Am avut o zi bună. O zi bună pentru mine înseamnă peste 50 de pagini citite dintr-o carte. O să sfârșesc în viitorul apropiat Pastorala lui Roth. Nu-mi doresc. E o carte care îți ocupă și îți schimbă gândurile. Asta se întâmplă când citești Literatură cu L mare. În loc să-ți meargă mințile la subiecte plictisitoare, în loc să faci din țânțar armăsar, în loc să intensifici situații neînsemnate, mintea te surprinde cu perspective.
Perspectiva ajută individul să trăiască în societate și în familie.
Am mai avut o zi bună pentru că am băgat un curcan la cuptor. De la Roth, am ajuns la hainele de casă și la Kobo Abe. Mi-am scos mănușile pentru că mă mânca nasul. Spăl vasele cu mănuși. Joia a rămas pentru manichiură. Doamna mea unguroaică cu care am lucrat la bibliotecă a murit, dar doamna mea trăiește prin mine. Am cap, mâini și picioare. Am păr îngrijit, manichiură și pedichiură de asemenea.
M-am scărpinat la nas și m-am privit în oglindă. Hernia ombilicală mi-a umblat și la garderobă. Forma corpului a acaparat-o, iar eu mă împotrivesc momentan prin veșmânt. Am purtat azi colanți și helancă. Când m-am zărit în oglindă mi-am zâmbit.
Unde sunt hainele de casă?
Am crescut cu haine de casă și haine bune. Hainele bune nu se purtau niciodată în casă. De Revelion primeam dezlegare de la mamanu. Îmi amintesc și acum un Revelion la care am avut permisiunea să port, pe lângă hainele bune, și o eșarfă de mătase galbenă. Oh, ce dispoziție mi-a creat eșarfa în ciuda treningului, bun de altfel, de școală, la care am asortat-o. În noaptea aia asta a contat, treningul, eșarfa și salata boef, toate galbene, toate speciale, toate prețioase prin raritate.
Am citit, am gătit, am spălat vasele în haine. Punct. Nu haine de casă, nu haine bune, în haine. Am eliminat apucătura asta de oameni săraci. Nu mă dau banii afară din apartament, și când mă dau, mă dau cu oferte pe Booking, dar nu vreau să mai aud de haine de casă, de parfumuri ieftine, de poliester și hârtie igienică prin care îți iei singur amprentele.
Mă străduiesc și cu mamanu. O complimentez când iese pe ușă și lasă în urma ei o dâră de parfum. Îi fac cunoscut faptul că-mi place enorm de ea când poartă adidași, blugi și sacou cu dantelă. Dar ea mai insistă cu hainele de casă, iar eu năpustesc pe ea cu Kobo Abe. În cartea aia femeia nu a mai lăsat bărbatul să părăsească locuința. În viața noastră, mamanu a găsit într-o zi poarta încuiată. Așa s-au despărțit ai mei. Am râs. Mamanu toată viața a pus deoparte, a păstrat, s-a mulțumit cu puțin. La bătrânețe a părăsit casa cu ce s-a îmbrăcat dimineața când a plecat la serviciu.
La dracu cu moderația. Eu susțin asta.
Mamanu a divoțat într-un fel, Sorin Oncu a murit peste noapte, prietenia mea de-o viață a sfârșit în cel mai penibil clișeu. Cunosc și recunosc o viață, viața pe pământ și viața acum.
Acum vreau să mă îmbrac după cerințele ochilor, iar ochii cer frumusețe peste tot, inclusiv acasă, inclusiv la bucătărie.
Foto: Flavius Neamciuc
Mi-e capul plin de Levov Suedezul, de războiul din Vietnam, de mănuși de piele de femeie, de probleme de familie, de încrâncenări religioase.
