Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "femeie"

Cutume, nu iubire

De 8 iul., 2015 2 Trăiri afective ale mele , , , , 3

10981951_957950014215153_1754130380867717169_nDin martie, de la lansarea cărții Un vis de o zi la București, am primit multe mesaje în privat. Petra, personajul feminin, a cucerit multe persoane, bărbați și femei deopotrivă. Mulți, deși nu mi-au mărturisit, au căutat elementele autobiografice.
Cât din mine este Petra?
Nu o să răspund acum la întrebare. O s-o păstrez pentru final.
Sau nu.
O să scriu în continuare despre niște consecințe. În urma acestei cărți, am devenit un fel de femeie care deține niște tehnici de păstrare a bărbatului în relație. Am auzit de foarte multe ori: cum faci tu, dar cum faci tu?!
Pornesc cu un postulat.
Nimeni nu stă într-o relație dacă nu vrea. Celălalt nu dispune de nici o forță asupra celuilat.
Acest postulat rămâne valabil dacă vorbim despre iubire, despre sentimentul trăit de fiecare îndrăgostit, slăvit de poeți, plasticizat de romancieri, visat în egală măsură de bărbați și femei.
Dacă ne deplasăm în afara acestui sentiment, dăm iubirea la o parte, postulatul nu mai este valabil. Există forțe de care dispune celălalt asupra celui care vrea să plece din relație.
Femeile, de exemplu, nasc un copil sau se folosesc de cel pe care-l au pentru a ține bărbatul. Unele, nu generalizăm.
Ma limitez la acest exemplu. Îmi place să vorbesc din categoria mea de gen. Mă irită că Balzac s-a remarcat cu Femeia la 30 de ani. Din experiența mea, din cultura mea, Balzac nu a avut habar ce scrie și un ochi subtil observă și misoginismul în rândurile lui.

Așadar, pot transmite și lăsa scris aici, din experiența mea de viață: există forțe prin care poți să te impui celuilalt. Toate au funcții coercitive. Rămâi în relație, dar rămâi constrâns. Aceasta este iubire? În situația în care un cuplu ajunge la despărțire sau discută despre, unul dorește de obicei să plece, nu ambii în același timp, mai este oare vorba despre iubire?

Nu.

Putem să vorbim despre obișnuințe, confort, rutină, situație financiară, orgoliu, simțul proprietății. Cutume, nu iubire.

De fapt, oamenii se rușinează de acest sentiment, de iubire. Îl caută, declară că îl caută, apoi se poartă ca fiind atinși de o boală. Oamenii serioși și decenți nu-și permit sentimente de afecțiune. Aici avem de-a face tot cu o forță, dar cu altă funcție.

A-ți arăta afecțiunea semnifică, din nou, pentru unii, nu generalizăm, o cedare a puterii. Ce putere, care putere? Puterea asupra celuilalt, preponderența. O să mă folosesc de cel mai banal exemplu, comportamentul bărbatului înainte și după așternut cu o femeie. Bunăvoința, disponibilitate, gesturile afectuoase, șarmul dinaintea sexului.

Sexul înca scade valoarea femeii. Programați istoric în războiul nevoilor fiziologice, femeile întâlnesc mulți primitivi. Putința de sublimare, formulă preluată de la Freud pe care-l admir și îi sunt recunoscătoare, ajunge să fie rar întâlnită sau descoperită.

Educația pe roz și bleu strică conviețuirea în doi.

Cât din mine este Petra?

Nu o să răspund. Dacă cineva mai dorește sau îndrăznește, ascult păreri personale.

Un comportament al femeii care mă irită foarte

De 24 feb., 2015 6 Trăiri afective ale mele 0

IMG_3619Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru ceea ce urmează.
Îmi cer scuze unei categorii de gen: feminin.

Dragile mele femei, trăim pe planeta Pământ, aparținem unei specii, existăm pe categorii de gen. Am suferit și încă suferim din cauza categoriei de gen.
Cu bruma mea de anatomie, cu puțina psihologie adunată de pe pagini de carte, cu intuiție și experiență, mi-e foarte clară putința femeii de a se impune ca subiect.

Am observat în jur un comportament al femeii care mă irită foarte. Unele femei se transformă singure în obiect, pozează și încearcă un fel de a fi feminin pasiv, mereu în expectativă, pândind promisiunea bărbatului de a o prețui.

Acest fel de a fi mă irită prin poza adoptată și mă dezgustă prin intenție. Formulez foarte clar intenția: apelul la conștiința bărbatului. Sentimentul de vinovăție copleșește, iar educația l-a vârât fiecărui individ pe gât. Și femeile folosesc în exces tehnici de tulburare a conștiinței. Ne folosim copiii pentru a ține bărbatul, ne folosim corpul pentru a ține bărbatul, ne folosim fragilitatea pentru a ține bărbatul. Unele femei nu pot fără bărbat.

Și bărbatul?

El poate foarte bine fără femeie. El descoperă asta din copilărie, unele femei mor și nu ajung să descopere ceva atât de banal.

V-ați întrebat vreodată de ce ei pot să-și imagineze, să-și construiască și să-și trăiască viața fără femeie? Pentru că își sunt suficienți. Bărbații se prețuiesc, se iubesc, își afirmă și confirmă esența.

Care e esența femeii?

Esența nu ține de fragilitate, de blândețe, de feminitate. Toate astea se pot educa. Esența ține de voința individului de a se descoperi pe sine, de a exista pentru sine înainte de a exista pentru celălalt. Dacă ar încerca femeile să existe o zi pentru ele și nu pentru bărbat, și nu pentru copii? Ce s-ar întâmpla?

Jumătate din locuitorii planetei s-ar putea reprezenta ca un imens târg de vite derutate care așteaptă să li se arate direcția.

Femeile singure se transformă în vite. Ca specie, creierul nostru are niște funcții. Le îndeplinește în orice condiții declarate normale. Dar unele pozează, așteaptă să li se arate direcția, iar dacă nu le mână nici un stăpân, pierderea este a lui că nu a intuit ce animal de carne, de lapte, de tracțiune a pierdut.

Dar stăpânul nu pierde, căci târgul e imens.

Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru limbaj.
Îmi cer scuze pentru subiectul banal, dar etern fascinant pentru mine.
Îmi cer scuze.

Nu-mi cer scuze că mă mir. O să mă mir întotdeauna de orice ființă dotată cu inteligență care își refuză mintea, își refuză revelația, își refuză frumusețea de a se descoperi ca forță creatoare.

Îmi cer scuze.

Zice Dunia

De 9 feb., 2015 2 Zice Dunia , 0

De ce vor unele femei să fie doar frumoase? Știu, mi s-a spus în repetate rânduri, pe mine m-au stricat cărțile, m-a copleșit Freud.
Stricată de cărți, copleșită de autori, uneori chiar de scriitori, îmi revine acum conștient un citat care îi aparține lui Constantin Noica: Dacă aveți neveste frumoase, este o barbarie să le confiscați total. Frumusețea trebuie să fie ca lumina, un bun care se distribuie fără să se împartă.

Mi-ar plăcea nespus, pentru mine ca femeie, să distribui și un alt fel de frumusețe, cea a minții. Să fiu responsabilă și de suspinul: ah, judecata, nesăbuința, înțelepciunea, frământarea, mintea ei de femeie!

Mi-ar plăcea.

Dunia zice.

Copii pentru alte timpuri

De 30 sept., 2014 10 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am devenit femeie în toată firea. Mărturisesc acest fapt după ce m-am observat ușor împlinită la trup. Toate liniile corpului curg realizând belșugul anatomiei. O femeie, o mamă, un adult care deja poartă lungi conversații cu fetița ei.
Mama, scuze că te întrerup, vreau să spun și eu ceva.
Și Mara vorbește, vorbește, vorbește. Eu o privesc și mă încearcă, depinde de situație, o foarte puternică senzație: panica.
Am lăsat în urmă scutecele, alăptarea, laptele praf și diversificarea. În prezent mă obsedează educația.
Ieri răsfoiam o nouă carte când Mara s-a oprit lângă mine.
Ce citești?
Freud, Mara. Știi, el mă ajută să înțeleg și să te înțeleg.
Cu el pot cuprinde cu mintea, fără grija sentimentului de vinovăție, de ce vrei să te căsătorești cu tata, de ce-ți place să te joci cu dușul, de ce mă iubești atât de intens, dar te desparți de mine atât de ușor.
Mara, știi că eu trebuie să te educ pe tine?!
Ah! Privirea ei, o privire atât de liniștită și veselă care transmitea: doar atât, mama? O nimica toată.
Nimicul ăsta mă obsedează însă. Datoria mea de mamă constă în a o învăța ce trebuie, dar mai ales ce nu trebuie. Câștigul civilizației, dar și reversul, drama desprinsă din civilizație. Să controlăm animalul din noi, instinctele și să sublimăm prin frustrări.
Pe lângă această panică care oscilează, mai port în mine și furia, furia femeii. Merg mână în mână panica mamei și furia femeii.
Mă confrunt destul de des cu diferite mame care știu totul despre copilul lor, dar par să fi uitat cine sunt ele.
Femeile au crescut copiii de când lumea, o lume primitivă sau civilizată. La început doar asta făceam, creșteam copii, atât ne permiteau însușirile. În timp s-a descoperit că avem și capacitatea de a gândi, de a decide, de a crea.
Am observat încercând o mare tristețe, că unele mame resping altă organizare, manifestare și desfășurare în afară de meseria de mamă.
Cât de brutală o să fiu dacă le reamintesc că în douăzeci de ani o să purtăm în noi aceeași iubire intensă pentru pruncii noștri, dar ei, prin detașare, se lipsesc de toată iubirea pe care au pretins-o în copilărie?
Ce fac mamele atunci când ele știu să fie doar mame, nimic altceva? Douăzeci de ani par o veșnicie? Da, par, doar că veșnicia e după colț.
Cum ne educăm copiii să fie dacă noi, mamele, alegem să fim doar o prelungire a lor și nu o individualitate?
Și câtă ostilitate în jur! Mame care se resping, se judecă, se critică, se înjură. Fiecare duce o luptă cu victorii inutile. Victoria nu stă în a fi vegan sau consumator de carne, în a prefera medicina homeopată sau alopată, în a alăpta sau a hrăni copilul cu lapte praf, ci în alegeri și în forța noastră de a ne adapta epocii, prin a fi oamenii timpului nostru.
Mamele cresc copii pentru alte timpuri, iar ruptura dintre părinte și copil va fi și mai mare dacă nu ne actualizăm pentru epoca noastră.
Împăcându-ne cu epoca, surmontând greutățile ei vom fi cu un pas mai aproape de timpurile copilului nostru.

Începutul: renunțarea la ostilitate.

Raportul femeii la botul de rață

De 19 iun., 2014 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-am întâlnit cu femeia la Paris, iar impresia îmi reține încă atenția. Urmele mnezice și observațiile actuale mă provoacă să fac public ce simt.
Simt o infinită compasiune pentru femeie, pentru felul ei de a se raporta la cerințele bărbatului.
O să mă ajut de un exemplu. Am o prietenă, prefer s-o numesc prietenă, căreia i-a crescut foarte mult botul în ultimul an. Da, botox.
Mă uitam zilele trecute la ea, la gura ei, a mai crescut puțin în comparație cu lunile trecute. Întotdeauna am emis judecăți pentru această apucătură stupidă a femeii. Zilele trecute am compătimit-o sincer și am iubit-o nespus pe femeia aceea.
Tu, femeie dragă, tu ești frumoasă și foarte frumoasă dacă așa te percepi tu cu acel bot de rață. Înțeleg asta acum. Mi-a luat ceva vreme, dar înțeleg.
Cum am ajuns să înțeleg? Drumul e lung și deloc drept.
Am născut acum 4 ani, iar de vreo 2 ani citesc psihanaliză.
Devenind mamă, observația și analiza au trecut dincolo de curiozitate, s-au transformat în nevoie. O mama are nevoie să-și observe copilul.
Zi după zi, am observat, iar într-o zi am înțeles. Mara mea și-a însușit frumusețea raportându-se la povești. La 4 ani frumusețea constă în păr lung și rochii și mai lungi.
Să facem un salt.
Ce înseamnă frumusețea la 30 de ani?
La ce se raportează femeia?
La ce fel de frumusețe, cu accent pe fel.
Femeia se raportează la Angelina Jolie. Dau un nume ca punct de comparație, mă folosesc de nume ca să construiesc o apărare.
Răutăcioșii pot ataca acum. Doar femeile slabe, lipsite de personalitate, fără caracter apelează la asemenea tertipuri.
Am o rugăminte. Inspirați profund, dar inspirați până burta se lipește de spate. Expirați, iar apoi repetați după mine: oare?
Oare?
Există posibilitatea ca după o respirație atât de profundă să uiți întrebarea. Întreb din nou, repet: oare doar femeile lipsite de personalitate apelează la tertipuri?
Răspunsul e unul singur: nu.
Pentru ca un fenomen să fie posibil, este nevoie de o explozie, în cazul de față, de o cerință a bărbaților.
Bărbații au declarat, au creionat femeia aproape de perfecțiune, iar mapamondul le-a oferit și un model, Angelina.
Dacă Mara mea se raportează la Albă ca Zăpada, cu ajutorul meu, eu am așezat aceste povești în casă pentru ea, așa și femeia s-a raportat la un anume gen de frumusețe ajutată de formulările și indicațiile bărbaților.
Azi toate femeile cu bot de rață sunt criticate, ridiculizate, disprețuite mai ales de femeile așa zise sau percepute doamne.
Doamnelor, sunteți doamne prin puterea bărbatului, o femeie devine doamnă prin căsătorie, alt privilegiu al bărbatului care se naște domn, așadar bărbatul a ales. Tot el a ales botul de rață.
Ar avea sens să înșir motivele care l-au determinat pentru alegerea unei asemenea dimensiuni?
Îmi pare sincer rău pentru aceste dragi femei. Problema lor nu e una chirurgicală, ci psihică. Frumusețea lor constă în acest raport cu frumusețea. Nu femeia cu bot de rață trebuie să se schimbe, ci raportul, x,z sau z, cu care se compară pentru a fixa, a declara și a mărturisi o realitate.
Oricât de ridicol este botul lor de rață, femeile care au ales merită compătimite, nu disprețuite.
Din alcătuirea mea de azi, fără botox, fără silicoane, fără intervenții chirurgicale nu sunt mai bună ca nici una dintre cele care au apelat la ce am înșirat mai sus, mă raportez însă la un x, z și z diferit și accept.
Accept că femeia e mult mai supusă speciei, iar cu această luciditate curățată de rezistență, îmi port în lume feminitatea împăcată.
Specia supune femeia, dar femeia poate să se joace cu specia, iar când se joacă, femeia face regulile.

Prima mea întâlnire cu femeia

De 17 iun., 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Prima mea întâlnire cu femeia a fost între paginile Simonei de Beauvoir. Am cunoscut femeia la sânul mamei. Am stat pe lângă femeie printre pliurile bunicii. Am devenit femeie prin influența unor profesoare.
Femeia însă am întâlnit-o prima dată ca personaj. Mama, bunica, profesoarele mi-au spus povești despre femeie. Știu bine că femeia are un rol. Am crescut și am devenit în timp ce femeile din jurul meu interpretau, nu-mi amintesc nici o femeie care să manifeste în copilăria mea.
Întâlnirea cu femeia personaj, acel personaj care exprimă și adoptă libertatea ca stil de viață, m-a impresionat profund.
La Paris, săptămâna trecută, am întâlnit femeia ființă socială. În nici un oraș, din cele vizitate de mine, nu am avut o asemenea senzație de firesc al femeii, de putere, de așezare în lume, de raportare la societate și cerințele ei.
Știu perfect că am țintit cu privirea la o terasă clavicula unei femei. Puntea aceea a umărului îmi revenea cu o percepție a întregului feminin. Acolo, în oasele acelea am simțit puterea eternului feminin.
Mi-a trecut prin minte, iar acum postulez, că adevărata libertate a individului o poți dobândi doar la Paris.
Oricare altă societate, oricare altă comunitate nu-ți permite exprimarea, iar dacă o personalitate puternică îndrăznește, manifestarea devine posibilă doar prin izolare. Izolare și marijuana, libertatea și expresia ei, libertatea și porțile larg deschise ale percepției.
Libertatea și societatea, oximoron? Chiar văd aici o relație paradoxală, una presupune, alta pretinde societatea de la trecătoarea ființă pe pământ.

Gândire primară la bistro

De 12 mai, 2014 9 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Pregătisem pentru azi un curs de filozofie povestită. Vremea e perfectă. Tocmai de aceea mă sucesc puțin.
Merită și acest curs o zi înnebunitoare, copleșitoare de razele soarelui.
Plumburiul cerului de azi mă determină să mai încerc umorul în scris.
Știați, chiar nu am habar dacă v-am făcut sau nu cunoscut, că fac parte din categoria aceea de oameni care niciodată nu găsesc replica potrivită la momentul potrivit?
De obicei îmi reproșez un cuvânt sau altul, o replică sau absența unei replici. Descriu atunci o furie de copil mic. Strâng pumnii, nasul și fruntea se încrețesc, uneori apar lacrimi la colțurile ochilor și întotdeauna roșesc.
Zilele trecute, fără să prind de seamă, am dat replica potrivită. Când am realizat, Mara mi-a apărut în minte. E meritul ei, al copilului meu care m-a ajutat să redescopăr gândirea primară.
Dar să vă povestesc.
Mă aflam într-un bistro cu câteva fete când un bărbat a venit la masa noastră să ne întrebe cum ne cheamă, mai exact cum ne trece pe o listă, lista unui gratar pentru a doua zi. Din nou familiaritatea m-a pus în încurcătură.
Într-o secundă m-am chestionat. Îl cunosc, nu-l cunosc, nu mi-l amintesc? L-am întrebat, dar am primit înapoi doar câteva butade.
După cinci minute a revenit, un refuz, al meu, nu schimbase voința lui de a mă trece pe listă.
Pe tine cum te trec pe listă?
Lipsă.
Lipsă a fost răspunsul meu. Am întors capul în hohotele de râs ale fetelor. Personal, pentru mine a fost o mică victorie. Nu am putut să mă bucur de ea, dar am reținut și am povestit, noaptea târziu în așternut, prietenei mele.
S-ar putea să mă fi ales și cu o poreclă, domnul bărbat a întrebat: cine e lipsă?
Lipsă a ajuns și ea în sfârșit o lebădă, adică o femeie care deși stă în fața unui bărbat de 40 de ani, atrăgător și fără burtă, rămâne tot cu capul sus.
Capul sus, femei, și îndepărtați-vă cu grația unei lebede.

Femelă femeie

De 15 nov., 2013 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

70 de pagini din Simoine de Beauvoir, Al doilea sex. După aceste pagini, în timp ce așezam cuminte, dar mai ales curioasă filele cărții mele destul de fragile, s-a ivit întrebarea: de ce nu citesc TOATE femeile această carte? Cu accent și trimitere pe TOATE.
Am învățat și un cuvânt nou: rut.
Nu, nu știam ce înseamnă rut, am dedus înainte să caut în dicționar. Când am fost mică am stat foarte mult pe lângă animale, în special câini, porci, capre, vaci, oi, găini.
Iar acum fac trecere, nu asociere, spre tinerele de azi. Mă încearcă plăcerea când le privesc, îmi place frumosul orice formă ia, dar mă încearcă și neplăcerea.
Recunosc că se iscă un conflict când mă uit la ele. Le zâmbesc pentru frumusețe, dar strâmb din nas la prezentare.
În viața noastră de azi, a femeilor, cu drepturi egale cu bărbații, drepturi pe care le-am primit cu sacrificiile unor femei, dar și bărbați, multe demoazele se reduc. Sau se refuză. Nu știu exact. Păstrează însă o funcție, de reproducere, dar iau de acolo doar rutul. Uite cuvântul nou învățat. Femeile experimentează o perioadă lungă de activitate sexuală. Bineînțeles că acum exagerez pentru o clarificare: superficialitatea și ignoranța multor femei.
Nu condamn activitatea sexuală, ci reducerea femeii doar la activitatea sexuală. Fapt care azi nu ne este impus, ci pe care îl alegem singure. Permitem, unele, să devenim femele, specie, aparat reproducător.
De aceea, am citit 70 de pagini din Simone de Beauvoir, iar acum, cu îndrăzneală îndemn toate femeile să-și caute cartea, să și-o procure, și să o citească ca măicuțele Biblia, cu dedicație, cu devotament, cu loialitate.

Prezentul strălucește dincolo și în orice posturi

De 25 oct., 2013 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Intenționam să scriu azi despre copii. Renunțai. Amân subiectul pe săptămâna viitoare.
Azi îmi pare mai potrivit, cum la Timișoara se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură, să fac pe blog o notă care să ne trimită gândul la literatură și prezența, de ce nu, la Bastion unde se desfășoară festivalul. Miercuri am participat și eu la festival. M-am revăzut și am revăzut foști profesori. Unul dintre ei, Ilie Gyurcsik, mi-a făcut o fotografie. Ieri dimineață, când am deschis mailul, am avut surpriza să descopăr că domnul profesor a avut grijă să primesc și eu portretul. M-am privit câteva secunde zâmbind.
I-am scris câteva rânduri domnului profesor de ținuta mea din imagine, iar apoi i-am mulțumit.
O să aștern și aici cele câteva rânduri deoarece sunt necesare pentru a înțelege cele câteva rânduri pe care le-am primit înapoi ca răspuns.
Eu: Păcat că studenta stă încovoiată și nu lasă femeia să-și îndrepte spatele.
Domnul profesor: Numai posturile ne mai pot evoca, uneori, trecutul, dar prezentul strălucește dincolo și în orice posturi.

Strălucirea prezentului meu o datorez și unor profesori, profesori care fără să te înțeleagă, te privesc cu toată înțelegerea din lume, căci, de la Rimbaud, pe la facultatea de Litere, secția română- franceză, la Festivalul Internațional de Literatură, domnul Gyurcsik a reactivat subconștientul: car je est un autre.