by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Cum să stați liniștiți când partenerul iese singur într-un club de noapte

De 26 oct., 2015 16 Trăiri afective ale mele 0

10629772_742262029173970_4340505811268977904_nNotă: articol experiment.

Stai! Oprește!

Lasă literele, lasă cuvintele și sensurile! Cine a intrat să citească doar pentru titlu? Lin. Nu o să bat obrazul nimănui.

A bate obrazul. Să ne jucăm puțin. Mă bucură joaca.

A fi gros de obraz = îndrăzneț.
A avea obraz subțire = a fi bine crescut.
A-i spune de la obraz = a-i spune cuiva direct, fără menajamente.
Cu ce obraz = cu ce îndrăzneală?
A-și scoate obrazul în lume = a se arată printre oameni.
A-și pune obrazul = a garanta cu cinstea.
Etc.

Exercițiul de mai sus demonstrează cât de greu este să comunicăm și arată imposibilitatea raționării întocmai hârtiei carbon folosită la copiere.

Așadar, nu gândim, nu simțim la fel cum îmi urlă uneori o voce feminină de la radio. Am corectat-o pe Mara, fetița mea, când am auzit-o fredonând. Am simțit-o derutată, dar mai am și eu niște resturi de principii lingvistice.

Revin la titlu. Dar cum aș putea să vă învăț eu așa ceva? Și de ce m-ați crede sau de ce ați aplica? Indivizii sunt unici. Genetic, moștenim gene diferite de la doi indivizi. De ce vă lăsați păcăliți? Aș avea un răspuns, dar mă feresc de insultă.

Mai ocolii una când renunțai să mă adresez cu măi, buimacilor!

După o reușită, cad mai greu în aceeași groapă. Am o groapă acum în față. Groapa asta e o metaforă, un cuvânt imagine. Câți v-ați imaginat o groapă? Mâna sus!

NU.

Nu știu cum să stați liniștiți când partenerul iese singur într-un club de noapte. Vă pot spune ce fac eu. Dorm. Somnul ajută corpul și creierul. Odihna oferă altă dimensiune oricărei situații, fie ea și critică.

Nu mă interesează cum procedează ceilalți. Și serios, chiar v-a atras un asemenea titlu? Poate sunteți nedormiți.

Îmi lăsați un comentariu toți cei care ați ajuns aici datorită titlului?

Vă rog, dar vă rog frumos!

Frumos, frumos!

 

La ce vă expuneți copiii în primii șase ani din viață

De 21 oct., 2015 2 Trăiri afective ale mele , , , 0

12105791_1066588436684643_5155121466385966296_nAm scris, dar mai amintesc, sunt convinsă că nu strică, poate se fixează prin repetiție. La Timișoara se desfășoară prima ediție a bienalei, iar Fundația Art Encounters propune, provoacă, prezintă, reprezintă activități care au scop producerea unor valori estetice.

Propun și eu ceva. Să lăsăm gâlceava și pretențiile semiotice deoparte. Nu toți știm ce semnifică semiologia și nu toți cunoaștem faptele de cultură ca sisteme. Nici măcar eu, deținătoarea unei diplome a facultății de Litere în cadrul căreia semiotica a fost obiect de studiu.

Lipsa cunoștințelor teoretice nu ne împiedică să ne purtăm trupurile sau pruncii, dacă suntem părinți, la evenimente ca ateliere de creativitate brâncușiologică sau expoziții.

Am descoperit un articol în timpul petrecut pe facebook, pe pagina celor de la Art Encounters, în care, în urma unui studiu, ar fi adevărat ceea ce mie mi-a revenit de la Freud. Atenție la ceea ce vă expuneți copiii în primii șase ani din viață!

Dacă un omuleț nu intră într-o galerie de artă când e crud, șansele sunt tot mai mici să o facă la maturitate.

La început m-a pus puțin pe gânduri. Ceva nu se potrivea cu mediul meu de acasă. Eu am copilărit la Severin. Nu e Motru, nu e Petroșani, am fost la teatru de păpuși și la muzeu, dar asta se întâmpla după vârsta de șapte ani. Am fost cu școala.

Întotdeauna am deținut o bibliotecă. Obiecte în copilărie, aventură, călătorii, imaginație în adolescență. Dar nu reușeam să identific o participare a mea la o expoziție în primii ani de viață. Fustele rotitoare și colorate ale țigăncilor nu le pot lua în seamă. Până când am realizat.

A fost o ușurare, recunosc. Simțeam un disconfort psihic nepotriveala asta freudiană. Dar s-a potrivit. În primii ani am fost din plin expusă la artă. Un unchi, că am doi unchi dragi, este pictor. Mama lui, bunica mea din partea mamei, după ce i-a plecat flăcăul în lume să se școlească, i-a păstrat cu sfințenie, deși nu mi-o amintesc evlavioasă, pânzele, pensulele, șevaletul, sculptura. Un bust din acela cu capul chel. Ah! Stătea sus pe dulap, nu aveam voie să-l atingem, iar în cameră intram doar supravegheate, eu și sora mea.

Asta fac mamele, se fălesc cu creațiile copiilor, Mara deține un perete unde expune operele ei de artă.

Recitii. Îmi dau seama că mă întinsei. M-aș bucura să ajungeți la punctul pe care urmează să-l pun.

Punct.

Poate e ultima dată

De 20 oct., 2015 2 Trăiri afective ale mele 0

IMG_7908Plouă. Bate vântul. Străzile au devenit galbene. Copacii cedează. În mașină cald și s-au aburit geamurile. Caut un loc de parcare mai aproape de poartă. Nu găsesc. Fac o parcare laterală, iar când opresc motorul, o mașină se pune în mișcare. Mă gândesc o secundă dacă să o mut.
Nu.
Mi-e lene.
Cobor și mă îndrept spre poartă. Abia mai văd, ochelarii cedează și ei. Lentilele se ceartă cu lumina, se transformă și îmi răstoarnă imaginile. Sun.
Reașez ochelarii cu nasul. În timp ce nasul îmi ridică ramele, buzele se înalță ca un țugui.
Fix când mă aflu pe piscul pliscului, îmi deschide doamna asistentă.
– Ați reușit, ați ajuns!
Părăsesc piscul și o pândesc pe doamna asistentă. Oare ce gândește de caraghioasa din poartă care stă în ploaie și vânt cu o pungă de mere în mână și cu buzele țugui?!
– Mă pregăteam să-i dau să mănânce.
Mă strecor pe lângă asistentă, intru în casă, mă descalț, iar punga se răstoarnă. Mă întind după mere, le așez la loc. Le șterg înainte bucată cu bucată.
– Unde este? La bucătărie?
Mă îndrept spre, dar mă oprește doamna asistentă.
– E la dumnealui în cameră.
Retrag mâna, îndrept spatele și mă îndrept spre dormitor. Deschid ușa și-l văd. Îi zâmbesc cu toată fața și țip când îl salut. E aproape surd. Mă recunoaște, vrea să se ridice din pat. O dată. Cade la loc. A doua oară. Cade la loc. A treia oară e în fund.
Mă așez lângă el, îi sărut obrazul pierdut și-l întreb ce face. Scenariul ultimilor cinci ani. Ce să fac, tată, întineresc?!
Răspunsul nu vine însă. Îmi dă mâna și ne ridicăm. În picioare se uită fix în ochii mei. Se scarpină după ureche și face câțiva pași spre usă. Pășește greu și se oprește.
– Mulțumesc, tată, că mai treci din când în când la mine.
Scenariul. E ceva schimbat. Mă uit din nou la el și îi zăresc o lacrimă. Mă sperii. Inima bate și vreau să părăsesc cât mai repede încăperea. Îi șterg lacrima și mai facem câțiva pași împreună.
– Deschideți, vă rog, geamul cât mănâncă.
În fața bucătăriei mă aplec și-l sărut din nou.
– Plec.
– Pleci?
– Plec.
– Să ai drum bun.

La poartă m-a oprit doamna asistentă.

– Știți, starea lui nu e prea bună. Ați făcut bine că ați trecut pe aici.

– În ultimii cinci ani am trecut de fiecare dată cu frică. Că poate e ultima dată când îl mai văd. Deja făceam glume despre vizita asta. Să mergem la moșu, să trecem să-l vedem că poate e ultima dată. Moșul are 96 de ani și de fiecare dată mi-a răspuns că întinerește. Azi îmi zise mulțumesc. Vă mulțumesc și eu, doamnă! O zi lină.

Bunicul meu întinerește.

Zice Dunia

De 19 oct., 2015 6 Zice Dunia 0

FLVN8989 (2)O să încep săptămâna cu Zice Dunia. Mai am câte ceva de exprimat. Dacă nu aș mai avea, ce fericire, ce împlinire, ce devenire!

Aș putea închide și blogul. M-aș retrage în casa mea, în viața mea, în mine însămi și aș experimenta ratări după ratări fără să mai apelez la confesiune și să-mi mărturisesc aici gândurile și sentimentele de prea multe ori intime.

Mi-am deschis telefonul la notițe. Iată ce notam sâmbătă seară în urma unei conversații, în execuții muzicale și vibrări de porțelan. Am participat la o nuntă.

Am învățat să nu critic femeia care se folosește de sex. Sexul este o armă la fel de eficientă ca specula, mita sau traficul de influență. Are însă o hibă. Când e practicat de femeie, bărbații devin isterici și morali.

Cum e bărbatul isteric?

Un om care se manifestă printr-o excitabilitate mărită și își pierde controlul asupra propriei persoane.

M-am oprit aici. Poate am ieșit la joc.

Zic.

Ce mai faci, scriitorule? Subtitlu: vocabular Chanel

De 15 oct., 2015 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

12140757_1068134103196743_3504397781751086496_nLuni seară i-am ascultat pe Claudiu Komartin și Bogdan Munteanu în ambianța de la Cărturești Mercy. Ce mai faci, scriitorule? Bogdan l-a întrebat pe Claudiu Komartin.

Dar nu o să scriu despre nici unul dintre ei. Aș putea să-i laud că mi-au plăcut. Motive am. Refuz. Insist să notez o concluzie trasă în timp ce ascultam. Aș putea să încep cu deci.

Deci…

Și asta refuz să fac. Mă deprimă prin frecvență și abuz în vocabular.

În timp ce urmăream dialogul dintre ce doi, am auzit acuzativul folosit corect, am reținut forme corecte de plural. Mi-am amintit și întâlnirile de la Uniunea Scriitorilor din Timișoara. Mereu învățam un cuvânt nou.

Limba lor curată și corectă mi-a trimis mintea la Chanel. Am comparat, că metaforă mi-e imposibil să concep.

Mi-am zis, cu fudulie, că limba vorbită corect îmi dă o stare corespondentă cu acțiunea de a îmbrăca un taior Chanel. Gradul cel mai înalt de respect al minții și al trupului, limba vorbită corect pentru minte și tweed pentru trup.

Așa mă simt. Mărturisesc.

Vă las acum cu imaginea-cuvânt: vocabular Chanel.

Creierul, autorul erorilor mele

De 13 oct., 2015 8 Trăiri afective ale mele , , , , 0

534411_440580829285410_938716303_nAm avut zilele trecute o întâlnire spectaculoasă pe scările rulante, o scenă dramatică prin intensitatea și severitatea contactului vizual. O serie de judecăți nerostite și am simțit lumina prin roșul chinuitor al obrazului.
O persoană de sex feminin, însărcinată, mi-a oferit salutul ei. L-am primit derutată și în mișcare. Scările urcau.
Am auzit: salut!
Am simțit: eșecul, lipsurile și greșelile mele de mamă.

Persoana de sex feminin amintită devine mamă pentru a doua oară. Eu și tatăl Marei ne-am despărțit. Sentimentul de vinovăție, pe care mă străduiesc să-l controlez, se declanșează și la un factor slab cum ar fi o privire plină de blam.

În asemenea momente, apelez la cârje. Una dintre cele mai redutabile măciuci intelectuale constă într-o învățătură de la Gellu Naum. Parafrază: am și eu un creier, autorul erorilor mele.

În spiritul acesta îmi educ fata: se întâmplă să greșim și e firesc să ne asumăm fiecare faptă neplăcută. I-am subliniat cu voce blândă că părinții greșesc, dar că o mamă, un tată și un copil formează un cerc.

Cercul, linia curbă închisă ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct fix, numit centru, conține iubirea noastră. Cu Mara centru și în centru, punctele, mama și tata, vor fi mereu egal depărtate de punctul fix.

O despărțire nu ne-a transformat în mamă singură sau tată singur. Ne-am schimbat organizarea. S-au anulat niște reguli și construim altele. Greu, dar renunț la văicăreală. Interesul meu deosebit ca mamă constă în a transmite iubire și compasiune, în a asigura un mediu stabil și plăcut, în a găsi timp pentru joc și joacă.

Las mama în subsidiar.

La bătrânețe, vreau să răspund chestionărilor Marei în urma și la umbra propriilor erori. Pe baza răspunsurilor, omul pe care o să-l cresc o să obțină informații, iar informațiile mă interesează să cuprindă experiența mea. Pardon că am un creier.

Nu pardon.

Femeia constituie altă poveste. Sunt o femeie actuală, din nici un unghi și din nici o perspectivă de altădată. Contemporană și cu nevoi moderne de deconstrucție, scot în evidență inconsistența și contradicțiile societății mele, după putințe, intelectuale, firește!

Accept să fiu al cincilea anotimp, mi se pare romantic. Îmi place să fiu romantică din când în când. Și mă bucură fericirea, a mea și a altora.

La final, mai pun o cârjă. Îi aparține lui Pessoa.

Parafrază: la sfarsitul vietii sa nu se spuna despre tine ca despre malul unei ape, ca ai existat doar pentru a limita!

Fără Freud aș fi fost o femeie mai bună

De 12 oct., 2015 1 Colaborari , , 0

hyperliteratura-freud02Am anunțat săptămâna trecută că urmează să-mi apară un articol pe Hyperliteratura. S-a întâmplat.

Îl public și aici.

Am încercat să scot din memorie când am auzit pentru prima dată numele lui Freud. Nimic. Parcă ar exista dintotdeauna în conștiință. Ca amintire, există o carte în vechea și bătrâna bibliotecă a tatălui meu de la Severin. O carte despre Freud, nu semnată Freud. Mi-am luat-o din curiozitate și am abandonat-o repede spre repede-repejor.

În adolescență mi-a displăcut ideea că aș fi îndrăgostită de tatăl meu și devoram alt gen de literatură. Citeam și suspinam pe atunci, visam la Făt Frumos și unica iubire.

În facultate am experimentat pluralul lui Făt Frumos. M-am îndrăgostit, am fost părăsită și am părăsit, iar comportamentul oamenilor devenea tot mai enigmatic pentru mine. Confuză, m-am afundat în lectură, iar într-o zi cineva mi-a zis: ție ți se potrivește Jung.

Am ignorat remarca gratuită și mi-am continuat activitățile fără vreun semn că aș fi afectată sau infectată de pasiune pentru psihanaliză. Până într-o zi.

La o librărie, mi-au picat ochii pe Interpretarea viselor de Sigmund Freud.

Continuarea pe http://hyperliteratura.ro/sigmund-freud/