Vineri, Mateiu a lipsit de la grădi. Mucii lovesc oricând, indiferent de agendă sau dispoziție. La 11 dimineața deja fierbea oala pe aragaz: ciorbă de perișoare. Morcovii și pătrunjelul i-am tăiat rondele. Ceapa și țelina le-am păstrat întregi. Le-am pus la fiert înainte să adaug perișoarele de curcan, orez și o legătură întreagă de pătrunjel. Am reușit să bag și haine la spălat ca să nu găsesc coșul de rufe acoperit de bluze, blugi și alte articole de îmbrăcăminte.

În apartamentul 4 de pe Ioan Mureșan, mă trezesc cu soarele pe chip. Ambele dormitoare sunt scăldate de lumina crudă a dimineții. La prânz, soarele îmblânzit, luminează sufrageria. Atunci am intrat la baie. Să dau jos mirosul de mâncare imprimat în piele. Mi-am spălat părul. L-am aranjat. M-am îmbrăcat. La gât mi-am atârnat perlele și inima de aur. Buzele le-am dat atent cu ruj roșu. Seara am zburat la București ca să fiu în pat la ora 10 seara.

Dimineața m-am trezit odihnită pentru ședința foto cu Bogdan Mosorescu pentru proiectul #poartariduri. Propunerea mea a fost să lucrăm în studio. Bogdan a refuzat. Mi-a propus orașul ca scenă. Două zile am jucat pe scenă. Am început cu Casa Presei, pe un culoar disputat de umbre. Ne-am jucat cu lumina. Eu mai mult am simțit-o. I-am dăruit câteva lacrimi. Stând în fața obiectivului, mi-am reevaluat proiectul. Să-l numesc oare #poartariduricubotox cum mi-a propus un tânăr prieten medic?

În vremuri tulburi politic și instabile economic, femeile se piaptănă. Eu una știu sigur că mă pieptăn. Nu-mi ascund cochetăria. Petrec timp în oglindă analizându-mă, trăgând de piele, holbându-mă la riduri.

Scena vastă pe care am jucat sâmbătă și duminică m-a înconjurat de actori și actrițe, dar cel mai mult m-au interesat actrițele. Pe ele le-am privit când mi-a permis rolul. Am fost un fotomodel exigent. Când Bogdan mă privea prin obiectiv, eram trup și suflet acolo. Când lua aparatul de pe mine, atunci îmi fixam ochii pe tinere fete: buze umflate de acid, sâni umpluți cu silicon, frunți nemișcate.

Judec? Judec și îmi pare rău. Pur și simplu nu-mi pot opri rațiunea. Primește informație multă și nu are buton de oprire. De ce nu mai are importanță. De ce își fac fetele ce-și fac. Cum are însă importanță. Cum își fac fetele ce-și fac. Din ce am văzut, intervențiile m-au trimis cu gândul la avorturile efectuate de femeile românce în comunism, adică fără îngrijirea specialiștilor, ci cu experiența unor babe care bagă andrele în uter. Pentru frumusețe, ne punem viața în pericol.

Încerc să aduc cu proiectul #poartariduri o apropiere de eu. Eul nu poate fi gândit deoarece nu-l putem transforma în obiect. Mărturisesc, m-a infectat lectura lui Schopenhauer. Bogdan Mosorescu a trebuit să-mi asculte și el concluziile legate de ceea ce am citit, dar în mod special de ceea ce s-a prins de mine din Lumea ca reprezentare. Arăt chipuri de femei cu chipuri mișcătoare. Mă arăt cu un chip sculptat de timp. Atât. Să arăt și mă arăt, căci tinerele fete sunt expuse excesiv la aparențe: înfățișări Kardashian. Trist. Periculos. Inutil.

Cum să fim iubite dacă nu ne iubim?

Vă las cu această întrebare și cu câteva poze de la ședința foto realizată cu Bogdan Mosorescu, maestrul umbrelor.