Recent Posts by Dunia

Coincidente

De 23 apr., 2010 0 No tags

Cu fiecare zi strecurata de cer si pierduta de pamant, mamanu devine tot mai mult MAMA. La fel cum observ zilele fetitei si ale bunicii, una incepe sa traiasca, cealalta isi consuma sfarsitul. Desprind de aici doar frumusetea si iubirea.
La 26 de ani, dupa ce am pupat coconia, dupa ce am indragit adolescenta, tineretea imi permite sa afirm ca evenimentele si cartile prezentului meu s-au inlantuit cu viata. Timpul prezent al momentelor fiintei mele s-au fermecat cu coincidente din titluri de carti sau de spectacole.
Astazi citesc Muntele vrajit si tot astazi ma simt vrajita de noua vietuire. Experienta sufleteasca ma incarca de grija, de iubire, de o repozitionare in timp.
Aseara am urmarit noul spectacol al lui Tudor Gheorghe, Chemarea pasarii de acasa. Omul asta surprinde la fiecare aparitie. Compozitia reprezentatiei de ieri a redat muzica poeziei lui Mircea Micu. Muzica lacramoasa, coplesitoare din versurile dedicate mamei.
Notiunea de mama rascoleste si simtamintele mele de foarte putina vreme. Interiorul meu pare sa se transpuna pe scena, pe foaie, din voce de menestrel si condei de scriitor. Alegerile mele sunt de fapt o optiune a sortii, carnea si instinctul retragandu-se in fata vointei preeminente ce haladuieste in fiecare dintre noi.

Talanga

De 19 apr., 2010 1 No tags

Au plesnit mugurii, s-au netezit frunzele copacilor pe batai de clopote. Talanga, talanga…
Drumurile strajuite imi pleaca capul pe spate. Fixez o dâră de cer limpede si inspir. Nedeslusitul ma sfarteca la interior. Simt ceva, ceva neidentificat ce se substrage definitiei, cuvintele se desprind de intelesuri. Oare ce imi scapa?
Daca as putea sa ajung la linia orizontului m-as izbi. Pulberea din materialul uman s-ar asterne in strat subtire pe frunzele copacilor. O vara intreaga as fi leganata, susurarea mi-ar astampara dorul de fiinta care am fost.
Echivocul din simtiri mi-l potolesc printr-o redirectionare a gandurilor spre mundan. Imi privesc picioarele si ma percep lunga, mare, femeie, apoi ma intind, ma alint si descopar in scancelile mele gesturile mogaldetei care doarme in patutul de alaturi. Tineretea si inocenta mea imi deapana basmul intim al vietii mele.

Domani e internazionale

De 13 apr., 2010 6 No tags

Am spus sau n-am scris, sorela mea munceste la o companie aeriana. Legat de acest fapt social si muncitoresc, urmeaza sa povestesc aici o anecdota cu italieni, natie prea putin simpatizata de ea, de a mea sora.
Antipatia se trage din fudulia fatisa a italienilor. Vin in Romania, patrund intr-o institutie romaneasca si vorbesc italiana. Saluta, intreaba, cer, flirteaza in limba lor.
Patriotismul meu nu pretinde sa-si chinuie limba in graiul nostru, dar se pot stradui in engleza. Dar nu prea se ostenesc dumnealor.
Asadar, potrivit acestei introduceri, un italian intra in biroul sorelei, saluta si cere bilet in limba intaliana. I se raspunde in engleza, dar el insista in limba lui, uitandu-se oarecum deranjat la prietenul lui. Impreuna reusesc sa incropeasca in engleza un discurs si sa ofere detaliile necesare.
Sunt intrebati in ce data vor sa calatoreasca.
Unul din ei: domani!                                                                                                                                                                                            Sorela: When?
Al doilea: Tomorrow.                                                                                                                                                                                                  La care, celalalt, recalcitrant, gesticuland, riposteaza: Che cazzo, domani e internazionale!

Flori de corcodus

De 5 apr., 2010 0 No tags

Am deschis usa candva saptamana trecuta in plina lumina. Soarele parea stapan. M-am apropiat de masina mea si am ramas putin in fata ei admirand-o. Micuta mea era acoperita de petale de corcodus. Prelata ei aducea mult cu chipia unui cardinal. Am inspirat cu ochii inchisi mireasma florilor si aburul tesaturii impermeabile.
Mintea a inceput sa dezgroape amintiri, soare scaparat prin crengi rapciugoase de carcodus, picioare julite si apusuri in urma unei turme de capre. M-am scuturat cu frisoane de clarele imagini ce-mi derulau un timp indepartat, o viata de copil nepasator.
Dupa un oftat lung, eliberator, resemnat, am deschis usa si am purces la drum intr-o ploaie de flori. Se desprindeau petalele, amintirea unei corole perfecte, in stanga si dreapta mea.
Invaluita de jur imprejur de elementele Mumei mi-am zambit in oglinda retrovizoare fericita. Uneori ma plesneste fericirea asijderea mugurilor din copaci, fara sa constientizez, doar simt, iar simtirea mi-e atat de puternica ca ma cufund in mine rusinata de atata stare de bine.

Lauza

De 24 mart., 2010 2 No tags

Cu aceasta poza, fotograful meu simandicos a participat la un concurs organizat de revista „Ibiza and Formentera Style”, unde are si un articol publicat.
Deoarece as fi de revista, de coperta ei…
Vestea asta mi-a venit ieri, si recunosc ca celulele nervoase responsabile de capriciile mele muieresti si-au intensificat activitatea. Excitatia provocata de efectul modeling a flatat lauza.
Albastrul fotografiei a pricinuit ganduri poetice, am formulat o propozitie ce cuprindea cuvantul oda, m-am exprimat anatomic in entuziasmul pentru solduri si in elogiul frumusetii feminine.
Ce bine ca m-am nascut femeie, pentru ca daca as fi fost barbat, mi-ar fi placut asa mult, incat poemul ce se desprinde de la incheietura unei doamne s-ar fi pierdut in rudimentarul mundan.
Magulirea de ieri mi-a colorat lauzia intr-un albastru insular, iar starea de bine mi-a adus atatea zambete de la fetita mea.

Dragosteala

De 21 mart., 2010 5 No tags

Eu pandesc primul zambet al fetei mele, in jurul meu oamenii se indragostesc, iar Hans Castorp, personajul lui Thomas Mann ajunge sa i se adreseze pentru intaia oara demoazelei care i-a tulburat simturile.
Dragosteala!
De vreo 3 zile tin capul plecat si meditez. Pozitie de cersetoare intr-un timp fara masura. Inceputul unei relatii are puncte comune cu activitatea lui Adam de a gasi nume pentru toate vietuitoarele din gradina lui. Un chin ce accelereaza sau opreste timpul, victorie si neputinta, frumusete si mazga, fiziologie si arta.
Ce inseamna pentru un indragostit pielea iubitei, bratul ascuns, pieptul usor dezgolit?
Gandurile lui emerg lin de la anatomie la arta, asta ar fi supliciul, tortura pe care noi o exprimam in fluturi. Nu o data, m-am intrebat, de ce fluturi? Aripile lor catifelate si diafane sa fie corespondentul dispozitiei noastre de matase ce o aplicam celui drag?
Cert este ca aceasta comparatie poate face omul sa simta timpul asemenea bolnavului, da amocul peste fiinte cu violente, ardori, izbucniri inexplicabile.
E frumos sa incepi primavara inmugurind in sentimente asijderea trandafirilor, dar nici iarna, in ger, nu poate fi rau sa te plimbi, ca Degetica, la aripa unui fluture.
In orice anotimp sau timp, dragosteala ne schimba ochii mintii!

Un prunc si o carte

De 14 mart., 2010 9 No tags

Ma impart intre un prunc si o carte, ambele apartin pronumelui posesiv, pruncul meu, cartea mea. Ochii si bratele muncesc intr-o oboseala placuta.
Noaptea se intampla insa sa ma smiorcai. Simt ca in paralel, intr-un tren, se desfasoara o viata a mea, alta. Momentan, in viata asta, stau.
Corectez manuscrisul ce a binevoit editura sa mi-l trimita pentru corectare si citesc fraze cu voce tare. Zambesc la unele propozitii suspecte de dibacie si frumusete. In timpul corecturii intinsei un deget si-l pusei in manuta fetei. Cand isi deschise pumnisorul sa ma stranga, aruncai o privire in palma ei. O anumita linie iti zice daca ai talent literar. O pandii.
Poate fata o sa-mi astampere sentimentul ratarii si al rusinii.
Unde anume sa-mi gasesc increderea in mine?

Stimate autor

De 6 mart., 2010 9 No tags

Dimineata ma trezesc cu gandul la scris, laptopul imi aminteste mereu de scris, noptiera imi sustine volumul gros al lui Mann cu nadejde. In zorii zilei parcurg cateva pagini cu ochi lacomi si cu o retina obosita. Literele se poarta tantos intr-o hora apriga. Am revenit la ochelarii de citit.
Cititul si scrisul ma obsedeaza.
As scrie de combinatia naturii, dimineata iarna, la pranz primavara, de albul-verde al martisorului de anul acesta. As schita o povestioara despre o doamna intalnita pe strada careia i-am oferit ajutorul dupa impresia unei iluzii. Am crezut ca o lasa puterile si se va prabusi, dar ea mi-a zambit si mi-a urat o viata frumoasa, apoi m-a rugat sa-L iubesc pe Dumnezeu.
Dumnezeu e in mine si cu mine. Il iubesc si respect in felul meu, absenta mea de la slujbe si inapetenta religioasa constituie detalii asupra carora nu pot sa-mi incord spiritul mult sau prea mult.
Totusi nu reusesc sa incropesc un text.
Totusi cuget neincetat la scris si la lectura.
De curand, am primit un mail de la editura care o sa ma publice. Redactorul mi s-a adresat cu: stimate autor.
Intr-un context al editurii iesene exist ca autor, desi azi, persoana mea fizica sta vlaguita in fata creatiei, nu cerseste, nu spera, asteapta doar o imprimavarare a puterii care plasmuieste mazgaliturile mele cochete, muieresti pe alocuri.

Gheorghe, Tudor Gheorghe

De 1 mart., 2010 5 No tags

In decembrie anul trecut, in timp ce asteptam linistita sa intru la spectacolul lui Costel Busuioc, mi-a atras atentia afisul ce anunta spectacolul lui Tudor Gheorghe.
Am parasit coada si am mers sa-mi procur bilete. Am sporavait putin cu draguta doamna de la ghiseu, mi-am ales locurile, nu am mai vrut primul rand, nu de alta, dar data trecuta am privit tare mult dosul lui Marius Cristescu!
Intre timp, prietena care ma insotea m-a intrebat cand este spectacolul. M-am inclinat putin spre afis si i-am raspuns. Neatentia ei a provocat un al doilea raspuns.
In 11 februarie.
In 11 februarie? Mi-am lipit mainile de burta si am rugat-o pe mandra sa faca bine sa vina ori inainte, ori dupa, oricand, numai sa ma lase sa ajung la spectacol.
Si m-a lasat. In 11 februarie paseam in sala Capitolului grea, obosita, ciufulita, cu mamanu si sorela. Eleganta lor accentua sarcina mea.
Povestesc azi despre acest spectacol in urma visului de azi noapte.
Se facea…
Bineinteles ca „se facea”, doar e un vis, ca plecasem cu Fat Frumos in America, mai exact la Washington. Un sentiment straniu de singuratate, abandon, nesiguranta ma forta sa caut mereu privirea lui. Fiecare miscare stabilea si un contact vizual intre noi.
Apoi am rostit: sa mergem la Costel, cu el, macar nu suntem singuri!
Iar azi imi amintii de una din melodiile menestrelului. Un cantec ce a ravasit simturile romanilor din Canada, unde a avut de asemenea un turneu.
Nu stiu sa redau versurile, dar pot insa sa construiesc un schelet muzical al dorului nebun de casa in preajma sarbatorilor de iarna. Romani nostalgici dupa un specific, dupa cozonac, sarmale si rude.
Tudor Gheorghe a lacrimat, urmatoarea melodie i-a pastrat suspinele, parca si dorul, si parerea de rau dupa niste suflete triste.
Azi noapte, intr-o repriza de somn si-o stare cabalistica, am trait o spaima a instrainarii. Interpretand acum la o scara mai mica, angoasa onirica traduce ceva laic.
Mi-e teama de schimbarea din viata mea, din 8 martie anul acesta sunt sarbatorita si ca mama!

Fiinta fara timp

De 26 feb., 2010 6 No tags

Timpul s-a modificat, de fapt, in acest moment, sunt o fiinta fara timp. Nu exista zi sau noapte, doar ochi larg deschisi si pleoape picate.
Intervalul pleoapelor picate descrie puternice trairi onirice. Si acum continui sa visez. Meditez la scris, la Hans Castorp pe care l-am lasat acolo „sus”, imediat dupa ce a descoperit ca este bolnav.
Il gasesc pe Thomas Mann un bun povestitor, defel nu am realizat asta imprietenindu-ma cu Leverkuhn. Lecturile mele ii apartin, de prezent, lui Hans, unul care s-a lasat surprins pe foaie ca personaj, altul care ma ajuta sa-mi adorm fetita. Hans Castorp si Hans Christian Andersen.
Maturitatea si copilaria ma invaluie, iar eu simt ca ma scurg pe langa si printre aceste perioade ale vietii mele. Ocrotesc in bratele mele o fiinta dependenta de mine, iar eu tanjesc sa ma cuibaresc in bratele lui Fat Frumos. Sarut o frunte frageda de prunc si simt cum propria-mi frunte se impinge usor in fata pentru un sarut.
Astfel, realizez ca este nevoie sa ma povestesc, sa-mi desavarsesc edificarea pentru a fi in stare sa fiu mama.