by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Curs de filozofie povestită XVI

De 20 aug., 2014 0 Cursuri povestite , , , , 0

Într-o dipoziție romantică reiau cursul de filozofie povestită. Recomand să fie consumat cu Sonata lunii a lui Beethoven, un romantic, un geniu romantic de altfel, căci azi despre Romantism o să povestim.

 

 

Ne transpunem, așadar, la sfârșitul secolului al XVIII-lea – mijlocul secolului al XIX-lea.
Romantismul a început în Germania ca reacție față de glorificarea unilaterală a rațiunii în epoca Luminilor.

Noile cuvinte de ordine: sentiment, fantezie, trăire și nostalgie.

În Romantism, individul luat în sine a căpătat liberă trecere în ce privește interpretarea cu totul personală a existenței. Cultivarea eului aproape nu a avut limită. Aceasta a dus la o supralicitare a geniului artistic.

Exemplu: Beethoven. Personalitatea dă expresie propriilor sentimente și nostalgii. Bach și Handel își compuneau operele în onoarea lui Dumnezeu.

Schiller: activitatea artistului este ca un joc și numai când se joacă omul este liber, căci atunci el își face propriile legi.
Romanticii credeau că numai arta ne poate aduce mai aproape de inexprimabil.
Artistul are un fel de imaginație creatoare în stare să nască o lume. Granița dintre vis și realitate dispare.
Novalis, lumea devine vis și visul devine realitate.

Dorul după ceva depărtat și de neatins era tipic romantic, jinduiau și după o vreme trecută și dispărută. Se preocupau de latura noptatică a vieții, de întunecat, nefiresc, straniu, mistic.

Romantismul a fost un fenomen orășenesc. Romanticii tipici erau tineri, de multe ori studenți, deși nu se arătau deosebit de zeloși în ceea ce privește studiul.
Mișcarea romantică – o primă revoltă a tineretului în Europa.
Trândăvia era idealul geniului și inerția prima virtute romantică. Era datoria romanticilor să-și experimenteze viața sau să viseze la așa ceva.

Iubirea romantică: marea carte despre iubirea inaccesibilă este romanul în scrisori al lui Goethe, Suferințele tânărului Werther, 1774. Ea se termină cu sinuciderea lui Werther, care se împușcă pentru că nu o poate avea pe cea pe care o iubește.
Pretutindeni pe unde a apărut romanul, a crescut numărul sinucigașilor. În Danemarca și Norvegia cartea a fost de aceea interzisă o vreme. Nu era neprimejdios să fii romantic. Erau în joc sentimente puternice.

Trăsăturile importante ale Romantismului: nostalgia după natură și o adevărată mistică a naturii.

Îndărăt la natură, cuvintele lui Rousseau.

Schelling (1775-1854) a încercat să anuleze separarea dintre spirit și materie. El zicea că materia este o inteligență vie.
Schiller vedea în natură un spirit al lumii, dar el vedea acest spirit al lumii și în conștiința oamenilor. Natura și conștiința omenească sunt o expresie a unuia și aceluiași lucru.
Acest spirit al lumii poate fi căutat în natură ca și în propria simțire.
Novalis: înspre înăuntru merge drumul cel tainic.
Omul poartă în sine întregul univers și deci poate trăi cel mai bine taina lumii atunci când se retrage în sine.

Romantismul a contribuit la a confirma sentimentul propriei identități în fiecare națiune individuală.

Există 2 forme ale Romantismului:
– romanticii care s-au preocupat de natură, de sufletul lumii și de geniul artistic
– romantismul național, romanticii care se interesau de istoria poporului, limba poporului și mai ales de întreaga cultură populară.
Poporul era considerat a fi un organism care-și dezvoltă propriile posibilități, exact ca natura și istoria.
Ceea ce unea aceste 2 forme de manifestare ale Romantismului era cuvântul de ordine organism. Atât o plantă cât și un popor sunt un organism viu.

Basmul a fost idealul literar al romanticilor, cam tot astfel cum teatrul a fost forma artistică a Barocului. El dădea poeților posibilitatea de a se juca cu propria lor putere creatoare.
Romanticii concepeau ceea ce ei numeau sufletul lumii ca pe un eu care creează într-o stare mai mult sau mai puțin proprie visului, lumea întreagă.

Dumnezeu are o latură nocturnă.

Actul creației nu se petrecea întotdeauna în mod foarte conștient.

Poetul avea senzația că istoria pe care o scrie el provenea dintr-o forță lăuntrică proprie.
Dar tot el putea să înfrângă această iluzie. Putea să intervină în povestire prin mici comentarii ironice pentru cititor și atunci cititorului i se amintea dintr-o dată că basmul tocmai asta era, un basm.
Această formă a întreruperii iluziei o numim ironia romantică.

Aici se sfârșește cursul, o să revin cândva cu Hegel.

Alte persoane, paznicii din cuplu

De 19 aug., 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Întotdeauna mi-au plăcut nunțile. Am amintiri de la diferite nunți din vremea copilăriei. Mie mi se pare firesc, la vârsta aceea ești oarecum ușor de impresionat. Splendoarea stimulează impresionabilitatea.
La anii mei cu o singură cifră m-au fascinat culorile, sânii, velocitatea dintr-o horă oltenească. Aș fi numit-o drăcească dacă aș fi știut să-mi reprezint acest drăcesc. Am regăsit la Rebreanu aceste simțiri. Ciuleandra, dar și romanul Ion, surprind excelent amocul din fiecare dintre noi când dansul atinge acel ritm accelerat.
Deschidem o poartă atunci spre altă lume, o poartă posibilă prin trăirea calitativă, dar și cantitativă, satisfacția.
La ultima nuntă la care am participat, culorile, sânii și hora nu m-au mai atras. Am depus o muncă intelectuală, am ordonat frumos, ca într-un mozaic, semnificațiile unui asemenea eveniment.
M-am simțit puternică, ca un tată atotputernic, ca un creator capabil să se aprecieze singur. M-am delectat cu semnificații, observații, constatări, zâmbete ștrengărești.
Am privit oamenii, cuplul, pe el și pe ea. Am zărit câțiva parteneri și foarte mulți paznici. Atunci m-am simțit ca un tată atotputernic, am știut, și am știut tot despre un fel de a fi al paznicilor din cuplu.
Nunta oferă un anumit prilej, punerea pe același loc al femininului și masculinului. Paznicii, oricât de vigilenți, nu pot controla fustele scurte, rochiile decoltate, umerii goi, picioarele goale, abdomenele plate, bărbile sexi, închiderile intenționate de ochi.
Ocheadele!
Din păcate, într-o relație un el sau o ea cere permisiunea să iasă în oraș, nunta însă nu presupune să ceri voie celuilalt, nunta cam impune participarea cuplului.
Mă gândesc acum cât de naive, inutile, plictisitoare sunt aceste rânduri pentru unele persoane, dar cât de iritabile pentru alte persoane.
Acestor alte persoane mai am ceva să le transmit, cel mai nou element pe care l-am adăugat mozaicului pe care-l reprezintă nunta. Am dedus că o nuntă deține puterea, prin factori, să stimuleze foarte mult fantezia, iar noaptea în așternut, pe un cearșaf cunoscut, iubești un necunoscut.
Dragi paznici de cuplu, gândurile, visele și fantezia pot fi manipulate, dar nu controlate. Da, da, am scăpat din nou într-o carte de Simone de Beauvoir.

Zice Dunia

De 18 aug., 2014 0 Zice Dunia , , , , 0

Că suntem sau că facem, tindem spre frumos. Stabilit ca scop, frumosul derutează când devine punct.
Aici ne confruntăm cu povestea aparte a femeilor frumoase. Ce face o femeie frumoasă? E deja un punct.
Unele își permit prostia.
Unele își construiesc un corespondent. Devin o apariție a unei idei de frumusețe.

Zic și eu.

Senzația vieții

De 14 aug., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am observat și am luat aminte de o nouă situație a omului actual. Nu îndrăznesc s-o numesc apucătură.
Nu îndrăznesc încă.
Situația nouă: nevoia de spiritualitate. Întrebare: a fi spiritual sau a părea spiritual?
De aceea, nu îndrăznesc încă să numesc apucătură această nevoie.
Se vorbește tot mai mult despre sensul vieții. Există și oameni care caută un sens în viață, m-am numărat printre aceia care caută.
M-am oprit.
M-am oprit deoarece printr-un concurs de împrejurări fericite în viața mea apar sau reapar persoane care asemenea învățăturii lui Noica ascultă ce am de spus și așteaptă să pun o întrebare.
Există câteva persoane, foarte puține de altfel, care nu-mi cer și nu-mi pretind credința în experiența lor de viață, ci mă ajută să descopăr și să învăț singură despre mine, despre viața mea.
Căutând și eu sensul vieții și vorbind despre căutare, am primit într-o zi un mail de la un fost profesor, mail pe care m-am hotărât să-l fac public.
Numele profesorului nu va fi însă public. Am de respectat o dorință, dorința de anonimat.

Mailul:

Nu intentionasem deloc sa-l sabotez pe Mozart, preferatul tău, recomandându-l domniei tale pe mai psiho-teluricul Fromm. Ma iartă !
Scria Dunia de „sensul vieții”, așa cum au scris și o vor mai scrie mulți, nu numai Fromm … Din punctul meu de vedere, expresia e lipsită de… sens.
Hai să vedem… Sensurile (principale ale) sensului (ca definiție lexicală) sunt patru (al cincelea, cel din matematică și/sau fizică nu ne interesează aici) :

1. înțeles (semnificația unui semn, al unui cuvânt, al unei expresii, fie ea și… „sensul vieți”),

2. simț (semnificație prezentă în română doar indirect, nu ca în alte limbi romanice, ca, de pildă, în cuvinte ca sensibil, sensibiliza, ca și în cele care – în română – au înlocuit – strict fonetic – sunetul/litera s cu z, ca în senzație, senzual și alte câteva…, deci „sensul vieții” ar fi în acest caz „simțul/senzația vieții” ?);

3. temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă (tocmai în această accepțiune DEX oferă drept exemplu expresia „sensul vieții” (?) sau, în termenii lui Leibniz, reluat la noi de tânărul Noica – ”De ce există ceva mai degrabă decât nimic”, transpus de Heidegger în expresia „De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curând, nimic?” ,

4. direcție, orientare (ca în expresiile „sensul acelor ceasornicelui”, „sens unic”, „sens inrerzis” etc.; „sensul vieții” ar însemna „în direcția vieții” ?).

Ca filolog, folosec cuvântul sens mai ales în prima accepțiune, una care devine absurdă pentru expresia „sensul vieții”, întrucât viața nu e semn, deci nu poate avea „înțeles”, cum au doar semnele, cuvintele, textele…Pentru Mozart, bănuiesc, „sensul vieții” s-ar referi doar la „simțirea și simțirile vieții”…Cât despre filozofi, treaba lor sunt conceptele și noimele, lasându-ne deseori în bezmeticia simțurilor și nălucirilor provocate de ele, simțiri și năluciri din care ne mai salvează, uneori(!), sensibilizându-ne, câte un Mozart…

Așadar, nu mai caut, viața chiar nu e semn. 

Buletin de știri

De 13 aug., 2014 0 Buletin de știri , , , 0

După 23 aprilie m-am oprit. Pe blog m-am oprit cu Buletinul de știri. Am pus un punct după Covent Garden prea mare.
Activități însă am avut, imediat urmează să le notez.

9 mai, Moromeții în regia lui Alexandru Dabija, Teatrul Act
26 mai, Ținuturile joase după Herta Muller, Teatrul German de Stat, TESZT
27 mai, Barca cu păpuși, Teatrul Național Sârb, Novi Sad, TESZT
29 mai, Comedia omului, Teatrul Kosztolanyi Deszo, Serbia, TESZT
29 mai, Carnaj, Trupa Forte, Budapesta, TESZT
1 iunie, Cehov, Trei drame ridicole, Compania Teatrală Bis, Sibiu, Antagonfestival
3 iunie, O noapte furtunoasă, Antagonfestival
9 iunie, Atelierul lui Brâncuși de la Paris
11 iunie, întâlnire cu Monalisa la muzeul Louvre
17 iunie, Zic Zac, Godot Cafe Teatru
26 iunie, lansare de carte Paula Aldescu și 3XMosorescu
28 iunie, Rinocerii în regia lui Robert Wilson, Teatrul Marin Sorescu, Craiova
2 iulie, expoziția Coji, Mircea Roman, Muzeul Județean Gorj, Alexandru Ștefulescu
17 iulie, concert Traditional Quartet, La Căpițe
25 iulie, expoziție sculptură Gabriel Ursu, Galeria Jecza

Îmi cer scuze dacă am greșit vreo dată sau un teatru.

Bună dimineața. E bună dimineața?

De 12 aug., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

E sfârșitul dimineții. E bună dimineața? Obișnuiesc să fac asta când primesc binețe.
Bună dimineața, Dunia.
E bună dimineața?
Cu o prăjitură la cuptor și un ceai verde și coji de portocală savurat deja, dimineața îmi pare plină de privilegii. Gândurile mă mai supără, dar le alung.

Îmi propusei, după tonul atât de grav și de patetic de ieri, să mai încerc umorul. Săptămâna trecută am avut parte de câteva momente comice.
Cumpărând pâine de la brutărie, în timp ce-mi așteptam rândul, am pășit puțin în spate și am călcat pe picior un alt client.
M-am întors transfigurată. Starea mea nu prea lăsa loc de grimase și cuvinte urâte pe care să le accept de la cel călcat, din greșeală, pe picior.
Am început să-mi cer scuze înainte să întorc capul, iar când am stabilit un contact vizual, un domn pe la 50 de ani mi-a zâmbit afișând chiar încântare.
Dar ce s-a întâmplat? Nu s-a întâmplat absolut nimic, a fost chiar o plăcere.
Am zâmbit derutată, am plătit și am părăsit brutăria urând o zi bună tuturor.

Mai târziu, în aceeași zi, mă aflam în parc cu Mara. La câțiva metri de noi, niște țigani, niște domnișori țigani. Am împărțit spațiul de joacă cât au fumat o țigară pe bancă. Au părăsit apoi parcul trecând pe lângă mine.
AVEȚI o fată foarte frumoasă, doamnă, dar și TU ești frumoasă.

Amuzant sau spiritual?
Nu am decis încă. Cert este că mama a primit persoana a doua plural, femeia nu. Cum de altfel mama a mulțumit, iar femeia a râs.

Râd și acum, amintindu-mi.

Iubirea de partener și iubirea ca noțiune

De 11 aug., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Creștem cu povești.
A fost odată ca niciodată.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Mama citește blând și te mângăie.
Tata citește cu voce puternică și îți permite să te cuibărești și să te simți protejată. Adormi cu gândul la a fost odată ca niciodată. Fericirea de la bătrânețe e doar o răsplată a așteptării acelei date ca nici o altă dată.

Omuleți fiind, suntem programați să iubim toată viața. Drama omului constă în neputința de a separa iubirea de partener de iubirea ca noțiune.
Crescând cu povești, și cei mai ignoranți dintre noi, așteptăm și pretindem semnificațiile conceptului de iubire. Astfel, toți partenerii ajung să se dezamăgească. Dezvoltăm atașamente și dependențe. Celălalt devine propria persoană.
Între aceste formule, începutul și sfârșitul fiecărei povești, omul descoperă că iubirea se termină sau se transformă.
Dar nu iubirea se termină sau se transformă, ci doar omul. Dar cum poți să mai faci diferența când totul pare să ne sfâșie? Durerea nu permite sensuri denotative.

Am citit ieri, întinsă leneș pe un șezlong, o nuvelă a Simonei de Beauvoir. Femeia sfâșiată a lărgit și mai mult decepția mea în oameni, în ceea ce pretind oamenii că sunt într-un cuplu. Succint, nuvela spune povestea unei căsătorii care se sfârșește. Nu compătimesc soția care a pierdut în fața amantei, nu disprețuiesc bărbatul că s-a îndrăgostit de altă femeie, am suferit însă cu amândoi în timp ce-mi luam explicațiile de pe foile cărții.

Omul se transformă, iubirea rămâne aceeași, aceeași, dar cu altă persoană. Nu poți să disprețuiești iubirea, dar nici nu poți s-o accepți prin teorii, chiar dacă sunt seducătoare ca la Platon sau Shakespeare.

Importanță ar trebui să acordăm felului în care trăim iubirea. Esențialul stă în cum. În lumea materială, palpabilă, socială, să trăim cu intensitate a fost o dată ca niciodată. În acest moment să ne permitem să fim.
Să fim tot.
Să fim simțuri.
Trăind, ne transformăm, devenim, uneori străini unul pentru celălalt, dar a fost odată ca niciodată își păstrează autenticitatea și valoarea, iar consolarea bătrâneții stă în intensitatea începutului.
Acest fapt este posibil în cuplurile care decid să rămână împreună.
Cele care aleg drumurile separate, faceți loc, trec niște oameni care au preferat iubirea și nu iubirea de partener.
Nu-i disprețuiți.
Nu aruncați cu pietre.
Cu toții trăim drame, fiecare însă alege cum să trăiască, împreună sau separat.

Ca soluție, putem să ne străduim să mai trăim și pentru noi înșine, fără a avea o nevoie de nevoia celorlalți de noi. Aici grăiește influența Simonei de Beauvoir și a nuvelei Femeia sfâșiată.

Sfâșiați suntem cu toții. Important e cum. Să alegem, să trăim, să fim, să iubim. Ce iubim? Partenerul sau iubirea?

…

Text cu final deschis.

 

Vrei să fim prieteni? O zi cu Pessoa

De 7 aug., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ieri am petrecut timp în librăria Cărturești. Acest lucru a fost posibil deoarece Mara mea, la cei 4 ani ai ei, își alege cum anume își petrece timpul; la atelier să picteze, la locul de joacă să nu socializeze pentru că nici un copil care a trecut pe lângă ea nu a întrebat-o: vrei să fim prieteni?
Încercați să vă amintiți acea perioadă care prilejuia și crea prietenii doar prin această simplă întrebare: vrei să fim prieteni?
Am și eu câțiva prieteni din acea perioadă.
Revenind, cu Mara la atelier sau la locul de joacă, eu mă răsfăț la Cărturești. Visez uneori printre cărți sau în fața rafturilor cu căni de ceai.
O zi își poate modifica semnificațiile dacă sorb ceaiul dintr-o cană colorată de o anumită formă.
Ceai, cărți, muzică, companie bună și poezia lui Fernando Pessoa. Se prea poate ca mai bine de o oră întreagă să-mi fi plimbat ochii, sucit mințile și simțurile cu scriitura lui Pessoa.
Îmi place Pessoa.
Mă regăsesc în ceea ce scrie.
Îmi doresc să ajung la unele sentimente după ce-l citesc.

Din ora de ieri, o să pun și pe blog câteva poeme.

Niciodată voința altuia

Niciodată voința altuia, oricât de seducătoare ar fi,
N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,
Sclav nu fi nimănui, nici măcar ție însuți.
Nimeni nu te poate face ceea ce ești tu. Nimic nu te schimbă.
Involuntarul tău destin intim împlinește-l
Cu superbie. Fii propriul tău fiu.

Cloe, nu doresc iubirea

Cloe, nu doresc iubirea ta, care mă oprimă
Căci îmi pretinde în schimb iubire. Vreau să fiu liber.

Speranța e o datorie a sentimentului.

Nu știu cine sunt

Nu știu cine sunt, nu știu ce suflet am.
Atunci când vorbesc cu sinceritate nu știu cu ce fel de sinceritate vorbesc.
Sunt în mod variabil altul decât un singur eu despre care nu știu dacă există (dacă el este ceilalți).
Simt în mine ființe pe care nu le am. Mă cuprind anxietăți care îmi produc repulsie. Propria mea atenție acordată mie însumi mi se prezintă în permanență ca o serie de trădări sufletești față de o personalitate pe care probabil că eu nu o am, și nici ea nu crede că aș avea-o.
Mă simt multiplu. Sunt ca o încăpere cu nenumărate oglinzi fantastice care multiplică în reflectări false o unică realitate anterioară care nu se află în nici una dintre ele și se află în toate.
Așa cum un panteist se simte arbore sau chiar floare, eu mă simt diferite ființe. Mă simt trăind în mine viețile altora, incomplet ca și cum ființa mea ar participa în toți oamenii, incomplet în fiecare dintre ei, printr-o sumă de non-euri sintetizată într-un eu fals.

Trei poeme, Niciodată voința altuia, Cloe nu doresc iubirea, Nu știu cine sunt. Îmi doresc să le împart cu cititorii mei.

O zi cu Pessoa.