Poate nu ştiaţi, dar am terminat un master de Politici Culturale. În 2006 am aflat şi am reţinut data de 9 mai şi numele ministrului de externe francez, Robert Schuman.

Destul de târziu, o să considere unii. Posibil să râdeţi! Aşteptaţi, o să fac o mărturisire. Nu sunt o inteligenţă înnăscută, ci muncită. Am trudit la mintea mea ca un muncitor calificat care lucrează într-o mină. Din acest motiv am şi renunţat la unele persoane din viaţa mea.

Vă imaginaţi pentru o secundă mâinile unui muncitor? Murdare, aspre, crăpate, cu unghii plesnite. O reprezentare potrivită pentru întreg procesul de finisare cu minuţiozitate a gândirii personale. Oamenii nepotriviţi cu care ne însoţim scad până la anulare condiţiile esenţiale pentru realizare. Geniile nu au nici o şansă în faţa intriganţilor şi a imbecililor, dar o minte meşterită ca a mea? Am lăsat în urmă şi m-am consolat cu Micul Prinţ. Da, cartea. Cu mine a făcut minuni la orice vârstă.

Am instalat o educaţie militară. Eu cer, eu mă supun. Am învăţat, am căpătat experienţă, m-am învăţat minte. În prezent îmi închipui că am un spirit liber şi îmi permit de foarte multe ori sinceritatea.

Un exerciţiu demonstrativ.

Consider că toate naţiunile lumii ar trebui să se unească şi să pornească spre pământul nenorocit de persoanele arabe şi să procedeze asemenea englezilor colonizatori. Violenţa nu e o soluţie, dar e instauratoarea unui drept. După violenţă, o asumare în timp a reeducării.

Ce istorie am avea astăzi dacă după Al Doilea Război Mondial liderii lumii s-ar fi concentrat pe cultură şi nu pe economie?

Arabii şi-ar mai fi crescut pruncii cu mitraliera în mână? Femeia ar fi fost tot un animal fără nici un drept?

În secolul XVIII un tată îşi izbea copilul cu capul de stâncă pentru că a scăpat aricii de mare, dar erau sălbatici, erau nişte fiinţe care supravieţuiau.

În oraşe am supus Natura şi puţini mai îndrăznesc să pornească spre locuri în care să-i simtă forţa. De aceea stăm palizi şi sfrijiţi în faţa calculatoarelor. Nu luam contact cu Natura, nu vorbim despre ea, trăim cu părerea smintită că şi ea ne va ignora. Fix la fel procedează părinţii cu adolescenţii. Nu le vorbesc despre sex, iar absenţa discuţiei înseamnă restricţii fiziologice.

Gândire comodă, gândire convenabilă, lipsă de gândire. Practica oricărui om al oricărui secol.

Revenind.

Toate naţiunile lumii ar trebui să se unească. Să invadăm lumea arabă. Să ne asumăm. Să reeducăm. Salvarea stă în educaţie.

Popoarele, poporul meu, să primească refugiaţi. Suntem oameni. La noi acasă, respectă regulile noastre. Casa mea e casa ta vine cu reprezentări fixe: un acoperiş, hrană, haine. Religia ţi-o laşi în ţara ta sau apucăturile religiei. În România femeile îşi arată faţă. În România femeia e om, iar copilul a auzit de educaţie în regim deschis.

Asta propun: unire, cotropire, violenţă, asumare, educare. În zeci sau o sută de ani. Procesul invers, de la civilizatie la sălbăticie e inacceptabil. Prefer să mă întovărăşesc cu Kirilov, şi el, poate, un imbecil, dar ce imbecil!

Sunt sinceră. Aş cotropi arabii.