Să râdem înainte de toate
Cu ce să începem săptămâna viitoare? Cu Barca cu păpuși, Comedia omului sau Carnaj?
Toate sunt piese de teatru la care am mers datorită Teatrului Maghiar Timișoara.
Politicoasă și binevoitoare, întreb, ca să-mi fac tema concentrându-mă pe plăcerea și alegerea cititorilor mei.
Aștept. Un sfârșit de săptămână atent la copilul din noi.
Urmează să public o poezie scrisă de Portia Nelson. Dacă vă întrebați cine a fost această femeie o să vă ajut dezvăluind un unic aspect din viața ei: Portia Nelson a supraviețuit cancerului la sân.
Mie mi-a revenit acest poem la cursul Furia copilăriei, pași spre transformarea ei.
Autobiografie în 5 capitole
I. Merg pe stradă.
Pe trotuar e o gaură adâncă.
Cad înăuntru.
Sunt pierdută… Sunt neajutorată.
Nu e vina mea.
Durează o veșnicie să găsesc o cale de ieșire.
II. Merg pe aceeași stradă.
Pe trotuar e o gaură mare.
Mă prefac că n-o văd.
Cad din nou înăuntru.
Nu-mi vine să cred că mă găsesc în același loc.
Dar nu e vina mea.
Și tot îmi ia mult timp până să ies afară.
III. Merg pe aceeași stradă.
Pe trotuar e o gaură mare.
Văd că e acolo.
Și totuși cad în ea… e un obicei.
Știu unde mă aflu.
Este vina mea.
Reușesc să ies afară imediat.
IV. Merg pe aceeași stradă.
Pe trotuar e o gaură mare.
O ocolesc.
V. Merg pe o altă stradă.
Cine își dorește să învețe ceva, își asumă vina sau își asumă vina acela care dorește să învețe.
Anul ăsta îmi vine bine.
În martie am primit o propunere de colaborare de la editura Univers. În mai, am primit altă propunere de colaborare, de data aceasta de la Teatrul Maghiar Timișoara.
Cărți și spectacole, vis și visatul, pe aici mă preumblu eu în veșminte elegante.
Datorită Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, luni seara am privit, am auzit, dar mai ales am ascultat actorii Teatrului German de Stat, Timișoara, dedublându-se în piesa Ținuturile joase, după o colecție de povestiri ale Hertei Muller.
Exercițiu de memorie.
De Herta Muller am auzit prima dată în facultate, cu mult înainte de 2009. I-am citit o carte, Animalul inimii, după 2009, după Nobel.
Când am fost întrebată sau provocată să exprim ceva despre Herta Muller, am ridicat din umeri. Nu-mi place condeiul scriitoarei, îi recunosc capacitatea de a transforma refulatul copilăriei în conținut literar întrerupt cu eleganță de formulări lirice.
Cu Ținuturile joase pus în scenă m-am sucit puțin.
Exercițiu de admirație.
Din sală, de pe scaun, am experimentat un exercițiu de admirație.
Am mărturisit în rândurile de mai sus că recunosc capacitatea Hertei Muller de a transforma refulatul copilăriei. Insist. Recunosc sugestia exercitată asupra conștiinței.
Pe scenă, actorii te poartă prin propria copilărie, prin conflictele propriilor părinți, prin activitățile proprii, prin duminicile proprii.
Știți ce înseamnă tahipsie, ce anume presupune? Tahipsia presupune o accelerare a gândirii, iar luni am accelerat și eu din sala de spectacol. Am recuperat refulatul inconștient datorită jocului actorilor, datorită textului scriitoarei.
Perspectiva subiectivă a copilului din piesă s-a suprapus peste perpectiva subiectivă a spectatorului. Am părăsit sala într-o dispoziție bună.
Un singur lucru mi-a displăcut. Nu cunosc limba germană, iar faptul că a trebuit să urmăresc supratitrarea mi-a distras atenția de la jocul actorilor. E o pierdere.
Balanța înclină însă spre câștig, câștigul unor ținuturi joase ale propriei conștiințe.
Săptămâna trecută, cu atmosfera ei fierbite, m-a găsit foarte mult pe la terase și în parc. În parcul copiilor și la terase cu înghețata, Mara are nevoi, nevoi dinamice și dulci.
Satisfăcând nevoia dulce, am cerut permisiunea unui domn să ne așezăm cu dumnealui la masă. A primit, noi ne-am bucurat.
Mara mea s-a întâmplat să se întâlnească cu prietena ei de la grădiniță. E ușor de imaginat de aici un scenariu, două fetițe de 4 ani care țipă, își ridică fustele în cap, aruncă cu pământ de la copaci, râd, aleargă, se opresc brusc în mame să ceară o gură de apă pe care întâi o suflă prin pai, alt motiv de râs, apoi trag din pai, rețin apa, iar uneori o scuipă.
Domnul meu de la masă, un bărbat al altor vremuri, camașa, părul erau așezate acum 20 de ani, iar gesturile îți confirmau educația cuminte a deceniilor trecute, mi-a zis până la urmă:
Sunt neastâmpărate aceste fete, le permiteți prea mult, ăsta este huliganism, iar dacă încă nu este, acolo o să ajungă.
Ce stimul puternic exterior a primit mama pe care o reprezint!
Prima mea reacție: am strâns puternic mânerul scaunului. A doua reacție: am zâmbit condescendent.
Primul meu răspuns: este și huliganismul o etapă în viața fiecăruia dintre noi, trebuie experimentat oricum, Eliade a scris o carte despre asta.
Poftim? Ce spuneți? Eliade?
Ochii dumnealui îngustați și ușoara schimbare a trupului înclinat spre mine, spre fața mea, mi-au confirmat un fel de victorie. Habar nu am ce victorie!
Mara mea țipă uneori, recunosc, de foarte multe ori chiar. Scuipă apa după ce se joacă cu ea în gură, aleargă în jurul meu și atinge ce nu ar trebui atins, dar niciodată nu o s-o chem lângă mine, atunci când cineva o descrie ca fiind huligană și să-i cer să dea o reprezentație. Să povestească că ea știe de Van Gogh, de Mucha, de Bob Marley care a învațat-o că ploaia nu udă, se simte, de Platon care i-a prilejuit cunoașterea istoriei greierilor și alte cele pe care Mara le are în rezervorul ei de informații.
Am chemat-o însă la mine și am rugat-o să nu mai țipe. I-am explicat că urletele ei și ale prietenei ei îl deranjează pe domn, poate și pe restul oamenilor de la terasă.
Mara s-a retras, iar eu am rămas cu domnul meu. Am aflat că este plecat de 25 de ani din țară, locuiește în Suedia în prezent, iar acum este doar în vizită. Avea un carnețel în care nota din când în când, se oprea doar când povestea sau asculta ceva.
Am aflat că Suedia se confruntă cu huliganismul. Copiii își bat părinții deoarece le-au permis acest fel de comportament pe care il permit eu în prezent Marei. Copiii cresc doar cu drepturi și fără nici o obligație.
Mama pe care o reprezint nu a mai primit nici un stimul puternic exterior, mama a primit ceva la care să reflecteze.
Doar drepturi și nici o obligație.
Doar drepturi și nici o obligație.
Doar drepturi și nici o obligație.
Am repetat și tot îmi repet de atunci.
Avea și domnul meu cu părul și cămașa așezate acum 20 de ani dreptate. Dar nu e categoric ce afirmă, cine poate să-și dorească să fie universal ceea ce spune?
Ceea ce spune, ca să folosesc o expresie corespunzătoare societății actuale românești, e profund ortodox. Copiii să fie crescuți după niște instanțe morale care nu-ți permit propria cunoaștere, îți acceptă doar o atitudine după exigențele societății.
Într-adevăr, părinții se duc azi în această direcție, în a permite copilului suitul în cap. Stop. Cu ei suiți în cap, după experiența suitului în cap, părinții și copiii să se așeze și să facă niște reguli.
Să stabilim și niște obligații.
Obligațiile Marei sunt: să meargă la grădiniță, să se spele pe dinți, să-și pună hainele murdare la coș și să-și așeze pantofii la locul lor.
Drepturi și obligații, drepturi și obligații, între ele, cetățeanul responsabil de mâine, Mara mea de mâine.
Citești ceva, altceva în afară de beletristică. Acest altceva te duce mult într-o zonă cu un nivel ridicat de percepție.
De ceva vreme m-am concentrat pe creier, l-am studiat pe pagini de cărți de psihanaliză și între paginile unui atlas de anatomie.
Capacitatea mea intelectuală descrie o turație cu câteva mișcări pe minut și de foarte multe ori m-a cuprins amețeala.
Îl citești pe Freud și devii dintr-o dată sigur de pasul imens pe care l-ai făcut întru cunoașterea comportamentului uman. Reții denumiri ca duramater și piamater și devii conștient de imensul gol din procesul cognitiv.
Și amețești.
Te reîntorci și mai umil între paginile de carte, dar ridici capul semeț. Ai pierdut ignoranța. Cu această pierdere se schimbă felul de a vedea lumea.
Dacă doriți o imagine cu care să lucrați ușor, mi-am schimbat ochelarii. Cu noii ochelari, sâmbăta aceasta, în urma participării la o cununie, Mara mi-a testat noua realitate.
Mama, când mergem acasă, vreau să-mi arați rochia în care te-ai căsătorit cu tata.
I-am răspuns sincer.
Mama nu s-a căsătorit cu tata.
Adică pe mine m-ai făcut așa ?
Nu am găsit un răspuns potrivit pentru a răspunde nevoilor ei. Și ce semnifică pentru un copil de 4 ani acel așa?
Aici trebuie să vorbim despre mesaje. Mara, și toți copiii de vârsta ei, primesc mesaje de la părinți, de la profesori, din povești. Din povești Mara mea a luat un mesaj anume. A iubi presupune să te căsătorești și să trăiești până la adânci bătrâneți. Da, eu i-am spus și povestea greierilor de la Platon, dar nu mă pot opune realității înconjurătoare și absolut deloc nu doresc să-i dau fetei un mesaj amestecat.
Mai târziu în aceeași zi, deși ea a depășit momentul, eu am continuat să rumeg. Am luat-o în brațe când am descoperit un răspuns potrivit.
Mara, știi că m-ai întrebat dacă te-am făcut așa?
S-a uitat la mine încercând să readucă din memoria ei ceea ce eu încercam să scot.
A scos și m-a aprobat.
Aha!
Știi cum te-a făcut mama? Din iubire, așa te-a făcut.
A repetat, a râs, am mulțumit o nevoie a ei și am reușit să nu-i dau două comenzi diferite pentru aceeași acțiune.
De atunci mă tot poartă mintea la toate aceste mesaje amestecate pe care le primesc copiii. Învățăm ceva, aplicăm altceva. Nevoile noastre, ale tuturor, servesc doi sau mai muți stăpâni. Și ăsta este un alt motiv pentru care îmi place Freud. Mi-a explicat, aproape pe înțelesul meu, că eul slujește și el mai mulți stăpâni, slujește supreaeul, instanța morală, slujește inconștientul, instanța plăcerii. Și discuția se poate extinde, dar mă opresc. Fix în acest punct se iscă critici.
Eu însă mi-am făcut o datorie, am atras atenția.
Atenție, mesajele amestecate formează caractere, schimbă personalități!
Nu mă credeți pe cuvând, observați, aceia care aveți copii în preajmă, cum omuleții apucă o direcție sau alta.
De cele mai multe ori ar fi mai corect să nu răspundem imediat curiozității copiilor, adulții au nevoie să analizeze.
Așa că să avem grijă.
Am o apucătura, și e puțin urâtă. Este vorba despre micii cerșetori, copiii. În timp le-am dat bani sau i-am ignorat. Tot în timp, am început să conversez cu ei: cum te cheamă, câți ani ai, mergi la școală?
Ieri, abordată din nou de o mică cerșetoare, am repetat întrebările. Maria, 9 ani, nu merg la școală.
De obicei răspunsul era afirmativ. Fiind negativ ieri, a urmat agresiva întrebare: de ce?
Răspuns: nu am certificat de naștere.
De aici am continuat cu o conversație. Am rugat-o să nu mai scuipe semințe când vorbim, mi-a povestit despre mama ei, bunica ei, frații ei. Bunica e credincioasă, nu-i trimite niciodată la cerșit în noaptea de Înviere. Mama stă acasă, tata e în Franța. Ea ar vrea să învețe.
Cred că am afișat cel mai tâmpit zâmbet.
În capul meu, sentimente, emoții, rațiune, experiență.
Am respins cât am putut experiența realității, mi-am permis să văd în felul meu, să proiectez ce anume vreau eu în fata aceea.
Am ales s-o cred că dorește să învețe și am întrebat-o dacă vrea un abecedar. Am mers împreună la o librărie, cu Mara în brațe și Maria în stânga. Până la librărie Maria a experimentat puterea obișnuinței din realitatea ei.
Dar ce frumoasă sunteți!
Cât de tânără pentru o mamă, nu arat ca o mama.
I-am spus ca am cu un an mai puțin ca mama ei, dar ea mi-a răspuns: totuși!
La librărie am achiziționat un abecedar, i l-am dat, dar am făcut pauză. Nu i-am dat drumul cărții.
Îmi promiți că vii mâine să-mi arăți ce ai făcut în abecedar?
Promit.
Dar azi nu e nici un sfânt. E valabilă promisiunea?
Da.
Și a plecat.
Așadar, într-o oră am întâlnire cu Maria la o terasă în centru, acolo m-a descoperit aseară. O să vină sau nu Maria?
O să vină singură Maria sau cu mama ei, bunica ei și cei șase frați?
Sunt plină de întrebări, îndoieli, teamă.
Mi-e teamă de acțiunea mea în viața unei țigăncușe de 9 ani.
NOTĂ: Maria nu a venit.
El e Kant, despre el o să vorbim azi la cursul de filozofie povestită. Am promis că revin într-o zi cu soare, iar astrul e generos de câteva zile.
Kant s-a născut în orașul Konigsberg unde și-a petrecut aproximativ întreaga viață. A trăit 80 de ani.
A vrut să salveze fundamentele credinței creștine și a fost unul dintre primii filozofi care au ocupat postul de profesor universitar în filozofie. El a fost filozof de profesie.
Este lumea așa cum o simțim noi sau așa cum și-o reprezintă rațiunea noastră?
Kant spune că atât impresiile, cât și rațiunea joacă un rol important când noi trăim experiența lumii. Există în noi înșine condiții care determină felul în care concepem lumea.
Exemplu: Îți pui pe nas o pereche de ochelari și totul în jur devine roșu. Ochelarii stabilesc felul în care trăiești experiența realității. Tot ce se vede este o parte dintr-o lume în afara ta, dar felul în care vezi depinde de ochelari.
Nu poți să susții că lumea ar fi roșie, chiar dacă în momentul ăsta așa îți pare.
Tot așa, spunea Kant, există dispoziții în propria rațiune și acestea își pun pecetea în experiențele noastre.
Noi vedem totul ca fenomene în timp și spațiu.
Timpul și spațiu erau definite de Kant drept cele două forme de intuiție ale omului. Ambele forme se află în conștiința noastră înaintea oricărei experiențe.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că noi, înainte să experimentăm ceva, putem ști că vom percepe fenomenul respectiv ca pe un fenomen în timp și spațiu.
Nu suntem în măsură să dăm jos de pe nas ochelarii rațiunii.
Kant explică că timpul și spațiul sunt însușiri ale conștiinței noastre și nu ale lumii.
Conștiința este o instanță formatoare și creatoare. Conștiința contribuie la a forma concepția noastră despre lume.
Exemplu: torni apă într-un vas de sticlă. Apa își ia în mod corespunzător forma recipientului.
Kant susține că nu numai conștiința se mulează după lucruri, ci și lucrurile după conștiință; a definit aceasta drept revoluția copernicană, un fel de a vedea lucrurile la fel de nou și radical în raport cu vechiul mod de a gândi, ca și afirmația lui Copernic că pământul se învârtește în jurul soarelui și nu invers.
Noi nu putem ști sigur cum este lumea în sine, putem ști doar cum este lumea pentru mine.
Există delimitare pentru lucrul în sine și lucrul pentru mine.
Cum sunt lucrurile în sine nu putem experimenta niciodată. Putem ști cum lucrurile se arată pentru noi.
Așadar, după Kant există 2 relații care contribuie la concepția omului despre lume.
– relațiile exterioare despre care nu știm nimic până nu le experimentăm, materialul cunoașterii.
– relațiile interioare, în om însuși,faptul că socotim totul ca fiind evenimente în timp și spațiu, și de asemenea ca procese care urmează o lege de neschimbat a cauzalității, formă a cunoașterii.
Pentru problemele filozofiei, are omul suflet nemuritor, există Dumnezeu, spațiul cosmic e finit sau infinit, Kant răspunde că omul nu poate ajunge niciodată la o cunoaștere sigură.
Noi suntem o parte a acestui întreg.
Materialul pentru cunoaștere îl luăm din simțuri, dar materialul se organizează și după însușirile rațiunii noastre.
După Kant, rațiunea poate decide dacă lumea a avut sau nu a avut un început în timp.
Despre religie, Kant a zis:
Este necesar din punct de vedere moral să presupunem existența lui Dumnezeu. A definit credința în sufletul nemuritor, în Dumnezeu și în libera voință a oamenilor ca fiind postulate practice.
A postula = a susține ceva care nu se poate dovedi.
Prin postulat practic, Kant înțelege ceva care trebuie susținut pentru acea praxis a oamenilor, adică pentru acțiunile lor și deci pentru morala lor.
Kant credea: toți oamenii au o rațiune practică, adică o însușire a rațiunii care de fiecare dată ne spune ce e bine și ce e rău în domeniul moralei, capacitatea de a deosebi între bine și rău e înnăscută.
Legea morală universală este fundamentală pentru viața morală.
E valabilă pentru toți oamenii, în toate societățile și în toate timpurile.
Își formulează legea ca pe un imperativ categoric. Legea morală e categorică, este valabilă în toate situațiile.
Trebuie să acționăm totdeauna în așa fel, încât să putem dori în acest timp ca regula potrivit căreia acționăm să devină lege universală.
Noi oamenii ar trebui să-i tratăm întotdeauna pe ceilalți ca scop în sine și nu doar ca mijloc pentru altceva.
Mă opresc aici. Nu e un punct categoric. Despre Kant se mai poate vorbi, dar e suficient pentru nevoia acestui curs de filozofie povestită.
O să revin cu Romantismul, ultima mare epocă de cultură a Europei.
În sfârșit!
M-am schimbat. Omul are puterea să se schimbe.
Nu simt că m-am schimbat, am luat aminte de mine. Nu mai iau totul personal, nu mai descriu furia și neputința în situații care înainte mă copleșeau.
Știu exact ce simt acum: compasiune.
Nu o compasiune adusă la suprafață printr-o verbalizare ironică, ci o compasiune pură pentru celălalt.
Iar azi dimineață, în compania persoanei care m-a purtat cel mai mult prin mine însămi, descoperii că aș putea să simt asta pentru toată lumea care mă supără, dar încă nu sunt pregătită.
Mă bucur doar de existența unei porți emoționale pe care mă simt stăpână.
Ura pentru mine!
Uraaaaa!
Săptămâna trecută m-am înscris și am participat la un curs, Furia copilăriei, pași spre transformarea ei, un atelier prezentat de Babel Education și Penny Vine (trainer UK).
De ce m-am înscris?
Răspund, aproximativ cu aceleași cuvinte, ca vinerea trecută, doar că acum limba este română și nu engleză.
Nu am un copil nervos sau agresiv, dar copilul din mine descrie agresivitatea.
Ce am învățat din prima ora la acest curs?
Acceptă și permite. Furia face parte din noi. În prezent eu mă aflu într-o fază de îmbrățișare cu furia. Îmi dau voie să fiu furioasă și să exprim furia.
Ceea ce-mi doresc, și pentru asta am participat la curs, este să transform această furie. Furia, această enormă cantitate de energie a omului care nu lucrează deloc în favoarea sa, face rău și dacă nu e exprimată, și dacă o exprimi, dar te blochezi aici. De furie e stringentă despărțirea.
Rememorând acum cele două zile petrecute în prezența lui Penny Vine, mi-e tot mai clar faptul că nu o să pot cuprinde într-un singur text întâmplările, învățăturile sau trăirile de atunci. Prea multe aspecte, prea multe povești mi-ar asigura incoerența.
Departe de mine și să transmit mai departe toate întâmplările, învățăturile sau trăirile. Vă asigur însă că au fost învățături și vă invit să vă întrebați: de ce rușinea și vinovăția de după furie, de ce?
Din copilărie primim mesaje greșite. Mama e furioasă, tata e furios, dar furia copilului e interzisă, pedepsită, greșită.
Copilul crește, devine adult, părinte poate, iar mesajele amestecate asigură anxietăți și nevroze uneori.
O să mai notez aici, înainte să pun punct, despre șacal și girafă. Penny Vine și cei de la NVC (nonviolent communication) s-au folosit de aceste animale pentru a sublinia unele semnificații.
Cum vrei să vezi și să-ți revină lumea?
Asemenea unui șacal?
Șacalul vede lumea dintr-o perspectivă joasă, de la nivelul pământului, iar printre altele, se mai hrănește uneori cu hoituri.
Ce persoane se aseamănă șacalului?
Toți aceia care critică, judecă, descurajează etc. Lista rămâne deschisă.
Cum vrei să vezi și să-ți revină lumea?
Asemenea unei girafe?
Girafa vede lumea dintr-o perpectivă celestă, are inima mare, trăiește în grup de 20 sau 30 de exemplare.
Ce persoane se aseamănă girafei?
Toți aceia care te sprijină, te ascultă, empatizează.
Nevoile fiecărui individ de pe această planetă sunt comune, unele: afecțiune, acceptare, încredere, susținere, libertate, distracție, recunoștință, apartenență etc. Lista rămâne deschisă.
Cum vrei să vezi și să-ți revină lumea?
O să încep eu, e blogul meu.
Vreau să văd lumea dintr-o perspectivă celestă.
Didascalie.
Îmi dreg vocea.
Vreau să atrag atenția asupra unui text mai vechi, vechi de prin luna martie a acestui an.
Anunțam, datorită colaborării cu Editura Univers, relansarea colecției Globus sub coordonarea Luciei T, fondatoarea siteului www.terorista.ro.
Anunț azi, datorită colaborării cu editura Univers, un nou eveniment. În luna mai, în ultima ei zi, la ora 12, la scena Arena din pavilionul C1 de la Romexpo, editura Univers prilejuiește o întâlnire a cititorilor cu Florin Pîtea și Ciprian Burcovschi.
La acestă întâlnire moderată de Cristian Teodorescu se vor împărtăși amintiri și povești despre Globus, iar cititorii fideli vor fi răsplătiți. Univers oferă un volum nou din seria nouă Globus (de după 2010) în schimbul unui volum din seria veche (de dinainte de 1993), primei persoane care aduce titlul respectiv (în seria veche au fost publicate 256 de titluri). Schimbul se realizează în limita stocului disponibil.
Aferim!
