Să ne protejăm ochii cu gramatica

13211053_1202881686388650_1140333817_oAm picat într-o capcană. M-am supărat așa tare anul trecut pe diverse persoane din lista mea de prieteni de pe facebook că am folosit în mod exagerat opțiunile delete și unfollow. Am publicat și un mesaj cu o rugăminte. Să nu-mi mai scrie dacă nu au grija unei exprimări corecte.

Motivele supărării: 1. stâlcirea cu intenție a limbii. Exemple: păpushikă, dk, fak etc. 2. scrierea greșită a cuvintelor. Exemple: frumoas-o, mie dor, cal dau etc.

M-am înconjurat de prieteni, de cunoștințe, de artiști, de paginile oficiale ale muzeelor, teatrelor, operelor, filarmonicilor. M-am răspândit peste tot în lume în căutarea evenimentelor culturale.

Fără să prind de veste, după ce m-am calmat, am uitat episodul în care ceream să mi se scrie corect, am ajuns să am o limbă curată pe pagina de facebook. De curând m-am întrebat dacă oamenii au devenit exigenți cu gramatica sau eu am îndepărtat tot ce mă deranja?!

Firește că am picat în capcană. Oamenii nu scriu mai bine, eu i-am păstrat doar pe cei care scriu corect sau se abțin din a-mi lăsa mesaje.

Înțeleg că nu e amuzant să înveți gramatică, că e plictisitoare și pe alocuri de coșmar. Să se ducă la dracu cu tot cu sintaxă și morfologie.

De acord cu felul acesta de reacție, dar putem să împărțim gramatica în scriere corectă și restul care nu ne interesează, să o facă lingviștii.

A scrie corect ține de igiena mentală, de educație, de atracție și seducție. Personal n-aș putea să ies la o întâlnire cu un bărbat dacă mi-ar lăsă un mesaj în care să-mi scrie: păpushik, mie dor de tine. În plus, a redacta după norme și reguli o lucrare îți protejează ochii, rămâi mai odihnit după o pauză pusă după virgulă. Exemplu: Da, textul e pornit dintr-un sentiment de frustrare./ Da,textul e pornit dintrun sentiment de frustrare

Lipsa virgulelor, a pauzelor după virgule, a cratimelor și a semnelor de punctuație reduc comunicarea și înțelegerea între indivizi. Un exercițiu bun. Puneți pe foaie gândurile și rugați pe altcineva să citească cu voce tare. Dacă nu i-ați lăsat virgule, semne de întrebare sau punctuație, pronumele separat de oricare altă parte de vorbire, ce o să citească?

Încercați, vă rog.

Susțin și apăr ideea unei gramatici de prim ordin, să aplicăm o anumită ortografie.

Să fie mi-e dor de tine nu mie dor.

Ajutor!

Mulțumesc.

Foto: Mile Sepetan

Text de atenționare gramaticală

Trasă de mânecă ieri, azi reiau cursul de atenționare gramaticală. Mă sucesc totuși puțin. Aș vrea să atrag azi atenția asupra punctuației și așezării în pagină.
Să vorbim puțin despre virgulă.

Virgula marchează grafic anumite pauze scurte.

Nu o să fac un curs despre folosirea virgulei, ci o să reiau unele note speciale.

1. Se despart prin virgulă părțile de propoziție de același fel când sunt legate prin și adverbial.
Exemplu: Am băut și apă, și ceai, și suc.

2. Virgula apare între substantiv și apoziție.
Exemplu: Mara, fiica mea, are urechile ca un elf.

3. Gerunziul așezat la începutul frazei se desparte prin virgulă.
Exemplu: Fiind vesel, s-a apucat de treabă.

4. Virgula apare după adverbele de afirmație sau negație când acestea sunt echivalente ale unei propoziții.
Exemplu: Da, o să fac.
Nu, nu o să mai fac.
Desigur, e îndrăgostit.

5. Conjuncțiile ÎNSĂ, DECI, TOTUȘI așezate în interiorul unei propoziții NU se despart prin virgulă.
Exemplu: Era deci încă o dată nevoie de curățenie.

6. Conjuncția AȘADAR și locuțiunea conjuncțională PRIN URMARE, așezate în interiorul propoziției, se pun între virgule.
Exemplu: La mine, așadar, e vorba doar despre dorința de a scrie bine.

7. Înainte de etc nu se pune virgulă.
Exemplu: Am cumpărat mere, pere, sfeclă, ghimbir, țelină etc.

8. După ce punem virgulă, lăsăm spațiu.
Exemplu: Să mergem, zice Ion. Față de: Să mergem,zice Ion.

Dacă scriam așa, fără spațiu, doamna profesoară cu care mi-am făcut licența îmi atrăgea atenția. După PUNCT de asemenea se lasă spațiu.
De asemenea se scrie întotdeauna despărțit.

Gramatica e sexi.

Text de atenționare gramaticală

A început școala, ziua de 15 septembrie, plus sau minus câteva zile, afectează pe toată lumea. Deși palide, impresiile adulților din amintirea acestei zile au forță să producă un ușor tremur și un zâmbet.
Anul ăsta de 15 septembrie știu că am visat cu ochii deschiși la un 15 septembrie din viața mea de liceană. O dimineață splendidă de toamnă, un mic dejun cu cele mai bune prietene și un drum spre școală plin de veselie. De aceea azi mă întorc spre gramatică și spre un deranj al meu care a atins cote paroxistice.

De fapt.
Avem DE.
Avem FAPT

Avem DOUĂ cuvinte.

Mulțumesc. Gramatica este sexi.

Zice Dunia

Știu că obișnuiesc să spun, dar azi mă întreb: de ce această preferință pentru io?
Io zic, io cred, io m-am săturat etc.
Io. De ce io?
Vorbind din DEX, io este o formulă care precedă numele domnitorilor sau se presupune că în limba română io vine de la pronunțarea vulgară a lui eu.
Personal, îl găsesc pe io vulgar, iar persoanele care folosesc această formă îmi revin ca niște megalomani, apoi ei desigur nu sunt ca toată lumea.
Nu, firește că nu semănăm, căci individualitatea nu a inventat-o psihanaliza, individualitatea e un dat.
Totuși, deși cunoaștem cu toții acest aspect, individualitatea, unii vor să exagereze puțin în diferențiere.
Pronumele personal eu e cunoscut de toată lumea și e corect și curat, prea plictisitor. Am ajuns, unii dintre noi, să fim plictisiți de limbă și să devenim snobi în limbaj, căci într-adevăr, io este la modă.

Text de atenționare gramaticală

Oricât aș încerca, nu pot să trec așa repede peste Amsterdam, o zi, o poveste. În Amsterdam poposești, nu traversezi. Urmând acest gând, amân următoarea scriere despre orașul minunilor. O fi fost Alice în țara minunilor, dar Dunia a ajuns în orașul minunilor, și invers față de episodul cu Alice, aici și oamenii fără imaginație ajung să aibă trăiri psihedelice.
Azi mă întorc ușor spre gramatică. Foarte urâtă trecere, Amsterdam, gramatică, dar limba e limbă, iar limba corectă constituie un stimul la fel de puternic ca orice substanță interzisă.
Să îndrăznesc, să nu îndrăznesc. Aș face o afirmație, am și formularea în cap, dar mi-e oarecum rușine. Risc totuși.
Personal, consider că o limbă vorbită corect poate să desfacă chiar picioare.

Așadar, verbul AȘEZA
Indicativ prezent 1sg așez 3sg AȘAZĂ

Acesta a fost un text de atenționare gramaticală cu o scurtă introducere prin Amsterdam.

Text de atenționare gramaticală

Am uitat să mai scriu un asemenea text. Azi vreau, pe lângă atenționare, să adaug ceva. Fac asemenea articole dintr-o iubire imensă pentru limba română, îmi place, mă simt confortabil psihic în această limbă și mă satisface. Asta nu înseamnă că îi cunosc exagerat de bine gramatica, în facultate am fugit de gramatică și recunosc că mă plictisește, dar mă plictisește gramatica aprofundată nu aceea de bun simț.
Uneori, chiar pe blog, greșesc când scriu. Uneori descopăr greșeala, alteori mi se atrage atenția, câteodată devine parte din blog prin ignoranță.
Totuși mă încăpățânez să fac aceste texte, chiar și pentru o singură persoană care își poate corecta ceva în limbă.
Azi îi aduc în lupă pe ai noștri. Ai noștrI. Un singur i.
Exemplu: părinții noștrI, prietenii noștrI.

După ai noștri o să am nevoie de o recapitulare a acestor texte, căci nu mai țin minte despre ce am scris în lunile trecute.
Mai amintesc că aici poate oricine să scrie, e deschis, un text deschis iubitorului de limbă română, știu că nu sunt singură.

De fapt literatura nu este o necesitate

Nu se citește.
Copiii nu citesc.
Școala nu mai este ce a fost.
Pe rând răspunsurile.
Fals.
Fals.
Fals.
Se citește.
Copiii citesc.
Școala este ce a fost.
Dintotdeauna, dintotdeauna acesta are pornirea în Antichitate, cartea a fost îndeletnicirea celor puțini. Majoritatea aveau o meserie.
Problema societății actuale românești nu este literatura, ci gramatica. Gramatica nu se mai învață, iar vina elevilor e îndoită. În liceu doar clasele de filologie mai fac gramatică.
Eu știu că se citește, știu că există dorință de lectură și de scris în rândul elevilor. Intru în detalii cu excurs.
Când am început acest blog, nu am avut un public țintă, am avut doar o țintă, să scriu, să scriu, să scriu.
Dacă aș fi urmărit un public, mi-aș fi dorit să atrag elevii de liceu și studenții. Pe parcursul anilor, făcându-mi un public, am conștientizat o fracționare. Mă citesc mulți adulți pe care îi las de cele mai multe ori să mă strunească de capcanele vârstei mele. Mă citesc elevi de liceu. Nu intră cu mine în dialog, dar îmi lasă mesaje de facebook. Mesajele lor debutează întotdeauna cu un anunț, le-a trebuit curaj să-mi scrie.
După ce îmi transmit un fel de stare morală, îmi mărturisesc că mă admiră, că eu am ocazia de a face lucruri frumoase, că vor să-mi semene, dar că se simt inferiori. Uneori îmi vorbesc despre cărți, vor să citească căci le-a plăcut ce au citit pe blog. O domnișoară chiar s-a oferit să-mi trimită o carte despre care eu mă lamentam că nu o găsesc.
Așadar știu că se citește.
Școala e o instituție, a fost și a rămas o instituție. Profesorii s-au schimbat și programele școlare. Schimbarea cea mai mare este însă nevoia elevului și studentului actual.
Nevoile sunt altele ca cele de acum 10 ani când am terminat eu liceul sau 30 de când a terminat mamanu.
Iar literatura nu este o necesitate, ci o desfătare.
Gramatica însă e o trebuință, una stringentă.
Mie nu mi-a plăcut gramatica, mă plictisea îngrozitor, mă refer la analize sintactice. Însă a scrie corect nu este o opțiune, ci o datorie. Asă că după multe perpeliri gramaticale cauzate de duduile și flăcăii de pe facebook, o să încep pe blog, nu un curs de gramatică, cum există un curs de filozofie, ci texte de atenționare gramaticală.
De exemplu:
CORECT este: DE fapt. Nu contează ce este de și ce este fapt, important este că se scriu despărțit.
De fapt am folosit o prea mare introducere pentru a ajunge la o alarmă, o alarmă gramaticală.
DE FAPT.