Catinca Tudose Hariton pentru #poartaocarte.
Va urma…
About: Dunia
Recent Posts by Dunia
Parcă e un făcut
Cum spăl geamurile, cum se pune ploaia, parcă e un făcut! Un nor nu era pe cer de dimineață. Mai bine mă apuc de dulapul de haine. Vremea e bună. Aș face rocada la haine, am avut un aprilie călduros. Merg să-mi iau niște saci de gunoi de la bucătărie.
Fata asta tot nu s-a trezit! Am auzit-o când a venit azi noapte. Uite cum a lăsat bicicleta. Degeaba și-a construit în casă, pe perete, un suport special pentru bicicletă, tot în picioarele mele o așază. Unde plecasem? Ah! La bucătărie. Dar nu mai știu pentru ce. Mă duc înapoi în dormitor, o să-mi amintesc când ajung în cameră, parcă e un făcut.
Cu ce să încep? Cu sertarele pline de lenjerie sau cu hainele de pe umerașe? Uite rochia neagră de la petrecerea de 40 de ani a lui Adrian. Îmi place cusătura. Nu se mai face așa ceva. Am achiziționat-o pe sub mână. O cunoștință care făcea sârbii. Ce vremuri!
Saci de gunoi, de asta plecasem la bucătărie. Să mai țin rochia? Ia să văd dacă mă mai cuprinde. M-am cam îngrășat. Uite că intră, sug puțin burta, cupele îmi ridică sânii. Ce mi-a plăcut în tinerețe să port decoltat. Cât am îmbătrânit, ce piele plină de cute! Nu mă simt deloc bătrână. La petrecerea lui Adrian m-am simțit extraordinar, admirată deopotrivă de femei și de bărbați. Când am revenit acasă ne-am iubit cu pasiune. Ultima noapte de pasiune, iar apoi vestea bolii lui.
Mă duc să iau saci de gunoi. Arunc rochia asta. Fata avea dreptate, trăiesc prea mult în trecut. Să-mi torn și un pahar de vin. Cât e ceasul? Nouă treizeci. Fata ar zice că e prea de dimineață. Eh! E zaibăr. Bun, bun! Îl spăl, îl pun la loc. S-a trezit fata. Parcă e un făcut.
Uite-o, deschide ușa, eu caut după pungile de gunoi.
– Ce faci, ma?
– Ordine în dulap. Caut pungile de gunoi.
Îmi pune pugile de gunoi în mână. Așa este, le-am scos înainte să-mi torn paharul de vin și le-am lăsat pe masă.
– Ma, ce ai băut?
– Să beau? Tu nu ești zdravănă la minte.
– Ma!!!!
– Spune tu, ce să beau, spune! Nu e nimic în casă. Nu ai minte deloc. Iar ai lăsat bicicleta în mijlocul casei.
Mă duc în dormitor. Parcă e un făcut.
Fiecare cu morții lui
Într-o zi obișnuită găsesc diversitatea cel puțin interesantă. De multe ori conține frumusețe. În zile abracadabrante, varietatea îngenunchează conștiința.
Ieri am făcut parte dintr-un juriu. Iulius Mall Timișoara a găzduit concursul organizat de MCS Models, Miss și Mister Junior 2016. Am privit și am admirat copii, conștiințe nealterate ale societății actuale.
Cu ore înainte de concurs, am ținut pe genunchi o carte semnată Freud. Am citit un eseu despre moarte, despre cum ne raportăm la ea.
Seara am revenit acasă și am vizionat un film despre Libia. Să vă explic. Filmul a devenit imaginea literelor din carte. Am reținut despre atitudinea omului în fața morții, o ignoră sau îi acceptă semnificația, sfârșirea vieții, dar cu un compromis, îi adaugă viața de apoi.
Moartea unui străin cântărește puțin, dar moartea unui apropiat, părinte, frate, iubit, prieten ne obligă să ne apropiem de moarte, să ținem seamă de ea.
Am văzut aseară în film o trupă specială de soldați americani luptând pentru viața lor. Omoară libieni, omoară străini până sunt uciși doi dintre ei. În prim plan chipul unui soldat american: sfâșiere, cu prietenul lui piere și o parte din Eul personal. Dialogurile dintre soldați evidențiază relația cu moartea: nimeni nu crede în propria lui moarte, în inconștient suntem convinși de nemurire, iar ideea de Dumnezeu se opune suspendării vieții.
Nu am vizionat singură filmul. Cu celălalt, partea masculină din Doi, povestisem pe zi despre relația cu moartea din eseul lui Freud. Când ne-am ridicat de la film, cu imaginea femeilor libaneze alergând spre luptătorii uciși, el a concluzionat: fiecare cu morții lui.
A suporta viața rămâne totuși prima grijă a tuturor oamenilor vii. Freud
Diversitatea unei zile obișnuite.
Jocul de-a admirația
O să pară că mă fălesc în următoarele câteva rânduri. O femeie, două femei, trei femei, până am pierdut numărătoarea, mi-au spus că mă admiră, că le inspir, că sunt deosebită.
Prima dată, țin minte că m-am fâstâcit. Mi-am privit botul pantofilor și nu îndăzneam să ridic ochii. Rânjeam și nu puteam să mă controlez. Caut să rămân nepăsătoare la complimente. Am renunțat la a contrazice persoana și la a respinge atitudinea prietenească. Oricare ar fi intenția, mai mult sau mai puțin amicală, timpul deslușește și deconspiră, accept amabilitatea, uneori cu reverețe.
E nepoliticos și imatur să susții contrariul celor spuse de cineva. Dacă e sincer? Oamenii mai probează sinceritatea, iar unii o practică și o cultivă. Subliniez acest aspect pentru persoanele incapabile să accepte un compliment.
Am zis că prima dată m-am fâstâcit. A doua oară am râs. A treia oară am povestit plină de entuziasm unei prietene. La un moment dat, potop de adolescente, tinere femei, femei mature mi-au făcut cunoscută admirația.
M-am pierdut și am exclamat: își bat joc de mine? Așa multe femei să mă placă pe mine? NU.
Nu știu voi, dragile mele femei, dar pe mine când mă place o femeie intru în alertă. Simțurile o iau razna, alternez în atitudine, mă apăr, atac, păstrez neutralitatea. Descriu zăpăceala și nu știu încotro s-o apuc.
Încotro? Ce să fac, cum să fac, jocul de-a admirația mă responsabilizează, mă cenzurează, îmi ia o măsură din libertate.
Mi-e frică să nu dezamăgesc. Mi-e frică de admirația care o să mă determine să mă joc de-a identitatea în loc să fiu. Realizez uneori când mă transform în Paula Dunia. Nu sunt. Mă simt că nu sunt Paula Dunia, ci o joc pe Paula Dunia.
Mă întristez și încep să-mi refuz prezența altora. Mă simt excelent în spatele cuvintelor. Mă simt fantastic și cu mine, doar să nu mă joc prea mult cu măștile.
Cer îngăduință de la cei cu pretenții deosebite.
Mulțumesc.
Foto: Flavius Neamciuc
Atelier: Atelier Bobar
Culoare, Cayetano de Arquer Buigas
Cayetano de Arquer Buigas
McBlog: Vă mulțumim că ați citit la noi. Vă mai așteptăm
La o masă întinsă, într-un pub timișorean întors cu spatele la soare, după două pahare de vin băute pe îndelete, cineva mi-a mărturisit că nu obișnuia să citească bloguri.
Am râs și am rostit înaintea gândului: nici nu prea ai ce să citești.
A doua zi mi-am analizat răspunsul, dar mai ales reacția. Nu am stat pe gânduri, nu m-a oprit faptul că dețin un blog, am fost sinceră și am vomitat replica.
De ce am luat o asemenea atitudine? De ce nu m-a oprit dunia.ro?
Pentru că eu știu dubla semnificație a blogurilor sau a blogului personal cel puțin. Să vă povestesc un episod din viața mea de studentă la Litere. Am părăsit facultatea la amiază și mă îndreptam cu o colegă spre camerele de la cămin. În două zile urma un examen la literatură și bibliografia obligatorie ne anula multe activități bahice în sesiune. Dialogând despre restul cărților rămase necitite și timpul scurt până la examen, colega mi-a spus soluția ei: rezumatul de pe internet.
Am plecat ochii cu dezamăgire. Nu m-a decepționat colega, ci studenta de la Litere. Fiecare specializare te obligă la responsabilitate. Cu un rezumat nu poți da socoteală nimănui. O carte citită te legitimează să stai în picioare și să vorbești.
Fragmentul acesta de la facultate o să-l aplic la bloguri acum. Unii au reușit să-și transforme blogul în loc de muncă. Bravo lor, îi invidiez, eu nu am reușit și scriu de 9 ani. Pentru a trăi de pe urma blogului, ai nevoie de nemernicul și nesuferitul trafic.
Am înțeles și eu asta, dar întotdeauna m-a interesat cititorul, calitatea lui, mai puțin numărul. V-am povestit despre colega mea și rezumatul de pe net. Similar, mulți cititori de bloguri sunt niște leneși. Mă refer la capacitate intelectuală, disponibilitate sufletească, gestionarea priorităților?
Da. Mă refer la toate.
Mulți cititori de bloguri nu verifică sursa. Urmăresc o informație alcătuită din bucate puține, iar un blog, comparat cu un meniu, rar sare de aperitiv. Notă: aperitivul reprezintă alcoolul, nu gustarea rece.
Sursa este esențială. Nu și pentru cei din spatele blogurilor dacă urmăresc numărul de cititori.
Societatea în care trăim, ritmul impus, ne țin nervii în permanență excitați. Stăm atât de prost la capitolul odihnă încât am ajuns să căutăm relaxarea in extraordinarele festivaluri cu muzică electronică care extenuează nervii.
Fără suficiente ore într-o zi, o carte pare risipă de timp. A devenit risipă un volum de 200 de pagini. Un blog vine cu o foaie A4 și îți povestește cele 200 de pagini. Simțim că am câștigat, că am păcălit, dar nu avem un pe cine am păcălit?
Mai aduc în discuție comoditatea. Ține de confort psihic și fizic să ai impresia că știi. Rămâne un efect în conștiință după ce parcurgi un text pe un blog: cunosc subiectul.
Nu. Nu cunoașteți subiectul. Întotdeauna trebuie să vă întrebați despre motive. De ce au scris bloggerii ce au scris? Cu ce scop?
Intențiile rămân separate de fapte.
Aș mai sta de vorbă despre, dar noi, bloggerii, păstrăm succintul ca atu. Treceți pe la noi ca la McDrive.
Vă mulțumim că ați citit la noi. Vă mai așteptăm.
Foto: Flavius Neamciuc
Ținută: Atelier Bobar
Gândesc, deci sunt femeie
Am scris ieri un articol, Educația lui mă-ta. A provocat multe reacții. Adevărul este că nu înțeleg cum funcționează căile online și de ce un text are impact și altul nu. Ori de ce abia este luat în seamă un articol pentru care am făcut cercetare și m-am aplecat asupra lui fizic și psihic.
Am renunțat la întrebări. Rămân să mă mir și să savurez capriciile cititorilor.
În urma reacțiilor neașteptate, am încercat să mă descos. La ce presiune pot face față printr-o expunere neprefăcută a gândirii personale?
Am ajuns să gândesc într-un anumit fel. Rămâne să am curajul să trăiesc după un bine personal și al bunului simț.
Ca femeie, am făcut multe greșeli. La 32 de ani le-am transformat în lecții. Greu suport în prezent judecăți pentru faptele de la 20 de ani. Sau chiar 26, 27 sau 28.
Mă uit în urmă la fapte și acțiuni. Sunt ale mele, mi le asum. Nu mă identific cu ele. Întotdeauna am căutat să cunosc și să mă cunosc. Nu te cunoști prin preluări de convingeri, nu ajungi să trăiești după aplicarea unor reguli străine de constituția personală.
Regulile de bună purtare stau într-o carte și chiar ele au posibilitatea să fie supuse interpretării. Regulile unui fel de a fi fericit devin realizabile după lupte colosale cu sinele de a cuceri iluzia libertății.
Avem nevoie de iluzia libertății. Mă simt o femeie liberă. Am aruncat tot ce mă împiedica să fiu om independent. Am început cu refuzul cerințelor culturale. Sunt fată, nu handicapată. Am dorințe, plăceri sexuale și culturale, am creier, am puterea de a decide pentru mine.
Bărbatul îmi seamănă. Are dorințe, plăceri sexuale și culturale, are creier și puterea de a decide pentru el.
Ne-a diferențiat și ne diferențiază exprimarea și prețul pe trup. Istoric femeile s-au lovit de un refuz în a gândi. Nu ni s-a permis. Târziu am fost considerate oameni.
Societatea actuală ne permite să gândim oricâți misogini mai numără pământul. Unele ne-am repezit spre cunoaștere. Cred despre mine că mi-e foame de fapte de cultură și-mi cultiv dorința asta nestăvilită. Vreau să mor gândind. Să-mi despic moartea cu forța minții.
În fond, o spun și mă amuz, bărbatul dacă ar asculta femeia mai des și ar mângâia-o frecvent, ar avea ceea ce se cheamă o femeie de casă.
Eu una detest să aud că femeile măcăne. Prefer o persoană care să mă asculte și să-mi răspundă, da, e un punct de vedere, dar dacă schimbăm unghiul?!
Accept un unghi sucit, dar nu impus.
Gândesc, deci sunt femeie.
Foto: Flavius Neamciuc
Educația lui mă-ta
Am o amintire, o amintire din aceea ecran într-o zi călduroasă de vară severineană unde zilele coincid întru totul pentru un copil.
Picoteam pe bancheta mașinii când tata a încetinit la trecerea de pietoni de la Spitalul Județean și a scos niște invective pe gură, printre altele, curvo! O femeie traversa strada.
M-am ridicat, nu cred să fi avut mai mult de 8 sau 10 ani și l-am întrebat serioasă, dar mai ales curioasă de unde știe că e curvă?!
Nu am primit nici un răspuns, rar spre deloc am primit explicații în copilărie. Am păstrat amintirea, dar mai ales senzația că ceva nu era corect. O cunoștea tata pe doamna aceea și de aceea a numit-o curvă? La vârsta aceea nu aveam dubii. Relațiile sexuale deveneau posibile doar după căsătorie. Dar dacă tata nu o cunoștea pe doamnă, de ce a numit-o curvă?
M-am chestionat toată ziua, nimeni nu mi-a explicat ceva. Am crescut cu frica de a nu deveni curvă, de a nu-mi face părinții de râs, de a respinge orice energii sexuale, coitul fiind unul dintre cele mai mari păcate sau chiar cel mai mare dacă te-ai născut fată.
Reiau. Am crescut așa, dar constituția mea este alta. Nu m-am străduit să fiu mai nobilă doar că la momentul respectiv nu-mi era clar. Nu înțelegeam gâlceava din jurul organelor sexuale și muream de rușine când reveneam de la școală și mă întâlneam cu un domn arhitect în fața porții care aștepta să primească de la mama mea niște planuri. Acel nu se cuvine ca un bărbat să intre la o femeie în casă în lipsa soțului mă dispera.
Am început să-mi îngrijorez părinții sau doar pe mama, tata foarte ușor a decis că este educația lui mă-ta.
Am ajuns la facultate, am studiat, am aprofundat la master, dar după 30 de ani am început serios să învăț.
În prezent mi-e clar că am intuit corect în copilărie. Nu e corect ceea ce pretinde societatea indivizilor, femei și bărbați, cu o morală dublă pentru bărbat căruia îi sunt permise relațiile sexuale înainte de căsătorie.
Cultura morală a provocat și a preferat nevroza la femei. Cu alte cuvinte, stai nesatisfăcută sexual, dar femeie cinstită. Cu ce ne ajută cinstea când în pământ ne mănâncă viermii, deopotrivă bărbați și femei, nu am habar și nimeni nu mi-a răspuns vreodată.
În anul de grație 2016, femeile s-au convins pe alocuri că descriu egalitatea în raport cu bărbatul. Tot pe alocuri au dreptate, în funcție de bărbat și capacitatea lui de a sublima, de a transforma energiile sexuale în preocupări culturale. Mă refer aici la caracter, așa se formează. Se menține deosebit de greu, regresia spre un stadiu primitiv poate oricând să survină.
Există vreo femeie în lumea asta care să nu fi primit următorul răspuns într-un dialog despre sex: dar tu ești femeie?!
Nu am realizat nici un studiu, dar presupun că toate am primit la un moment dat.
Simplist textul pentru subiectul abordat, dar pot să mai revin. Judecățile, pornite din minți înguste, cimentate de precepte, de o lipsă de gândire, nu mă (mai) afectează.
Am ales să gândesc. Nu organele sexuale îmi dictează poziția în societate, ci caracterul. Am muncit la el. Nu am avut grijă să par și să fiu altceva decât au decis și genele mele, m-am împăcat cu materialul genetic, cu disponibilitatea psihică și alcătuirea sufletească, iar azi sunt un produs între ceea ce mi-a fost dat și ceea ce eu însămi am luat.
Am luat mult fără să gândesc în perioadele de dezvoltare, copilărie, adolescență, am suportat influențe, am fost impresionată uneori peste măsură, dar am reușit, prin lectură în cea mai mare parte, să devin lucidă.
M-am născut.
Sex: feminin.
Status: om.
Foto: Constantin Duma
Duminică, 22 mai
Duminică, 22 mai, Tricoul Inteligent va folosi gesturi afectate pentru atragerea atenției la Halele Timco Timișoara în cadrul evenimentului Cochete pe biciclete.
Cu sprijin Fashion Fridays, cu mari reduceri, Tricoul Inteligent iese în lume și promovează cartea.
Eu lângă tricou. Și cărți. Mulțumesc.
