați au nevoie de îndrumători. Dar eu nu am ajuns încă să descopăr cât poate omul să fie de om.