Azi o să isprăvim cu Evul Mediu prin Thomas de Aquino.
O să ne reîntâlnim în Renaștere cu acest curs de filozofie povestită.

Thomas de Aquino.

A trăit între anii 1225 și 1274. Pentru Thomas, profesor universitar la Paris de altfel, nu exista o deosebire între filozofie și teologie. El a realizat sinteza dintre credință și știință.
Thomas de Aquino credea că nu există contradicție între credință și rațiune, ci că există un șir de adevăruri teologice naturale.
Adevărurile pot fi dobândite prin revelația divină și prin rațiunea noastră înnăscută.
Un adevăr: există un singur Dumnezeu.
Cu rațiunea recunoaștem că totul trebuie să aibă o cauză primă.
Dumnezeu ni s-a revelat prin Biblie și prin rațiune.
Există deci o teologie revelată și una naturală.
Tot așa stau lucrurile și în domeniul moralei. Citim în Biblie cum trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu, dar Dumnezeu ne-a înzestrat și cu conștiință care ne dă posibilitatea să distingem între ceea ce este drept și ceea ce este nedrept pe o cale naturala.

Thomas de Aquino a preluat de la Aristotel concepția sa cu privire la femeie, femeia, un fel de bărbat nedesăvârșit, astfel se confirmă cuvintele Bibliei, femeia a fost creată din coasta bărbatului.

În această perioadă a trăit și o femeie, Hildegard von Bingen. Ea a fost predicatoare, doctoriță și botanistă.
O concepție străveche creștină spune că Dumnezeu a avut și o latură feminină, iar femeia a fost creată după chipul și asemănarea sa.
Pe grecește latura feminină se numea sofia, înțelepciune.

Aici punem punct Evului Mediu. Ne reîntâlnim, la următorul curs de filozofie povestită în culori, Renașterea vine în culorile curcubeului după griul secolului pe care l-am sfârșit.

Azi o să ne distrăm puțin cu Augustin, căci cursul de filozofie povestită a ajuns în Evul Mediu.
Evul Mediu este cunoscut în istoria umanității și ca noaptea de o mie de ani.
În această perioadă s-a creat sistemul școlilor care au apărut pe lângă mănăstiri, iar de pe la 1200 s-au fondat primele universități.
Creștinismul a avut nevoie de timp ca să pătrundă.

În primele sute de ani ale Evului Mediu s-a produs o decădere culturală, instalându-se economia naturală și comerțul de schimb. Feudalismul(câțiva mari proprietari) domina economia.
În timpul primelor secole, numărul locuitorilor a scăzut.
În tot cursul Evului Mediu, Roma a fost capitala Bisericii.

Augustin 354-430

S-a născut în Africa de Nord, iar o vreme a fost maniheist. A împărțit lumea în Bine și Rău, Lumină și Întuneric, Spirit și Materie.
A fost foarte preocupat de problema răului. De unde anume se trage răul?
Filozofia lui Platon l-a influențat foarte mult.
Cât de departe poate să pătrundă rațiunea în problemele religioase? Creștinismul fiind un mister divin de care nu ne putem apropia decât prin credință.

Augustin explică că Dumnezeu a creat lumea din nimic, iar grecii erau de credință ca lumea a existat dintotdeauna.
Augustin înaintează următoarea idee: înainte ca Dumnezeu să fi creat lumea, existau ideile în gândirea lui Dumnezeu, deci ideile veșnice îi aparțin lui Dumnezeu.
Filozoful acesta s-a străduit să unească gândirea greacă și cea ebraică.

Răul constă în absența lui Dumnezeu, răul neavând o existență independentă, este ceva care nu există.
Creația lui Dumnezeu este exclusiv bună, răul se creează din neascultarea, nesupunerea oamenilor.

Augustin subliniază că omul este o ființă spirituală. Omul are trup material și are un suflet care-l poate recunoaște pe Dumnezeu.

Ce se întâmplă cu sufletul când murim?
După Augustin, oamenii au fost damnați după căderea în păcat, dar Dumnezeu a hotărât că unii mai pot fi mântuiți.
Augustin nu îi dă omului dreptul de a-l critica pe Dumnezeu, căci oamenii sunt lut în mâna Domnului.
Oare o lucrare a omului va sta să-l întrebe pe meșterul care a făcut-o de ce mă faci astfel pe mine?
Augustin nu răpește însă răspunderea pentru propria viață
Tot el a mai introdus istoria în filozofia lui, deoarece lupta dintre bine și rău se duce în istorie.

Aceasta este, în câteva cuvinte, filozofia lui Augustin. Pentru cine ar dori să-i cunoască mai bine gândirea, lucrarea Cetatea lui Dumnezeu se află în orice bibliotecă respectabilă.

La ultimul curs de filozofie povestită ne-am delectat cu Aristotel, azi, înainte să trecem la Evul Mediu, o să mai notez aici câte ceva despre ultimii ani ai Antichității.

În această perioadă Atena a pierdut poziția conducătoare, iar de la anul 50 înainte de Hristos, Roma a preluat conducerea politică.

Amintim de cinici, de stoici, de epicurieni.

Cinicii – adevărata fericire nu constă în lucruri exterioare, cum ar fi luxul, politica, sănătatea.
Adevărata fericire constă în a nu fi dependent de asemenea factori întâmplători. Cel mai cunoscut cinic este Diogenes, despre care am mai povestit pe blog.

Stoicii – orice om este o lume în miniatură. Ei au adus în atenția oamenilor dreptul natural.
Erau niște cosmopoliți categorici.
Membru fondator – Zenon.
Stoic vine de la cuvântul grec stoa, însemnând gang cu coloane.

Seneca: omul trebuie să fie sfânt pentru om (un fel de deviză a umanismului).

La stoici, omul trebuie să se împace cu destinul său.

Epicurienii – considerau plăcerea un instrument al cunoașterii. Țelul vieții ar fi constat în a dobândi maximum de senzualitate.
Epicur a creat la Atena o școală filozofică. Bunul cel mai de preț era plăcerea, iar răul cel mai mare, durerea.

Acești filozofi au mai fost cunoscuți și ca filozofii grădinii, deoarece se întâlneau în grădini.

Omul are capacitatea de a face un calcul al plăcerii.
Plăcerea nu este în mod neapărat același lucru cu o plăcere a simțurilor, de asemenea valori ca prietenia și contemplarea unei opere de artă pot să însemne plăcere.

Epicurienii au manifestat puțin interes față de politică și societate.

Sfaturile lui Epicur:

Trăiește pe ascuns!
Trăiește clipa!

Azi ne distram cu Aristotel la cursul de filozofie povestită.

Aristotel a fost primul mare biolog al Europei, a ieșit în Natură și a studiat peștii, broaștele, florile de mac, folosindu-și rațiunea și simțurile.
A creat un limbaj de specialitate.
A vrut să descopere ceva etern și neschimbător.
Pentru el, un cal nu trăiește veșnic, dar forma cal este în sine veșnică și neschimbătoare.
Aristotel nu-l acceptă pe Platon când spune că ideea de cal vine înaintea calului. Pentru Aristotel, forma cal există sub forma însușirilor speciale ale speciei calului.
Astfel:
– percepem sau simțim cu simțurile
– ce se află în sufletul omului sunt doar răsfrângeri ale obiectelor din Natură.
– nimic nu există în conștiință fără să nu fi existat înainte în simțuri. Ce avem noi în gânduri și în idei a ajuns în conștiința noastră prin ceea ce am văzut și am auzit.
– avem o rațiune înnăscută, CARACTERISTICA cea mai însemnată a omului, dar rațiunea e vidă până când nu simțim nimic.
– un om nu are nici un fel de idei înnăscute.
– realitatea constă din diferite obiecte care reprezintă o unitate între formă și materie.
– orice schimbare din Natură este o transformare a materiei de la posibilitate la realitate.
– în Natură există multe feluri de cauze.
– pretutindeni în Natură există o finalitate. Aristotel a acordat intenție fenomenelor. De exemplu: plouă ca să crească plantele.
– când cunoaștem ceva, atunci ordonăm lucrurile în diferite grupuri sau categorii, regnul plantelor, al animalelor, al mineralelor.
– Aristotel face ordine în existență. Ce există în Natură poate fi împărțit în două, obiecte neînsuflețite și ființe vii.
– omul posedă o scânteie a rațiunii divine.
– trebuie să existe un Dumnezeu

După Aristotel, omul are suflet de plantă, de animal, rațional. Cum trebuie să trăiască omul?
Omul va fi fericit numai atunci când își poate dezvolta și folosi toate capacitățile și posibilitățile sale.

Numai prin echilibru și măsură poți deveni un om fericit sau armonic.

Omul nu trebuie să exagereze cu nimic în viață.

Omul este o ființă politică, fără societate nu suntem oameni cum se cuvine. Familia și comunitatea satisfac nevoile inferioare ale vieții. Cea mai înaltă formă a comunității omenești este statul.

Și câteva cuvinte despre imaginea femeii.

– femeii îi lipsește ceva, e un bărbat nedesăvârșit.
– în procesul de reproducere, femeia e pasivă și receptoare, iar bărbatul activ și dăruitor.
– copilul moștenește numai însușirile bărbatului, însușirile copilului se află în sămânța bărbatului.
– femeia e doar pământul care dezvoltă sămânța.
– bărbatul dă forma, femeia materia

Aristotel nu avea multe experiențe practice cu femei.
Imaginea aristotelică a femeii a devenit predominantă în Evul Mediu.
Biserica a moștenit o imagine a femeii pentru care în Biblie nu există justificare.