by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Nevoia face să se întâmple totul în viața omului

De 2 feb., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , 0

940850_1132399133436906_7254718352909204828_nSuntem în anul 2016.

Îi trăiesc zilele cu obișnuințe și mentalități. Mă mulțumește societatea în care mă desfășor. M-am născut în anul 1983, dar nu mă încearcă nici o nostalgie după anii copilăriei.

Mi-e bine acum, mi-e bine la superlativ.

Colectivitatea actuală îmi permite să cunosc. Pentru unii nu are nici o semnificație ceea ce am afirmat. Bleah, cunoașterea!

Nevoia. Cel mai puternic cuvânt. El face să se întâmple tot în viața omului și e responsabil de evoluția umanității. De nevoie s-au adunat oamenii în ginți. Să supraviețuiască. De nevoie au inventat uneltele. Să se hrănească. Și așa mai departe până la de nevoie au creat arta. Să aibă experiența frumosului, să participe, alături de natură, la frumusețe.

Și tot de nevoie, oamenii au creat căsătoria. Semnificațiile generale ale traiului comun:

– omul e programat să trăiască în haită;
– perpetuarea speciei;
– controlul modificărilor organice, bolile etc.

Seminificații particulare:

– familia;
– sprijin moral pentru celălalt;
– confort psihic;
– confort financiar;
– căpătuiala etc.

Intenționat am lăsat căpătuiala la final. Sună arhaic, sorescian și te duce cu gândul la îmbogățire. Căsătoria are sau ar trebui să aibă acest scop ineluctabil: îmbogățirea spirituală a celuilalt. Dacă nu se întâmplă, vă întovărășiți cu o persoană nepotrivită. Există multe cazuri unde are loc o transformare, de la potrivit la nepotrivit. Frecvența e mare la cuplurile formate din adolescență. Un drum comun devine drum paralel datorită educației. Omul, ca persoană, trece prin serii de transformări. Cei norocosi, păstrează drumul comun, cei mai puțin norocoși, apucă drumuri diferite.

M-aș bucura să am capacitate și forță de convingere să vă asigur că drumurile separate nu înseamnă înfrângere. Momentul acela e doar o etapa biologică din viața unui individ. Etapele se scurg. Uneori terbil de încet, vizualizați ceasul care se prelinge al lui Dali. Dar cu certitudine va înceta.

Despărțirea poate fi privită ca o posibilitate. Poate fi posibil și poate deveni realitate o ființă în continuă creștere. Prea multe cupluri stau pe loc și nu realizează nici un progres. Copiii devin oglinzile lor.

În 2016 putem divorța sau putem trăi în concubinaj fără să ne copleșească sentimentul de vinovăție sau rușinea. Am trăit 8 ani într-o relație străină de formele legale. Am făcut o fetiță. Nu am fost niciodată împotriva căsătoriei și nici nu am pledat pentru ea. O consider însă o nevoie. Nevoia, cel mai puternic cuvânt, el face să se întâmple totul în viața omului.

Căsătoria este o experiență. O să încerc o comparație: căsătoria este examenul de doctorat. Nu se avântă oricine, dar oricine crede că poate. Profesori doctori numără puțin țara, continentul, lumea întreagă.

Oricum ar fi, trebuie încercată, experimentată activ și renunțat la ea când nu mai îmbogățește. Căpătuiala are o caracteristică: activități multe, multe și nesemnificative pentru îndeplinirea obiectivelor. Obiectivele ating scopul:îmbogățirea.

O frază de final: înfrângerea este o reprezentare, iar omul poartă în sine uneltele de a schimba înfățișările.

E cu putință, e nevoie, nevoia face să se întâmple totul în viața omului.

Zice Dunia: cum te iubesc eu nu te iubește nimeni!

De 1 feb., 2016 2 Zice Dunia , 0

1508093_989803587696462_4938216418561095794_nAzi o să facem o demonstrație de forță intelectuală. O formulă elegantă, buchisită pentru a amortiza meteahna mea de a lua în deriziune unele femei.

Nu o să le numesc, să vedem cine se simte!

Enunț:
Lectura provoacă formarea de idei, pătrunderea cu mintea, meditația, chibzuința.

În prezent citesc Povestiri despre om după o carte a lui Hegel de Constantin Noica. Am găsit între paginile ei o formulă care exprimă o realitate străină unor dudui.

Suspină uneori femeile:

Exemplu:

– Cum te iubesc eu, nu te iubește nimeni!

Urmează demonstrația, mai am ceva de completat.

Cărții îi datorez ceea ce o să dau imediat mai departe. Încercați să nu vă ofensați, dar mai ales, vă rog, nu ignorați!

Demonstrația:

Cum te iubesc eu nu te iubește nimeni e o experiență a tuturor, femei și bărbați.

M-aș bucura să ajungă textul ăsta la multe persoane indiferent de gen.

Apaținem generalului, acceptați!

Eu sunt Simone, chip și amintire

De 28 ian., 2016 0 Trăiri afective ale mele 0

10906161_909464489063706_7048926522335725100_n– Săru mâna, tataie! Ce mai faci?
– Ce să fac, tată, mă odihnesc!
– Mergem la bucătărie? E ora prânzului. Mihnea așază masa.
– Mergem! Dă-mi o mână să mă ridic.

I-am întins mâna, am deschis ușa dormitorului, am închis-o, am deschis ușa bucătăriei, am închis ușa bucătăriei. L-am așteptat să se așeze. Mi-am ocupat și eu locul. M-am simțit privită.

– S-a întâmplat ceva, tataie?
– O cunoști pe Simone?

Pauză.

El aștepta grav și curios.
Eu eram derutată.

– Eu sunt Simone. Cine crezi că sunt?

A ridicat din umeri.

Mi-a uitat tataie chipul, dar nu și amintirea.

Eu sunt Simone, chip și amintire.

De aci, de la noi, ceaiul de tei

De 27 ian., 2016 4 Trăiri afective ale mele , 0

01. TAAM_1 (2)Mă declar mare amatoare de cafenele. Nu ignorați adjectivul, vă rog. Cafenelele, în orice societate și în orice regim politic, dispun de o forță motrice acaparatoare pentru clienți.

Aproape întotdeauna, cei mai mulți dintre noi ridicăm capul când auzim că se deschide ușa. Întoarcem același cap când auzim un zgomot asurzitor de la bar. Vasele de porțelan încă mai cad de pe tăvi.

Mă amuz cu bagatelizarea forței motrice. Fizica nu m-ar ierta, dar știința nu cere socoteală, iar materia nu mă poate mustra.

Oricât de distrată par, vă atrag atenția că acest text are ca subiect ceaiul. Cafenelele mi-au folosit de introducere prin adevărul general valabil că ceaiul este o băutură servită în locuri publice.

În larmă, în lumini obscure, în ambianțe agreabile, îmi place să mă așez cu o carte și cu un ceai în față. Nu cunosc protocolul cafenelelor românești, dar a cere un ceai de tei sau mușețel îmi confirmă dacă persoana din fața mea are sau nu are capacitatea de a fi expresiv.

Am observat mirare, amuzament, stinghereală și am primit un răspuns negativ.

– Nu avem tei.

Mă consolează cu un ceai de mentă sau cu o listă întreagă de ceaiuri africane sau indiene pe care le refuz dacă eu poftesc ceai de tei sau mușețel.

Planul lor de funcționare e greșit. Pe fiecare masă, generalizez acum, meniurile sunt în limba engleză sau și în limba engleză. O adaptare după norme europene. Asta înțeleg. Dar vedeți dumneavoastră, mi-e imposibil să-mi imaginez un scenariu cu un englez sau cu un indian, aflați în vizită la Timișoara, căutând o cafenea unde să soarbă ceva cald, iar cererea lor să fie un ceai englezesc sau unul indian. Pe cuvântul meu de călătoare că or să ceară un ceai românesc.

Eu când am fost în Africa am băut ceai african, în Anglia, ceai englezesc și am deprins savoarea ceaiului negru cu lapte, dar în Anglia, nu în România.

Orice străin care ajunge în România, caută locuri, produse, obiceiuri, arhitectură din acest spațiu geografic. Vor să ne admire bordeiele, casele în stil brâncovenesc, munții, doresc să mănânce o saramură, să încerce o ie și să savureze un ceai de tei.

Mă puteți contrazice ușor până la a-mi anula discursul prin multe exemple. Mulți oameni, englezi, nemți, francezi, italieni, caută în România cultura din țara lor. Aveți dreptate. Există o asemenea categorie de oameni, unii aparte. Aș băga aici oamenii de afaceri, speculanții, găinarii. Înțeleg prin găinari acei hoți de lucruri mărunte, de exemplu acei crai ofiliți italieni care vin după favoruri sexuale ieftine. Dar aici, care de fapt mi se pare a fi un aci noician, e vorba de parte și nu de întreg.

Valoarea și cultura țin de întreg, părțile susțin completitudinea.

Îi înțeleg pe toți prin motivație, pe oamenii de afaceri, pe speculanți, pe găinari. Își doresc confortul de acasă, dar și ei, la un moment dat, au poftit la un ceai de tei.

– Aș încerca un ceai de tei, zice omul de afaceri, speculantul sau găinarul.

– Nu avem, dar vă putem aduce un rooibos atât de bogat în fier, potasiu, calciu, cupru, magneziu, mangan, zinc etc.

– Dar teiul?

– Ah! Teiul crește pe marginea drumului, e așa comun!

Teiul e comun și românesc. E de aci, de la noi. E bun, e un arbore sacru în unele culturi. Vă rog frumos, domnilor și doamnelor manageri de cafenele, oferiți-ne și ceai de tei.

Vă rog!

Notă: În 1 februarie merg la piesa de teatru În valea cu parfum de tei cu Horațiu Mălăele

Conviețuirea în doi poate fi o reacție

De 26 ian., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

1001449_623222247687933_176004988_nAm gratulat ieri o prietenă care a împlinit 33 de ani. Am început direct cu o glumă. Mi s-a răspuns cu seriozitate, hazul meu fiind astfel nimicit.

Imediat faci și tu 33 de ani!

Urmează să. În iunie.

Ar fi interesant să construiesc un discurs pornind de la răspunsul ei. Deslușesc atâtea semnificații, plăcute și mai puțin plăcute.

În loc de a-mi etala spiritul ludic și libelist (libel= scriere satirică, ca pamfletul, dar mai violentă), o să prezint, succint, ce am reușit să fac din mine până la 33 de ani.

Am încheiat lupta împotriva formelor și tradițiilor consacrate. Am pășit lateral suficient cât să le fac loc, dar să nu mă agaseze.

L-am descoperit pe Freud, Darwin și Dawkins. Am șanse crescute cu ei să ajung la bătrânețe potolită sufletește.

Mi-am crescut stima de sine.

Am ajuns la concluzia că viața nu are sens. Și sunt liniștită cu momente intense de fericire. În sfârșit am o atitudine care neutralizează cerințele societății și ale familiei.

Viața are ce sens îi dau eu sau ce sens îi dă fiecare individ. Dacă am cititori puritani, aici ar fi cazul să mă părăsească. E tot o formă de iubire.

Sensul vieții nu constă în perpetuare, în a face un copil, în a construi un cămin. Mințile slabe cred asta, dar suntem antrenați și programați să ne dorim fără să ne punem întrebări. Presiunea ne provoacă să reacționăm. Copiii pot fi reacții, conviețuirea în doi poate fi o reacție.

Dacă ne-am permite într-adevăr să ne detașăm de toate aceste imperative sociale, nu ne-ar mai ofensa lipsa unui sens.

Care e sensul vieții?

Sensul vieții, în momentul acesta, stă în a găsi undeva în România trei traduceri, Dawkins, Lacan și Oscar Wilde, și vreo trei sau patru rochii negre. Când mă lovește pofta de rochii negre, orice înțeles se clatină.

Pe rând, în funcție de vârstă sau nevoi, am deplasat semnificațiile vieții. Am simțit povara cerințelor societății și am reacționat de cele mai multe ori. Nu am făcut avort sau am făcut avort după putreziciunea organizării sociale. Am rugămintea să nu fiu atacată. Când nu înțeleg nimic, înjur, iar Dunia e așa o doamnă. Își impune.

Când o să împlinesc 33 de ani o să fiu o fărâmă mai liniștită ca azi. Viața a devenit suportabilă și respectabilă. Sunt capabilă să respect ce înțeleg.

Exemplu de înțelegere: bunul simț.

Și chiar îl înțeleg. Excelez.

Scriitorii, eleganță, gust, stil

De 25 ian., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

46562_503332319676927_54015481_nAnul trecut, spre final, am anunțat un proiect. #cumseîmbracăscriitorii

Am adus la cunoștință intenția mea, am notat câteva informații și am lăsat să treacă timpul cu speranța că am reușit să fixez subiectul și să vă fac curioși.

Să ne reamintim.

Doresc să dezvolt acest proiect din mai multe motive. Motivele le împart în principale și secundare.
O importanță deosebită ocupă planul meu de a face vizibili scriitorii. La fel de central este și gândul de a obișnui oamenii cu individualitățile pertinent creatoare.

Omul este o ființă profund socială. Scriitorii se află peste tot în jur, la brutărie, la piață, la cafenea, la Taxe și Impozite.

Ajung la miez. Cum îi vedem pe scriitori, cum îi percepem? Două întrebări, două răspunsuri.

Îi vedem, pe cei mai mulți, modest îmbrăcați, cu haine lipsite de culoare și învechite. Știți ceva? Unii dintre ei se prezintă așa. S-a împământenit ideea că scriitorii se îmbracă prost. Cu rădăcinile astea vreau să mă răfuiesc.

Îi percepem zăpăciți, lipsiți de simțul realității sau cu o aură de Ziditor.

Oricum ar fi, o reacție comună și frecvent întâlnită este retragerea. Oamenii se îndepărtează. Nu ascund faptul că unii se bucură. Interacțiunea generează neliniște, iar scriitorii manifestă tulburări de tot soiul.

Am răspuns la întrebări. Am făcut distincția a vedea/a percepe.

Mai departe o să discutăm despre articolele de îmbrăcăminte. Aș simți o bucurie uriașă să provoc, dacă nu o să reușesc să modific, o schimbare de atitudine. Scriitorii cunosc eleganța, îmbrăcămintea făcută cu gust, distincția în stil.

Firește, au nevoie de ajutor.

Pentru ajutor, am apelat la Anca Bardaș, Diana Bobar, Irina Schrotter, Adrian Oianu și Adelina Ivan. Lista nu este exclusivă, este un punct de pornire. Au acceptat până acum Anca Bardaș și Diana Bobar.

Am aprobare și într-un text viitor revin cu Anca Bardaș și viziunea ei despre cum se îmbracă scriitorii.

Cobai: Dunia

Femeia pretențioasă la măritat

De 22 ian., 2016 3 Trăiri afective ale mele 0

12626014_1125628840780602_1512149286_nAm terminat de curând lectura cărții Arhitectura fericirii de Alain de Botton. Pe ultimele pagini am regăsit cuvântul legitima.

Mi-a atras atenția. L-am recitit, l-am pipăit pe hârtie, iar azi scriu despre el. Am găsit un posibil răspuns la frământările mele. Evit uneori să scriu despre un subiect sau altul deoarece simt că nu există nimeni sau nimic care să demonstreze justețea celor spuse de mine. Nu mă simt nici o autoritate în domeniu. Intru pe teritoriul psihologiei, aspir spre creația artistică, mă folosesc de filozofie și mă atrage fizica cuantică.

De copil am descoperit limitele. Nu am avut voie să vorbesc în fața adulților. La școală prea puțini profesori au practicat educația fără apelul la cruzime sau umilință. La facultate am devenit refractară și idealistă, iar tinerețea mi-o petrec lovindu-mă de atitudinea dar cine ești tu ca să vorbești?!

Cine sunt eu?

Prefer să scriu în continuare despre ce o să fac. Să ne mutăm atenția spre acțiune, pasivitatea rareori și-a dovedit utilitatea.

O să mă legitimez. Cum o să fac asta? O să construiesc orice discurs doresc, iar argumentele o să stabilească importanța sau futilul subiectului dezbătut.

Mi-ar plăcea acum să aduc în față un anumit tip de femeie. Femeia pretențioasă la măritat. Să numim momentul oficierii căsătoriei punctul zero. Pentru a ajunge în acel punct, orice femeie trebuie să fie exigentă. Ți-ai mutat generalul în individual, iar lumea întreagă se reduce la un cămin, o familie, un copil. Nu mai există fericire fără ele. Noica zice ceva asemănător când dă un exemplu de o boală spirituală.

Da. Pentru că ceea ce am descris este o boală. Omul e tare chinuit de când începe procesul de educație, iar femeia e de-a dreptul nenorocită. Ne bagă în cap de mici, prin povești, prin învățături și precepte morale că există un suflet pereche, că fericirea e posibilă doar în cuplu, că un copil binecuvântează.

De-a lungul vieții, rar s-au potrivit toate, iar nepotrivirea ne-a provocat să ne pedepsim prin a greși dacă nu putem să fim după cum ne-am dori să fim.

Să încerc o simplificare. Nu putem să ne trăim viețile după poveștile cu Albă ca Zăpada, dragile mele femei. Societatea actuală constituie manualul de supraviețuire. Fericirea constă în cerințele prezentului. Prezentul nu cere virginitate, căsătorie, acceptarea abuzului sexual sau fizic, compromisul individului pentru copil. Copilul este un individ.

Repetați! Copilul este un individ. Nu-l tratați ca pe un imbecil, nu-i dați lecții de nefericire. Comun tuturor epocilor a rămas bunul simț. Umanitatea asta a pretins, și asta pretinde: bunăvoință pentru fiecare.

Păcat nu există. Biblia vă spune că da. Biblia a fost și ea un strașnic suport pentru niște vremuri în care nu se descoperise penicilina. Nu mai murim de la răceală, nu mai murim că ne băgăm andrelele în uter, nu mai murim la naștere. Biblia vremurile alea le-a servit.

E doar o gândire greșită. Trăim azi după normele epocilor trecute. Astfel, unele femei îl așteaptă de Făt Frumos. Se dedică unui individ dubios, un exemplu, pentru că nu mai este posibil un al doilea. Sau dacă deja a fost posibil, al treilea ar fi sigur biletul spre Iad. Iadul există, l-am văzut. Se numește Auschwitz-Birkenau și l-a creat omul. Raiul și Iadul sunt doar proiecții ale psihicului uman.

Trec ani din viața femeii așteptând mare iubirea sau suportând în numele marii iubiri. O iubire mare se construiește. Pentru a construi, ai nevoie de experiență. E o treabă de inginerie până la urmă. Priviți marile clădiri. La Rotonda a lui Palladio! Nu cred că Palladio a devenit Palladio de la primul edificiu ridicat.

Și am ajuns la femeile pretențioase la măritiș. Ajung la 30 de ani nemăritate. Încă au puterea să se consoleze că nu au copii. Prietenele se transformă în ceasuri. Tic-tac, îți reamintesc de fiecare dată într-o poză voită inocentă, că timpul trece.

Debut de nevroză. Nu mai vrei să știi nimic de realitate. Pe chip, ridurile de expresie capătă nuanțe plastice care traduc răutatea. De la 35 de ani psihoza povestește în locul nevrozei. Ai înlocuit realitatea, crești pisici sau salvezi câini, sau te dedici orfanilor. Pentru că ți-ai trăit viața nepotrivit, cu omul nepotrivit.

Toți recunoaștem relațiile nepotrivite, doar că rămânem pentru a ne pedepsi pentru ce nu putem fi. Am putea fi fericiți dacă nu am mai permite unor norme vechi să ne ghideze viața.

Viața se trăiește cu bun simt, bunăvoință și toleranță. În orice epocă, în orice țară civilizată sau mai puțin civilizată.

Bun simț. Bunăvoință. Compasiune. Toleranță.

Dar eu de ce nu reușesc? Momente de chinină

De 21 ian., 2016 4 Trăiri afective ale mele 0

10985903_936475546362600_3964106309286378513_nScriu unele texte pe blog pentru explicații. Mi s-au cerut puține de-a lungul anilor, dar mă simt responsabilă să ofer uneori lămuriri.

Există un punct sensibil în construcția Duniei. Subiectele abordate, discutate, aruncate, mâzgălite dețin puțină forță de atracție. Iar eu, creatoarea de conținut, nu vreau să țin cont de senzațional, de chestiunile fermecătoare care aduc trafic.

Mi-a intrat în cap de la început semnificația blogului: calitate.

E adevărat, poziția deosebită la care țintesc, a pricinuit momente de chinină. Zile întregi de amar și chinuri sufletești. M-am făcut vinovată și de enorma greșeală de a mă compara. Dar eu de ce nu reușesc?

Întrebarea, stupidă, recunosc, e firească în orânduirea mea ca individ în societate. Mi-am dorit și încă îmi doresc să fiu considerată o persoană care-și folosește creator intelectul. Sunt stăpânită de tendința de a mă face diferită de ceilalți. Mă simt deosebită, chiar și atunci când a fi deosebit se suprapune peste un portofel gol.

M-am ambiționat în această atitudine. Accept compromisul sub formă de granule homeopate. Citiți așa: până nu se îmbolnăvește blogul de cancer, nu consimt chimioterapia.

Ce înseamnă chimioterapia în context? A discuta despre:

1. parenting
2. comunitatea gay
3. biserică
4. lipsa de eficiență a poliției române
5. dezgustul față de România
6. critică aspra despre primitivismul celorlați
7. etc

Notă: am vorbit despre fiecare subiect pe blog, dar nici unul nu a dominat. Stăpânirea îmi repugnă în orice formă întâlnită.

Am ales să aduc în fața cititorilor, aproximativ 100 de unici pe zi, subiecte care îmbunătățesc individul. Calitatea vine de la o cunoaștere personală, iar excepționalul de la depășirea propriilor limite. Ne construim caracterul pentru a depăși personalitatea. Ne naștem cu însușiri pentru a le înnobila cu deprinderi.

Amprentă pentru identificare putem să lăsăm și cu propria viață.

Am amintit de unicii pe zi. Am considerat necesar în urma mai multor întrebări primite, un fel de chestionar pentru verificarea mea ca posibil mijloc de promovare. Am permis să fiu folosită. O să mai permit.

Aprob prin condiționare. Nu renunț la cursul de filozofie povestită sau ziua culorii. Da, alungă cititorii, posibilii clienți ai celor care văd în mine un mijloc de promovare. Dar ce să fac?!

O să vă povestesc ceva, o să mă înțelegeți mai ușor.

M-am trezit într-o dimineață, una neobișnuită prin ora la care mă aflam încă în așternut. M-am întins, m-am alintat și am rămas pe loc. Ce dimineți fericite! Am apucat telefonul și am verificat mailurile. Unul mi-a atras atenția imediat. Inboxul conținea numele lui Basarab Nicolescu.

Ce înseamnă asta?

Pentru doamnele fashion, un mail de la Victoria Beckham. Pentru microbiști, un mail de la Ronaldo. Pentru arhitecți, un mail de la Le Corbusier, dacă ar mai fi în viață etc.

Basarab Nicolescu și-a luat un minut și mi-a scris. Asemenea mulțumire mai încerc la aprecierile profesorului Ilie Gyurcsik. Nu-mi imaginez o răsplată mai potrivită pentru activitatea blogului, pentru mine ca individ.

Înainte să mă întrebe cineva. Nu, nu-mi pun nici o hârtie în portofel, dar îmi umplu o zi întreagă cu o stare de bine. Zâmbesc, ofer îmbrățișări și vorbe frumoase. Mă simt un om bun și sunt unica responsabilă. Eu îmi doresc asemenea satisfacții și nu vreau să renunț la ele.

Întreg textul constituie o justificare.

Am 100 de unici pe zi, un mail de la Basarab Nicolescu, aprecieri de la Ilie Gyurcsik și multe mesaje de admirație.

Îndemn: folosiți-mă cu exigență, sunt o snoabă intelectual.

Recunosc.