Am primit indirect o invitație. Are Criastian Manafu pe blog un text despre Puterea blogului. Imediat mi-a atras atenția. Cel mai mult mi-a atras atenția pauza de după virgulă. Da, mă impresionează redactarea, mai ales pe platformele astea. Unii nu consideră necesară o așezare în pagină corectă că doar ne înțelegem. Divaghez.

Invitația de care am amintit are un public țintă: posesori de blog care investesc timp, energie și resurse în jurnalele lor online. Cum au evoluat de când s-au lansat în blogging.

A picat la momentul potrivit pentru mine. La anul împlinesc și eu 10 ani de blogging și m-am gândit adesea la cum ar fi fost viața mea dacă în 2007 nu descopeream acestă formă de exprimare. Știți care e prima întrebare pe care mi-o adresez? Aș mai fi scris? Dunia, ai mai fi scris?

În primul rând Dunia nu ar fi existat. Ar fi rămas între filele romanului lui Dostoievski, o altă figură tragică a literaturii ruse. În al doilea rând, privind în urmă, poate nu aș mai fi scris niciodată. Am abandonat în facultate de frică și rușine. Am crescut cu lecturi din Balzac, Hugo, Dumas, Romain Rolland, Dostoievski, Tolstoi. Cum să mă apropii eu cu scrisul de autoritățile de mai sus?

În 2007, un foarte drag prieten care îmi cunoștea boala scrisului, mi-a zis: Paulina dragă, ți-am făcut un cont pe wordpress. Ți-am adăugat și niște bloggeri ca să-i citești, să vezi despre ce e vorba. Trecem peste ochii mei bulbucați de holbare, dar nu aveam habar despre ce vorbea. WordPress? Bloggeri?

Astfel am ajuns să mâzgălesc. Primii ani am mâzgălit, deși la orice text se observă încercarea de a scrie frumos, de a impresiona, de a mă ridica acolo unde au fost alții. Încet, încet, prin exercițiul de scris, am început să fiu curioasă exclusiv de mine, de mintea mea, de putințele mele. Am câștigat un concurs la Iași în urma căruia am publicat o carte.

Prima realizare concretă a blogului, am publicat.

Separat, vă mărturisesc că nu-mi place să vorbesc despre ceea ce am publicat.

De aici s-au întâmplat multe. Oamenii și-au schimbat atitudinea în prezența mea. Unii au îndrăznit chiar să-mi spună pe față. Eu am realizat însă că am mari probleme cu stima de sine. De fapt nu o aveam deloc. M-am îndreptat spre literatura de specialitate și l-am descoperit pe Freud. Cu Freud am devenit capabilă să privesc în mine. Să privesc în mine nu e o expresie patetică folosită cu scopul de a atrage atenția. Chiar am înfăptuit ce am notat mai sus.

Lent, cu pași mărunți, imperceptibili, am mutat tot în mine. Am cunoscut diverse persoane datorită blogului. Îl amintesc aici pe Dan care mi-a atras atenția asupra acuzativului. Nu-l foloseam. M-am corectat. Am luat la puricat blogul și, cred eu, am corectat fiecare text în parte.

Într-o zi am primit o invitație de la Romina Faur pentru campania ei #sieusustinverdepentrubiciclete. E un punct de referință aici. Când a intrat Romina în viața mea se traduce cu artistul și-a găsit punctul de sprijin. M-a ajutat mult la atitudine. Datorită ei pot să-mi recunosc meseria: blogger-scriitor. Blogul este locul meu de muncă. Da, scriu acum de pe canapea într-un tricou alb de bumbac și Ugg-uri în picioare, dar ăsta e locul meu de muncă oricât mi l-au anulat diverse persoane de-a lungul anilor.

A doua realizare concretă a blogului, am publicat a doua carte. Înainte de această a doua carte, în colaborare cu Lucian Popovici am scos o carte cu text și imagini, Quad între albastru și roz. Acțiunea noastră a făcut parte dintr-un proiect mai mare al Liei Pfeiffer.

Dintr-o dată timpul a accelerat, dar vă asigur că totul este o senzație când privesc în urmă. În realitate, am avut și am parte de o desfășurare lentă.

Am inițiat o campanie, #poartaocarte. Cred în puterea lecturii. Ne poate face conștienți de propria micime. Cresc șansele de a deveni lucizi.

Și am ajuns să creez Tricoul Inteligent. Tricoul, bumbac imprimat cu literatură prețioasă, a venit să mă sprijine financiar. Consider că nu am dedicat timp și energie blogului, socotesc că am devenit blogul.

Eu sunt blogul. Aș fi fost cu totul o altă persoană fără el și îndrăznesc să afirm că una mult mai săraca intelectual. Am crescut enorm cu el. În prezent e cu putință să-mi fie drag de mine și nu rușine. Vă jur că este cea mai mare realizare a mea. Probabil și a multor altor copii crescuți în familii oltenești unde se face educație prin critică și umilință.

Freud mi-a arătat că niciodată nu e târziu să ai o copilărie fericită. În sfârșit sunt un copil fericit.

Pentru dumneavostră, povestea mea, Dunia Paula, blogger-scriitor cu dorința de a câștiga în viitor premiul Nobel.

Notă:

«Încă de la lansare, sub sloganul ”Pentru cei puternici”, Stalinskaya Vodka este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter. Anul acesta, Stalinskaya a împlinit 20 de ani.»