Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "munte"

Păltiniș, ultima stațiune de munte care rezistă prostului gust românesc

De 28 ian., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

La începutul săptămânii, Făt Frumos și cu mine ne-am trezit cu o problemă din categoria domestic. Am ieși undeva la munte, dar să nu fie lume. De aici problema. Unde să ieși la munte, în plin sezon, și să pretinzi un asemenea privilegiu?! Și mai ales, unde să ieși la munte în România și să se respecte regulile de schiat, iar apoi de pandemie? Muma Pădurii face ravagii în țara asta frumoasă geografic, dar sluțită de mâna omului.

Prima soluție găsită a ținut de anumite zile. Am respins categoric să călătorim în weekend. Să fie în timpul săptămânii. O problemă cu o soluție. Dar problema arhitecturii hidoase? Așa s-a ivit în gând Păltinișul. Păltinișul are decență arhitecturală. Bunul gust la români corespunde oazelor din deșert. În loc de imensități de nisip, țara noastră se prezintă și se reprezintă cu imensități de prost gust. Din când în când, se ivește bunul gust. Nu e dificil, Muma Pădurii se plimbă pe majoritatea suprafeții țării. Îi vine greu și ei uneori să schimbe chiar fiecare metru pătrat de pământ.

De reținut! La Păltiniș nu te dor ochii. Admiri zarea și nu te oripilează clădirile, nu te tâmpesc culorile, nu te lovesc săniile care trec pe pârtia de schi. La Păltiniș țopârlănia românului e controlată. Vă rog să vă puneți masca! Am auzit când am închiriat echipament. Pe platoul Platoș, dacă am reținut bine, pârtiile sunt delimitate: schi, sanie, copii. La Păltiniș suflă un vânt european îmbâcsit pe alocuri de suflul țopârlanilor. Cuvântul cheie din text: țopârlan. Câmpul lexical al cuvântului țopârlan: țopan, țopârlău, țoapă. Paradigma țopârlanului trebuie schimbată în România. Firește, prin educație și conștientizare că România nu a fost și nici nu are de ce să fie Austria. Austria a fost imperiu și are ghețari. România a devenit stat națiune pentru interesul marilor puteri, iar o perioadă a funcționat ca satelit pentru Rusia. Atunci, ca părere personală, bărbaților români li s-au extirpat organele genitale. Sârbii și ungurii i s-au împotrivit psihopatului de Stalin, românii au făcut ce știu ei mai bine. Ce? Au făcut bășcălie. În bășcălie ne-am împotmolit.

Nu mă plâng de România. Aleg în fiecare zi să trăiesc aici și să acționez spre binele comun de aici. Mi-aș dori ca România să acționeze prin cetățenii ei. Să ieșim din pasivitate și să ne opunem țopârlanilor într-o manieră hotărâtă.

Pălținișul, din călătoriile mele prin țară, rămâne ultima stațiune de munte care rezistă prostului gust românesc, corupției și dominației unui nabab.

Godeanu pe ploaie. Mai există oare cu adevărat satul românesc?!

De 16 iun., 2020 0 Călătorii , , , , 0

Am o amintire frumoasă la Godeanu. Godeanu mai este un sat de munte din județul Mehedinți. Acum mulți ani, să fie 25, să fie 30, am dormit o noapte într-o căruță cu fân. Pe urmele fragilei imagini păstrate în memorie, am dus-o și pe Mara la Godeanu. Într-o dimineață ploioasă, am traversat satul cu mașina. Am oprit. Am privit. Și atunci.

Este o dimineață anume plină de tristețe în copilăria mea. Mă refer la zorii zilei când mă trezeam, priveam peste gardul bunicilor, iar acolo zăcea muribund circul. Aproape dispărut, scheletul demonstra o fostă prezență. Reveneam în casă atât de amărâtă. Am retrăit toate diminețile din copilărie într-o singură oră petrecută la Godeanu. Am vizitat Godeanu, o fostă prezentă. Mai există oare cu adevărat satul românesc?!

Frumusețe cât vezi cu ochii. Dacă ridici ochii, splendoare. Dacă lași privirea în jos, sărăcie și abandon. Godeanu, o fostă prezență. Șiroca, aproape o fostă prezență. E apăsător sentimentul. Să revizitezi locuri unde altădată activitățile oamenilor îmbibau totul cu bucurii și necazuri. Prima dată te izbesc fațadele dărăpănate. Ferestrele acoperite trimit săgeți în suflet, dar reziști, apoi. Copiii nu fac gălăgie. Nu mai sunt copii. Bătrânii, prea bătrâni, ies în stradă cu o sticlă de plastic în mână și se uită liniștiți la străini. Țăranul nu se mai întreabă. Pe cine cauți? Pe-al cui? Țăranul bătrân, Moromete cărat cu roaba, știe că eu întorc mașina în capul satului și nu mă mai întorc.

E frumos. E munte. E deal. E plin de ferigă. Păsările cântă prin pădurea de stejar. Fântâna cu cumpănă a rămas s-o aștepte pe Mara. E un afurisit de basm trist și fără morală. Oare de ce nu alegem să călătorim mai mult prin țară? Drumurile s-au reparat. De vineri am umblat prin județul Mehedinți. Am urcat. Am coborât. Gropile lipsesc din asfalt. Am întâlnit șantiere. România se mișcă încet. Nu mai avem răbdare. O părăsim. E firesc! Ne oferă prea multă frumusețe și firimituri de educație, sănătate, infrastuctură, stabilitate economică.

Sunt plină de frumos în suflet. Port imagini cu cireși în marginea drumului. Mă urmărește mirosul de tei. Mă liniștesc cântecul păsărilor și ploaia din pădure. M-am oprit și am ascultat. Merg la Timișoara. Ajung la supermarket. Verific contul. Frumosul începe să se altereze. Mă suspectez că am falsificat și am exagerat frumusețea județului Mehedinți. Mă suspectez o secundă. Mi-e rușine de gând. E frumos, e sărac și e băiat. Nu ne salvează măritișul și parteneriatul. Munca ne va scăpa din primejdia frumuseții naturale. Scuzele s-au terminat. Bătrânii mor, iar satele ca Godeanu or să ne bântuie.

Oare e cu putință să recuperăm satul românesc?!

În Austria umblă mașinile pe pârtie, în România Muma Pădurii

De 16 dec., 2019 0 Colaborari , , , , 0

După câteva zile petrecute în Austria, notez că. Cel mai mult mi-a fost frică de oamenii plictisitori. Să o iau de la început.
Am primit un telefon la început de noiembrie. Dunia, vrei să mergi în Austria? Știți pe cineva care refuză Austria? Lăsând deoparte peisajul austriac, captivant și plin de poezie, propunerea pentru călătorie a venit din partea unui jurnalist timișorean. Reiau întrebare. Dunia, vrei să mergi în Austria și să muncești?

Cum citiți muncă în acest context? Citiți scris și postări în social media.

În agendă am reușit să-mi pun deplasarea și am acceptat. Da, vreau să merg în Austria. O întrebare. Cine mai vine? Nu e important, dar sunt curioasă. Mi-e frică de oamenii plictisitori. N-am dezvăluit asta, am ținut în mine. Mărturia a avut loc într-o gondolă pe la 2000 de metri altitudine. S-a dovedit că m-am îngrijorat degeaba.

De fapt, în discuții cu sens, dar fără noimă, despre justificarea ateismului, am fost asigurată că s-a mărit lista de oameni la care pot cere ajutor când mă copleșește viața. Când plâng, când sufăr, nu ridic ochii spre cer. Nu caut protecția tatălui din copilărie. Mă uit în agenda telefonului și sun. Cineva de acolo reprezintă ocrotire, înțelegere, siguranță, atingere, blândețe.

Ne trebuie motive să venim în Austria? Nu. Cine iubește sporturile de iarnă, este înțeles și sprijinit. Piramida nevoilor pe munte a ajuns la divertisment. Prin pădure descoperi elefanți sau dinozauri sculpați în zăpadă. Mi-e greu să pledez pentru Austria. Nu are nevoie. Are autostrăzi și stațiuni bine organizate. Aș pune accentul pe hotel. La Hunguest Hotel Heiligenblut am avut parte de un festin turbat. Mi-a venit să plâng de emoție în fața hreanului ras lângă friptura rece. Am sugerat să cinăm ca la nuntă, ore întregi. Poate unde acest hotel vine cu o moștenire ungurească, explică meniul tulburător la nivel gustativ.

Stațiunile au pârtii speciale pentru copii, șenile să-i ajute la urcare. Nu! Nu mă străduiesc. E firesc pentru Austria. Dacă scriam despre România, aș fi primit zeci de mesaje să dau mai multe informații. Pentru că. În Austria umblă mașinile pe pârtie, în România Muma Pădurii.

Vara se schimbă ușor povestea. Românii devin mai îngăduitori cu muntele românesc. Se reîndrăgostesc de Carpați. Verdeața și frumusețea ne așază un văl pe ochi. Ignorăm puțin Austria și începem un delir cu splendoarea mioritică. De acord, dar când iubești muntele, lași deoparte învoiala. Asta fac românii, se învoiesc să treacă cu vederea.

Mi-ar plăcea să urc la Grossglockner și vara. Poate să ascult Maroon 5, Memories. A fost declarat imnul grupului. Să rememorez. Să miros floarea de colț. Edelweiss, edelweiss. Nu o să cânt, nu o să postez pe facebook. Acolo este țara mea/Și neamul meu cel românesc. O să mă bucur de munte. Muntele este o iubire aparte, de neuitat.

Everybody hurts sometimes
Everybody hurts someday, aye aye
But everything gon’ be alright
Go and raise a glass and say, aye
Here’s to the ones that we got
Cheers to the wish you were…

Kreischberg. Nu găsesc ceva de care să mă plâng

De 14 dec., 2019 0 Colaborari , , , , 0

Să mergeți după o recomandare. Mergeți să petreceți vacanța de iarnă la Kreischberg. Nu am habar de ce m-ați asculta. Am ajuns, prin actualizările speciei, să fiu o forță care influențează. Mă întreb acum, în timp ce scriu, dacă înrâurirea presupune persuasiune.

Vă conving să călătoriți la Kreischberg sau simplul motiv că amintesc despre o stațiune sau un hotel este suficient pentru unii dintre dumneavoastră să vă deplasați sau să vă cazați?! După spusele mele.

După spusele mele, Austria este întotdeauna o idee bună. Grecia pentru vară, Austria pentru iarnă. Țara noastră are nevoie să se pună la punct cu infrastructura. Prin același loc trec sănii, schiori, oameni. Groaznic! Prefer un loc bine organizat, cu interes economic și uman. În această perioadă, început de decembrie, am avut posibilitatea să experimentez pe pârtie o libertate absolută. Limitele s-au anulat. Pârtia roșie, detest negrele, întinsă și aproape goală, mi-a provocat o relaxare fizică și intelectuală. O balerină pe zăpadă, asta am fost pentru 15 minute. Îmi unduiam trupul. Îmi ridicam nasul să adulmec aerul. Întindeam obrazul să simt vântul. Mă aplecam să iau curba. Firește, am scris curva. Am corectat.

Muntele salvează, zicea Mihail Sebastian. Dacă citiți Accidentul, puteți să mă verificați. Muntele te salvează de tine. Gânduri, griji, încordări. Dispar. O pârtie lată, îngrijită, întreținută de o echipă de oameni responsabili ajută la senzația copleșitoare de libertate.

După libertate, nimic nu se compară cu o saună și o baie într-o piscină descoperită. Bineînțeles, depinde ce cazare ați ales. Eu mă cam duc după hotelurile construite într-un mod care să vină în ajutorul părinților. Alpenblick m-a găzduit câteva nopți.

Mereu mă întreb, de fiecare dată, fără excepție, ce fel de persoană aș fi dacă aș trăi într-un peisaj de poveste. De la geam, mă aflu într-un colț liniștit al pub-ului hotelului, dacă privesc afară, văd muntele și casele acoperite de zăpadă. Ninge.

Lipsa zgomotelor și peisajul desprins din cărțile pentru povești ordonează mintea. Aproape mă tem că-mi pierd creativitatea din lipsa agitației. Nu găsesc ceva de care să mă plâng. Totul pare perfect. Știm cu toții că nimic nu este desăvârșit. Doar în timp, amintirile fabrică momente ireproșabile.

V-aș mai povesti. Este așa frumos aici! Kreischberg-ul, hotelul Alpenblick, mâncarea, oamenii, dar prefer să pun punct și să-mi lipesc fruntea de geam și să privesc. Nu sunt obișnuită cu atâta farmec în mediul ocupat de oameni. O să revin după ce rețin suficientă splendoare umană și geografică.

Rețineți, Austria este mereu o idee bună!

Apa rece a râului să fie ultima grijă a părintelui

De 19 aug., 2019 0 Călătorii , , , , 0

Dacă decideți să călătoriți în grup la munte, am de făcut niște sugestii. Mamele să se adune cap la cap, fix ca oile, și să se chestioneze. Tu îi permiți copilului să se descalțe pe munte? Să intre în apa râului? Să stea pe telefon?

De la ultima excursie în Apuseni, am tras câteva învățăminte. Nepotrivirea în acțiuni a mamelor declanșează tărăboi. Potrivirea în acțiuni a mamelor menține o dezordine controlată.

Luni am ajuns la munte. Marți am urcat pe munte. Traseul l-am început din Stâna de Vale. Voiam să ajungem la cascada Moara Dracului. În primele cinci minute am dat de Izvorul Minunilor. Copiii au năvălit în apă. Apa e o sursă de fericire pentru copii. Aici găsesc înțelegere la hipopotami.

Mara s-a băgat cu picioarele în apă. Dunia tu o lași?! O las. I-am dat explicații Marei. Dacă te uzi, nu am bocanci la schimb. Mai bine te descalți și stai cu piciorul gol. Nu am comentat la copiii prietenei mele.

Îmi cunosc reputația și nu mă abat de la. Am gura mare, dar. Într-o excursie, în primele zile observ. În primele zile mi-am observat prietena în relația cu pruncii. Mi-am impus o unică regulă. Mașina nu pornea de pe loc dacă nu avea toată lumea centura. În rest ea discuta cu pruncii ei, eu cu Mara.

Mara pare să fie și ea un observator. Evaluează. Compară. Încearcă. Într-o dimineață mi-a cerut un pahar de suc. Sticla și paharul se aflau lângă ea. Care îți este neputința, Mara? Nici una, doar copierea comportamentului. Cel mai mic copil din grup, ieri a împlinit cinci ani. La mulți ani! Mamele fac multe pentru copiii lor. Prea multe dacă mă întrebați pe mine, dar să nu mă.

Dacă un copil vine la tine și îți pune piciorul în față pentru a-i strânge șnurul lărgit de la espadrilă, iar tu execuți, greșești. Îndeplinești sarcini pe care un copil le poate face singur pentru el. Am fost martor la această scenă pe o plajă acum câțiva ani. Nu am zis nimic.

Nici la munte nu am zis nimic primele zile. Altfel au stat lucrurile după. Copiii, oricât de nesuferiți sunt în comportament, pot fi controlați și îndrumați. Nu e valabil și pentru părinți. Cu prietena mea s-a întâmplat să formăm o echipă excepțională. Am glumit despre organizarea noastră la peștera Urșilor. Am cerut bilete pentru familie de lesbiene. Familia avea parte de reducere. Am primit.

Nu ne-am contrazis în fața copiilor și nu le-am dat comenzi diferite pentru aceeași acțiune. Am funcționat ca un grup, iar uneori ca două grupuri: adulți și copii. În confruntarea celor două grupuri, cu puterea de decizie la adulți, am decis ca cei mici să-și asume consecințele comportamentului prin extindere la ceilalți. Dacă unul dintre ei nu asculta, am avut un episod în peșteră în care ne-am trezit cu propriul copil ghid, toți suportau consecințele. La a doua peșteră, am vizitat două, Meziad și Urșilor, au funcționat ca un grup care avea un buget de cheltuit afară, condiționat pe buna purtare a tuturor.

Ca mamă, la o evaluare, nu aș ieși bine. Mă bazez pe reprezentări despre mamiceală. Mi-am vaccinat copilul. Teroare printre mamele doctor fără școală. Ca bebeluș, am lăsat-o pe Mara să plângă. M-am certat cu bunicii pentru ciocolată și hrănirea fricilor. Nu face aia, nu te apropia, păcălitul fără rost. Deși dorm cu Mara în același pat uneori, nu susțin somnul pruncului cu părinții. Etc!

Undeva primesc scor maxim. Mereu am fost corectă. Nu favorizez, ascult dramele copilului, caut motivele din spatele acțiunilor, îmi respect promisiunile și cuvântul.

Pentru mine e clar că Mara este o persoană separată de mine. Nu-mi doresc nimic mai mult pe lumea asta decât un copil independent. Independența stă și în umblatul prin bălți. Dragi părinți, jucați-vă cu copilul în copilărie, nu cu acest moment al vieții.

Lăsați copiii să încerce. Apa rece să fie ultima dumneavoastră grijă.

Stâna de Vale, un loc pocit de mâna omului (Micula)

De 13 aug., 2019 4 Călătorii , , , , 0

Săptămâna trecută, într-o zi de luni, porneam pe drum spre Apuseni, Stâna de Vale. Mi-am rezervat o cabană de pe Booking. Am călătorit cu Mara, o prietenă și cei doi copii ai ei. Grupul acesta, format din mame și copii, ne-a condiționat cazarea. Să avem un restaurant în apropiere unde să ne hrănim după ce coborâm de pe munte. Să existe o bucătărie unde să luăm micul dejun. Așternuturile să fie albe, cerere personală. Să se încuie ușa. N-am luat în calcul acest fapt, dar pe viitor o să fie pe listă.

La cazare, nimic nu s-a potrivit cu ceea ce găsisem pe Booking. Începând cu cabana, alta decât cea din poză, până la ușa care nu se încuia, rezervarea s-a dovedit un eșec total. Cum nu mi-e frică de ceartă, ba chiar o provoc de multe ori, am inițiat un schimb de mesaje în care am prezentat ce am găsit la cazare. Susținută de fotografii, de gura mea mare, de încăpățânare, de neacceptare, nu perpetuez acel merge și așa românesc, am cerut o soluție deoarece am refuzat să mă cazez în acele condiții. Într-un mesaj am evaluat bucătăria ca fiind scârboasă. Susțin cele afirmate.

În câteva ore s-a rezolvat cazarea. A rămas ceva fără soluție, peisajul de la Stâna de Vale. De acolo iese la suprafața pământului Izvorul Minunilor. Dintr-un loc tâșnește apa, iar vizavi ai copaci defrișați.

În continuare o să redau ce am auzit. Nu o să specific sursa. O să relatez ceea ce am văzut.

Am auzit că în stațiunea Stâna de Vale este monopol. Toate clădirile din jur, funcționale sau abandonate, aparțin familiei Micula. Numele nu mi-a spus nimic. Pe google, primul articol care mi-a apărut a fost despre braconaj din elicopter. Un singur hotel s-a ridicat, cu proprietar străin, iar construcția a încetat. Izvorul Minunilor aparține familiei Micula, la fel și peștera Urșilor.

Nu o să emit nici o părere personală despre.

Am văzut o stațiune într-o stare jalnică: copaci defrișați, clădiri abandonate, camioane care transportau copaci tăiați. Drumurile sunt pline de gropi, exact cum ne-am obișnuit, cum am acceptat, cum ne-am mulțumit. În restaurantul în care am mâncat, o să-mi trimit părinții. O să-și retrăiască tinerețea. Timpul a stat pe loc. Lipsește doar tabloul lui Ceaușescu de pe perete.

Nu aș recomanda nimănui să călătorească la Stâna de Vale. E un loc pocit de mâna omului, un loc distrus cu intenție, un loc exploatat, un loc ca atâtea altele în România.

În România călătorești cu nasul pe sus. Poalele te deprimă. Construcțiile, culorile, drumurile, organizarea te mâhnesc. Muntele salvează într-adevăr. În munte scapi de senzația de penibil de la poale. Peisajul carpatin seduce pur și simplu. În funcție de sensibilitate, te face să verși lacrimi.

La Padiș, contrar scopului excursiei, de a petrece timp fără telefon, am căutat pe youtube Tudor Gheorghe și am ascultat Acolo este țara mea.

Adevărul este că acolo aș vrea să trăiesc uneori, acolo, în munți. Departe de lăcomia, prostia și prostul gust al cetățeanului actual.

O să închei. Am auzit, am văzut.

O concluzie. Nu vă mulțumiți cu merge și așa.

Acolo este țara mea și a tuturor.

Leacul pentru dependența de obiecte

De 1 aug., 2016 0 Călătorii , , , , 0

561195_424947174182109_1964330187_nDe pe vremea mersului pe câmp cu caprele am păstrat în amintire câteva furtuni și vuietul vântului. Am fost o făptură micuță în copilărie, dar plină de vitalitate.

Alergam uneori în ploaie, dansam și râdeam privind cerul. Simțeam multe, dar mai ales simțeam ceva ce nu puteam pune în cuvinte. Nu m-au speriat niciodată furtunile, le-am găsit fascinante. Mă adăposteam de ploaie după ce mă udam până la piele.

Ești leoarcă, să vezi tu dacă nu o să răcești! Am auzit-o pe mama deseori spunându-mi.

Am crescut, iar câmpul, caprele și furtunile au rămas doar o fază. Am păstrat un sentiment neschimbat, atracția irezistibilă față de furtună. Am reușit, datorită experienței și educației, să identific ce nu puteam pune în cuvinte când eram mică.

Atunci când te găsești în Natură, în locuri unde voința omului nu a transformat-o, pe dealuri, pe munți, pe câmp deschis, devii conștient de micimea persoanei. Se ivesc reprezentările. În lume totul e reprezentare, persoana e o reprezentare a omului primitiv.

Când Natura se manifestă, în special prin ploaie și vânt, începem să căutăm protecție. E instinctul. Prima dată să supraviețuim, apoi ne așezăm la taclale și filozofăm.

Îmi amintesc de o ieșire pe munte la Păltiniș. Devenisem deja mamă. După vreo trei ore de urcat spre Lacul Iezer, m-am așezat să mă odihnesc puțin. Vântul urla. În jur stânci și păduri. Am înțeles atunci. Nu l-am descoperit pe Dumnezeu, mi-a fost clară nevoia unora de a crede în Dumnezeu. În asemenea locuri, când cerul te anunță cu o nuanță de gri neprietenesc că urmează precipitații, ai nevoie de un tată care să te protejeze.

Am privit în jur și am savurat cu intensitate sentimentul de neputință. Mi-am promis că o să-mi aduc copilul pe munte. Că o să pândesc o furtună. Să ne prindă furia pe vârfuri de munți. Să-și însușească reprezentările.

E o soluție sau un leac. Leacul pentru dependența de obiecte mai ales pentru un copil răsfățat crescut prea mult pentru a avea. Tatăl Marei este mult pentru a avea, pentru a fixa un anume stil de viață. Nu acceptă că e doar o reprezentare și doar o fericire episodică.

Pe munte, orice geantă Chanel sau Louis Vuitton își pierde semnificația. Natura intimidează inteligența și anulează superficialitatea.

Moștenirea mea o să conțină și o senzație intensă de neputință. O provocare a persoanei Mara să raționeze. Să se străduiască să fie.

Să fie rațională, să fie conștientă de reprezentări, să accepte fericirea pe părți și să-i pară rău de bieții strămoși care ne-au lăsat Biblia, un manual de supraviețuire, dar să nu-i slăvească. Caracterele lor au dovedit cruzime într-o cantitate exagerată.

Mara să nu se sustragă realității ei actuale, iar știința o poate îndruma în toate alegerile ei.

Nu există nici un sfat care să fie valabil pentru toți. Sigmund Freud