Recent Posts by Dunia

Recenzie 3

De 27 ian., 2010 3 No tags

Gustav Meyrink, Golem

La varsta de 24 de ani, scriitorul Gustav Meyrink are o tentativa de sinucidere, dar in timp ce se pregatea sa sfarseasca cu viata, o brosura ii este strecurata pe sub usa, avand titlul de Viata dupa moarte. Urmarile acestui episod au dus la numeroase studii de literatura oculta.
In Golem, scriitorul incearca o comunicare cu ajutorul cabalei, deprinsa din Cartea lui Zohar sau Cartea Stralucirii.
Subiectul romanului nu ii este refuzat crestinului, dar cu certitudine ridica un zid inaintea celui necunoscator. Informatiile privind viata din ghetou a evreilor ramane in umbra, deoarece te simti un ageamiu in fata atator simboluri iudaice.
Primesti si receptezi nu doar informatie, ci si chestiuni spirituale.
Primul capitol, intitulat Somn, se rezuma doar la o intrebare: Cine-i „eu” acum? Eu poate fi chiar Dumnezeu, conform literaturii kabbalistice. Personajul nostru se trezeste in sfarsit, nu din cearsafuri, ci din adancurile Sinelui.
Mai departe, naratorul ne asigura de starea de veghe: iata-ma dintr-o data…
Ni se spune o poveste, ni se ofera o interpretare.
Athanasius Pernah vine sa se desfasoare pe sute de pagini, se tese din povesti exterioare, intrigi feminine si legende iudaice.
Urmarirea acestui personaj, periplul lui prin ghetou, la suprafata lui sau in subteranele lui, nu este nici veghe, nici, somn, nici visare ne asigura Meyrink.
Athanasius Pernah ofera multiple imagini ale sinelui: slefuitor de geme, binefacator, golem, intruchiparea celui de-al 7-lea patriarh, Enoh. Cu el, scriitorul isi ajuta constiinta sa se impace cu minunea. Se diseca pe foaie, isi epuizeaza eul, il curata de egoism cu unicul scop de a atinge calea spirituala, aceea de a trai pentru a darui.

Politica

De 26 ian., 2010 10 No tags

Politica.
De ce sa-ti pierzi vremea aruncandu-i o ocheada sau incercand sa-i faci curte? Cerul e albastru, copacii verzi, pasarile canta si rasul mi-e strasnic si fara a face sau a cunoaste politica.
Fara volta in propria atitudine, notez cateva ganduri la care am tot cugetat in urma citirii unei cartulii de Schopenhauer.
Arta de a avea intotdeauna dreptate.
Titlu de carte si tema de gandire.
Am citit primele pagini distrata, apoi am realizat ca ceea ce tocmai infaptuiam eu nu mai definea deloc o simpla lectura, ci incordarea nervoasa ce-o simteam imi traducea perfid o tentativa de asimilare a unor tactici.
Pentru prima oara am zarit omul politic. Nu marionetele ce ne zambesc si vorbesc la televizor in prag de alegeri, ci persoana, echipa din spate.
Dialectica eristica, arta de a vorbi in contradictoriu in asa fel incat sa ti se dea intodeauna dreptate, denota inteligenta, vadeste subterfugiu, indica o pregatire preeminenta a celui ce stapaneste aceasta arta. Ca stereotip, in spatele oricarui politician sta un tinerel cu un costum ponosit, slabut, cu ochelari, cu mainile intotdeuana ocupate cu foi, iar capul mereu plecat intru salut continuu.
Imaginea asta bagatelizata a unui tanar iti poate enumera stratageme pentru sustinerea unei dezbateri la fel de lesne cum eu imi pun sosetele in picioare.

Extensia unei opinii, omonimia, modele de enuntare a parerilor, intrebari de ascund concesia, furia adversarului, haoticul, inductia, figurile de stil, disocierea de nuanta, intreruperea preopinentului, generalizarea tezei, contrazicerea pana la exagerare, utilizarea silogismelor false, exploatarea agresivitatii adversarului, apelarea la impertinenta, invocarea unei autoritati, ironia si bagatelizarea, respingerea argumenteului adversarului incadrandu-l intr-o categorie odioasa, atacul la persona si luarea disputei la modul personal.

Insiruirea de mai sus constituie stratageme, nu nesimtire, nu prostie sau obscurantism, defel demagogie. Intotdeauna am stiut ca politica se bazeaza mai ales pe naivitatea celor multi, dar nu am putut vedea in ea o arta, o stiinta in fata careia te incovoiezi cu creionul in mana si iti iei notite.
La indemana mi-a venit dispretul si condescendenta. Educatia rafinata m-a inselat. Educatie, studiu, vointa si munca gasim in ambele parti, si la savanti, si la farisei, cu simpla deosebire ca unii pandesc aparita curcubeului, iar ceilalti spioneaza hadul si stapanirea.

Premianta

De 24 ian., 2010 7 No tags

Azi descoperii ca am fost premiata de Meet The Sun. Nu aman anuntarea lui, delicata mea stare nepermindu-mi nici o taraganare.
Premiul are o poza…

…si niste reguli:

Cele cinci îndatoriri ale premianţilor:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List, astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat.
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Premiul merge mai departe la:
Costel – pentru umor si voce. Explicatie: graiul lui, dupa 25 de ani in America, este impecabil.
Dan – pentru vitalitate si muzica
Madelin – cea mai draga gospodina
Vlad – pentru povestile fistichii
Vladimir B. – pentru actualitate, inedit si documentare

Imi pare rau ca nu avem si coronite. Multumesc Meet The Sun.

Exista spiritualitate romaneasca?

De 23 ian., 2010 4 No tags

Suntem plini de reprosuri, nemultumiri, frustrari. Eu, tu si el de etnie romana alcatuim un grup omogen de handicapati intelectual.
Lipsa informatiei istorice formeaza latratori la stele. Ne urlam neajunsurile fara a depune un minim efort pentru intelegerea specificului nostru.
Care e acela? Exista spiritualitate romaneasca?
Intrebarile ma depasesc cu siguranta. Adun, firmitura cu firmitura, de la cativa romani, indicatii care ma ajuta sa ma dumiresc asupra situatie mele de romanca.
Noica demonstreaza ad rem carentele poporului. Lancezim, ca natie, in eternitate, nefiind actuali. Exemplele lui istorice sustin intocmai aceasta teza.
In secolul XVI, Neagoe Basarab nu-si indruma fiul spre cunoastere proprie, deci afirmarea omeneasca nu este cu putinta, omul are rol doar de marturisitor.
In secolul XVII, Dimitrie Cantemir, oarecum cu un suflet instrainat, isi mustra neamul. II aduce reprosuri. Nu avem curiozitate stiintifica.
Apare conflictul in care continuam sa traim si azi.
Etern sau actual?
In secolul XX, Lucian Blaga ridica vocea si emite categoric parerea ca tindem spre cultura de tip mare. Ajungem in sfarsit personali.

Asadar, ma ridic cu umilinta sau ingenunchez smerita in fata acestor fapte istorice. Se cuvine ca toate asteptarile mele, de demoazela pro sau contra basesciana, sa nu ignore aceste actiuni istorice. Azi suntem ceea ce stramosii au facut sa fim, maine insa, putem ajunge ceea ce dorim sa fim.
Ce dorim?
Aspiram la o cultura majora, tanjim sa fim personali, ravnim sa fim actuali.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?

Vis de vitejie, fala si mandrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
(Mihai Eminescu, Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie)

Cenaclul Pavel Dan

De 19 ian., 2010 6 No tags

Sa ma duc, sa nu ma duc?
Am ajuns, si inca putin mai devreme.
Inaintea lecturilor, putina palavrageala, dar neplacuta din cauza gafelor ce reusesc intotdeauna sa le savarsesc.
Rasfoind forumul studentesc, supliment literar realizat de Cenaclul „Pavel Dan”, il gasesc asemanator vechilor almanahuri, dar zic almanahe, deoarece intrebuintarea lui intr-o forma voit gresita si persiflanta, dupa modelul Vanghelie, mi-a purtat vorba inaintea judecatii.
Mi-au ars obrajii toata seara.
Cenaclul Pavel Dan. Prima participare.
Incaperea unde s-au tinut lecturile publice, Moni Stanila, poezie, Beatrice Serediuc, proza, m-a apucat intai de nas. Mirosul de carte veche mi-a calmat jena gramaticala si m-am asezat cuminte sa cuprind cu ochii cartile colorate de pe rafturi.
Lectura.
Am urmarit randurile, am dat paginile.
Mi s-a cerut sa vorbesc. Hm! Aaa! Pai!
M-am fastacit. Respiratia mi-a taiat-o si fata si emotia, o emotie, una singura. Am incercat sa-mi exprim succint si clar o nedumerire literara.
Eleganta literara si limbajul neconventional. O parere, doua pareri, trei pareri, iar eu m-am trezit murmurand niste scuze.
Si s-a conversat si analizat.
Timpul petrecut la cenaclu, printre artisti, printre temperamente, printre carti mi-a convenit spiritual. Oamenii noi si dialogurile literare imi deschid ochiul interior, imi starnesc cuvantul hraparet ce-l port in mine.

Recenzie 2

De 18 ian., 2010 1 No tags

Ana Maria SANDU, Fata din casa vagon

Primele pagini ale cartii le-am frunzarit, eram tare curioasa. Numele scriitoarei, complet necunoscut, nu-mi instiga simturile, nu-mi smintea judecata.
Libera de opiniile altora, fara riscul de a-mi insusi parerea unuia sau altuia, am ramas sa descurc de una singura sensuri si impresii.
Dupa cateva file, cititorului i se pune sub nas o obsesie ce va urma. Punerea in alerta m-a deranjat. Prima aparitie a trompetei lui Jacopo Belbo nici nu am luat-o in seama, inelul cu piatra rosie al Ilenei insa, m-a prevenit de importanta lui semnificativa.
Cartea Anei Mariei Sandu descrie universul angoasant, vascos si posomorat al unor femei, al unei femei dintr-o casa, dintr-un apartament construit asemenea unui vagon.
Nerabdatoare sa sfarsesc romanul, m-am lasat dusa de nas de vocile narative si de tehnica de constructie a scriitoarei. Acolo unde eu credeam ca am depistat o eroare narativa, Ana Maria Sandu inalta un discurs epic suprarealist.
Intaietate in revelarea continutului romanului detine evocarea. Amintirile redau un stil de viata caracteristic epocii comuniste, senzatia de socialism servit pe paine m-a urmarit cateva zile.
Confundarea vocilor, pendularea personajelor feminine in reconstituirea unui destin fragil si malad constituie tehnica la care apeleaza scriitoarea pentru a-si sustine povestea, credibilitatea acesteia, iar metodele, prin evocare, prin introducerea unor englezisme in discurs sau, pe alocuri, apelarea la un limbaj neconventional intretin universul sumbru al fetei din casa vagon.
Uneori, si nu putin, ai impresia ca ti se povesteste un vis. Cuvinte insirate, propozitii al caror sens se impaienjenesc cu epitete redundante, comparatii superfluu, toate incropesc povestea Ilenei.
Finalul desluseste suprarealismul adoptat de scriitoare si te abandoneaza laic intr-o bucatarie cu linoleum, cu sufletul la fel de gol si timorat ca al fetei cu un tampon de vata intre picioare.

15 ianuarie

De 15 ian., 2010 0 No tags

O carte rosie, jerpelita, cu pagini groase si ingalbenite din biblioteca de acasa e responsabila de o afectiune a mea. Geniul culturii romanesti mi s-a fixat in memorie pe un fond rosu, cel putin numele lui.
Versurile i le-am descoperit la indemnul sorelei mele, pentru ea, poetul deja era o activitate, incepuse studiul marelui creator.
Eu, mai mica, fara cunostinte ale operei, motive si simboluri, mi-am insusit Luceafarul ca pe un basm. Am citit, am suspinat, am plans.
Filozofia si influenta germana prisoseau, dar fiinta mea se gasea plina de trairi.
Primul meu contact cu Eminescu.
Poetul mi-a smuls lacrimi in copilarie, iar in adolescenta mi-a castigat respectul. Lipsa unei pasiuni pentru poezie, afectiune ce o stim longeviva, m-a tinut oarecum departe de sensibilitatea poetica. Calc barbar intr-un domeniu al psihologiei, stiu, sa-mi fie cu iertare!
Am si am avut pentru poezie doar sentiment. Lapidar percep stihurile. Clipite, secunde, cu o memorie de scurta durata simtirile se spulbera si se incropesc in frumusete pura. Apoi uit.
Sufletul apartine prozei, incercarea in mazgaleli depinde asijderea de proza, dar apreciere si autoritate poeziei si poetului am daruit intodeauna.
Azi ii acord un gand lui Eminescu, si tu si el sa procedati la fel.

Numai poetul,
Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului:
In ramurile gandului,
In sfintele lunci,
Unde pasari ca el
Se-ntrec in cantari.

Prezentare DBD si putin taifas

De 13 ian., 2010 0 No tags

Saptamana trecuta, vineri, urcam scarile Facultatii de Arte din Timisoara pentru a participa la o expozitie de creatie vestimentara Diana Bobar.
Si le urcam lent, cu o respiratie sacadata si enervanta, cu gandurile aiurea.
Din margine de mansarda, am privit lumea adunata, schitele expuse, modelele scheletice cu chipuri desenate si bluza fara contur precis, diafana a Dianei.
Sorbind un ceai fierbinte, putin dupa incheierea prezentarii, am format o factiune bizara si mixta. Designeri, fotografi, profesori, mazgalitori ne-am dezlegat limbile cu mormoni, jurnale de amanta, fetusi si religii.
Mai tarziu ne-am mutat, aproximativ acelasi grup, intr-un bar din Unirii. Timpul a profitat de taifas si s-a accelerat.
Mana aceea de oameni care ne-am adunat intr-un colt intunecat din Dominion s-au sedus si corupt in pareri si sentimente.
Edificarea mea sociala si umana se desfasoara de atata vreme printre prieteni si cunoscuti, incat uitasem, pe alocuri, puterea de ademenire a omenilor noi. Spectacolul ce se da in timpul unor conversatii cu noi amici mi-a retinut, mai tarziu, inchipuirile.
Am cantarit, printre sorbituri de apa plata, vorbe, fraze, ocheade, zambete. Le-am desirat in simtaminte naive, asemenea unei foi albe de hartie, apoi am decupat, m-am indeletnicit sa incropesc colaje.
Cunostintele noi iti pisca personalitatea, ansamblul de trasaturi ale mele, ale tale sau ale lui se remarca. Felul tau propriu de a fi simte un pericol, cel al interpretarii eronate.
Semnale verbale si non verbale se alatura, se resping, se inlantuie. Lupti pentru tine, pentru a fi, pentru a-ti oferi o prezentare remarcabila.
Seara, cu capul pe perna, oarecum epuizata, am meditat putin la tot acest spectacol. Condescendenta, am inchis ochii nepasatoare.
Imi dau uneori osteneala sa nu ma perceapa oamenii gresit, iar apoi, ma invoiesc singura in impresii ca tocmai pojghita de anonimat ne face atat de seducatori, iar eu fara farmec si tainic nu as mai putea sa tanjesc dupa un loc privilegiat in lumea celor inzestrati.
Inspiratia poate sa ma respinga, dar nu si sentimentul de fiinta singulara.