Am avut zilele trecute o întâlnire spectaculoasă pe scările rulante, o scenă dramatică prin intensitatea și severitatea contactului vizual. O serie de judecăți nerostite și am simțit lumina prin roșul chinuitor al obrazului.
O persoană de sex feminin, însărcinată, mi-a oferit salutul ei. L-am primit derutată și în mișcare. Scările urcau.
Am auzit: salut!
Am simțit: eșecul, lipsurile și greșelile mele de mamă.
Persoana de sex feminin amintită devine mamă pentru a doua oară. Eu și tatăl Marei ne-am despărțit. Sentimentul de vinovăție, pe care mă străduiesc să-l controlez, se declanșează și la un factor slab cum ar fi o privire plină de blam.
În asemenea momente, apelez la cârje. Una dintre cele mai redutabile măciuci intelectuale constă într-o învățătură de la Gellu Naum. Parafrază: am și eu un creier, autorul erorilor mele.
În spiritul acesta îmi educ fata: se întâmplă să greșim și e firesc să ne asumăm fiecare faptă neplăcută. I-am subliniat cu voce blândă că părinții greșesc, dar că o mamă, un tată și un copil formează un cerc.
Cercul, linia curbă închisă ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct fix, numit centru, conține iubirea noastră. Cu Mara centru și în centru, punctele, mama și tata, vor fi mereu egal depărtate de punctul fix.
O despărțire nu ne-a transformat în mamă singură sau tată singur. Ne-am schimbat organizarea. S-au anulat niște reguli și construim altele. Greu, dar renunț la văicăreală. Interesul meu deosebit ca mamă constă în a transmite iubire și compasiune, în a asigura un mediu stabil și plăcut, în a găsi timp pentru joc și joacă.
Las mama în subsidiar.
La bătrânețe, vreau să răspund chestionărilor Marei în urma și la umbra propriilor erori. Pe baza răspunsurilor, omul pe care o să-l cresc o să obțină informații, iar informațiile mă interesează să cuprindă experiența mea. Pardon că am un creier.
Nu pardon.
Femeia constituie altă poveste. Sunt o femeie actuală, din nici un unghi și din nici o perspectivă de altădată. Contemporană și cu nevoi moderne de deconstrucție, scot în evidență inconsistența și contradicțiile societății mele, după putințe, intelectuale, firește!
Accept să fiu al cincilea anotimp, mi se pare romantic. Îmi place să fiu romantică din când în când. Și mă bucură fericirea, a mea și a altora.
La final, mai pun o cârjă. Îi aparține lui Pessoa.
Parafrază: la sfarsitul vietii sa nu se spuna despre tine ca despre malul unei ape, ca ai existat doar pentru a limita!
