Ce anume să-și mai dorească un om de la viață atunci când se simte fericit?!

De 30 dec., 2021 0 No tags 0

Pe cine admirați? Lăsați deoparte morții. Eu îl las deoparte de Freud. Cine se ivește înaintea ochilor? La mine apar două persoane.

Zilele acestea, cu mese puse, aranjate, ridicate și de la capăt, spațiul s-a impus ca subiect. Când te ciocnești, cot, fund, umăr, scuze, trec pe aici, mă sucesc pe dincolo, atunci apare închipuirea unei încăperi construite în secolele trecute. Să aibă loc toată lumea și absolut nimeni să nu se ciocnească. Excepție fac izbirile de pereți dacă se află în zonă îndrăgostiți.

Apartamentul meu e din cartea lui Lewis Carroll la sărbători. Mă bucur când primesc prieteni. Mă bucur când îmi pleacă prietenii. Deschid ușa. Mă izbește scara blocului. Închid ușa. Mă izbește scara blocului. Mă deprimă. Mă înfurie.

Cum se poate îmbunătăți calitatea vieții unui cetățean care locuiește la bloc?

Înainte să pătrund în apartament, traversez un mic-mititel infern dantesc. Asta simt în fiecare zi, fără excepție, când văd pereții, scările și balustrada de la bloc.

Dat fiind faptul că mă deranjează, am nevoie de consolare. Ca de fiecare dată, n-am avut suferință pe care cărțile să nu mi-o transforme într-o durere suportabilă. Cărțile mă salvează. Cărțile și cele două persoane admirate de mine care locuiesc la bloc.

Pentru că uneori a locui la bloc nu înseamnă mai puțină muncă, mai puțină inteligență. Admir niște monștri intelectuali care au prețuit și prețuiesc palatul minții.

Spațiul înseamnă intimitate. Blocurile au distrus intimitatea. E intim când tragi apa la wc. La bloc împarți intimitatea cu cel puțin două apartamente. Conectarea cu ceilalți a devenit grețoasă.

M-am gândit mult la persoanele astea două de Crăciun. Am simțit ceva. Nu știu ce. Îmi suport viața la bloc, deși pare că nu o suport. Stau în mijlocul sufrageriei, mă holbez la hartă, îmi privesc cărțile și sunt fericită. Cred că sunt. Uneori sunt.

Ce anume să-și mai dorească un om de la viață atunci când se simte fericit?!

Foto: Bogdan Mosorescu

Crăciunul. Tot ce este de făcut este să respiri

De 23 dec., 2021 0 No tags 0

Ciorba e pe foc. Ciorbă de curcan fiartă la foc mic. Am pregătit leușteanul. Leușteanul e gustul de acasă. Ce înseamnă acasă pentru mine.

Crăciunul este despre ce înseamnă acasă pentru fiecare dintre noi.

Să lăsăm deoparte dulcegăriile despre perioada Fii mai bun!
(Ciorba a fost pe foc. Între timp am dat mirosurile de zarzavat jos și m-am răsfățat cu Jo Malone. Puf-puf!)

Perioada asta ne afectează pe toți. Fie că ținem tradiția, fie că ne-am creat obiceiuri noi, fie că sărbătorim la soare, fie că se adună familia, fie cu mâncare chinezească, fie cu vin, fie cu ceai, fie cu cărți sau cu filme, fie întinși pe canapea, fie voluntari, zilele astea reprezintă o întrerupere. Trecem de la modul automat, la modul manual. Zile libere, ore libere, întâlniri cu părinții care au instalat butoane speciale de a acționa și reacționa, exagerări colosale și bosumflări grandioase sau putem citi simplu, magia Crăciunului. E magic cum în două zile părinții și copiii se satură unii de alții pentru un an întreg.

Să luăm de exemplu mâncarea. Crăciunul este despre mâncare orice ar zice neaprofundații de pe facebook. Te aduni în jurul mesei. Guști brânză. Savurezi o ciorbă cu leuștean. Sorbi o gură de vin. Povestești. Râzi. Atingi. Uneori primim colindători și ceva extraordinar se întâmplă. Te izbește emoția. Și observi că timpul trece. Și observi că ceea ce se întâmplă între bosumflări stupide nu mai recuperezi. Decizi, pe ritmul muzicii românești, jeluitoare, dramatice, sumbre, poetice, că viața este prețioasă și o s-o onorezi. Uiți decizia a doua zi. În anul următor, cei mai mulți dintre noi, intrăm pe pilot automat fără să pară că ne-a zbuciumat vreun gând.

Vine Crăciunul viitor și o luăm de la capăt. Urmează să se întâmple Crăciunul viitor pentru fiecare dintre noi. Uneori e atât de simplu. Fix cum îi repet Marei. Tot ce este de făcut este să respiri, atât! Te izbește emoția, respiră! Râde cineva de tine, respiră! Te doare sufletul, respiră! Respirația separă pierderea lucidității de un moment supărător. Ca întotdeauna, cunosc teoria, pic glorios la practică.

Crăciunul viitor e aici și mi-am promis lentoare. Mi-am promis că nu o să-mi dau ochii peste cap la atitudinile celor care se cred mai buni. Unii se cred deasupra mâncării de Crăciun. De acord cu ei, dacă vorbim de îmbuibare. Mi-am promis friptură de iepure.

Afară cântă colindătorii. Vă las. Merg să-i ascult.

Viața. Cum trebuie trăită?

De 20 dec., 2021 0 No tags 0

De câteva zile îmi tot fuge gândul la Sorin Oncu. Aș merge să-l vizitez. Poate m-a inspirat serialul After Life. Căutați serialul pe Netflix. Doar că la Sorin la mormânt nu e nici o bancă și cu siguranță nu o să întâlnesc un străin spiritual și inteligent cu care să dialoghez.

Așa că stau în banca mea. O să-l sun pe Cosmin Haiaș. Cu el îmi alin dorul de Sorin. Cine sunt ei nu are importanță pentru textul acesta. Remarcabil de menționat este că Sorin este mort. A murit pur și simplu. Fără să ajungă la 40 de ani, fără o boală, fără o depresie. Șoc și groază a provocat moartea lui.

M-a marcat moartea unui apropiat. Nimic special în asta. Așteptați. Urmează ceva deosebit. Dispariția lui, pe lângă alte dispariții suportate de-a lungul anilor din rândul celor de-o seamă cu mine, mi-au schimbat atitudinea față de cum ar trebui viața trăită. Cum trebuie trăită? Cum ni se spune. Grădiniță, școli, serviciu, căsătorie, copil, casă și ce se mai nimerește. Dar totul să se nimerească cu cele enumerate.

Nu. Refuz. Îmi doresc cele enumerate, dar cel mai mult îmi doresc stări de spirit spectaculoase. Ca atunci când te îndrăgostești sau fumezi iarbă. După stări de spirit, îmi place să călătoresc. Să văd lumea, să mă pierd în peisaje, în păduri, pe plajă, în muzee. Să râd.

Dacă mor mâine.
Nu iau cu mine rafturile bestiale de la Insidecor. Și aceasta nu se vrea o reclamă la Insidecor, deși îi recomand. Cu atât mai mult nu iau parchetul de lemn rașchetat la care țin și-l îngrijesc obsesiv. Nimeni nu târăște, nimeni nu trage. E lemn. Nu iau nici scaunele din lemn de nuc, nici sculptura de pe balcon care îmi taie greața când privesc pe geam și mă izbesc blocurile. Nu iau nimic. Nici pantofii scumpi, nici geanta Chanel, nici iubitele mele cărți. Mor. Nimic nu mai contează.

Contează ce lași în urma ta. A rostit o doamnă la priveghiul unei bunici. Am reținut tonul serios și importanța doamnei când a verbalizat. Un alt episod marcant din viața mea, dar fără nici o schimbare de atitudine. Nu m-am străduit mai mult, dar am insistat să mă chestionez despre ce contează cu adevărat în viață.

Cu adevărat în viață contează să te simți, nu să fii, e altă poveste paralelă, bine cu tine. Bine cu tine ține de n factori. Enumăr: familie, prieteni, colegi. În funcție de influența acestora, îți duci viața. Te căsătorești. Faci casă sau trăiești la bloc. Te vaccinezi sau nu. Pui botox sau nu. În corporații a deveni proprietar de casă în suburbie se manifestă ca un virus. Se ia prin aer. Respiră toți într-un birou, apoi toți doresc case și curți să pună de grătare. Evident, fiecare se fudulește cu grătarul lui.

Toți sunt bine cu ei când bifează niște căsuțe imaginare ale vieții care trebuie trăită într-un fel. Le-aș recomanda tuturor să vizioneze filme sau documentare despre spațiu. Poate se mai potolesc. Poate se ajută mai mult pe ei și lasă deoparte capriciile și bosumflările familiei și prietenilor.

Înconjurați-vă de oameni care scot ce e mai bun din voi și citiți Comunicarea nonviolentă de Rosenberg.

Foto: Bogdan Mosorescu

Top 5 cadouri destinate să rămână veșnice pentru Crăciun

De 15 dec., 2021 0 No tags 0

Pe cei mai mulți dintre noi ne-a cuprins febra cadourilor. E luna din an când ni se cântă că ar trebui să fim buni și veseli. Și suntem. Și ajungem. Până acolo traversăm o mare de nervi. Cred sincer că aș fi eficientă dacă m-aș apuca de cadouri din luna august. Îmi place să dau cadouri. Îmi place Ajunul. E sărbătoarea mea preferată. Totul se învârte în jurul bradului. Bradul mi-a bucurat copilăria. Instalația electrică mă subjuga. Un beculeț ars și mă durea sufletul.

Ieri m-am enervat la supermarket. Azi m-am enervat la mall. Nerv plus nerv și îmi promit mincinos că la anul nu o să mi se mai întâmple. O să vă las o listă de idei de cadouri. O să le împart pe categorii. La unele o să notez câteva rânduri.

1. Top 5 cele mai bune idei de cadouri de Crăciun destinate să rămână veșnice pentru Crăciun

♥ O carte. De exemplu: Dickens, Poveste de Crăciun
♥ un glob
♥ o turtă dulce
♥ o coroniță de Crăciun
♥ un fular

2. Top 5 cele mai bune idei de cadouri de Crăciun inteligente și favorabile vremurilor actuale

◊ Igienizarea danturii. Cei de la Smile Vision au o colaborare cu Moșul. Copiii primesc reducere.
◊ O mamografie. Contrar credinței Mie nu mi se poate întâmpla, cancerul lovește grosolan și cele mai delicate și distinse femei.
-◊ Un tratament facial de curățare și hidratare. La mine pe blog v-am povestit de Cristina. Cine nu are o Cristina, neapărat să corecteze acest handicap. Tratamentele ei, cu hidratare, curățare și masaj, rup o bucată din basmul Tinerețe fără bătrânețe. Nu oprește procesul de îmbătrânire, dar devenim cu înfățișare puternic luminată.
◊ O manichiură-pedichiură.
◊ O ședință la un terapeut pentru a ne căuta la cap pentru îmbunătățirea vieții. E incredibil cum ceva neprețuit poate fi remunerat.

3.Top 5 cel mai bune idei de cadouri de Crăciun cu gusturi alese

∗ O sticlă de vin scump.
∗ O brățară tennis.
∗ Un sejur la Paris.
∗ Mănuși de piele.
∗ Pulover de lână sau cașmir.

Lista rămâne deschisă. Vă rog să completați.

Foto: Zenobia Lazarovici

Despre matematică

De 13 dec., 2021 0 No tags 0

Mă trezesc dimineața. Începe ziua. Bla, bla, bla. Se face seară. Am un nou moment preferat. La zece, Mara se retrage la somn. Merg la ea în cameră, o scarpin pe spate, o învelesc, o pup. Mă retrag. Sting lumina, iar atunci mă lovește liniștea. Acela este noul meu moment preferat. Mă așez în pat. Iau laptopul în poală. Încă îmi place acest cuvânt la nebunie. Poală.

Deschid blogul. Deschid să scriu. Nimic. Nu mi-e frică de ecranul alb. Pot să mă holbez la el minute în șir. Doar că nu-mi amintesc. Peste zi am cel puțin trei subiecte despre care nu pot scrie. Mateiu se cațără, trage, cercetează, explorează. Îi construiesc inteligență. E mai tot timpul desculț. Mai tot timpul mi se atrage atenția că e desculț.

Seara pot scrie. Mateiu doarme. Nu dau de nici un subiect. Plus că orice aș încerca să notez aici, într-un fel sau altul ajung la copii. Asta e viața mea acum, plină de copii. Sunt capabilă să schimb orice discuție și s-o aduc la copii. Sunt ca un terorist. Silesc oamenii să mă asculte vorbind despre copii.

Iar de la copii, trec la împărțirea lumii. Lumea se împarte clar între democrație și comunism, între Washington și Moscova. America suspectează că în spatele Chinei e Moscova. Moscova nu suspectează, e suspiciune. V-ați întrebat cum ar fi arătat lumea sau cum ar arăta lumea cu Moscova la putere?

De la democrație și comunism trec rapid la spațiu. Mă curtează din nou nimicul. E aici. Îl simt. Caut filme despre spațiu. Am vizionat Interstellar. Mi s-a făcut frică. Spațiul mă fascinează și mă înfricoșează în aceeași măsură.

Mi-am dat seama că astă seară nu mi-am făcut ceaiul. Păcat, mama! Mi-ar răspunde Mara dacă am dialoga despre. O să închei. Nu am ce să povestesc. Vă rețin atenția cu ceva amuzant. Zilele trecute mă trezesc cu Mara că dorește să facem împreună exerciții la matematică. M-am uitat lung la ea. M-am uitat și mai lung la caietul cu pătrățele. Am râs cu hohote. Îngrozită fără motiv, pătrățelele au ieșit din viața mea, i-am recunoscut: Mara, eu am terminat cu matematica. Să nu mai văd, să nu mai aud. E treaba ta ce relație dezvolți cu matematica, dar eu nu pot și nu vreau să te ajut.

Acum am încheiat.

Foto: Bogdan Mosorescu

Femeile vorbesc prea mult de sentimente

De 10 dec., 2021 0 No tags 0

Am 38 de ani. O spun. O scriu. Se vede. Se simte.
De 19 ani am plecat de acasă. De vreo 10 ani am început să muncesc la mine. Totul a început cu Freud, Introducere în psihanaliză.  În ultimii trei ani m-am împăcat cu mine. Îmi place de mine. Știu cine sunt. Știu cum sunt. Și știu mai ales cum mi-ar plăcea să fiu.

Cumpără Freud de aici:

→  Editura Trei

Cărturești 

Între adolescență și maturitate, am adunat experiență ca orice persoană. În plus, față de unii, am analizat. Mizeriile mi le-am cercetat obsesiv. De ce am înșelat? Pentru că așa am văzut în familie?! Nu cred. De ce nu m-am simțit o nemernică a doua zi?! Pentru că nu m-am simțit. Eram la chiuvetă, o chiuvetă din cămin. Spălam. Am ridicat ochii și m-am privit în oglindă. Nu m-am întrebat cu voce tare că nu eram în nici un film. M-am întrebat în gând. De ce nu mă simt o ticăloasă? Am ridicat din umeri. Am terminat de spălat. Mi-am văzut în continuare de viața mea pe cale să se complice de studentă. Din acel moment am încurcat, am încurcat, am încurcat. Încă mai descurc.

Bravez uneori că o să fiu o babă singură. Tatăl Marei, dacă mă aude, mereu îmi dă replica. N-ai stat în viața ta singură. Are dreptate. N-am stat. De la 18 ani am trecut din relație în relație. Mereu am avut prieteni singuri și despre ei o să vorbesc în continuare. În primul rând le mulțumesc. Pun accent acum pe prietenii mei bărbați la care nu am renunțat pentru că o femeie și un bărbat nu pot fi prieteni sau pentru că nu se cuvine. Mi se rupe de toate astea.

Le mulțumesc prietenilor mei bărbați că mi-au permis accesul la gândirea lor. Dacă într-o zi o să scriu o carte, o altă carte, m-am făcut deja de rușine cu două, lor o să le datorez caracterele masculine.

Am prietene singure. Am prieteni singuri. Vârsta e cuprinsă între 35 și 45 de ani.
Prietenele mele singure își găsesc greu parteneri. Prietenii mei singuri își găsesc greu partenere. Ce zic unii? Ce zic alții.

Doamnele mele, de la mai mulți bărbați am auzit același lucru. Femeile vorbesc prea mult de sentimente. Femeile vorbesc prea mult.
Domnii mei, de la mai multe femei am auzit același lucru. Nu-mi răspunde la mesaje. Nu sună înapoi.

Pare că urmăresc un meci din primele rânduri. Prieteni buni îmi povestesc despre întâlniri ratate, gândiri eronate, purtări primitive, caractere plictisitoare. Purtările se pot corecta. Caracterele se pot îmbunătăți. Să schimbi gândirea cuiva este greu. Și de ce s-o faci la vârsta noastră? Nu o faci. Pentru că ai obosit. Prietenele mele au obosit. Prietenii mei au obosit. Eu din margine am obosit.

Concluzionez că a fi tu însuți poate fi și o mare porcărie.

Foto: Bogdan Mosorescu

Deasupra dorinței

De 8 dec., 2021 0 No tags 0

Mi-e capul plin de Levov Suedezul, de războiul din Vietnam, de mănuși de piele de femeie, de probleme de familie, de încrâncenări religioase.

Cine recunoaște personajul? Cine e Levov? De ce scriu despre?

Pentru că atunci când citești un scriitor ca Philip Roth și aspiri și tu la un loc în lumea asta, te apucă rușinea. Exact, mi-e rușine. Mi-e rușine de când m-am apucat de citit. Asta nu m-a oprit din scris. Habar n-am încotro aș apuca-o dacă într-o zi aș închide blogul.

Citesc și-mi modelez gândurile. Poveștile m-au salvat de la a fi o fată și în prezent o femeie banală. Nu m-au calmat, mi-aș fi dorit. M-au potolit. Mi-au întârziat reacția. M-au ridicat deasupra dorinței. Îmi doresc realizări și lucruri ca orice persoană pe lumea asta. Nu fac orice pentru a obține. Eșecurile le transform, iar lipsurile le suport. Să fiu sclavă și limitată nu accept.

Am 38 de ani și sunt un copil fericit. Am mai spus-o. Poate vi se pare puțin, dar e colosal. Vă provoc. Căutați copilul din voi. Cum e?

Copilul e…

Foto: Bogdan Mosorescu

Depinde exclusiv de femeie dacă mai tace și mai suportă

Dacă aș mai dispune de timp. Nu dispun. Dacă aș dispune, m-aș angaja undeva să spăl vase și altundeva să dau cu aparatul cu aburi. În timpul acestor două activități îmi merge mintea strună. Se potrivesc cuvintele. Se adună. Se îngrămădesc. Nu mă poticnesc cu introducerea. Introducerea e ultima mea grijă. Curg propozițiile ca apa la robinet. Creativitatea pufăie ca aburul sub presiune.

Dacă m-aș așeza atunci la laptop. Așa îmi zic întotdeauna. Dacă m-aș așeza acum, nu aș mai pierde 15 minute cu introducerea. Nu aș mai șterge. Nu aș mai reveni. Nu aș mai schimba direcția textului sau măcar ar avea una.

Ieri am mai tras o concluzie. Venim cu programe din familie. Ne trăim viața cu convingeri luate de-a gata. Bla, bla, bla. Nu sunt sinceră. Unii vin cu programe. Alții trăiesc cu convingeri luate de-a gata. Eu m-am îndoit de tot și toate. Eu l-am citit pe Freud și m-am scuturat de prejudecăți.

O să reiau tonul personal.

În relația mea cu Făt Frumos am concluzionat că el poate fi tatăl lui, dar eu cu siguranță nu sunt mama lui. Eu pot fi tatăl meu, dar el nu este mama mea. Nu înțelegeți?! O să vă explic. Într-o relație ne cărăm părinții, iar unul domină în comportament. La mine domină tata. Iar când domină, îmi amintesc că Făt Frumos nu e mama să suporte o relație toxică până vin Mara și Mateiu să oprească devastarea sufletească.

Cuplurile au înțelegeri în funcție de vremuri. De aceea iubesc aceste vremuri. E greu să fii femeie și în prezent, dar depinde exclusiv de femeie dacă mai tace și mai suportă. Femeile care tac și suportă azi duc lipsă de educație. Lipsa educației mai ține femeia la cratiță. Educația îi pune o carte în mână. Lipsa educației mai permite replici ca E femeie, să nu știe să gătească o ciorbă!, sau E bărbat, să nu știe să schimbe o roată! Educația ne recunoaște parteneri, soldați pe același front.

Toate aceste gânduri au venit la chiuvetă. Mă inspiră și mănușile galbene, asortate cu aparatul Karcher. Și aici, la fel ca la cărți, comandați de pe blog, iar comisionul ajunge la mine.

Foto: Bogdan Mosorescu

3 autori cu care nu dați greș

De 4 dec., 2021 0 No tags 0

Care este scriitorul preferat? Mi-a venit întotdeauna greu să răspund. Și când am dat un răspuns, m-am simțit vinovată. Nu l-am menționat pe. Nu mi-am amintit de. De ce nu am zis și despre?!

Pentru că se apropie Crăciunul, iar Moș Nicolae e deja după colț, o să vă las trei nume de scriitori. Poate dăruiți cărți sau vă dăruiți cărți. Dacă o faceți, atunci vă asigurați momente pline de farmec. Cu ei puteți să fiți clișeul cu paharul de vin, papucii pufoși, șemineul, fotoliul confortabil. Cu ei puteți să picați într-un imaginar debordant care nu vă mai lasă să dormiți până nu terminați cartea. Cu ei puteți să sorbiți ceai și să duceți conversații închipuite. Cu ei nu dați greș.

Cine sunt ei?
Ei sunt:

1. Aldous Huxley
2. Ismail Kadare
3. Philip Roth

Vă urez lectură plăcută și mi-ar plăcea să-mi povestiți la care v-ați oprit. Dacă o faceți de pe blogul meu, din acest articol, un mic comision ajunge la mine. Mi-am propus să-mi schimb dulapul de pe hol cu ceea ce câștig de pe 2performant. Vă anunț când s-a întâmplat minunea. Click pe numele lor.

Să ridice mâna cine are haine de casă

Am avut o zi bună. O zi bună pentru mine înseamnă peste 50 de pagini citite dintr-o carte. O să sfârșesc în viitorul apropiat Pastorala lui Roth. Nu-mi doresc. E o carte care îți ocupă și îți schimbă gândurile. Asta se întâmplă când citești Literatură cu L mare. În loc să-ți meargă mințile la subiecte plictisitoare, în loc să faci din țânțar armăsar, în loc să intensifici situații neînsemnate, mintea te surprinde cu perspective.

Perspectiva ajută individul să trăiască în societate și în familie.

Am mai avut o zi bună pentru că am băgat un curcan la cuptor. De la Roth, am ajuns la hainele de casă și la Kobo Abe. Mi-am scos mănușile pentru că mă mânca nasul. Spăl vasele cu mănuși. Joia a rămas pentru manichiură. Doamna mea unguroaică cu care am lucrat la bibliotecă a murit, dar doamna mea trăiește prin mine. Am cap, mâini și picioare. Am păr îngrijit, manichiură și pedichiură de asemenea.

M-am scărpinat la nas și m-am privit în oglindă. Hernia ombilicală mi-a umblat și la garderobă. Forma corpului a acaparat-o, iar eu mă împotrivesc momentan prin veșmânt. Am purtat azi colanți și helancă. Când m-am zărit în oglindă mi-am zâmbit.

Unde sunt hainele de casă?

Am crescut cu haine de casă și haine bune. Hainele bune nu se purtau niciodată în casă. De Revelion primeam dezlegare de la mamanu. Îmi amintesc și acum un Revelion la care am avut permisiunea să port, pe lângă hainele bune, și o eșarfă de mătase galbenă. Oh, ce dispoziție mi-a creat eșarfa în ciuda treningului, bun de altfel, de școală, la care am asortat-o. În noaptea aia asta a contat, treningul, eșarfa și salata boef, toate galbene, toate speciale, toate prețioase prin raritate.

Am citit, am gătit, am spălat vasele în haine. Punct. Nu haine de casă, nu haine bune, în haine. Am eliminat apucătura asta de oameni săraci. Nu mă dau banii afară din apartament, și când mă dau, mă dau cu oferte pe Booking, dar nu vreau să mai aud de haine de casă, de parfumuri ieftine, de poliester și hârtie igienică prin care îți iei singur amprentele.

Mă străduiesc și cu mamanu. O complimentez când iese pe ușă și lasă în urma ei o dâră de parfum. Îi fac cunoscut faptul că-mi place enorm de ea când poartă adidași, blugi și sacou cu dantelă. Dar ea mai insistă cu hainele de casă, iar eu năpustesc pe ea cu Kobo Abe. În cartea aia femeia nu a mai lăsat bărbatul să părăsească locuința. În viața noastră, mamanu a găsit într-o zi poarta încuiată. Așa s-au despărțit ai mei. Am râs. Mamanu toată viața a pus deoparte, a păstrat, s-a mulțumit cu puțin. La bătrânețe a părăsit casa cu ce s-a îmbrăcat dimineața când a plecat la serviciu.

La dracu cu moderația. Eu susțin asta.

Mamanu a divoțat într-un fel, Sorin Oncu a murit peste noapte, prietenia mea de-o viață a sfârșit în cel mai penibil clișeu. Cunosc și recunosc o viață, viața pe pământ și viața acum.

Acum vreau să mă îmbrac după cerințele ochilor, iar ochii cer frumusețe peste tot, inclusiv acasă, inclusiv la bucătărie.

Foto: Flavius Neamciuc