Cu urmează? Ce vine și ce mai este posibil să realizezi după 40 de ani? În jurul acestei vârste, de obicei, la masa de Crăciun, se adună copiii, părinții și bunicii. Este o perioadă fericită. Toți trăiesc, aproape toți sunt sănătoși.
Când noi, adulții de azi, copiii de ieri, pierdem unul dintre părinți, înseamnă că s-a pornit cursa pentru necunoscut. Mamanu glumește adesea când o doare câte ceva. Primesc telegrame. Am râs copios prima dată. Apoi n-am mai râs pentru că a început să-mi fie frică. Să rămân orfană mă îngrețoșează. Mă scutur de gând.
Am început să-mi schițez în imaginar masa de Crăciun. Trăim vremuri fericite, cum vă ziceam. Trăim cu toții. Aproape sănătoși cu toții. Când ne adunăm, familia noastră, râdem mult, ne certăm pe alocuri, ne bosumflăm că refuzăm uniformizarea în gândire și atitudine. Eu spăl duminica și de sărbători, o necredincioasă. Soră mea refuză vaccinul. Mamanu se tratează cu oțet și ceva maglavais de castane. Tata zice că nu se bagă, el gătește până când prinde momentul să introducă Ați ajuns la vorbele mele. O familie reușită, fericită, despărțită, certată, o familie normală, ce mai! Nu pretindem însă.
Părinții mei, iar pentru asta le-aș ridica statui ca să le dărâm tot eu când mă enervează, nu pretind să-i ascultăm pentru că ei știu mai bine. Știu mai bine, asta e sigur, doar că ne-au permis să ne lovim cu capul de tocul ușii. Uneori au mai adăugat un toc de ușă în plus. Ni s-a permis deoarece am trăit noi patru într-o casă fără bunici. Cu bunicii ne vizitam. De aici se trage flexibilitatea. Personalitățile noastre, pestrițe și reglate de condițiile de viață, nu ne-au ținut pe același loc. Părinții au divorțat, iar comunicarea nu a devenit mai bună sau mai puțin bună. Comunicăm, iar când ceva nu ne convine, fiecare e rege în pătrățica lui.
Ce se întâmplă în familiile în care părinții nu se retrag niciodată? Comunicarea nu e posibilă doar dintr-o direcție. Că vrea copilul. Că-și dorește părintele. Ce se întâmplă când un copil spune clar nu, iar părintele nu respectă acel nu? La 40 de ani nu se mai aplică regula Eu știu ce este mai bine pentru tine. La 40 de ani fiecare decide pentru el, iar părinții clar nu au habar cum este mai bine.
De aceea sărbătorile, în loc de prilej de bucurie, ajung să devină un chin sufletesc și psihic în special pentru aceia care evită conflictul.
Unii evită conflictul deoarece confundă mărturisirea sentimentelor neplăcute cu nerespectarea părinților. Și e grav să nu-ți respecți părintele în orice cultură sau credință. A-i spune unui părinte că alegi altă cale în viață, altă variantă pentru o situație, alt partener, altă faianță la baie îi paralizează pe mulți dintre noi.
N-a fost cazul meu niciodată. Am spus. Am plătit consecințele. În timp m-am bucurat de o personalitate proprie. Freud zice că părinții se ucid simbolic. Winston Churchill a concluzionat că maturizarea lui a început la 21 de ani după ce și-a pierdut tatăl. În cazul lui a fost o pierdere reală. Nu este un exemplu potrivit, dar conține inspirație.
E greu pentru părinți să se dea la o parte. Cei mai mulți nu vor. Refuză pur și simplu. În loc să vă mutați în alt oraș, altă țară, alt continent, în loc să încetați să mai vorbiți cu ei, spuneți-le verde în față ce gândiți și cum gândiți. Orice părinte zdravăn la cap alege să aibă o relație cu copilul lui. Părintele care refuză, ei bine, mai sunt și de aceștia. Acceptați. Schimbați ceva în relația cu copiii voștri.
De Crăciun fii bun și vorbește sincer cu părinții, în special dacă ai trecut de 40 de ani. Cum mi-a transmis nașul meu drag, Dunicica, nu aștepta prea mult să mă vizitezi!
Foto: Simona Nutu
