Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "Crăciun"

Dragi părinți despărțiți, nu vă privați copiii de celălalt, mama sau tata

De 21 dec., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Din 2002, anul în care am venit să studiez la Universitate, am mers rar acasă de sărbători. Îmi amintesc primul Crăciun. Din octombrie, până la vacanța de iarnă, nu am părăsit Timișoara. Motive sunt mai multe. La cursul profesorului Boldureanu, am ascultat oarecum fascinată povestea de Ignat. Îmi dau seama acum cui datoram atracția pentru curs: dorului de casă.

Probabil întreg semestrul am dus boala pe picioare. Distanța dintre mine și tata a ajutat enorm. Sufeream și exultam. În decembrie m-am urcat în tren. În compartiment am nimerit cu alți studenți, boboci ca mine. Ei au coborât la Teregova. Și lor le-am ascultat poveștile oarecum fascinată. Din acel grup, s-a desprins un personaj. Un băiat, ținta glumelor tuturor, mi-a rămas în memorie. Era băiatul primarului. Toți abia așteptau să ajungă acasă.

Și eu abia așteptam să ajung acasă. Iarna, cu ninsoarea de pomină, ascundea neajunsurile urbanistice. Puteam să mă îmbăt cu fulgi, cu iluzii, cu poveștile studenților din compartiment. I-am privit neobosită toată seara. Îi port cu drag și căldură în suflet. Niște străini care m-au marcat și nici unul nu are habar de. Abia așteptau să ajungă acasă la părinți, la mama, la tata. Eu abia așteptam să ajung acasă.

Pe peron, m-a așteptat tata. Ningea cu fulgi mari. Totul era acoperit de zăpadă. Mi-a luat rucsacul. Nu-mi amintesc, dar sigur m-a pupat. Tata e pupăcios. M-a trecut un fior. De fapt n-a fost vorba de nici o senzație. Fac diferența acum între gând și sentiment. Am gândit. Am gândit că părem aproape normali. Am luat un taxi, iar acasă ne aștepta mama cu masa pusă. Înainte de cină, m-a trimis tata să cumpăr o sticlă de vin. Pe stradă zăpadă, pe lateral morman de zăpadă. Am fugit până la alimentară încântată. Păstram gândul de normalitate, iar mirosul și zgomotele m-au asigurat de. Eram acasă. Totul părea bine. M-am reîntors la masă. Am început să mâncăm. Nu știu dacă am terminat. Ne-am certat. Atunci m-a trecut un fior. N-am mai gândit. Am simțit normalitatea. Cearta. Nemulțumirile. Ochii ieșiți din cap. Pufăielile.

Rămâne cel mai frumos Crăciun. Într-o seară de decembrie, la final de 2002, am trăit un moment de firesc. Port imaginea cu noi trei la masă. Până în 2006 am revenit acasă, dar rânduielile începeau să se schimbe. După 2006, am mai mers o singură dată la Severin. Anul acesta îmi încerc din nou norocul.

L-am anunțat pe tata de la începutul lunii. Venim. Mi-e drag că mă reîntorc. Mă simt caldă sufletește. Mă înnebunește soră mea, de când mă știu, cu un revelion la New York. Mi-am imaginat pentru câteva secunde acest lucru. Urbanistica New York-ului e bezmetică. Luminițele, aranjamentele, brazii, muzica, forfota încântă ochii. Ce-i dă sufletului New York-ul? M-am născut în malul Dunării, la Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, România, Europa. Nu are nimic America pentru mine. Cred că și cearta aș prefera-o New York-ului. Pentru că întotdeauna Crăciunul e despre oameni. Și mâncare, șșșt! Ne naștem din motivele unor adulți pe care nu le discutăm acum. Creștem după chipul și asemănarea adulților. Ne marchează pământul. Obiceiurile ne conturează personalitatea. Nu ne definesc. Asta o știu cei educați. Plecăm la facultate să ne desăvârșim educația, să ne desprindem de părinți. Unii descoperă că sunt olteni la facultate. Eu fac parte din această categorie.

Ambițioșii află că e necesar să-ți ucizi simbolic părinții. Asta înseamnă detașare, asta duce la maturitate. Studenții din compartiment și-ar fi făcut cruce dacă m-ar fi auzit vorbind în felul acesta. Ce frumos se auzea din gura lor tata. Cât drag! Câtă nerăbdare! Cât dor! Cât respect!

Văd acest lucru la Mara. Mara își adoră tatăl. Cred că nimeni nu-l iubește ca ea. În cea mai nouă observație, e nouă, cred că mi s-a schimbat perspectiva asupra tatălui în viața noastră. Dragi părinți despărțiți, nu vă privați copiii de celălalt, mama sau tata. Nu e vorba despre voi, e vorba despre copii. Faceți ceea ce e necesar. Detestați în tăcere. Înjurați printre dinți. Lăsați copiii să-și iubească părinții.

O să vină vremea când o să-i ucidă singuri. Nu o faceți în locul lor. Dar până atunci sunt ani de iubire. De ce v-ați priva copiii de iubire?

Ce final patetic! Dar e final.

Foto: Bogdan Mosorescu

Probabil am un Crăciun minunat, dar nu știu

De 26 dec., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Este posibil să trăiesc niște zile minunate de Crăciun, doar că nu știu. Am nevoie să devină trecut. În prezent, pe lângă agitația firească, simt tristețe. De când îmi amintesc eu, o stare sufletească apăsătoare m-a încercat în preajma sărbătorilor. Aștept să se întâmple ceva. Nu s-a întâmplat niciodată. De aceea anul ăsta am plâns puțin.

În 24 decembrie am pregătit masa de Crăciun. Ca mamă despărțită, dispun de un program. Am ales 24 decembrie și o să aleg mereu 24 decembrie să-mi adun familia aparte în jurul mesei. De gătit m-am apucat cu trei zile înainte. Luni mi-am verificat pretențiile; pretenția de a aparține unui grup și pretenția de a găti pentru ceilalți. Într-un cadru restrâns, am băut și am mâncat ca orice familie de pe lumea asta. Suferința vine să ne deosebească, familiile fericite sunt la fel. Tolstoi a venit cu acest înțeles asupra familiei în Anna Karenina. Aș putea să recitesc romanul ăsta. Mi-a dăruit un nume dacă se va întâmpla să am vreodată un fiu. Despre Andrei e vorba, prințul Andrei Bolkonski.

După ce am mâncat, a venit și Moșul la copii. Mi-e greu, dar nu imposibil, să-mi potolesc furia. Copiii desfac darurile și au o bucurie de cinci minute. Trec de la un dar la altul fără febră. Eu știu sigur că am făcut febră când am primit un cărucior de păpuși. Am comparat pentru o mai bună înțelegere. Nu sunt nostalgică după vremurile mele și nu mi-aș crește fata după normele de atunci.
Seara m-am așezat cu Mara pe canapea. A venit cu două păpuși în brațe. Mama, te joci cu mine? Nu-mi place să mă joc, mă plictisesc. Gura rostește mereu: Desigur că ne jucăm! Uite, mama, ia tu păpușa asta, are rochie galbenă și adidași în picioare. Cum te îmbraci tu! Da, mulțumesc. Ce propui să ne jucăm? Alege tu, mama! Bine. Adevăr sau provocare.

De la acest joc, am ajuns să împletim păpușile. Mara și cu mine stăteam liniștite și concentrate pe canapea și împleteam părul. Câteva minute de slăbire a încordării ultimelor zile și m-au asaltat gândurile. M-am uitat la Mara. Scoate puțin limba ca mine când se concentrează. Mi-am zis că probabil am un Crăciun minunat, dar nu știu. La culcare ne-am retras târziu într-o criză provocată de lipsa unei cărți. Vreau să-mi citești ca să adorm și nu găsesc cartea! De ce nu găsesc cartea? Pentru că nu le pui la locul lor! Urlam la mine în cap. Gura a rostit: Putem să recitim Micul prinț, ce părere ai?!

Am simțit altfel cele câteva pagini din Micul prinț. Ca un om mare, și eu am nevoie de explicații de la Mara. Nu văd ca ea, deși perspectiva este importantă pentru mine. A adormit. Am privit-o, am sărutat-o ca în filme, ușor pe obraz, apoi am sărutat-o ca mine. Mi-am băgat nasul în gâtul ei și am inspirat lung. I-am scris somn ușor și te iubesc cu degetul pe chip și am stins lumina.

M-am apucat de acest text în cap.

22 a fost depășit

De 6 dec., 2017 0 Colaborari , , , , 0

Am blogul de 10 ani. În acești ani, m-am implicat în câteva cazuri sociale. De fiecare dată doar când mi s-a cerut ajutorul. Așa se face că am scris despre lipsa de cărți în limba română la grădinițele din regiunea Cernăuți, raionul Hliboca, satul Iordănești și despre copiii Casei Faenza în 2011, 2013 și 2014.

Pentru Casa Faenza mi-a scris Florentina Iacob sau Flo cum o numesc eu. Ne cunoaștem de la grădiniță, iar în timp am dezvoltat o relație de prietenie. Ea a lucrat la Casa Faenza și tot ea are meritul de a se folosi de mine ca resursă.

Pentru copiii de la Cernăuți mi-a cerut ajutorul Adrian Misichevici. O resursă și pentru Adrian, dar nu una eficientă. Reacțiile au lipsit.

Nu am dus lipsă de reacții ieri după publicarea articolului în care ceream în numele a 22 de copii. Flo a solicitat din nou sprijin din partea mea. Am fost copleșită de numărul de persoane, luată cu asalt de numărul de mesaje, mailuri și comentarii.

22 a fost depășit. Am dat telefon și mi-am mărturisit neputința. Flo reprezintă persoana care mi-a cerut ajutorul, nu reprezintă DGASPC Mehedinți. Ea este doar omul meu de legătură și se ocupă de cele 22 de cazuri. Cum numărul a fost depășit, Flo mi-a comunicat că în grija DGASPC Mehedinți există 280 de copii.

În noua perspectivă, notez aici:

Cine dorește să facă o cutie, aici în Timișoara, propun data de 13 decembrie să fie data limită. Cutiile pot fi lăsate la Apiarium, Corneliu Coposu numărul 5, între 8 dimineața și 17 seara. În 14 vor fi expediate la DGASPC Mehedinți. Adresa: Str. Traian nr. 89 cod poştal 220132, Drobeta Turnu Severin.

Eu sunt omul de legătură de aici. Paula Aldescu, 0745 950493.

Flo este omul de legătură de la Severin, cea care se ocupă de cele 22 de cazuri. Florentina Iacob, 0724 186 289.

Vă mulțumesc.

Miercuri în 13 o să fiu toată ziua la Apiarium.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să vină Crăciunul

De 14 oct., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Se apropie Crăciunul şi mi-am îndreptat atenţia spre familie. Am tras aer în piept. O să urmeze vremuri grele sufleteşti. Ce înseamnă familie pentru mine:

– Mara şi cu mine.
– Mara, tata şi cu mine.
– Mama şi tatăl meu. Divorţaţi.
– Sora, cumnatul şi nepotul.
– Familia tatălui Marei.
– Tatăl Marei şi iubita lui.
– Făt Frumos şi cu mine.
– Familia lui Făt Frumos.
– Prietenii apropiaţi.

Aici e depăşită numeric expresia să împaci şi capra şi varza. Multe verze, multe capre, cine-i păstorul?
Îmi imaginez mame citind acest text. O respiraţie de uşurare sau un zâmbet de triumf, ele au reuşit să-şi construiască o familie şi să o păstreze. Unele au acceptat infidelităţi, altele s-au convins că o viaţă sexuală satisfăcătoare nu e esenţială, câteva ignoră comportamentul urât şi sexist, puţine şi-au etalat frustrările şi au stabilit parteneriate.

Ultimele menţionate, mamele cu frustrări recunoscute, or să mă compătimească. Lor le mulţumesc. Dau dovadă de empatie.

Când stabileşti în viaţă că nevoile personale sunt la fel de importante ca nevoile unei forme sociale realizate prin căsătorie, o familie deosebită ca a mea, compusă din elemente diferite, pare conformă cu principiile şi cerinţele raţiunii.

Toţi ne dorim fericirea. Pentru noi fericirea a însemnat completare. La sărbători, cu toate elementele reunite, ne provocăm cantităţi imense de disconfort. Dar eu ştiu de ce şi am început să mă amuz. Familia funcţionează ca o psihoză. Neagă realitatea şi o înlocuieşte. De aici conflictele.

O să ne tratăm cu dulciuri şi vin.

Multe dulciuri, mult vin.

Să vină Crăciunul.

Mulțumesc

De 24 dec., 2012 3 Trăiri afective ale mele , , , 0

De vreo câteva seri adorm în gânduri împletite, caut cu obrazul în pernă o urare potrivită pentru cititorii mei.
Aseară, împletind și deșirând, am bătut genele, m-am adunat puțin în așternut și am mulțumit.
Anul acesta o să zic tuturor cititorilor mei mulțumesc.
Mulțumesc.
Cu voi știu că lumea este un loc mai bun.