Pentru trecut și viitor, Radio România Cultural

O port pe Mara prin librării și muzee din primul ei an de viață. Ignorând acuzațiile neghioabe că doresc să o fac artistă, amintesc din nou de capacitatea monstruoasă de reținere a pruncilor și de forța expunerii.

Scopul meu constă în contaminarea cu artă. E cu bătaie lungă. Mara suportă influențe azi pentru adultul de mâine. Întrebați-vă ce băgați în mintea unui om crud și puteți să deduceți persoana matură.

Cu asemenea convingeri, o ghidez pe Mara. Librăriile și muzeele sunt părți dintr-un întreg al unui set de valori. Muzica semnifică o altă parte. Ca orice copil, Mara e atrasă de muzică și reține foarte ușor versurile cântecelor. Fredonează Delia cu satisfacție. Recunoaște Ceaikovski instant și mărturisește că mama ei e înnebunită după Spărgătorul de nuci. Vedeți? Mama ei o plictisește și o căpiază în prezent, dar viitorul îi aparține.

Într-o zi am citit un articol despre artiștii difuzați la Radio. M-am aplecat asupra textului. Interesul m-a reținut deoarece în mașină ascult Radio. Eu ascult, Mara ascultă. M-au izbit niște cifre: de 300 de ori Delia pe săptămână, de 300 de ori Smiley etc. Am detestat matematica. Fără însușiri și abilități pentru științele exacte, am trecut la rotunjit. Așa că eu îndulcesc cifrele. Dar și cu putința mea de rotunjire, totalul din articol m-a deranjat. Teoria mea despre influența copiilor mi-a muncit gândurile.

Ce ascultă Mara la Radio în fiecare dimineață și la fiecare drum făcut împreună cu mașina? Mereu Delia, mereu Smiley, mereu Antonia etc. Din ziua aceea în mașina mea am trecut pe Radio România Cultural. Din ziua aceea diversitatea ne-a împresurat. M-am așteptat la o reacție de împotrivire din partea ei: teatru radiofonic, biografii, jazz, blues, altă informație muzicală decât cea obișnuită.

M-a surprins însă. Pe lângă absența comentariilor, într-o seară am parcat mașina, iar Mara m-a oprit. Mama, mai voiam să ascult, acum nu știu ce s-a întâmplat cu domnul acela! S-a terminat emisiunea, Mara, a emigrat în Grecia cu familia. Dar mama, chiar l-au ținut în picioare 70 de ore? Eu nu pot să stau nici o oră. Cât înseamnă 70 de ore? Păi daca 2 zile adună 48 de ore… 48 de ore, mama? Chiar? De ce l-au închis, cine l-a închis? Habar nu am Mara, de ce, dar comuniștii l-au torturat. Comuniștii sunt răi, mama? Răi, Mara, așa cum ne reprezentăm răul pe pământ.

Mara a împlinit 7 ani. Dezvoltăm o relație de egalitate după putințele mele de mamă educată și după stadiul ei de creștere. Cred în puterea influenței. O verific de câțiva ani. Și din păcate, repertoriul radiourilor nu mă ajută cu educația muzicală. Nu susțin că strică ceva, dar unele posturi de radio nu fac nimic pentru educație.

Ca mamă, am responsabilitatea să educ. Am nevoie de sprijin să fac educație, nu să distrez copilul. Copilul știe pur și simplu să se distreze. El trăiește în prezent.

Pentru trecut și viitor, eu și Mara ascultăm Radio România Cultural.

Zice Dunia

IMG_9765c-w[1]În urma relecturării cărţii lui Milena Dragicevic-Sesic şi Branimir Stojkovic, Cultura management, mediere, marketing mi-e clar ce doresc de la blog.

Blogul dunia.ro trebuie să fie un focar de viaţă culturală în mediul online, să orienteze şi să influenţeze prin conţinutul său viaţa cotidiană.

Mulţumesc.

Și eu sunt Napoleon al III-lea

10357128_877377712272384_3389978403910639791_nAm citit foarte puțin în ultimul timp. Ceva sau cineva m-au ținut departe de carte. De două zile jelesc. Am nevoie de carte, să o răsfoiesc, să o țin pe genunchi, să mă aplec asupra ei.
Ieri m-am însoțit cu Lucian Boia și Napoleon al III-lea.

Mi-e tot mai drag acest personaj. Îmi revine ca personaj, personalitatea i-o construiesc din fapte. A schimbat fața Parisului. A pierdut Alsacia și Lorena. A sprijinit România. A avut putere, dar nu a avut influență.

Tot mai mult mă simt un fel de Napoleon al III-lea. Simt că nu am nici o influență. Schimb viețile celor care ajung în preajma mea, dar nu am nici o influență. Orice discurs am, îl pierd. Mă gândeam la cauze. Mi-au venit în minte intimitatea, relația de prietenie, vârsta. Nu mă bucur de prestigiu, ci de un cadru prea intim. Conștientă de acest fapt, fac adesea apel la autorități.

Nu am zis eu, au demonstrat-o Freud, Darwin, Dawkins, Simone de Beauvoir, Huxley.

Prin apelul la autorități, i-am umplut și m-am umplut de ridicol. Multe râsete în jurul meu. Mi-a plăcut că nu mi-am retras admirația pentru aceste personalități în fața prietenilor. Nu am atacat, nu am luat-o la fugă. M-am agitat. Încă mă agit, încă mă copleșește sentimentul că ceea ce spun eu nu are importanță.

Nu am influență, a rostit-o Napoleon al III-lea. Rostesc și eu acum.

Mă întorc la cărți, au fost și rămân cele mai bune prietene. Nu au râs niciodată de mine și nu m-au abandonat. Le iubesc. Cred că și ele mă iubesc pe mine.

Hai să schimbăm subiectul

Dacă ai carte, ai parte!

Un exemplu de protază și apodoză. Ai parte este apodoza. Firește că începutul dacă ai carte este protaza!

Mi-am însuși aceste cuvinte din Ulise. Corect spus, și aceste cuvinte. Pe parcursul lecturii, nu notez aici cât anume mi-a luat să sfârșesc această carte, am învățat mai multe cuvinte necunoscute. Unele tot necunoscute au rămas, deși le-am căutat în dicționar.

Construiesc un text cu aceste cuvinte pentru introducere. Nu mă pot decide cum să păstrez cartea asta lui Joyce în simțiri. M-au încercat sentimente plăcute și neplăcute. Am pipăit cu degetele când am descoperit celebra frază: istoria e un coșmar din care aș vrea să mă trezesc. Am subliniat, apăsând, o altă frază, de data aceasta deloc celebră: nu putem să schimbăm istoria, așa că hai să schimbăm subiectul. Nu descriu siguranța că am redat exact cuvintele lui Joyce, dar conținutul transmite exact ideea.

Din sutele de pagini ale cărții, atât am păstrat eu cu luciditate. Doua fraze cu care m-am jucat, câteva cuvinte și stilul aparte gramatical al scriitorului. M-am surprins punând punct după conjuncții sau prepoziții. Am suportat o influență. De ce? Pentru că.

A petrece timp, a oferi timp

Au trecut luni de când am terminat cartea Al doilea sex. Între timp am mai așezat în bibliotecă alte cărți ale Simonei de Beauvoir. Nu m-am atins însă de ele. Mi-am impus să stau departe de rândurile scriitoarei pentru a mă reașeza cuminte în semnificațiile relației de cuplu.
În prezent știu foarte bine cine sunt, dar nu știu întotdeauna ce semnific.
Departe de influența Simonei de Beauvoir, am rămas cu o fixație lingvistică.
A petrece timp cu cineva.
A oferi timp cuiva.
Întrebați-vă, așadar, celălalt își petrece timpul sau vă oferă timp?
Lăsăm în subsidiar femininul și masculinul, obiectul și subiectul, celălalt și privilegiatul sau rozul și albastrul cum îmi place mie foarte mult să mă exprim.
Nu o să pornesc și nici nu o să construiesc un text despre diferențele dintre feminin și masculin, ceea ce o să încerc este să mut puțin unghiul.
Nu femeia, nu bărbatul, ci partenerii din cuplu. De aici pornim și îmi asum riscul de a pierde pe parcurs atenția, căci startul se dă cu niște condiții: folosirea inteligenței și exersarea bunului simț.
O imagine: îndrăgostiții la începutul relației.
În fiecare moment, în fiecare zi își petrec timpul unul cu altul. Eul fiecăruia este atât de retras și atât de plin de celălalt. În tot acest timp în care se desfășoară legea atracției pe care nu știu s-o explic, dar am trăit-o, fiecare îl caută pe celălalt, iar celălalt cu plăcere își petrece timpul în doi.
Altă imagine: un cuplu oarecare.
În fiecare moment, unul dintre ei își oferă timpul.
Observați, vă rog, nu am numit sexul, stăm departe de avatarurile feminității și de privilegiile masculine.
Revin, în cuplu, unul dintre ei ajunge să-și ofere timpul. În această desfășurare, multe cupluri se pierd, căci dacă într-un loc se oferă timp, în altul sigur se petrece. Există o categorie aparte care se formează aici: cupluri care încearcă să-și salveaze relația făcând un copil. Mărturisesc, categoria asta mă provoacă să experimentez disprețul, sentimentul de vinovăție ca am disprețuit, iar apoi mila și dezamăgirea.
O paletă de sentimente trăite intens și destul de galopant până ajung să sfârșesc simțind inutilitatea.
Totul, dar totul îmi pare inutil. După o lungă meditație și o smiorcăială atât de feminină de data asta, atenția se mută spre lucrurile mărunte care fac diferența.
Putem să avem tot într-o persoană?
Și ce înseamnă tot?
Aici mă aflu azi, aici muncesc azi. Ce înseamnă tot?
Până o să fiu capabilă să formulez un conținut pertinent și satisfăcător o să experimentez fericirea în lucrurile mărunte cum ar fi o cană de ceai cu iasomie, uneori cu felii de ghimbir.

Un vis de o zi

aldescu_coperta-3În 26, luna trecută, pe seară, am experimentat pentru câteva minute celebritatea. M-am bucurat de atenția mai multor oameni. Acestor oameni li s-a vorbit despre mine și m-au ascultat pe mine. Într-un decor atât de plin de mine, în ora mea, lansarea cărții Un vis de o zi, eul meu a refuzat orice compromis.
Într-o dedublare anterioară evenimentului am insistat pe lângă eu să accepte un compromis, să se lepede de inhibiții, de rațiuni critice, să fie doar.
Am fost și a fost doar zâmbitor.
În timp ce vorbeam despre carte, răspunzând la o întrebare, deși continuam să articulez cuvintele, mă întrebam dacă răspund într-adevăr la ceea ce am fost întrebată sau funcționez cu automatisme.
Am dezvoltat automatisme legate de această carte.
Dacă înainte mă interesa îndeaproape relația dintre ea și el, acum a devenit un subiect care mă obsedează. Așa cum îmi trăiesc eu relația de cuplu, așa cum observ cuplurile din jurul meu, încerc să contruiesc un răspuns, să-mi ofer un răspuns la întrebarea cât este influență, cât este asimilare într-o relație?
Ce semnifică celălalt? Un stăpân? Un partener?
Cine are nevoie de stăpân într-o relație? Cine are nevoie de un partener? Cine e capabil să observe și să respecte nevoile celuilalt?
Cât își asumă femininul avatarurile speciei? Cât conștientizează femininul egalul și egalitatea cu masculinul? Cine suntem și ce semnificăm într-o relație?
Aproximativ acesta îmi este discursul când circumstanțele îmi cer să vorbesc despre Petra, personajul feminin al cărții, o carte lejer închipuită ca o pastilă. Fix așa se poate consuma, rapid și eficient ca în reclamele la paracetamol, efectul s-ar putea să nu fie totuși antipiretic.
Asta spun eu despre carte, Loredana Fota a formulat cu ajutorul adjectivelor, o lectură extrem de plăcută, foarte credibilă și plauzibilă, și, de ce nu, incitantă.

Aceasta a fost, în câteva cuvinte, lansarea de carte de la Severin.