Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "defecte"

Adolescenții fac sex indiferent de atitudinea părinților. Să-i învățăm respectul

De 24 aug., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Corpul Marei a început să se transforme. Devine în fiecare zi o mică femeie. Ieri i-am mângâiat puful de la axilă. Cu degetul atins de mătasea părului fin, am simțit că mi s-a făcut frig. Vine adolescența în galop. Recunosc, adolescența îmi inspiră teamă.

Fără frică și fără rușine am discutat cu Mara despre cum se nasc copiii, despre moarte, despre despărțirea dintre mine și tatăl ei, despre actul sexual. Am urmărit-o de-a lungul anilor. Orice întrebare a avut, i-am răspuns. Cum? Adaptat după nivelul ei de înțelegere și mereu sprijinită de un atlas al corpului uman. Mereu i-am satisfăcut curiozitățile. Mereu o s-o fac. Pentru a pricepe actul sexual, Mara a avut nevoie de un an întreg. Orice explicație îi dădeam, un rest rămânea. Acel rest de curiozitate mi-a chinuit puțin mințile. O mamă are limitele ei când vine vorba despre șuetele din curtea școlii. În curtea școalii, Mara a disecat acest subiect cu câteva colege. Până într-o zi, într-o descurajare deprimantă, i-am cerut eu ei să mă ajute. Ce nu este clar, Mara? Mama, dar am înțeles. Bărbatul, femeia, organele genitale, reproducerea. Dar? Dar de ce își dau, mama, tricoul jos? Ce rol are în aducerea pe lume a copiilor?

După ce vă opriți din râs, vă permiteți în fața ecranului. Eu nu mi-am permis să râd în fața Marei. Am stat pe gânduri. I-am cerut permisiunea. După câteva minute de reflecție, am întrebat-o: Mara, câți copii sunteți în clasă? Să zicem 20. Și când un profesor vă cere să pictați o floare, toți o desenați la fel? Nu, mama! Exact! La fel este și cu actul sexual, unii își dau tricoul jos, alții nu. Depinde de fiecare. Exemplul cu floarea ne-a ușurat viața și a potolit curiozitatea.

Dar ce mă fac cu adolescența? Cum o să-i explic că prietenele sunt răutăcioase și or să-i accentueze defectele fizice? Din arhiva personală. Dar ce sâni mici ai! Pantalonii ăștia nu te avantajează, ți se vede paranteza. Ai niște unghii pocite. Cum o să-i explic că băieții or să-i ceară dovezi de iubire patetice. Dacă mă iubești, o să faci dragoste cu mine. Nu e nevoie de prezervativ, știu eu când să mă retrag. De fapt nu explicațiile mă pun în dificultate. Cumva o s-o scot la capăt. Mă înspăimântă credibilitatea mea în fața ei. Cum să rămân credibilă, ca mamă, în fața unei adolescente răvășite de hormoni cu un sistem limbic ușuratic?

O să vorbesc firesc cu ea. Nu o să mă opresc. Nu o să ocolesc subiectele legate de sex. Adolescenții fac sex indiferent de atitudinea părinților. Nu există o vârstă potrivită, dar un comportament da. Pentru purtare, mama și tata sunt responsabili. Ca mamă, nu mă aștept ca fiica mea adolescentă să nu facă sex, dar pretind să se respecte. Respectul față de corp și de minte ține de educație.

Uneori mă pun cu Mara în oglindă. O întreb ce îi place. O întreb ce nu-i place. Apoi completez. Ce nu-ți place, Mara, o să te învăț să accepți și să iubești. Cum am făcut eu cu picioarele. Nu sunt mândră de ele, dar le iubesc monstruos.

Vorbiți despre orice cu copiii. E dreptul lor, e responsabilitatea noastră.

Foto: Bogdan Mosorescu

Așa a vrut Dumnezeu, femei operate și injectate

De 20 ian., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cred. Cred în femeia educată și în femeia ignorantă. Cred în femeia suverană și în femeia supusă. Cred în femeia cu defecte și în femeia operată. Aleg femeia educată, suverană și cu defecte. Aceste reprezentări corespund unei persoane libere să dispună de soarta sa.

Am muncit, la trecut. Muncesc, la prezent. Am muncit și muncesc să devin o asemenea persoană. E un proces continuu. Pentru fiecare reprezentare, vin cu argumente. Argumentele le acceptați sau nu le acceptați. Orice aș spune, nu are forța lui Așa a vrut Dumnezeu.

Când o femeie a pierdut o sarcină, așa a vrut Dumnezeu. La fel când rămâne însărcinată. Când un copil e diagnosticat cu cancer. Nu mai e necesară concluzia. Știm de ce s-a întâmplat. Salvarea și moartea stau în mâinile Lui.

Pentru fiecare situație, femeia educată, suverană și cu defecte caută răspunsuri. A pierdut o sarcină pentru că. Doctorul o ajută să înțeleagă. A rămas însărcinată după tratamente. Are facturi, traume psihice și de multe ori o relație distrusă cu partenerul în urma tratamentelor.

Femeia educată, suverană și cu defecte este un stil de viață. Contrar părerii majorității, femeia asta nu se împotrivește pentru că e în trend. Nu e o modă să te bazezi pe propriile puteri, să te intereseze exclusiv viața de pe pământ și să-i dai un sens. În adolescență experimentezi atitudinea refractară. Hormonii și creierul parțial dezvoltat sprijină perioada dintre copilărie și tinerețe. Tinerețea vine cu o direcție în gândire. La femeia cu defecte, (pentru că așa a vrut Dumnezeu, justificarea supremă a omului), te bizui pe o realitate slabă și vulnerabilă. În imaginar se găsește forța. În imaginar oamenii se pedepsesc, se judecă, se condamnă. În imaginar primesc nemurirea, iertarea, paradisul.

Aceasta este dilema mea. Cum să duc în imaginar femeia cu defecte? O femeie care învață să se iubească de la prima critică suportată. Femeia cu defecte transformă, corectează, acceptă. Într-adevăr gene arhaice au supraviețuit puține. Majoritatea suntem copii. Citiți cu accent, o copie, două copii. O copie presupune originalul. Apucăturile femeilor actuale, cu operații și injecții, țin de variații. Ceva merge prost. Asta îmi zic de câte ori îmi iese în față un fund de maimuță unde în mod normal m-aș aștepta să fie o gură.

Gene, copi, variații.
Femei, femei cu defecte adaptate, femei perfecte sub diferite forme.

Mă întreb în încheiere. Femeile operate credicioase consideră că așa le-a vrut Dumnezeu?! Și oamenii au fost făcuți după chipul și asemănarea Lui. Devine cam ridicol Dumnezeu. E vina lor, a femeilor operate.

Glumesc. Cine nu rezistă cinismului, sigur nu a ajuns până la finalul textului.

Foto: Bogdan Mosorescu

Femeia care-și acceptă defectele

De 2 mai, 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În 2006, în urma înscrierii la masterul de Politici culturale, am cunoscut o mână de oameni remarcabili. Să începem cu cei morți. Sorin Oncu, cel mai bun dintre noi. Afirm asta fără să țin cont de împământenita convingere, despre morți numai de bine. Nu este nimic rău de spus despre el. Mama Bodea a zis că nu a fost pământean. Prea știa el niște lucruri, multe lucruri!

În afară de Sorin, au mai intrat în viața mea: Cosmin Haiaș, Diana Bodea, Mariana și Mădălin Luca, Iulia Pordea, Judy.

Între ei, mai ales la început, suportam o apăsare. Eram o profană. Artiști, persoane cu misiuni închipuite, manifestau cultură prin ceea ce făceau, prin ceea ce erau. Inclusiv felul lor de a se îmbrăca mă exaspera. Într-o zi am mărturisit: Ani să stau printre voi și nu o să reușesc niciodată să arat așa! Nu a fost nevoie. Am descoperit printre ei acceptarea existenței fără a fi de acord în opinii. Au fost doi ani frumoși în viața mea datorită acestui grup mic, dar monstruos în lecții de viață și umor.

În 2007 am făcut o ședință foto cu Diana. Am povestit de atâtea ori despre. În 2009 am mers în vizită la Diana. După master s-a mutat în Ibiza. În 2014 m-am bucurat pentru ea participând la o celebrare a dragostei. Diana s-a căsătorit, eveniment cu peripeții despre care nu sunt sigură că am povestit pe blog. Unele lucruri le mai țin pentru mine, mai ales când sunt implicate o cură cu lâmâi, o slujbă prea lungă și lipsa unei toalete în apropiere.

În 2018 am zburat pentru a treia oară în Ibiza la Diana. O schimbare evidentă la noi s-a desprins din discuții. O temă recurentă a fost durerea: durerea mea de fiere, durerea ei de genunchi etc. V-ați făcut o idee. Doar splendoarea minții alunga efectul timpului pe trupul fiecăreia dintre noi.

Două ședințe foto au avut loc. La fiecare Diana mi-a insuflat curaj. Măi, dar tu știi să pozezi! Drăguță, ce ai învățat! Diana și câțiva gură cască, Poses un modelo! – sper că nu am scrâtit-o rău cu spaniola mea – m-au însuflețit până am alungat orice senzație că aș fi caraghioasă. Mereu mă simt așa în reprezentări de femeie sexi. Dar m-am dus pe insulă cu o misiune: să promovez, cu Tricoul Inteligent, femeia care-și acceptă defectele fizice.

Consider, în urma fotografiilor primite de la Diana, că m-am achitat onorabil.

Defectele nu mă definesc, mă deosebesc. Îmi port Tricoul cu atitudine.

Foto: Diana Bodea

Zice Dunia

De 6 apr., 2017 1 Zice Dunia , , , , 0

Căutați oameni care să vă inspire!

Sublimați-vă defectele!

Cum ați ajuns ceea ce sunteți?

De aproape 2 ani se desfășoară campania #poartaocarte. Am început cu un credo: lectura schimbă viața. Împrejurări mai puțin plăcute cu cititori mi-au potolit entuziasmul. Am continuat potrivit caracterului relativ stabil.

Revin cu același îndemn, de data aceasta cu o țintă. Toți care vă hotărâți să scrieți, în special bloggerii, citiți! Cum puteți scrie dacă nu aveți o lectură solidă? Cum puteți crea fără a vă inspira? Cum vă hrăniți talentul dacă aveți unul?

Purtați o carte, #poartaocarte și scrie!

Foto: Bogdan Mosorescu

Cele câteva rânduri

De 31 iul., 2013 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Nu eram chiar sigură dacă o să public azi cele câteva rânduri primite de la o cititoare, dar ieri am primit, după publicarea textului, câteva reacții interesante la cele câteva rânduri pe care le-am scris eu ca introducere.
Plural, reacții. Nu a fost un caz izolat, ci mai multe persoane au avut ceva de comentat în privat.
Îmi dau seama că afirmația mea despre strălucirea minții a smuls zâmbete, zâmbete sincere, ironice, mai puțin ironice.
Îmi dau seama ce îmbinare reușită de cuvinte.
Știu, nu îmi dau seama, că afirmația ține mai mult de o atitudine decât de încredere, dar muncesc la asta. Muncesc să devină încredere nu atitudine.
Și mai știu că siguranța de sine zăpăcește oamenii, se depășește cumva zona de confort a omului resemnat, iar depășirea limitei de supunere a omului se pedepsește conform legii neînțelese care te trezește din vis înainte să te săruți.
O afirmație pe care nu o pot face este că port atâta încredere în mine. Fals. Port cu încredere măști, dar nu încredere, cu o completare, m-am săturat. Vreau să rămân în vis până mă sărut. Asta e o glumă, nu ține de mine, mi-aș dori eu, aș avea ceva bărbați de sărutat, și aș începe cu Marius Manole, apoi cu Ryan Gosling.
Ceea ce vreau, și stă în puterea mea, stă într-o consolidare a încrederii prin permisiunea de a-mi accepta deopotrivă defectele și calitățile. Excelez la defecte și intenționez să înclin balanța, să excelez în calități și să corectez lipsurile prin detașare.
Un bun ajutor aici se dovedesc a fi vorbele frumoase, ca ale cititoarei de ieri.
Cuvintele frumoase:

…se întoarce Dunia. Și bine faci revenind, Dunia, cred că tuturor ne e dor de tine, de lecturile și de gândurile tale. De la o cititoare fidela, care totuși absentează perioade variabile de timp, recuperând apoi cum poate ceea ce a ratat.

E o bucurie și un privilegiu (sincer!) sa postez ceva pe un blog ca al dvs.

Punct.

Am devenit Dunia, sunt Dunia

De 11 apr., 2013 13 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Bună ziua. Numele meu este Paula Aldescu și am acest blog din 23 septembrie 2007. Timp de aproape doi ani am ținut conținutul blogului departe de ochii familiei și prietenilor. Mi-a fost teamă, mi-era chiar rușine să suport o observație sau o critică din partea cunoscuților.
Ca soluție, a apărut Dunia. Am devenit Dunia, sunt Dunia.
Bună ziua. Numele meu este Dunia Tuel și am acest blog din 23 septembrie 2007. Cu Dunia am avut prilejul să leg prietenii cu diferiți oameni din acest spațiu virtual, indiferent de vârstă sau de sex. Cu Dunia a început o reeducare a mea. Eu am început să mă cresc, să am grijă de mine, să-mi sporesc atenția asupra mea, asupra calităților, dar mai ales a defectelor.
Azi sunt schimbată, iar eu mă bucur și savurez această schimbare. Nu am devenit alt om, ci am devenit un om distins. Afirmația nu conține o laudă, ci o constatare. În toți acești ani în care am scris am depus o muncă în folosul propriului sine. Nu mi-am depășit limitele, dar am descoperit că am limite.
Dacă în primii ani mă panicam când un prieten mă întreba dacă am scris despre el într-un anumit text, azi doar zâmbesc, cu un nerv la fel de ridicat, dacă se întâmplă să am pălărie, accesoriul acesta nu mai stă pe cap, ci fix în nerv, și le răspund aparent calm.
Nici un text nu este despre voi și toate sunt despre voi.
Întâmplările aparțin prietenilor, dar scrisul îmi aparține exclusiv mie, când mă pun la scris, nu scriu despre cineva anume, ci despre ce anume am simțit eu. Rațiunea și simțirea, intuiția și senzațiile, conștiința și inconștientul, toate sunt infectate de eul meu, iar toți cei din jurul meu reprezintă uneltele minții mele.
Ani de zile m-am necăjit din această cauză, dar tot în acești ani am reușit cumva, prin dialog, prin povești, prin îmbărbătare să mă conving să nu mai iau totul personal. Corectez, încă iau totul personal, dar nu mai reacționez. Aștept, iar așteptarea, lectura și somnul ajută chiar și istericii ca mine.
Isteric este un cuvânt dur, jumătate chiar nepotrivit în descrierea mea, dar sunt dispusă să-i accept cealaltă jumătate, iar cealaltă jumătate conține toate șocurile mele emotive.
Bună ziua. Numele meu e Dunia, iar Dunia este versiunea îmbunătățită și elistă a Paulei.

Marea dragoste a lui Sebastian

De 26 nov., 2012 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Uneori mă simt un monstru, nu o ființă mitologică, ci un om cu mari defecte morale. Dacă mă simt, cel mai probabil că sunt.
Dar probabil nu-i posibil, deși se poate produce probabilul și se poate realiza posibilul. Între probabil și posibil devin uneori un om frumos sufletește. Dacă devin, cel mai probabil că sunt.
Monstru în frumusețe sau frumusețe de monstru am fost sâmbătă seară. În ajunul duminicii, într-o cafenea teatru din București, am urmărit piesa Marea dragoste a lui Sebastian. La început cu un simt și cu intelect, apoi doar cu simțurile și cu intelectul în expectativă. Mi s-a năzărit că am dreptul să mă cred incontestabil frumoasă sufletește.
Am participat la piesa Marea dragoste a lui Sebastian, nu am ascultat. Trăsnită de vocea și interpretarea actorilor, cuminte și dreaptă în scaunul meu, în ziua care a urmat după vineri am trăit o experiență grandioasă. Marius Manole, Rodica Mandache, Ioana Macaria și Istvan Teglas au fost niște mijlocitori între mine și sinele meu. M-am regăsit curată.
Toate imperfecțiunile mele sufletești nu au reușit să murdărească sufletul. Sufletul meu nu are grame, nu are kilograme, sufletul meu nu are unitate de măsură.
Iar sâmbătă, cu ochii puțin scăldați, m-am acceptat mai mult ca niciodată. Monstru în frumusețe sau frumusețe de monstru, asta sunt eu.