În textul de ieri am menționat de Marele Atlas ilustrat al Corpului Uman. Tot ieri l-am răsfoit și l-am cercetat. Am poposit minute întregi, transformate în ore, citind despre anatomia creierului.
Mă fascinează creierul. Studiez creierul din perspectivă anatomică și psihică, sub îndrumarea unui atlas și a unor psihanaliști.
Știați că înaintea vârstei de 25 de ani conexiunile neuronale dintre creierul emoțional și cel rațional nu se dezvoltă pe deplin?
Știați ce reflectă criza unui copil? Sistemul lui limbic a ajuns la un stadiu de dezvoltare prin care este capabil să resimtă, dar nu să și controleze emoții puternice, cum ar fi mânia și frica?
Așa că lăsați copiii să-și exprime furia și nu mai faceți afirmații absurde că aceștia ar fi capabili să manipuleze. Nu au creier pentru așa ceva.
Acest nu au creier să vi-l reprezentați printr-o bucată lipsă, nu o carență de educație.
Acum, ce este sistemul limbic?
Sistemul limbic este cunoscut și sub denumirea de creier emoțional și include niște elemente. Trec peste elemente. Acțiunea mea nu ignoră importanța acestora, dar intenția constă în a trage doar atenția asupra emoțiilor și nu a le aprofunda.
Așadar, există un creier emoțional care produce multe susceptibilități.
La mine, firește că este vorba despre mine, acest creier mă arată lumii în foarte multe situații roșie la chip, o roșeață, un răspuns fizic al unor factori declanșatori dau raportul interlocutorilor mei de fâstâceala mea. Mă irită la culme acest raport, iar acum sunt de-a dreptul șocată: am roșit în fața unei persoane gay.
Ce șanse mai am eu să controlez, unde e capacitatea mea de a răspunde calm și profesional dacă roșesc în fața unui gay?
Mă întorc la Atlas, la studiile psihanaliștilor.
O să mă întorc și cu un răspuns, dacă descopăr unul.
Până atunci o să-mi păstrez în memorie faptul că am roșit în fața unui gay.
About: Dunia
Recent Posts by Dunia
Performanță și puțin din toate
M-am născut acum 31 de ani. Sexul: feminin. Devenirea: femeie.
Dacă m-ar întreba cineva, cineva dispus să asculte, aș răspunde că îmi place să fiu om, nu femeie, om.
Cine e?
Femeia: omul meu.
Bărbatul: femeia mea.
De când pot eu să-mi amintesc, duc acestă luptă istovitoare. Organizarea femininului și masculinului. La început am fost roz prin alegerea mamei și a reprezentărilor lumii. În adolescență am practicat un fel de a fi refractar, m-am împotrivit rânduielilor lumii la rolul femeii. În prezent descriu confuzia, dar nu orice confuzie.
Am reușit să creez un tablou al feminității. Orice întâmplare, situație, influență și cuvânt s-au așezat în acest tablou. M-am întrebat de multe ori când o să fie gata, cine sau ce o să-l întregească. Nici cine, nici ce, eu. Eu sunt ultima piesă. Eu închid cercul prin acceptare.
Accept că specia supune femeia. De aici încep să lucrez altfel. Până acum am observat, am criticat, m-am iritat. Uneori am crezut că o femeie poate să le facă pe toate: familie, carieră, gospodărie, evenimente mondene. Televiziunea chiar încearcă să promoveze această imagine despre femeie, dar iluziile hrănesc și susțin orice caracter care nu devine personalitate.
O să încerc să răspund de ce nu le putem face pe toate, de ce nimeni pe acestă lume nu le poate face pe toate.
Mintea.
Mintea este răspunsul scurt.
Pe lung, răspund așa: orice întreprindem ne acaparează. A găti, a spăla, a te juca cu copiii, a face piața, a scrie un mail, a face revizia la mașină, curățenie, ordine în dulap, să ștergi praful etc. Creierul nostru prelucrează și integrează aceste activități mărunte. O mare parte din oameni, o majoritate a femeilor se consumă cu aceste activități mărunte.
Când îndeplinim o anumită activitate mintală, nu putem deschide ferestre pentru alte activități. Din câte știu eu, prin prisma unui Atlas ilustrat al corpului uman, creierul așa funcționează.
Așa că puteți să vă puneți o întrebare: cât anume vă consumați în activități mărunte? Cât se consumă o femeie în activități mărunte? Cât se consumă o mamă în activități mărunte? Oare când schimbi scutece, alăptezi, desenezi, alergi cu copiii mintea lucrează la proiecte care trebuie implementate, la ideile platoniciene, sisteme filozofice sau datorie civică?
De aceea sunt confuză azi.
Știu că totul ține de priorități și alegeri, dar nu înțeleg apucăturile unora de a insista că le putem face pe toate.
O femeie cu familie, renunță la carieră.
O femeie de carieră, renunță la familie.
Cele care susțin altceva practică cu nerușinare mistificarea. Orele sunt cele care te ajută să demonstrezi. Orele petrecute la muncă, orele petrecute cu familia. Aici nu există măsură, nu când dorești performanța. Mediocritatea aparține tuturor. Înainte vreme mediocritatea mă dezgusta, azi mi-o reprezint ca o formă de fericire.
De aceea tabloul e închis azi. Eu l-am închis. Am acceptat că specia mă supune, iar de acum lucrez doar cu alegeri.
Dilema și drama alegerilor reprezintă un nou material de studiu. Femei de 40 de ani cu performanțe în filogenie și ontogenie, dar depresive că nu au copil.
Femei de 40 de ani cu niște copii minunați, dar depresive din lipsa unei recunoașteri a creierului matematic. Cum să procedem? Cum să ne împăcam sentimentele cu rațiunea? Specia cu evoluția? Femininul cu masculinul? Mama cu femeia de carieră?
Simplu și impertinent: să stăm unde ne place cel mai mult pentru performanță. Mediocritatea o cunoaștem cu toții: puțin din toate.
Performanță și puțin din toate.
Răspuns: unde ne place cel mai mult, aici gradul de comparație descrie stringența.
Festivalul Internațional de carte Transilvania
Mă întreb: am cititori la Cluj? Sau pe lângă Cluj? Sau care pot ajunge la Cluj zilele acestea?
Cititorii se întreabă: dar de ce la Cluj?
Răspuns: la Cluj deoarece în aceste zile se desfășoară Festivalul Internațional de carte Transilvania. În cadrul Festivalului, editura Univers va lansa două cărți noi, Boris Vian, Cronici romanțate și Per Petterson, Blestem curgerea timpului.
Pe lângă aceste lansari, editura Univers pregătește și alte surprize clujenilor. Ca mijlocitor între cititori și Editura Univers, notez următoarele date și ore:
Vineri, 10 octombrie
17.00-18.00 Lansări de carte:
Cronici romanţate de Boris Vian (traducere de Diana Crupenschi). Participă: Ştefan Baghiu şi Alex Goldiş.
Blestem curgerea timpului de Per Petterson (traducere de Karmen Bålko). Participă: Excelenţa Sa Doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei în România, Sanda Tomescu Baciu şi Irina Petraş.
Sâmbătă, 11 octombrie
18.00-19.00 Seară de lectură din autori norvegieni:Hanne Ørstavik, Lars Saabye Christensen, Jostein Gaarder, Per Petterson. Participă: Hanne Ørstavik,Excelenţa Sa Doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei în România, Sanda Tomescu Baciu, Irina Petraş, doctoranzi şi studenţi ai Departamentului de Limbi şi Literaturi Scandinave din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”.
19.00-20.00 Lansare de carte: Iubire de Hanne Ørstavik (traducere de Aurora Kanbar şi Erling Schøller), Editura Univers. Prezintă: Sanda Tomescu Baciu şi Irina Petraş. Cu participarea autoarei şi a Excelenţei Sale Doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei în România.
Să citim.
Culoare, Alex Lashkevich
Alex Lashkevich
Meditație în prelungirea cugetării
De un an cochetez cu meditația. Meditația s-o citiți în prelungirea cugetării, s-o citiți ca pe o stare de concentrare mentală. De un an mă străduiesc să mă concentrez.
De puțină vreme, iar acest puțin să-l rețineți ca pe un pic, meditez cu un maestru. Din stânga, din dreapta, din jur și împrejur, de la mama și de la prieteni întrebări, zâmbete, atenționări.
Înaintea de grija oricui, există oricum grija mea. Și îmi port de grijă.
Merg să meditez pentru a satisface o nevoie, nevoia de plenitudine, căci nimicul este ceva ce încă mă obsedează.
Într-o atât de banală activitate, turnând apă în cana mea de ceai, într-o generoasă fantezie, văzui Pământul, apoi toate planetele și ridicai din colțul gurii.
De ce se cred oamenii buricul pământului? Cum au putut o secundă să se creadă singurii în Univers? Și dacă nu ar mai exista oamenii, Pământul, planetele?
Nimic.
Acest nimic mă mătrășește.
Mă întorsei la cana mea de ceai, la cura mea cu lămâi, la freshul meu de dimineață.
Meditez.
Meditez pentru nevoia de plenitudine, pentru nevoia de a sta cu mine, în mine. Cât timp stau oamenii cu ei înșiși?
Oamenii se trezesc.
Se spală pe dinți.
Fac duș.
Și se pornesc.
Planuri, planuri. Să facă, să facă, să facă! Când nu mai acționează, decorează: muzică, filme, cărți, conversații, cafea, ciocolată, zâmbete, plânsete.
Seara, în pat, un moment de solitudine. Cu cine să vorbești atunci? Unii vorbesc cu Dumnezeu sau cu oricare altă reprezentare a lui Dumnezeu. Eu vorbesc cu mine, dar adorm.
La meditație stau o oră eu cu mine. Eu în stânga, în dreapta, în jur și împrejur. Nu, nu mă plictisesc. Acesta ar fi un răspuns la o frecventă întrebare.
Pentru mine, acesta este scopul meditației. Să stau cu mine, în mine. Să mă ascult și poate într-o zi o să mă înțeleg, o să fiu ceea ce încă nu știu sau nu pot să fiu, un întreg dintr-un întreg.
Meditez.
Text de atenționare gramaticală
CORECT:
ServiciU.
Încă încerc să-mi dau seama de ce această vocală ridică dificultăți în rostire.
ServiciU. Am serviciU, merg la serviciU.
Bine, asta dacă nu avem cu toții un job, atunci e fără sens străduința mea cu acest text de atenționare gramaticală.
Copii pentru alte timpuri
Am devenit femeie în toată firea. Mărturisesc acest fapt după ce m-am observat ușor împlinită la trup. Toate liniile corpului curg realizând belșugul anatomiei. O femeie, o mamă, un adult care deja poartă lungi conversații cu fetița ei.
Mama, scuze că te întrerup, vreau să spun și eu ceva.
Și Mara vorbește, vorbește, vorbește. Eu o privesc și mă încearcă, depinde de situație, o foarte puternică senzație: panica.
Am lăsat în urmă scutecele, alăptarea, laptele praf și diversificarea. În prezent mă obsedează educația.
Ieri răsfoiam o nouă carte când Mara s-a oprit lângă mine.
Ce citești?
Freud, Mara. Știi, el mă ajută să înțeleg și să te înțeleg.
Cu el pot cuprinde cu mintea, fără grija sentimentului de vinovăție, de ce vrei să te căsătorești cu tata, de ce-ți place să te joci cu dușul, de ce mă iubești atât de intens, dar te desparți de mine atât de ușor.
Mara, știi că eu trebuie să te educ pe tine?!
Ah! Privirea ei, o privire atât de liniștită și veselă care transmitea: doar atât, mama? O nimica toată.
Nimicul ăsta mă obsedează însă. Datoria mea de mamă constă în a o învăța ce trebuie, dar mai ales ce nu trebuie. Câștigul civilizației, dar și reversul, drama desprinsă din civilizație. Să controlăm animalul din noi, instinctele și să sublimăm prin frustrări.
Pe lângă această panică care oscilează, mai port în mine și furia, furia femeii. Merg mână în mână panica mamei și furia femeii.
Mă confrunt destul de des cu diferite mame care știu totul despre copilul lor, dar par să fi uitat cine sunt ele.
Femeile au crescut copiii de când lumea, o lume primitivă sau civilizată. La început doar asta făceam, creșteam copii, atât ne permiteau însușirile. În timp s-a descoperit că avem și capacitatea de a gândi, de a decide, de a crea.
Am observat încercând o mare tristețe, că unele mame resping altă organizare, manifestare și desfășurare în afară de meseria de mamă.
Cât de brutală o să fiu dacă le reamintesc că în douăzeci de ani o să purtăm în noi aceeași iubire intensă pentru pruncii noștri, dar ei, prin detașare, se lipsesc de toată iubirea pe care au pretins-o în copilărie?
Ce fac mamele atunci când ele știu să fie doar mame, nimic altceva? Douăzeci de ani par o veșnicie? Da, par, doar că veșnicia e după colț.
Cum ne educăm copiii să fie dacă noi, mamele, alegem să fim doar o prelungire a lor și nu o individualitate?
Și câtă ostilitate în jur! Mame care se resping, se judecă, se critică, se înjură. Fiecare duce o luptă cu victorii inutile. Victoria nu stă în a fi vegan sau consumator de carne, în a prefera medicina homeopată sau alopată, în a alăpta sau a hrăni copilul cu lapte praf, ci în alegeri și în forța noastră de a ne adapta epocii, prin a fi oamenii timpului nostru.
Mamele cresc copii pentru alte timpuri, iar ruptura dintre părinte și copil va fi și mai mare dacă nu ne actualizăm pentru epoca noastră.
Împăcându-ne cu epoca, surmontând greutățile ei vom fi cu un pas mai aproape de timpurile copilului nostru.
Începutul: renunțarea la ostilitate.
Culoare, Alexei Zaitsev
Alexei Zaitsev
Nu citesc orice, dar recomand cărți
Cândva azi, într-un moment sau altul, o să sfârșesc cartea Studii despre sexualitate de Freud. Ieri, răsturnată în pat, cu nasul băgat tot în carte, iar am rătăcit pe undeva ochelarii de vedere, într-o turație extrasenzorială, m-am trezit față în față cu lumea întreagă, cu toate caracterele și personalitătile.
Freud a făcut asta. Am recunoscut gesturi ale oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului înțelegând în sfârșit. Orice comportament susține o explicație.
Am părăsit ieri cartea cu regret.
Azi de dimineață am deschis o altă carte. Îmi place să răsfoiesc cărți chiar dacă nu intenționez să încep să le citesc.
Paradigme moderne de Ilie Gyurcsik, o carte pe care abia de două zile o am în bibliotecă. În loc să citesc câteva rânduri, așa obișnuiesc, căutai direct bibliografia. Citii și pipăii nume, ridicai ochii și încercai să mi-l imaginez pe Ilie Gyurcsik în timpul cercetării.
Citea oare trântit în pat?
Inutil. O asemenea reprezentare descrie neputința imaginației mele. Revăzui însă sala de lectură de la Universitate. Și în timp ce aproape priveam peste umărul lui Ilie Gyurcsik, un nume se desprinse din zecile de autori, Iosif Cheie Pantea, un fost profesor de la facultate.
Am păstrat o amintire, am primit de fapt o moștenire de la acest profesor. După 4 ani la Universitate, un an petrecut într-un cămin de la Politehnică și 2 ani de master la facultatea de Arte spun, având de partea mea experiența, că cei de la Politehnică tratează studenții de la Litere cu condescendență, iar cei de la Arte cu aroganță.
Studiul Literelor ar reprezenta cumva o nevoie care se produce cu puține eforturi, muncă facilă, să spun așa. Se vede treaba că cei ce susțin asta prin atitudine sau verbal, nu au deschis o carte a lui Kant, care poate fi mortală atât prin conținut, cât și prin material, oricum ar lovi capul.
Dar totul stă în felul cum ne raportăm. Cei de la Politehnică se raportează cum am numit, cei de la Arte cum am numit, dar cum se raportează cei de la Litere?
Cu umilință oarecum. De ce nimeresc eu în aceste tabere, eu care am probleme cu supunerea, habar nu am. La Litere, majoritatea profesorilor s-au străduit, dar mai ales și-au dorit pentru noi să gustăm din întrepătrunderea disciplinelor, să trăim interdisciplinar. Să cunoaștem artele plastice, filozofia, istoria, chiar și matematica prin Ion Barbu. Și aici o să povestesc despre Iosif Pantea Cheie.
Ne-a întrebat într-o zi dacă știm care e diferența dintre noi și cei de la Politehnică. În amfiteatru tăcere.
Diferența dintre voi și ei este recomandarea, voi ar trebui să știți să recomandați cărți. Dacă vine un student de la Politehnică și îți cere ajutorul, datoria și responsabilitatea noastră stă în a recomanda cărți, dar nu orice cărți, studentul de la Litere nu citește orice.
Să vă mai spun că acesta este răspunsul meu de fiecare dată când cineva mă întreabă dacă am citit Paulo Coelho, și l-am citit, sau Dan Brown? Pe acesta chiar nu l-am citit. Nici seria Harry Potter sau Twilight.
Nu citesc orice, dar recomand cărți. Și recomand lectura lui Freud și Ilie Gyurcsik, despre ei am vorbit azi.
Dunia plus
După o foarte lungă așteptare, pot în sfârșit să mă arăt pe blog lângă Sorin Onișor.
