by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Să ne protejăm ochii cu gramatica

De 18 mai, 2016 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13211053_1202881686388650_1140333817_oAm picat într-o capcană. M-am supărat așa tare anul trecut pe diverse persoane din lista mea de prieteni de pe facebook că am folosit în mod exagerat opțiunile delete și unfollow. Am publicat și un mesaj cu o rugăminte. Să nu-mi mai scrie dacă nu au grija unei exprimări corecte.

Motivele supărării: 1. stâlcirea cu intenție a limbii. Exemple: păpushikă, dk, fak etc. 2. scrierea greșită a cuvintelor. Exemple: frumoas-o, mie dor, cal dau etc.

M-am înconjurat de prieteni, de cunoștințe, de artiști, de paginile oficiale ale muzeelor, teatrelor, operelor, filarmonicilor. M-am răspândit peste tot în lume în căutarea evenimentelor culturale.

Fără să prind de veste, după ce m-am calmat, am uitat episodul în care ceream să mi se scrie corect, am ajuns să am o limbă curată pe pagina de facebook. De curând m-am întrebat dacă oamenii au devenit exigenți cu gramatica sau eu am îndepărtat tot ce mă deranja?!

Firește că am picat în capcană. Oamenii nu scriu mai bine, eu i-am păstrat doar pe cei care scriu corect sau se abțin din a-mi lăsa mesaje.

Înțeleg că nu e amuzant să înveți gramatică, că e plictisitoare și pe alocuri de coșmar. Să se ducă la dracu cu tot cu sintaxă și morfologie.

De acord cu felul acesta de reacție, dar putem să împărțim gramatica în scriere corectă și restul care nu ne interesează, să o facă lingviștii.

A scrie corect ține de igiena mentală, de educație, de atracție și seducție. Personal n-aș putea să ies la o întâlnire cu un bărbat dacă mi-ar lăsă un mesaj în care să-mi scrie: păpushik, mie dor de tine. În plus, a redacta după norme și reguli o lucrare îți protejează ochii, rămâi mai odihnit după o pauză pusă după virgulă. Exemplu: Da, textul e pornit dintr-un sentiment de frustrare./ Da,textul e pornit dintrun sentiment de frustrare

Lipsa virgulelor, a pauzelor după virgule, a cratimelor și a semnelor de punctuație reduc comunicarea și înțelegerea între indivizi. Un exercițiu bun. Puneți pe foaie gândurile și rugați pe altcineva să citească cu voce tare. Dacă nu i-ați lăsat virgule, semne de întrebare sau punctuație, pronumele separat de oricare altă parte de vorbire, ce o să citească?

Încercați, vă rog.

Susțin și apăr ideea unei gramatici de prim ordin, să aplicăm o anumită ortografie.

Să fie mi-e dor de tine nu mie dor.

Ajutor!

Mulțumesc.

Foto: Mile Sepetan

22 mai, Cochete pe biciclete și Fashion Fridays

De 17 mai, 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

untitled-0095O introducere patetică.

Peste tot în jur natura e cuprinsă de neastâmpărul salcâmilor și de strălucirea bujorilor. M-aș bucura să vă înduioșați.

O introducere eficace.

La Timișoara au loc la sfârșitul săptămânii mai multe evenimente. Un fapt remarcabil o să se desfășoare la Halele Timco, Cochete pe biciclete în colaborare cu Fashion Fridays, ediția a X-a. Un program distractiv, ușor, variat care sper că va produce vâlvă.

Cochete pe biciclete va atrage atenția asupra comunității de bicicliști, asupra avantajelor mersului pe bicicletă din mai multe punte de vedere, inclusiv estetic. O să notez și eu cu liniuță câteva beneficii:
– din punct de vedere medical dormi mai bine, iar creierul funcționează mai bine.
– din punct de vedere estetic faci primul pas spre a slăbi și arzi mai multă grăsime.
– din punct de vedere al timpului ajungi mai repede la destinație.
– din punct de vedere social ești mai vesel, îți faci prieteni, îți îmbunătățești viața sexuală.

O notă particulară, te umpli de inspirație și scrii un asemenea text.

Fashion Fridays va face vizibili designerii locali. O situație prielnică pentru femei cu stil sau în căutarea unuia. Magazinele cu haine în serie nu ne satisfac întotdeauna. Societatea actuală, cu micile ei comunități, pretinde mult vestimentar, iar îmbrăcămintea recomandă. Am citit într-o carte că oamenii, la fel ca orice produs, se vând. De aceea azi se contruiesc branduri, iar cererea a creat nevoia unor consilieri de imagine.

Recunosc, stau în lateral sau chiar în spate când aud brand. Pentru mine brand e Pepsi și mă supun cerințelor prezentului destul de greu.

De reținut: designeri locali, persoane creative cu viziuni proprii vin cu entuziasm spre dumneavoastră. Pot fi considerați și supraviețuitori ai unor vise demarate cu un plan de perspectivă a veniturilor și cheltuielilor fix, dar cu pasiune nemăsurată.

Printre ei o să descoperiți și Tricoul Inteligent. Bun prilej să promovez și campania #poartaocarte. Nu vor lipsi cărțile de lângă tricouri. Literatura e un stil de asemenea. Un tricou imprimat cu fragmente prețioase din literatură. Lângă tricouri, eu. Care e povestea mea?

M-am născut la Drobeta Turnu Severin.

Continuarea în 22 mai, Halele Timco, începând cu ora 10.

Studiu de caz: o fetiță de 10 ani se dă cu ruj

De 16 mai, 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

FLVN9240Să luăm zece persoane. Opt dintre ele, într-o situație, vor critica. Îmi iau ca studiu de caz o fetiță de zece ani dată cu ruj pe buze.

Pietrele vor fi aruncate în fetiță, în părinți, în profesori, în societatea actuală. În solicitarea excesivă a psihicului, aruncarea cu pietre, specialistul în probleme de viață va fi singurul care va scoate sfinți pe gură, singurul cu o viziune corectă asupra fetiței cu ruj pe buze.

Am practicat critica. O mai practic uneori. Nu am aflat cum pot prezenta ceea ce mă deranjează și să nu constituie o judecată. În teorie e clar, eu verbalizez neplăcerea, celălalt apreciază valoarea mărturisirii. În practică am parte de un atac la felul meu de a fi simandicos.

Oricum ar fi, în practică sau teorie, am prins plictiseală și dezgust de a critica după niște obișnuițe care nu ne-au făcut în istorie toleranți sau binevoitori. Oamenii s-au omorât și se omoară între ei, iar o fată de zece ani care folosește ruj nu ar trebui să provoace indignare.

În prezent fac exerciții de creștere a îngăduinței.

Reluăm studiul de caz: o fetiță de zece ani se dă cu ruj. Îmi iau premisele, trag concluzia și formulez câteva consecințe pe termen lung ale comportamentului tinerei. Construiesc o lume utopică.

În anul 2100, urmările fetiței care folosește ruj sunt o uniformizare a fiziologiei feminine. La zece ani a folosit rujul, la doisprezece s-a epilat, la optsprezece și-a mărit sânii, la douăzeci și cinci și-a injectat acid hialuronic în buze, la patruzeci și-a ridicat pielea feței.

Asta fac femeile în ziua de azi, au această posibilitate și suportă niște aprecieri severe de la sfinți. Sfinții se găsesc la orice pas, habar nu am de ce mai merg unii dintre noi la biserică.

Vedeți partea bună a pericolului uniformizării? Eu o văd, sunt mai cu moț. Fiind toate la fel fizic, sprâncene tatuate, sâni măriți, acid hialuronic în buze, piele ridicată, o să ne dorim în continuare diferențirea.

Perfecțiunea fizică, după modelul barbie, ne provoacă să ne întoarcem spre interior. Am vizionat recent filmul The Lobster regizat de grecul Giorgos Lanthimos. Într-o societate distopică (caracterizată de o formă de guvernare autoritară), femeile și bărbații se îmbracău la fel. Fără sprijinul hainei în deosebiri, omul caută substituți.

În lumea mea utopică, femeile s-ar întoarce spre sine. Fără grija frumuseții, toate ar fi, femeile ar începe să se înzestreze la interior. Ar avea și ar căuta timp pentru sublimare: lectură, muzică, vernisaje, plimbări în natură, voluntariat cu orfani și oameni bătrâni, petreceri cu prietenii, filme de artă sau călătorii.

Propun să lăsam oamenii, copiii sunt incluși, să se simtă bine în pielea lor. Uneori, pentru confort, avem nevoie de ruj, de fond de ten, de machiaj intens. Nu agreez machiajul strident, dar înțeleg fazele de dezvoltare cu părți de căutare, de afirmare, de extravaganță, de imaturitate. Măști pentru un sine bine ascuns de educație și convingeri.

Pielea poate fi considerată un creier, dar nu Creierul.

Dacă eu nu mă simt bine în pielea mea, voi sfinților, mă adresez vouă, ar trebuie să mă supun regulilor voastre? Într-o zăpăceală de sine, să mă las convinsă de gura lumii care nu a avut nici un merit recunoscut vreodată.

Gura lumii semnifică o personificare a Răului. Cum să te iei după gura lumii sau de ce să conteze ea în alegerile tale?

Aș fi curioasă să-i aud pe sfinți argumentând.

Nu o să-i aud, sunt plictisită și de ei. Prefer măștile, măștile pot oricând să cadă.

Sau nu.

Foto: Flavius Neamciuc

Conform părerilor unor nostalgici, Mara nu are copilărie

De 14 mai, 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13227857_1203983809611771_653568779_nDe puţină vreme Mara dispune de un telefon personal. Un telefon a dat ocazia unui set nou de reguli. Mara foloseşte aparatul la sfârşit de săptămână pentru jocuri, iar în timpul săptămânii pentru a-şi suna tatăl, bunicii, verişorul, mătuşile, inclusiv mătuşa responsabilă de accidentul ei de pe bicicletă şi care a refuzat internarea în numele meu.

Încerc să fac ceea ce este corect pentru Mara şi nu ceea ce simt. Simt multe în urma unei entorse şi a unei leziuni de care nu am fost anunţată imediat ce s-au întâmplat. Ţin în mine şi probez o atitudine leală.

Agreez telefonul şi jocurile? Îmi dau silinţa să las deoparte critica, să am încredere în omuleţul pe care eu l-am educat. Am expus-o pe Mara la cultură: teatru, muzeu, atelier de pictură, lectură, poezie. Am purtat-o în natură: munte, dealuri, câmpie. I-am atras atenţia asupra cântecului din pădure, asupra florilor şi micilor vieţuitoare. Am insistat pe simţul civic: aruncăm gunoiul la coş, păstrăm liberă pista de biciclete, pe scara rulantă ne aşezăm pe dreapta. Am ţinut-o departe de reprezentările pe care le au clasele sociale despre ele însele: Mara nu e murdară ca o ţigancă sau limbută ca o olteancă.

Mara are telefon. Conform părerilor unor nostalgici, Mara nu are copilărie. Copilărie a avut generaţia mea, numită generaţia cu cheia la gât.

Pardon, nu regret epoca copilăriei mele. Condiţiile de viaţă ale părinţilor, din cauze socio-politice, au numărat mulţi copii nesupravegheaţi în casă. Copii singuri cu acces la obiecte ascuţite, la gaz, la înălţimi. Generaţia părinţilor noştri, cu părinţi traumatizaţi de ororile războiului, au deprins viaţa ca o luptă pentru supravieţuire. Pentru supravieţuire, acoperişul deasupra capului, hrana şi îmbrăcămintea erau suficiente. Întotdeauna putem înţelege un comportament, o atitudine. Mama lui Hitler a murit în urma unui cancer la sân. A avut un doctor evreu. Da, întotdeauna putem înţelege sau explica.
Educaţia părinţilor noştri nu ne-a permis o afirmare de sine. Condiţiile de viaţă, nevoile economice, putinţele intelectuale au limitat dezvoltarea personală. Unii purtăm pe noi uniformitatea gri a ideologiei comuniste. Soluţia: educaţia şi autoeducaţia.

Părinţii noştri ne-au iubit şi şi-au exprimat iubirea prin mâncare cel mai mult. Înţeleg. Nu pot să-mi cresc fata astfel. Eu am curajul, nu mi-e ruşine, să o privesc în ochi şi să-i spun: te iubesc. Mama şi tata mi-au declarat în general, părinţii te iubesc cel mai mult.

Mara are copilărie, cu tot cu telefon. De unde teamă şi respingere? Cunoaştem obiectele din jur. Dacă nu le putem pătrunde cu mintea şi cunoştinţele noastre, există cursuri. Orange a creat ateliere pentru seniori. Soluţii există. Minţi care să le caute sunt mai puţine.

Copilăria e o perioadă. Timpul cât cineva e copil presupune o educaţie elementară. Să ne concentrăm pe fundamental.

Expunerea la cultură şi natură conţine esenţialul unui a fi binevoitor.

Să fim oameni, să creştem oameni.

Conferință PRbeta 2016

De 13 mai, 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

13064717_1200332476643835_282272221542239645_oAm participat pentru a doua oară la o Conferință PRbeta. Anul trecut am descris curiozitatea, anul acesta am așteptat să trag învățături și să le aplic în existența mea online.

Conectați la aparate, juniori și seniori, online-ul a devenit, metaforic, o a doua piele (comparație subînțeleasă).

Am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. Anul trecut mi-am permis entuziasmul până s-a isterizat Ana Maria Onisei în urma articolului scris pe blog în care am ales o nefericită potrivire de cuvinte. M-am exprimat public că doamna Onisei și-ar lua angajamentul să poarte spre conducerea Ateneului Român o cerere oficială de la Teatrul Municipal Drobeta Turnu Severin.

Da. Iese provincialismul din mine oriunde. Comportamentul și atitudinea vorbesc uneori de la sine. Sufăr din cauza concentrării culturii doar în orașele universitare. M-am dus umilă anul trecut la doamna Onisei și i-am vorbit despre un spectacol al unui unic artist, în timpul Festivalului Enescu, și la Severin sau oricare alt oraș lipsit de manifestări culturale. Cad în capcana rememorarii și a tânguirii.

Nu o să mă plâng. Mi-am învățat lecția. Oamenii se piaptănă cu vorba în fața altor oameni. Vorbele nu se transformă în fapte cu idei frumoase, ci cu acțiuni uneori mizerabile. Scopul scuză mijloacele, cunoaștem. Oamenii de cultură trag mizerii sub ei ca porcii de dragul artei. Când ajungi să manifești artă, interesele instituțiilor te agasează și acționezi.

În București, artiștii ies în stradă, iar T.O. Bobe a primit amendă pentru participarea la protest pentru susținerea reformei în cultură a lui Vlad Alexandrescu.

Vorbesc aiurea.

Miercuri am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. L-am apreciat pe Ovidiu Eftimie pentru adresarea către public cu dumneavoastră. Am savurat discursul lui Vlad Tăușance datorită sublinierii interesului personal al muncii noastre. Pe Cristian Radu l-am aplaudat pentru profesionalism.

Am învățat ceva? Da. În primul rând am avut șansa să ascult niște oameni ai muncii și ai faptei. Da, există un interes personal, oricât se face abstracție de el în public. Nu mă deranjează. Aici sunt hegeliană, nu kantiană. Interesul personal e acceptat laolaltă cu faptele bune întru ajutorarea persoanelor lipsite de mijloace mai ales materiale.

Mi-a devenit clară procrastinarea, refuzul de a mă actualiza în societatea mea. Dar ține și de un fel de a fi. Dacă actualitatea ține de a anula experiența seniorilor sau fosilelor din instituții cum am auzit, nu mă pot ralia în ordinea zilei. Modernitatea a vorbit despre asta deja, dar punctul nostru slab, al celor tineri, este o absență a teoriei.

Eu consider că am nevoie și de teorie. Recitesc cele Cinci fețe ale modernității de Matei Călinescu deoarece îmi e de folos. Multora le-ar fi, dar a fost scrisă de o fosilă din afara intereselor actuale.

Iar vorbesc aiurea. Multe frustrări, de provincială, de olteancă, de femeie.

Pun punct.

Mă declar mulțumită de Conferință, abia o aștept pe cea din 17-18 mai 2017. Felicitări Oltea Zambori și Cristina Putan.

Zice Dunia

De 12 mai, 2016 2 Zice Dunia , , , , 0

FLVN8934O vreme am considerat că a fi inteligent e suficient pentru buna înțelegere. M-am înșelat. Am întâlnit atâtea persoane inteligente, dar nepricepute.

O inteligență se cere educată. Revin la educație. Ce se întâmplă cu inteligența, cu numai și numai inteligența fără instrucție?

Se ajunge la o îndestulare, iar fudulia duce la a respinge o altă inteligență. Întâlnim grupuri de persoane cu o inteligență centrală și în jur indivizi din tipologia lacheului. La rândul ei, inteligența centrală, admiră alte inteligențe, dar cu care se încrucișează ocazional și nu-i amenință tronul.

O inteligență needucată stă pe un tron.

Inteligențele manierate caută prezența altor inteligențe. Dezvoltarea intelectuală ține de un sistem viu și dinamic. În special, persoanele inteligente stau în marginea convingerilor și nu le asimilează.

Text scris azi, 12. 05. 2016.

Cine are mai mare nevoie de banii mei din portofel? Mărar pe alese

De 10 mai, 2016 1 Trăiri afective ale mele 0

12122619_1082288668447953_4636013211106291057_nSunt la piață. Nu mă uit în stânga și nici în dreapta. Cumpăr o varză și merg acasă. Fără bujori sau orice altă floare azi. Lia, portofelul e gol. Nu ridic capul din pământ, privesc cu coada ochiului și văd pulpe și poale de femei bătrâne.
Doresc o varză. Mi-e poftă de o varză la cuptor. Varza e în capătul celălalt la pieței. Mai am puțin și scap, nu stabilii nici un contact vizual.
– Mărar, domnișoară, mărar, pe alese, haideți!
Cât e de mic! Un bătrân cu statură de copil. O căciulă jerpelită pe vârful capului, un chip stafidit cu dinți mărunți și îmbrăcați în metal alb.
Îmi întinde mâna cu o legătură de mărar. Mâna, cu degetele îndoite, unghii murdare și o piele uscată, translucidă mă frapează. Îl privesc fix în față.
– Mulțumesc.
Merg mai departe. Ajung la masa cu varză, o cumpăr, plătesc, număr banii din portofel. Varza merge cu mărar, dar am mărar, am cumpărat alaltăieri.
Mă întorc. O să trec pe lângă bătrân. Nu cumpăr. Lia, nu cumperi. Ține capul jos. Pulpe și poale de femei, fuste negre, groase, aspre, mușețel, soc.
Cine are mai mare nevoie de banii mei din portofel? Cartofi noi, lapte în sticle de plastic murdare, ouă în pungi, săpun de casă, o găină tăiată și perpelită.
Cine are?
– Vreau și eu mărar.
– Alegeți, 1 leu chita, alegeți pe cea mai mare. Din grădina mea.
Iau fără să mă uit, simt cum mă împing în mine cu ciudă, îndes mărarul lângă varză, pun banii în mâna parțial transparentă a bătrânului. Îmi mulțumește și râde dezvelindu-și dinții măruți, îmbrăcați în metal alb.
Asta nu e o faptă bună. Nimeni nu câștigă, nici el, nici eu. O să intru în casă și o să plâng. Pentru mâna omului la bătrânețe, pentru neisprăvita de mine.

– Mâine o să-mi fac cartofi noi cu mărar la cuptor. Și poimâine mazare cu mărar. Am mărar. Pe alese, din grădina.

Mărar.