by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Frumoasă, dar proastă

De 22 nov., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

flvn9338Am promis că revin cu articole despre Gaudeamus. Am un plan, dar o să-l amân. Nu vă port cu vorba, pe cuvânt!

Îmi doresc să scriu despre îmbrăcăminte. Înainte de a începe, din cauza vremurilor, reamintesc ce fel de persoană scrie pe acest blog:

1. O feministă.
2. O susținătoare a căsătoriilor între persoane de același sex.
3. Aprob avortul.
4. Necredincioasă sau atee.
5. Am o părere fermă despre relația părinte-copil, iar copilul este de la naștere o altă persoană. Fiecare își trăiește propria viață.
6. Etc.

Aș putea să prelungesc lista, dar am atins durerile acute din prezent. Acum o să mă adun și o să mă concentrez pe subiect: îmbrăcămintea.

De ce construiesc un text despre articole vestimentare dacă blogul urmărește să aducă în față literatura, istoria, filozofia, psihologia? Deoarece interesul meu pentru literatură nu exclude îmbrăcămintea. Îmi place să mă îmbrac frumos.

Am spus și repet, am avut o bunică croitoreasă. Mama mea, o femeie frumoasă și blândă, a purtat hainele într-un anumit fel, bine aranjate. M-au expus, mama și bunica, la mătase, catifea, tafta, dantelă, bijuterii, pantofi cu toc.

În adolescență, ca orice organism puber, dar cu personalitate, m-am împotrivit educației de acasă. Am purtat tricouri și maiouri scurte, tocuri nepotrivite, croieli neinspirate. Lent am ajuns să am un stil. Am respins învățăturile de acasă, le-am anulat, apoi am început să aleg ce mi se potrivește. Puteți să vă imaginați o plajă plină cu scoici din care alegi doar ce îți corespunde fizic, dar și psihic.

În primul rând am renunțat la ornamente sau zorzoane în îmbrăcăminte. Confortul a fost scopul. Mi-am studiat îndelung corpul. Mi-am acceptat defectele și am decis să le iubesc. Am o relație tandră cu picioarele mele, eu și tibia ne-am făcut una. Cu cât mi-am îmbogățit mintea mai mult, cu atât am îndrăznit să mă arat fizic așa cum sunt. N-am ajuns pe lume cu numerele unui model, dar am reușit să mă tranform într-un model de câte ori am avut chef. Articolele de îmbrăcăminte pot favoriza sau defavoriza. Am hotărât să lucrez în favoarea mea.

Plusuri și minusuri, am dezvoltat un caracter feminin și elegant. A trebuit să accept și categoria de gen, o perioadă mi-am dorit să fiu băiat și consideram că am pierdut mult născându-mă femeie. Educația mi-a demonstrat că simțirea mi se tragea de la o societate patriarhală.

În ani, foarte încet, subliniez lentoarea, am potrivit un anume fel de a fi.

M-am îndepărtat de părinți. Nu sunt părinții mei și nu o să devin ceea ce mi-au repetat ei că o să ajung.
Mi-am acceptat defectele fizice.
Am recunoscut limitele intelectuale.
Mi-am studiat corpul.
Am gafat.
Am ales feminitatea și eleganța.

Astfel construită, am început să fac comentarii publice despre îmbrăcămintea urâtă a oamenilor la teatru, spectacol de balet, operă etc. Am observat că unora le este rușine cu hainele frumoase. Îmi pare o situație asemănătoare cu clișeul frumoasă, dar proastă. Nimic mai fals. Nu așa funcționează genele. Prostia fetelor frumoase își are o explicație în lene. Un intelect needucat își pierde orice putere.

M-am întrebat: de ce le este unora rușine să se îmbrace frumos? O haină purtată și nu aruncată pe corp dovedește un caracter superficial? Haina frumoasă, semnată sau nu de un designer e vinovată de prostia umană?

Să mă îmbrac pentru moment, aici m-au dus educația și autoeducația. La teatru îmi pun o rochie neagră. Nu vă luați de culoare, eu prefer negru. În parc aleg blugi și tricouri de bumbac. La conferințe sacouri. La cluburi paiete. Etc.

Momentul și haina, haina și momentul.

Nu o să mă opresc din a scrie despre îmbrăcămintea frumoasă. Că mă găsiți superficială, provincială, critică, bunicuță, o să fac față. Cred în îmbrăcămintea frumoasă ca într-un aspect care ne ajută la supraviețuire. Nu o să cedez din cauza comodității majorității. Merg mai departe. Și nu am adus în discuție factorul sexual. Exact. Tot timpul este vorba despre sex. Și totul ajunge la sex. Am timp însă. Abia am declarat începutul războiului fără victime al hainelor urâte la spectacole.

Start!

Sapiens, neanderthal, erectus. Mara la Gaudeamus

De 21 nov., 2016 0 Trăiri afective ale mele No tags 0

14971941_1364534976889986_834078722_nAm fost la București. M-am întors de la București. Stau în fața laptopului cu amintiri proaspete, dar cu senzația de minte goală. Îmi fug gândurile care încontro și mă simt incapabilă să le ordonez. Cu ce să încep? De unde să încep?

Prima oprire la București, după ce am lăsat bagajele, a fost la Carul cu bere. Aici aș nota, sub forma unei glume, două scaune întoarse pe care am culcat fata. Mara a reușit să aștepte mâncarea, dar ora înaintată a obligat-o să adoarmă. Pe la 11 jumătate căram trupușorul ei mic, dar greu și pentru brațe obișnuite de mamă pe Lipscani cu o respirație sacadată.

La miezul nopții am reușit să ne așezăm în pat. Vineri dimineață a început aventura, joi ne-am hrănit doar. Am hotărât, textul o să fie despre Mara. A fost primul ei an la Gaudeamus. I-am explicat ce semnificație are călătoria la București, iar ea a repetat: teatru, operă, cărți, restaurante, cafenele, prieteni. S-ar putea, dar nu recunosc, să-i fi sugerat să facă și ea asta când o să crească. Oricum nu recunosc.

Vineri, după o plimbare pe jos, soarele ne-a poftit, am ajuns la Antipa. Am ținut mult să o duc pe Mara la muzeul de științe. Nu mi-e suficient să o întreb ce povești ascultă la religie, insist să o expun și la evoluție. Am poposit la imaginile cu specia umană. I-am oferit explicații. Am adăugat râzând că poate utiliza termenii de neanderthal sau erectus pentru persoanele prost educate.

Sunt mândră de mine? Da și nu prea, dar m-am distrat. Dacă o întrebați pe Mara ce i-a plăcut cel mai mult la Antipa o să răspundă că pietrele cumpărtate de la magazinul de suveniruri și bănuțul amintire de la intrare. Nu mă supăr, cunosc faptul că orice nou născut e un primitiv. La vârsta ei, posibil să educ un neanderthal.

De la Antipa ne-am îndreptat spre Romexpo pentru Gaudeamus. Ce se întâmplă, mama, aici? Aici, mama, o să intri și o să vezi peste tot cărți. Cum am decis că este vorba despre Mara, merg mai departe cu activitățile ei. S-a jucat la Happy Colour și a insistat că dorește un joc de la Montessori cu geografie. Numai dacă aș fi știut că a doua zi dimineață o să mă trezească la 7 ca să citim despre oceane, deltă etc aș fi folosit puterile de super mamă și am fi achiziționat încă o carte despre Elsa. Doar că nu am știut, iar sâmbătă dimineață mi-am reîmprospătat cunoștințele despre Oceania.

La amiază, sâmbătă, am avut în program o piesă de teatru la Țăndărică, Prințesa mecanică. A privit în jur foarte curioasă, iar piesa a ținut-o interesată. Am discutat despre păpușa aruncată din piesa, subiectul poveștii, a refuzat o vizită la Muzeul colecțiilor și ne-am îndreptat spre Grădina Botanică unde ne-am mai îmbogățit cu un bănuț amintire de la intrare.

Ieri dimineață, întorcându-ne acasă, am întrebat-o: ce ți-a plăcut, Mara, cel mai mult la București? Că m-am jucat cu Otilia, mama.

Otilia este fetița unei foste colege de liceu. Ne-am întâlnit la Cărturești unde Mara a insistat că dorește reprezentarea unei sticle de lapte pline cu foi și gumă de șters. A luat și o carte după ce au umblat singure vreo jumătate de oră prin librărie.

O să pun punct. În mare am schițat activitățile mele de mamă. O să revin cu ansamblul de acte fizice, intelectuale și morale ale femeii în zilele următoare.

Gaudeamus, va urma…

Sărbătoarea primăverii, scandal, aventură, Igor și Chanel

De 16 nov., 2016 4 Colaborari , , , , 0

tumblr_nwubyhtz8k1urilnho7_1280Dragi cititori, o să încerc un experiment. Pot sau nu pot să vă determin să citiți un articol despre un spectacol muzical?

Propun următorul scenariu. Iau patru cuvinte: dulce, amar, acru, sărat. Nu fac nici o presupunere despre pregătirea dumneavoastră muzicală. Las deoparte numele compozitorului, regizorului-coregraf, actorilor.

Ne imaginăm o sală de spectacol. Scaune. Ne așezăm și așteptăm. La un moment dat un sunet ușor perceptibil ne atrage atenția. E nevoie să ciulim urechea. Pe scenă se află un cort. Forma lui ne trimite gândurile spre indieni. Cele patru cuvinte, dulce, amar, acru, sărat sunt percepțiile noastre. Primele minute sunt dulci. Patru bărbați și trei femei în haine de stradă dansează. Oare ce vor să exprime prin limbajul corpului?! Se mișcă lasciv. Un sunet mai tare ne surprinde și tresărim. Dansul se execută cu repeziciune. Dansatorii mută cortul dintr-o parte în alta. Imită cumva un act sexual? Femeie cu bărbat, bărbat cu bărbat, ce transmit? Ritmurile alternează. Se împing, se agață unii de alții, se îmbrățișează. Gesturile sugerează violență. Femeia pare să fie maltratată. Despre asta să fie vorba? Diferența de forță dintre feminin și masculin? Parcă muzica se acrește. Te strâmbi la posibila agresiune. O femeie se îndepărtează. Dansează. Apare un gogoloi pe scenă. Reprezentarea pământului? Dar arată ca o lună. Are gropi, ca șvaițerul. Un bărbat în vârful pământului bară lunii. Omul a cucerit pământul? A triumfat? Dansul femeii singure e întrerupt pe rând de ceilalți. O apucă de obraz, de sân, o lovesc peste fund. O caută în gură ca vechii proprietari de sclavi. O iau de sân ca elevii obraznici. O lovesc peste fund ca un tată agresiv sau un iubit gelos.
Femeia continuă să danseze. Cade și se stinge lumina. Aplauze.

Descrierea de mai sus este spectacolul de aseară. Am fost la Sărbătoarea primăverii de Igor Stravinsky în regia Andrei Gavriliu.

Am încercat o zugrăvire prin cuvinte departe de orice pregătire. Numele unui compozitor îi atrage pe snobi și îi îndepărtează pe profani. Profanii sunt la mare căutare de managerii instituțiilor culturale. Dintr-un motiv neînțeles pentru unii, există persoane care nu renunță la a educa masa. În punctul acesta se pune întrebarea: cum atragem profanii?

Eu reprezint o unealtă. Vă povestesc acum despre, iar o persoană sau mai multe vor trece pragul teatrului datorită textului. Pentru a vă convinge, am găsit ca mijloc de expresie să relatez din papucii unui primitiv. Sau lipsa lor, nu cred că se născuse încă strămoșul Mihaelei Glăvan, de exemplu.

Intoxicați cu informații despre Igor Stravinsky sau Andrea Gavriliu, percepțiile s-ar fi modificat. Dacă e Igor, snobul acceptă pentru nume, nu neapărat de plăcere. Profanul refuză pentru că un rus poate să ne transmită doar ceva tragic. Cine mai are nevoie de tragedii când omul actual are target pe lună?

E un punct de vedere și au dreptate. Teatrul, opera, baletul reprezintă un moft. Cred că și preferatul meu, Marius Manole, spune asta într-un interviu. Dar cum ar fi viața fără mofturi? O să îndrăznesc. Ar fi ca în spectacolul de aseară de la Teatrul Național Csiky Gergely. O lume păgână, plină de superstiții. Revenirea la superstiții este de nesuportat. Societățile au plătit deja pentru neștiința omului.

Sărbătoarea primăverii este numele spectacolului de aseară și aduce în față misterul și puterea creativă a primăverii. Iar femeia de care am menționat mai sus reprezintă autosacrificarea, dansează până la epuizare. Da, în trecut, nu chiar atât de îndepărtat, societățile funcționau cu sacrificii umane.

Două lucruri mai spun și pun punct. Igor Stravinsky a produs scandal acum 100 de ani cu această lucrare muzical coreografică. Și ultima informație cu iz de bârfă, Igor a avut o aventură cu minunata și adorata Coco Chanel. Fashionistele ce părere au? Oare Coco a avut ca subiect de discuție cu Igor doar trendul?

Ha! Ha!

Noiembrie 2016, teatre, muzee, Ateneu, restaurante, cafenele, prieteni

De 15 nov., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

11083677_10153242927480854_783182934178580534_nJoi seară, după un zbor lin, sper să fie, nu depinde de mine, o să iau cina la Carul cu bere. Merg la București pentru târgul de carte Gaudeamus.

În 2008 am ajuns prima dată. Anul acesta este special. O s-o am cu mine și pe Mara. Am purtat-o în pântec în 2009, dar acum o să pășească alături de mine. Mă încearcă un sentiment de mândrie. Îmi pare că dau ceva mai departe, ca o moștenire.

În primul rând e clar că mersul la București pentru Gaudeamus a devenit un soi de tradiție. Am început în 2008, fără un program, doar o ieșire cu fetele, și s-a transformat într-un ansamblu de obiceiuri. Cu experiența acumulată, aseară îmi călcam o rochie neagră pentru piesa de sâmbătă seară de la Teatrul Național, știu să-mi organizez, dar mai ales să optimizez cele necesare pentru călătorie. Îmbrăcămintea și încălțămintea îmi testează capacitatea intelectuală. Obligatoriu trebuie să știu să mă strecor printre tocuri, rochii de seară, Ugg-uri, blugi și tricouri.

Ce se întâmplă la București? Ce semnificație are scurta călătorie? Bucureștiul, prin prisma Gaudeamus, reprezintă o bulă în viața obișnuită. Trei zile sunt împărțite între teatre, muzee, Ateneu, restaurante, cafenele, cărți și prieteni.

M-a întrebat Făt Frumos: și mergi la București pentru teatru, muzee, restaurante și cărți? Da, merg la București pentru. A existat între noi un soi de neînțelegere a plăcerilor celuilalt, dar am întrebat la rândul meu: ți-am cerut vreodată socoteală pentru plăcerile tale? Ne-am împăcat.

Plăcerile unei persoane țin de caracterul fiecăruia. Am construit această ieșire la București și toate semnificațiile ei, dar cel mai important este că mă face fericită. Să-mi pun o rochie elegantă și tocuri pentru teatru îmi satisface amorul propriu. Ugg-urile, blugii și tricourile de bumbac, ținuta lejeră pentru târg sau muzee îmi cresc stima de sine. Restaurantele, prin fenomenul antropic, măresc îngăduința pentru specia noastră. În cea mai mare parte a timpului mă lovesc de cruzimea și lipsa de toleranță a oamenilor.

Ieșirea la București semnifică un mecanism de apărare. Iau atitudine la mârlăniile lumii. Mă bucur de construcțiile frumoase ale speciei mele, o specie plină de ambivalențe la orice nivel.

Mara, pentru prima dată, va merge cu mama la București și va primi simbolic o cheie. Mama ei se străduiește să-i fixeze în memorie eleganța și feminitatea, aspecte nepieritoare ale femeii. Frumusețea apune, iar trecerea sub orizont a unei femei nu aduce cu un apus la ocean. Educația ne diferențiază. Ne spălăm pe dinți și pentru o respirație proaspătă. O lipsă a educației înseamnă o respirație urât mirositoare de care nu putem scăpa.

Joi plec la București. Din noiembrie 2008, pauză anul trecut, noiembrie 2016, am impus o tradiție. Mă face să mă simt bine. Până la urmă fac ceva cu viața mea, mai ales dacă Mara va continua cu ieșirile din noiembrie la București.

Pentru teatre, muzee, Ateneu, restaurante, cafenele și prieteni.

Adaptabilitatea la November Notes in Social Media

De 14 nov., 2016 5 Colaborari , , , , 0

15049920_1357420364268114_1678267946_nÎn ultimul an am ajuns la concluzia că nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Am nevoie să ies în față. Am purtat în mine o imagine romantică a ceea ce presupune meseria de scriitor. Am crezut, nu știu de unde mi s-a fixat părerea fermă, că o să fiu descoperită ca talent. Dacă ar fi să ghicesc, aș merge pe literatură. Din cărți am preluat convingerea că un scriitor are datoria morală de a rămâne pasiv în lumea celor care dau din coate.

În ultimul an am făcut câteva descoperiri. Nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Nu sunt o persoană morală. Mă adaptez greu. În lume supraviețuiesc aceia care se adaptează. Nu indivizii puternici, nici măcar cei mai inteligenți.

Am hotărât să fac un pas spre adaptare. Am renunțat la visul romantic de scriitoare. În 2007 când am publicat prima dată pe blog a fost primul pas, doar că nu am fost conștientă. Mi-au trebuit ani să devin lucidă. Asemenea evoluției, realizez extrem de greu.

Mi-am împăcat dorința cu realitatea prin nume, Paula Dunia, blogger scriitor.

Cu un plan nedefinit, dar existent, am participat vineri la conferința November Notes in Social Media. Când fetele de la organizare, Teodora și Andra, au întrebat despre motivul participării, am răspuns sincer: din curiozitate.

Sunt o persoană curioasă. Curiozitatea m-a ținut cu nasul în cărți, curiozitatea m-a împins spre psihanaliză, spre călătorii și scormonirea prin amintirile copilăriei și viață sexuală.

Vineri am mers la Conferință fără să aștept ceva. M-am setat pe ascultare. Au vorbit în fața sălii șase persoane. Am mâzgălit pe program, în dreptul fiecăruia, plusuri, minusuri, fețe zâmbitoare, diagrame. Înainte să înceapă conferința m-am drogat natural cu ciocolată de la Leonidas, un sponsor dulce al evenimentului. Mi-am asigurat bunăvoința, știu ce cal negru sunt câteodată.

Mi-am impus să văd și să ascult niște oameni care s-au adaptat, niște supraviețuitori. La Amalia Gaiță am desenat o diagramă, reprezentarea grafică a succesului, produs, concept, personal. La Alexandra Giula am ascultat ca la orele de matematică din școala generală. În fiecare săptămână îmi promiteam că o să mă pun să învăț. Așa am procedat și la discursul ei. O să-mi intre până la urmă în cap semnificațiile Plugins sau Bulk Edit. La Cristian Manafu am notat trend, am adăugat semnul egal și am scris Nevoi. În pauză l-am întrebat dacă un blogger poate câștiga premiul Nobel.

Următoarea sesiune, conferința s-a împărțit în două sesiuni, am realizat câte goluri de social media am. De la Călin Coman am păstrat cuvântul emoții, la Toma Grozăveascu am trăit cu impresia că vorbește în limba klingoniană, iar cu Deea Petrica mi-am fixat justețea acțiunii de a oferi înainte de a cere.

Cel mai intens moment al serii a fost când am câștigat un voucher la Arsenal Park. Eu nu câștig niciodată. Enunțul a devenit fals, sunt câștigătoarea unui document de călătorie. Bucuria mi-e mare, dar uimirea, exprimată într-o secundă sinceră, mi-e imposibil s-o descriu.

O să sfârșesc acest text cu menționarea sponsorilor, un soi de regulă, iar eu aprob regulile.

Fetele, Teodora și Andra, au avut sprijinul celor de la: Senneville, Swiss Solution, translation agency, West City Radio, Charme lingerie, Leonidas, Hotel Timișoara, Adaconi, Violette, Zi.studio, Cloud Berries. Sper că nu am uitat pe nimeni.

Într-un final, viața fără Dumnezeu

De 11 nov., 2016 5 Trăiri afective ale mele , , , , 0

301596_10150403939356348_1968031976_nPe unii viața fără Dumnezeu îi înspăimântă. Îi pot înțelege. Pe mine viața fără Dumnezeu m-a liniștit. Nu mai e nimeni care să mă pedepsească, nimeni care să mă răsplătească. Am rămas eu și consecințele. Greu de imaginat pentru un credincios, dar am o viață frumoasă chiar dacă spăl duminica sau în ziua de sfânta Maria.

Iar Universul nu mi s-a părut niciodată mai atractiv. Mă uit la stele cu speranță și încredere. Există în lume oameni dotați cu inteligență care vor umple toate golurile din știință. Umanitatea a făcut pași mici, dar a înțeles suficient cât să-și accepte limitele prezente.

Într-un final vom umple toate golurile.

Simt căldură în abdoment. E iubirea mea pentru condițiile de viață, univers și pământ.

Peste tot văd frumusețe. Nietzsche s-a născut prea repede. Dumnezeu încă nu murise, încă nu a murit, dar se îndreaptă repejor spre o simplă poveste. Am crezut în zei, am trecut la Dumnezeu, urmează viața fără nici un Dumnezeu.

Într-un final!

Gelozia şi crima de pe strada Cozia

De 9 nov., 2016 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În urma oribilei crime de aseară de pe strada Cozia, din cauza unor factori de circumstanţă, am aflat repede, am discutat cu Făt Frumos despre gelozie. Poliţia nu cunoaşte toate faptele, motivul este încă unul necunoscut, dar mie mi-a mers mintea întruna.

Dacă motivul a fost gelozia? Să presupunem că a fost gelozia.

După ce vă scuturaţi de groază, am nevoie de atenţia dumneavoastră. Oare nu ar fi mai bine pentru omul civilizat ca înainte de căsătorie să aibă parte de o despărţire? O despărţire îţi va arăta părţi ale partenerului neîntâlnite pe timp de pace.

Am trecut cu iuţeală în revistă despărţirile mele şi caracterele geloase pe care le cunosc. Am zâmbit cu gândul la un prieten care ar fi de ani de zile mort dacă gelozia l-ar împinge pe om să depăşească limita. Cinic, ştiu!

Mi-am reamintit un episod în urma unei despărţiri cu un fost. Înainte să povestesc, notez că fac parte din categoria femeilor norocoase. Am ales special să mă exprim cu norocoase. Am avut parte de bărbaţi bine crescuţi şi iubitori. Eu am fost oaia neagră. La despărţiri însă am devenit un miel de sacrificiu. Sau orice alt animal. Tot binele din relaţie s-a transformat cu intensitate în neplăceri după despărţire.

Un fost drag, în urma despărţirii, a trimis o fotografie cu mine într-o ţinută lejeră, unei alte foste de-a lui. Femeia nu m-a plăcut niciodată pentru că el a îndrăznit să mai iubească după ea. De ce a acţionat cu lipsă de maturitate? Pentru a râde împreună despre absenţa aspectului meu bombat la piept.

Cum v-am zis, mă includ în categoria norocoaselor. Am fost în timpul relaţiei, dar şi după despărţire. Am luat cunoştinţă de caracter, iar orice rău pe termen lung devine bine.

Am folosit un exemplu naiv. Am spălat rufele în public, dar la program scurt. Aş mai putea merge pe exemple. Aş da o lovitură de marketing. O să mut unghiul. Revin la crima de aseară care a pornit toate aceste gânduri.

M-am întrebat câte femei, o pun la feminin dintr-un raţionament al forţei, stau cu un bărbat capabil de crimă în stare latentă? Am în minte un cuplu anume. Mi-a provocat ameţeală ideea asta. M-am îmbrăţişat singură şi am căutat detaşarea în nivelurile de gelozie întâlnite la Freud.

Gelozia concurenţială e firească. Am respirat uşurată. Niciodată nu am depăşit limita oricât am fost de provocată.

Am ajuns la o concluzie. Cuplurile să caute cearta, conflictul incită la agresivitate. Iar ca un test, să experimenteze o despărţire. Că e de 5 minute, o oră sau o zi, despărţirea alături de ceartă vă pot ţine în viaţă, dar mai ales o să vă cunoaşteţi cu adevărat partenerul.

Să ne cunoaştem şi să-l cunoaştem pe celălalt.

Concurs: Mai spun atât şi plec

De 8 nov., 2016 2 Colaborari , , , , 0

Agenda mea culturală creşte în fiecare zi. Mă strecor tot mai greu printre evenimente. Înainte de a stabili un program, e nevoie să îndeplinesc nişte sarcini. Sunt mamă. Prima dată am grija copilului.

De exemplu aseară am petrecut la Filarmonică cu Tudor Gheorghe. Înainte să părăsesc casa, cu ciorapi de mătase, rochie Tenue de Saf şi urcată pe tocuri, am tras o tură pe la bucătărie să-i fierb o porţie de paste Marei. Diversitatea fascineză.

În fiecare zi se întâmplă câte ceva în oraşul ăsta. Să fie legat de Capitală culturală europeană, să nu fie legat, eu mă bucur. Uneori mi-e ciudă din cauza evenimentelor care se suprapun. S-a tot întâmplat. Vineri, în 11, va fi o asemenea zi.

Cum nu-mi pot pierde caracteristicile specifice materiei, rămân formă la un unic eveniment, vineri seară o să mă găsiţi într-un singur loc. În schimb am ceva de oferit pentru cititorii blogului meu. O invitaţie dublă la piesa Mai spun atât şi plec a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely. Spectacolul începe la ora 19 şi este tradus în limba română.

Cum o să procedăm? Am nevoie de un comentariu de la dumneavostră. O să aleg pe criteriu subiectiv, iar invitaţia va putea fi ridicată de la casierie înainte de spectacol.

Care a fost prima piesă de teatru la care aţi mers şi ce vârstă aveaţi? Aştept răspunsurile dumneavoastră în comentarii.

Încep eu. Prima mea piesă a fost Punguţa cu doi bani. Am mers cu şcoala şi aveam 8 sau 9 ani.

Mulţumesc.

Lumi, gândiri, reprezentări la defilarea de mâine a Tricoului Inteligent

De 7 nov., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

img_1963Vineri am avut o şedinţă foto pentru modelul nou de rochie de la Tricoul Inteligent. Am rămas pe baricadă. Apăr în continuare însuşirile deosebite ale oamenilor.

Lupta umanităţii a fost şi va rămâne între a fi şi a avea. Am ales o tabără. Îmi doresc să fiu. Aceste două grupuri nu se exclud, dar au un dominator. În alegerile mele vreau să se impună a fi.

Cu a fi ca atitudine, fac o diferenţă în pătrăţica unde îmi trăiesc viaţa. Multă vreme am crezut că cititul ne transformă în oameni mai buni. În urma unor ciocniri cu cititori de calitate inferioară, am regândit puterea cărţii. Am ajuns să o anulez. Lectura nu ne transformă codul genetic şi nu corecteză o educaţie dezastruoasă sau inexistentă.

I-am recunoscut cărţii nişte limite. Am fost dezamăgită. Am avut zile întregi de zăpăceală. La atelierul de croitorie, unde am ajutor o femeie excepţională, m-a trezit un năsturel din amorţeală.
Cum să fie rochia?
Lungă în spate, să acopere şezutul. În faţă mai scurtă, îmi place să o bag în pantaloni.
Şi în partea de sus?
Pe lângă gât.
Atunci o să-ţi pun un năsturel în spate. Materialul nu-ţi permite să-l tragi peste cap.

Năsturelul a declanşat o reacţie. M-am scuturat fizic şi psihic.

Exclus să punem năsturel. Dă-mi altă soluţie. Fireşte că a venit cu o soluţie, am specificat deja că are valoare deosebită.

M-a iritat atât de tare năsturelul, că am început să mă chestionez. De ce? Cum? Întrebări naturale în urma unei reacţii neînţelese prin nici un raţionament. Am ajuns astfel din nou la cărţi. M-am dus la raftul cu cărţile de psihanaliză. Una dintre ele, unii dintre ei, Freud, Jung, Fromm, Rogers, Adler, au un răspuns pentru mine.

Cărţile au o limită, dar izbutesc să îmblânzească. În primul rând te reţin pe loc, relaxează muşchii. Accelerează contactele dintre neuroni. Cărţile ne dau răspunsuri. Aplicabilitatea în viaţă reală depinde de inteligenţa fiecăruia. Când vă uitaţi la o bibliotecă imensă este ca şi cum priviţi viaţa însăşi. Oamenii şi-au pus speranţele în reprezentări ca Dumnezeu pentru promisiunea unei fericiri după moarte. Îşi duc zilele pe pământ muncind pentru after life himeră.

Dar când stai în faţa unei biblioteci, te confrunţi cu toate lumile, cu toate gândirile, cu toate reprezentările din istoria umanităţii. Acolo se află TOTUL după putinţele inteligenţei noastre şi al stadiului de evoluţie. Mă întreb de ce nu ne ajunge ca să fim fericiţi?! Răspunsurile aduc înţelegere.

Din biblioteca personală şi modestă, pun sub ochii semenilor gândiri şi reprezentări. Mâine organizez o defilare la pagina de facebook a Tricoului Inteligent.

Mă străduiesc pentru Ne-uitare.