Citesc încet Rusia scăldată în sânge de Artiom Vesiolîi. Parcurg o pagină, mă opresc, subliniez. Mai parcurg o pagină, iar mă opresc, urmăresc o idee.

Oamenilor le-a fost foame. Cum o fi să-ți fie foame? Cunoaștem foamea dintre mic dejun și cină. Nu cunoaștem foamea prelungită în ani. Cum ne-ar schimba pe toți o asemenea foame? Mă îngrozește și mă amuză cartea lui Vesiolîi.

Inteligența populară te fascinează. Să fii erou e bine, dar numai noaptea, cu muierea. Ți se pune un zid în cale, dărâmă-l! … buza de miere și inima de fiere. Râd și mă simt prost. Mă încrunt și-mi repet că e ficțiune, iar lumea descrisă e apusă. Nu pare, mai ales cu menționările despre războiul dintre ruși și ucraineni. Rușii și ucrainenii încă luptă. Tot timpul există vinovați prin naștere. Vinovații ăștia luptă pentru interesele privilegiaților.

Găsesc războiul dezgustător și fără justificare. Găsesc foamea năucitoare. Cum funcționează mintea când nevoia de a mânca rămâne nesatisfăcută? Eu dacă îmi propun să mă lipsesc de o masă, fix atunci mă lovește pantagruelicul. Mi-e frică de foame. Foamea ne transformă. Foamea ne înnebunește. Foamea a provocat revoluții.

E cald, e plin de mâncare la supermarket, e bine în lumea mea. Mă cam dă peste cap cartea asta. Lectura ei îmi dă importanță în ochii mei. Cel mai mult contez în ochii mei. Din ei mă percep ceilalți. Priviți-mă, o să mă descoperiți titanică. Voi cum vă vedeți în aceste zile?

Foto: Simona Nuțu

Știm că este sănătos să facem mișcare. Știm că este sănătos să consumăm multe legume și mai puțină carne. Știm că este sănătos să ne detașăm de oameni și de situații. Știm că este sănătos să punem mâna pe o carte. Știm că este sănătos să ne odihnim. Știm, știm și știm.

Multora nu ne iese.

Azi mi-am cumpărat caș sărat, șosete și loțiune micelară. Nu am făcut mișcare. M-am îmbuibat cu niște prăjituri. Am gătit o ciorbă de perișoare. Am citit prea puțin. Refuz să dorm, deși îmi pică ochii. Știu ce e sănătos, dar blogul îmi dă o direcție, un rost în viață și uneori satisfacție. La Flight Festival m-a abordat o domnișoară. Îmi citește blogul. Asemenea întâmplări îmi trezesc ambiția. Când mă citesc persoane de 20 de ani, atunci opun rezistență oboselii. Să povestesc ceva și să-i atrag spre educație. Să le reamintesc fetelor să fie femei. Să îndemn băieții să fie bărbați.

Ce înseamnă să fii femeie? Ce înseamnă să fii bărbat?

Să fii femeie înseamnă să te așezi când faci pipi. Să porți uneori rochie. Să te machiezi discret. Să demonstrezi neîncetat că valorezi cât un bărbat. Să călătorești. Să privești pe sub gene. Să te joci cu părul. Să vorbești și să scrii fusei dacă ești olteancă. Fusăi e greșit gramatical și suna ca dracu. Să-ți dezvolți simțul umorului. Să-ți cumperi o geantă scumpă. Să-ți dai importanță prin a fi și mai puțin prin a avea. Să citești Al doilea sex de Simone de Beauvoir și O cameră doar a ei de Virginia Woolf. Să te masturbezi din când în când. Să-ți fii stăpână.

Să fii bărbat înseamnă să înveți blândețea. Să întrebi Cum te simți, pot ajuta? Să-ți gătești singur. Să-ți angajezi o menajeră. Demonstrează că ai habar de diferența dintre parteneră și servitoare. Să-ți ucizi simbolic tatăl pentru a deveni bărbat. Să călătorești. Să practici un sport. Să te joci cu copiii. Să privești în ochi o femeie. Să dai din când în când blana jos de pe tine dacă ai avut ghinion și ești frate cu ursul carpatin. Să folosești prezervativul. Să-ți fii stăpân.

Generația mea duce lipsă de bărbați. E plin de băieței cu aere de bărbați. Bărbații au regresat. Femeile s-au gorilizat. O consecință a bărbaților-băieței este această virilizare a femeii. Cele care nu s-au virilizat, s-au îndreptat spre o reprezentare de Barbie. Pare uneori că trăim într-o casă de păpuși și ne așteptăm spectatorii. Spectatorii cresc. Sunt chiar copiii noștri.

Foto: Bogdan Mosorescu

A fost Flight Festival. Flight a crescut frumos și interesant. Abia aștept ediția viitoare. Anul acesta l-am ascultat pe JP. Cooper. Mă perpelesc de acum pentru vocile din 2023. Flight împlinește cinci ani, iar Timișoara va fi capitală culturală.

Flight a favorizat niște întâlniri pentru mine. Am cunoscut câțiva creatori de conținut. A trebuit să răspund și eu. Tu ce faci? Eu scriu. Fix așa am răspuns înainte să încep să povestesc derulând înapoi până în 2006. Nu m-am recomandat blogger. N-am rostit microinfluențăr. Nu mă consider creator de conținut. Confortabil n-am stat în nici o titulatură, dar acum e atât de clar.

Eu scriu. Discuțiile despre scris, că o să moară, că viitorul aparține imaginii, rămân niște discuții. La fel ca toate statusurile care au apărut de la moartea Reginei. Fiecare își exprimă sentimentele. Oricine încearcă să noteze ceea ce gândește. Cel puțin mulți încearcă. Câți fac diferența dintre ceea ce simt și ceea ce gândesc?!

Scrisul nu e trecut, nu e prezent, nu e viitor. Scrisul reprezintă o realitate în orice formă i-o dă omul actual. Cei care, asemenea mie, cară ceva în ei, ceva care dă peste, or să scrie. S-a cioplit în piatră. S-a răzuit scoarța copacilor. S-a descoperit hârtia. S-a inventat mașina de scris. Am evoluat la calculatoare. Generația copiilor mei va reinterpreta toate aceste instrumente, dar scrisul va continua. Scrisul reprezintă o modalitate de exprimare. Povestea în sine ne atrage, ne seduce, ne stimulează, ne îmbogățește sufletește.

Sărăcia sufletească dezvoltă niște infecții la fel de periculoase ca microbii și virușii în organism. Acești săraci își fac greu prieteni. Acești săraci comunică defectuos cu celălalt. Femeile plictisesc bărbații. Bărbații agasează femeile. Funcționează prin repetiție. Repetă comportamente ale părinților, dar și pe acelea le repetă prost, căci femeia nu mai stă toată ziua la cratiță, iar misoginismul bărbatului este evitat prin contralovituri.

Generația mea asta face, evită eșecul prin contralovituri. Nu suntem părinții noștri, dar nici nu am descoperit cine am putea fi. Ne-a lovit sensibilitatea și nu putem să ne ucidem simbolic părinții pentru a ne maturiza. Copiii cresc copii. E trist cu efect ridicol.

Am ajuns la 40 de ani degeaba, dar îi asigur pe toți cei de 40 și trecuți de 40, că mintea noastră e capabilă de schimbări. Neuronii ni se reînoiesc. Nu mă credeți? S-au publicat studii. Ne rămâne să umblăm la voință și la anturaj. Nu se face ordine numai în dulap. Ordinea se face și în prieteni, rude și cunoștințe. Identificați oamenii cu otravă și întoarceți spatele.

Fericirea e supraevaluată, dar de ce să nu depășim nefericirea?!

A început școala. Am publicat pe facebook o poză cu mine, Mara și tatăl ei. De câteva ori pe an zâmbim toți trei prietenilor și curioșilor pe social media. Așa am decis, nu o să înșir acum motivele. Pentru mine este important.

În urma acestor poze, cum s-au adunat în ani, mailul meu suportă o aglomerare pe acest subiect. Îmi scriu mame. Îmi scriu tați. Mi-a scris chiar și o bunică. Pe lângă felicitări și înjurături, prea puține, dar le menționez, se repetă o întrebare: Cum reușim să stăm pe același loc?

Răspund fără ocolișuri.
Stăm pe același loc deoarece acesta e lucrul corect pentru Mara. Femeia și bărbatul s-au despărțit. Mama și tata cresc în continuare copilul indiferent de sentimentele lor. Acum o să urmeze o paranteză și niște recomandări.

Blogul meu este personal. Vorbesc și scriu uneori despre copii pentru că am născut și sunt într-o continuă devenire a tot ce înseamnă a fi mamă. Copiii fac parte din viața mea. Prefer să scriu și să vorbesc despre literatură, psihologie, sociologie, artă, filozofie, istorie, binele comun. Aleg și am ales aceste subiecte care nu-mi cresc traficul. Articolele despre mame despărțite da. O să dați buzna peste acest articol.
O să vă recomand două bloguri românești de parenting.
1.
2.
Intrați cu încredere pe linkuri.
Acum revin la întrebarea de la care am construit textul. Cum stăm pe același loc? În primul rând râdem când ne întâlnim. Încercați să faceți asta. Vă va relaxa, iar copilul va reține imaginea și starea. Părinții nervoși nu-și ajută copiii. Părinții nervoși zguduie profund copiii. De ce ați face asta propriilor copii?! Firește, n-am behăit cu tatăl Marei a doua zi sau a doua lună după despărțire. Nu s-a întâmplat nici după al doilea an. S-a întâmplat de-a lungul timpului cu certuri, cu disconfort, cu încăpățânare, cu simțul datoriei pentru copil. De ce să sufere copilul meu pentru mizeriile noastre? Asta m-am întrebat. Asta să vă întrebați și toți aceia care îmi scrieți și așteptați de la mine niște răspunsuri. Nu am anumite răspunsuri. Nu am înțelegere pentru infidelități deși am înșelat și am fost înșelată. Nu mă impresionează relatările despre durerea taților care nu-și văd copiii deoarece mama nu le permite, iar copilul refuză. STOP! Nimeni nu vă poate opri accesul la copil, nici mama, nici tata. DACĂ nu există neglijență sau violență din partea părinților, fiecare are același drept în creșterea copiilor. Dacă un copil refuză să-și vadă un părinte, acela este abuz. E datoria noastră să ne ajutăm copiii în relația cu celălalt părinte. A fost datoria mea să o ajut pe Mara. Și CATEGORIC ca imperativele lui Kant, nu devalorizați celălalt părinte. Vă sugerez terapia dacă o faceți.

Copilul e o minune și e minunea voastră, nu a mea, nu a ta, a noastră.

Luni noapte m-au ținut gândurile trează. M-am pus să dorm. M-am ridicat. Am băut apă. M-am așezat. M-am sucit. Luni noapte am avut o noapte albă. Marți seară am adormit înaintea lui Mateiu. M-am trezit când a sunat alarma. Rar se întâmplă să mă trezească alarma. E aproape inutilă.

M-am așezat la scris pe canapea cu Motan lângă mine. Pe Mateiu l-am culcat în dormitorul matrimonial. Dacă un apartament comunist deține un asemenea dormitor. În dormitorul mai mic s-a trezit zilele trecute și-mi indica cu degetul peretele comun cu vecinii. Mateiu a cunoscut bormașina. Încerc să-l feresc azi de bormașină și de zgomotele de renovare.

Am înaintat cu lectura la Rusia scăldată în sânge de Artiom Vesiolîi. Pe alocuri am râs. Soldatul-narator Maxim Kujel are umor. Cel mai mult m-am retras ca un melc în casa lui. Același soldat are instinct și-l ascultă. Imaginați-vă Rusia la trecerea de la conducerea țarului la conducerea bolșevică. Puteți? Puteți să vă imaginați atâtea sufletele înfometate, mizerabile, lipsite de dinți, de haine, de demnitate? Ce are de-a face demnitate cu sărăcia? Demnitate cu burta goală, ciuruit de pureci, acaparat de boli?

Oamenii rezistă. Oamenii îndură. Priviți în urmă sau priviți prin vecini, la vecinii ucraineni sau la vecinii asiatici. Aceeași oameni se răzvrătesc. Rusia scăldată în sânge descrie revoluția poporului. Oamenii se răzvrătesc și răspund instinctual, se apără cu violență. O aplică fără mustrări, uneori fără provocare.

Mintea și burta goală fac imposibilă devenirea. Să treci de la a exista, la a fi conștient, la a deveni. Cum poți să devii când ți-e foame? Ce altceva să introduci în cap în afară de imagini cu mâncare? Acel 1% care ne diferențiază de verișoarele maimuțe își pierde vigoarea din cauza foamei și mizeriei. Dacă ți-e foame în fiecare zi, dacă îți faci nevoile unde dormi în fiecare zi, cum îți ridici capul spre stele?

De aceea, educația este răspunsul când vine vorba despre oameni și apucăturile lor. Primii șapte ani de acasă n-ar trebui să fie opționali. Părinți, nu plecați în țări străine pentru a le oferi copiilor lucruri materiale! Părinți, stați lângă pruncii voștri! Mâncați mai puțin, măturați mai des, jucați-vă, confecționați păpuși. Lipsa apropierii în primi ani de viață crește riscul de a ne pierde umanitatea.

Citiți Rusia scăldată în sânge. Citiți și numai 100 de pagini. Lăsați sensibilitatea deoparte. Nu vă faceți griji pentru suflet. S-ar putea să rămânem fără unul dacă ne concentrăm pe îndestularea copiilor și  nu pe conectarea cu copiii.

Foto: Flavius Neamciuc

Plouă. Plouă cu găleata. Plouă de varsă. Vă văitați. Vai, plouă! Știți ce aș face eu? Și fac, dar cu limite. Am populat planeta cu doi copii.

Pe ploaie, dacă n-am nici o șansă să dorm, arunc lucruri. După ce mă satur să privesc și să ascult ploaia, încep să sortez. Asta arunc, și asta, și asta. În timp ce arunc, îmi imaginez patul cu așternut proaspăt schimbat. Cum m-aș întinde. Cum m-aș alinta. Cum aș dormi.

Pe ploaie aș pleca la cumpărături. Am fost de dimineață. Am cumpărat fructe, legume, mușchi de curcan, garofițe. Întotdeauna ridicați capul când plouă. Să simțiți ploaia. O să apreciați apoi ceaiul de acasă. Eu am apreciat cafeaua. Ceaiul l-am savurat după ce m-am trezit.

Pe ploaie, citiți. Eu m-am apucat de Rusia scăldată în sânge de Artiom Vesiolîi. Mi-am subliniat ceva deosebit de trist. Ești vinovat că te naști, ești vinovat că mori, iar cât trăiești ți-e frică de toți. Abia am reușit să trec peste fraza asta. Am recitit-o. Am subliniat. Am notat în susul paginii. Am îndoit colțul paginii. Aceasta este drama omului sărac, obișnuit, cu mentalitate de sclav.

Pe ploaie m-aș apuca să-mi plănuiesc aniversare de 40 de ani. Vă spun doar atât. O să mă trezesc în Franța și o să beau un pahar de vin cu gândul la Sorin Oncu.

Pe ploaie o să-l ascult pe JP Cooper la Flight Festival. Oare unde îmi sunt cizmele de cauciuc? Pe ploaie mi-am turnat puțin vin. Pe ploaie nu o să vă mai povestesc. Trag pătura peste cap.

Pe ploaie simți viața dacă nu te mai vaiți atât.

În continuare, rușii și ucrainenii se luptă. E război. O persoană ucide altă persoană. Îmi vine greu să accept. Suntem oameni obișnuiți. Sunt o persoană obișnuită. Oamenii obișnuiți primesc ordine. Omorâți-vă! Lăsați copiii orfani! Îmbibați pământul cu sânge! Văduviți femeile!

Sunt pacifistă. N-aș lupta niciodată pentru țară. N-aș ucide o persoană care nu mi-a greșit cu nimic din interese economice și politice.

Mara începe mâine școala. Am primit rețetă pentru iod. Tot mai des mă gândesc la națiunile puternice. În societatea lor avem o șansă de supraviețuire. Bunicii mei s-au născut la sat, bunicul la Satul Nou, bunica la Bistrița, Mehedinți. Părinții mei s-au născut la Severin. Eu am adus doi copii pe lume la Timișoara. Fiecare și-a purtat odrasla spre un viitor mai sigur.

Ce mai este sigur în România?

E sigur că ne ofensăm peste măsură. Ce anume nu a devenit ofensator în prezent? Când am revenit de la munte, am oprit într-o benzinărie. Staționare pentru pipi, intri, ieși, lovești drumul, Jack sau nu. M-am dat jos din mașină și am însoțit-o pe Mara cu privirea. M-a abordat o doamnă cu o fetiță. Mi-a arătat un text pe telefon. Purta pantaloni largi, un tricou, papuci decupați. Nu cerșește, e din Ucraina, are nevoie de bani. Nu știa engleză. Nu vorbea românește. I-am vorbit în engleză. Am întrebat-o în românește. Am ridicat telefonul. Nu am bani, dar vă pot lua orice aveți nevoie cu cardul. A plecat. Mi-a întors spatele. Nu a privit în urmă. Eu am privit după ea. S-a urcat într-o mașină. Au plecat. Cineva lângă mine a comentat. Consider neimportant comentariul.

N-am ajutat. N-am putut face nimic folositor. Nici măcar nu pot să-mi imaginez drama de a fugi în lume, de a ajunge la cheremul semenilor.

Foto: Bogdan Mosorescu

Dacă s-a lăsat întunericul, atunci. Puneți lucrurile la locul lor. Ordinea ne dă o stare de bine. Turnați un pahar de vin. Să fie Cetate, Oprișor sau Corcova, eu aleg mereu cramele oltenești. Deschideți o carte. Citiți câteva pagini. Stimularea intelectuală, mai ales la categoria mea de vârstă, este necesară ca cele 30 de minute de mișcare. Citit și mișcare, asta e rețeta pentru o viață sănătoasă, trup și minte. Citit, mișcare și sex satisfăcător pentru cei mai norocoși dintre noi.

Am terminat Meseria de romancier de Murakami. Mâine o să încep o carte nouă. Ce să fie, ce să fie? Ca să scriu, trebuie să fie. Să vă scriu despre persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani. Mă simt capabilă. Sunt capabilă.

O să întâlniți tristețe la vârsta asta. O să vă loviți de îngustime de vederi. O să vreți să vă trageți pătura peste cap. Nu are legătură cu îmbătrânirea, cu ridurile, cu mușchii fără consistență. Sau are legătură dacă vă numărați printre persoanele care refuză să coboare. E necesar să cobori în tine, în adâncuri. Să te asculți. Când nu cobori, când nu asculți, apelezi la chirurgie. Eu n-o să ascult în viitorul apropiat. După înțărcare, refuz să port în lume o minte sclipitoare și o pereche de sâni fleșcăiți. Prefer sânii țanțoși dacă știința ne permite. Cum de altfel prefer o carte în locul unei conversații plictisitoare, propria companie în locul singurătății în doi, sexul tantric în locul unei frecări cu gândurile la cumpărăturile de a doua zi sau la amant.

O să mai întâlniți la vârsta asta lașitate și resemnare. Cupluri cu duiumul care se suportă de dragul copiilor sau de frica băncilor sau de dragul copiilor și de frica băncilor. Credincioșii se pot ruga pentru aceste cupluri. Aprindeți lumânări, poate un Dumnezeu așa puternic reușește să readucă în viața nenorociților iubirea.

Sunt dese trimiterile spre divorț. Părinții mei au divorțat, dar dacă aici o fi sâmburele, să știți că l-am udat insistent. Așa este, văd partea bună a despărțirilor. Șansa oamenilor de a îndrăzni să-și îndrepte atenția spre sine. E o șansă, nu o ratați. Beți mai mult pentru curaj. Fumați. Apelați la altceva mai puternic. Încercați terapia.

Nu părăsiți viața după o lungă conviețuire tristă. Părăsiți viața cerșind o zi în plus. Cine cerșește o zi în plus când se știe înșelat, respins, umilit, abandonat?

Faceți ordine. Asigurați-vă o viața excelentă pe pământ cu promisiuni reale. O promisiune reală vine din capul tău. Fii fericit! Iubește-te! Poate nu meriți, cine spune, dar ți-o datorezi și o datorezi mamei tale care s-a chinuit să te aducă pe lumea asta.

Foto: Bogdan Mosorescu