Acela este… Dan Perjovschi. Acela este… Adrian Ghenie. Acela este…Mircea Cantor

12077125_1065545916788895_659654394_nCă ați aflat sau nu, eu dau mai departe. Orașul Timișoara are Muzeul Revoluției.

Că știți sau nu, din 3 și până în 31 octombrie se desfășoara prima ediție a bienalei Timișoara Art Encounters.

Că vă interesează sau nu, curatori de talie internațională sunt în oraș: Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher.

Sugestie, priviți în jur! Șansele sunt mari să vă întâlniți cu Dan Perjovschi, Adrian Ghenie sau Mircea Cantor.

Fundația Art Encounters, prin programe, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara și cu Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, cu inițiatorul proiectului, Ovidiu Șandor vor transforma, vor schimba înfățișarea spațiului public.

Hei!
(interjecție de chemare sau de îmboldire)

Hei!

Priviți în jur!

Dam, Oana, Dunia și Romina la Starbucks

12063981_1062857270391093_1550483410_nMă aflu la cafenea și fac un experiment.

Am înțeles, și nu pot nega că nu am băgat de seamă, mă laud cu un simț de observație dezvoltat, ca Starbucks-ul este preferat de adolescenți, metrosexuali, fete cochete, femei elegante, bărbați la costum, pițipoance.

Nu-mi place cum sună pițipoance. După o verificare la DEX, nu mă bucură nici tinere ușuratice. Abandonez semantica. Mi-am făcut o fotografie, mergeți pe pagina mea oficială, Paula Dunia Aldescu, artist.

Am o pagină oficială, un cont și instagram. Draga mea Romina Faur îmi cere stăruitor să mă fac vizibilă.

Romina, sunt la Starbucks, dacă poți, hai!

O să încerc să relatez de la intrarea mea în cafenea. Am salutat un cunoscut la terasă. Am zâmbit mai mult, am articulat după ce ieșisem din câmpul lui vizual.

Am pătruns în semiobscur. Am căutat masa din colț. Ocupată. Am cerut voie unei doamne să stăm împreună la masa de la intrare. A acceptat. Mi-am lăsat rucsacul și geanta, și am plecat să-mi iau ceva. Mi-am comandat un ceai verde la cană. Discutau Dam și Oana despre recipientele Starbucks și semnificațiile lor. Și un biscuite cu ciocolată.

Am deschis laptopul, m-am sucit de două ori, iar când să mă adâncesc prin detașare în scris, un cunoscut s-a așezat lângă mine.

Scrii? Ce scrii? Hai, scrie despre mine! O să crească numărul de cititori.

L-am trimis la plimbare fără eleganță lingvistică. Între timp s-a eliberat masa din colț. Mut laptopul și-mi atrag atenția pantalonii doamnei de lângă mine.

De unde i-ați luat?

Mi-ar plăcea și mie. Pronunță Zara și mă schimonosesc. Sunt prea departe să remarc ațele care curg, semnătura neoficială al oricărui articol vestimentar Zara. În timp ce scriu, mă tot uit la pantalonii ei, par așa comozi și pufoși.

Mutată la masa din colț, mă apuc de scris. Involuntar, frânturi de conversație ajung la mine. Privesc în gol. Mă distrage muzica. Cine cântă? Recunosc vocea, îmi scapă numele cântărețului. Curcubeul. Israel „IZ” Kamakawiwo, el cântă.

Alungă muzica sporovăiala unui italian. Vorbește la telefon.

Diversitatea. Îmi amintesc scena din Marele Gatsby cu actorul Tobey Maguire privind de la fereastră edificiul din față; un cuplu se ceartă, o mamă alăptează, niște copii de joacă, un bărbat și o femeie fac dragoste, cineva se droghează.

Diversitate.

Simultaneitate.

Istorii paralele. Pun punct și trec la citit, Marele plan al lui Stephen W. Hawking.

Romina, ce faci?

Toate vechi, toate noi

1512410_931955406814614_4779134160310894870_nPentru limbuți, număr și asemenea cititori, formulez din nou. Cea mai nouă activitate a mea pentru blog este Tricoul Inteligent. Un tricou alb de bumbac imprimat cu texte din minunatele mele cărți, din scriitori care m-au inspirat și continuă să o facă.

Tricoul Inteligent impune o muncă în plus, iar unele zile sunt înghițite prin atelier, prin depozite, la tipografie. Drumurile la atelier sau alt loc indicat mă abat de la scris.

Urmând să plec chiar acum la tipografie, pentru a împăca în mine datoria, responsabilitatea și dragul de blog, am hotărât să scriu ceva personal.

Și să anunț ceva cu scopul de a purta răspunderea cu o atitudine demnă. Mi-a propus Andrei Ruse să scriu un articol pe Hyperliteratura, un soi de editorial despre cum ai descoperit cărțile de psihologie și cum te-au influențat ele, ce lucruri interesante ai găsit în ele, un fel de recomandare de 10 titluri importante care te-au marcat și de ce, cuvintele lui.

Am acceptat. Am precizat un termen, cel târziu săptămâna viitoare, marți.

Pe marți.

Om în continuare

473094_399660513377442_1384681291_oAbdomenul moale, pufos al femeii născute, strivea obrazul Ilenei. Cu degetele îi răsfira părul. Cu mișcări repetate, îi desfăcea firele de păr. Întinsă pe spate, pe canapea, Ileana se alinta în poalele iubitei ei. Îi plăcea grija și răsfățul, se bucura de toată atenția oferită.
– De ce mă răsfeți?
– Cum fac asta?!
Cea care arăta bunăvoința, mămica cu abdomenul pufos, privea în timpul acesta irisul Ilenei. Știa că radiază spre exterior într-un model specific fiecărei persoane. Un verde al frunzelor proaspete de vară, așa arătau. Fascinată de viul ochilor verzi, s-a concentrat totuși pe coroidă. Oare coroidă se numește? Trebuie să verifice. Dunga aceea albă ca o tunică care acoperă ochiul, cum i se spune?
Nesigură de cunoștințele ei, neputincioasă și iritată, Dana s-a ridicat de pe canapea. Un prunc de 9 luni ajunsese de-a bușilea până la uscătorul de haine și încerca să se ridice. L-a luat în brațe cu blândețe și i-a sărutat fruntea.
– Am vorbit aseară cu tatăl lui Andrei.
Ileana s-a așezat mai bine pe canapea. S-a împins cu umerii în stofa canapelei. Mâinile le-am împreunat pe piept, ochii i-a închis.
Tatăl lui Andrei! Tatăl lui Andrei!
– Spune, te ascult. Nu te lăsa păcălită de ochii închiși. Mă supără lumina, știi că am ochii sensibili.
– Mi-a repetat că nu e pregătit să fie tată. A crezut că o să fie, a sperat să fie, nu este.
– Nu este. Înțeleg. Căutați soluții împreună. Explică-i că Andrei are nevoie de amândoi, de mamă, de tată. Că tu nu poți fi și tată, iar copilul cere imperios iubirea ambilor părinți pentru o dezvoltare emoțională armonioasă.
– Ah! Mai lasă-mă! Nu suntem la tine la cabinet și mă enervează să-mi vorbești din cărți!
– Tratate.
– Poftim?
– Tratate, nu cărți.
Dana s-a întors cu spatele ignorând. Plângea. Ileana a venit și a cuprins-o în brațe pe la spate. I-a căutat căldura gâtului cu gura, apoi și-a lipit nasul inspirând lacom. Miros de lapte, de bebe, de femeie, de lămâiță. Dana mirosea a lămâiță. Parfum nu mai folosise de când născuse.
– Relația noastră a acceptat-o?
Dana și-a sprijinit capul de obrazul strivit pe canapea. L-a sărutat. A închis ochii și au început toți trei să se legene. Andrei ațipise la pieptul ei. Sânii o dureau.
– Mult timp de aici încolo nu o va accepta. Nu înțelege cum am devenit lesbiană în ultima jumătate de an. Mi-a zis că nu mai am personalitate, iar tu gândești în locul meu.
Continuau să se miște ondulatoriu. Dana plângea și săruta creștetul copilului și obrazul Ilenei.
– Dacă i-ai fi auzit tonul?! În pula mea, am fost bun cât ai profitat de mine, cât ați profitat toți de mine. Excursii, angajări, acum te fuți cu o femeie și eu sunt ăla rău.
– Cum te simți, Dana?
– Eu chiar aveam o părere bună despre el. Îl numeam om.
– Este în continuare.
– Este.

Circul, trecut și prezent

11100595_971625576180930_2392303941514242957_nAm fost la circ. Merg de când eram copil. Nu-mi amintesc să fi renunțat vreodată. Câțiva ani am ajuns mai rar. Am devenit mamă și nu am mai pierdut nici un spectacol.

Aseară, Mara fiind deja o domnișoară care are locul ei și îl folosește, mama a experimentat stări sufletești proustiene. Mi-am permis legături asociative și recuperări ale timpului trecut.

Ce semnificații avea circul?

În primul rând, animale. În istoria omenirii, au existat zile când doar circul te punea față în față cu fiarele sălbatice.

În al doilea rând, circul semnifica o altă lume. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum 25 de ani la care lume mă refer, aș fi întins brațele cu gestul de a cuprinde interiorul cortului. Mirosul degajat de pânza tare și impermeabilă, orchestra, muzica, vata pe băț, merele caramelizate, clovni, ținutele fastuoase ale prezentatorilor și artiștilor, asta era lumea.

În al treilea rând, dispoziția din toate zilele cât circul se afla în oraș.

A se citi rândurile de mai sus la trecut. Circul avea aceste semnificații. Înțelesurile depind și de vremuri. În copilăria mea circul deținea puterea impresionabilității prin lipsurile societății. Sub cort se aflau concentrate dulciuri, animale, artiști. Contactul cu artiștii și fiarele sălbatice sau animalele dresate nu exista. Presupun că am învățat cuvântul dresor la unul dintre spectacole.

O imagine reprezentarivă a copilului de acum 25 de ani la circ: ochi zgâiți.

O imagine reprezentativă a copilului actual la circ: cu ochii într-un smartphone. Îmi permit generalizarea doar pentru a sublinia scăderea interesului față de lumea circului.

Circul reprezintă o lume. Înfocat apărătoar al drepturilor animalelor sau nu, circul deține autonomie. Viața artiștilor dintr-un circ presupune o educație și o cultură aparte. Oamenii creează sui-generis, special. Obiectul artei lor moare în timp ce-și prestează partea din spectacol. Artiștii merg mai departe, fac un pact cu indecidabilul muncii lor, o muncă nici adevărată, nici falsă, o muncă repetitivă, o viață fără stabilitate și plină de pericole.

Am privit mult ieri.

Cortul nu mai e ce a fost.

Ținutele nu mai sunt ce au fost.

Artiștii s-au schimbat prin raportarea la publicul actual.

Dresura a rămas neschimbată. O muncă periculoasă depășită doar de satisfacția de a sta lângă un imens și superb leu, iar el să-și sprijine capul și coama de tine.

Circul nu mai e ce a fost. În trecut, dădea naștere la visuri. La circ am descoperit Africa. Mi-am dorit atât de mult să ajung pe acel continent încât m-am înscris într-un program Crucea Roșie doar pentru a ajunge acolo. Vedeam Africa și ajutam oamenii. În program nu am ajuns, în Africa da. Și am văzut lei în habitatul lor. Mă întrebam aseară dacă animalele au experiența fericirii. Habar nu am.

Mă bucur și îmi pare rău în același timp de animalele de la circ. E un conflict sentimental. Trăiesc cu el, dar îmi place circul. Un alt vis al meu. Am multe, visez mult. Să ajung să văd Cirque du Soleil.

Mă bucură circul. Mă bucură nespus și în reprezentarea decavată actuală.

Mă bucură.

Toată lumea plânge. Râde un pământ

61784_10151450212575854_1991461440_nPar să reușesc. Am hotărât să nu mai critic. Am notat și pe blog. M-am străduit și cu cei apropiați mie. Am înlocuit reproșurile cu mărturisiri.

Mă doare. Am repetat. Și am repetat. Mă doare.

Cine continuă să provoace durere după ce te-ai destăinuit confirmă autenticitatea unui caracter urât. A chinui pe cineva sufletește cu intenție, cu nepăsare, cu luciditate ce spune despre sine?

Imaturitate.
Inteligență emoțională lipsă.
Însușiri negative.
Complex de inferioritate.
Complex de superioritate.

Un adult matur și responsabil tratează totul cu compasiune. Sentimentul de compătimire și de înțelegere aduce indiferența față de împrejurările exterioare. Nu fac trimitere spre starea ideală de înțelepciune a lui Aristotel, fac trimitere spre bunul simț.

Mărturisesc că sunt departe de a atinge starea de beatitudine, dar o caut. Îmi fac hărți nobile din capacitatea de a înțelege. Oamenii suferă. Toți. Răi și buni, buni și răi.

De puțin timp am început să o învăț pe Mara, fetița mea, poezia În limba ta de Grigore Vieru. Primele versuri se potrivesc cu subiectul de azi.

Le scriu în loc de punct.

În aceeași limbă,
Toată lumea plânge.
În aceeași limbă,
Râde un pământ.

Am și eu ceva de spus

12033631_924462590953912_1500745898_nAm și eu ceva de spus. Acesta o să fie și titlul, titlu pe care sper să nu-l mai scriu greșit. Ieri s-a întâmplat asta. Ca să-mi revin din starea de nimicnicie, m-am uitat la televizor, la știrile despre refugiați.

Foarte rar comentez despre viața politică, despre evenimente. Prefer marginea. După o jumătate de oră petrecută în fața ecranului, m-am detașat de virgula care mi-a ruinat starea de bine. Virgula mea nu a omorât pe nimeni, nu a respins, nu a dat cu pietre.

Am văzut asta. Adolescenți care dădeau cu pietre, taburi, respingeri cu jeturi de apă. Mi-a părut rău de umanitate. Mi-am amintit ce am reprodus zilele trecute din manifestul comunist: Proletarii nu au nimic de pierdut decât lanțurile. Ei au de câștigat o lume.

Am aplicat peste sirieni. Nu au nimic de pierdut, au de câștigat o lume.

Mi se pare firească frica de necunoscut. Lumea arabă semnifică străinul pentru europeni.

Și mi se pare firesc să primim refugiați, noi și restul popoarelor europene. Văd aici un proces de cooperare. Cooperarea e singura care dă rezultate pe termen lung.

O să pun punct.

Punct.

Tricoul Inteligent inspiră, nu expiră

12001000_10153009684126610_1257085214241379203_oAm încercat, nu știu dacă am reușit, să vă fac curioși de Tricoul Inteligent.

Ce este Tricoul Inteligent?

Un tricou alb de bumbac cu un text imprimat. Îmi imaginez un scenariu în care cu toții sunteți uluiți de originalitatea mea. Chiar și sarcasmul putea fi prevăzut după gluma despre originalitate.

M-aș bucura să nu vă grăbiți. Am cititori grăbiți? Și dacă am, unde alergați?

Despre originalitatea tricoului.

Să renunțăm la ea. Uitați. Notez extravaganță. Tricoul Inteligentpresupune o extravaganță. Despre mine însămi am scris că sunt simplă, dar extravagantă. Port pălării excentrice, mănuși brodate, buze roșii la șapte dimineața, maiouri de bumbac fără sutien. Pentru fiecare exemplu am o poveste. De puțină vreme nu mai pun haine pe mine, ci îmi port identitatea și personalitatea.

Fidelă identității, fascinată de personalitate, și lecturile mele au luat-o într-o direcție. Freud, Jung, Adler, Dawkins, Darwin, Lucian Boia au devenit vizibili pe blog. Au crescut mult în conștiința mea, au acaparat-o prin explicațiile pertinente.

Astfel, într-o zi, nu știu cărui stimul datorez ideea, s-a ivit Tricoul Inteligent. Mi-am dorit ca principiile și îndrumările teoretice să poată fi văzute. Mi-am scos citatele preferate pe un carnețel. Am umblat prin oraș, prin zeci de croitorii să-mi facă cineva tipare. Am achiziționat material. Am schimbat fabrici și ateliere. După trei luni de zile, am pe umerașe trei Tricouri Inteligente.

Le-am purtat.

Unul la Cititori pe biciclete.

Altul la mall. Toate drumurile duc la Roma și la Iulius Mall.

Am stabilit un preț. 119 lei.

Punct de vânzare: dunia.ro

O să apară o categorie dedicată Tricoului Inteligent.

Prima livrare nu în altă parte decât în dragul meu Severin.

Am împărtășit azi. Am explicat. Am o poveste. O poveste fără personaje imaginare sau nefaste, ci concretizarea unei plăceri: plăcerea de a citi.

Lângă plăcere, adaug încercarea. Mă străduiesc, prin mijloacele de care dispun, să provoc o apropiere între oameni și unele valori spirituale create de specia noastră.

Domnul meu profesor, Ilie Gyurcsik, mi-a zis: geniile niciodată nu expiră, ci inspiră.

Vă urez tuturor cît mai multe momente pline de inspirație.

Inspirația mea: Tricoul Inteligent.

119 lei.

Cine e boschetar, doamnă?!

10462919_814650788545077_5971047489567181500_n21:38
Am blocat telefonul și l-am pus în buzunarul special din geantă. Cureaua am trecut-o peste cap. Din dreapta, de pe scaun, am adunat restul lucrurilor: pâinea, un cardigan, dimineața e deja răcoare, chitanța de la Finanțe. Am deschis ușa, am pus un picior jos. M-am oprit și mi-am sucit trupul. Uitasem de sticla de Vanish. Cureaua de la geanta deja mă jena. Împodobită oarecum ca pomul de Crăciun, m-am împins afară din mașină.
În jur, agitație multă. Claxoane, strigăte, alarme.
Alarme și larme. În mintea mea, imaginea patului din casă. Ultimele zile m-am simțit obosită. Nu-mi ajunge somnul și toată ziua car pe gene epuizarea fizică și nervoasă.
M-am oprit lângă mașină. Am mutat geanta pe celălalt umăr. Înainte am îmbrăcat cardiganul. Chitanța am îndesat-o fără grijă în buzunarul blugilor. Pâinea am pus-o sub braț, iar sticla de Vanish în mâna stângă. În dreapta țineam cheile de la intrare.
Am pornit spre ușă. Cu gândul la pat și la odihnă, am tăiat-o prin grădina din fața blocului. Înainte de a ajunge pe alee, am auzit strigăte. Fără să văd bine, am dedus că are loc o bătaie.
M-au convins rapid înjurăturile și gemetele. M-am oprit o secundă. Am făcut un pas înapoi. Am deschis gura să strig. Am închis-o.
În jurul meu nimeni. În stradă aceeași larmă. Vedeam printre desișul de tufe un cap de bărbat. Nu schița nici un gest, bătaia de lângă el părea să nu o observe.
Mâinile le aveam ocupate. Am trecut mai departe. Nu am nici o șansă să despart niște boschetari beți. Cel de jos striga. Am întors capul și am văzut o țeavă în aer.
– Potoliți-vă, ce aveți?! Chem poliția.
Eu am strigat.
Am rămas în umbră și am tot strigat. Trei persoane, printre care o femeie grasă cu un rucsac în spate s-au îndepărtat. Și-au abandonat victima. Încurajată, am traversat aleea din grădină și am mers în față pe trotuar. Mi-a fost frică să merg la acela care zăcea jos. M-am uitat la bărbatul pe care-l zărisem printre tufișuri. S-a urcat într-un taxi și a plecat. Trei plecaseră la pas grăbit, doar unul a rămas pe loc. Beat, cocoșat, s-a îndreptat spre cel întins pe jos.
– Hai, Ioane, hai, ridică-te!
M-am apropiat și eu. Țeava era de material plastic. Am răsuflat.
– Ce aveți? De ce l-ați lovit? Nu e tot de-al dumneavoastră?
– Dar el, el, doamnă, el de ce m-a lovit pe mine? Uite ce mi-a făcut. Și-a dat jos șapca, iar la baza osului frontal deasupra ochiului drept, boschetarului îi curgea sânge.
În timpul asta, la telefon explicam poliției cine se bate și unde.
– Niște boschetari s-au luat la bătaie.
– Cine e boschetar, doamnă?

Cooperare cu trupul, planificare familială

11998724_1049952871681533_227551057_nAtrag atenția: o să urmeze un text al cărui subiect are un nivel crescut de sensibilitate. În societatea actuală numărăm puține asemenea subiecte, dar simpla lor apariție într-un discurs provoacă felurite reacții. Amintesc avortul și eutanasierea.

Pe blog mi-am făcut cunoscută judecata. Individul, în cazul avortului, femeia, să decidă asupra propriului corp. Eutanasierea, la animale sau oameni, să constituie o opțiune în funcție de împrejurări, factori, situații.

Cum în ultimul timp mi-am propus să renunț la critică, iar acum intenția mea e străină de a provoca pe cineva sau ceva, o să mă folosesc, cu iscusință, de cuvinte și alcătuiri de cuvinte confortabile pentru indivizi.

Subliniez: PLANIFICARE FAMILIALĂ.

Accidental am văzut la televizor un reportaj despre o mamă care creștea singură 5 copii. Cel mare s-a lăsat de școală și o ajută în gospodărie. Am reținut că două fetițe, cele mici, merg la școală, dar mama nu are banii necesari achiziționării de rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte. Un alt caz social mediatizat.

Îmi vine greu să vă recunosc asta, dar nu mi-a părut rău. Mi-am simțit ochii reci, inima indiferentă. O mamă singură cu 5 copii nu m-a tulburat. Există sărăcie în lume.

Ceea ce mă enervează până la pierderea lucidității este ignoranța și proasta organizare a sistemului educativ. Recitiți: PLANIFICARE FAMILIALĂ.

O să-l aduc din nou pe Freud în discuție. Am citit în una din cărțile lui, nu știu exact care, că în intervalul 5-11 ani, ființa umana, singura din toate speciile, suportă o întrerupere a sexualității. După 11 ani, numărul nu reprezintă o lege, poate varia, sexualitatea revine cu tot ce presupune.

Nu o să vorbim despre sexualitate. Ar fi necesar să se vorbească despre ea în școli. Aici vreau să ajung. Reproducerea, sexul constituie, pentru mulți din locuitorii planetei, ceva necunoscut. Reproducerea ca fenomen, sexul ca activitate a unei stări afective, rămân subiecte tabu prin implicarea factorului moral.

Factorul moral creează conflicte. Fără sentimentul de rușine, fără sentimentul de vinovăție omul și-ar gestiona mai bine viața sexuală.

PLANIFICAREA FAMILIALĂ ar putea să reducă numărul cazurilor sociale. Oamenii trebuie să coopereze cu ei înșisi pentru decența vieții. Cu aproximativ 25 de lei pe lună, o mamă poate să aibă numărul de copii pe care ar fi capabilă să-i întrețină.

Să scoatem păcatul din activitatea sexuală. Aici poți să greșești de la cele mai ușoare forme la cele mai grave, de la infecții tratabile, la întreruperi de sarcină, la pierderea propriei vieți. Dar păcat nu există.

PLANIFICARE FAMILIALĂ.

Nu fac recomandări, nu dau sfaturi, nici măcar nu provoc.

Subliniez.

Omenirea a descoperit de mult, prin fizicienii ei, că nu suntem centrul universului. Din margine, să cooperăm cu trupurile noastre. Avem echipament, avem creier. E tot ce ne trebuie.

PLANIFICARE FAMILIALĂ.