MĂ GÂNDESC LA VOI

De 15 mai, 2023 0 No tags 0

Citesc Arhipelagul Gulag, volumul II. Citesc Behave de Robert Sapolsky. Mă uit pe HBO la Familia Durrell. Gospodăresc în continuare, dar cu lehamite. Am o dispoziție proastă pe care o simt ca un bolovan legat de piciorul meu. Am aflat ieri de un bebe cu un diagnostic de neuroblastom.

Azi mâinile au refuzat să mă asculte. Am scăpat tot ce am putut din mână. Un borcan l-am făcut țăndări. O cană am lipsit-o de toartă. Un ou l-am spart pe gresie. Aparatul cu abur de la Kaercher l-am stricat, o tragedie în felul ei pentru mine.

Nu pot să nu mă întreb. La ce-i folosesc omului toate bunurile materiale când un copil de 18 luni cade pradă bolii? Îi folosesc. Să plătească investigații, consultații, operații. Să se hrănească în tot acest timp. Pare ceva indecent să te hrănești într-un asemenea context.

Am ieșit azi dimineață cu Mara s-o conduc la școală. Am tras aerul de primăvară în piept. A răsărit soarele, o nouă zi. Așa, și? Ce mai înseamnă toate astea pentru o mamă?! Întrebări. Nu caut, nu-mi dau răspunsuri. Nu mă mir. Nu mă lamentez. Caut să-mi schimb dispoziția.

Am trimis câteva rânduri mamei și niște emoticoane. Mă gândesc la voi. Atât. Inutilitatea mă irită. Prin casa mea au trecut elfii. Așa mă exprim când este vorba despre ziua de curățenie. N-am flori. Vaza e goală. Am spălat-o. E întreagă. Mara o să meargă la Operă cu școala. La prânz mergem la mall să cumpăram o rochie. Boală, neputință, activități zilnice, nevoi personale, mall și gânduri morbide pe care încerc să nu le bag în seamă.

Viața m-a năucit de aseară. Mă pun să citesc. Nu știu ce altceva să fac.

PĂPUȘĂ DE PLASTIC SAU REGELE E GOL

De 12 mai, 2023 0 No tags 0

Ieri seară am avut o nouă întâlnire pentru proiectul #poartariduri. Carmen, muza și cu mine ne-am dat întâlnire la Cazarma U care adăpostește sculpturile a aproape 80 de artiști. În următoarele șapte luni Cazarma U poate fi vizitată. Expoziția se numește după sculptură / sculptura după. Mergeți, priviți și întrebați-vă! Aflați cine sunt organizatorii și cine sunt artiștii. Reveniți pe blog la secția comentarii.

Noi trei, Carmen, muza și cu mine, am căutat locuri cu lumină pentru a evidenția chipurile ridate. Sunt ridurile de disprețuit?

În fiecare zi îmi apar pe rețelele de socializare reclame despre intervenții asupra chipului, în special injecții. În fiecare zi îmi apar reclame despre cum anume să mă îmbrac, să mă machiez, să-mi cresc copiii. În fiecare zi primesc invitații la evenimente.

În acest context, vin și eu și le spun femeilor să poarte riduri. Să-și hrănească mintea. Să accepte îmbătrânirea. Nu mai ocolesc acest cuvânt. Orice intervenție asupra trupului nu oprește procesul de îmbătrânire.

E alegerea și misiunea mea să-i arăt Marei că frumusețea nu presupune tăierea trupului ca pe consum. Frumusețea este subiectivă și schimbătoare.

M-am ferit să mă adresez direct femeii. Mereu i-am vorbit femeii, dar m-am ascuns cu ajutorul limbajului. Asta ca să nu dau și să nu mi se ceară socoteală. Cine ești tu să ne spui nouă?! Pentru că nu sunt nimeni în acest context. De aceea am preferat exemplul personal. V-am arătat ce fac, cum fac eu. Eu stau departe, de prezent, de intervenții. Eu citesc. Eu umblu la conferințe. Eu ies la teatru, balet, filarmonică. Eu îmi duc copiii să-i infectez cu artă. E o tot o formă de ipocrizie. Nu v-am cerut să faceți la fel, dar am sperat să vă influențez.

Începând de azi sau doar azi, mă adresez direct, fără fofilare, fără limbaj subversiv. Unele femei, în urma operațiilor, arată ca păpușile de plastic. Datorită vremurilor, întâlnirile dintre noi au devenit absurde. Cele operate pretind că nu ne sare nimic în ochi. E plin de regi goi care se plimbă pe stradă, dar nici măcar un copil nu mai atrage atenția.

Ca femeie, mă îngrijesc. Îmi vopsesc părul, mă pensez, îmi fac manichiura și pedichiura, merg la epilat. Vara, de câteva ori, îmi vopsesc și sprâncenele. Se decolorează. S-a întâmplat o dată ca Mara să aibă o criză. S-a pus pe plâns din cauza sprâncenelor. Au trecut ani de atunci. Am povestit ca să arăt că Mara s-a exprimat. Adulții nu o fac. De ce? Deoarece provoacă răni emoționale. Deoarece fiecare alege cum intervine asupra corpului. A doua afirmație o înțeleg și o respect. Fiecare alege cum intervine asupra corpului. Prima parte mă derutează. Observăm buzele imense, mușchii paralizați. Ne prefacem că nu observăm și ne forțăm să nu ne holbăm. Nimeni nu reacționează ca Mara sau nu strigă că regele e gol.

Am în familie femei cu buze imense. Am prietene cu diferite intervenții. Am vorbit despre. Fiecare femeie are motivele ei. Indiferent de motive, să te prefaci este contrar firii umane care se miră instinctual când nu recunoaște ceva. Femeile se recunosc din ce în ce mai puțin, iar eu m-am poziționat în tabăra femeilor cu riduri.

Port riduri. Vă arăt ridurile. Vă arăt alte femei care poartă riduri. Îngrijiți-vă cu apă și săpun, cu botox și colagen, dar nu vă transformați în păpuși de plastic. Sunt absolut convinsă că nu o să vă îmbunătățească viața.

Azi asta susțin.

Foto: Carmen Vulpea boemăpa

TINERI ȘI BĂTRÂNI PENTRU BINELE COMUN

De 11 mai, 2023 0 No tags 0

Trecută de jumătatea vieții, aproape 40 de ani, încep să devin conștientă de îmbătrânire. Nu mă refer la mine. Adulții din copilăria și prima mea tinerețe au îmbătrânit. De aceea, uneori îi privesc ca pe niște străini. Cine sunt toți acești oameni? Mamanu seamănă izbitor cu tătaie. Îl recunosc pe el. O pierd pe ea. Tata s-a micșorat la trup. Nu-l mai caracterizează vigoarea. Obosește. Respiră greu. Unchiul cel mic din partea mamei a luat alură de bărbat copt.

Am prins de veste că rolurile s-au inversat. Părinții au luat locul bătrânilor, iar noi am luat locul părinților. Ce s-a întâmplat în acest timp? De ce mă simt luată prin surprindere? Oare nu i-am privit?! Cred că nu i-am privit suficient. Acum îi privesc deoarece nu-i recunosc.

Ocupată cu tinerețea, să fiu luată în seamă, m-am trezit că lupt cot la cot cu bătrânețea. Bătrânețea duce aceeași luptă. Să fie luată în seamă. Tinerețea și bătrânețea, în țări ca România, suferă de nebăgare în seamă. Tinerii că sunt prea tineri, bătrânii că sunt prea bătrâni. Tinerii au ceva de spus, iar bătrânii mai au ceva de spus, unii dintre ei, firește!

Prinsă la mijloc, îmi întind ambele mâini. Ajut tinerii, sprijin bătrânii. Temperez intensitatea celor de la începutul vieții. Potolesc disprețul celor de la finalul vieții. Poate rolul celor de la mijloc, părinții, ține de împăciuire. Să creștem toleranța categoriilor de vârstă. Să nu ne mai respingem din cauza reprezentărilor. Un tânăr și un bătrân își reprezintă diferit viața, dar amândoi formează un potențial. Combinarea vitalității cu experiența ne-ar face viața mult mai suportabilă. Constantin Flondor n-ar mai trece orb și indiferent pe lângă lucrările colegilor mei de la master. Andrei Șelaru ar crea alianțe cu profesori înaintați în vârstă. Tinerii și bătrânii se pot folosi reciproc pentru binele comun.

Binele comun este scopul. Demnitatea românească ar fi consecința. Alianțele construiesc viitorul. Oricum ar fi, viitorul vine peste noi.

Foto: Carmen Vulpea boemă

CE VEZI AIA FACI. CHIAR AȘA SĂ FIE?

De 9 mai, 2023 0 No tags 0

Cât nu-mi plac vremurile pe care le trăiesc, și nu-mi plac, le prefer altor vremuri din trecut. Oamenii nu au fost niciodată mai buni, mai curați, mai decenți. Oamenii au fost mai naivi, mai nespălați, mai neștiutori. În trecut ne-am certat și ne-am ucis din lipsa de informație. În prezent ne certăm și ne ucidem din exces de informație.

Filozofii și cunoscătorii de suflet și-au construit sistemele de gândire și tezele pe datul omenesc. Ne-am născut buni. Ne-am născut răi. Resping aceste convingeri. Am ajuns la concluzia, din experiență și mai ales din istorie și psihologie, că ne naștem capabili. Ființa umană se naște capabilă de bine și de rău. Nu ne naștem buni și cu siguranță nu ne naștem răi. Un om nu se apucă să mintă, să fure, să ucidă, să lovească dacă nu e creștin. Un om se apucă de mințit, de furat, de ucis fără educație, în special fără cei șapte ani de acasă. În ciuda cerinței creștinești de a boteza un nou născut pentru a-l spăla de păcate, adultul este cel care are nevoie de botez dacă-l interpretăm ca un pahar de apă aruncat în față. Ne trezește. Adulții dorm pe ei, în ei. Copiii sunt puri și curioși. În primele zile după ce l-am născut la Mateiu, îi trăgeam în piept respirația. Aia e Curățenia și nici un preot, nici un ritual nu are ce să spele.

Condițiile de viață și educația fac diferența în oameni. Vă dau două exemple. Englezilor li s-a părut de drept să colonizeze, să ocupe India, să lupte cu localnicii pentru teritorii și resurse. Citiți-l pe Winston Churchill. Iranienilor (probabil majorității) li se pare de drept să aibă control de viață și de moarte asupra femeii. Aici nu e vorba despre suflet, despre a acționa întru bine sau întru rău. Aici este vorba despre obișnuințe, influențe și condiții de viață. Ce vezi, aia faci! Până la urmă e atât de simplist comportamentul uman.

Creierul însă ne dă ghes. Cei mai buni dintre noi rezistă condițiilor de viață. Luăm ca atare naționalitatea, genul, religia și banul cu ajutorul educației. Dacă ești crescut pentru joacă, bine binele comun, pentru umanitate, atunci nu o să începi să-ți dai importanță prin ceea ce își permit părinții tăi. Părinții își permit financiar, iar copiii își permit impertinențe în funcție de adidași, telefoane și Moncler. Condițiile de viață ne definesc fără educație. Pe de altă parte, cu educație, condițiile de viață ne dau o direcție. Te-ai născut cu privilegii, îmbunătățește și viața celorlalți. Te-ai născut fără privilegii, îmbunătățește-ți ție viața, apoi participă activ la binele comun.

Binele comun începe cu binele personal trecut prin primii ani de acasă. În primii ani te joci și înveți să zici Poftim, Mulțumesc, Scuze, Cu plăcere.

Mulțumesc că citiți articolele de pe dunia.ro

Foto: Simona Nutu

70% ȘANSE SĂ MĂ ÎMBOLNĂVESC

De 8 mai, 2023 0 No tags 0

Am fost cu Mateiu la doctor pentru control. Am programat-o pe Mara pentru vaccinul HPV. Merg cât pot pe prevenire. Previn ce pot la copii și la mine. Am pus fasole la fiert. Am băgat haine la spălat. Am trimis crini imperiali unei prietene. Mă gândesc la oamenii aceia care s-au hrănit cu un cal mort, cu lubrifiant pentru roțile roabelor, cu licheni. În continuare citesc Arhipelagul Gulag de Soljenițîn.

Am început să visez șerpi bătrâni și bolnavi. Mi-am interpretat singură visele. Este vorba despre tata. A îmbătrânit, iar realitatea se suprapune cu literatura. Tata a ajuns Moromete ramolit. Nu și-a pierdut agerimea și integritatea, dar e plin de anxietăți. Nu mai este Tata, autoritatea, instanța morală, conducătorul. S-a micșorat la trup și la însemnătate. În prezent este taie. A fost cea mai inteligentă persoană din viața mea. Educația făcută cu cureaua m-a îndepărtat. L-am urât. De aceea gândiți-vă bine înainte să vă descărcați frustrările pe copii. Chiar vreți să provocați asemenea sentimente în ei?! Violența și vulgaritatea nu i-au știrbit din erudiție. Am păstrat lecția aproape de manual a unui caracter care și-a dorit mai mult de la viață, dar circumstanțele și familia l-au ținut la nivelul supraviețuirii. A îndrăznit să viseze, dar nu a riscat până la capăt. A avut două fete de hrănit, îmbrăcat și educat. De aceea bătăile lui au duhnit de dușmănie. Mamanu dacă mă amenința cu bătaia, râdeam. El dacă amenința, împietream. Stăteam nemișcată, așteptam, plângeam și uram.

În copilărie, pentru orice situație, conflict, îndrăgosteală, educație, tata recita poezii, în special Alecsandri și Eminescu. Când se însuflețea de pasiune combinată cu alcool, scotea cartea de istorie și citea despre Antonescu. Din Soljenițîn, Arhipelagul Gulag, a citit un volum. De ce să mint?! Am citit un volum. Mi-a ajuns.

Prezentul e derutant. Traversăm faze. Mara trece în adolescență. Mateiu trece prin crize. Eu trec spre maturizare forțată de îmbătrânirea părinților. Nu mai are intensitate trecutul. E valoros ca memorie. Ce aș fi fără amintirile mele? Cine aș fi fost fără suferințele mele? Cum aș fi fără râsul meu?

Zilele trecute i-am spus Marei că seriozitatea în exces indică caractere mediocre. Dacă nu are simțul umorului, atunci să și-l dezvolte. Cred că de la Nietzsche m-am pricopsit cu învățătura despre seriozitate și mediocritate, dar mă obosesc și mă plictisesc oamenii serioși. Am 70% șanse să dezvolt cancer. M-am testat. Am aflat. Am plâns două zile. Apoi mi-am rezervat călătoria la Bordeaux. Să mor, când o fi, cu amintiri. Casa, mașinile și alte chestii importante ale vieții le las în seama oamenilor serioși. Prefer neseriozitatea.

SEVERINUL AR PUTEA FI O PERLĂ

De 4 mai, 2023 0 No tags 0

În weekend am mers acasă. Oare mai este corect să numesc acasă locul unde m-am născut? Am trăit la Severin 19 ani. Trăiesc la Timișoara de 21 de ani. La Severin locuiește în continuare tata. Probabil este corect să mă refer cu acasă la casa de la Schela până o să devin orfană. Tot drumul de la Timișoara până la Severin simt acest acasă. E un sentiment. Când sosesc, după primele minute, îmi doresc acasă la Timișoara. O să-mi las în pace sufletul acum. O să vă povestesc despre oraș.

Severinul este un oraș curat. M-am plimbat în cele două zile petrecute acolo. Mai este și aerul european adus de renovarea Muzeului Porțile de Fier. M-a încântat Planetariu pe care l-am părăsit ca să belim ochii la pești, Mateiu și cu mine. Întotdeauna îi plâng de milă orașului din cauza comportamentului cetățenilor. Nu o să mă concentrez pe cetățeni, îmi răcesc gura de pomană. Cefele late stau la colț de stradă și aplică legea junglei. Cine ești? De ce treci pe aici? Cine ți-a dat voie? Ți-am dat eu voie? Dacă ar scrie aceste cefe late întrebările ar lipsi semnele de punctuație. Ar apărea ceva frățică sau coaie. Nu suport aceste cefe late. Nu doresc să mă pun în papucii lor, să le scuz, să le înțeleg. Dacă e ceva ce mi-aș dori, atunci ar fi pedepsirea acestora. Nu o să se întâmple curând. Orașele mici au învățat să supraviețuiască cu acești paraziți de care orice mamă încearcă să-și protejeze fetele. În primul rând înveți fata să nu râdă. Un zâmbet către un asemenea dobitoc înseamnă o încuviințare la sex, la sclavie, la împroprietărire. În orașele mici, conform gândirii, bărbatul nu acționează dacă nu ridică fetele coada.

Aerul european a suflat în malul Dunării peste muzeu, peste teatru. Au apărut afișe cu spectacole de teatru. Bulevardele sunt lipsite de gunoaie. Singura mizerie prezentă aparține ignoranței umane. Cetățenii educați de la Severin și-au confecționat uși imaginare prin care fug de cefele late. Cum să te opui agresivității fizice și verbale?

Severinul ar putea fi o perlă. Nu este. Îl iubesc pentru că m-am născut acolo, iar sufletul este irecuperabil pătruns de peisajul și vântul de la Schela. Acasă înseamnă și vântul, și Dunărea, și dealurile, și pădurea de tei.

Ce rangă educativă ar putea sparge creierul de nucă al cefelor late? Peisaj frumos există, școli și profesori buni sunt. Rămâne mama. Orașelor mici le lipsește Mama. Doar Mama ar putea să iubească și să aplice blândețea la cefele late. Unde sunt mamele viitoarelor cefe late? Să le apropiem de conceptul de prevenire. Se numește planificare familială.

NĂSCUTĂ ÎN 83, O GENERAȚIE DE FETIȚE ȘI DE BĂIEȚI ȘI LA 40 DE ANI

De 3 mai, 2023 2 No tags 0

M-am născut într-o zi de vară. Mamanu mi-a povestit că am venit ușor pe lume. Mai întârziam puțin și te nășteam în mașină. Dacă s-ar fi întâmplat, atunci primul țipăt l-aș fi tras în Dacia 1300.

În vara asta se fac 40 de ani de la graba venirii mele pe lume. De ce oare m-am grăbit? Ca să suport o imensă dezamăgire la adresa speciei umane. Ce ne facem cu specia umană? Am participat la conferința susținută de Gabriel Liiceanu la Universitatea de Vest. Cel mai mult mi-a plăcut finalul. Sesiunea de întrebări m-a înviorat. Liiceanu n-a răspuns franc ca Orhan Pamuk, Liiceanu s-a aprins și s-a revărsat cu explicații. Cineva l-a acuzat de ateism. Fără a se declara ateist sau creștin, Gabriel Liiceanu a trecut în revistă modelele de existență, iar modelul religios pare că l-a întărâtat pe un domn din sală. Și ce l-a mai certat de Gabriel Liiceanu care a avut ocazia să ne demonstreze ce fac un filozof și iubitorii de filozofie. Se miră. Toți ne-am mirat de reacția domnului certăreț.

Sunt dezamăgită de specia umană. În fiecare zi adun mizerie. Nu se vede cu ochiul liber. Mă caracterizează un fel vesel de a fi. Râd. Știu să râd zdravăn. Îmi place să râd. Caut să râd. Seriozitatea mă plictisește și mă înspăimântă. Oamenii serioși sunt capabili de mari nelegiuiri. Prefer să vorbesc și să râd cu persoanele din jurul meu. Dar cu cine să vorbesc? Cum să vorbesc? De ce să vorbesc?

Stau la groapa de nisip cu Mateiu. Îmi scot cartea. Citesc și privesc pe sub ochelari din când în când. Dau drumul la muzică pe Youtube. Încet. Să nu deranjez în stânga și în dreapta. Ieri am ascultat Wagner, Tristan și Isolda. Am fugit fix cât să nu se izbească Mateiu de leagăn. Discuțiile din jur mă plictisesc și mă înspăimântă. Ignor părinții. Le zâmbesc părinților. Ascult exclusiv de instinct. Instinctul ăsta mă face să cred că cel mai bine ar fi să mă retrag din societate.

Ce discuții purtați când vă adunați mai multe persoane? Despre colegi și situații de la muncă, religie în școli, istețimea copiilor voștri și proasta educație a celorlalți, facturile de la Enel, schimbul de ulei, cazările ieftine de la malul mării, mâncare, ofertele de la Lidl? De ce nu despre creier și comportament, despre teatru și festivalul de film european, despre apusuri și vinuri, despre generația slabă din care face facem parte?

Alcătuim o generație de cetățeni slabi în voință și aparență. Lipsesc femeile. Lipsesc bărbații. Suntem o adunătură de fetițe și de băieți care au pierdut drumul spre Neverland. Nu e vorba că refuzăm să ne maturizăm, nu! Maturitatea nu se lipește de noi. Lătrăm la părinții noștri sau îi venerăm prostește. La fel procedăm și cu copiii noștri. Trăim în extreme, iar la mijloc ne sufocăm de ofense.

Mă tratez de dezamăgire cu lectura și călătoriile. Mă țin în viață. Voi?

Foto: Carmen Vulpea boemă

ARHIPELAGUL GULAG CA METODĂ DE SLĂBIT

De 2 mai, 2023 0 No tags 0

În continuare citesc Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn. Nu renunț la această lectură. Chiar ieri m-a întrebat Făt Frumos de ce insist cu cartea asta. Tocmai îi povestisem despre un bărbat care urma să fie executat, dar cum soția se afla deja în drum spre Solovki, o insulă în Marea Albă folosită de comuniști ca închisoare înainte de apariția gulagului propriu zis, i-au amânat execuția cu trei zile. Trei zile a stat cu soția și nu i-a scăpat nimic despre ceea ce urma să se întâmple. La zece minute după ce soția s-a îmbarcat, soțul deja se dezbrăca pentru a opri un glonț cum îi plăcea lui Churchill să se exprime. Nu știu cu ce intenție i-am povestit. Să-i arăt un caracter al unui bărbat adevărat. Să-i reamintesc pentru a nu știu câta oară cât de tare mă înspăimântă comunismul. Nu știu. Dar m-a întrebat: De ce insiști cu cartea asta?

Pentru că întotdeauna mi-a plăcut să știu și să cunosc. Pentru că o carte ca asta mă ține bine înfiptă în realitate și nu o să mă îmbolnăvesc niciodată de importanță.

Nici o geantă de la Chanel, nici o încălțare cu chipul lui Karl, nici o brățară Tennis cu diamante nu mă vor convinge că viața mea contează în mersul lumii. Viața mea contează pentru că eu mă străduiesc să conteze la scara minusculă a familiei.

E semnificativă viața mea la momentul prezent pentru că iubesc doi copii, apoi pentru că-i educ. Mi-ar părea rău să crească fără iubirea de mamă.

Nu e semnificativă viața mea la momentul prezent pentru conducerea lumii. Punctul culminat al zilei s-a desfășurat la groapa de nisip cu Mateiu sau la cratiță când am făcut găluștele pentru supă. La laptop m-am așezat ca să-mi verific comisioanele de pe 2performant. Oricine comandă de pe blogul meu mă duce cu un pas mai aproape de a mai tăia o factură. Dați clic pe Arhipelagul Gulag, comandați, iar eu vă mulțumesc. Comanda dumneavoastră confirmă puterea democrației, cât iau eu, cât ajunge la stat. Balanța se înclină, firește!

Prefer însă leagănul democrației. Aș alege oricând traiul în democrație. Comunismul e o naștere într-un tren care se izbește de parapetele unui munte. Te naști și mori sau mori și te naști fără vreo dilemă sau importanță.

Citiți Arhipelagul Gulag, e bun și ca metodă de slăbit. O să vă fie rușine să vă mai îndopați cu mâncare.

Foto: Simona Nutu

DISCUȚIA DINAINTEA MOMENTULUI DESFACERII PICIOARELOR. TESTAREA LA 3 ANI PENTRU CANCERUL DE COL UTERIN

De 26 apr., 2023 0 No tags 0

2 ani. De 2 ani am avut nevoie, după nașterea lui Mateiu, să ajung la doctorul ginecolog pentru controlul anual. Pe scurt, reamintesc. Am două nașteri naturale. La nici una nu am expulzat placenta oricât a așteptat doctorul ca trupul meu să se ajute singur. Travaliul și nașterea nu au durut ca intervenția de după. Pentru mine nașterea este barbară, naturală sau cezariană. Copilul merită. Copiii mei merită și copilul merită prin speranța adusă în lume.

Vă povestesc despre ultima mea vizită la ginecolog deoarece am aflat ceva nou. Nu știam. Doctorul meu este Dorin Grigoraș, nu este nici un secret. M-a liniștit la discuția dinaintea momentului desfacerii picioarelor, un moment plin de disconfort pentru femeile din lumea întreagă.

În prezent, testul Papanicolau ocupă locul trei ca mijloc de depistare al groazei. Am cancer. Nu am cancer. În prezent se testează tulpinile de HPV care se încadrează în clase de risc oncogen. Când scriu oncogen, să vă gândiți la cancer. Nu mai presupun că știți. Multe nu știți și exagerat de multe nu aveți o educație a prevenirii. Cu testarea tulpinilor de HPV și cu testul Papanicolau puteți să răriți vizita la doctor între trei ani, după englezi, și cinci ani după americani. Mai contează și vârsta, dar informații găsiți dacă vă interesează cu adevărat. Și ar trebui să vă intereseze.

Cancerul de col uterin nu ar trebui să secere femeile. Dar o face. O face în lumea întreagă și mai abitir în România din cauza ignoranței. Femeile nu consideră necesar să se testeze. Unele o dau cu rușinea, altele cu voința dumnezeului lor, iar multe, cum am mai zis, nu au educația necesară.

Boala nu conține nimic frumos. Boala te motivează uneori să-ți reevaluezi viața, valorile, convingerile, dar când durerea ia în stăpânire trupul, nimic nu mai contează. Vrei doar să înceteze. Te rogi să mori. Prietena mea de 30 de ani s-a rugat să moară. A mătrășit-o din lumea asta cancerul. Cancerul de col uterin ucide rar tinerele femei, dar le ucide. Stă în puterea noastră să prevenim și să controlăm.

În primul rând aveți nevoie de un doctor căruia să-i acordați încredere. Să fie clar că este doctor și nu duhovnic. Nu aveți nevoie la doctor să vă fie menajate sentimentele. Aveți nevoie de explicații, lămuriri, sinceritate, bun simț și excelență. Medicina ar trebui să aparțină, nu o face, persoanelor excelente. De aceea căutați până găsiți un doctor care vi se potrivește.

Mie mi se potrivește Dorin Grigoraș. Prima dată povestim. În camera alăturată, camera cu aparatul acela ticălos, după ce mi-am înghițit rușinea, îmi arată, îmi povestește, mă lămurește. Apoi povestim din nou. Îmi iau la revedere cu zâmbetul pe buze de fiecare dată. Niciodată nu m-am simțit certată, judecată, răpezită, nebăgată în seamă. La fiecare control am întâlnit un doctor cu preocupări pentru vremurile actuale. La fiecare discuție despre sex, protecție, afecțiuni am ascultat lămuriri pe un ton neutru. Doctorul meu nu judecă, doctorul meu îmi ajută corpul.

Ne lovim de doctori imbecili des. Nu avem ce face. Dacă nu faceți parte din categoria de entuziaști care-și lasă corpul să se vindece singur, atunci e de datoria voastră să găsiți acel doctor. Eu am găsit doi pe care mă pot baza. I-am mai numit. Îi mai numesc. Despre Dorin Grigoraș am scris mai sus. Al doilea doctor de care nu m-aș lipsi este Luca Rodica.

Cuvântul lor îl cred și nu al Sabinei Bijan de pe Facebook care îmi trimite linkuri cu articole medicale și comentarii să nu-mi vaccinez fata. Pentru mine e prea târziu, mi-a zis.

Pentru mine nu o să fie niciodată prea târziu dacă mă lovește cancerul de col uterin. Merg din 3 în 3 ani la control. Îi aleg pe englezi și ei recomandă, pentru vârsta mea, la 3 ani să mă testez.

Voi când v-ați controlat ultima dată?

Foto: Carmen Vulpea boemă

AI DAT DE BANI? ANGAJEAZĂ O GUVERNANTĂ

De 24 apr., 2023 0 No tags 0

După, după. Să ne prefacem că v-am înșirat activitățile unei femei obișnuite cu doi copii și un motan, Motan the catt. E trecut de ora 14. Un copil sper că nu se spetește prea tare la școală. Alt copil doarme pe canapea. Motan se înghesuie în spațiul dintre laptop și pieptul meu. Făt Frumos este la muncă. Eu m-am așezat pe canapea. Am sorbit ultima gură de cafea. Am deschis laptopul. Scriu chinuită. Cu stânga mângâi motanul.

Ieri ne-am plimbat pe malul Begăi cu bicicletele. Am greșit. Nu o să se mai întâmple curând. Prea puțini cetățeni respectă regulile. Binele comun este un concept necunoscut locuitorilor orașului, și, desigur, țării. Pe bucățica destinată pistei de biciclete, două farfuze și o ceafă lată s-au oprit să se minuneze la potăile flocoase. Minunate potăile, nesimțiți stăpânii! Le-am spus evidentul. Stați pe pista de biciclete! Lasă că puteți să ocoliți! Am ocolit, dar n-am tăcut. La mine este imperios necesar să spun. Nu caut să rezolv, mă duce capul să nu duc lupte cu farfuze și cefe late. Nu arăt însă frică și rușine. Mi-e frică, dar mă reped ca un pechinez turbat. Simt disconfort, dar atac pe un ton neutru. Învățăturile alea cu Să nu judeci le ignor. Cum să-mi opresc mintea? Judec. Am judecat ieri pe malul Begăi. Estetica lor de cocalari m-a înfuriat și mai tare.

Mi-ar plăcea o promenadă ca pe vremuri. Duminica să ieșim cu toții la plimbare pe Corso. Educații pe Corso, nesimțiții pe Lucian Blaga. Cum și-ar suporta nesimțiții entuziasmul excesiv dat de bani?! Importanța cetățenilor prin ceea ce au din portbagajul unei mașini cu geci de la Moncler furate sau replici după mă enervează peste măsură.

Îmi plac banii. Iubesc banii. Viața oferită de bani încântă simțurile și rațiunea. Doar că banii pot aduce și educație. Cei numiți de mine, nedrept sau nu, farfuze și ceafă lată, par să nu aibă habar de acest fapt. O idioțenie! Când călătorești spre vest și traversezi Ungaria, atunci nu se cheamă că ai și vizitat Ungaria. Pentru asta te dai jos de pe autostradă. Așa este și cu banii. Dacă îi ai și nu ești capabil să-i gestionezi, angajează oameni care s-o facă în locul tău. Angajează oameni care să-ți recomande cărți, cursuri, educatori. Ai dat de bani?! Angajează o guvernantă, serios. Începe cu educația, lucrurile materiale te așteaptă. Societatea nu se schimbă într-un an, dar un om are capacitatea să-și reorganizeze caracterul.

Nu suntem părinții noștri. Prea multe gene s-au amestecat ca la mașina de spălat la crearea embrionului. Eu știu că 7 generații. E suficient ca să devenim cine vrem noi. De ce am vrea să ne lăfăim în reprezentări de Caragiale? Poate românii au numai suflet de Caragiale, afirm în urma înțelegerii sau neînțelegerii lui Vișniec. Cine e Vișniec? Începeți de aici. Căutați. Cine este Matei Vișniec?

Foto: Simona Nutu