Ce se știe despre mine?

O să încep cu a fi.
Sunt o femeie trecută de 30 de ani.
Sunt mamă.
Sunt blogger.
Sunt nepoată de croitoreasă.
Sunt snoabă intelectual.
Sunt filoloagă.
Sunt gălăgioasă.
Sunt elegantă.

Continui cu ce am.

Am o fetiță, o Mară.
Am un blog, dunia.ro.
Am o bibliotecă.
Am o soră mai mare.
Am o slăbiciune pentru Freud.
Am o mână de obiecte cărora le-am dat o valoare monstruoasă, niște ceasuri, câteva genți, cercei, eșarfe, pantofi etc.
Am cultul prieteniei.
Am gura mare.
Am un iubit cu ochi albaștri.
Am frustrări.
Am vise.
Am stimă de sine recent construită.
Am planuri pentru 2018.
Am.

Diferența dintre a fi și a avea îmi revine în urma unei lecturi, Erich Fromm, A avea sau a fi. Exprimarea celor din jur, prin apelul la un verb sau altul pentru a se descrie, mă ajută. Utilizarea unui verb coincide cu un indiciu despre persoană. Limbajul reprezintă o pârghie de cunoaștere a celuilalt. Pentru supraviețuire, pentru epoca noastră rapidă, a-l ști pe celălalt semnifică o bătălie câștigată.

De aici am presupus următoarele. Oricât de gălăgioasă sunt, oricât de exigent mi-am construit vocea pe blog în ultimii ani, oamenii nu țin seama de ceea ce sunt prin devenire. Spun asta în urma mai multor sugestii primite să-mi transform blogul în unul de modă. Bloggerii de modă ar fi mai bine răsplătiți financiar. Eu am ajuns la pragul cel mai de jos economic și nu-mi mai permit atitudinea intransigentă. Nu contrazic pe nimeni, refuzul compromisurilor nu mai e justificat. Nu când am un cont pe minus, unul aproape de zero și altul în administrare. Urmează un Dar.

A apuca pe drumul modei ține și de dorință. Eu nu am nici o dorință în această direcție. Mă îmbrac într-un mod plăcut pentru mine, nu pentru a da mai departe. Susțin și vorbesc despre eleganță și feminitate oriunde se ivește prilejul. Anul 2018 este anul designerilor români pe blogul meu. Luna ianuarie am început-o și cu o ședință foto la atelier Bobar&Josephine. O ținută all black, tocuri, cercei remarcabili și dialoguri spumoase despre modă, mentalități, bloggeri timișoreni m-au reținut o zi întreagă.

Vedeți fotografiile realizate de Simona Nuțu, o tânără pasionată de fotografie.

Dacă aș apuca drumul modei, tendința ar fi să vă îmbrac ca pe mine. Un designer, un blogger de modă sau un stilist nu fac așa ceva. Aș începe prin a vă cere să vă cumpărați o pereche de blugi clasici, un pantalon negru, o rochie neagră, un sacou, un cardigan, o geacă de piele, o cămașă albă, două tricouri, alb și negru, un parpalac, două perechi de pantofi cu toc, negru și bej, o pereche de cizme lungi, o pereche de bocanci, o pereche de adidași, o geantă scumpă.

Până aici ne-am înțelege, dar când m-aș muta la îngrijirea corpului s-ar ajunge la ochi dați peste cap. Machiajul strident mi se pare vulgar, de aceea nu suport culorile intense, genele false, unghiile lungi și colorate, tonele de fond de ten, părul nearanjat.

Ochii dați peste cap s-ar transforma în ceartă când m-aș porni cu observații legate de vocabularul dumneavoastră. M-aș strădui să corectez acuzativul, pleonasmele, în special marea majoritate mă irită peste măsură. De exemplu, preferatul meu, Lucian Boia, aproape m-a adus la disperare cu marea majoritate. Iar Lucian Boia are toată admirația mea.

Vă întreb eu acum, ce șanse mai am să devin un blogger de modă când mi-am mărturisit clar traseul pe care l-aș urma? La mine eleganța trupului e legată de eleganța minții. Orice puneți pe trup nu mă atrage dacă gura dumneavoastră se afirmă doar prin ruj și colagen.

Timișoara are bloggeri de modă. Nu le discut conținutul blogului și nici stilul. Eu rămân pe cultură.

În final, să fie Luceafărul. Am un volum de versuri de Eminescu în biblioteca mea.

Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.

Ținuta mea: cămașă Atelier Bobar, cercei Josephine, pantaloni Barsash, pantofi Jimmy Choo.

Foto: Simona Nutu