Category Trăiri afective ale mele

  • Home
  • /
  • Category: "Trăiri afective ale mele"

Ești veșnic nemulțumită

De 19 sept., 2016 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

14352330_10153750774811610_5609445382668442561_oȘtiu, fără să dețin un doctorat care să-mi dea dreptul să afirm, că toți oamenii își doresc fericirea.

De unde stau eu, o doamnă de 33 de ani fără prea multe sau înalte realizări, dar plină de pretenții despre caracterul uman, am acceptat că percepțiile deformate ale femeilor din societatea actuală, silicoane, botox, anorexie au ca scop starea de mulțumire intensă și deplină a ceea ce numim suflet.

M-am întrebat de foarte multe ori ce mă face pe mine fericită. Fix în punctul acesta o să menționez că m-am făcut remarcată în relațiile mele prin nemulțumire. Ești veșnic nemulțumită am auzit în familie, la prieteni, la iubiți.

Așa este, par de foarte multe ori nemulțumită. E ca o coadă pe care nu pot să o ascund în pantaloni. Mă prefac înger, dar mă dă coada de gol că-s drăcușor. M-a bucurat din copilărie asocierea cu drăcușorul. Mă făcea să râd.

Nemulțumirile m-au determinat să încep să mă caut. În școala generală am mers cu mama la spitalul de nebuni pentru o imagine radiografică a encefalului. Drobeta Turnu Severin, orașul de provincie, te trimitea la nebuni pentru o encefalogramă. M-au fascinat liniuțele subțiri de pe foaie chiar dacă am smiorcăit serios în curtea spitalului. Durerile mele de cap s-au estompat. Am deviat căutările în literatura de specialitate. M-am păstrat aproape de creier.

Cam în aceeași perioadă cu durerile de cap am început să scriu. Eram fericită mai ales când le citeam prietenelor la școală. M-a atras aranjamentul scris/lectură, dar m-a nemulțumit proiectarea unei vieți ideale. Îmi imaginam în poveștile mele ce îmi doream pentru mine. Voiam să fiu iubită și apreciată de familie, de prieteni, de un viitor soț. Sora mea mi-a impus niște standarde înalte. Să fiu iubită, plăcută, respectată. Am încercat, dar circumstanțele m-au condiționat să aleg marginea. Am devenit un spectator-observator.

Îmi dau seama, în timp ce scriu, cât de puțin permite omul să fie cunoscut. Compar cu faptele mele cărora puțini le cunosc motivele. Ești judecat după fapte, dar dreapta judecată aparține motivelor și intențiilor.

Știți că intenția mea a fost să scriu despre Romina Faur? Am ajuns să scriu despre fericire, encefalogramă și motive. Aș putea interpreta că Romina este un motiv pentru o durere de cap care mă face fericită. Habar n-am ce ar înțelege cititorii.

Păstrez de la ea o încurajare impunătoare prin fixarea în propria memorie. Paula, dacă nu suntem capabile, mergem amândouă și ne angajăm la 8 ore.

Am mai multe explicații pentru această frază.

Romina mi se adresează cu pluralul la nemulțumirile mele. Când m-a avut în față descurajată și disperată financiar, a adoptat pluralul empatic. Am vrut să renunț la blog anul trecut. Auzeam în jur angajare cu o prezentare de sprijin. Romina a fost singura care a crezut în mine, ceilalți mă iubeau și acceptau.

Angajarea de 8 ore semnifică o boală pentru mine. Ușoare atacuri de panică mă agită și încep să mă ating pe mâini și pe picioare. Într-o zi am stat mult și bine pe canapea lipind și dezlipind palma pe picior. Încet, foarte încet, atingerea s-a transformat într-un experiment organic. M-am redus la materie.

Am împărtășit cu Romina dezamăgiri, frici, aspecte dintr-o viață secretă, planuri de viitor. Am stat de multe ori vorbind cu o agendă între noi. M-a sprijinit, mi-a alcătuit un program al blogului, a folosit în exces pluralul, m-a certat, mi-a indicat greșeli, dar cel mai mult a crezut în mine. Cum poți să răsplătești un manager pentru credință?

Nu poți. Eu țin minte și uneori postez fotografii cu ea și o numesc minune de femeie. A fost și o să rămână pentru mine o minune.

Textul acesta este despre ea, despre Romina mea, dar puteți să-l citiți ca despre acel om din viața voastră care a crezut în voi când nimeni nu a făcut-o, nici măcar voi înșivă.

Romina Faur
Project Manager Verde pentru Biciclete
www.pedaleaza.ro
www.facebook.com/verdepentrubiciclete
Communication Officer Arsenal Park
www.arsenalpark.ro
www.facebook.com/ArsenalPark
Membru fondator ECO Club Timișoara
www.linkedin.com/in/rominafaur
www.facebook.com/rominafaur

Detestabilul, dacă nu vii, plec și te las singur

De 15 sept., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

img_1385Țin în mine de foarte mult timp un subiect. E delicat. Zic delicat deoarece nu am găsit o exprimare potrivită în care să nu pară că aș da o lecție.

Mă simt confortabil să vorbesc despre relații, despărțiri, sentimente, cărți, dar nu rezonez cu a da sfaturi părinților. Am o unică pregătire: am născut în urmă cu 6 ani.

Dar despre ceea ce urmează să povestesc e nevoie să notez. O nevoie și mai mare ar fi receptarea. Am observat că un procent mare de părinți își conving copiii să părăsească un loc sau altul cu următoarea frază: dacă nu vii, plec și te las singur!

Am oftat lung înainte să mă apuc de argumentare.

Dacă nu vii.
Dacă introduce o propoziție condițională. Să lăsăm gramatica, rețineți condiționarea. O condiționare anulează propria voință, iar copilul dumneavoastră o are și o manifestă din plin.

Nu. Negația care oferă întregului un caracter negativ.

Plec. O minciună. Nici un părinte nu pleacă fără odraslă. Adultul demonstrează cu lejeritate încălcarea cuvântului.

Te las singur. Frica de abandon o avem și am experimentat-o fiecare dintre noi. Să vă dau un exemplu. Prima zi de grădiniță. Să vă dau alt exemplu: părăsirea locuinței fie și pentru un scurt timp, poate mai scurt ca explicațiile și asigurările oferite copilului că revii.

Te las singur reactivează de fiecare data frica.

E calea ușoară. Înțeleg. Cei mai mulți copii capitulează, dar noi nu învingem. Provocăm durere din lipsa răbdării și a comodității.

Eu procedez cu Mara în felul următor. Când refuză să plecăm de undeva, întotdeauna are motivele ei, mă opresc în loc, o strig și îi reamintesc că nu plec niciodată fără ea, o întreb dacă asta s-a întâmplat vreodată, să plec fără ea, o determin să-mi răspundă prin întrebare și completez cu motivele pentru care îi cer să mergem.

De cele mai multe ori a venit singură către mine.

Zic.

Favoarea sânilor mici

De 14 sept., 2016 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

img_1336Oamenii care scriu, cu talent, cu mai puțin talent, cu voință, cu responsabilitate, cu har de la Dumnezeu consideră unii, aleg ce să scrie până la un punct.

Mie mi-ar plăcea să scriu comedie, dar în scris patetismul e al meu. Uneori o dau în văicăreală că-mi dau ochii peste cap la recitire. Am încercat să mă împrietenesc cu umorul în creație. Nu. Eșec, înfrângere, neizbândă etc.

Când nu-i cer cititorului să facă un pact cu ficțiunea, când mă mut în viața domestică cu prieteni și cunoștințe, descriu veselia. Sunt omul care îți râde cu mortul în casă. Nu mă exprim la figurat. Râd oriunde și oricând, iar umorul a ajuns rafinat. De aceea râd singură de multe ori la propriile glume.

Dar mi-ar fi plăcut să pot alege ce scriu. Atunci, în trecutul îndepărtat, când scriam pe furiș noaptea să nu mă prindă mama sau tata, înainte să așez stiloul pe hârtia albă să decid: eu o să scriu cu umor. Am probat atunci falsificarea realității. Îmi imaginam povești de dragoste și familie cum mi-ar fi plăcut mie. Astfel am ajuns să-mi fac de rușine părinții căci în poveștile mele îi despărțeam și fiecăruia îi găseam pe altcineva.

Ne-am provocat suferințe, eu lor, ei mie, iar după multă hârtie consumată pe povești de dragoste am renunțat să scriu. M-a încercat altă rușine. O neputință de a mă măsura cu marii scriitori. Dacă Freud m-a stricat ca femeie, Dostoievski m-a descurajat că o să ajung vreodată cineva în splendida, dorita, bezmetica, tumultoasa lume a literaturii.

Am abandonat scrisul și am trăit o veritabilă viață de studentă cu frecventarea cursurilor, cluburilor, teatrului, operei, teraselor din Complex, ștrandurilor, lansărilor de carte etc.

M-am reîntors la scris în 2007 datorită blogului. Dunia este numele surorii lui Raskolnikov din Crimă și pedeapsă. Am păstrat aproape referința cu Dostoievski. Să nu îndrăznesc vreodată să uit de adevărata literatură. Blogurile au luat avânt și-ți oferă percepția unui buric al pământului. Măsura calității constă în numărul de vizitatori. Cum pot eu să-mi iau aprecierile din numere când am pornit cu numele unui personaj, iar în timp am devenit eu însămi Dunia?!

Oameni deosebiți și oameni comuni, teoria lui Raskolnikov. Țintesc spre acei oameni deosebiți. O să rămân anonimă prin atitudine sau o cresc îngrijorător de încet pentru agențiile de publicitate care îmi cer numărul de vizitatori.

Bună ziua, numele meu Dunia. Îmi permiteți să vă ofer informații de la prima mână? Am citit toate cărțile despre care vă vorbesc, am studiat, am cercetat, am aprofundat. Nu pentru voi, pentru mine. Îmi place să mă deosebesc prin feminitate și eleganță intelectuală de suratele mele.

Dacă aș crede în Dumnezeu, aș zice că mi-a făcut o favoare când m-a creat cu sâni mici. Zgârcitul, parcă ar fi pus pământ de la el și nu din scoarța terestră! Mi-a luat sânii ca să mă zbat, să-mi mute reprezentările vieții. Să-mi pese mai mult de cunoaștere și prea puțin de cum mă percep ceilalți. Niciodată nu ne ridicăm la nivelul percepțiilor. Oamenii sunt primitivi, dar și romantici. Nu se mulțumesc cu bunătatea unui om, îl vor sfânt, de aceea pupă moaște dincolo de saltul civilizației și al științei.

Dunia e o fată bună. Eu sunt. Nu vreau să fiu sfântă. Mi-ar fi plăcut să fiu geniu. Nici aici nu am avut un cuvânt de spus. Scriu cu accente patetice, triste, grave, reale, sobre.

Cei care se potrivesc cu mine, mă ajută să-mi păstrez numărul cititorilor. Mulțumesc.

Am locuit în rai 7 ani

De 13 sept., 2016 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

img_1417Pe oricine întrebaţi, persoane cunoscute mie, o să vă răspundă că vorbesc mult. Da, vorbesc mult. Şi am tăcut la fel de mult.

Când o persoană vorbeşte mult, de ce o face?
Când altă persoană tace, de ce o face?

Dacă tipurile psihologice, tip extravertit/tip introvertit nu explică logoreea sau tăcerea, încercaţi o căutare a motivelor.

Eu am vorbit mult pentru apărare. Ieri a fost prima zi de şcoală. În 1990 am trăit şi eu prima zi de şcoală. Mă văd pe coridor, tata mă împinge spre învăţătoare să-i dau florile. Eu stau cu capul în jos şi mă împing în picioarele lui. Învăţătoarea se apleacă spre faţa mea, ridic florile şi foarte puţin capul doar ca să nu-l fac de ruşine pe tata. Buchetul meu s-a desfăcut ca o varză fiartă. Asta e tot ce îmi amintesc din prima zi de şcoală.

Din 1990 am început să vorbesc mult şi să tac la fel de mult. Vorbeam pentru a mă face plăcută, pentru a mă adapta şi am tăcut de ruşine, de multe ori de frică.

Acum câţiva ani am descoperit că deţin un mecanism de apărare, vorba lungă. Că vorbesc mult, repede, dar nu comunic ce simt cu adevărat. Deveneam uneori sinceră când săream la ceartă, dar şi atunci parţial. Pentru mine şcoala a fost ca o aruncare în groapa cu lei. Mama mea ne-a crescut cu blândeţe. O mamă frumoasă şi blândă semnifică raiul fiecărui copil. Am locuit în rai 7 ani.

Fără să fiu alungată din rai, l-am pierdut. Un nou mediu îmi cerea adaptabilitatea, iar eu voiam să fiu acceptată. Habar nu aveam că experimentam nişte nevoi umane, nu mi le-a indicat nimeni. Mi-am făcut prieteni relativ uşor, băieţi şi fete. Celui mai bun prieten din şcoala generală i-am botezat copilul 20 de ani mai târziu. Celei mai bune prietene i-am cerut să fie naşă fetiţei mele.

Am făcut felurite compromisuri pentru prietenii mei. Ei v-ar spune că vorbesc mult, dar în faţa lor am tăcut cel mai mult. Provocam certuri, iar sinceră tot nu am ajuns să fiu. De puţin timp exersez francheţea. Ani de zile mi-a fost frică să spun ce gândesc pentru a nu pierde iubirea prietenilor. Am pierdut-o oricum pe a unora. Am greşit. Mi-ar plăcea să o învăţ pe Mara că a face pe placul cuiva pentru a nu fi respins nu-ţi asigură iubirea. Lucrez încet cu ea pentru fixare. Pentru că spune de multe ori ce consideră că vreau să aud, îi mărturisesc că cel mai bezmetic dar al unui om este sinceritatea, nevoile ei să le facă cunoscute.

Mi-aş dori din suflet să o pot învăţa acest lucru. Nevoile ei prima dată, apoi nevoile celorlalţi. După ce le rosteşte, o să trecem la o formulare potrivită pentru grija de celălalt.

Pasul unu: nevoile personale.
Pasul doi: sinceritatea.
Pasul trei: o formulare cu grijă pentru celălalt.

Pas pentru umanitate: armonie.

Cu Darwin la concursul Cititori pe bicicletă

De 9 sept., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

14291669_10153726797641610_4720178970628205143_nÎntr-o vară, nu mai ştiu anul, treceam prin Piaţa Unirii cu o prietenă atrase de bezmeticele terase, când am zărit un teanc de cărţi.

În faţa muzeului, în linie deloc dreaptă, negustori de ocazie expuneau cu vânzare diferite mărfuri. M-am apropiat de cărţi, le-am pipăit şi m-am oprit la una legată cu aţă. O aţă dură, nesuferită care deja sfâşiase copertele cărţii.

Aşa am ajuns să deţin prima mea carte semnată Darwin căreia îi datorez excursia în Cabo Verde. Vă povestesc pentru a nu ştiu câta oară despre această carte deoarece duminică o iau cu mine la Cititori pe bicicletă.

Nu mai are coperta originală, a fost imposibil de păstrat, cartea e recondiţionată, dar are o poveste extraordinară. Legată cu aţă, m-a făcut să plâng când i-am desfăcut o hartă îngălbenită, m-a trimis în Cabo Verde pe urmele vasului Beagle.

O s-o înscriu la concurs. Mi-a adus atâtea încât îmi permit să cred în noroc. Vor primi premii cărţile, cea mai veche, cea mai groasă, cea mai mică etc. Detalii pe pagina celor de la Verde pentru biciclete.

Ne vedem duminică, ora 10, pe platforma Timco. Cu cărţi, cu cărţi.

Menţionez la final, pentru modestie aplicată pe ego, despre concursul #poartaocarte, campanie iniţiată anul trecut. O poză cu o carte, adăugată pe facebook sau instagram cu hashtagurile #suntcititorpebicicleta și #poartaocarte vă pot aduce un Tricou Inteligent Dunia. Pentru instigare la cultură, notez că Tricoul a scos un set nou de mesaje.

Vă aştept cu drag.

Sorin Oncu, a onora amintirea unei persoane iubite

De 30 aug., 2016 0 Trăiri afective ale mele , 0

13731437_1251992144810937_372121286888685475_nAm povestit ieri despre experiența mea de la Divan Film Festival. L-am menționat pe Slavoj Zizek, filozof sloven, psihanalist, politolog, teoretician al cinematografiei și critic cultural.

Pentru mine, filozoful Slavoj Zizek a dobândit afecțiune prin alăturarea cu Sorin Oncu. Sorin mi-a vorbit pentru prima dată despre Zizek. Sorin nu mai este și viața merge înainte. Am fost conștientă de la început oricât de dezgustător și nedrept este.

După vestea morții lui, noaptea târziu, am plâns o zi întreagă fără oprire. La finalul zilei abia mai puteam să articulez cuvinte de la deshidratare. De a doua zi viața și-a reluat cursul. Am îndeplinit sarcini și obligații, am desfășurat activități de agrement. Am luptat și lupt cu sentimentul de vinovăție. Mănânc, scriu, am grijă de copil, mă uit la filme, pregătesc grafica pentru tricourile de toamnă, fac dragoste, frecventez terase și restaurante. Pe de altă parte, Sorin devine mineral prin descompunere.

Revine mereu gândul ăsta. Revine când trec pe lângă apartamentul lui, revine când mă confrunt cu o situație unde el era sprijin, revine când citesc, a revenit la Divan Film Festival când pe ecran a apărut Zizek etc, etc, etc.

Încerc să vă transmit că Sorin a rămas prezent în viața mea sufletească. Îi păstrez amintirea cu grija pe care i-am purtat-o pruncului meu în primul an de la naștere.

Diversitatea derutează. Pare că l-am uitat. Nu. Moartea lui Sorin a fost și rămâne o pierdere. Dispariția lui a întrerupt o influență asupra mea, o cizelare a caracterului. Îi acordasem credit. Locul lui în alcătuirea persoanei Paula Dunia va rămâne gol. Un tron pe care nimeni nu va mai urca.

L-am iubit nespus pe omul ăla. Nici măcar nu am știut cât, până nu m-a șocat dispariția lui.

L-am iubit și îi onorez cum știu amintirea, azi, prin acest text.

Pasiune și agresivitate la Divan Film Festival

De 29 aug., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_7719M-am simțit atrasă în ultimul timp de un cuvânt. L-am desprins de celelalte cuvinte și am început să mă interesez.

Am început cu persoana mea. L-am căutat în mine, în manifestări. Mi-am amintit descrierile unor apropiați: ce mai nărav are fata asta! Sau: bunica mea îți semăna, era isterică ca tine. M-am supărat de fiecare dată. Provocam un tărăboi grozav.

Ca femeie activă sexual, am savurat starea afectivă intensă a fiecărui început de relație. Am căutat să mențin patima. Așa am devenit o călătoare. Am călătorit o perioadă de timp lângă un partener sau altul. E cea mai corectă reprezentare a instabilității în cuplu.

S-a întâmplat să suport o despărțire. În jurul meu, prieteni apropiați, au avut parte de o experiență similară. Sexualitatea a devenit subiect la întâlnirile noastre. Aproximativ acești factori m-au apropiat de un cuvânt anume. M-am aplecat asupra lui curioasă și cu teamă. L-am descoperit în compania agresivității.

Ce este pasiunea? Este pasiunea parteneră cu violența?

Cu întrebările astea am ajuns la Divan Film Festival de la Portul Cultural Cetate, Dolj. Miercuri, în 24 august, programul festivalului a prilejuit o confruntare, frământările mele despre pasiune și agresivitate, și vizionarea documentarului Spiritul balcanilor.

Când intri într-o cafenea să te întâlnești cu cineva prima dată observi absența persoanei și apoi oamenii din jur. La vizionarea documentarului am permis influența părerilor emise despre agresivitate și pasiune.

Sunt o femeie pasională în orice aspect al vieții. Mi-a devenit clar și am corectat năravul din copilărie și isteria din adolescență. Oamenii nu știu ce vorbesc întotdeauna, folosesc cuvinte care-i depășesc intelectual și lansează profeții de îndeplinit.

Am îndeplinit și eu câteva profeții. Am făcut exact ce se aștepta de la mine. Sugestie: alegeți cu grijă influențele din viața lucidă.

Am urmărit documentarul cu grade de intensitate. Când apărea Slavoj Zizec, suportam o încărcătură electrică. Am preluat o percepție sau două și mi-a atras atenția asupra lui Emir Kusturica. Filmele lui povestesc despre sex, alcool, violență.

Balcanii par să fie locul favorabil pentru sex, alcool, violență. Angelina Jolie consideră că a petrece timp în Balcani atrage de la sine contaminarea cu pasiune, dar pasiunea urma imediat după violență. M-am întrebat: sunt cumva sinonime? Una o atrage pe cealaltă sau o presupune?

Emir Kusturita, după spusele lui Zizec și sunt de acord, nu prezintă un spirit balcanic, ci joacă un rol pentru Occidentali. Oferă reprezentările lor despre oamenii din Balcani. Ei se așteaptă să fim într-un fel, iar Kusturita speculează. Din nou, atenție la ceea ce pretind ceilalți de la tine ca persoană.

Am intrat la documentar o femeie cu nervi și am ieșit o femeie plină de pasiune. O să păstrez asta. Are bun simț și dă sens reacțiilor mele, dar mai ales căutărilor mele cu partea masculină.

Oamenii mor sexual în cuplu. Au trăit fericiți până la adânci bătrânețe semnifică sfârșitul poveștii, relația continuă. Putem să încercăm cu vin și muzică, merg împreună.

Pasiune și agresivitate, vin și muzică, elemente din cultura umanității care alungă zilele lungi ale persoanelor. Casa și partenerul reprezintă zona de confort. În casă și cu partenerul încercați un a fi autentic, măcar ca experiență. Eu am inițiat un experiment. Am cerut ceva anume Făt Frumosului meu cu ochi albaștri. Poate o să povestesc sau nu pe blog despre, dar caut să fiu oricât de hidoasă o să mă descopăr la sfârșit de drum.

Pasiune și violență. Sunt sinonime? Am luat în calcul și regulile societăților din Balcani. Nerespectarea lor, într-o descriere romantică, poate fi considerată pasiune. Dintr-un alt unghi, poate fi civilizație parțială, iar cu alcoolul și muzica deformăm percepția. Ne transformăm în oameni total pasionali.

Ca întotdeauna, nu aleg o tabără sau alta. Pasiunea sau semicivilația nu explică suficient.

Am luat ce mi-a fost de folos la momentul actual, reprezentarea ca o femeie pasională.

Am primit incredibil de mult de la Divan Film Festival.

Blogger la Severin

De 23 aug., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mă aflu de câteva zile la Severin. Oare orașul meu natal numără bloggeri cu interese culturale? Dacă orașul cu o geografie bezmetică are un seamăn, îl informez că la Portul Cultural Cetate, între 22 și 28 august se desfășoară Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară).

Există în aceste părți oameni cu nevoi speciale de obiecte. În provincie mașina, lanțul de aur, geanta de firmă povestesc despre a avea. Să fim deprindem. De aia am ieșit din peșteră, de aia am dezvoltat plăceri îndepărtându-ne de necesități: hrană, adăpost, sex.

Pentru plăceri cultivate, umaniste, în care omul ocupă un loc central, se organizează evenimente ca Divan Film Festival. La următoarea ieșire în oraș, la o cafea sau un pahar de vin, un nou subiect s-ar putea ivi printre mâncare, motoare, abonamente, sex etc.

Eu o să ajung mâine.

22-28 august Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară.

Îmi doresc să fiu un om simplu și fericit

De 22 aug., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

14060123_10205885506691671_570642407_oMi-ar fi plăcut să fiu om de știință. Dacă inteligența mi-ar fi permis, aș fi muncit într-un laborator. Afirmația nu conține dorințe de îmbogățire, dacă mă suspectează cineva. Vreau să știu cum stau lucrurile.

Pentru mine magia lumii noastre stă în sărut și în intimitatea dintre două persoane. Magia o iau în considerare doar în relațiile dintre oameni. Natura și corpul uman dețin frumusețea.

În orice aspect al vieții, în orice reprezentare, vreau să știu cum stau lucrurile. Un om de știință, datorită capacităților intelectuale, e ferit de obiceiurile pământului. Omul și condițiile socio-culturale țin de antropologie.

Îmi pare atât de simplu să privești sfârtecările oamenilor și să-ți spui: antropologie. M-am săturat de tălmăcire. M-am plictisit de învățături băbești. E liniștitor să-ți folosești mintea. În adolescență când mergeam să înot în Dunăre, mă îndepărtam de mal și mă întindeam în apă. Nu am reușit să stau cu mâinile sub cap și să privesc cerul. Mereu păstram mâinile pe lângă corp. Apa îmi acoperea urechile și zgomotele încetau. Liniște și plescăit de la palme. Negrul adâncului și cumulus.

O senzație asemănătoare descriu când gândesc. Obiceiurile și obișnuințele mă scot din minți. Să ascult povești e fascinant, dar să-mi duc viața după știința strămoșilor mă umple de anxietate, la fel când pluteam pe Dunăre, neliniște de sub apă, liniște de la norii groși și albicioși.

Am decis pentru mine. Nu am Dumnezeu. Nu l-am pierdut. Nu a fost niciodată al meu, ci al familiei mele. Vreau să trăiesc ca un om simplu. Nu am pretenții de supraom. Am scormonit în mine. Am găsit frici, neliniști, putere. Mă ajut singură cum îmi permit și cer ajutorul.

Într-o unică situație nu-mi mai permit să cer ajutorul: în lipsa iubirii.

Când nu mai suntem iubiți, unii își îndreaptă atenția către Tată. În lipsa lui, m-am înconjurat de cărți. Aș fi scris o poveste despre asta. Îmi plac poveștile. Mă țin puțin la adăpost de întrebările indiscrete, dar puținul nu merită osteneala. Plus că am avut discuții despre dezamăgirea pricinuită de un personaj.

Notez: personajul nu e cu putință să dezamăgească. Autorul a creat o anumită tipologie. E responsabil de faptele și deciziile personajului pentru ca persoana să extragă învățături.

Duc o viață fără Dumnezeu și lipsită de sens. Reprezentările sunt complet diferite de ale credincioșilor, dar iubesc și sufăr ca oricare dintre voi.

Mă bucur de viață, o respect, o admir. E singura pe care o cunosc.

Sunt un om simplu și îmi doresc să fiu un om simplu și fericit.

Pe lumea asta.

Un an de Tricoul Inteligent

De 17 aug., 2016 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_3955 Luna asta, fără o zi anume, nu am reținut și nu am încercat să descopăr prin deducții și asocieri data exactă, Tricoul Inteligent Dunia a făcut un an.

Din august până în august, Tricoul a prilejuit întâlniri pertinente creației. Frumusețea este găselnița culturii umane. Nu o să pomenesc aici că am muncit cu cei mai frumoși oameni. Inutilitatea superlativului am descoperit-o de câțiva ani. O să specific că am avut șansa să cunosc oameni potriviți felului meu de a fi.

Îmi doresc să atrag atenția asupra primului an de existență. O să ofer două Tricouri Inteligente cu următoarele mesaje:

Forța creatoare e mai puternică decât omul. Jung (mărimea L)

Și adultul e educabil. Jung (mărimea S)

Ar trebui să vă cer ceva pentru a putea alege câștigătorii. O să renunț. Tricourile vor ajunge la cine scrie prima dată.

Două câștigătoare, atenție, un S și un L.

Cu drag!