M-am născut în anul 1983, iar această apariție mi-a permis, din perpectiva modei, să experimentez mai multe preferințe privind îmbrăcămintea. Din păcate am apucat și moda anilor 80, și 90.

Rețineți aici un strigăt de durere, un țipăt fason, căci amintește de cum au fost făcute lucrurile. Mai poate fi și un moft, dar femeile actuale nu glumesc cu năravurile vestimentare din acei ani.

Așa se face că am purtat o bună perioadă buricul gol. Fără rușine, aveam un abdomen frumos, dar de-a lungul timpului am început să mă acopăr tot mai mult. Am ajuns în prezent să prefer o acoperire totală. În continuare scot și port în lume un trup mlădios, un trup de mamă căruia i se trec multe cu vederea. M-am întrebat zilele trecute, sub formă de chestionar, de ce am deprins această apucătură, de a mă acoperi tot mai mult, și de ce mă înfurie goliciunea fetelor?

M-am surprins de prea multe ori privindu-le cu o lipsă totală de stimă. Furioasă și cu dispreț. Așa privesc uneori fetele care țin neapărat să-și arate simultan picioarele, sânii, abdomenul. Resimt, prin preferințele lor vestimentare, tarele feminității. Mi-e ciudă de ignoranța lor, de absența unei conștiințe arhetipale de sex feminin. O transformare în obiect prin prezentarea trupului ca pe o marfă îngreunează procesul de fixare în conștiința masculină a femeilor ca individ care trebuie cunoscut și nu cucerit.

Ne purtăm ca în junglă, ne plimbăm pe teritorii unde e deschis atacul. Am fost în junglă, am fost atacată. Am capitulat de multe ori. Între atac și capitulări, am observat transformările vestimentare de la femeie singură la femeie cu statut special. La început am disprețuit, apoi am acceptat procesul ca firesc.

Descoperind la Dawkins că nu există evoluție, și fiind de acord cu asta, nu pot nota aici că aceste femei au evoluat vestimentar, ci că au suportat un proces de maturizare.

Unii dintre noi ne maturizăm greu, alții niciodată. Există și cazuri speciale, Mozart s-a născut matur. La mine procesul a fost lent, iar acum are următoarea manifestare:
Prima reacție: furia
A doua: disprețul.
A treia: compasiunea.

În această a treia fază mă străduiesc, dar nu știu să acționez. Da, goliciunea oferă o poziție avantajoasă în atac, în acest război al nevoii de celălalt, însă semnificativ pentru mine este ce se întâmplă după atac. Atât de mult efort depun femeile să arate bine după o naștere, atât de mult efort depun femeile să arate bine și neglijează mintea. Mintea, la fel ca trupul, are nevoie de tratamente. Îți porți trupul la săli de gimnastică, să-ți porți mintea și la o bibliotecă sau o librărie.

Bagi botox în buze, bagă o carte în conștiință.

Bagi silicon în sâni, bagă o poveste în conștiință.

Știți, dragile mele femei, ce se spune la bătrânețe despre noi? A fost o femeie frumoasă. Frumusețea se duce. A fost. E trecută și terminată.

Știți, dragile mele femei, ce putem face noi? Deținem puterea de a schimba puțin conținutul acestei propoziții. La bătrânețe să se spună despre noi: este o femeie uimitoare.

Frumusețea nu este și nu va fi uimitoare. Mintea este și va rămâne, fie și bolnave de Alzheimer.

Frumoase sau uimitoare la bătrânețe? Tinerețea le poate conține pe amândouă, iar nemuritoare încă nu suntem, ce alegeți? Cum alegeți?

Dar alegeți.