Gândirea vine de-a gata

De-a lungul anilor, blogul mi-a permis multe, dar cel mai mult mi-a îngăduit să mă cunosc.
Am pornit pe acest drum timidă, derutată, cu multe frustrări. Pe drum, s-au întâmplat transformări, deveniri, libertăți.
Mi-am asumat libertăți. Să scrii despre adopții, vegetarieni, avort, eutanasierea câinilor, condiția femeii presupune o anumită îndrăzneală. Fiecare subiect deranjează societatea actuală. Tamtamul din jurul oricărei note amintite ofensează bunul simț.
De fiecare dată, în apărarea mea, cu subtilitate sau fără înconjur, m-am sclifosit în maxima lui Descartes, gândesc, deci exist.
Din nou, în apărarea mea, m-am străduit întotdeauna să gândesc și să nu iau de-a gata.
Nu spun nimic nou, dar atrag atenția, gândirea vine de-a gata. Zilele trecute, cu o minte leneșă și mai ușoară ca puful de gâscă pe care îmi odihneam tâmpla, m-am întrebat dacă eu gândesc mai mult ca un primitiv.
Oh!
Simpla alăturare a mea cu a unui primitiv m-ar fi înfiorat, dar nu și de data aceasta. Mi-am luat o zi din viață pentru a o analiza, din zori, până târziu în noapte.
Dimineața, automatisme, la prânz, în muncă, obișnuințe, seara, automatisme. Când dezvolt sau exersez abilități? Care abilități, ce abilități? Primitivul s-a confruntat cu natura, zi de zi, doar forța și inteligența puteau să-l țină viu.
În prezent trăim într-o natură îmblânzită, dar mai ales controlată. Știți că există oameni care zic: am nevoie de Dumnezeu în viața mea!
Eu zic: am nevoie de natură în viața mea, de furia naturii în viața mea. E stringent să-mi simt micimea, fragilitatea, facticitatea.
Acolo, în natură, într-o confruntare directă a omului cu natura, obișnuințele și automatismele dispar, iar gândirea vine firesc să ajute trupul.
Suntem așa mulți neajutorați în lume, sclavii automatismelor și obișnuințelor.
Da, și gândirea vine de-a gata, și tocmai această realitate ne ține săraci financiar și spiritual.
Hai să încercăm gândirea.

6 Comments
  • cora_
    martie 3, 2014

    „Da, și gândirea vine de-a gata, și tocmai această realitate ne ține săraci financiar și spiritual”.

    Poti sa dezvolti te rog, n-am inteles ce-ai vrut sa spui. Merci. 🙂

    • dunia
      martie 3, 2014

      Gândirea presupune să pătrunzi ceva cu mintea, iar noi nu facem asta în fiecare zi. În fiecare zi, începând de dimineață, acționăm după niște automatisme. Apoi clișeele, stereotipurile, prejudecățile, toate, acțiuni repetate ale omului care umplu viața.
      Foarte rar reflectăm, facem strategii.
      Mă folosesc de exemple: o persoană care lucrează într-o fabrică, un șofer de autobuz, uneori chiar și un profesor, cât gândește, cât se mișcă dintr-o deprindere a lucrului pe care-l face zi de zi?

  • cora_
    martie 3, 2014

    Ok, am inteles, nu eram sigura daca era vorba despre procesul de gandire in sine sau despre stereotipuri.
    Ai formulat fraza asa, pentru frumusetea exprimarii, inteleg. 🙂

    Pai daca sunt stereotipuri, nu prea e gandire, zic eu si vad ca de fapt asta zici si tu in explicatie. E automatism, cliseu, cum spui, dar nu gandire sau in orice caz nu gandire creativa. E ca atunci cand te trezesti ca ti-ai pus ochelarii in frigider si borcanul de iaurt pe birou si nu invers. :))

    Cat despre natura, cred ca noi oamenii doar avem impresia ca o controlam, de fapt nu controlam nimic, decat ne impaunam cu gandul asta si el devine chiar periculos. Ni se reaminteste de fiecare data cand mai vine cate-un uragan, cate-o inundatie sau cate un cutremur, cat suntem de mici. Si de ingamfati.
    Ne trezim la realitate, ne promitem sa fim mai buni, apoi uitam. Uitam repede.
    Parerea mea. 🙂

    • dunia
      martie 4, 2014

      Cora, cu siguranța am ca scop și plasticizarea atunci când scriu, dar acum am vrut să scriu despre gândire, și nu despre gândirea creativă, ci despre acea activitate a creierului unde informația este prelucrată și integrată.

      Am vrut să subliniez că încă din copilărie și gândirea vine de-a gata, prin stereotipii și clișee cel mai adesea. Eu am descoperit imagologia ca știință în facultate.

      Despre natură, da, avem impresia că o controlăm, de aceea trebuie să părăsim orașul cât de des putem și să mergem în natură.

      • cora_
        martie 4, 2014

        Da, probabil aici nu ne punem de acord, caci eu cred ca atunci cand folosim stereotipurile, de fapt nu gandim, ci functionam in mod mecanic. Sigur ca o parte a creierului functioneaza, dar e aia „à la Pavlov” pe care-o folosim si cand ne uitam la tembelizor si lasam cealalta parte, cea creativa, sa lancezeasca.
        Cat despre natura, ar trebui de asemenea sa ne dam curul jos din masinile noastre confortabile si sa luam naibii si metroul/autobuzul/tramvaiul. 🙂

  • dunia
    martie 4, 2014

    Cora, dar nici nu cred că ne-am contrazis. Stereotipurile sunt ceva banal, obișnuit, frecvent, repetat, automatisme de acord. Nu gândim atunci, creierul își continuă totuși activitatea, căci controlează gândirea, limbajul, capacitatea de a înțelege.

    Dar eu nu m-am referit neapărat la activitatea noastră cerebrală, ci la cum suntem programați să gândim. Exemple: evreii au nasul coroiat, țiganii sunt hoți, oltenii escroci, imagologia de care am amintit.

    Mai departe: fetițele sunt sensibile, băieții puternici, câinii stau în curte etc. La asta mă refeream, la felul cum suntem programați să existăm prin crearea unor păreri pe care ni le însușim ca personale.

    Mai e și vorba adulților: ”crede-mă pe mine, eu am experiență, crede-mă pe mine, să nu suferi.”

    Eu vreau să sufăr.

Dă-i un răspuns lui cora_ Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
30 − 9 =