Brent Heighton
About: Dunia
Recent Posts by Dunia
Cătălina Bogdan, adolescenții au ceva de spus
În viața mea de elevă, am purtat în ghiozdan, pe lângă caiete, cărți și penar, un carnețel pe care scria vocabular. În el notam cuvintele necunoscute de la fiecare lecție nouă cu obligația de a le învăța. Inconștientul meu conține multe asemenea cuvinte.
Conștient nu am păstrat cât mi-aș fi dorit. Cu certitudine știu de unde mi-a revenit cuvântul locvace, La țigănci, Mircea Eliade.
Prietena mea mi-a atras și atenția. Cuvântul ăsta ți se potrivește, te descrie. A avut și are dreptate. Între timp m-am străduit să cultiv tăcerea. Să ascult.
Locvacitatea o port, o conțin, e un dat.
De-a lungul timpului, din cauza, dar și datorită limbuției, am atras atenția. O să povestesc un episod datorită limbuției, la pozitiv.
Într-o seară, la o oră târzie, am primit un mesaj. Am sunat înapoi, iar o mamă, o prietenă mamă, m-a întrebat dacă cunosc pe cineva care ar putea să vorbească a doua zi în deschiderea vernisajului fiicei ei de la Cărturești. Două secunde pentru două nume: Robert Șerban și Cosmin Haiaș. Am răspuns: da, știu, aș putea eu.
A doua zi am mers la Cărturești. La amiază când Cătălina, tânăra pictoriță, lucra la panotaj, și seara să discutăm despre persoană, operă, pasiune, debut, reprezentare, inspirație, spirit de femeie.
Expoziția a purtat numele de Spirit de femeie. Îmi atrăsese atenția înainte ca circumstanțele să mă ajute să prezint eu însămi artista și lucrările ei.
Eram clar curioasă. Cătălina Bogdan, pictorița, are 18 ani. Cu repeziciune primitivă mi-am zis: ce spirit de femeie la o adolescentă? La adolescent, sistemul limbic, care include centrii cerebrali ai plăcerii, este pe deplin dezvoltat, însă cortexul prefrontal rațional este doar în parte matur, oferind un control neural mai redus asupra comportamentului impulsiv de căutare a plăcerii.
Limbută, primitivă în reacție, dar am tăcut. Am răsturnat descrierea neurologică cu învățăturile lui Constantin Noica. Tinerii au și ei ceva de spus, iar când un adolescent are ceva de spus, o elevă cu preocupări multiple, pictează, frecventează un cenaclu de literatură SF, se pregătește pentru admitere la Arhitectură, asculți.
Asta am făcut seara la Cărturești. Mi-am spus numele, am povestit râzând despre cum am ajuns să prezint, am rostit o scurtă descriere a Cătălinei Bogdan, elevă, 18 ani, liceul Lenau, și am provocat-o să vorbească și dacă e posibil să se vorbească.
Într-un cadru simplu și prietenos, ceainăria de la Cărtureștiul de pe Mercy, Cătălina a debutat în lumea celor care aleg să se exprime prin culoare, iar eu am verificat prin experiență moștenirea lui Noica: școala în care nu se învață nimic și rolul de mijlocitor între adolescent și sine.
În acea oră, mi-am propus ca după campania #poartaocarte să lansez #adolescențiiaucevadespus.
Am răbdare.
Până atunci, Cătălina Bogdan, felicitări că ai ceva de spus.
Circul, trecut și prezent
Am fost la circ. Merg de când eram copil. Nu-mi amintesc să fi renunțat vreodată. Câțiva ani am ajuns mai rar. Am devenit mamă și nu am mai pierdut nici un spectacol.
Aseară, Mara fiind deja o domnișoară care are locul ei și îl folosește, mama a experimentat stări sufletești proustiene. Mi-am permis legături asociative și recuperări ale timpului trecut.
Ce semnificații avea circul?
În primul rând, animale. În istoria omenirii, au existat zile când doar circul te punea față în față cu fiarele sălbatice.
În al doilea rând, circul semnifica o altă lume. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum 25 de ani la care lume mă refer, aș fi întins brațele cu gestul de a cuprinde interiorul cortului. Mirosul degajat de pânza tare și impermeabilă, orchestra, muzica, vata pe băț, merele caramelizate, clovni, ținutele fastuoase ale prezentatorilor și artiștilor, asta era lumea.
În al treilea rând, dispoziția din toate zilele cât circul se afla în oraș.
A se citi rândurile de mai sus la trecut. Circul avea aceste semnificații. Înțelesurile depind și de vremuri. În copilăria mea circul deținea puterea impresionabilității prin lipsurile societății. Sub cort se aflau concentrate dulciuri, animale, artiști. Contactul cu artiștii și fiarele sălbatice sau animalele dresate nu exista. Presupun că am învățat cuvântul dresor la unul dintre spectacole.
O imagine reprezentarivă a copilului de acum 25 de ani la circ: ochi zgâiți.
O imagine reprezentativă a copilului actual la circ: cu ochii într-un smartphone. Îmi permit generalizarea doar pentru a sublinia scăderea interesului față de lumea circului.
Circul reprezintă o lume. Înfocat apărătoar al drepturilor animalelor sau nu, circul deține autonomie. Viața artiștilor dintr-un circ presupune o educație și o cultură aparte. Oamenii creează sui-generis, special. Obiectul artei lor moare în timp ce-și prestează partea din spectacol. Artiștii merg mai departe, fac un pact cu indecidabilul muncii lor, o muncă nici adevărată, nici falsă, o muncă repetitivă, o viață fără stabilitate și plină de pericole.
Am privit mult ieri.
Cortul nu mai e ce a fost.
Ținutele nu mai sunt ce au fost.
Artiștii s-au schimbat prin raportarea la publicul actual.
Dresura a rămas neschimbată. O muncă periculoasă depășită doar de satisfacția de a sta lângă un imens și superb leu, iar el să-și sprijine capul și coama de tine.
Circul nu mai e ce a fost. În trecut, dădea naștere la visuri. La circ am descoperit Africa. Mi-am dorit atât de mult să ajung pe acel continent încât m-am înscris într-un program Crucea Roșie doar pentru a ajunge acolo. Vedeam Africa și ajutam oamenii. În program nu am ajuns, în Africa da. Și am văzut lei în habitatul lor. Mă întrebam aseară dacă animalele au experiența fericirii. Habar nu am.
Mă bucur și îmi pare rău în același timp de animalele de la circ. E un conflict sentimental. Trăiesc cu el, dar îmi place circul. Un alt vis al meu. Am multe, visez mult. Să ajung să văd Cirque du Soleil.
Mă bucură circul. Mă bucură nespus și în reprezentarea decavată actuală.
Mă bucură.
Zice Dunia
Te iubesc nu exprimă absolut nimic. Comunică.
Neputința la nivel de limbaj e copleșitoare, de la greu la imposibil.
Gândurile, sentimentele, dorințele sunt toate în noi. Exprimate, dau o imagine corespondentă, dar nu identică.
Te iubesc. Spun, simt, nu exprim.
Toată lumea plânge. Râde un pământ
Par să reușesc. Am hotărât să nu mai critic. Am notat și pe blog. M-am străduit și cu cei apropiați mie. Am înlocuit reproșurile cu mărturisiri.
Mă doare. Am repetat. Și am repetat. Mă doare.
Cine continuă să provoace durere după ce te-ai destăinuit confirmă autenticitatea unui caracter urât. A chinui pe cineva sufletește cu intenție, cu nepăsare, cu luciditate ce spune despre sine?
Imaturitate.
Inteligență emoțională lipsă.
Însușiri negative.
Complex de inferioritate.
Complex de superioritate.
Un adult matur și responsabil tratează totul cu compasiune. Sentimentul de compătimire și de înțelegere aduce indiferența față de împrejurările exterioare. Nu fac trimitere spre starea ideală de înțelepciune a lui Aristotel, fac trimitere spre bunul simț.
Mărturisesc că sunt departe de a atinge starea de beatitudine, dar o caut. Îmi fac hărți nobile din capacitatea de a înțelege. Oamenii suferă. Toți. Răi și buni, buni și răi.
De puțin timp am început să o învăț pe Mara, fetița mea, poezia În limba ta de Grigore Vieru. Primele versuri se potrivesc cu subiectul de azi.
Le scriu în loc de punct.
În aceeași limbă,
Toată lumea plânge.
În aceeași limbă,
Râde un pământ.
…
Culoare, Brenda Burke
Brenda Burke
Am și eu ceva de spus
Am și eu ceva de spus. Acesta o să fie și titlul, titlu pe care sper să nu-l mai scriu greșit. Ieri s-a întâmplat asta. Ca să-mi revin din starea de nimicnicie, m-am uitat la televizor, la știrile despre refugiați.
Foarte rar comentez despre viața politică, despre evenimente. Prefer marginea. După o jumătate de oră petrecută în fața ecranului, m-am detașat de virgula care mi-a ruinat starea de bine. Virgula mea nu a omorât pe nimeni, nu a respins, nu a dat cu pietre.
Am văzut asta. Adolescenți care dădeau cu pietre, taburi, respingeri cu jeturi de apă. Mi-a părut rău de umanitate. Mi-am amintit ce am reprodus zilele trecute din manifestul comunist: Proletarii nu au nimic de pierdut decât lanțurile. Ei au de câștigat o lume.
Am aplicat peste sirieni. Nu au nimic de pierdut, au de câștigat o lume.
Mi se pare firească frica de necunoscut. Lumea arabă semnifică străinul pentru europeni.
Și mi se pare firesc să primim refugiați, noi și restul popoarelor europene. Văd aici un proces de cooperare. Cooperarea e singura care dă rezultate pe termen lung.
O să pun punct.
Punct.
Tricoul Inteligent inspiră, nu expiră
Am încercat, nu știu dacă am reușit, să vă fac curioși de Tricoul Inteligent.
Ce este Tricoul Inteligent?
Un tricou alb de bumbac cu un text imprimat. Îmi imaginez un scenariu în care cu toții sunteți uluiți de originalitatea mea. Chiar și sarcasmul putea fi prevăzut după gluma despre originalitate.
M-aș bucura să nu vă grăbiți. Am cititori grăbiți? Și dacă am, unde alergați?
Despre originalitatea tricoului.
Să renunțăm la ea. Uitați. Notez extravaganță. Tricoul Inteligentpresupune o extravaganță. Despre mine însămi am scris că sunt simplă, dar extravagantă. Port pălării excentrice, mănuși brodate, buze roșii la șapte dimineața, maiouri de bumbac fără sutien. Pentru fiecare exemplu am o poveste. De puțină vreme nu mai pun haine pe mine, ci îmi port identitatea și personalitatea.
Fidelă identității, fascinată de personalitate, și lecturile mele au luat-o într-o direcție. Freud, Jung, Adler, Dawkins, Darwin, Lucian Boia au devenit vizibili pe blog. Au crescut mult în conștiința mea, au acaparat-o prin explicațiile pertinente.
Astfel, într-o zi, nu știu cărui stimul datorez ideea, s-a ivit Tricoul Inteligent. Mi-am dorit ca principiile și îndrumările teoretice să poată fi văzute. Mi-am scos citatele preferate pe un carnețel. Am umblat prin oraș, prin zeci de croitorii să-mi facă cineva tipare. Am achiziționat material. Am schimbat fabrici și ateliere. După trei luni de zile, am pe umerașe trei Tricouri Inteligente.
Le-am purtat.
Unul la Cititori pe biciclete.
Altul la mall. Toate drumurile duc la Roma și la Iulius Mall.
Am stabilit un preț. 119 lei.
Punct de vânzare: dunia.ro
O să apară o categorie dedicată Tricoului Inteligent.
Prima livrare nu în altă parte decât în dragul meu Severin.
Am împărtășit azi. Am explicat. Am o poveste. O poveste fără personaje imaginare sau nefaste, ci concretizarea unei plăceri: plăcerea de a citi.
Lângă plăcere, adaug încercarea. Mă străduiesc, prin mijloacele de care dispun, să provoc o apropiere între oameni și unele valori spirituale create de specia noastră.
Domnul meu profesor, Ilie Gyurcsik, mi-a zis: geniile niciodată nu expiră, ci inspiră.
Vă urez tuturor cît mai multe momente pline de inspirație.
Inspirația mea: Tricoul Inteligent.
119 lei.
Cine e boschetar, doamnă?!
21:38
Am blocat telefonul și l-am pus în buzunarul special din geantă. Cureaua am trecut-o peste cap. Din dreapta, de pe scaun, am adunat restul lucrurilor: pâinea, un cardigan, dimineața e deja răcoare, chitanța de la Finanțe. Am deschis ușa, am pus un picior jos. M-am oprit și mi-am sucit trupul. Uitasem de sticla de Vanish. Cureaua de la geanta deja mă jena. Împodobită oarecum ca pomul de Crăciun, m-am împins afară din mașină.
În jur, agitație multă. Claxoane, strigăte, alarme.
Alarme și larme. În mintea mea, imaginea patului din casă. Ultimele zile m-am simțit obosită. Nu-mi ajunge somnul și toată ziua car pe gene epuizarea fizică și nervoasă.
M-am oprit lângă mașină. Am mutat geanta pe celălalt umăr. Înainte am îmbrăcat cardiganul. Chitanța am îndesat-o fără grijă în buzunarul blugilor. Pâinea am pus-o sub braț, iar sticla de Vanish în mâna stângă. În dreapta țineam cheile de la intrare.
Am pornit spre ușă. Cu gândul la pat și la odihnă, am tăiat-o prin grădina din fața blocului. Înainte de a ajunge pe alee, am auzit strigăte. Fără să văd bine, am dedus că are loc o bătaie.
M-au convins rapid înjurăturile și gemetele. M-am oprit o secundă. Am făcut un pas înapoi. Am deschis gura să strig. Am închis-o.
În jurul meu nimeni. În stradă aceeași larmă. Vedeam printre desișul de tufe un cap de bărbat. Nu schița nici un gest, bătaia de lângă el părea să nu o observe.
Mâinile le aveam ocupate. Am trecut mai departe. Nu am nici o șansă să despart niște boschetari beți. Cel de jos striga. Am întors capul și am văzut o țeavă în aer.
– Potoliți-vă, ce aveți?! Chem poliția.
Eu am strigat.
Am rămas în umbră și am tot strigat. Trei persoane, printre care o femeie grasă cu un rucsac în spate s-au îndepărtat. Și-au abandonat victima. Încurajată, am traversat aleea din grădină și am mers în față pe trotuar. Mi-a fost frică să merg la acela care zăcea jos. M-am uitat la bărbatul pe care-l zărisem printre tufișuri. S-a urcat într-un taxi și a plecat. Trei plecaseră la pas grăbit, doar unul a rămas pe loc. Beat, cocoșat, s-a îndreptat spre cel întins pe jos.
– Hai, Ioane, hai, ridică-te!
M-am apropiat și eu. Țeava era de material plastic. Am răsuflat.
– Ce aveți? De ce l-ați lovit? Nu e tot de-al dumneavoastră?
– Dar el, el, doamnă, el de ce m-a lovit pe mine? Uite ce mi-a făcut. Și-a dat jos șapca, iar la baza osului frontal deasupra ochiului drept, boschetarului îi curgea sânge.
În timpul asta, la telefon explicam poliției cine se bate și unde.
– Niște boschetari s-au luat la bătaie.
– Cine e boschetar, doamnă?
Lumină slabă, efect considerabil
Zilele astea am făcut totul cu întârziere. Am pus cel puțin o zi între mine și termenul stabilit. Acum vă anunț că în data de 12 a avut loc o lansare de carte.
Prințesa urbană, sub egida Univers, a lansat prima ei carte, O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă.
Cine este Prințesa urbană?
Scurt: Ioana Chicet‑Macoveiciuc este autoarea unuia dintre cele mai cunoscute şi iubite bloguri românești despre creşterea copiilor: www.printesaurbana.ro, blog care a fost şi punctul de pornire al acestei cărţi. În afară de intensa experienţă de mamă a Sofiei şi a lui Ivan, Ioana Chicet‑Macoveiciuc are cincisprezece ani de experienţă în presă şi comunicare. A început să lucreze la nouăsprezece ani, în cadrul departamentului de Ştiri al Prima TV, apoi a lucrat în PR, a fost copywriter, jurnalist în presa scrisă (a publicat sute de articole în reviste cunoscute), realizatoarea unei emisiuni la TVR1, redactor‑şef al unei reviste săptămânale, a construit strategii de comunicare pentru mai multe proiecte web. Acum scrie pentru ea și pentru cititorii blogului ei și organizează evenimente pentru părinți.
Mailul de la Univers, despre lansarea de carte, cu sesiune de autografe a rămas în inbox. Lumină am adus azi. Nu e nimic pierdut. În fizica cuantică dacă luminăm chiar și foarte slab, efectul poate fi considerabil.
Excurs: sunt mândră tare. Chiar azi dimineață la o pauză de cafea, pauză impusă de nepotrivirea orarului dintre mine și librăria Cărturești, citii despre ce se întâmplă când luminăm în experimentele fizicienilor.
Revin: O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă, recomandare editura Univers.
