Am fost la Londra. Din nou.
Soare. Vânt. Ploaie.
Muzee. Librării. Cafenele.

Am urcat și la Hampstead Heath.
M-am așezat pe jos. Moment în care am învățat-o pe Mara să întoarcă mereu haina pe dos. În felul acesta, când o îmbracă, nu pleacă cu pământul, paiele și gângăniile pe ea.

Mi-am odihnit des obrazul pe umărul Marei. De drag. De oboseală.

Am privit orașul și mi-am dorit cu ardoare să mă pierd în moment.

În loc de trăire, am glumit. Mereu glumesc.

Aproape la fel ca la Schela. Îți amintești, Mara, dealurile de la Schela? Cu Dunărea la picioare, cu cimbrișorul sub picioare, cu pădurea de tei?

Londra s-a suprapus cu Severinul.
Tamisa cu Dunărea.

Pe Mara am absorbit-o în mine. Ea și cu mine am fost una în urmă cu 17 ani.

Noi două, cap la cap, vorbă la vorbă, împărțind o jachetă albastră de fâș, ne-am făcut o poză.

Am șters 10. Am păstrat 2. Am publicat una pe Instagram.

Am fost la Londra. Din nou.
Am fost acasă. Din nou.

Simt.