by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Sunt o curajoasă în ceea ce privește nimicurile vieții

De 3 apr., 2019 0 Colaborari , , , , 0

Profit de Bookfest și susțin din nou beneficiile lecturii. O să vă ofer un motiv monumental pentru a citi, altul față de tot ce am notat până în prezent.

Orice întrebări aveți, în orice situație vă aflați, indiferent de intensitatea emoțiilor, o carte conține răspunsul. Cineva deja a trăit. Cineva deja s-a întrebat. Cineva are răspunsul. Știți ce anume au făcut cărțile din mine? M-au eliberat de presiunea convențiilor, de se cuvine, de părerea lumii. Mi-au dat o șansă să-mi găsesc fericirea.

În primul rând m-am potolit în simțiri. Reacționez în continuare instinctual, dar pot să aștept un minut. Nu mai sunt devorată de nimicuri. Pot să ies pe ușă și să las casa vraiște. Nu mi-e frică de părerea părinților, de musafirii nepoftiți. Mai pot să aleg un weekend afară în loc de un weekend în casă să dau cu mopul și să șterg praful.

Sunt o curajoasă în ceea ce privește nimicurile vieții. Cărțile mi-au tratat ignoranță. Am înțeles că sentimentele negative desprinse din relațiile cu părinții nu mă trimit în iad. De la iad aș deschide o discuție separat, dar las religia în mâinile altora. E firesc să-ți detești părinții, să-i iubești detestându-i. Îmi iau părinții așa cum sunt, iar eu fac să-mi fie bine. Îmi iau copilul așa cum este, cum pare că o să fie.

Durerea umană își are sursa în boală, natură, relațiile dintre oameni. Am tot notat informația asta de când am găsit-o într-un eseu la Freud. Oamenii sănătoși care locuiesc în confortul orașului se antrenează intens, de la naștere, prin educația primită, să-și zdrobească individualitatea prin fel și fel de relații dubioase. Fetele trec din grija tatălui, în grija soțului. Băieții trec de la dădăceala mamelor, la dădăceala soțiilor. Atâta plictiseală, atâta tristețe găsiți în orice piesă de teatru!

Cărțile te fac interesant! Te scapă de griji și misiuni puse pe umeri doar pentru un delir de grandoare. Trebuie să fac curat! Trebuie să merg într-o vizită care-mi displace! Trebuie să învăț ca ceilalți colegi! Trebuie să-mi iau mașină ca vecinul! Trebuie să! Trebuie! Să!

Trebuie să conștientizezi că ai minte și s-o folosești. Să muncești cu mintea și să muncești la minte. Nu e suficient să te naști om. Primul an din viața omului nici nu e prea nobil. Ca rasă, facem prea mult timp pe noi! Apoi devenim un fel de zei. Altă discuție, nu o port acum.

Cărțile ajută! Cei care scriu cărțile ne marchează viețile, unii dintre ei, geniile în primul rând cu originalitatea. Urmează apoi oamenii talentați cu capacitatea lor filozofică. Dacă doriți să mă verificați, încercați să ajungeți mâine la Jazz Poetry, de la 19, cu Șerban Foarță. Vă rog să-mi scrieți după. Sunt curioasă. Vă las acum.

Ne vedem la Bookfest! Pe mâine!

Foto: Mile Sepetan

Războaiele neterminate din era Facebook

De 1 apr., 2019 0 Călătorii , , , , 0

Dacă mă întorc acum să privesc peste umăr, stau pe canapea în sufragerie cu laptopul în brațe, ochii or să-mi pice pe o anumită pată verde de pe harta lumii. Pata reprezintă Egiptul. Am călătorit la Hurghada, oraș devenit acum un punct minuscul pe hartă. În acel punct, într-un resort care a cerut eforturi mari în zidire, am început să citesc Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta.

În fiecare dimineață, fie că plecam pe plajă sau într-o excursie, aveam grijă să pun cartea în rucsac. Eu nu am o campanie #poartaocarte, eu sunt campania #poartaocarte.

În călătorie am luat și nu am luat o pauză de social media și muncă. Munceam cu mintea, alcătuiam texte pentru Bookfest. Mă chestionam. Cum anume să atrag oamenii spre importantele personalități culturale ale momentului prezente în cadrul târgului?
E suficient să le notez numele?! Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Șerban Foarță, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Sebastian Lăzăroiu, Tatiana Niculescu, Dan Pavel, Marcel Tolcea etc.

Să spun câteva cuvinte despre un autor sau altul? Nu. Prea plictisitor. Fix ca orele de literatură de la școală unde se predau imensele și inutilele comentarii. Mai bine vă mărturisesc ceva. La ediția aceasta de Bookfest, eu sunt curioasă de Dan Pavel. L-am auzit la Radio Cultural, iar vocea blândă și exprimarea laconică m-au cucerit. Îmi doresc să cunosc persoana, să stau în apropierea ei. Personalitățile ne marchează și ne impresionează. Spiritul lor critic, talentul și originalitatea ne seduc, ne determină să ne punem întrebări, ne activează curiozitatea, ne sporesc inteligența, ne influențează.
Dan Pavel participă la Bookfest cu volumul Războaiele neterminate din era Facebook, eveniment ce va avea loc duminică, ora 15, la standul Polirom.

Dumneavoastră ce curiozități literare aveți? Voi ce autor doriți să priviți, să analizați, să-i zâmbiți, să-i cumpărați o carte?

Pentru mine cărțile au ajuns definitorii. Îmi dau direcții în viață. Vara asta îmi plănuiesc un concediu pornind de la paginile unui scriitor portughez. O să călătoresc cu cartea în geantă, o să mă opresc să întreb de cafenele, de case, de hoteluri. Nu vă supărați, aici obișnuia să-și scrie Pessoa scrisorile către Ofelia?

M-am întors să privesc peste umăr. Coada lui Motan, încolăcit pe spătarul canapelei, mi-a atins obrazul. Ah, Epiptul! Ah, splendidul resort, magnificele tobogane, piscinele curate, mâncarea delicioasă! Știați că unii oameni călătoresc în Egipt doar pentru partea de resort? Cameră curată, mâncare, relaxare, mare? Pentru mine a fost o descoperire incredibilă pe care am refuzat la început s-o cred. Egiptul semnifică la mine în cap o veche civilizație, cel mai vechi stat din lume, o cultură admirată de greci și romani. Înțelegeți acum de ce m-am împotrivit la început să cred că putem călătorii în acel spațiu pentru resort?  Am înțeles după ce le-am fost musafir o săptămână. O să revin cu un articol separat despre resorturile Egiptului. V-am pregătit pentru textul ce va urma.

Între timp, ne vedem la Bookfest!

Mara devine lebădă. Eu strălucesc intens. dm ne susține transformările sănătos

De 29 mart., 2019 5 Colaborari , , , , 0

În ultimul an, Mara mea aduce tot mai mult cu o femeiușcă. Alura ei a pierdut orice asemănare cu un bebeluș. O privesc uneori și cu rapiditate mă cuprinde tristețea. Îmi strig disperată că e necesar să mă pregătesc pentru nesuferitele și dureroasele zile de abandon. O să treacă ziua. O să treacă săptămâna. Probabil telefonul nu-mi va afișa numele ei. O să fie ocupată, pe fugă, concentrată să cucerească lumea în misiuni imposibil de înțeles pentru mine. Eu o să aștept. Mama mă așteaptă pe mine.

La începutul săptămânii, în dialogul repetitiv al dimineților noastre despre îmbrăcăminte, ea alege, eu sugerez, m-a luat de nas un miros nou al corpului ei. Nu trece zi să nu mă alint la gâtul Marei, să nu trag tare aer în piept cu intenția năroadă și imposibilă de a reține parfumul copilului care nu mai este.

Marți dimineață am strâmbat nasul. Am descoperit că Mara transpiră, corpul ei se adaptează mediului, iar glandele sudoripare îi reprezintă emoțiile. O secundă m-am panicat. Orice schimbare înregistrez de la Mara, reacționez primitiv și simt teamă. I-am sărutat năsucul și am condus-o la baie, i-am dat instrucțiuni și am anunțat-o că ieșim la cumpărături după școală. De azi o să ai propriul tău antiperspirant!

Cu o nouă temă de casă, mamele se adaptează din mers, am trecut în revistă farmaciile în care să ne începem căutarea. În cercetarea asta petrecută în minte, mi-a apărut imaginea drogheriei dm. Cum sunt un proaspăt ambasador dm, am decis să începem de aici.

Partea cea mai grea a constat în a o îndruma pe Mara spre produse bio. Ca orice copil sănătos, atenția a condus-o direct la ambalajele roz, cu Elsa și Ariel. Mama, dar scrie că sunt pentru copii! De acord, Mara, dar în rolul de mamă plictisitoare, te rog să ții cont de propunerea mea. I-am pus în mână un antiperspirant lipsit de personaje Disney pe care scria mare FĂRĂ ALUMINIU. Am ceva în comun și cu Olivia Steer. Didascalie. (zâmbesc)

M-am îndepărtat apoi de ea și m-am pierdut printre rafturile de cosmetice. De puțin timp mă irită până la exasperare un rid de la buză. Stima de sine mi-am crescut-o după 20 de ani. Abia după 33 de ani m-am împăcat cu mine. Într-o manifestare naturală a feminității și a sexualității, organismul a trecut într-o nouă etapă. Nu mai produce colagen, un exemplu. Fără colagen, rujul roșu se transformă dintr-o atracție sexuală într-o atracție de Joker din Batman. Am luat în calcul și injecția, dar frica de a mă trezi cu un fund de maimuță în loc de buze mă ține departe de intervenții. Gândurile dăunătoare aspectului meu natural le-am înlocuit cu un primer. Plus că Făt Frumos m-a atenționat să nu intru într-o zi pe ușă arătând la fel ca multe alte femei ale epocii mele. A știut unde să țintească, eu nu-mi doresc să semăn cu nimeni, vreau să fiu eu. Arta mea e să fiu eu!

Cu un antiperspirant și un primer, ne-am ajutat nevoile. Amândouă suportăm transformări. Mara devine lebădă. Eu strălucesc intens, e ora trandafirului perfect înflorit. Mă mut doar după soare pentru unghiul potrivit. dm ne susține transformările sănătos.

Încheiere:

Dunia este ambasador dm în următoarele 6 luni. Ne vedem la cumpărături.

Foto: Mile Sepetan

Concurs Bookfest – Pot fi și un poem?

De 28 mart., 2019 5 Colaborari , , , , 0

Într-o bună zi de ianuarie am început o carte. Ziua am apreciat-o astfel deoarece era soare și mă aflam în Spania. Mai exact în Roses, într-o stație de autobuz, unde am deschis Cronica vieții care trece de Fernando Pessoa. Revenită acasă, am abandonat lectura. Am revenit asupra cărții curând, fapt pentru care m-a însoțit și în Egipt, dar ultimile pagini le-am citit pe canapeaua din sufragerie. Amân de multe ori finalul unor cărți. Ajung să le îndrăgesc și mă fofilez să le sfârșesc.

V-am povestit acest lucru deoarece Fernando Pessoa are o teorie despre ce înseamnă să fii spiritual, talentat sau geniu. A avea spirit presupune rațiune și simț critic, a avea talent – abilitate constructivă și capacitate filozofică, iar geniul e de un singur fel – originalitate.

Fără dubii, dețin simț critic. Nu o să-mi evaluez simțul critic, dar vă introduc într-un important salon de carte din România. Fac referire la Bookfest și doresc să trec repede peste partea plictisitoare, dar necesară.

Urmează să aibă loc la Timișoara 4 zile de sărbătoare. Nu este roșu în calendar, bugetarii merg la muncă, școlile nu se închid, deși pentru o asemenea zi liberă nu aș comenta. O zi să stai și să citești.

La Centrul Regional de Afaceri, între 4 și 7 aprilie, se va desfășura un eveniment al industriei editoriale cu o dimensiune internațională marcantă. Reducerile substanțiale, între 10 și 80 % față de prețul normal practicat de edituri, sunt de neratat. Țineți minte, 40 de expozanți, 25.000 de volume și reduceri!

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat și pe site-ul www.bookfest.ro. La mine pe blog, pe facebook și instagram veți găsi de asemenea informații. Literatura este o problemă personală.

Informațiile le-am notat, cine?, ce?, unde?, când?.

Înainte de punct, am de oferit 3 vouchere a câte 100 de lei cititorilor mei selecți. Voucherele vor putea fi folosite doar în cele 4 zile de Bookfest. Se ridică de la Bookfest, de la standul organizatorului pe baza cărții de identitate. Eu voi trimite lista cu numele dumneavoastră până în 3 aprilie. Suflecați-vă mânecile, aveți un concurs de câștigat. Urmează să vă cer ceva, dar mai am de adăugat că voucherele pot fi folosite la oricare dintre standuri, dar pentru cheltuială alegeți un singur stand. Dacă depășiți 100 de lei, puteți plăti diferența. Gata!

Propun o întrebare-joc. Ce carte vă trimite cu gândul la mine? Un titlu e suficient sau povestiți o întâmplare dintr-o carte sau poate un poem? Pot fi și un poem, nu?

Aștept cu nerăbdare și interes răspunsurile dumneavoastră.

Ne vedem la Bookfest!

Egiptul se strecoară în suflet ca nisipul prin eșarfe

De 27 mart., 2019 0 Călătorii , , , , 0

Înainte să pun piciorul pe teritoriul Egiptului, am călătorit mult în imaginar în acest spațiu. Am cărat în Egipt, pe lângă obișnuitele bagaje, neobișnuitele gânduri. Mi-a fost frică, recunosc.

Mi-a fost frică deoarece am auzit povești macabre cu bombe, violuri, bătăi în stradă. Am auzit. Nu le-am acceptat rațional. De la agenție am primit asigurări că excursia va decurge liniștit. Turismul înflorește în Egipt, iar egiptenii stârnesc pasiuni, cum aveam să aflu în excursia de pe Nil.

La miezul nopții ne-am urcat în mașină, Mara și cu mine, și am pornit în ceea ce nu știam că va deveni o experiență vrednică de aducere-aminte. Egiptul se strecoară în suflet ca nisipul prin eșarfe. Ești fără apărare. Zborul a fost lin. Atât de, că am adormit înainte de decolare și m-am trezit la coborâre.

Concentrată pe excursii, ne-am cazat la un hotel la Marea Roșie, prima dată m-am ocupat de planificarea drumurilor: drum în deșert, drum la Karnak și Nil, drum la Cairo. Chitanțele m-au potolit. Aveam excursiile în mână, ghid vorbitor de limba română și câțiva români cu care atomii mei au făcut reacție.

Prima excursie s-a stabilit duminică, așa că sâmbăta am avut-o de relaxare. Hoinăreală prin complex, aerosoli la mare, hârjoneală la tobogane, festin la masă și o emoție înregistrată la gardul hotelului unde am zărit armata.
În Egipt întâlnești armata peste tot: la hotel, pe stradă, în parcări, la orice punct turistic. Armata să nu o confundați cu paza personală. M-au întrebat diverse persoane. Țara are dictatură, dar nu se află în război. Pe mine dictatura mă umple de scârbă. Literatura de specialitate m-a ajutat să decid și să mă poziționez categoric împotriva acestei forme de guvernare. Corpul mi-a susținut mintea prin dureri îngrozitoare de fiere. M-am tratat cu ceai de la beduini și pastile cu lucernă. Când am călătorit la Cairo, toate mașinile și autocarele s-au adunat într-o parcare. Teribile și sinistre aceste opriri. Până s-au adunat toate vehiculele, până am primit permisul de trecere de la armată am crezut că o să leșin de durere. Mă spinteca la interior durerea care mi-a luat-o cineva cu mâna când ne-am pus la drum. Traseele sunt stabilite și nu te abați de la. N-am simțit vreun pericol, nu am observat nimic. Frământările țin de imaginar și de forța desprinsă din.

Punctele de control și soldații cu arme n-au nimic de-a face cu imaginarul, ci cu forma de guvernare. O mitralieră face parte din rânduielile țării. Nimeni nu se holbează. Eu am tras cu ochiul și am ignorat cu o detașare exterioară care mă devasta la interior.

La obiectivele turistice te afundai în admirație și reprezentări. Sorbeai cu privirea bolovanii, desenele, poveștile ghidului. Uneori mă opream câteva secunde, trageam aer în piept și priveam cerul. Cinci mii de ani, ce mușuroaie de furnici și cât orgoliu! Faraoana Hatshepsut ajungea des la urechile mele. Egiptul a prosperat pe vremea ei. Și-a făcut mormânt în Valea Regilor. Și-a desenat mustață. Fratele ei i-a dărâmat statuile. La fabrica de alabastru, Mara și-a cumpărat bustul singurei faraoane. Altfel, lângă Gânditorul meu din Cabo Verde stă acum Hatshepsut.

Zile însorite și fericite am avut în Egipt. M-am bucurat și mi-am privit copilul cum se învârtea în jurul scarabeului cu interes. Mara are dorințe și caută să le îndeplinească. Eu m-am retras din grup care se rotea la sugestia ghidului. Ți s-au terminat dorințele, nu mai ai? Am râs fără cochetărie și am lăsat capul pe spate. Ba am, ba am, dar nu mi le îndeplinește scarabeul! Voința mea poate să-mi îndeplinească dorința. Eu doresc să fac ce vreau, iar eu vreau să călătoresc în lumea întreagă. De ce am nevoie pentru asta?!

De.

Vă las acum. Încerc să mai profit de fericirea adusă din Egipt. Revin.

Egipt, martie, 2019

De 25 mart., 2019 8 Călătorii , , , , 0

Fug noaptea în deșert. În 15 martie am zburat în Egipt. De vineri, ziua când am revenit acasă, răspund fără încetare la întrebarea: Cum a fost în Egipt? Un răspuns se regăsește în prima propoziție. În vis mă reîntorc.

Mi-a plăcut Egiptul? Nu pot răspunde simplu, fără explicații. În primul rând, pentru clarificare, oamenii sunt mânați în Egipt din motive diferite.

1. Călătorești în Egipt pentru istorie.
M-am rezemat de niște bolovani, bolovanii piramidei lui Kheops. Piramida a fost construită în jurul anului 2560 înainte de Cristos. Dacă asta nu vă impresionează, nu călătoriți în Egipt pentru o minune a lumii. Nu vă fascinează că piramida a fost ridicată în zeci de ani, că se schimbau o sută de mii de muncitori la fiecare trei luni sau că legumele rămân proaspete în piramidă și lamele ascuțite.

2. Călătorești în Egipt pentru resort.
Hotelurile Egiptului reproduc grandorile faraonice. Mara țipa după mine în cameră ca s-o aud. De la intrare până la terasă, străbăteai în aparență, intrarea într-un mormânt. Nu e sinistru. Intrarea într-un mormânt din Valea Regilor te învăluie de efecte vizuale. Rămâi cu gura căscată într-o înfiorare pură. Grădinile, piscinele, terasele, restaurantele, toboganele vin în ajutorul părinților. Copiii au activități, băutură și mâncare la discreție.

3. Călătorești în Egipt pentru afaceri.
Multe povești mi-au ajuns la urechi. Investitori interesați de afaceri în Cairo sau Hurghada. Dacă nu vă lipsește flerul omului de afaceri, Cairo s-ar putea să fie o idee bună. Nu vă lăsați opriți de dictatură!

Mara și cu mine am călătorit în Egipt pentru istorie, cu accent pe Valea Regilor, Nil și piramide. Acum o să încep să povestesc pornind de la neplăceri. Să trag dintr-o dată bandajul de pe rană.

Când eram mai mică de vârsta ca Mara, sub 9 ani, în cartierul în care locuiam, aveam o groapă de gunoi. Toată lumea își ducea gunoiul seara la groapă cu roaba. De la groapă, puteai admira Dunărea. Uneori, în diminețile răcoroase și misterioase ale verii, groapa devenea loc de rezidență pentru țigani. Pentru noi, copiii, se întâmpla ceva nemaipomenit! În primul rând se întâmpla ceva. În restul timpului muream de plictiseală. Țiganii cu corturile, căruțele cu prelată, fumul care se ridica de la ceaun, muzica, pălăriile caraghioase, cozile femeilor împletite și pline de bănuți de aur, fustele colorate ne fascinau.

În Egipt mi-am reamintit de toate astea. Uitasem cu desăvârșire de groapa de gunoi. Alungasem amintirea veselilor țigani. În Egipt te izbește gunoiul, mormane de gunoi pe strada, pe acoperișurile căzute, lângă restaurante. M-am întrebat care e firescul omului: curățenia neamțului sau dezordinea egipteanului? Nici una. Ambele seduc și resping în același timp.

Egiptul seduce în tot acest talmeș-balmeș. M-am surprins de multe ori zâmbind fără motiv și fericită. Prima dată mi s-a întâmplat în deșert. Am închis ochii și mi-am imaginat harta de acasă, tapetul din sufragerie. Mi-am zis că sunt un punct pe acea hartă.

Am scris și nu am spus nimic. Sunt atât de multe de spus despre Egipt! O să pun punct azi. Revin cu articole.

Să râdem înainte de toate, să adunăm amintiri, să ne fericim singuri prima dată.

Egipt, martie, 2019.

Mergem cu telefoanele după noi la WC

De 11 mart., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am încercat un exercițiu. Mi-am imaginat articolele de pe blog în pilule de 15 secunde. Că așa suntem noi, tineri, grăbiți, creativi, pragmatici! Cine are timp să se așeze cu o carte în brațe?! Sarcasm. Mulți mergem cu telefoanele după noi la WC. Cine are timp să savureze o masă? Sarcasm. În gastronomie alegem restaurantele cu chef. Plătim sume fabuloase pe salate și fripturi. Cine are timp să iasă la un spectacol? Sarcasm. Explozia Netflix ne-a atins pe fiecare. Urmărim seriale după seriale.

Timp este. Cum îl folosim?

Îl folosim în funcție de etapa în care ne aflăm. Când aveam 20 de ani, studentă entuziastă la Litere cu o poveste vibrantă de dragoste în desfășurare, foloseam timpul în funcție de orar. Citeam ora pentru cursuri și seminarii. În rest puțin îmi păsa. Mâncam sau nu mâncam, dormeam oriunde și aproape cu oricine. Într-o noapte am dormit șase persoane într-un pat de două persoane. Schimbam cu toții poziția dacă unul dădea tonul.

La 35 de ani, într-o altă etapă de viață, plec în concedii cu ceaiul verde după mine. Prefer așternuturile albe, specific dacă există un chestionar. Haita nu mă mai atrage și cu siguranță nu suport să-mi facă cineva programul. Nu mai alerg la obiective, mă plimb mai mult la pas, caut galeriile și profit de restaurantele cu muzică live.

Pot să fantazez despre pretențiile mele de la 40 de ani. Tabieturile limitează, dar confortul desprinse din ele ne auresc colivia.

Cele 15 secunde nu mă condiționează. Cele 15 secunde aparțin unei anumite etape din viața noastră. După 30 de ani doar cu cocaină mai rămâi interesat de pe repede înainte. Pe repede înainte nu e o găselniță a tinerilor de pe youtube. Vă amintiți de Moromete când îi fug băieții la București?! Dar de ce să fugă, încet nu pot să meargă? Aproximativ cuvintele lui Moromete. Nu am cartea să verific.

Conflictul constă în conviețuire. Vrem să stăm împreună, 14 ani, cu 20, cu 30, cu 40 etc. Fenomenul internet a anulat diferența de vârstă, dar fenomenul internet nu a anulat și trăirile specifice vârstei.

Am avut 20 de ani și mi-a plăcut. Am avut 30 de ani și mi-a plăcut. Am 35 de ani și îmi place. Fiecare vârstă m-a încântat la vremea ei. Nu m-aș reîntoarce la nici una. Cei de la 16 sau 20 de ani s-ar putea să-și dea ochii peste cap. Suspiciunea lor e reală și naturală. La fel este și experiența mea.

Dorința mea este să dobândesc prin scris o formă de viață fără gen și fără vârstă. Scriu, notez gânduri, întâmplări. Mă citește cine o fi, iar uneori mă citesc elevi selecți în aprecierea lui Mircea Eliade corigent la limba română, și întotdeauna mă vor citi adulții. Toți ajungem la maturitate chiar dacă nu ne purtăm ca atare.

Cam în 15 secunde ni se va părea când ne uităm în urmă.

Să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mămiceala excesivă. Creștem Telemahi

De 10 mart., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Generația mea, prin unii reprezentanți, s-a înhămat la niște lupte. Luptăm pentru alăptatul în public. Condamnăm consumul de carne și ne numim ucigași. Protestăm în fața maternității. Femeile să nu decidă pentru corpul lor. Educăm copiii după programe de parenting cu antrenori specializați.

Pentru mine a devenit clar în ultimul an că luptăm împotriva părinților noștri, împotriva obișnuințelor părinților noștri.

Tata mereu repeta că ne-a crescut bine, mult mai bine față de felul cum a fost el crescut. Ce să vedeți?! M-am surprins gândind că o cresc pe Mara mai bine, mult mai bine față de felul cum am fost eu crescută. Hilar, știu, derutant până la insuportabil.

M-am prins între timp că tata are dreptate, dar și eu am dreptate. El m-a crescut mai bine, eu am crescut fata, până la cei nouă ani ai ei, mai bine. Prin comparație, avem rezultate măgulitoare. Cercul nu se închide sau e un cerc închis-deschis. Mara o să-și crească pruncul mai bine ca mine. Ceva o să-mi reproșeze. Ceva îmi reproșează. Mama ridică vocea când e supărată. Mama mă ceartă. Eu gândesc cu disperare: Asta numești tu suferință? Eu am luat bătaie de nu m-am ridicat de jos. Am fost umilită și în permanență râdeau de perspectivele mele copilărești.

Mara nu cunoaște educația prin bătaie. Nici nu obținem educație prin bătaie. Educația nu are nimic de-a face cu violența. Când ridic vocea, la Mara se declanșează o reacție: să supraviețuiască. E creierul reptilian care dă comenzi. La fel se întâmpla cu mine când luam bătaie. Voiam să supraviețuiesc. Toți greșim și toți avem dreptate.

Educația prin bătaie e greșită, cine susține altceva să înceapă de îndată terapia.

După aceste conștientizări, abordările diferite în educație dintre noi și părinții noștri, se declanșează zăpăceala. Luptele generației mele, plus 30, mă întristează. Să luăm alăptatul în public.

Emily Davison s-a aruncat în fața calului de curse al regelui. Asta se întâmpla în Anglia, în anul 1913. O femeie care a luptat pentru drepturile noastre, pentru dreptul meu, o ființă nenăscută, dar care în prezent și-a permis să se despartă de tatăl copilului și să plece din casă cu copil cu tot. În anul 1913 copilul îi aparținea legal tatălui.

În anii 2000 ducem lupte pentru alăptatul în public. Liviu Rebreanu peste tot cu reprezentările lui despre femeie: două brațe de muncă în gospodărie, născătoare și zestre.

Mămiceala excesivă duce la regres. Sub nici o formă nu le doresc femeilor să revină la funcția de născătoare. Cine dorește faima de mamă dedicată să nu tragă întreaga societate feminină în patriarhat. Nu zic că bărbații abia așteaptă, dar se vor reobișnui repede, unii nici nu s-au dezobișnuit. Nu cunoașteți nici un bărbat trecut de 25 de ani căruia mama încă fuge să-i pună masa, să-i încălzească paharul de lapte, să-i taie unghiile? Eu cunosc.

Telemah, copil, până în 20 de ani, își trimite mama, pe Penelopa, să vadă de oale, bărbații poartă războiul. Creștem Telemahi. Nu îmi exprim îngrijorarea. Opoziția a existat și va exista, dar putem să ne angajăm în alte lupte, nu să repetăm erorile trecutului.

Între timp am scris prea mult. Mă reîntorc la cratiță, dar și la literatură.

Și mai cresc și o feministă.

Foto: Mile Sepetan

M-ați lăsat să vorbesc singură. Asta e nepoliticos

De 6 mart., 2019 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am mai scris despre subiect, dar să fim serioși, pseudo-cultura blogurilor îmi permite să reiau teme fără nici o stinghereală!

Mă îndreptam ieri spre o bancă din apropierea casei. O pală de vânt m-a determinat să-mi strâng cardiganul de lână pe trup. Mi-am îndesat ochelarii de soare și mi-am băgat nasul în gulerul ridicat. La intrare m-am descoperit, iar obrazul s-a îmbujorat de la căldură. La ghișeu, ambele doamne libere mi-au pus zâmbetul pe buze. Ce noroc pe capul meu! M-am apropiat și mi-am început prezentarea.

Era necesară o introducere pentru a ajunge la motivul care m-a purtat la bancă. Ani de zile am fost clientă Banc Post deoarece în anul 2002 Universitatea a dat carduri la această bancă. Cum recent Banc Post și-a încetat existența, actuala bancă m-a somat să le efectuez o vizită ca persoană juridică. În mare, v-am creionat introducerea mea.

Bună ziua. Sunt un fost client Banc Post. Am venit la dumneavoastră deoarece am primit un telefon și vreo două mesaje. Stupoare! Vorbeam singură. Doamna din stânga mea și-a întrebat ceva colega. Colega mă asculta pe mine. Colega nu m-a mai ascultat pe mine. A uitat pur și simplu de mine, iar până sunetele cuvintelor mele s-au stins mi s-au mărit ochii de uimire. Mi-am privit vârful adidasului. Să fie ținuta? Adidas, tricou, atitudinea lejeră și chipul drăguț?

Mă, dacă le zic acum vreo două, le bag undeva și părăsesc încăperea? Două vorbe și o apucătură de mahalagioaică, să le văd eu atunci pe ele!

V-am descris prima fază. Derulam scenariul, iar ele continuau să vorbească, să tăifăsuiască.

Într-adevăr statura o am mică, iar gura mare, dar niciodată nu mă reped din prima la o persoană. Continuam să privesc cu o uimire tâmpă. A doua fază. Dacă le atrag atenția, o să le provoc și ceva rău o să mi se întâmple. O ușoară anxietate mi-a umezit palmele. Mi-am revăzut mama care mă implora să nu mă iau de nemernicele de asistente ale spitalului județean Severin. Dacă îi fac ceva lui bunică miu? M-au dezgustat automatismele pe care le-am crezut depășite de autoeducația impusă.

Cum să procedez? Cum să-mi rezolv problema satisfăcător pentru mine din ambele perspective, juridică, reprezentam Cuvinte de Vânzare, și personală, eu spun ce gândesc, iar doamna asta este o nesimțită?

A treia fază, furia. A patra fază, analizarea situației și analizarea stării mele. Raționam rapid o formă de a comunica impertinența lor fără să atac sau să reproșez. Urmăream să declanșez o conștientizare și nu un atac. Reproșul atrage atacul.

Da, vă rog. M-ați lăsat să vorbesc singură. Asta e nepoliticos. O atitudine pasivă, un ton lin, m-am surprins și am surprins. Doamna din stânga zâmbea pe furiș ca un elev înfruntat la școală. Da, o secundă, ne cerem scuze. Asta e chiar nepoliticos, am întărit. Doamna a adoptat masca nepăsării.

Până la final s-a ocupat de nevoile mele juridice fără întreruperi. Am părăsit banca ușor iritată, ușor amuzată. N-am mai simțit aerul rece. Cardiganul se mișca liber în funcție de trup. Părul l-am aranjat tacticos pe partea dreaptă și mi-am țuguiat buzele. Hainele mele pot înșela privitorul superficial. Înțeleg sau mă prefac că înțeleg. Proasta creștere nu o scuz însă. Două doamne prost crescute reprezintă o bancă al cărei client am devenit de puțin timp. Nu schimb banca pentru angajații nepricepuți, dar asemenea situații sunt provocatoare peste măsură împotriva instituției de credit.

Râd acum, dar nu e râsul meu.

Generația Z gândește pentru sine. Pretinde că.

De 28 feb., 2019 5 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ideea mea este că educația ne ajută pe toți să devenim decenți. Sentimentul meu trimite la o asociere a omului actual cu primitivii.
V-am captat atenția?
În urma participării la Social Media Summit, am descoperit că am opt secunde să vă atrag cu subiectul propus, apoi adormiți sau dați mai departe.

În timpul conferinței de ieri, mintea a alcătuit introducerea textului de azi. Influențată de Pessoa, citisem câteva pagini în avion, mi-am luat libertatea de a sugera ce simt și ce gândesc pornind de la observația lui: Or, publicul, atins în intimitatea sa de sentimente și nu de idei, este în mod organic parțial.

Pendulez între literatură și social media. Mă necăjesc cu textele și conținutul. Mă trec fiori. Îmi dau ochii peste cap. Sentimentele contradictorii mă obosesc. Simt uneori cum dorm pe mine, cum o plictiseală teribilă îmi provoacă o dedublare imaginară. Fug sau mă ascund de contexte și situații. Am părăsit sala ieri de câteva ori înainte ca cei de pe scenă să-și termine discursul. Am ascultat și concentrată invitații care au venit cu temele făcute. Unii iau în serios responsabilitățile activității de speaker, alții nu.

Recunosc, mi s-a luat pentru o perioadă bună de timp de social media. O să mă potolesc, deja m-am. Într-adevăr mor încet la asemenea adunări din cauza gramaticii. A repetat pe scenă un domn formula ca și brand până am simțit că mă izbesc cu capul de scaun. M-a reînviat un alt reprezentat masculin cu afirmația că generația Z nu dă doi bani pe gramatică. Sinceritatea, mai ales într-o asemenea adunare, îmi impune respect.

Generația Z cere o creativitate în opt secunde. Secunda nouă adoarme sau mișcă degetul. E magică, e noul Moș Ene pe la gene. Într-un dialog intim și crud cu mine, mi-am cercetat dezamăgirea și iritarea. Nu pot să muncesc în felul lor. Creativitatea n-are nimic de-a face cu rapiditatea. Omenirea nu are nimic de-a face cu rapiditatea. Evoluția s-a întâmplat în timp, mutația presupune accelerare, dar nu neapărat pozitivă. În punctul acesta îi consider ipocriți, deși ei caută să se fixeze în conștiință ca neprefăcuți.

Exprimi franc ce simți și ce gândești. De acord, sunt pentru, susțin, practic, dau mai departe. Emoțiile aparțin rasei, exprimarea diferă, gestionarea impune. Gândirea pe de altă parte presupune timp. În plin proces de formare intelectuală, generația Z pretinde că gândește pentru sine. Bine, dar cum? Fata mea a avut nevoie de 10 luni să meargă în picioare, de opt ani să-și lege șireturile. Cum înveți să gândești în așa puțini ani și să bravezi cu inteligența, cu urmăritorii de pe Instagram și contractele cu bradurile?

Ceea ce pare a fi o problemă de fapt nu este. Generația Z își trăiește deplin epoca. Asumarea vremurilor presupune inteligență, supraviețuire. Din unghiul meu, disponibilitatea pentru epoca n-are nimic de-a face cu ceasul biologic. Copiii noștri vor deveni părinții noștri. Aia e maturitatea. Atunci, cele opt secunde nu vor mai reprezenta nimic pentru ei. Ceasul biologic funcționează altfel.

Suntem în plin proces de transformare. Genele lucrează la adaptare. Felul cum dăm mai departe cu degetul pe telefon și tabletă deja a pus în mișcare următorul nivel al evoluției. Nu sunt o vizionară, dar presupun că peste alte miliarde de ani, mâna noastră va arăta altfel.

Eu îmi doresc tot mai mult, tot mai puțin. Vreau să muncesc, să-mi păstrez afacerea, să mă actualizez. Actualizarea nu presupune un fel de a fi. Arta mea e să fiu eu, nu un conținut de opt secunde pentru că oamenii se plictisesc. Mă plictisesc înfiorător de situații și oameni. De aceea există cărți. Purtați o carte, ar deveni posibil ca brand.

Să nu uităm să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu