Category Trăiri afective ale mele

  • Home
  • /
  • Category: "Trăiri afective ale mele"

M-am vindecat de matematică

De 30 iul., 2015 0 Trăiri afective ale mele , , 2

11823837_1027662223910598_1723063463_nPort întotdeauna o carte în geantă. De multe ori două. Intru într-o librărie sau alta și ma las ușor sedusă de un titlu. Ultima dată când am cedat fără să intenționez mi-am luat Dezvoltarea personalității de Carl Gustav Jung. Astfel am ajuns să port în geantă două cărți.
Am deschis-o pe cea semnată de Jung să o frunzăresc. Mă aflam acasă la Severin, căldura parcă se materializase și se lipise de mine fără nici un gând să mai plece, iar apatia pe care o descriam mi-a mișcat mâna pe coperta verde fără plăcerea de a citi.
Dezechilibrată fizic și psihic de la caniculă, după câteva pagini citite, m-am ridicat pe cearșaf și mi-am căutat o poziție comodă. Mă durea gâtul, mă deranja cotul.
Mintea reușise să se sustragă indiferenței de a fi din cauza toropelii.

Am citit și am umplut facebookul de citate, pe cont, pe pagina oficială Paula Dunia Aldescu. Jung, Jung, Jung.

După ziua aceea am revenit mai rar spre această lectură. Îmi pare rău că o sfârșesc și nu sunt pregătită să renunț la ea. Prelungesc cât pot relația dintre noi. O iau pretutindeni după mine, acum scriu și mă uit la ea, dar evit să-i sfârșesc ultimele pagini.

Urmează să fac asta. Înainte, deși se află pe facebook, o să notez și aici următorul citat.

Apoi există indivizi despre care nu se poate spune nici într-un caz că ar fi needucabili ci, dimpotrivă, prezintă anumite înzestrări, dar acestea sunt ciudate sau unilaterale. Desigur, cea mai frecventă particularitate este incapacitatea de a întelege matematicile care nu se mai exprimă prin cifre concrete. Din acest motiv ar trebui ca matematicile superioare să fie facultative în școală, căci formarea gândirii logice nu are nimic a face cu matematica. Drept urmare, pentru astfel de indivizi matematica superioară este complet fără sens și fără importanță, doar o caznă inutilă. Matematicile corespund unei anumite particularități intelectuale, pe care nu o poseda nici pe departe toți oamenii și care nici nu poate fi învățată. Aceștia nu pot decât să învețe pe de rost matematica, la fel cum ar învăța o serie de cuvinte absurde. Astfel de indivizi pot fi extrem de dotați în orice altă privință, în așa fel încât ei fie posedă deja facultatea de a gândi logic, fie și-o pot dobândi mai bine direct prin ore de logică. Jung, DP, p.168

MULȚUMESC, Jung.

Mi-am ales istoricul: Lucian Boia

De 29 iul., 2015 2 Trăiri afective ale mele , , 4

627x0Am verificat titlurile pe care le-am citit de Lucian Boia. Stătem ieri în fața unei mese special amenajate care conținea toate cărțile semnate Lucian Boia. Ah! Ce răsfăț pentru ochi, iar eu am citit doar 4.

Aseară, la librăria Cartea de nisip, Lucian Boia a lansat cartea Cum s-a românizat România. Nu am citit-o, dar mi-am cumpărat-o. O am în geantă, o port în geantă. Puteți oricare dintre dumneavostră să mă descoperiți cu ea în mână la Cărturești, Starbucks sau oricare altă cafenea din oraș.

Am ascultat cu interes discursurile de ieri, fie că a vorbit Robert Șerban, Cornel Ungureanu sau Lucian Boia. L-am ascultat chiar și pe Cornel Secu. Nu dau explicații.

Am privit, cât mi-a permis locul unde am șezut, și chipul lui Lucian Boia. Aici. În punctul acesta, fizionomie – personalitate, simt o contradicție. Un sentiment sâcâitor, absolut lipsit de cauze, nu-mi potrivește trăsăturile pe individualitate.

Am desprins din cărți individualitatea lui Lucian Boia. Mi-a revenit impresionabilă, electrizantă, lucidă. I-am acordat tot creditul de care dispun.

În realitatea mea de azi cu toate reprezentările ei am și o nevoie precisă: de a cunoaște istorie, de a cunoaște istoria poporului meu și a celorlalți.

Dacă mi-aș fi permis o întrebare ieri, aș fi formulat următorul gând: cum ne alegem istoricul?

Dacă mi-aș fi permis și un al doilea gând, aș fi sugerat un exercițiu de imaginație: un scurt scenariu despre cum să se predea istoria ca obiect de studiu în școli.

Nu am îndrăznit și nici nu m-a interesat să îndrăznesc. M-am încumetat să fac o poză pe care nu o s-o public. Nu sunt nici Mile Șepețan, nici Flavius Neamciuc. Poate dată viitoare o să fie unul dintre ei prezenți sau amândoi. De ce să nu ne intereseze istoria?

Istoria și gramatica limbii materne sunt obiecte de studiu obligatorii impuse de bunul simț.

Revenid, eu mi-am ales istoricul. Eu l-am ales pe Lucian Boia. Și vreau timp să-i citesc toate cărțile. Și masa din colț liberă de la Starbucks.

Cum s-a românizat România.

Să vedem cine este curios.

Notă: fotografia nu-mi aparține. Sursa aici. 

Marius Chivu și Marius

De 28 iul., 2015 0 Trăiri afective ale mele , 3

10560275_1107570789256859_3390412470613751821_oAm amânat. Nici în secunda aceasta nu sunt sigură de subiect. Sau dacă o să-l public. Încerc.

Am participat în luna iunie la un atelier de scriere intensivă coordonat de Marius Chivu. Paranteză: nu o să spun cine este Marius Chivu. O să presupun că toți cititorii mei cunosc numele.

M-am hotărât pentru un asemenea curs în timp ce luam parte la un workshop organizat de Sorin Onișor. Aceeași paranteză de sus este valabilă. Mai deschid una: nu am făcut curs de fotografie, am participat câteva ore. Punct.

În timp ce se ridica soarele deasupra mănăstirii Sfânta Ana de la Orșova, încântată foarte de atmosfera unui workshop de fotografie, m-am încurajat să îndrăznesc și eu să particip la un atelier de scriere. Cu eul și supraeul în negocieri, am scris o povestire și am trimis-o la o adresă de mail, condiția de participare la atelier: o povestire.

Am publicat de la mare ce am scris. Vamă 2, Vamă 3, Vamă 4.

Ce nu am publicat de la mare au fost impresiile mele. Am ajuns la Vama Veche târziu. Trecuse de miezul nopții. Am mers pe terasa pensiunii, una dintre terase, cea de pe acoperiș, am salutat niște oameni fără chipuri, am acceptat apartenența la grupul secret Vamaiot 3 și m-am retras în cameră pentru odihnă.

Dimineața la 10 a început cursul. Am salutat oameni cu chipuri de data aceasta. M-am pus la somn deținând voci și m-am trezit cu chipuri. În prima oră a cursului a trebuit să mă întorc. Mi-a plecat mintea în Anglia, la Malcom Bradbury, cel care a întemeiat primul curs de creative writing.

Marius Chivu: Dunia, unde ești?

Dunia: Mă gândeam la Malcom Bradbury.

Marius Chivu: În timp ce vorbeam eu?

Dunia: ?!

La toate orele de curs am studiat chipurile din jur. Am fost atentă la gesturi, la expresii, la tonurile folosite. Am participat la un asemenea atelier pentru a învăța, dacă este posibil, și este, să învăț să scriu mai bine. Pe lângă acest obiectiv, au mai existat și altele, microobiective. Fascinată de comportamentul uman, un atelier a prilejuit situații și întâmplări de a studia modul de a se purta al oamenilor. Am descoperit orgoliul fără margini, complexul de superioritate, perfidia, îngăduința.

Toate aceste observații, această apucătură a mea de a transforma oamenii în subiecte pentru studiu, le mut pe hârtie prin folosirea expresiilor nonliterare.

Marius Chivu: aici facem literatură, nu filozofie sau psihanaliză.

Dunia: Literatura presupune cunoașterea filozofiei sau psihanalizei.

Mi-am susținut această opinie până la sfârșitul atelierului. Am apelat în scris și în dialog la patetisme și observații psihologice. Cu fruntea sus și probabil foarte roșie la chip am. Greșit. Marius Chivu ne-a corectat. Lăsați-mă cu superlativul, renunțați la foarte. Să nu-l mai citesc, să nu-l mai găsesc în povestirile voastre.

Cu fruntea sus și probabil congestionată la chip nu m-am lepădat de Dan Puric. Nu l-am citit pe Dan Puric, l-am văzut în două piese de teatru și i-am adresat o întrebare la o conferință. Îmi place Dan Puric? Nu știu. Știu că nu-mi displace. La atelier am devenit țintă pentru ironia ușoară și gluma batjocoritoare. Misticismul lui Dan Puric nu este agreat de spiritul practic și aroganța lui Marius Chivu.

Hm! Impresia mea: Marius Chivu e arogant.

Rescriu: Marius este arogant. În urma atelierului Marius Chivu a devenit Marius, iar Marius este uneori bărbat. Am descoperit și acest aspect într-o săptămână. Aș mai avea de scris, dar nu-mi plac textele lungi pe blog și nu construiesc o confesiune, ci o relatare.

Mă opresc.

Concluzie: un atelier de scriere intensivă are efecte pozitive pentru iubitorii de scris, pentru toți aceia care aspiră să aparțină într-o zi tagmei scriitorilor.

Declarația mea: am învățat de la Marius Chivu și am învățat de la Marius.

Învățătură există.

Și experiență.

Frica de educație

De 27 iul., 2015 2 Trăiri afective ale mele , , 3

10329315_959001764109978_5541619498504414115_nExistă frică în lume, frica de Dumnezeu. Există fobiile. Mie mi-e frică de educație. Și autoeducație. Sunt sau nu sunt capabilă să educ un pui de om? Puiul meu de om, o fetiță de 5 ani.

Mă uit uneori lung la chipul ei. Atent. Examinez în amănunt să descopăr transformările educației. Nu de puține ori m-am întrebat de ce am făcut-o?!

La 26 de ani când am devenit mamă nu mă loviseră avatarurile speciei. Nici datorie nu am considerat că am în fața speciei. Absența avatarurilor și a datoriei mă derutează. Am ales să fac un copil. Între timp, copilul a crescut, eu m-am trasformat: fată-femeie, stăpână pe viața mea-responsabilă de altă viață, alt individ.

Mi-e frică de educație. Rolul de mamă mă face model, model pentru copilul meu. M-am întors de foarte multe ori să privesc în mine. Am zărit multe conflicte. Ce proiectez pentru copilul meu? Personalitatea educă prin impresionabilitate. Cantitatea de informație trece uneori pe locul doi. Ce dau mai departe ca stare sufletească?

Încă o dată mă mir de felicitările pe care le primesc femeile când anunță că sunt însărcinate. De ce felicitări? Pentru că ne-am reprodus? Că am permis genelor să-și prelungească supraviețuirea? Nu.

Felicitările sunt binevenite și justificabile după ce am crescut copiii, după ce le-am fixat rădăcinile, după ce i-am lăsat să zboare, după ce le-am permis să fie individualități.

Mi-e frică de educație. Să o fac, mai ales de cum o fac. CUM a devenit fundamental. Esența stă în acest CUM. Cum ne educăm copiii? Și cum ne autoeducăm pe noi?

Procesul de educație nu trebuie oprit nici la adulți. Mulți se opresc. Un alt motiv de îngrijorare pentru mine.

Există frică în lume. Mie mi-e frică de educație.

Vecină cu Hans Castorp

De 22 iul., 2015 0 Trăiri afective ale mele , 0

10606491_864159413594214_678906472853508769_nA oprit aerul condiționat și a deschis toate ferestrele. Diferența de presiune a umflat toate perdelele. Când părăsea bucătăria pentru a se deplasa în sufragerie corpul ei se împingea prin mătase. Și-a retras obrazul scârbită. Adulmecase praful de pe fibra textilă. Asta prima dată. Drumurile repetate între încăperi au obișnuit-o cu atingerea.
Veza nu mai isprăvea cu mutatul.
De foarte puțin timp, să fie o săptămână, Veza schimbase apartamentul. Trecuse de la două camere la trei. Complet nemobilat, noua casă o obligase să-și amplaseze cărțile pe podea, în cel mai umbros colț al sufrageriei.
În prima seară pusese perdele la ferestre. Să mai reducă vizibilitatea vecinilor. Întenționa să rămână o necunoscută pentru locatarii blocului. Cel puțin o perioadă. Nu voia nici măcar să salute. Pentru unele persoane, o bărbie picată în piept nu semnifica o lipsă totală de interes pentru celălalt. Celălat se oprea politicos, ținea ușa până Veza trecea cu geamantanul. Tot celălalt și-a oferit serviciile.
– Dă-mi voie să te ajut. Dar ce greu este. Ce conține?
– Cărți.
– Cărți?!
Surprinderea nedisimulată o amuza.
– Și aveți multe cărți?
– O întreagă bibliotecă.
Descurajarea afișată o amuza.
– Să aveți o zi frumoasă, vecina!
Apelativul a surprins-o și a descurajat-o pe ea. Atât de repede a devenit vecina. Ar fi dorit să mai amâne apartenența. Acest vecina o lega de bloc, de apartament, iar ea nici nu-și aranjase cărțile. Nici măcar un pat unde să doarmă nu avea. Dormea pe saltea. Pe jos. Totul era pe jos. Cărțile se aflau pe jos.
Veza dădu perdelele la o parte și merse la bucătărie. Ascultă cu urechea dreaptă. Trecu în sufragerie. Ascultă cu urechea stângă.
Nu mai dormea de două zile. Îi fusese somnul tulburat. În fiecare noapte se trezea nădușită. Se ridica de pe saltea, verifica cărțile, bătea din picioare și plesnea din palme. Mergea la bucatărie, aprindea lumina și repeta aceleași gesturi, bătea din picioare, plesnea din palme.
Se așeza la somn privind peste umăr. Ridica capul de pe pernă după ce se așeza confortabil în poziția de somn. Asculta. Verifica zgomotele cu fiecare ureche și se concentra până o lua durerea de cap. Ațipea repede.
Se plimba cu Hans Castorp. Corpurile le erau apropiate, se atingeau. La un moment dat l-a apucat de cot. Urcau spre pădure. O pădure deasă care promitea mult dorita senzație de răceală. Arșița îi zăpăcise pe pacienții sanatoriului. A ridicat capul să aprecieze distanța până la pădure. Ceva mânca pădurea. Un dinte imens alb, un fir lung de păr, un ochi necrescut parcă, dar care îi fixa pe cei doi plimbăreți.
– Te-am prins, te omor, te-am omorât! Sper!
Veza sărise din pat. Ținea strâns de făcăleț și lovea undeva în colțul unde erau așezate cărțile. După câteva lovituri a mers să aprindă lumina și să verifice.
Nu prinsese șobolanul. Avea un șobolan în casă care venise pe țevile de la bucătărie.

În fiecare noapte visa că șobolanul îi devorează cărțile. Că îi dispar lumile, poveștile, personajele iubite. Fără aceste lumi dispărea ea.

Cum să poată fi vecina, dacă e atât de nesigură pe existența ei?

A verificat și cărțile. A apucat Muntele vrajit. Neatins.

Hans Castorp se afla tot la sanatoriu.

Care cuib? Păcăleala lui Ken Kesey

De 16 iul., 2015 0 Trăiri afective ale mele , , 1

zbor-deasupra-unui-cuib-de-cuci-599x351V-ați întrebat vreodată de ce Zbor deasupra unui cuib de cuci? Eu niciodată până în această dimineață. Citeam ieri despre comportamentul cucilor.

Femelele de cuc depun un ou în mai multe cuiburi „adoptive”. Puii de cuc sunt crescuți de părinți adoptivi. (Richard Dawkins, Gena egoistă, p.235)

Ce a intenționat Ken Kesey să sugereze cu titlul? Iar mă simt năpădită de nimic, neființă și haos.

Mai departe despre comportamentul cucilor. Puiul de cuc aruncă din cuib celelalte ouă. Același Dawkins, aceeași carte, pagina 237: Se vâră sub un ou, potrivindu-l într-o scobitură din spatele său. Apoi, ținând oul în echilibru între aripile sale, se târăște încet spre marginea cuibului, până ce reușește îndeajuns ca să răstoarne afară din cuib oul, care cade pe pământ.

Mă simt bine în pielea mea de om, în această reprezentare. Dețin voință, am putere de sublimare. Și cel mai important, pot să mă tânguiesc nestingherită.

Rămân derutată: care cuib de cuci? Ken Kesey ne-a păcălit sau pe mine m-a păcălit.

* Imaginea aparține Redacției Maramureș

O dimineață albastră în St Kitts&Nevis

De 15 iul., 2015 3 Trăiri afective ale mele , , 1

Am trecut pe un domeniu nou: dunia.ro

Dispun de o adresă pe gmail: pauladunia21@gmail.com

Am acces la google analytics.

Cu google analytics, pe lângă funcția pe care o are, traficul de pe blog, ajung în locuri necunoscute sau în locuri în care visez să ajung în viața asta.

Zilnic, văd pe tabelul cu audiența Japonia. Prima dată mi-am zis că este o simplă coincidență. Cine să mă citească din Japonia? Dar în fiecare zi găsesc pe tabel Japonia. Ieri mi-am luat câteva minute să fac cercetare. Am căutat orașul. Am descoperit două: Chiyoda și Chuo.

ChidorigafuchiDin curiozitate, dar mai ales cu starea sufletească a celui care tânjește, înaintez aici o rugăminte: dragii mei români care mă citiți din aceste orașe, puteți intra cu mine în dialog? Am lăsat adresa de mail mai sus.

Ce colorat e la voi acolo!

Iar azi dimineață, un rătăcit, aici sigur este vorba despre un pierdut internautic, mă determină să silabisesc St Kitts&Nevis. Domnul Popescu! Domnul Popescu mi-a fost profesor de geografie. Mi-a fost profesor și m-a învățat geografie, profesori am mai avut.

saint-kitts-and-nevis-islandsSt Kitts&Nevis mi-a scăpat însă, complet necunoscut. Dar ce imagini bogate în culoare.

O dimineață plastică, vie, expresivă, albastră.

Cu drag, pentru cocalar, fii cool, poartă o carte

De 14 iul., 2015 1 Trăiri afective ale mele , , , 2

11741735_1018769614799859_1422815226_nMamanul meu, de foarte multe ori, își apreciază mâncarea pe care a gătit-o. Pe același model, alt nivel, azi o să-mi apreciez articolul de ieri.
Mi-a plăcut nespus de mult. Nespus, dar spun: fii cool, poartă o carte în geantă, în mână, în minte!

Încântată peste măsură de acțiune – poartă o carte! – mi-am permis să visez asociativ. Mi-am luat mai multe imagini, un tricou, o carte, o casă de modă.

Ce tricou, ce carte, ce casă de modă?

Un Tricou Inteligent marca Dunia. O să mai povestim despre asta. O carte; poezie, roman, nuvelă, psihologie. Casa de modă Dolce and Gabbana.

Sunt mică. Sunt mică prin comparație, prin efectuarea unui raport între casa de modă italiană și marca Dunia. Alăturarea provoacă râset. Am anunțat însă visul asociativ. Am puterea de a-mi îndeplini o dorință prin imaginație ca mijloc. Deja sunt de neoprit. Mijlocul cu care lucrez este inepuizabil și inconsecvent.

O să trec la confesiune. Am o slăbiciune pentru pantofii și gențile de la Dolce and Gabbana. Cu inițiativa de ieri –poartă o carte! – jucându-mă cu imagini și imposibile realizări, mi-am zis că un aliat ca Dolce mi-ar permite accesul la o anumită categorie de oameni. Am notat ieri și despre categorii.

Cu designerii italieni aș ajunge la clasa socială dominantă, grupul social care se bucură de privilegii datorită bogăției, la actori, la sportivi, la cocalari.

Pauză pentru amuzament.

Cocalarii, acei șmecherași de cartier, reprezintă grupul meu țintă. Vreau, îmi doresc nespus să am accesul la mintea lor. Să-i provoc să o folosească manierat, fin, stilat. Un șmecheraș cu o carte în mână într-o cafenea, în mall, la piscină sau ștrand, la barul unui hotel m-ar umple de satisfacție.

M-ar umple de satisfacție.

M-ar umple de satisfacție.

Nu s-a blocat tastatura, dar simt deja în mine acest sentiment. E copleșitor. La ei pot ajunge prin Dolce and Gabbana. Cocalarii au nevoie de admirație fără discernământ, iar eu cunosc asta. Dolce and Gabbana are o asemenea admirație din partea șmecherașilor.

Un proiect între casa italiană și Dunia, inițiativa de ieri – poartă o carte în geantă, în mână, în minte! – ar purta cartea în stilul de viață al șmecherilor.

Să plece îndemnul de la Dunia, prin Dolce and Gabbana, mi-e limpede reușita.

La asta am visat ieri.

Azi am povestit.

Cu drag, pentru cocalari.

Fii cool, poartă o carte!

De 13 iul., 2015 11 Trăiri afective ale mele , , 1

10447627_804511452892344_1362283271730232101_nDunia, ce vrei să faci cu blogul tău?

Am fost întrebată săptămâna trecută. Am fost întrebată și în lunile trecute, ba chiar și anul trecut.
De fiecare dată am ridicat din umeri. Prima reacție.

Suportând influențele unor personalități și persoane din viața mea, devenind atentă la nevoile indivizilor și ascultând mai mult în ultimul an, mi-e clar acum ce anume doresc. Am obiective și am un scop.

Exclamativ: Să fac din carte un accesoriu fashion!

Am ascultat și am observat. Există o știință, taxonomia, știința legilor de clasificare. O să încerc o clasificare:

Unele persoane se rușinează să fie văzute cu o carte în mână sau citind.

Unele persoane pretind că citesc din nevoia de a fi cool. A fi cool să se înțeleagă prin extraordinar, maniera reținută și interiorizată de interpretare în jazz-ul modern e doar pentru connoisseurs.

Stop. Recitiți.
Maniera reținută și interiorizată de interpretare în jazz-ul modern e doar pentru connoisseurs. Acesta este exemplul clasic de atitudine disprețuitoare, de prezentare în lume ca fiind cel mai grozav.

Recunosc și eu: desconsider mult asemenea atitudine. Mi-am propus să nu mai critic, să stau departe de critică. Nu reușesc întotdeauna, dar mă străduiesc.

Revin la clasificare.

1.
2.
3. Unele persoane citesc pentru a-și schimba caracterul, pentru a deveni cea mai bună versiune a lor. Eu numesc această versiune: Dumnezeul din mine, căci eu sunt DumnezEu.

Cu această clasificare, mi-am propus să muncesc cât mă ține mintea, e limitată din păcate, la a face din carte un accesoriu fashion. Nu cunosc neapărat mijloacele prin care o să ajung la scop, dar intenționez să mă folosesc de tot ceea ce dispun: un vocabular bogat, lecturi multe, un chip drăguț, șarmul personalității, senzualitatea inteligenței, sfaturile și sugestiile unei foarte dragi femei care mă sprijină în această idee nouă sau veche a unei aventuri donquijotești.

Despre obiective nu o să notez acum, o s-o fac gradual sau nu o s-o fac. Acțiunea aceasta depinde de interacțiunea sau lipsa de interacțiune cu cititorii. Aici am lansat doar un anunț.

Cartea – cel mai scump și neprețuit accesoriu al omului.

Fii cool, poartă o carte în geantă, în mână, în minte.

Doar poart-o!

Cartea.

Poart-o!

Habanera, numele unui dans popular de origine cubaneză

De 9 iul., 2015 0 Trăiri afective ale mele , 2

Momentul muzical face parte din opera Carmen compusă de Georges Bizet.

Georges Bizet a fost un compozitor francez celebru mai ales datorită acestei opere.

M-am bucurat să ascult acest fragment sâmbătă seară la un eveniment monden, 2 Years of Adrian Mureșan. Interpretat de 4 fete la violoncel și vioare, îmi pare nespus de rău că nu le cunosc numele pentru a-l nota, mi-am încordat auzul să identific compozitorul.

M-am înșelat. Am crezut că ascult Tango de Sabin Pautza. M-am ridicat și am întrebat.

– Domnișoară, mă scuzați, ați cântat Pautza?

– Nu, am cântat Carmen, Habanera. Dar ce ciudat, de unde știți?!

– Merg la Filarmonică.

Trist. Câtă lumea funcționează după stereotipii! Participarea la un eveniment fashion mi-a anulat, în fața domnișoarei, cunoașterea unor asemenea opere. M-am așezat cuminte pe locul meu. Am ascultat și am aplaudat. Încântată și ușor întristată. Orice au mai cântat după Habanera a rămas neidentificat. Nu m-am mai străduit.