by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

O casă cu plinte de plastic, o femeie cu pantofi scâlciați

De 19 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Recent am văzut o casă. Cârpesc apartamentul comunist de ani de zile. De câteva luni mă reprezintă. Intru în casă. Ce frumos e la mine acasă! Îmi zic. Ies din casă. Stau în ușă și privesc. Ce frumos e la mine acasă! Îmi zic. Este! Este frumos pentru că mă reprezintă. Făt Frumos consideră că sufrageria arată ca a unei mătuși căreia nu-i muți perna din loc. Firește că-l contrazic, dar îmi plac lucrurile la locul lor.

Tot de câteva luni am născut. Mara, Mateiu și Motan subliniază necesitatea unei case cu o curte mică unde să-i scoți și să uiți de ei. Glumesc! Ajung la propoziția de început. Recent am văzut o casă. Nu m-aș lăsa dusă din apartament, dar Făt Frumos mă ademenește cu pădurea și cu un petec de iarbă unde să ies cu copiii desculți când plouă și când ninge.

Pentru a treia oară, am văzut o casă. Mi-au picat ochii pe plinte. Plastic! O casă cu plinte de plastic arată ca o femeie în rochie Dior, dar cu pantofi scâlciați. Groaznic! Am revenit în apartament. Am deschis ușa. M-am descălțat. Am aruncat geanta de pe umăr. L-am așezat pe Mateiu în scăunel. M-am oprit în mijlocul sufrageriei. Ce frumos e la mine acasă! Frumosul include plinte de lemn, o bibliotecă albă, o canapea de la Mosen, un spărgător de la o prietenă, dar mai ales sufrageria conține moștenirea mea.

Pare că nu reușesc să accesez partea creierului responsabilă de calcule. Pare că nu o să las copiilor mei case și mașini. Pare că le las sute de cărți, mii de povești și autori monumentali. Mai este ceva ce nu pare, este. Acel ceva se numește individualitate conștientă. Pompos spus, știu!

Și totul se trage de la plinte.

Foto: Bogdan Mosorescu

91 de cititori pe articolul despre infracțiunea de viol

De 18 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

91 de cititori pe articolul de ieri. Am verificat. Rar mai verific Analytics-ul. Mi-e prea somn seara. De obicei scriu, public, închid. Dar am fost curioasă. Câți sunt interesați de infracțiunea de viol. Cel mai mult acest blog a strâns aprovimativ 9000 de accesări într-o zi. Și atunci tot cu un subiect tragic, dar personal. Când ne confruntăm cu generalul, ne dovedim lași.

Lătrăm ca dulăul din curtea vecină. Lătrăm. Nu acționăm. Lătrăm. Nu ne întrerupem activitățile zilnice. Azi m-am pozat în parc cu razele de soare în spate. Am fost o rază de soare într-o lume lașă și violentă.

Ori de câte ori se întâmplă ceva în lumea asta îmi măsor lașitatea. Sau îmi măsor lipsa de curaj. Ce fac eu mai exact?! Cu certitudine iau parte la conversații unde subiectul este Afghanistanul. Am luat parte. Am o părere. Toți au o părere într-o atitudine prețioasă, dar ne doare ce se întâmplă acolo la nivel de discuție. Apoi revin la copii. Mara trage de nas. Mateiu e mârâit. Azi am gătit o supă de roșii.

Dulăul s-a potolit. Somnul l-am păcălit, dar mă ustură ochii. Gândul mi-e la pat. Mi-e rău de somn. Închei. Merg să mă conectez cu Mateiu.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să citească mamele despre infracțiunea de viol

De 17 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Sec despre lipsa educației sexuale. O să tot public asemenea mărturii. Să citească pudibonzii. Să citească evlavioșii. Să citească mamele.

”… Instanța de fond a avut în vedere și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor reținute în sarcina inculpatului (în mod repetat, folosind forta fizică și amenințări), natura acestora (infracțiune îndreptată împotriva libertății sexuale a persoanei), persoana victimei ( un copil în vârstă de 8 ani la data consumării primului act sexual, cu posibilități extrem de reduse de apărare), ce imprimă un grad extrem de ridicat de gravitate atât faptelor, cât și persoanei inculpatului.

În ceea ce privește caracterul repetat al actelor sexuale ce au intrat în conținutul infracțiunii de viol, instanța de fond a avut în vedere și concluziile Raportului de evaluare psihologică nr. _____/LTU/29.09.2020 care evidențiază faptul că, actele repetate de viol comise asupra persoanei vătămate, pe parcursul celor 8 ani, au avut un impact devastator asupra dezvoltării psihice a minorei persoană vătămată, culminând cu două tentative de suicid.”
Sursa: aici.

Și mai sec:

”… inculpatul a abuzat emoțional, fizic și sexual, 3 fetițe cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani .

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarațiile de recunoaștere a învinuirii dată de inculpat în fața instanței (în ședința nepublică din 20.09.2019 a admis cererea i___________ de judecare conform procedurii prev. de art. 375 alin. 1 C .p.p.), instanța reține în fapt următoarele:

Prin dispoziția 57/03.07.2017 a Directorului general al D_____ B____, inculpatul minor se afla în plasament în regim de urgență în Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat O_____ și în perioada în care s-a aflat în centru, fără a se putea stabilit cu exactitate data, într-o seară în jurul orei 23,00, inculpatul a obligat-o pe persoana vătămată minoră M______ R_____, în vârstă de 10 ani, prin constrângere la un act de natură sexuală, respectiv să îl masturbeze. În aceiași perioadă, tot prin constrângere, inculpatul minor K_____ M_____ P_____ a obligat-o și pe persoana vătămată minor ă în vârstă de 9 ani , H_____ G______ I____ , la 2 acte de natură sexuală, în concret silind-o să îl masturbeze. În aceiași perioadă, cu privire la această persoană vătămată minoră, H_____ G______ I____, inculpatul , pri n constrângere , a încercat să-i facă sex oral, prin lingere sau penetrare cu limba în zona intimă , activitatea infracțională fiind însă întreruptă de apariția unei persoane din exterior. Persoana vătămată a precizat că inculpatul i-a cerut inițial să îl masturbeze și fiindcă a refuzat a amenințat-o că dacă nu acceptă să-i facă ,,laba” o va bate. Constrângerea s-a realizat în prezența minorei D____ I_____ E_______ căreia inculpatul cu acel prilej i-a și dat un pumn în față, agresiune care a convins-o pe persoana vătămată H_____ că inculpatul este capabil să-și pună în aplicare amenințările.”

Sursa: aici.

Foto: CARMEN

Ce să discutăm când ne întâlnim? Eu sunt tolerant, dar ăștia gay chiar trebuie să defileze?

De 11 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Eu sunt tolerantă, dar. De fapt nu urmează nimic după dar. De fapt e punct înainte de dar. Dar nu există. Să mergem puțin înapoi. Cât de înapoi? Până în copilărie. Să zicem că ne află în anul 1995. Îmi amintesc de un băiat pe care lumea l-a numit Fetița. Înainte ca urechile mele să audă cuvântul homosexual au înregistrat batjocura necruțătoare a cuvintelor: poponar, găozar, curist, futencurist etc.

Probabil cuvântul homosexual l-am preluat din filme. Tot din filme am înțeles și ce înseamnă. Nu mi-a explicat mama. Nu mi-a explicat tata. Ce să-mi explice? În 1995 deja învățasem să nu mai pun întrebări de nici un fel. În loc de răspunsuri primeam oricum sarcasm, cărți în cap, jigniri.

Cu certitudine am aflat că două persoane de același sex pot întreține relații sexuale. Nu-mi amintesc să fi avut vreo senzație de greață sau vreun sentiment de groază. Lumea e pierdută, lumea e pierdută! Lumea se pierde zilnic de când avem noi habar de ea. Lumea se pierde când individ se asmute pe individ. Și nu ne-a luat niciodată mult să ne năpustim unii asupra altora.

Mara m-a chestionat într-o zi despre homosexualitate. Nu am zărit greață. Nu am observat groază. Explicația e chiar simplă pentru copii. Pentru reproducere, e nevoie de o femeie și un bărbat. Un act sexual presupune două persoane indiferent de sex.

Ceea ce este cu adevărat îngrozitor este sexul. Sexul bagă în sperieți oamenii. Dacă vorbești despre e rușinos, pervers, indecent. La fel ca a vorbi despre bani sau fecale. În fiecare zi ne confruntăm cu situații legate despre bani, sex sau fecale, dar a discuta despre ne umple de disconfort. Banii, sexul și fecalele nu se potrivesc în evoluția rafinată a speciei umane. Cu adevărat scârbos și condamnabil în viața noastră e lipsa de învățătură. Și nu fac referire la matematică. Arăt cu degetul spre ignoranță. Ignoranța ne nimicește.

Societatea românească e ultragiată de parada persoanelor gay, dar indivizii din această societate votează condamnați în funcții publice. Tac în fața medicilor care cer mită. Lingușesc pentru carieră. Scuipă semințe pe stradă. Acceptă decizia unei instituții că o fetiță de 11 ani poate să consimtă un act sexual. Adolescentele devin mame, dar refuză educația sexuală în școli. Etc!

Ce să discutăm când ne întâlnim? La dracu cu sănătatea, infrastructura, educația. Ne descurcăm. Avem o mătușă în Germania. Un unchi s-a mutat în America. Eu sunt tolerant, dar ăștia gay chiar trebuie să defileze? Și Fritz ăsta?

O fi sfârșitul lumii, dar sfârșesc reprezentări despre lume, nu lumea. Dar ce știu ei, acești bravi bărbați, aceste demne femei care sunt traumatizați de sexul anal?!

Îi înțeleg. Așa mă apucă și pe mine crizele când vine vorba despre sex între o copilă și un bărbat adult.

Foto: CaRMeN

Generații turbate de corectitudine

De 6 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mi-e frică.
Privesc fetele de 12 ani și mi-e frică. Mara are 11 ani și vă jur că e copil. Oare ce o să scriu anul viitor despre schimbările aduse de vârstă?
Mi-e frică.
Privesc analizele lui Mateiu și mi-e frică. Hemoglobina e stabilă, dar aici e povestea cu drobul de sare. Dacă pică drobul de sare?
Mi-e frică.
Privesc laptopul și mi-e frică. Cum o să-mi gestionez blogul cu tot acest politic corect? Dacă în toți acești ani de scris undeva mi-am pus în pericol libertatea?
Vin din urmă generații turbate de corectitudine pentru niște fapte de cultură cunoscute prin accesul la informație, dar străine prin experiență.

Citesc Dawkins și notez pe marginea foilor. Citesc când îmi permite Mateiu. Alăptam ieri și priveam pe fereastră teiul uscat din fața blocului. Mi-am zis că suntem niște primitivi. Dacă luăm prin comparație, vârsta universului, vârsta pământului și vârsta oamenilor din momentul când peștii au ieșit din mare și până în momentul prezent, concluzia ar fi că suntem o formă primitivă de viață. Ochiul perfect nu vede, dar mintea imperfectă vede în perspectiva timpului.

Închei. Nu pot să fredonez Elefantul Cici și să scriu. Vă sperie gândul că suntem o formă de viață primitivă?

Foto: Bogdan Mosorescu

Lumea unui bătrân român: mâncare, pastile și nepoți

De 3 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cu Mara plecată la tatăl ei, în fiecare zi ne întrebăm cum ne-am petrecut ziua. Ce ai făcut, Mara? Ce ai făcut, mama? Așa am realizat că o zi bună pentru mine înseamnă să deschid laptopul și să scriu. Scriu mai rar. Ați observat. Scriu și mai bine. Sunt sigură că ați observat și asta. Simțul umorului e la locul lui.

Ce ai făcut, mama? Am scris, Mara. În acel moment mă simt împlinită. Ca atunci când mai citesc o carte și o așez la locul ei în bibliotecă. Ca atunci când îi iau în brațe pe Mara și pe Matei. Am mâinile pline. Ca atunci când reușesc să alung nervi și bosumflări pe mamanu, pe Făt Frumos sau pe prieteni apropiați.

Când am revenit azi din parc m-a măsurat o doamnă care mergea cu cadrul. Să presupunem că mi-a invidiat vârsta, tinerețea, sănătatea. În același timp m-am intersectat cu o adolescență, pantaloni scurți, buricul gol. Am tras aer în piept. Trei etape din viața unui individ: tinerețea, maturitatea, bătrânețea. Nu-mi doresc pentru nimic în lume viața de la 20 de ani. Nu-mi doresc nici viața de la 30 de ani. Am luat o pauză. Am privit pe fereastră. Inspirația vine, dar mai ales fuge. De ce v-am povestit despre doamna în cadru și despre domnișoara cu buricul gol?

Am fost șunca, brânza și castravetele dintre două felii de pâine. La 20 de ani nu m-aș întoarce pentru că mi-ar lipsi gândirea de acum. La maturitate, cu grijă la alimentație și la sport, poți să ai un corp frumos. La 20 de ani greu stăpânești puterea unei perspective. La bătrânețe rămân amintirile. Tot mai des mă încearcă senzația că trăiesc ultimii ani de luciditate, de sănătate, de coerență. Bătrânețea, în special la români, e hidoasă. Mâncare, pastile și nepoți, în asta constă lumea unui bătrân român.

Acasă, m-am jucat cu Mateiu. I-am dat o hârtie de copt să o pipăie. Am scos aspiratorul. Nu a fost să fie. Mi-a trecut prin cap paricidul lui Cornel Ungureanu și Pastorala americană a lui Philip Roth. M-aș apuca de amândouă. Aș citi. Aș scrie. Mi-e lene. Mateiu îmi atrage atenția. Aspiratorul zace în mijlocul camerei. Am omorât un țânțar. Pe Motan îl neglijez. S-a așezat la ușă. Motan vrea să fugă de acasă.

N-am nimic interesant de povestit. S-a întâmplat. Sunt fericită. Sunt distrusă pentru literatură. Ce mai pot scoate din mine cu o stare sufletească liniștită? Hemoglobina lui Mateiu mă aruncă într-un carusel de emoții, dar în rest mă prezint ca Dunărea la apus. De ce mi-o fi trebuit viață de familie când eu am visat Nobelul? Și nu, nu cred că poți să le ai pe toate în viață. Să excelezi înseamnă să sacrifici. M-am umplut de cărți Montessori. Mă îndepărtez tot mai mult de cărțile imaginate.

Ce ați sacrificat să excelați?

Foto: Bogdan Mosorescu

Binele comun, teiul și Rogera

De 29 iul., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

V-am tot vorbit de binele comun. Când citești cărți de istorie și politică, ți se fixează acest concept. Binele comun e nobil și funcțional. Cine crede în binele comun, poate schimba lumea. Cine acționează pentru binele comun chiar schimbă lumea.

Numai că. Să te ridici dimineața din pat și să trăiești în spiritul binelui comun înseamnă mai mult decât o convingere. Convingere am și eu, iar faptele m-au năucit. De două luni fac tratament unui tei din fața blocului. A fost otrăvit cu intenție sau fără intenție. M-am implicat. Copacii înseamnă aer curat. Copacii purifică. Copacii transformă dioxidul de carbon. Stop. Găsiți toate aceste informații plus altele pe Google. Eu revin de impresii personale. Cred că de asta mă citiți. Teiul urmează să fie tăiat de primărie, mai exact de firma Rogera. Într-o seară a căzut un salcâm pe o mașină. De la salcâm, ciopârțit a doua zi, atenția s-a mutat la tei.

Am ieșit din bloc ieri la ora aproximativ obișnuită să-l duc pe Matei din tei în parc. Am descoperit că teiul e programat la tăiere. Și am ajuns la binele comun. Am acționat pentru. Am dat telefoane. Am explicat. Fac tratament de două luni. Frunzele pică de la tratament. Primăria nu a știut. Teiul mai este și bolnav. Atacat de o insectă. Rogera nu a știut. Îmi place mie o glumă când nu mă înțeleg cu persoanele cu care lucrez. Probabil muncim cu sinistrați care acceptă slujbe pentru a avea un acoperiș deasupra capului și pentru a mânca. Aveți altă explicație pentru care un croitor nu schimbă acul în funcție de material sau de ce angajații Rogera nu au identificat un copac bolnav? După multe discuții mi-a devenit insuportabil binele comun.

Trăim în oraș printre betoane. Temperatura, în aceste zile, ne sufocă. Senzația că nu mai putem respira e sfâșietoare. Când ieșim în stradă, căldura ne izbește. Rogera taie copaci fără evaluare, fără testarea solului pentru că un locatar a dat telefon să anunțe că avem un copac uscat. Cum să nu te irite binele comun? E așa o minune că ne înțelegm cu unele persoane! Pentru că în cea mai mare parte a timpului nu reușim să ajungem la celălalt.

Am concluzionat. Îmi duc zilele în teorie și în câteva grupuri. Mă îndepărtez de teorie, o iau razna. Ies din grupuri, mi se face frică. Tot mai des mă simt amenințată de oameni. Mă agit. Bine că seara adorm de parca am buton. Off. Dimineața, on, dar azi dimineață am pornit cu un gust amar. Cred în binele comun. De ce mi-e frică de acțiunile oamenilor? Întrebări. Răspuns: Sunt o fricoasă. Răspuns: Am o gândire de sclav. Răspuns: …

Păreri?

Foto: Bogdan Mosorescu

Lăsați părinții despărțiți să vină la mine! Romeo și Julieta nepotrivită

De 26 iul., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mă trezesc dimineața în jur de ora șase. Sunt trezită. Mateiu nu plânge, dar se foiește. El și prietenii lui imaginari nu mai tac. Uneori reușesc să-l mai țin în brațe până la șapte jumate. Am reușit într-o zi și până la opt. Ce dimineață glorioasă! Îl iau în brațe și mergem la bucătărie. Pun de ceai. Mateiu vorbește din scăunel cu dinozaurul lui care foșnește de la dm. Fug la baie. Chiar fug. Mă spăl pe dinți. Îmi pun crema și SPF-ul. Revin la bucătărie. Uneori adaug mierea în cana de ceai și cânt Elefantul Cici sau Țăranul e pe câmp. Dinozaurul nu-l ține multă vreme atent. Ne mutăm în dormitor la păturica specială. Schimbăm pampi. Luăm vitamina D. Se rostogolește. Iar fug. De data aceasta la bucătărie. Pun de cafea. Revin în dormitor. Uneori stau în fața dulapului și mă întreb ce anume să trag pe mine. Până la opt jumate sunt ieșită pe ușă. Mergem în parc.

Poliloghia asta se potrivește tuturor dimineților mele. În parc citesc. Profit de aceasta perioadă în care vântul este cel care îi atrage atenția lui Mateiu și-l provoacă. Atunci când o să studiem mișcarea și viața furnicilor, o să devină imposibil să mai deschid o carte.

Mă afund în mamiceală, dar mintea mea lucrează. M-am apucat de Dawkins, Lumea ca un mare spectacol. În continuare observ și mă observ. În parc s-a întâmplat o tragedie. Exact nu știu, n-am deslușit, dar este vorba despre o despărțire. Tata a plecat. Mama a plecat. Tata și mama au plecat împreună. Tata dintr-un cuplu. Mama din alt cuplu. Două cupluri au dat naștere unui cuplu nou, devorat de pasiune și remușcări. Zic eu. Fierbeau mămicicle. Două povesteau, gesticulau. O stăpână de câine, poate stăpâna lui Oscar, asculta, adăuga, le privea înțelegătoare pe tinerele mămici. Am încercat să trag cu urechea, dar în timpul ăsta m-am trezit cu mințile aiurea. În malul mării. La Schela pe dealuri. Vântul de acolo ți se strecoară în suflet ca nisipul în lenjerie. Uite așa mă îndepărtez de subiect, ca în scris. Ce caut eu pe dealurile de la Schela?

De cele mai multe ori, în prezent, stau pe bancă în parc. Îmi evaluez viața. Se întâmplă. Se întâmplă să ne îndrăgostim, să ne despărțim, să înșelăm, să trădăm, să producem suferință și să suferim. Lăsați părinții despărțiți să vină la mine. De ce?! Îi ascult. Fără critici, fără mirări, fără promisiuni care nu au ce căuta într-o acțiune prezentă și dureroasă. Rar ne îndrăgostim cu adevărat în viață. Să refuzăm când se întâmplă? Să refuzăm îndrăgosteala că ne-a surprins pe bancă în parc alături de altă persoană? Subiectul este imatur, penibil, adevărat, real. Subiectul provoacă suferință și bucurie. Lumea întreagă e plină de Juliete sfâșiate, de mulți Romeo alături de Juliete nepotrivite.

Personal, cu experiența mea de viață, dacă Romeo și Julieta ar fi conviețuit împreună, iar unul dintre ei ar fi dat semne de fugă la un moment dat, le-aș fi recomandat să aibă puțintică răbdare. O ciorbă, o friptură, un concediu și prietenii comuni ar fi petecit povestea. Iar povestea ar fi mers mai departe.

Pentru dragoste mori la 16 ani. Mai mori puțin la 20. După 30 te prefaci că mori. După 40 de ani refuzi să mori pentru Julieta. După 40 de ani refuzi să mori. Dragostea se transformă în siguranță și confort. Pasiunea e disprețuită. Orgasmele devin rușinoase. În jurul banilor, excrementelor și sexului se instalează disconfortul. În orice alt aspect al vieții defilăm ca suveranii. Oameni serioși, cu probleme serioase, doar că unii rescriu la orice vârstă povestea lui Romeo și Julieta. Pentru că uneori se mai întâmplă. Pentru că unii dintre noi insistăm să trăim tragedii pentru că nu le putem scrie ca Shakespeare.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cine este Cristina? Cristina este mașina

De 21 iul., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mergeam acum vreo câțiva ani, mulți ani în urmă, pe stradă. Era vară. Era o zi toridă. Rochia de șifon se lipise de mine. Am intrat la Cristina. Mă aștepta. Cine este Cristina? Cristina este. O să vă prindeți în timp ce citiți. Stați cu mine. Diferența de temperatură m-a năucit. Mi-am dat ochelarii de soare jos. Pata mea de pe nas, o cuperoză nesuferită, a provocat dialogul dintre mine și Cristina. Cine este Cristina? Cristina este cosmeticiana mea. Ți-ai pus SPF pe față? Sau Porți SPF? Să mă exprim conform campaniei mele Poartă o carte!

Nu purtam. Replica: Dacă nu o să începi să folosești, atunci tot chipul îți va arăta ca pata de pe nas. Vă întrebați, așa-i? Ce aspect are pata? Vă rog să vă imaginați un bețiv. Cam așa. Zeci de vinișoare sparte pe pomeți și nas. Liniuțe subțiri și turbate de roșu pe chipul meu plăcut, ce coșmar!

Aceea a fost ziua unu. Nu mai ies afară, fie vară, fie iarnă, fără protecție. Cuperoza nu s-a extins. Tot de atunci am început să folosesc regulat crema de față. Cristina mi-a ușurat munca. De fapt muncește în locul meu. Nu testez produse, rar citesc despre ele. Ea face asta. E munca ei, e pasiunea ei. Pe lângă cursurile de cosmetică, a urmat și cursuri de nutriție. O întovărășire cu ea aduce o dublă îngrijire, exterior/interior. Pentru că nici un produs și nici un tratament nu dau rezultate dacă ne neglijăm alimentația. În gură, la fel ca în cap, ai grijă ce pui. Un ten acneic presupune și hrană corespunzătoare. În prezent, majoritatea saloanelor lucrează cu produse de calitate. Dar produsele reprezintă polish-ul mașinii, nu mașina. Cristina este mașina.

Cristina mă îngrijește de aproape 15 ani. Nu o recomad. O port pe chip, în sprâncene, în dispoziție. Mereu am fost întrebată dacă observ rezultate. La început n-am știut să răspund. Credeam că nu pot evalua. Acum răspund. Răspund așa: Nu e vorba de rezultat, uitați-vă la mine. Arăt ca o femeie de 38 de ani. Cum arată o femeie de 38 de ani în România? În România, femeile peste 35 își pierd chipul. Și-l regăsesc după 50 sau 60. Gândirea de sclavi, de misogini, de oameni primitivi a izolat vârsta femeii. Ori ai 20, ori ai 60!

Eu am 38. Port 38 de veri. Le port cu pete și riduri pe chip. Le mai port cu demnitate. Și le port într-un mod absolut îngrijit. Tenul meu e impecabil. E impecabil pentru vârsta mea și asta datorită îngrijirii Cristinei, produse, tratamente, alimentație.

Cristina este cosmeticiana mea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Muncim ca să ne întreținem familia sau un stil de viață?

De 19 iul., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Rescriu. Am scris în cap de zeci de ori. Nu o să iasă strașnic cum am formulat pe șezlong. Sau seara înainte să adorm. Sau dimineața la cinci pe plajă. Sau când împingeam căruțul prin Verona până atenția mi-a fost distrasă de reducerile de la COS. La balconul Julietei era coadă.

Mai adaug elemente noi în textul deja născocit pentru a îndepărta senzația că am pierdut cele mai potrivite exprimări. Cum ar fi coada de la balconul Julietei. Nu a existat la mine în gând. Am sucit pe toate părțile un stil de viață și întreținerea familiei. M-am aplecat insistent asupra diferențelor. Muncim pentru a ne întreține. Afirm. Acum întreb. Nu cumva muncim pentru un stil de viață? Iar stilul de viață nu cumva ne pune și limite?

Pentru mine, un copil dintr-o familie cu o conducere patriarhală și cu venituri medii, independența financiară a devenit singurul scenariu posibil. M-am îndepărtat de acest scenariu datorită relației cu tatăl Marei. Ani de zile m-am bucurat de privilegiile unei familii bogate. Cum în ani de zile independența financiară s-a transformat într-un vis. Ca măgar închiriat, m-am pus la visat. M-am consolat, cum numai oamenii pot, cu o substituire de responsabilitate. Lipsa muncii transformate în bani am înlocuit-o cu mamiceală, citit intens și scris pe blog. La despărțire, izbirea de realitate a sunat ca ding-dongul de la biserici. Am asurzit.

Surdă am plănuit Tricoul Inteligent pentru a mă întreține. A întreține presupune apa, curentul, impozitul și coșul de la supermarket. În ani, o situație, altă situație și mai multe situații mi-au subliniat diferența dintre întreținere și stil de viață. Paranteză. Donez haine, pantofi, jucării. Recent, de câteva luni, mi-am zis să încerc să vând unele articole. Mara, prin tatăl ei, are ținute de catwalk. Niște încălțări ciorap, Fendi, au fost respinse de un site deoarece nu ar fi conforme cu originalul. Am râs când am citit răspunsul. Întâmplarea mi-a dat de gândit. Unii dintre noi cumpărăm articole care nu corespund veniturilor. Încălțările Marei presupun mult pentru un salariu mediu în România. De ce se limitează oamenii?

Dacă în capul meu bogăția semnifica libertate în primul rând, atunci această întâmplare m-a determinat să regândesc. Privilegiații se limitează printr-un anumit stil de viață. E o limită, vă jur. Dispoziția se schimbă în funcție de ceea ce mâncăm, bem, purtăm. Să fii glorios doar în Fendi sau Chanel e o limită. Eu sunt limitată de Stefanel, Jack`s, Bardash, Glăvan, Irina Schrotter. Ce dezamăgire, ce satisfacție de 5 minute! Nu-mi place. Încerc să schimb.

Dar dacă nici banii, prin statut și carduri fără limită, nu ne fac să fim liberi, ce anume ne eliberează cu adevărat? Cum să facem să ne simțim și să fim cu adevărat bucuroși de independența individuală?

Tatăl Marei îndeplinește toate criteriile. Muncește. Câștigă. Se recompensează cu mașini scumpe și participări la curse de mașini. Nu este liber în atitudine. Sunt dată peste cap. O hemoglobină scăzută, o preadolescență și o convingere scuturată m-au adus într-un capăt de drum. Sunt obligată să construiesc altul și nu știu cum să încep. Idei?

Foto: Bogdan Mosorescu