In viata fiecarui om se iveste, la un moment dat, luciditatea. Eu consider ca acel moment este cel de-al doilea tipat de durere al omului, numaram primul tipat in sala de operatii a maternitatii, si al doilea tipat ne poate surprinde oriunde, nu stiu insa daca oricand.
La primul tipat, suntem acceptati ca minuni, la al doilea, trebuie sa ne acceptam noi ca minuni.
Se intampla uneori sa tratam acest moment clinic, ceva cu ibuprofen iti va alunga durerea de cap ivita din senin, din seninul expresiei, caci interiorul fiintei aduce foarte bine cu albul terifiant al lui Melville, albsenta oricarei culori, albul descrie o lipsa, nauceste creierul uman.
Oricine isi pune intrebari, ce sunt? ce vreau? ce am?
Munca depusa in verbele a fi, a vrea, a avea nu poate fi impartita in mod egal, iar egalul nu reprezinta o optiune, munca din aceste verbe stabileste prioritatile.
Napadit de alb, prioritatile se reorganizeaza. A fi ia proportii, conteaza ce am, dar e fundamental ce sunt. Sunt eu insami in ochii celor din jurul meu?
In relatiile cu ceilalti m-am schimbat cat sa ne fie bine sau cat sa-i fie bine celuilat? Am in jurul meu persoane oglinzi sincere sau plasmuite? Cat sta fiinta mea verticala, cat ghemuita?
Si cum anume sa ma ridic?
Eu as incerca cu un pui de somn. Mi-as bate perna, as potrivi-o pe obraz si mi-as ingadui sa visez departe de toate persoanele iubite. As sta 3 zile ca Isus si as rabda la toate promisiunile lor de iubire pana as ajunge sa simt minunea care sunt.
Descoperind minunea, cine ar mai putea sa-mi provoace suferinta? Dupa atatea ore petrecute cu sinele, albul durerii de cap ar incepe sa se coloreze, iar curcubeul promite o viata armonioasa, iar armonia poate sta si in drame sau conflicte.

In nou nascutul 2012, putin dupa ora 12, mi-am asezat picioarele sub mine si cu mana sprijinindu-mi fruntea am pornit cu Mariana Luca o discutie din spatele culiselor. I-am impartasit si ei impresiile mele de la un ultim spectacol de la Filarmonica si i-am citit putin, dintr-o carte a lui Iorga, despre infiintarea Ateneului.
Expresia din spatele culiselor a descris un contex si o persoana, Iorga ne-a lasat scrise cateva randuri sincere si pernicioase despre ambitiile civilizatoriilor din acele vremuri, iar Mariana este o fosta actrita.
Incep aceste discutii in fasa anului, deoarece sunt rare ocaziile in care am parte de intalniri educationale. Revenind la spectacolul de la Filarmonica, i-am marturisit Marianei, cu putina teama si rusine, ca m-a pandit repulsia in timpul interpretarii unui pianist.
Am asigurat-o ca stiu prea bine ca artistii au nevoie de momente sa se pregateasca pentru scena, cunosc ca le este stringenta o stare de reculegere pentru daruirea talentului lor, dar stiinta si cunoasterea nu mi-au alungat dezgustul.
In timp ce sala rasuna, gandurile mele imi ofereau niste imagini clisee din filmele porno. Am pierdut muzica din cauza felului in care mintea mea a primit ochii dati peste cap ai pianistului.
Mi-a fost rusine de mine, de mintea mea inca incorsetata in formulari dupa imaginea lumii. Mariana mi-a inteles rusinea, mi-a dezvaluit, din spatele culiselor, ca artistii pot provoca asta spectatorilor la indemana.
Din cauza sentimentelor mele reprobabile, nu o sa amintesc numele pianistului, nu doresc sa-i las o pata pentru oamenii dispusi sa ma creada pe mine.
Am pierdut muzica la acel spectacol, dar am avut parte de experienta, iar eu cat invat si continui sa ma descopar imi consolidez increderea in mine.
In 2012 imi doresc incredere in fortele proprii.

La multi ani!

Anul asta am avut o aplecare sufleteasca pentru urari. In 21 iunie, dupa toate urarile primite, inedite, frumoase, cu drag sau ca spalare pe maini, am ramas putin intr-o ureche la meditatie. Mi-am zis mie insami ca toate aceste urari, daca au la baza un gand bun, ar insemna pentru mine o rugaciune. Familia, prietenii si cunostintele au facut lobby pe langa Dumnezeu pentru mine, si asta pentru ca merit. Eu ma straduiesc sa merit si sa-mi merit prietenii.
Craciunul este si el un prilej pentru urari, dar eu am ramas muta, nu am trimis nimic si abia am raspuns mesajelor scrise.
Sufletul meu nu-si gaseste calmul si sinceritatea pentru urari, iar pe maini nu ma spal. Iar aceasta stare a mea trebuie sa fie imperativ pozitiva. Cu alte cuvinte, as varsa venin, dar atunci mi-as anula rugaciunea.
Caci Craciunul mi-a revenit cu multa rugaciune, si butonand desteptul meu BlackBerry, cu o agenda cu sute de contacte, degetul mare s-a oprit cand mintea cu uluire a inteles ce putini oameni s-ar ruga pentru tine. Iar unora, caci impletirea fiintei mele are intoleranta la ipocrizie, le-as refuza chiar eu rugaciunea.
Incerc sa ma pastrez umila, fara nervi si sa-mi amintesc ca iubesc si oamenii mizerabili, ca educatia mea accepta chiar daca nu iarta.
Intr-adevar iubesc oamenii, pe cei din jurul meu ii las sa ma foloseasca, ii sprijin de mine. Astept si eu in schimb afectiune, dar primesc lectii. Dupa ce se depasesc prapastii, am stat punte pentru unii, faptele si cuvintele lor imi servesc revelatii. In necazurile lor, in care am stat carja, spatele suferinzilor s-a indreptat, iar buza mea s-a umflat.
Dupa multe rugaciuni si lacrimi, dupa atata grija sa nu improsc venin, sunt epuizata. Iubesc la fel si o sa fiu la fel, nu am leac, mi-e teama insa de explozia unei stari sufletesti.
As injura si m-as ruga in egala masura, ma incanta si ma scarbesc oamenii in aceeasi cantitate, iubesc si urasc fara masura, scriu ca sa scap de mazga sufletului ca lauzele de lohii.
Nu urez nici unui cititor nimic, inaintez o rugaminte, sa-si aminteasca fiecare ce inseamna cu adevarat Craciunul.

Azi, dupa luni de zile, reusii sa sfarsesc Omul fara insusiri. O zi in plus si m-ar fi sfarsit el pe mine. Am traversat pe parcursul lecturii felurite senzatii, inclusiv de voma. Uneori ma pierdeam prin pagini si apoi imi reluam activitatea trista.
In momente de luciditate mi-am marturisit ca Musil nici nu ar fi putut sa incropeasca altfel romanul, fara exagerare, dupa cele 868 de pagini ale primului volum consider ca fiecare cuvant a fost indispensabil.
Inceputul, naucitor de plictisitor, atrage cititorul intr-o atmosfera de lancezeala, din care nu decurge nimic. Imediat insa, o revigorare se produce prin gasirea in text a formulei omul fara insusiri. Autorul ne plimba putin mintile prin locuinta acestuia si abia apoi ni-l ofera cu numele lui de botez, Ulrich.
Cum intotdeauna lecturile mele se completeaza intre ele, uneori cartile imi intregesc si faptele prezente, Maladiile lui Noica mi-au permis sa inteleg individualul lui Ulrich inainte ca Musil sa-l matraseasca in generalul Austriei.
Ma uit acum peste notile mele si imi imaginez o fluieratura admirativa. Musil a creat perfect, la alegerea numelor, de exemplu, cand nu l-au mai ajutat semnificatiile istorice si culturale, ca in cazul personajelor Bonadea si Diotima, a inventat. Asa s-a ivit Kakania, care vrea sa insemne chezaro-craiesc.
Ulrich, personajul nostru principal, un matematician scos la iveala de prezent este pus de condeiul scriitorului sa traiasca si sa cunoasca oameni care redau perfect starea bezmetica anterioara primului razboi mondial. Maiestria scriitoriceasca pune in prim plan Austria prin individualitati. Elita Vienei din anul 1913 cauta o idee mareata prin care spiritul european sa-si poata gasi in Austria adevarata sa patrie.
Preocuparile exceptionale prezinta insa fisuri din cauza de suflet. Exceptionalul porneste spre infaptuire din colosuri sufletesti. Activitatile spirituale si patriotice sunt traversate de idile, adultere, caractere ordinare. Ideile marete sunt sfartecate de suferintele sufletului.
In aceste conflicte, autorul strecoara si un interes morbid al epocii, sexualitatea. Freud a dezlegat in ani ce a incercat omenirea sa ferece in secole.
Clarisse, o duduie personaj, isi are amintirile zguduite de o intamplare romantiosa cu tatal ei, iar un alt personaj, Christian Moosbrugger, tamplar de meserie, ucide femei din neintelegerea seductiei.
Musil a impletit in romanul sau arta, cu politica, cu religia, cu psihologia, cu istoria, si ca orice lucru facut de mana, romanul cere nu numai atingere intelectuala, ci si sufleteasca. Rabdare, imperios iti cere rabdare.
Am avut, si dupa luni, simt ca Musil imi toarce in minte.

Am scapat de vorbitul din auzite si am inceput sa-mi recapat privirea, cecitatea ignorantei se afla int-un stadiu de recuperare. Azi privesc mai mult ca ieri, si ieri am privit totusi bine, caci in puzderia si in larma din mall, am zarit intr-un pas pripit cartea lui Gregoire de Kalbermatten, Duhul adevarului.
Prezentul imi arhiveaza fiinta si cu teorii de viata. Cu aceasta forma superioara de cunoastere ma salvez de conflicte, caci printr-o generalizare a experientei mele mi-am impus urmatoarea regula: nu judec pe nimeni dupa sufletul meu, avem intr-adevar acelasi croitor, dar masurile clar difera. Astfel nu sunt dezamagita.
In aparenta armonie a exteriorului, depun mult efort cu flusturatica mea minte. Ma supun unor experimente pe care in trecut le-as fi refuzat categoric si raspund, cateodata, obrazniciei cu obraznicie.
Ieri, la mall, am experimentat. Intentia a fost doar sa-mi achizitionez cartea, Duhul adevarului, dar invitatia doamnelor de la stand mi-a alungat intentia si m-a poftit la fapta.
Un experiment de 7 minute, am citit cartea, sa-mi permit si experimentul. Am acceptat zambind si confuza, sceptica, dar si curioasa de permisiviatatea mea sufleteasca de a fi luata in ras.
Sahaja yoga in mall, prea mult pentru atitudinea mea rezervata, dar un bun exercitiu pentru teoria mea legata de puterea unui om de a se face de ras.
Multi cunoscuti ai mei m-ar fi persiflat pentru naivitatea mea, pentru dispozitia mea de a sta pe un scaun timp de 7 minute cu ochii inchisi si repetand in gand niste rugaciuni. Si toate astea in mall.
Am acceptat din curiozitate, dar mai ales pentru incalcarea propriilor mele sentimente, eu imi fac si mie in ciuda, nu numai altora.
La final, experimentul cerea sa stai cu o mana deasupra capului si apoi sa schimbi. Am stat si am simtit o briza. Am intrebat si m-am uitat dupa aerul conditionat, dar am fost asigurata ca este vorba de un botez si nu de o instalatie. Inca nu cred, dar tentatia e mare, iar eu caut foarte mult echilibrul, iar sahaja yoga ofera detasare, diplomatie, pace interioara, beatitudine.
Da, accept eticheta de naiva, caci o sa merg la cursuri, o sa-mi doresc sa cred.

Debut banal: banii te schimba. Truismul acesta imi da tarcoale mintii de cateva zile, de 365 de zile plus 365 de zile. Vrea sa se materializeze prin realul blogului. Topaie livresc sa devina subiect.
Azi adun literele intru schimbarea mea datorata banilor.
S-a intamplat, inainte de adunarea celor 365 de zile, sa se indragosteasca de mine un nabab, si cum nu s-a mai povestit, m-am indragostit si eu de el. Astfel, am patruns in lumea luxoasa. M-am bucurat, am savurat, am observat. In una din zilele primului 365, mi-am formulat un gand usor dispretuitor despre aceasta lume.
Savuram in continuare, observam, dar lipsea bucuria.
Situatia familiei mele, lipsita de fastuos, mi-a asigurat intotdeauna necesarul, intr-adevar, mofturile imi erau prea putin luate in seama. Acum sunt napadita de mofturi, iar mofturile mele se traduc in genti Louis Vuitton, pantofi Prada sau Miu Miu si ceasuri Jaeger le Coultre. Imi plac nespus, dar marturisesc ca valoarea lor nu-si gaseste justa apreciere in persoana mea.
Inainte de atentiile nababului, cand imi luam o rochie sau o pereche de cizme, le probam prin casa de foarte multe ori pana sa le port propriu zis.
Banii mi-au rapit exaltarea, singura nota valabila de la bucurie este multumirea. Sunt multumita de tot ce imi ofera banii, cartile cumparate, calatoriile, inelele si brosele, dar mi-au suspendat satisfactia sufleteasca. Mi-au oferit in schimb o atitudine si o privire de om destins, mi-au incetinit graba gesturilor, am descoperit rafinamentul si am invatat mult despre caractere.
Cand ajungi, fara sudoare sau si cu sudoare, sa nu mai simti grija mizerabila a banilor, trebuie imbratisata alternativa. Cu bani ai parte de toate mofturile, fara bani ai exaltarea unui moft.
Am adunat multe suparari cauzate de bani, dar paletei de oferte a banilor ii zic: imi pare rau, multumesc.

De putina vreme, Mara mea asculta si intelege povestile pe care i le citesc, precedent numitei si stabilitei vremi, Mara se uita doar la poze. Uneori, cand citesc, ma opresc si ma uit la ea pentru a-i da ocazia sa continue. Asa ne jucam si invatam.
La Alba ca zapada, eu pun intrebarea: Cine e cea mai frumoasa din tara?
Si Mara raspunde, intotdeauna: mama.
Pe langa intrebarea pe care mi-am ridicat-o de unde i-a venit, recunosc ca daca as fi avut o coada de paun, as fi infoiat-o exagerat de tare.
Intr-o seara insa, ocupata sa adun dezastrul din casa obtinut fara truda in timpul zilei, l-am rugat pe al ei tata sa-i citeasca o poveste. Mara alege, prin moft, cam tot timpul, Pada(Alba ca zapada), Neasa(Cenusareasa), Is(Alice in tara minunilor) sau Bestia(Frumoasa si bestia).
In acea seara a ales Pada, iar la intrebarea cine e cea mai frumoasa, Mara a raspuns zambind larg si vesela ca tata.

Astfel am inteles, Mara imparte frumusetea cui se incumeta sa-i citeasca.

Nu-mi plac femeile care traiesc numai pentru barbat, iar Noica ma ajuta…

Este o maladie tipica pentru jumatate din umanitate, pentru femei, care urmaresc sa fixeze generalul speciei intr-un individual: intr-o iubire, un copil, un camin.
Asta ar fi todetita, boala a spiritului pricinuita de carenta individualului.

Intr-o zi oarecare din anii anteriori am hotarat sa muncesc asiduu la caracterul meu, toate insusirile care se manifesta in comportament, idei si actiuni au suportat serioase investigatii.
Omul se poate schimba prin control. Ce nu pot azi controla la mine, caci lamentabilul esecului ma descrie adesea, tine de zodie.
Am decis, incontrolabilul ii apartine sortii, controlul este doar al meu, un rezultat trudit prin solilocvii naucitoare. Restul, adica nervii si tipetele, tin de flexibilitatea zodiei, aerul, elementul definitoriu al Gemenilor, imi afaneaza compactul deciziilor, imi faramiteaza vointa de putere.
Nu-mi pot dori propria marire cu cel mai mare efort intelectual, caci intensitatea deziteratului se usureaza ca aerul. Ma plictiseste chiar si propria poveste, de aici poate rezulta abilitatea cu care ma bag si rezolv dilemele altora. Sunt un Solomon actual in zodia Gemenilor.
In ianuarie anul trecut, Diana Bobar mi-a cerut sa-i scriu pentru site-ul propriu cateva cuvinte despre ea, despre cum a inceput sa puna pe picioare o afacere. Am acceptat magulita in fata ei, tematoate in fata mea. M-am perpelit, asa cum intotdeauna fac cand am de lucru cu termen, iar la data stabilita, am mers la atelierul ei sa-i citesc ciorna. M-am asezat sa citesc, dar nu inainte sa ma pierd in explicatii si sa cer unele.
Nu as fi reusit sa citesc o propozitie daca nu m-as fi asigurat ca rugamintea ei mi-a revenit de la aprecierea cuvantului si nu de pe urma relatiei noastre de prieteniei.
Nesiguranta asta de ultim moment si infatuarea precedenta ultimei secunde ma vlaguiesc. Oricat caut si muncesc in mine, nu gasesc nici o cauza a acestei insusiri, iar epuizarea m-a impins sa dau vina pe zodie.
Geaman, sunt loial, dar asta nu ma impiedica sa te sfartec, sunt mandru, dar am crescut din umilinte, sunt iubitor, dar urasc cu patima, sunt puternic, dar exagerez in sensibilitati, sunt splendid fara finalizare. Geaman.