Rescriu. Am scris în cap de zeci de ori. Nu o să iasă strașnic cum am formulat pe șezlong. Sau seara înainte să adorm. Sau dimineața la cinci pe plajă. Sau când împingeam căruțul prin Verona până atenția mi-a fost distrasă de reducerile de la COS. La balconul Julietei era coadă.
Mai adaug elemente noi în textul deja născocit pentru a îndepărta senzația că am pierdut cele mai potrivite exprimări. Cum ar fi coada de la balconul Julietei. Nu a existat la mine în gând. Am sucit pe toate părțile un stil de viață și întreținerea familiei. M-am aplecat insistent asupra diferențelor. Muncim pentru a ne întreține. Afirm. Acum întreb. Nu cumva muncim pentru un stil de viață? Iar stilul de viață nu cumva ne pune și limite?
Pentru mine, un copil dintr-o familie cu o conducere patriarhală și cu venituri medii, independența financiară a devenit singurul scenariu posibil. M-am îndepărtat de acest scenariu datorită relației cu tatăl Marei. Ani de zile m-am bucurat de privilegiile unei familii bogate. Cum în ani de zile independența financiară s-a transformat într-un vis. Ca măgar închiriat, m-am pus la visat. M-am consolat, cum numai oamenii pot, cu o substituire de responsabilitate. Lipsa muncii transformate în bani am înlocuit-o cu mamiceală, citit intens și scris pe blog. La despărțire, izbirea de realitate a sunat ca ding-dongul de la biserici. Am asurzit.
Surdă am plănuit Tricoul Inteligent pentru a mă întreține. A întreține presupune apa, curentul, impozitul și coșul de la supermarket. În ani, o situație, altă situație și mai multe situații mi-au subliniat diferența dintre întreținere și stil de viață. Paranteză. Donez haine, pantofi, jucării. Recent, de câteva luni, mi-am zis să încerc să vând unele articole. Mara, prin tatăl ei, are ținute de catwalk. Niște încălțări ciorap, Fendi, au fost respinse de un site deoarece nu ar fi conforme cu originalul. Am râs când am citit răspunsul. Întâmplarea mi-a dat de gândit. Unii dintre noi cumpărăm articole care nu corespund veniturilor. Încălțările Marei presupun mult pentru un salariu mediu în România. De ce se limitează oamenii?
Dacă în capul meu bogăția semnifica libertate în primul rând, atunci această întâmplare m-a determinat să regândesc. Privilegiații se limitează printr-un anumit stil de viață. E o limită, vă jur. Dispoziția se schimbă în funcție de ceea ce mâncăm, bem, purtăm. Să fii glorios doar în Fendi sau Chanel e o limită. Eu sunt limitată de Stefanel, Jack`s, Bardash, Glăvan, Irina Schrotter. Ce dezamăgire, ce satisfacție de 5 minute! Nu-mi place. Încerc să schimb.
Dar dacă nici banii, prin statut și carduri fără limită, nu ne fac să fim liberi, ce anume ne eliberează cu adevărat? Cum să facem să ne simțim și să fim cu adevărat bucuroși de independența individuală?
Tatăl Marei îndeplinește toate criteriile. Muncește. Câștigă. Se recompensează cu mașini scumpe și participări la curse de mașini. Nu este liber în atitudine. Sunt dată peste cap. O hemoglobină scăzută, o preadolescență și o convingere scuturată m-au adus într-un capăt de drum. Sunt obligată să construiesc altul și nu știu cum să încep. Idei?
Foto: Bogdan Mosorescu
