Recent Posts by Dunia

Sedusa de Ileana Consanzeana

De 19 sept., 2011 7 No tags

La 28 de ani, nu mai accept afirmatii care descriu un esafodaj al auzitului sau intelesului. Asa am auzit sau asa am inteles constituie pentru mine propozitii false sau neverosimile.
O sa ma strecor insa prin propria mea regula, si o sa fac o afirmatie ce aduce prea bine cu a-mi da cu presupusul.
Orice fata are o cutie cu amintiri.
Eu am scormonit prin a mea acum cateva saptamani si dupa vreo ora am abandonat-o trista, dar si furioasa. Cutia mea contine flori uscate, poze, felicitari, vederi, bilete de tren si tramvai, scrisori, conversatii din timpul orelor de curs si o bucata de panza rosie.
Zac in cutia mea prieteni, fosti prieteni, fosti colegi, fosti iubiti. Numitorul asta comun e trist. De unii nu mai stiu nimic, unii au murit chiar, de altii m-am indepartat.
La 16 ani, in poezia varstei fara prea multe analize psihice, am impartasit cu persoanele din cutia mea multe momente placute. Pe unii i-am sedus, iar altii m-au sedus pe mine.
Dupa ora aceea a amintirilor din liceu si facultate, m-am ales cu o noua teorie.
Inainte sa fiu sedusa de Feti Frumosi, am fost sedusa de Ilene Cosanzene. Inainte sa apara baietii in vietile noastre de demoazele stangace, ne seducem intre noi.
Sunt o seducatoare puternica.
Cutia mea urla de iubire. Inca nu m-am hotarat ce simt dupa toata aceasta rascolire. Constientizez insa seductia dintre fete si rumeg la unele aspecte. Inca din liceu, se intrezareste caracterul. Felul asta de a fi al oamenilor, fara o destindere a educatiei si autoeducatiei, distruge simbioza.
Pierdem intimitatea, adica alunitele, rasul, atingerile, lenevitul cap la cap, povestile. Ramane doar convietuirea, care e inacceptabila pentru mine.
Dupa ce cunosti alunite, si razi, si atingi, si lenevesti depanand povesti, nu poti sa-ti inchei iubirea. O poti lasa sa-si construiasca alt drum, alta realitate, dar eu o sa fiu intotdeauna spectatorul acestui drum.
Cea mai recenta suferinta a mea mi se trage de la un prieten care s-a mutat din oras si cu buna credinta nu si-a luat la revedere, si asta pentru ca nu se cuvine. El e insurat, iar eu am copil.
Marturisesc ca sufar, nu mi-e rusine. Poate chiar am smiorcait seara in perna mea.
Continui totusi sa cred ca nu am iubit degeaba nici o persoana cu care am impartit aceeasi perna. Fete sau baieti, perna aia impartita v-a asigurat de iubire si devotament, buba pernei consta doar in respingerea mojiciei si a nerecunostintei.

Gigi Caciuleanu te provoaca la o intalnire cu tine

De 14 sept., 2011 4 No tags

Cineva tuseste, cineva isi sufla nasul, altul isi schimba pozitia trupului, altul isi indreapta spatele intr-o sala plina de intuneric in care nimanui nu i se permite sa vorbeasca. Pe scena, doi dansatori vorbesc totusi, dar linistea nu e sparta. Trupurile lor glasuiesc intr-o tacere plina de constientizarea eului.
Oamenii din seara de duminica a spectacolului Noche Bach au fost lasati, pentru cinci minute, sa priveasca doi dansatori ai Baletului National Chilian fara muzica, doar miscari puternic sugestive, puternic erotizate matematic.
Intr-o liniste neasteptata, spectatorii, lipsiti de muzica inerenta baletului, s-au exprimat prin forfoteala. Doua simturi au fuzionat excelent, vazul oamenilor din sala, si auzul dansatorilor.
Poate in gand isi ziceau distrati: ia uite cum se mai perpelesc cand se intalnesc de ei.
Cata singuratate, sa te trezesti, pe nepusa masa, fara ganduri lumesti, fara grija copiilor, a serviciului, a prietenilor, a rudelor bolnave, a defectiunilor de la masina, a gardului nevopsit, a cainelui care trebuie tuns, a geamurilor murdare, a hainelor nespalate din cos.
Singur de tot, doar tu si cu tine. Si exact cand am realizat ca vorbesc doar cu mine, muzica lui Bach a inceput sa rasune.
Nu stiu daca intentia lui Gigi Caciuleanu a fost exact asta cand a pus in scena asemenea spectacol, dar retroactiunea e bezmetic de indrazneata. In procente, 90% dintre persoanele care merg la teatru, opera sau balet, se indreapta acolo cu gandul de a se mai detasa de realitatea noastra, de a mai lasa frumosul sa patrunda in viata lor, dar nici unul nu-si doreste clipe cu el insusi.
Noche Bach, spectacolul lui Gigi Caciuleanu a fost primul de acest fel din viata mea, un balet contemporan, altenativ si stimulativ pana la psihic, dincolo de simturi.
Trupurile de pe scena s-au prezentat cu sani si fese ferme, cu matematica erotica, cu strigate de singuratate a acelora care s-au regasit in fara unui eu atat de necunoscut persoanei sociale.
De duminica sunt plina de admiratie de la prima mea intalnire cu Gigi Caciuleanu si de intalnirea mea cu mine.

Musil la gunoi, Musil inapoi

De 12 sept., 2011 3 No tags

Nu stiu cum isi petrec unii ultimele zece minute din vacanta, dar eu, saptamana trecuta, dupa ce am alergat pe coridoare dupa cameriste, mi-am afundat mainile, pana la coate, in pungile de gunoi ale hotelului.
L-am uitat in camera, dupa ce mintea mea daduse deja vreo doua remindere, pe Musil, iar grecii astia, cretanii mai exact, nu pastreaza nimic din camere dupa ce sunt eliberate de turisti. M-au obligat astfel, grecii si iubirea de carte, sa scotocesc in gunoi.
Imi pierdusem orice speranta sa dau de Musil printre masline, bureti de baie, sticle, ambalaje de smochine sa zicem, cand coperta tare, cu hartie lucioasa i-a suras retinei mele.
Nu stiu ce inseamna ziua nuntii, dar ziua aia, cand am zarit cartea prin plasticul fad al pungii de gunoi, a fost una dintre cele mai fericite zile din viata mea.
Mizerabila apoi, coperta, am mers totusi cu ea strans lipita de piept pana la baie. Am curatat-o cu aceeasi atentie cu care curat funduletul Marei, cu grija, cu multa afectiune.
Tocmai grecii sa-mi faca mie asta?
Ei l-au dat lumii pe Homer si femeilor pe Zorba.
Iar cretanii, in 2011, il arunca pe Musil la gunoi.
In timp ce curatam coperta la baie, de undeva de sus, din susul scarilor nu de la Dumnezeu, o voce m-a strigat sa urc, autocarul deja astepta dupa noi.
Mi-am apucat in fuga bagajul, iar drumul de intoarcere a fost unul fericit doar pentru ca norocul sau Domnul mi l-a dat pe Musil inapoi.

Ore nebisericesti la River Deck

De 8 sept., 2011 5 No tags

In 30 august, obosita, indispusa, cu frustrari zdrenturoase vizibile in ochi si voce, am iesit in oras in urma unei invitatii primite de la familia Luca.
La River Deck s-au mutat plasticile de la intrare, in urma unui du-te vino frecvent, pentru Taraful de la Marsa si Nea Vasile.
Am jucat hora intre doua Cosmopolitan, iar intre sorbituri, Mariana Luca mi-a luat ochii in ochii ei. As traduce expresia asta grosiera prin adaugarea unui verb, m-a iubit. M-a iubit doua secunde si doar pentru o seara. Aventura de o noapte. Printre defulari, caci aventura asta seamana clar cu a-ti da drumul emotional, am glumit, am ras zgomotos si am lansat intr-un spatiu plin de decibeli o proaspata constatare si o matura acceptare.
Toti barbatii sunt putin misogini si putin gay. Un caracter puternic de femeie ia de la gay bijuteriile si de la misogin intimitatea dormitorului.
Intr-un ultim sfert de ora, am discutat putin si despre blog. Mariana Luca mi-a confirmat o evolutie a textelor mele. Marturisesc ca observatia ei a venit in cel mai bun moment, pe zi, mi-am intrebat cativa prieteni cum stau cu respectul de sine, al meu fiind dat peste cap.
Am dat si eu plasticile la o parte in jur de ora 12 jumate, caci doar Cenuseresele parasesc petrecerea la miezul noptii, restul fatucilor ne acceptam si fara rochii lungi si gene false, si pasim spre casa la ore nebisericesti.

O sa continui, 501

De 26 aug., 2011 0 No tags

Dupa 500 de pagini de Musil, Omul fara insusiri, inca stau cu un semn mare de intrebare in cap daca sa duc volumul pana la capat. Mi-a atras atentia asupra Austriei. Desi ii cunosc oarecum istoria, nu am cunoscut sensibilitati legate de acest popor. In prezent am ochii schimbati pentru austrieci.
Am savurat ironia legata de nemti, toti nemtii sunt profesionisti.
Si m-a prins incetineala scrisului. Ulrich a incetat sa fie doar un personaj, i-am facut loc in familia caracterelor cu viata, sta langa Jean Christophe, Nikolai Stavroghin, Jean Valjean, Bernardo Soares, Stefan Viziru, Joseph Knetch, Pip, Paganel, Hans Castorp etc.
Uneori as vrea sa fiu unul dintre ei.
O sa continui, 501…

Blogul vine sa ajute la o intelegere mai buna a realitatii.

De 22 aug., 2011 4 No tags

Ce rost are sa citesc? La ce ma ajuta lectura?

Orice discurs argumentativ e zadarnic. Cine ridica asemenea intrebare nici macar nu asteapta un raspuns, realitatea lui s-a ridicat deja in afara lecturii.
Uneori, adoptand entuziasmul lui Don Quijote si iertand imberbul din fata ochilor mei caprui, articulam cea mai pertinenta si ineluctabila dovada care sustine cartea: imbogatirea vocabularului. Si am dat ocazia de a mi se intoarce, in volta, judecata mea.

Nu ai inteles ce am vrut sa zic?

Limbajul se foloseste azi doar pentru o comunicare a nevoilor imediat primare. Bineinteles ca acum sunt rea si exagerez, dar doresc sa ajung undeva cu aceasta denaturare.

Imi amintesc cand am simtit pentru intaia data fatarnicia unei asemenea intrebari. In liceu mi s-a intamplat des sa refuz acceptarea unor informatii de la alte discipline in afara celor cautate de mine. Am respins matematica, fizica, chimia, latina, chiar si istoria.
Citindu-l pe Thomas Mann, Doktor Faustus, mi-am simtit neghiobia sub forma unei neintelegeri rusinoase. Zeci de pagini se sustrageau mintii mele. Nu stiam de ce a izbucnit Primul Razboi mondial si m-am intors umilita, dar curioasa, la manualul de istorie.
Mai tarziu, la facultate, am descoperit interdisciplinaritatea si transdisciplinaritatea. Stiintele se combina, trec frontierele traditionale si se adapteaza la nevoile de cercetare. Literatura, domeniul meu, lucreaza impreuna cu alte discipline sau chiar isi imbina tehnicile pentru o intelegere mai buna a realitatii.
Nu ti-l poti apropia pe Musil fara filozofie.
Nu-l poti intelege pe Llosa fara un context politic.
Am pierdut sensurile dintre randuri de carti din cauza matematicii.
Am suferit pentru lipsa unor cunostinte despre Cabala, hinduism, diferite simboluri.
Literatura nu se adreseaza unui oarecare, ci unui orisicat pregatit.

Apoi, dupa facultate, a aparut blogul in viata mea. Cat spatiu de informatie construit cu niste instrumente noi.
Gasesti in mediul asta toate disciplinele, combinate, agregate, adaptate nevoilor actuale.
Si ma gandesc, serios, dar nu convinsa, ca poate si blogul vine sa ajute la o intelegere mai buna a realitatii.

Cele mai bezmetice inventii ale omului

De 19 aug., 2011 0 No tags

Cele mai bezmetice inventii ale omului, banul si religia. Mai la indemana a fost trocul, si-a usurat traiul printr-un minim confort, schimbul de produse. Cu cele 5 minute castigate, si-a auzit o bataie de inima. Si a inventat religia.
Banul sa ne condamne, religia sa ne mantuiasca.
Omul e dumnezeul banilor si al dogmelor religioase.
Om-zeu si Dumnezeu. Cum sa-L accepti daca tu L-ai inventat?
… consimtind ca inventia nu o sa fie niciodata creatie.

Capul si inima ajung la cantar

De 17 aug., 2011 2 No tags

Am tot incercat, in ultimii ani, sa schimb cate ceva in felul meu de a fi. Uneori am luptat de-a dreptul. Deunazi, m-am surprins intr-un monolog bizar.
Nu trebuie sa schimb nimic la mine, ci doar sa controlez.
Schimbarea se impune cu sau fara bunavointa noastra. Te schimba inceputul de clasa a V-a, liceul, facultatea, absenta acesteia. Te schimba contactul cu parintii, cu bunicii, cu amicii, cu prietenii, cu diferite cunostinte.
Schimbarea se impune, este o constatare a unei stari de fapt.
Tot ce iei din aceste stari de fapt, dupa filtru personal, capul si inima ajung la cantar. Rareori se pun de acord, iar aici intervine controlul.
Influenta unor persoane asupra caracterului te poate indraci sau imblanzi.
In adolescenta, trairile sunt intense, ii lasi capului prea putin timp sa aseze intr-o ordine a bunului simt ceea ce traiesti.
De exemplu experienta cu mama.
Complet dependent de ea in anii copilariei, la adolescenta irumpe in relationarea mama-copil o violenta respingere. Pe la 30 de ani incepi sa corectezi si sa te bucuri din nou de placutele si blandele momente langa mama.
Intr-o oarecare interpretare laica, capul e ca o matura. Vine sa adune mizeriile unor ani si sa scoata la iveala bunul material uman, caci un bun material uman isi incepe dialogurile cu sinele, iar sinele ii aminteste intr-o banala zi de control.
Analiza permanenta ce o constituie controlul ne ajuta in cruntele si irespirabilele momente ale vietii. Ne ajuta sa depasim, chiar daca cu doar jumatate de pas, nepotrivirile vietii, o moarte, o cearta, o despartire, o ratare, o concediere, o dezamagire.
Cu jumatate de pas primim o gura de aer, uneori capul doar de atat are nevoie pentru a-si relua functia de suveran.
Imi place inima mea sensibila si aristocrata, dar nu as face din ea niciodata o suverana.
Cand o sa-mi impac capul si inima, cand o sa ajung sa detin controlul nervilor mei, ramanand totusi o entuziasta, o sa fiu si eu o knecht, magister ludi.

Muzeul, in si in afara lui

De 16 aug., 2011 0 No tags

Saptamana trecuta, premergatoare celebrarii mamei sfinte, am umblat putin prin muzeele din Munchen. Dispozitia asta sensibila am inceput-o cu Alte pinakotek. La jumatatea turului, m-am intrebat daca o alta rasa, daca exista, are o istorie la fel de sangeroasa.
Noi ne-am ucis mantuitorul, dar din acest teribil capitol al istoriei omenirii trebuie sa luam in seama doar factorul pozitiv, Isus s-a jertfit pentru iertarea pacatelor noastre.
Normalitatea noastra sta uneori in sange si pacat.
Am incercat, de-a lungul anilor, sa ma las sedusa de panze consacrate, de penel, de sugestie. Inca astept si sper la panza care o sa-mi ravaseasca simturile.
Dostoievki, pe la 16 ani, m-a lasat fara vlaga, mi-a chinuit sufletul si mintea, aproape m-a impins spre un gest patetic de a intreba o tanara doamna sau domnisoara, ea cum a ajuns la acea varsta, undeva intre 25 si 30 de ani.
Nu am descoperit panza, desi am cateva tablouri preferate.
L-am admirat pe Rubens si am chiotit in barba la redarea dolofana a femeilor de pe panzele lui. Rozul mat si trupul rasfrant m-au insotit, pitulate in memorie si afara din muzeu, si la Pinakoteka der moderne.
Aici as putea sa povestesc incheind. Lucrarile moderne mi se inchid, mi se refuza. Doar educatia imi permite sa admir conceptul artistului.
La un moment dat, dupa ce am privit o incapere goala, dar luminata cu verde, o alta cu niste fire asemanatoare cu luminile infrarosu, inca o alta cu neoane pe pereti, am lasat lucrarile unui ochi si cu celalalt am inceput sa studiez oamenii din muzeu.
Am fotografiat o pereche, aparitia lor, vesmintele lor m-au atras mai mult ca lucrarile din muzeu.
Dupa Pinakotek der moderne, am purces spre castelul Nymphenburg. Am refuzat sa intru in castel si m-am indreptat direct spre gradini. M-am tolanit in iarba si am privit cerul. Inspiram mirosul ierbii si incercam sa retin in mine mult cer. Doar varu miu imi alunga somnul mincinos cu instantanee.
E asa firesc sa ne reintegram in natura la sfarsitul vietii!