Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "femei"

Din grija părinților în grija bărbaților

De 2 dec., 2015 2 Trăiri afective ale mele , , 0

7NPxS0OHcRwvAPHHGTxf6aB0szkKGftan2NNkXLDVD8Oare cum reușeam? În fiecare dimineață mă trezeam la șapte fără zece, iar la șapte jumătate aveam autobuzul. Casa mea era și încă este pe deal. Autobuzul îl luam de la vale. Ce-i drept, alergam până la stație.

12 ani am mers cu autobuzul la școală. Acțiunea nu discredita. Am înțeles că în prezent te compromiți dacă alegi un asemenea mijloc de transport. Cel puțin în orașul meu natal de pe malul Dunării.

Mă ajuta și ceaiul făcut de mama înainte să plece la serviciu. Încă beau ceai în fiecare dimineață. În ora asta, de la trezire la începerea orelor, am probat diverse activități. M-am împrietenit cu un câine pe traseul meu. Cinci minute stăteam la gard cu el. Mă aștepta. Îl mângâiam, îi sărutam botul și plecam uitându-mă înapoi.

Prindeam din zbor, frânturi de conversație. La început le povesteam colegelor despre ce auzeam și îi maimuțăream pe oamenii aceia străini. Îi imitam și ne distram.

Traseul comun, întâlnirile datorate orei, au transformat străinii în niște chipuri familiare. Am renunțat să-i mai maimuțăresc, dar am păstrat obiceiul de a trage cu urechea la conversații.

Trag și astăzi. Trag cu urechea. Astfel am surprins o rostire pe un ton ridicat și prelungit al unei dudui.

Nu e treaba ta la cât am ajuns eu acasă.

M-am întristat. Am trecut fără să întorc capul spre direcția din care am auzit vocea. Am lăsat capul în jos.

Oare câte femei ajung să facă ce vor ele, când vor ele?

Multe dintre noi trecem din grija părinților, în grija bărbaților.

Și nu mă interesează părerea bărbaților sau a cuiva anume. Am observat în ultimii ani diverse femei transformându-se. M-am analizat pe mine.

Nu mi se pare corect. Ca fată, a trebuit să ascult de tata. Când ies, cu cine, la ce oră mă întorc. Ca femeie, după așteptările majorității, trebuie să asculți de bărbat.

Dar gândirea, creierul meu? Încrederea în mine ca individ, ca om educat unde este? Am devenit și plictisitoare. Repet peste tot și în fața oricui mă ascultă că suntem așa diferit educați. Femeia să facă multe compromisuri, bărbatul să-și manifeste egoismul prin atitudinea privilegiatului.

Tu ești femeie, eu bărbat, faptele se măsoară altfel în funcție de gen.

Există femei ca mine care răbufnesc. Există femei care se supun, dar există cel mai mult femei nefericite.

Și toate femeile, refractare, supuse, nefericite ar accepta mulțumite conducerea bărbatului subiect dacă li s-ar aprecia și recunoaște gândirea.

Într-un parteneriat e nevoie de încredere și disponibilitate pentru dialog. Nevoie. Subliniez. Satisfăcută această nevoie am avea de-a face cu indivizi lipsiți de agitație, cu stări de bine. Ce trebuie dat altora? Stări de spirit. Zicea el Noica.

Sugestia mea: mai slăbiți, iubiții noștri bărbați, controlul. Dragile mele femei, spuneți mai des, cu voce tare, ce disconfort experimentați în prezența esenței vieții. Suntem o specie, una sigură. Categoria de gen a adus diferențe în felul de a fi și nu de a exista.

Existăm deopotrivă. Ne respectăm diferit.

Dar.

Existăm deopotrivă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Poveşti nescrise din cauza prinţeselor

De 5 ian., 2015 5 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De două zile, ca expozant la un Târg de mirese de la Timişoara, pe lângă munca pe care o depun la standul meu, admir sau mă mir privind la domnişoarele care probează rochii de mireasă.
Mă mir întotdeauna de un model anume de rochie pe care îl preferă foarte multe dudui indiferent de aspectul fizic, rochia de prinţesă.
Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Belle, toate aceste prinţese, pe lângă că ne-au bucurat copilăria prin apelul la magie, mai ales magia iubirii, ne-au lăsat moştenire un protocol al simptomelor de început al convieţuirii în doi.
Un simptom se manifestă prin trebuinţa inutilă de a achiziţiona o rochie de prinţesă când propriul corp impune un alt croi.
Am privit în ultimele două zile multe femei încercând să intre cu toate eforturile în corset. De aici, cu ajutorul minţii mele al cărei stăpân mă declar, am tras următoarea concluzie: femeile obligă bărbaţii să le mintă.
Ce poate un bărbat, viitor soţ şi tată al copiilor nenăscuţi, să spună când îşi vede partenera într-o rochie de mireasă model prinţesă?
Oare probează sinceritatea?
Araţi ca un gogoşar cu corset!
Nu.
Probează minciuna, de data aceasta cu grijă pentru sentimentele viitoarei soţii şi ale viitoarei mame.
Arăţi…

Puncte de suspensie. Refuz orice cuvânt fals, cum refuz şi discursul despre importanţa şi valoarea pe care o dau unele femei rochiei de mireasă, în special rochiei de mireasă prinţesă.

Femeile pierd timp să fie prinţese, dar nişte prinţese ale unor poveşti deja scrise. De aceea multe poveşti rămân nescrise, prea multe, din cauză de corset şi de compulsia la repetiţie.

10898013_911967235480098_6403611716791575058_n

Calea bună și legitimarea ei

De 4 aug., 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În ultima vreme, pe lângă sfatul gratuit de a renunța la lectura cărților lui Freud, tot mai multe persoane din jurul meu își exprimă o îngrijorare: mintea mea mă duce pe o cale greșită.
Care este calea bună și cine o legitimează?
Aș putea să pun această întrebare, dar nu mă obosesc. În general oamenii cunosc acestă cale bună, dar o practică doar în conversații unde îi sfătuiesc pe alții s-o urmeze.

S-ar putea să scriu un text acum sub influența unui nerv iritat.

Despre Freud și lectura cărților lui, repet, o să citesc în continuare. Aș întreba și eu: de ce nu citește toată lumea? Nu Freud, ci pe oricine altcineva care te poate ajuta să înțelegi mai bine comportamentul uman.
A cunoaște comportamentul uman este nevoia mea, iar Freud m-a ajutat să înțeleg că fiecare individ are niște nevoi, iar viața noastră se construiește sau se distruge în funcție de nevoi, de plăcere, neplăcere și sublimare.
În realitatea în care mă desfășor, în situațiile pe care le trăiesc sau doar le acompaniez, un bărbat care se îndrăgostește de o fată de 19 ani, iar acasă nevasta îi este gravidă nu mă revoltă absolut deloc. Bărbatul s-a îndrăgostit, eu sunt atentă pe părinte și pe responsabilitatea și datoria lui de a crește un copil.
Până de curând, aproape că până ieri, aș fi mărturisit că mi-e frică de singurătate, de singurătatea la bătrânețe.
Am scăpat de acest sentiment, oribil de altfel.
Când doi parteneri poartă o conversație în contradictoriu, iar unul rostește rămâi cu prietenii tăi, se instalează o panică și un sentiment de vinovăție.
Am scăpat și de aceste sentimente.
Fără simțuri în alertă aș răspunde: atunci rămân cu prietenii mei.
De fapt chiar am dat acest răspuns.
Părerea mea de rău stă în constatarea eschivării. Îmi permit acum să vorbesc în numele femeilor. De cele mai multe ori, mă ajut totuși de general, femeile, dar sunt absolut convinsă că și bărbații, nu-și fac cunoscută plăcerea de a petrece cu prietenii, ci dau explicații futile: prietenii doresc asta, acțiunea descrie o supunere a celui care se lansează în justificări.
Am avut o prietenă care mereu folosea umerii prieteniei pentru a petrece timp cu fetele. Dacă nu ieșea cu fetele, fetele se supărau.
Dar ceea ce voia ea?
Ea voia o totală lipsă de asumare a dorinței și voinței.
Dar înțeleg acum și acest tip de comportament, înțeleg acum că ceea ce numim caracter urât sau frumos stă în niște condiții de creștere și de educație.
Și înțeleg pentru că am citit.
Nu cititul îmi duce mie mintea pe o cale greșită, ci recunosc calea greșită ca regresie și introiecție.
Introiecție este un cuvânt pe care ți-l însușești prin lectură, având o nevoie.

Cunoașterea aduce și multă dezamăgire. Sunt azi foarte dezamăgită de oameni, dar am capacitatea de a mă bucura totuși de forța unora de sublimare a vieții, de forța mea de a sublima, de a mă transpune pe un plan superior.

Zice Dunia

De 8 mai, 2014 2 Zice Dunia , , , 0

O să fiu foarte îndrăzneață azi, poate chiar obraznică.
De ce se folosesc atât de mult femeile de copii pentru a-i face pe bărbați să se simtă vinovați?
Cu această întrebare nu arunc cu pietre în dragile mele femei.
Caut un răspuns la această apucătură.
Eu știu așa, suntem crescuți diferit, bărbatul pentru el însuși, femeia pentru ceilalți. Bărbatul să fie spontan, femeia să fie reținută în mișcări, bărbatul să fie mândru, femeia sensibilă.
După ani de educație separată între masculin și feminin, maternitatea nu transformă bărbatul. Simțim și gândim diferit.
Atunci de ce apucătura asta a femeilor? Foarte urâtă de altfel.

Nevoia de virgulă

De 20 ian., 2014 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Fără studii aprofundate, doar o cercetare flușturatică pe google, m-am asigurat că oamenirea numără aproximativ 2 milioane de ani.
După 2 milioane de ani, revistele mondene încă mai scriu articole despre cum să se înțeleagă femeia cu bărbatul sau bărbatul cu femeia.
Mi se pare amuzant, la un ochi.
La al doilea, e umilitor ca specie.
Două milioane de ani și nu am descoperit sinceritatea ca modalitate de exprimare și apreciere în orice fel de relație?
Avem un învățător redutabil: nevoia.
Ne împărțim între două sentimente: plăcere și neplăcere.
Funcționăm ghidați de nevoie și pendulați de plăceri și neplăceri. În orice relație avem nevoie de virgulă.
Exemplu: Da, îmi place să petrec timp cu mine însămi.
Nu, nu-mi place să fiu tratat ca un obiect, ca proprietate privată.
A ne recunoaște plăcerile și neplăcerile nu presupune o lipsă de grijă pentru celălalt. Celălalt nu-mi poartă mie de grijă dacă mă obligă să inversez plăcerea cu neplăcerea și viceversa.
Când suntem uneori acuzați de egoism, chiar să fie egoism? Am dus discuția la un punct unde poate avea loc o explozie de semnificații.
Eu voiam doar să atrag atenția asupra textelor din revistele mondene atât de umilitoare și ofensatoare pentru statutul nostru de ființe inteligente.

Luxembourg

De 18 sept., 2013 5 Trăiri afective ale mele , , , 0

După Brugge, a urmat Luxembourg. Hm! Esența și esențialul în Luxembourg, bărbați frumoși, bărbați eleganți, femei în rochii strâmte și tocuri, o dâră de parfum după ele și mașini decapotabile.
Tot acolo, terase pline, bucurie și relaxare în jur, concerte în aer liber și petreceri bahice.
M-a surprins Luxembourgul, istoria lui, arhitectura, dar în amintire rămâne orașul bărbaților eleganți.
Mi-aș dori mult să vad bărbați eleganți și la noi, bărbați care nu-și urcă pantalonii până la buric, bărbați care pun o cămașă pe ei, nu o iau pe ei, bărbați care poartă cravată nu pentru interviu.
Personal cunosc câțiva bărbați eleganți și fiecare întâlnire cu ei mă bucură, mă răsfață estetic. Mă uit la ei cu admirație.
În Luxembourg am admirat, cât a fost ziua de lungă am tot admirat, orașul și partea masculină din oraș.
Bărbații, esența Luxembourgului.

Zice Dunia, nu a mai zis de demult

De 1 aug., 2013 8 Zice Dunia , , , 0

Într-o relație rar întâlnești parteneri. Cel mai des întâlnești un paznic, uneori doi paznici.
Adesea, femeile pleacă de sub grija părinților, în grija bărbatului. Unele, bineînțeles. Le compătimesc sincer pe acestea. Imediat spun și de ce. Le compătimesc deoarece aceste femei nu ajung niciodată să se cunoască pe sine, de fapt sunt atât de străine de ele că dacă le-ai cere să se descrie ar începe cu înălțimea sau culoarea părului.
Sunt brunetă.
Da, păcat că nu ai habar că ești femeie, adică om cu nevoi speciale, cu vise, cu emoții, cu intuiții. De fapt stai, ăla e un om, ea e doar păzită de unul care se crede om.

Femeile sărbătorilor

De 7 ian., 2013 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De cele mai multe ori, când scriu, renunț să fiu femeie, iar când observațiile mele sunt infectate de feminism mă simt datoare să specific că în secunda aceea exist doar ca femeie.
Cel mai mult îmi place să fiu om, deși conștientizez și accept diferențele feminin-masculin.
Acum o să urmeze un text scris de o femeie despre femei, despre unele femei și anume femeile sărbătorilor.
Mă întreb unde zboară gândul cititorului când rostește femeile sărbătorilor. Ca un exercițiu, vă rog s-o faceți, spuneți cu voce tare.
Mă urmăresc de mult aceste femei, le-am observat, le-am ascultat, le-am compătimit. Aseară am adormit cu gândul le ele, ultima sforțare a minții răzbită de somn a formulat următoarea propoziție: ne-am născut femei.
Pornindu-mă la scris, ne-am născut femei îmi reveni doar ca o formulare greșită. Corect este că am devenit femei.
Ne-am născut de sex feminin, iar existența noastră, partea aceea care ne păstrează în lume ca iubite și soții reprezintă pentru mine un punct de mare interes. În relațiile cu bărbații sunt femei care trăiesc cu ei și femei care supraviețuiesc cu ei. Despre femeile care supraviețuiesc o să trăncănesc acum, ce altceva poate să fie un discurs cu femei, despre femei?
Trăncăneala asta mustește însă de tristețe. E greu să stai să-ți asculți prietenele defulând după o ceartă domestică. În momentul acela, aceea care ascultă descrie atâtea niveluri de realitate. O realitate, cea a prietenei, îți pune ochi înțelegători. Ca femeie, te revolți. Ca persoană neutră te detașezi. Ca om, te ia o durere de cap. Ca suflet, pierzi albastrul cerului.
O luptă intrinsecă sfârtecă alcătuirea unui chip bonom, căci ce credulă poți să fii dacă ai impresia că relația dintre un bărbat și o femeie descrie un parteneriat!
Femeile sărbătorilor sunt toate acele femei care trăiesc prin bărbat, iar sărbătorile reprezintă evenimentele majore din viața lor. Crăciunul, Anul Nou, 1 și 8 Martie, zilele de naștere, vacanța la munte și la mare descriu evenimente ale zilelor dintr-un an, dar pentru femeile sărbătorilor constituie un simbol. Toate aceste zile, în virtutea unei vieți insipide și supuse, reprezintă imaginea lor de iubite sau soții în ochii societății. Ochii societății doar atunci le întâlnește, doar atunci cineva face un efort intelectual și le scoate din amintiri.
Pentru aceste femei, este de neiertat ca bărbații lor să se poarte necuviincios în aceste zile. Un an îi iartă, de sărbători trebuie să fie impecabili. Dacă greșesc, tocmai în aceste zile, iertarea nu e posibilă.
Timpul totuși curge, iar de iertarea lor nu se mai neliniștește nimeni. Și ele se supun, anul numără câteva sărbători.
Ah! Femeile sărbătorilor… Nu le respect, dar sufăr alături de ele. Nu vreau să le înțeleg, dar le ascult. Și uneori le împrumut felul meu de a fi și rostesc eu tot ce nu au ele curaj.
Ai avut și tu o mamă, măi nemernicule!

Zice Dunia

De 16 oct., 2012 4 Trăiri afective ale mele, Zice Dunia , , , 0

Uneori femeile, într-o proporție covârșitoare, amintind parcă de intelectualitatea de avangardă, emit păreri social-amoroase.
Fostul prieten poate să-și refacă viața alături de o altă femeie, dar trebuie să sufere după ea.
Care ea?
Păi eu, tu sau ea.
Nu mă bag în această proporție covârșitoare, dar nu mă exclud.
Uneori femininul face ravagii și în mintea mea rafinată.