Category Trăiri afective ale mele

  • Home
  • /
  • Category: "Trăiri afective ale mele"

Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând

De 24 iun., 2015 0 Trăiri afective ale mele , , 1

10402741_806304466046376_4929630621776096980_nAfară plouă. Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând. Locuințele lacustre se află departe. Aproape, foarte, a fost noaptea de Sânziene. Din nou, porțile cerului s-au deschis.
Pe Leto, câinele, nu l-am pândit ca să-i înțeleg graiul. Credințele populare amintesc și despre asta. Magia acestei nopți cuprinde și tainele animalelor.

Sunt la mare depărtare de credințele populare, dar noaptea de Sânziene nu o las niciodată să treacă fără să amintesc despre, fără să vorbesc despre.

S-au deschis porțile cerului, s-au deschis porțile cerului!

Îi datorez înclinația pentru noaptea de Sânziene lui Mircea Eliade. Am citit cartea în liceu, m-a impresionat, s-a fixat prin multe imagini fără să-mi transmită neapărat ceva.

Dacă există magie în lume, pentru mine în această noaptea ar putea să se manifeste. Pentru că o aștept. Am așteptat-o în fiecare an de la lectura cărții lui Eliade. O legătură de chei, camera Sambo, un sărut, o pădure, o Ileană. Imagini, impresii, luciditate pierdută.

Afară plouă. Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând. Locuințele lacustre se află departe.

George Bacovia.

Cu 2 centimetri la Acropole

De 23 iun., 2015 3 Trăiri afective ale mele , , 2

11647263_1006915089318645_1379959267_nDin mai multe motive, anul acesta am ales să-mi petrec ziua de naștere printre bolovani. Am privit cerul, am privit pământul. Ce iese din îmbinarea lor? La mine a ieșit Atena.
Am plecat, am zburat acolo unde s-au pus bazele civilizației occidentale.
Vineri am urcat la Acropole. M-a bătut soarele în cap și m-au bătut sandalele. Bătută pe vertical, m-am așezat la un moment dat să mă uit.
De foarte multe ori îmi zic: uită-te, observă, reține!
Căci de foarte multe ori privesc, dar nu rețin.
Atrăgându-mi atenția, poziția trupului s-a modificat. Am ținut spatele drept. Cu acei 2 centimetri câștigați pe care îi pierd din cauza apăsărilor zilnice, m-am ridicat spiritual. Am experimentat o stare.
O să încerc să descriu dispoziția. Mi-e teamă că o să eșuez, dar mă străduiesc. Încep.
M-am detașat de orice și oricine.
Am încetinit intelectual.
Am sorbit apă.
Multă apă.
Mi-am privit corpul, am luat cunoștință de mine.
Un individ.
O femeie.
Am zâmbit.
Soarele mă bătea în cap.
Sandalele mă băteau.
Am slăbit contactul cu realitatea.
M-a izbit frumosul.
Frumosul individului și frumosul manifestat de individ.
Am coborât veselă.

Și am așteptat cea mai lungă zi din an, 21 iunie.

Și eu sunt Napoleon al III-lea

De 17 iun., 2015 0 Trăiri afective ale mele , , 4

10357128_877377712272384_3389978403910639791_nAm citit foarte puțin în ultimul timp. Ceva sau cineva m-au ținut departe de carte. De două zile jelesc. Am nevoie de carte, să o răsfoiesc, să o țin pe genunchi, să mă aplec asupra ei.
Ieri m-am însoțit cu Lucian Boia și Napoleon al III-lea.

Mi-e tot mai drag acest personaj. Îmi revine ca personaj, personalitatea i-o construiesc din fapte. A schimbat fața Parisului. A pierdut Alsacia și Lorena. A sprijinit România. A avut putere, dar nu a avut influență.

Tot mai mult mă simt un fel de Napoleon al III-lea. Simt că nu am nici o influență. Schimb viețile celor care ajung în preajma mea, dar nu am nici o influență. Orice discurs am, îl pierd. Mă gândeam la cauze. Mi-au venit în minte intimitatea, relația de prietenie, vârsta. Nu mă bucur de prestigiu, ci de un cadru prea intim. Conștientă de acest fapt, fac adesea apel la autorități.

Nu am zis eu, au demonstrat-o Freud, Darwin, Dawkins, Simone de Beauvoir, Huxley.

Prin apelul la autorități, i-am umplut și m-am umplut de ridicol. Multe râsete în jurul meu. Mi-a plăcut că nu mi-am retras admirația pentru aceste personalități în fața prietenilor. Nu am atacat, nu am luat-o la fugă. M-am agitat. Încă mă agit, încă mă copleșește sentimentul că ceea ce spun eu nu are importanță.

Nu am influență, a rostit-o Napoleon al III-lea. Rostesc și eu acum.

Mă întorc la cărți, au fost și rămân cele mai bune prietene. Nu au râs niciodată de mine și nu m-au abandonat. Le iubesc. Cred că și ele mă iubesc pe mine.

d. Vamă

De 16 iun., 2015 0 Trăiri afective ale mele , 2

MFNK5283

Foto: Monica Finkelstein

Am revenit din Vamă. După 6 zile de scriere intensivă, ieri am păstrat tăcerea pe blog. Nu mi-a dat nimeni nici o temă.
Liberă și fără o direcție pentru a scrie, m-am concentrat pe munca de la Cuvinte de vânzare. Mi-e greu să formulez un text despre Atelierul din Vamă. Mai mult simt. Simt despre.
Clar simt că este foarte greu în grup.
Asta e clar.
Mai departe, echivoc. Reputație, admirație, autoritate, caracter, fapte, întâmplări, cum să le așez? Cum să mi le interpretez? Ce să păstrez și cât să păstrez?

În următoarele zile promit să revin plină de cuvinte.

Vamă 4

De 12 iun., 2015 0 Trăiri afective ale mele 1

4Am terminat paharul de Sprite fără să știu că ar fi trebuit să aibă gust de pisică. Urma să aflu în curând.

Corectez. Firește că nu ar fi trebuit să aibă gust de pisică. Aroma dă unui produs un gust plăcut. Asta cunoșteam, asta așteptam.

Înșelată la gust, am început să cercetez paharul. L-am ridicat unde era lumina mai puternică. Lucea, fără stropi de apă uscată sau detergent.

L-am mirosit. Ce fler! Emanația neplăcută m-a izbit. Am început să caut pisica. Aici se impunea existența unei pisici. O pisică care a ajuns în paharul meu.

Cum? Cum a ajuns în paharul meu?

Am cercetat în jur. Cu ochii mijiți, căutam să descopăr ce s-a întâmplat. Mi-a atras atenția Mara, fetița prietenei mele. La un metru de ea se aflau multe jucării răsturnate cărora nu le acorda nici o atenție. Totuși se ocupa intensiv cu ceva. Nu reușeam să văd, stătea cu spatele la mine.

M-am ridicat. Am pășit încet până lângă ea. M-am pus în genunchi și am întrebat-o ce face.

– O ajut pe mama, spăl paharele în locul ei. I-am promis că o ajut la bucătărie.

Am zâmbit. Gustul de pisică persistent m-a determinat să mă șterg pe gât.

Mara spăla paharele în recipientul cu nisip al pisicii.

Prietenii mei și-au luat pisică.

 

 

Vamă 3

De 10 iun., 2015 3 Trăiri afective ale mele 5

11324129_878585165541655_223163589_nDe două zile aștept să-ți scriu. Am refuzat să o fac, știu că o să înțelegi. Pentru că te iubesc, și pentru că mă iubești, mi-am permis aceste două zile. Am tăcut. Am avut grijă de tine. Am ținut în mine toate mizeriile pe care aș fi fost capabilă să le scot pe gură.

Și neadevăruri. La nervi exagerez. Cu luciditatea pierdută mă simt ca un animal conștient că va urma un atac.

Am reluat în acest interval toată prietenia noastră. De la școala primară până în prezent. Înainte și după tot ce s-a întâmplat. Viața noastră se împarte acum din cauza faptei tale.

Prima mea reacție, furia aia oarbă care pe mine mă ofensează după ce mă calmez, ți-a adus câteva cuvinte urâte și dure. Nu o să ți le scriu, pentru că refuz să-mi recunosc și mie o asemenea slăbiciune. Îți cer însă scuze.

Scuză-mă, draga mea prietenă. Ai fost și rămâi draga mea prietenă. Te iubesc. Nu-mi pot schimba sentimentele pentru tine, dar îmi pot schimba comportamentul. Știu că poți înțelege asta, și la fel cum eu ți-am purtat de grijă păstrând tăcerea două zile, la fel o să procedezi și tu cu mine, o să ai răbdare. Am nevoie de timp.

Mărturisesc, acum nu știu ce simt și cum să mă port. M-am surprins vorbind singură, ieri am ajuns în grădină și nu știam ce caut acolo. Mi-am privit palmele transpirate, le-am șters de fustă și am intrat în casă. Nici mai târziu nu mi-am amintit ce naiba căutasem în grădină.

Poate o să mă ajuți tu. Uite, îți scriu și pentru a-ți cere ajutorul. Fă-mă să înțeleg, de ce el?! De ce soțul meu?

Ce nevoi te-au împins către el? Ce gândire ai avut pentru a risca o prietenie ca a noastră? Mi-ar plăcea să-mi povestești, m-aș putea chiar bucura pentru voi. Dă-mi voie, printr-o explicație sinceră, să mă bucur pentru voi. Stă în puterile tale să-mi alungi copleșitorul sentiment de umilință. Voi vă aveți unul pe altul, eu am rămas brusc fără amândoi. Patetic, știu. O femeie între atâtea femei părăsită de bărbat! Ce clișeu!

Da, dar ceea ce simt e departe de a fi ceva comun. Eu singură simt.

Te iubesc, iubește-mă și tu. Dă-mi o explicație.

Vama 2

De 9 iun., 2015 6 Trăiri afective ale mele , 2

11267621_878052022261636_355171190_n4 dimineața, momentul măturătorilor și al gunoierilor. Și unii, și ceilalți stau cu capetele în jos. Cerul nu este cu ei. Nu îndrăznesc să-și ridice ochii lipsiți de expresie.

Vieți fără expresii, doar cuvinte înșirate, automatisme, supraviețuire. Poate un măturător să-și pună vreo întrebare despre sens?!

Gunoierul caută în tomberon. În viața oamenilor fără strop de culoare și obiectele își pierd vopseaua.

Scoate la un moment dat ceva, nu din el, din adâncurile ființei, ci din recipientul lipicios.

– Un pește, o balenă! Îi lipsește coada.

Măturătorul, un tânăr de 21 de ani, ridică capul. Se sprijină în coada de mătură. De la subraț un păr negru și des făcea concurs cu mătura de nuiele. Tricoul de bumbac cu literele D și G i se lipise de abdomen. Privea la gunoier și la cafeneaua în fața căreia se afla.

Zgomot de sticle care se ciocnesc și de motor turat. Iz de fructe stricate și alcool. Cineva ieșise să așeze scaunele la terasa cafenelei. Mașina de gunoi se îndepărtase.

Tânărul care mătura rămânsese în aceeași poziție, sprijinit cu mâna de coada măturii. Se holba la cafenea, iar ochii lui nu exprimau nimic.

– Ce te uiți, țigane, am făcut deja casa, mai bine mătură în continuare?!

Atunci! Fix atunci un licăr în ochii lipsiți de expresie. O scânteie. Ce fel de scânteie? Inteligență, excitație, furie, neputință?

– Mătur!

Ochii înapoi la mătură, capul plecat. Cerul nu este de el.

– Mătur!

Notă: nu am corectat textul. Ar trebui reformulat adâncul ființei și fraza următoare:  De la subraț un păr negru și des făcea concurs cu mătura de nuiele.

Exercițiu de scris în Vama Veche

De 9 iun., 2015 1 Trăiri afective ale mele 3

11355641_877800802286758_25579151_nÎn împrejurări neașteptate, Mia și Petru s-au aflat în același timp la Paris. S-au sărutat pe obraz mirându-se și bucurându-se de un asemenea prilej.

– Bine că ne întâlnim la Paris, așa, în stația de metrou, dar la Timișoara nu ajungem să bem ceva

-Eh! Ne mai întâlnim și cu o fostă colegă a mea de facultate. O să-ți placă de ea.

-Da?!

-Mda! Îți fac cunoscut un lucru despre ea. E romantică și mistică. Ai putea să nu faci prea multe comentarii?

Petru clipi des. La masa de la terasa mica, îngrămădită, plantată în trotuar, a încercat să le lase pe fete să-și ducă eternele discuții despre nemulțumirile legate de bărbați. A ascultat, a privit mult în altă parte, și-a aranjat pantalonii peste espadrille, dar a prins o concluzie rostită imperativ.

-Eu m-am lăsat de bărbați. De 6 luni nu am mai făcut sex și mi-am propus o pauză de un an de zile. Să mă bucur exclusiv de mine și nevoile mele

-Da, măi, fetelor, ce să faceți și voi dacă până să ajungeți la prinț trebuie să treceți de șapte pitici hidoși! Sau serii de pitici hidoși.

Corectat:

În împrejurări neașteptate, Mia și Petru s-au întâlnit. S-au sărutat pe obraz mirându-se și bucurându-se de un asemenea prilej.

– Bine că ne întâlnim la Paris, așa, în stația de metrou, dar la Timișoara nu ajungem să bem ceva

-Eh! Ne mai întâlnim și cu o fostă colegă a mea de facultate. O să-ți placă de ea.

-Da?!

-Mda! Îți fac cunoscut un lucru despre ea. E romantică și mistică. Ai putea să te abții din a face comentarii?

Petru clipi. La masa de la terasa mica, îngrămădită, amplasată în trotuar, a încercat să le lase pe fete să-și ducă eternele discuții despre nemulțumirile legate de bărbați. A ascultat, a privit mult în altă parte, și-a aranjat pantalonii peste espadrille, dar a prins o concluzie rostită imperativ.

-Eu m-am lăsat de bărbați. De 6 luni nu am mai făcut sex și mi-am propus o pauză de un an de zile. Să mă bucur exclusiv de mine și nevoile mele. ???

-Da, măi, fetelor, ce să faceți și voi dacă până să ajungeți la prinț trebuie să treceți de șapte pitici hidoși! Sau serii de pitici hidoși.

 

 

Să desfacem zilele în felii de tort

De 28 mai, 2015 2 Trăiri afective ale mele 3

11269795_989803561029798_6550662637413209041_nAm ajuns săptămâna trecută în cel mai fericit loc de pe pământ. Așa am auzit, eu am cu totul altă părere. Am vizitat Disneyland, Paris.

Mărturisesc fără rușine, Disneyland, într-o porție prea mare, să desfacem zilele în felii de tort, după prima felie mă apucă greața de la atâta zahăr sau fericire.

Doar chipul Marei neatins de reprezentările urâte ale lumii, însuflețit și jovial m-a determinat să las atmosfera aceea să mă cuprindă. Am furat nasuri, am scos limba, m-am lăsat plimbată în cărucior de Mara, am consumat sucuri acidulate și am mâncat cartofi prăjiți. Fericirea ține de o plăcere pe care corpul o experimentează, dar căreia nu-i poate prezice riscurile.

După prima felie de tort, o zi întreagă în parc, a doua zi am luat trenul spre Paris. Destinația: Rue Montorgueil, stația Chatelet Les Halles. M-am întâlnit acolo cu o fostă colegă de facultate și Sorin Oncu. Pe tren am călătorit cu Simone de Beauvoir, Memoriile unei fete cuminți. Dau mai departe din paginile citite pe tren: iubirea să motiveze, nu să mărginească. Acesta este sublimul după felul meu de a fi.

Am ieșit din stația de metrou, după o scurtă plimbare subterană, și înainte de întâlnirea cu subiecții umani m-am întâlnit cu soarele și vântul, o adiere ușoară de mai care mi-a lipit cămașa plină de mustăți desenate de piele. Am o piele exagerat de sensibilă. M-am înfiorat de atingere și de agitația străzii. Am tras aer în piept și am încercat să cuprind cu ochii o imagine care să poată acum să-mi provoace o stare.

Descriu o stare. Suspin după viața de la Paris. Nu mă interesează arhitectura, sistemul sanitar sau cel de învățământ, ci istoria oamenirii cum s-a scris acolo. Ce subiecți umani, ce diversitate!

Ne-am așezat la o terasă în plin soare. Mi l-am dorit mult, deși de vreo câteva ori i-am refuzat atingerea căutând umbra. Am făcut cunoștință colegilor mei și i-am recomandat: Sorin Oncu, foarte cinic, și Daniela Bădău, aproape pariziancă, mistică.

Am avut la Paris, pe strada rue Montorgueil, apoi sus pe terasa Pompidou, o foarte spumoasă conversație. Daniela a observat la un moment dat agreabilul acelei după amiezi. I-a atras atenția un cuvânt folosit de mine: îndoielnic.
Ah! Ce frumos sună, îndoielnic. Nu am mai vorbit de mult timp atât de mult în limba română, ce zi agreabilă am petrecut și ce companie!

Am aprobat-o cu o pasiune nestăpânită. Da, compania și subiectele au provocat o stare cu efecte savuroase. I-am sorbit pe amândoi din priviri și le-am fost recunoscătoare pentru desăvârșirea pe care și-o doresc și propun ca ființe umane. Pe Sorin l-am anunțat răzând că dacă o să-mi scriu vreodată autobiografia el o să apară la influențe. Influența lui asupra mea e binefăcătoare. Întotdeauna îmi arată și alt unghi, și altă percepție. Ne-am despărțit la apusul soarelui, Sorin s-a pierdut în mulțime, eu și Daniela într-o gaură neagră de metrou.

Am fost sau nu în cel mai fericit loc de pe pământ, nu știu, dar am experiența unor ore strălucitoare datorate minții umane.

Disneyland, Mara, Paris, desăvârșire!