Category Trăiri afective ale mele

  • Home
  • /
  • Category: "Trăiri afective ale mele"

Micile mizerii de mamă

De 4 apr., 2016 7 Trăiri afective ale mele , , 0

12959465_1177544438922375_723194115_oÎn 29 ianuarie, postam pe facebook:

Din ianuarie, am tot citit Scrisoarea I. Că am sugerat sau mi-a cerut Mara, copila a adormit de multe ori pe versuri. Astă seară am ajuns la sfârșit.

Notez versurile. Exprimă ce simt ca blogger.

Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

Mihai Eminescu

Am o mizerie fix în momentul acesta, iar mintea mea, împreună cu sufletul, urlă să o scoată afară. Simt că înnebunesc, tâmplele îmi ard, mâinile îmi tremură, abia mai respir și plâng fără să mă pot controla.

V-am povestit, tot într-un avort spontan sufletesc, despre cum nu reușesc să comunic cu tatăl Marei, iar cartea, Divorțul și copilul mă ajută să înțeleg și să aplic educația și creșterea unui copil cu părinți despărțiți în regim deschis.

După modelul din carte, cu un prilej să aplic, Paștele catolic sărbătorit în familia tatălui Marei, mi-am luat la revedere de la fată cu zâmbetul pe buze, am asigurat-o că mă bucur pentru ea că petrece timp cu tata, iar că eu o să mă simt bine rezolvând din treburile mele. I-am reamintit că suntem recunoscătoare partenerei tatălui că are grijă de el în lipsa noastră și m-am întors înainte să observe că vorbele îmi sunt departe de simțiri.

Pe el l-am sunat și i-am cerut să nu o mai pună pe Mara să mă sune dimineața și seara. I-am explicat: nu vreau să devină o obligație telefonul, vreau să mă sune de drag. A părut că înțelege. Nu am primit telefon nici seara, nici dimineața.

Galopez puțin cu povestea până ieri.

Aseară pierdeam timpul în Piața Unirii când m-a sunat fata și mi-a spus că are piciorul în ghips, urmat de pusi mama. Nu am crezut, Mara păcălește în ultimul timp.

Azi dimineață aflai că are piciorul în ghips și nu merge la grădi. I l-am cerut frumos pe tata, iar tata mi-a adus reproșul că știam de aseară, de ce mă dau în spectacol?!

Nu e trecută ora de la ultima convorbire telefonică. Calm, reușii să întreb frumos dacă nu era datoria lui de tată să mă sune când s-a întâmplat. Se pare că nu. Datoria mea de mamă era să fiu acolo, cu ea, i-am explicat. Pe lângă datorie, mi-aș fi dorit să fiu lângă ea, urlai și suspinai, și dădui cu pumnul în masă. Cumva ajunsei să urlu din momentul ăsta pentru că nu m-a sunat.

Dă-o dracu de carte, de aplicat, de regim deschis. Îi explicai și lui de ce am hotărât să nu o sun cât este cu el. Am lăsat-o să se bucure de el. El îmi atrase atenția că nu îl las, e dreptul lui. Rostii ceva de creșterea în regim deschis, dar toate se pierd în ingratul și exasperantul vorbești din cărți, eu fac cum simt!

El face cum simte, eu nu știu ce să mai fac.

Din nou ajunsei la vorbe urâte, la observația că am îngrijit-o din prima zi când am născut-o și nu m-am trezit mamă peste patru ani, cum s-a trezit el de curând.

Și scriu acest text pentru defulare, fix ca celălalt, Mama, o persoană. În plus, adaug la însemnare scopul de a consemna. Dacă peste ani Mara va ajunge aici, mama își cere scuze. Te-am învățat că părinții greșesc, uneori vorbesc urât și ridică vocea.

Mama iar greșii. Ridică vocea, aruncă cu vorbe urâte, dar în momentul ăsta, mama ta suferă foarte tare, iar în fața ta se străduiește să zâmbească.

Să mă ierți, te rog frumos. Acum și în viitor.

Cartea, o ceapă stricată

De 4 apr., 2016 11 Trăiri afective ale mele , , , 0

12916729_859233210855583_549964397761328541_oSunt aproape convinsă că o să intru într-un conflict. Scriu acest text și îmi asum consecințele.

În viață, dar mai ales pe blog, am evitat neînțelegerile, dar nu am fugit de ele. Când am simțit că nu mai pot să împiedic ceea ce urmează să se întâmple, am tras aer în piept și am participat cu bunăvoie la propria nimicire.

Am ajuns de multe ori în punctul acesta. L-am conștientizat. Diplomații, fariseii sau oamenii înțelegători se retrag. Eu merg înainte.

Am participat săptămâna trecută la o întâlnire a celor de la O carte pe lună. M-a atras subiectul, femei puternice dincolo de literatură, și m-a convins numele scriitoarei Simone de Beauvoir. Veselă, curioasă, am început să pun întrebări înainte să înceapă orice discuție despre subiect.

Am ascultat două prezentări de carte semnate Simone de Beauvoir. După, am cerut permisiunea să vorbesc și eu despre aceeași autoare. Succint, un cuvânt, două cuvinte despre primul volum din Al doilea sex. Nu poți să povestești cartea asta. Pentru volumul doi am subliniat condiția femeii în societate, raportul obiect/subiect, masculin/feminin, privilegiat/supus de specie. Am amintit, aproape am citat despre drama căsătoriei, nu există siguranța fericirii, iar de aici am pierdut controlul asupra discursului.

Am auzit la un momentat dat, o persoană, numele e lipsit de importanță, rostind că locul femeii este lângă bărbat. Așa scrie în Biblie. Un cuplu de gay nu trebuie să adopte un copil.

Prima reacție, m-am fâstâcit în scaun și am sucit gâtul să văd mai bine chipul celei care exprimase neghiobia de mai sus. Mă întrebam ce fac acolo și de ce mă chinui să caut oameni cu care să port un dialog despre cărți.

Cartea e ceva atât de intim! Legată de o minte, de o persoană, poate deveni o ceapă stricată. Ah! Ce duhoare am inhalat și am rămas cuminte și fără reacție în scaunul meu.

Am rostit: ce păcat!

M-am corectat ca arsă.

Nu am treabă cu Biblia, la mine păcatul e doar o greșeală, și e profund greșit să gândești așa. Ai fost vreodată într-un orfelinat?

Am primit un răspuns afirmativ.

Și ai prefera ca acei copii să crească acolo? Nu le-ar fi mai bine lângă un cuplu gay?

Da, tânăra a vizitat un orfelinat. Nu m-a frapat convingerea ei, ci atitudinea plină de rea voință. Da, mai bine să crească acolo.

M-am retras tristă, pe gânduri, descurajată, plină de îndoieli. Tinerețea manifestă neîndurare și cruzime. Lectura nu destupă minți. Și am fost atât de convisă de acest adevăr! Promovez cartea oriunde și oricum, am o campanie, #poartaocarte, dezvolt o afacere, Tricoul Inteligent. Totul stă pe credința în lectură, în puterile ei.

Ce putere are o carte dacă e citită după convingeri, dacă e citită în umbra obișnuințelor? Nici una. Am văzut cu ochii mei, am simțit prin fior reacția minții.

În plină descurajare, mă consolez cu Freud și Cărtărescu.

Zac.

De la civilizaţie la sălbăticie. Să invadăm lumea arabă

De 30 mart., 2016 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

12438963_1119360598074093_8924619943260317167_nPoate nu ştiaţi, dar am terminat un master de Politici Culturale. În 2006 am aflat şi am reţinut data de 9 mai şi numele ministrului de externe francez, Robert Schuman.

Destul de târziu, o să considere unii. Posibil să râdeţi! Aşteptaţi, o să fac o mărturisire. Nu sunt o inteligenţă înnăscută, ci muncită. Am trudit la mintea mea ca un muncitor calificat care lucrează într-o mină. Din acest motiv am şi renunţat la unele persoane din viaţa mea.

Vă imaginaţi pentru o secundă mâinile unui muncitor? Murdare, aspre, crăpate, cu unghii plesnite. O reprezentare potrivită pentru întreg procesul de finisare cu minuţiozitate a gândirii personale. Oamenii nepotriviţi cu care ne însoţim scad până la anulare condiţiile esenţiale pentru realizare. Geniile nu au nici o şansă în faţa intriganţilor şi a imbecililor, dar o minte meşterită ca a mea? Am lăsat în urmă şi m-am consolat cu Micul Prinţ. Da, cartea. Cu mine a făcut minuni la orice vârstă.

Am instalat o educaţie militară. Eu cer, eu mă supun. Am învăţat, am căpătat experienţă, m-am învăţat minte. În prezent îmi închipui că am un spirit liber şi îmi permit de foarte multe ori sinceritatea.

Un exerciţiu demonstrativ.

Consider că toate naţiunile lumii ar trebui să se unească şi să pornească spre pământul nenorocit de persoanele arabe şi să procedeze asemenea englezilor colonizatori. Violenţa nu e o soluţie, dar e instauratoarea unui drept. După violenţă, o asumare în timp a reeducării.

Ce istorie am avea astăzi dacă după Al Doilea Război Mondial liderii lumii s-ar fi concentrat pe cultură şi nu pe economie?

Arabii şi-ar mai fi crescut pruncii cu mitraliera în mână? Femeia ar fi fost tot un animal fără nici un drept?

În secolul XVIII un tată îşi izbea copilul cu capul de stâncă pentru că a scăpat aricii de mare, dar erau sălbatici, erau nişte fiinţe care supravieţuiau.

În oraşe am supus Natura şi puţini mai îndrăznesc să pornească spre locuri în care să-i simtă forţa. De aceea stăm palizi şi sfrijiţi în faţa calculatoarelor. Nu luam contact cu Natura, nu vorbim despre ea, trăim cu părerea smintită că şi ea ne va ignora. Fix la fel procedează părinţii cu adolescenţii. Nu le vorbesc despre sex, iar absenţa discuţiei înseamnă restricţii fiziologice.

Gândire comodă, gândire convenabilă, lipsă de gândire. Practica oricărui om al oricărui secol.

Revenind.

Toate naţiunile lumii ar trebui să se unească. Să invadăm lumea arabă. Să ne asumăm. Să reeducăm. Salvarea stă în educaţie.

Popoarele, poporul meu, să primească refugiaţi. Suntem oameni. La noi acasă, respectă regulile noastre. Casa mea e casa ta vine cu reprezentări fixe: un acoperiş, hrană, haine. Religia ţi-o laşi în ţara ta sau apucăturile religiei. În România femeile îşi arată faţă. În România femeia e om, iar copilul a auzit de educaţie în regim deschis.

Asta propun: unire, cotropire, violenţă, asumare, educare. În zeci sau o sută de ani. Procesul invers, de la civilizatie la sălbăticie e inacceptabil. Prefer să mă întovărăşesc cu Kirilov, şi el, poate, un imbecil, dar ce imbecil!

Sunt sinceră. Aş cotropi arabii.

Educația nu ți-o mai poate lua nimeni

De 28 mart., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

12570847_944878215593396_1027714999_nCam de o oră ascult Wagner. Cică ar fi fost un decadent. A ținut cont, la vremea lui, de gustul maselor.

Societatea actuală abia digeră muzica lui Wagner. Ascultăm Antonia și Carla`s dream. Niște decadenți prin artificialitate și alteritate.

Ce să ne facem cu gustul și cum să-l educăm? Am apucătura de a umbla pe la lansări de cărți. Prin facultate am început. Mă simt între prieteni la asemenea evenimente chiar dacă nu cunosc personal persoanele prezente. Suntem aceleași fețe. Variabila constă într-un număr de studenți.

Nu mă mir, dar mă tot întreb de ce întâmplările astea de mare însemnătate rămân fără ecou. Am participat la o lansare de carte eveniment pentru orașul Timișoara, Literatura Banatului. Istorie, personalități, contexte de Cornel Ungureanu. Sala plină, cu participarea primarului Nicolae Robu. Am privit cercetător în jur: aceleași chipuri, dar mai multe, laolaltă adunate de personalitatea lui Cornel Ungureanu.

Oameni proaspeți, fără apucături de a umbla pe la lansări de cărți, nu am zărit. Literatura e un moft, unul nobil și plictisitor pentru epoca gadget-urilor. Nu împărtășesc părerea, mă străduiesc să le fac posibile împreună.

Cărțile, de literatură sau specialitate, educă. Educația nu ți-o mai poate lua nimeni. Un fel de a fi distins. Limbajul poate purta o rochie neagră și perle în funcție de exprimare. Unele femei poartă lycra, altele mătase.

Lipsa de instruire, ignoranța ne fac să vorbim lycra. Nesatisfăcător pentru cei care iubesc și practică frumosul.

Frumusețea nu e reprezentată numai de trup. La un moment dat deschidem gura. Ce iese din gura ta, superbă domnișoară? Dacă ești olteancă, și eu sunt, și te aud rostind fusăi, mă mișc ușor de la neplăcere. Te privesc altfel. Haina recomadă, mâinile, părul și dinții, dar și limbajul.

Am un cult pentru unele haine, dar iubesc cu aceeași pasiune rostirea. Prin activitățile culturale, la care am participat fără rușine, da, unii se simt jenați să fie văzuți cu o carte în mână, mi-am format intenționat și sistematic modul de exprimare.

Pot să vorbesc cu regi, cu baroni, cu medici, cu profesori, cu doamnele de la piața, cu elevi, cu oricine. Într-o conversație cu un baron, am avut curajul să-l privesc în ochi. La nivel de limbaj, amândoi dețineam titlu.

A fost la Timișoara o lansare de carte eveniment, a lui Cornel Ungureanu. Or să mai urmeze. O să le anunț pe blog. O să caut cu privirea oameni proaspeți. O să vă identific și o să vin să mă prezint,
Paula Dunia, reverențe!

Foto: Mile Sepetan

Mama, o persoană

De 25 mart., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , 0

12715871_1142702695739883_5674507820523315822_oMă străduiesc, de când m-am despărțit de tatăl Marei, să diminuez cât pot efectele separării asupra ei.

La început am reacționat. Mi-am pierdut orice capacitate de a raționa. După o perioadă scurtă m-am îmbărbătat. O să fie dureros, dar deloc greu. O să rămânem părinți în fața ei.

Am apelat la o carte, Jacques Biolley, Copilul și divorțul. După jumătate de carte parcursă m-am simțit ca la finalul unui examen cu posibilitatea de a-ți corecta singur lucrarea cu un barem în față.

Greșit, greșit, corect, greșit, greșit, greșit, greșit, corect.

Am greșit monstruos și am depus eforturi colosale.

Mereu mi-am zis că tot ce contează este binele ei, indiferent de putințele noastre umane de a comunica. După un an de zile am luat aminte că armonia ei ar putea fi posibilă doar prin colaborare și sprijin.

Nu reușesc să colaborez cu tatăl ei. Pe lângă el, există o mamă care se bagă cu îndemânare în relația noastră de părinți și o parteneră care acceptă copilul, dar nu mă acceptă pe mine.

Am hotărât să lucrez cu ce am. Partenera actuală nu vrea să mă cunoască, deși amândurora ne revine această responsabilitate.

Tatăl Marei nu vrea să mă privească doar ca pe o mamă, implică în toate acțiunile femeia care i-a greșit.

Orice încercare de apropiere ca părinte mă face suspectă. Orice acțiune personală e încărcată de intenții negative.

Am devenit o simplă persoană într-o fostă familie, a mea, care nu beneficiază de sprijin, ci e tolerată.

Din cartea Copilul și divorțul m-am întărit. Copilul e tot ce contează. Și ca să fie bine pentru ea, tot ce pot face este să accept suferința. Nu pot crea un regim deschis de creștere a copilului de una singură. În partea cealaltă își dă cu părerea o bunică și o parteneră care are nepoți și se pricepe la copii.

Sunt plină de mâhnire și o să port ani de-a lungul tristețea asta în mine.

Are textul o morală în afară de aroma particulară a mamei? Am notat pentru defulare, pentru a îndepărta puțin depresia. Cel mai mult am scris cu nădejdea că părinții care vor citi și trec prin ceva asemănător să renunțe la lupta pentru copil. Nu o luptă trebuie dusă, ci un proces dur de acceptare a durerii morale și uneori fizice. Copilul nu ne-a greșit cu nimic, noi ne-am greșit ca indivizi.

Pentru părinți despărțiți cu copii, iubiți-vă copiii, e tot ce puteți face pentru echilibrul lor sufletesc.

Și dacă e posibil, iertați-vă.

Ziua dezmățului

De 24 mart., 2016 0 Trăiri afective ale mele 0

untitled-011922:44

Lăsă telefonul din mână după ce verifică ora. Îl puse jos, aproape sub pat. Auzise că nu e sănătos să dormi cu el aproape de cap. Se așeză pe cearșaful boțit și începu să se dea cu cremă pe brațe. Insită la coate și le privi curioasă. De la coate își mută ochii pe el.

– Știi, într-o zi o să mă pregătesc pentru un maraton sexual. Să vedem atunci. A devenit insuportabil să mă așez în pat lângă tine. Tu nu știi să stai doar lângă mine, pentru tine a te așeza în pat este egal cu a face sex.
– Ești nebună. De unde le scoți?!
– Da, da! Să nu zici că nu te-am avertizat.

O săptămână mai târziu, 6:30. Bărbatul a deschis ochii și privea cu satisfacție cearșaful care se mișca. Chipul lui reda o mulțumire intensă. Când a sărutat-o, i-a arătat recunoștință cât cuprinde.
La duș a venit după el. Au continuat, iar el a întârziat la întâlnire. La prânz a revenit acasă să mănânce împreună. Orez alb cu mult pătrunjel. Soția lui e doamna Pătrunjel. După felul doi, l-a anunțat că desertul o să-l primească în dormitor. Au băut o cafea pe fugă și s-au despărțit. El i-a dat o palmă peste fund, ea l-a privit intens.

S-a lipit de tocul ușii într-un tricou alb și scurt. Cu capul sprijinit, privea în gol. Simțea inutilul exercițiu al sexelor. Oare ce ajungea la el? Ce găsea în destrăbalarea zilei de azi? La prânz a plecat cu același zâmbet satisfăcut ca de dimineață.

La 17:30 când a revenit acasă, i-a sărit direct în brațe. Nu i-a permis să se dezbrace și s-au iubit pe scări cu cei doi câini uitându-se la ei. Seara au mâncat în tăcere. Ea îl urmărea, dar el părea cufundat în gânduri.

– Cât spăl vasele descarci un film?

El a zis da și s-a retras. S-a dus în dormitor cu două pahare de vin și un castron de pop corn. Au vizionat filmul cuminți. La final, ea s-a apropiat de el și s-a alintat cu nasul în pieptul lui. I-a zâmbit exprimându-și intenția dorinței intense.

– Hai să dormim și noi. Cred că te-ai făcut înțeleasă!

Micii români din Bucovina de Nord

De 24 mart., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

1779705_745157378827752_1259709789_nSe întâmplă multe în Europa. Pe fundalul explozibil și nesigur al națiunilor, vin în fața cititorilor mei cu un apel.

Mă ajutați să strâng niște cărți pentru copiii de la grădinițele din zona Cernăuți, Ucraina?

Să vă povestesc cum am ajuns să descopăr despre lipsa cărților în limba română din Ucraina.

La facultate am avut un coleg din Cernăuți. În patru ani, am schimbat puține vorbe. Îmi amintesc un drum făcut împreună după un examen de literatura română cu Iosif Cheie. Amândoi ne aflam într-o stare accentuată de surescitare. Ne purtau pașii pe Aleea Studențească și articulam mirați despre durata examenului. 5 minute pentru un examen de literatură! Ne făcuse figura, domnul profesor!

Ne-am reîntâlnit după ce am terminat facultatea, iar la o terasă din Unirii, la plecare, mi-a lăsat cartea lui. Adrian Misichevici a publicat Jurnalul unui dac liber. Acasă, am citit cartea pe nerăsuflate. Cu fiecare pagină dată obrazul îmi ardea mai tare.

Nu l-am cunoscut deloc pe băiatul ăsta! Ce diferită viață de student am dus! Cum simțea el lipsurile și mai ales care erau lipsurile lui. Uneori nu avea ce să mănânce cu zilele.

Când am citit despre foame, aș putea să jur că obrazul mi-a zvâcnit. Aș fi intrat în pământ dacă se întâmpla să crape atunci sub mine. Nu a crăpat. Am sfârșit cartea și nu am putut să o mai ating sau să scriu câteva rânduri despre ea. Sub priviri mi-a mai căzut la o vizită a tatălui de Crăciun. Întotdeauna îmi scoate cărți din bibliotecă și citește în cele câteva zile petrecute la Timișoara. Ultima dată a scos Jurnalul unui dac liber.

I-am scris lui Adrian ce carte citește tata, iar de aici, ușor și firesc, am trecut la grija pentru geografia locului în care ne-am născut.

Nu există cărți în limba româna la grădinițele din regiunea Cernăuți, raionul Hliboca, satul Iordănești.

S-a gândit la mine că am blog, iar cititorii mei pot ajuta micii români din Bucovina de Nord. Cuvintele lui.

Ajutăm micii români din Bucovina de Nord?

Pentru orice ajutor, oricât de mic, îmi puteți lăsa mesaj la contact@dunia.ro

Mulțumesc.

Fostul partener te recomandă

De 23 mart., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , 0

423159_522057117804447_109258979_nVă mai amintiți de primele ore din clasa a IX-a? Fiecare profesor cerea elevilor să spună ce școală au terminat. Gimnaziul te recomanda.

Pe același model, dragile mele femei, nu vă vine uneori să vă întrebați partenerii cu ce femei au fost înaintea voastră?

Unii dintre noi, fără categorie de gen, putem fi și școala cuiva. Ca foști parteneri, ne lăsăm moștenirea viitorilor. Intri într-o relație. Pe undeva există mama, iar prin cotloane foștii parteneri.

Uneori îi identifici, depinde ce școli ai urmat și tu.

Am stabilit, în urma experienței, că Făt Frumos rămâne pe file de carte. În viața de toate zilele, optăm pentru cel mai potrivit partener. Cu superlativul se schimbă percepțiile. Același peisaj sau aceeași poveste ne provoacă sentimente diferite înainte și după o întâlnire cu Cel Potrivit.

Partenerii nepotriviți ne schimbă drumul. O să trec la o falsă confesiune. Falsă deoarece nu o să divulg aspecte dintr-o relație a mea, dar o să folosesc fapte și întâmplări personale.

Un partener nepotrivit critică orice inițiativă a ta. De asemenea descurajează, manipulează sau rămâne pasiv. În felul acesta o să rămâneți pește de acvariu, iar unii dintre noi tânjim la ocean. Dacă tânjiți, spargeți geamul, suferința nu ucide.

Am terminat câteva școli. Una profund tradițională, iar alta Montessori. În ambele am crescut până la un punct. Am simțit satisfacție când un fost partener, școală tradițională, mi-a spus deschis și cu cea mai caldă voce că lângă el nu aș fi ajuns unde sunt (se referea la blog și la cele 2 cărți scrise). Așa sunt eu, sufoc femeia de lângă mine.

Profund eliberatoare i-au fost cuvintele și i-am mulțumit.

În actuala relație mă simt ca la un doctorat. M-am înscris singură, cu luciditate, și aștept diploma de și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Tricoul Inteligent, ieșire declarată la Fashion Fridays

De 22 mart., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

12516008_1164259126917573_677890457_nSâmbătă și duminică, prin participarea la Fashion Fridays, Tricoul Inteligent a dobândit un caracter oficial. Există cu ieșiri declarate, facturi și în curând ca marcă înregistrată.

Joaca și jocul au devenit ușor serioase.

Fashion Fridays, organizatorul responsabil de cele două zile de târg desfășurate la Zai Apres Cafe Timișoara, a câștigat toată atenția mea.

În trecut oamenii și-au dorit industrializarea din cauza economiei dezastruoase care afecta fiecare aspect al vieții. Femeile au obținut un loc de muncă și afirmare ca indivizi în epocile instabile. Producția în masă dădea decență vieții. Istoria și cursul ei.

În 2016, producția în masă ține de consumerism. Calitatea vieții s-a îmbunătățit, dar nu ne mai putem opri din a cumpăra, orice, oricând, oriunde. Mișcarea asta a prilejuit companiile de vânzări.

Cu târgurile, asemenea celui de la Zai, se ivește șansa actualilor creatori de modă. Departe de producția în masă, spiritul creator se manifestă puternic. S-au prezentat încrezători și voioși cu obiectele muncii lor, haine, bijuterii, aranjamente florale sau cosmetice.

I-am admirat din colțul meu. Am avut un colțișor care mi-a amintit de camera de cămin și de patul meu supraetajat. Îmi aranjasem cărțile pe raftul de lângă, iar acolo mă izolam și mă cufundam în citit. Am făcut asta și la târg. Lucian Boia m-a plimbat puțin prin Germania nazistă și m-a făcut să privesc altfel destinul Germaniei. De sâmbătă și duminică o și compătimesc.

Despre Tricoul Inteligent la târg, redau aici o întrebare a unei doamne. Care e treaba cu tricourile?

Treaba e o muncă cu mai multe obiective. Unul financiar. Am facturi de plătit. Altul don quijotian. Vreau să provoc lumea la citit, la a gândi. Oricare oniric. A munci din plăcere.

Tricoul Inteligent semnifică muncă și plăcere. Nu creez nimic la tricou. Are un croi clasic și e disponibil pe alb și negru. Lucrez cu două ateliere, croitorie și tipărire, iar fetele responsabile cu grafica concep. Eu mă entuziasmez și țopăi când îmi arată desenul de sine stătător.

Firește că îmi plac tricourile. Am pornit de la gustul meu educat în ani. Am pus pe el fragmente din mine, cărți și culoare. Sunt lucidă. Mă adresez oamenilor care la rândul lor știu cine sunt, au încheiat căutările sau se află la finalul lor.

Strigăt de personalitate, un mesaj imprimat pe tricou, poartă un cunoscător de sine. Tricoul Inteligent nu are habar de tendințe și nu o să aibă. E un tricou și se poartă ca atare.

Tricoul Inteligent nu e la modă, Tricoul Inteligent înseamnă forță de asumare de la interior la exterior.

Mulțumesc Fashion Fridays.

Mulțumesc Iulia Cazacu.