Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "femeie"

Oversharing. O fac, pur și simplu pot

De 8 oct., 2021 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

A fost Mosorescu câteva zile pe la Timișoara. Mi-a adus niște poze vechi. Pentru mine pare cumva ieri, dar realizez că experiența vieții în anul 2005 a intrat în faza de vechi. Mă străduiesc să mă port conform anilor din buletin, dar adevărul este că descriu o disonanță temporală. Sunt o femeie de 38 de ani. Arăt ca o femeie de 38 de ani. Gândesc pe alocuri ca un adult. Sufletește mă pregătesc să ies de la școală, să mă văd cu fetele, să râd și să povestim nimicuri cu iz important.

Cu Mateiu bebeluș, am căutat pozele cu Mara bebeluș. După ce m-am extaziat ca orice mamă la chipul ei, am început să fiu atentă la corpul meu. Am născut în februarie, 2010. În luna iunie a aceluiași an, am împlinit 27 de ani. În iulie sau august am călătorit în Portugalia. În vara aceea am defilat la plajă cu un costum din două bucăți. Abdomenul s-a retras acceptabil. Brațele au rămas subțiri. Tenul întins și strălucitor.

Am născut în februarie, 2021. În luna iunie, am împlinit 38 de ani. În iulie am călătorit în Italia. În vara asta am defilat cu un costum de baie într-o singură bucată. Abdomenul nu s-a retras. Brațele au rămas acceptabil. Tenul îngrijit și luminos.

Corpul pare că mi-a iertat prima sarcină, dar refuză să-mi treacă cu vederea cea de-a doua sarcină. Iar acum ajung la un joc neașteptat al gândirii mele. Mă simt bine. Mai mult, mă simt excelent. Mă trezesc uneori dimineața și mă uit în oglindă. Văd o femeie cu o coamă imensă și blondă. Văd buze ușor umflate de somn și netede. Văd mușchi conturați la picioare. Văd coapse voluptoase. Văd dantelă neagră, un paradis artificial al femeii pe cale să o părăsească tinerețea. Repet, mă simt excelent.

Nu mă simt atrăgătoare. Libidou-ul e rătăcit. Sexualitatea mea, tot ceea ce se află între instinct și satisfacție, atârnă într-un gol provizoriu. E pe vine însă. Ce zace în mine aleg să nu povestesc. Unii consideră că împărtășesc prea mult. Așa este, chiar o fac. Aparțin categoriei de persoane care scrie, vorbește și povestește despre orice, sex, curățenie, mamiceală, furie, infidelitate etc. Lăsați critica deoparte. Nu o fac nici pentru atenție, nici din bunătatea sufletului. Pot. Pur și simplu pot. Mai ales mă încălzește sufletește să aflu că cineva a citit și nu s-a mai simțit rușinat sau lipsit de calități pozitive.

Oamenii sunt complicați ca un mecanism de ceas. Pentru armonie, tic-tac, tic-tac, avem nevoie de ceasornicar, un ceasornicar al dracului de bun.

Mai dorește cineva să împărtășească?!

Spune repede, cât fac opt ori șapte?

De 6 oct., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Uneori mi-ar plăcea să o iau de la capăt. Până în prezent mi-am dat seama de una și de alta. De aceea mă întreb cum ar fi dacă aș putea să corectez o purtare sau două. Apoi oftez. Cum să repar o durere? Durerile individului nu pot fi asemănate cu nimic. Am o prietenă, cea mai veche de altfel, de la grădiniță, care mă tot pistonează cu suferințe suportate în trecut. Ce pot zice ca femeie de 38 de ani? Îmi pare rău, dar nu pot schimba nimic.

Chiar îmi pare și chiar nu aș schimba trecutul. M-a adus aici, iar aici e lucid și conștient. Aici dă în continuare rateuri. De exemplu când cineva folosește un ton părintesc și-mi evaluează un fel de inteligență. Îngheț. Ca la întâlnirile din copilărie când adulții te urcau sau te coborau în ochii lor dacă răspundeai repede la opt ori șapte.

Ce mai pot corecta în gândirea și atitudinea mea? Râsul l-am păstrat ca mecanism de apărare. Râd când nu sunt confortabil. Râd când mă simt constrânsă într-un fel. Râd când mi-e imposibil să fiu eu. Eu prefer franchețea. Mulți afirmă că o preferă, dar adevărul este că o suportăm greu. Chiar și cei ca mine care cultivă franchețea întâmpină dificultăți în gestionarea gândurilor și emoțiilor.

Mă întreb cu ciudă cum reușesc, cei care reușesc, să suporte adevărurile fără să se simtă vinovați o secundă. Să te uiți direct în ochii partenerului și să rostești cuvintele fără grijă, fără ascunzișuri, fără frica de a-ți pierde locul cald din relație. De ce stăm unii cu alții atunci când nu ne mai placem? Am zile când îl iubesc pe Făt Frumos, dar nu-mi place de el.

Când zilele devin luni, când lunile devin ani, când anii ajung tortură și te întorci acasă cu disconfort și cu un rol de actor ratat, cum se cheamă această atitudine? Acționăm cum trebuie. Nu acționăm cum este la noi în suflet. Uneori suntem urâți, mici, fricoși, nervoși, lacomi și scârboși. Ascundem părțile neplăcute din noi. N-am chef să gătesc. Dar o femeie de casă o face. N-am chef de sex la mestruație. Dar un bărbat o face. Am chef să mă satisfac. Dar o femeie serioasă nu se masturbează. Am chef să ies cu băieții. Dar un bărbat serios petrece tot timpul liber în familie.

Notam în rândurile de mai sus că mă întreb cu ciudă cum reușesc unii să suporte adevărurile. Tot eu o să vă răspund. Mie mi-am răspuns chiar ieri. Nimeni nu o face. Unii acționează contrar așteptărilor celorlalți, dar sunt chinuiți. Gustul la mâncare se schimbă. Bucuria scade. Mersul se modifică. Ne apasă greutăți invizibile pe umeri. Cărăm pe umeri misiuni imposibile sau ratate. O știm. Acceptăm. Mergem mai departe.

În cei mai frumoși ani ai noștri băltim în oboseală și sictir. Nu mai vrem. Nu mai putem. Vrem și putem. Se adună anii și asta-i viața.

O casă cu plinte de plastic, o femeie cu pantofi scâlciați

De 19 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Recent am văzut o casă. Cârpesc apartamentul comunist de ani de zile. De câteva luni mă reprezintă. Intru în casă. Ce frumos e la mine acasă! Îmi zic. Ies din casă. Stau în ușă și privesc. Ce frumos e la mine acasă! Îmi zic. Este! Este frumos pentru că mă reprezintă. Făt Frumos consideră că sufrageria arată ca a unei mătuși căreia nu-i muți perna din loc. Firește că-l contrazic, dar îmi plac lucrurile la locul lor.

Tot de câteva luni am născut. Mara, Mateiu și Motan subliniază necesitatea unei case cu o curte mică unde să-i scoți și să uiți de ei. Glumesc! Ajung la propoziția de început. Recent am văzut o casă. Nu m-aș lăsa dusă din apartament, dar Făt Frumos mă ademenește cu pădurea și cu un petec de iarbă unde să ies cu copiii desculți când plouă și când ninge.

Pentru a treia oară, am văzut o casă. Mi-au picat ochii pe plinte. Plastic! O casă cu plinte de plastic arată ca o femeie în rochie Dior, dar cu pantofi scâlciați. Groaznic! Am revenit în apartament. Am deschis ușa. M-am descălțat. Am aruncat geanta de pe umăr. L-am așezat pe Mateiu în scăunel. M-am oprit în mijlocul sufrageriei. Ce frumos e la mine acasă! Frumosul include plinte de lemn, o bibliotecă albă, o canapea de la Mosen, un spărgător de la o prietenă, dar mai ales sufrageria conține moștenirea mea.

Pare că nu reușesc să accesez partea creierului responsabilă de calcule. Pare că nu o să las copiilor mei case și mașini. Pare că le las sute de cărți, mii de povești și autori monumentali. Mai este ceva ce nu pare, este. Acel ceva se numește individualitate conștientă. Pompos spus, știu!

Și totul se trage de la plinte.

Foto: Bogdan Mosorescu

O elefantă, ciorapi cu adeziv și Diplomația lui Kissinger

De 28 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Fiecare kilogram în plus pe care-l iau, transformă orice femeie, fie ea și hâdă, într-o zeiță pentru mine. Exact! Există femei urâte. Există copii urâți. Există oameni urâți indiferent de sufletul lor frumos sau nu. Pe platformele de socializare mi se scurg ochii la femeile în rochii, la tocuri, la dungile perfecte de la ochi.

Azi i-am făcut bagajul Marei. A zburat la tata. Revenită acasă, copleșită de liniștea apăsătoare, m-am cufundat în Diplomația lui Kissinger. Politica îmi provoacă de fiecare dată greață. Am luat o pauză. M-am plimbat prin casă, iar mișcarea fără rost s-a dovedit a fi un plan inconștient de a-mi aminti de propria cochetărie. Am strâns în mijlocul sufrageriei pantofii Jimmy Choo, o Fandacsie, o rochie neagră de catifea și niște perle negre. Mă îmbrac. Fac un video, pe care nu o să-l editez, și o să vorbesc despre vrăjitoarele actuale. O s-o provoc pe Alina Ilea să vorbească și ea despre. Am gândit asta în timp ce am întins mâna după ciorapii Falke cu adeziv. Da, am scos și o pereche de ciorapi negri.

M-am eliberat de puloverul larg de pe mine. Ușor l-am aruncat pe canapea. M-am aplecat să-mi dau jos pantalonii. Burta mi-a atins picioarele și m-am înfiorat. Habar n-am cum reușesc unele femei gravide să întrețină relații sexuale până înainte de termen. Înțeleg procesul. Mă dă peste cap sentimentul. Mă simt o elefantă căreia i s-a răpit orice manifestare a sexualității. Actul sexual dacă nu aduce elemente similare focului de artificii nu mă atrage. Mi-am dezvoltat în viața sexuală o plăcere superioră. Fără pasiune, joacă, priviri pierdute și sărutări zgomotoase aleg oricând masturbarea.

Așa că toate obiectele folosite de mine pentru un ritual de zbenguială pasională le-am adunat și le-am pus cu respect la locul lor. Am mângâiat catifeaua rochiei. Degetele boante s-au bucurat de finețe. Am strâns perla neagră în palmă. Am probat Fandacsia și am țuguiat buzele. O să vină și vremea lor.

Am revenit la Diplomația lui Kissinger cu un capitol despre îngrădirea politică, dar am abandonat lectura pentru contemplare. De ce taică miu și mulți alții în jurul meu au respins și resping influența Americii? Stalin a cerut guvern rusesc în România și Bulgaria. America și Anglia s-au opus. Am devenit o țară satelit comunistă, dar mereu America a stat cu ochii pe politica europeană. De-a lungul istoriei, oamenii au luptat împotriva violenței, foametei, violurilor, sclaviei, dictaturii. Azi ne certăm și ne disprețuim dacă ne vaccinăm sau nu. Răi și egoiști ne-am dovedit de la începuturi. Unii gânditori au presupus că e un dat. Alții au respins această idee. Din toate lecturile mele, nu am citit nicăieri că un dat ar putea fi și un fel de a fi caraghios.

În prezent omenirea aduce bine de tot, până la confundare, cu artistul de circ. Depășită de subiect, am deschis frigiderul. O elefantă are nevoie de un bol de salată pentru a se sătura. Dintr-un rest de pulpă, ultima amintire a prânzului de Crăciun, am preparat o salată fantastică. Am tocat țelină apio, am aruncat un pumn de valeriană, am curățat trei clementine, am desfăcut brocoli, am împrăștiat germeni și am pus deasupra semințe. Am, am, am și am! Și am golit castronul.

Dacă cineva încearcă salata, să-mi lase un comentariu. Sunt curioasă. Dacă cineva se apucă de Diplomația lui Kissinger, să-mi lase un comentariu. Sunt curioasă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Spune-mi unde te-ai născut ca să știu ce drepturi ai sau dacă îți sunt respectate. De ce mă interesează pe mine cum aleg să-și trăiască viața Ileana și Maria?

De 24 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Din martie, oricine își poate începe discursul despre aproape orice cu dacă. Dacă este conjuncție ca parte de vorbire. Dacă a devenit o greutate pe care omenirea a avut-o și o are de întâmpinat. Dacă nu ne-ar fi lovit pandemia!
Dacă nu ne-ar fi lovit pandemia, în luna mai, la final, aș fi ținut un eveniment dedicat estetului Oscar Wilde. Anul trecut în octombrie, am celebrat-o pe Virginia Woolf. Am creat o colecție specială și unică la Tricoul Inteligent Dunia. Într-adevăr vând haine, dar scopul meu nu este să acopăr corpul femeii, ci să-i sporesc farmecul minții. Să o provoc. Să lase din când în când deoparte grijile gospodărești și să se concentreze pe minte. Nu se lustruiesc numai tacâmurile pentru strălucire. Mintea pretinde un tratament similar pentru a se distinge în mod deosebit. Știți despre ce vorbesc. O să aleg alte cuvinte. Cu Tricoul Inteligent caut să îmbunătățesc calitatea vieții.
De ce?
Mi-am pus aceeași întrebare. De ce mă interesează pe mine cum aleg să-și trăiască viața Ileana și Maria? Răspunsul țintește universalitatea. Puțin îmi pasă de Ileana sau de Maria. Am un interes deosebit pentru femeie. Categoria aceasta prea mult timp desconsiderată încă duce lupte de afirmare. Statutul femeii, în 2020, mai este dictat geopolitic. Spune-mi unde te-ai născut ca să știu ce drepturi ai sau dacă îți sunt respectate.
Să aruncăm un ochi în satele românești. Drepturile femeii sunt respectate? Să părăsim granițele țării. Cum este femeia văzută în statele arabe? Cum își duc femeile viața în India?

Femeia se află în război. Oprimarea femeilor în lume nu va aduna liderii în congrese. Nici un Wilson nu o să alcătuiască 14 puncte pentru a stabili o securitate colectivă a femeii de pretutindeni. Din acest motiv și numai din acest motiv, mă interesează îndeaproape cum își trăiesc viața Ileana și Maria.

Cu Tricoul Inteligent, femeile cumpără mai multe haine și mai puține cărți, atrag atenția asupra importanței educației. O femeie educată, pe tocuri sau în adidași, e capabilă să se împotrivească unor reprezentări învechite despre rolul ei în lume. O femeie needucată, pe tocuri sau în adidași, se complace într-o securitate provizorie oferită de bărbații din țările democratice.

În luna mai, cu un eveniment dedicat lui Oscar Wilde, ne-am fi provocat să fim pornind de la o operă a autorului: The importance of being Earnest. Fiecare invitat ar fi primit cadou un exemplar. O colecție și de data aceasta unică și specială ne-ar fi amintit, prin mesajul imprimat pe rochia de stofă, despre importanța de a fi. Dacă nu ne-ar fi lovit pandemia. Ne-a lovit.

Colecția urmează să apară o dată cu tirul de la Coca Cola. Sărbătorile vin. Vin sărbătorile, vin și rochiile de stofă împreună cu o carte. Îmi pasă de statutul femeii. În viitor or să urmeze evenimente provocatoare intelectual pentru a scutura gândirea femeilor.

E important să fim.

Foto: Bogdan Mosorescu

În fotografie văd o femeie. În oglindă văd o stare de altă dată

De 21 oct., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De cele mai multe ori mă privesc în oglindă cu satisfacție. Când eram mică, pe un perete din bucătăria cu mai multe întrebuințări, aveam atârnată, de un șnur roșu, o oglindă. Imi amintesc de o zi în care m-am zgâit la mine. M-am pus în oglindă să-mi admir noua tunsoare, o freză oribilă cu chică, dar m-am oprit în zâmbet. Eu râd cu ochii. Când mi se înseninează fața, ochii devin o linie ca în desenele japoneze. Am uitat de freză și mi-am admirat zâmbetul.

Încă obișnuiesc să mă pun în oglindă și să-mi admir zâmbetul. Cultiv un fel de a fi sincer, dar niciodată nu o să fiu mai sinceră ca în zâmbet. De aceea mi-a atras atenția o grimasă. În oglindă, și la vârsta de 37 de ani, pare să mă privească copila din oglinda cu șnur roșu. Chipul mi-e identic. Roșeața e în obraji, ochii sunt ca un arc, iar buzele păstrează culoarea zmeurei mâncată pe furiș să nu mă prindă bunicii. Câteva riduri, unul mare pe frunte, câteva fine la ochi și o cută pe buza superioară, m-au pus pe gânduri. De ce oglinda nu mi le arată ca fotografia?

S-a întâmplat să mă uit minute în șir la o fotografie cu chipul meu. În imagine, o femeie, în oglindă, aceeași fată tunsă cu chică. Fotografia și imaginea din oglindă îmi revin diferit. În fotografie mă văd. Văd o femeie cu riduri, cu povești, cu un trup ușor împlinit. Am scotocit după vechile albume. Într-o fotografie, pe plajă la Costinești, apare o fata cu un corp săgeată, cu ascuțimi și unghiuri. Într-o fotografie executată clandestin de Făt Frumos la începutul acestei toamne, practică această activitate,  se arată o femeie cu un corp ușor planturos, rotunjit pe alocuri și împlinit.

În oglindă văd o stare de altă dată. La această concluzie am ajuns după ce am răsfoit albume vechi, după ce m-am analizat în fotografii recente, după ce m-am privit lung în oglindă. Psihicul nostru nu ține pasul cu trecerea timpului. Timpul nu înseamnă nimic pentru un individ care se privește în oglindă.

Cu jumătate de viață scursă, mă privesc în oglindă și îmi zâmbesc. Firește că mă întreb ce am făcut cu viața mea. Am trăit ratând. Din ratări s-au desprins și se desprind împliniri nesilite de nimeni. Așa pare când privesc în urmă. În urmă, cu un corp ascuțit și o minte tulbure. În viitor, cu un corp împlinit și o minte ascuțită. Voi?

Foto: Făt Frumos

Pactul cu Diavolul. A se citi pactul cu bisturiul

De 14 nov., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Și-a revenit Analytics-ul. Mulțumesc. Aș putea să profit. Să scriu un articol despre un spectacol la care mi-a rămas gândul. Nu o s-o fac. Am un simț ciudat al corectitudinii.

Promovez literatura, da. Îndemn la consumul în exces de carte, teatru, filarmonică și muzee.

Reprezint mamele despărțite, vrăjitoarele actuale, femeile cu defecte. De ce? Pentru că.
S-a întâmplat să mă despart de tatăl copilului. S-a întâmplat să-mi placă să gândesc pentru mine. S-a întâmplat să mă iubesc așa cum sunt. Nu e tocmai adevărat, o știm cu toții.

Ieri stăteam cu Mara pe canapea și ne uitam la Sponge Bob. Cât l-am detestat acum șase ani, atât îl iubesc acum pe acest Sponge Bob. La un moment dat și-a cuprins burtica cu mâinile. Sunt grasă! Am încremenit. Am reacționat înainte să adopt ceea ce susțin. Orice subiect se poartă pe un ton firesc. Mara, noi ne iubim corpul. Învățăm să-l iubim. Dacă te mai aud. Nu vă mai povestesc. S-a dus dracu teoria mea. În primul rând mi-au ieșit ochii din cap. I-am dat de înțeles fetei că aici se întâmplă ceva.

Sigur că se întâmplă. Împlinește imediat 10 ani. Fetele încep să se emancipeze destul de repede. Obrazul ei încă miroase a copil. Abia mă abțin să nu o mușc, să nu o pup până la leșin. Oricum mă împinge.

Ea a observat că e grasă. Pentru că totul în jurul ei o împinge să-și deteste corpul, să-l transforme în dușman. Femeia frumoasă actuală a ajuns un amalgam de intervenții inutile. Doctorii nu mai corectează un nas mare și cocoșat pe un chip de femeie complexată. Doctorii nu mai măresc un sân aproape inexistent. Doctorii nu mai sprijină stima de sine, nu mai corectează respingeri suferite de femei. Doctorii creează o femeie frumoasă într-un mod artificial. Că asta înseamnă să fii femeie frumoasă.

Femeile frumoase nu îmbătrânesc. Trăiesc ele cu impresia. Deși toate o facem, femeile frumoase cu ceva bani scapă prin operații de aspectul vechi al chipului îmbătrânit. Degradarea nu se oprește. La interior se simt și suferințele și trecerea anilor.

Mă uit uneori la unele femei și nu pot să scap de imaginea tabloului cu Dorian Gray urâțit. Pactul cu Diavolul înseamnă, în zilele noastre, pactul cu bisturiul.

Condamn și nu condamn atitudinea. Înțeleg stima de sine scăzută sau complexul de inferioritate. Avem nevoie de atenție, de atingere, de blândețe, de pasiune. Cu diferența că eu mereu ajung la educație. Fix ca într-un banc. Corpul atrage, dar nu-l reține pe celălalt. Frumusețea de una singură e lipsită de putere. Mintea consolidează relațiile dintre oameni. Mintea fascinează, sclipește, câștigă.

Mintea vă înfrumusețează. Stați departe de frigider seara, nu mai ronțăiți în timpul zilei, mișcați-vă. Asta e pentru sănătate, tonus, abdomen și fund. Pentru conversații interesante, citiți o carte, mergeți la un spectacol. Pentru pasiune, cumpărați lenjerie nesimțit de scumpă, la suprapreț. Râdeți! Nu vă mai luați atât în serios. Boala și moartea sunt serioase. Lăsați copiii să se joace mai mult. Gândiți-vă de două ori înainte să apelați la bisturiu, la colagen și la botox. Mara mea nu e grasă, iar totul în jurul ei o derutează.

M-aș război, dar cu cine?

Știți, un rid înseamnă și experiență. De ce țineți așa mult să o ascundeți?

Serios acum. Citiți o carte.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mie trebuie să mi se scoale

De 16 oct., 2019 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Există vreun motiv întemeiat pentru viol?

Continuăm să ne adresăm această întrebare. Filmul Mo, văzut recent, readuce în atenția publicului violul. Pentru unii dintre noi, violul constituie un subiect perimat. Dar. Adolescenții glumesc pe seama violului. Bărbații întrețin relații sexuale cu minore. Pentru că ele arată într-un fel. Pentru că uneori nu înseamnă da în capul lor.

Există oameni care acționează corect. De aceea funcționăm. Din nou dar.

Dar de ce bărbații nu acceptă acel nu din partea femeii? Ea a inițiat joaca. Ea și-a dezvelit singură trupul. Ea a revenit asupra faptei. De ce o femeie nu poate să se răzgândească cu un bărbat între picioarele ei?

Cred că am un răspuns pregătit. După film, mi-am analizat experiența sexuală. Fărâme rămase din conversații, bucăți mici de sentimente intime scăpate în așternuturile transpirate s-au adunat într-o imagine de ansamblu sub forța replicii: Mie trebuie să mi se scoale!

Fără nici un fel de grandoare feminină, fără a căuta să dau întâietate propriului sex, socotesc că în acest punct, femeia deține un avantaj pe care bărbatul nu-l trece cu vederea. Pentru a face sex, femeia nu trebuie să facă propriu zis nimic cu vaginul. Nu ceva vizibil în orice caz. Lubrifierea vine de la interior. De aceea violul este dureros. Fără lunecare, vaginul se frânge. Un fost primar de la Severin este întregistrat cum afirmă că vrea să dea în fetițe, cu penisul, firește, să le audă cum pârâie, ca lubenița. Bolnavilor le place asta.

Pentru orice act sexual, bărbatul acționează. Penisul se ridică. Implicațiile psihologice sunt cunoscute publicului larg. Identificarea bărbatului cu competențele sexuale constituie alt subiect.

Un bărbat nu acceptă nu-ul femeii pentru că el nu are opțiunea de a se răzgândi. Lui i se scoală sau nu i se scoală. Nu i se scoală și se răzgândește. I se scoală, iar apoi i se înmoaie. Nu alege. Se întâmplă. Câte femei nu au consolat bărbatul pe toată perioada lor de ființe active sexual? Nu e grav. Se mai întâmplă. Nu contează. Te iubesc.

O femeie are două reprezentări în viața bărbatului, de mamă și de prostituată, iar un eșec în pat vine cu două lovituri insuportabile pentru mintea reptiliană. Înfrângere în fața autorității materne. Înfrângere în fața unei figuri cu rang inferior. Cu alte cuvinte, nu este bun de nimic. Aceasta pare să fie percepția despre sine.

Nimic din toate astea nu este adevărat. Femeile o știu. Bărbații o știu. Asta nu ne împiedică să greșim. Să repetăm. Să nu învățăm din greșeli. Greșim ca să greșim din nou.

Nu înseamnă nu. Violul presupune durere, umilință, anulare.

Nu este un subiect pe seama căruia să râzi. Nu e un subiect de ignorat. Nu înseamnă nu și atunci când bărbatul este deja în femeie. Îmi pare sincer rău pentru acest avantaj al speciei, dar o femeie poate să aleagă și după ce a început mișcarea de du-te vino.

Vino! Du-te! Se poate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mircea Mihăieș. De ce nu vorbește să înțelegem și noi?!

De 17 iun., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De dragul meu, să ne prefacem că azi e ieri. Ne aflăm în 16 iunie. La Dublin, oamenii sărbătoresc Bloomsday. Să împingem plăsmuirea până la participarea mea la festival?! Nu știu ce să zic. Am citit Ulise de James Joyce. N-a fost unul dintre autorii cu care să fac clic.

Fetele de la Bufnițe, Oana și Raluca, încearcă să introducă și la Timișoara această sărbătoare. Dacă unii dintre dumneavoastră vă mirați, vă asigur că fapta lor trece dincolo de justificare. E o datorie. Orașul îl are pe Mircea Mihăieș. Mircea Mihăieș este un exeget redudabil. În 14 iunie, vinerea abia trecută, Mircea Mihăieș a citit la librărie pentru curioși și interesați. Nu neapărat interesanți.

Publicul consumator de literatură clasică este cam același. Întâlnești foști profesori, profesori, foști studenți, câțiva studenți și întotdeauna smintiți. Chiar m-am întrebat vinerea asta de ce iubitorii de literatură, unii, se prezintă în lume șleampeți? Îmi vine să plâng de două ori când îi privesc. Prima dată pentru tortura estetică, a doua oară pentru splendida minte de care nu profită nimeni sau profită prea puțini. Posibilii beneficiari se lasă alungați de un exterior care inspiră aversiune.

Mircea Mihăieș a scris Ulysses, 732, un roman al romanului. Din nou, nu vă mirați. Deschideți Ulise de James Joyce. Citiți câteva pagini, câteva capitole. O să înțelegeți necesitatea lui Ulysses, 732. În timp ce-l ascultam citind vineri seară pe Mircea Mihăieș, am înțeles un lucru despre mine. Sunt și eu ambițioasă. Ambiția mea începe și se termină în lectură. Citesc fără să abandonez cărți care te consumă intelectual, te îngrețoșează fizic. Ulise și Omul fără însușiri reprezintă două dintre acele cărți. Unii urcă munții, alții aleargă la maratoane. Eu citesc cărți imposibile, cărți abandonate de cititori celebri.

Discursul lui Mircea Mihăieș a fost desfătător. Mereu este. Mai conține și părți alcătuite în acel stil sec academic de care fug și mulți dintre prietenii mei. De ce nu vorbește să înțelegem și noi?!

Înțelegem, dragii mei, înțelegem. Nu pricepem tot. Un Mircea Mihăieș o să te trimită la dicționar. O Babeți. O Glăvan. Un Gyurcsik. Asta e folositor.

Stilul riguros academic pălește în fața umorului, farmecului personal și informațiilor. Scriu din amintire acum. Așa recomanda și Freud. S-ar putea să redau inexact, dar mă străduiesc. La întâlnirea de vineri s-a discutat și despre puctuație. La Joyce lipsește. Apare și un Da mereu repetat.

Cum s-a citit fragment dintr-o viitoare carte despre Molly Bloom, soția lui Leopold Bloom, personajul lui Joyce, Mircea Mihăieș ne-a mai dat o cheie pentru roman. Aici sunt nesigură pe mine. Nu știu să redau fidel și ar fi necesar. În greaca veche lipsea răspunsul afirmativ. Ai citit cartea? Am citit. O afirmație era redată prin verb. Am găsit interesant acest aspect, deși, da, nu mă ajută la nimic, și da, nu o să vă atragă în lumea fascinantă a literaturii. Da, am terminat, dar nu am terminat. Aș mai povesti. Mă opresc. Da, citiți cărți, râdeți înainte de toate, iar în 2020 o să merg la Bufnițe în 16 iunie îmbrăcată după moda acelor vremuri.

Da, o să încerc să o reprezint pe Molly.

Foto: Bogdan Mosorescu