by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Dacă unul dintre parteneri este model de inexistență

De 7 ian., 2019 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am scormonit prea mult în trecut. Cărțile de specialitate au provocat asta. Am decis să iau o pauză de la psihanaliză. M-am apropiat de bibliotecă și mi-am ales un roman de Huxley. Mereu revin la el. Este unul dintre autorii mei preferați. M-a cucerit acum câțiva ani. În timp ce mă îndrăgosteam iremediabil de el, încercam să-i fac și pe alții să se îndrăgostească.

Datorită acestei apucături, am o amintire în gara din Budapesta. Pe o bancă ușor mizeră, cu un ton însuflețit și emfatic, am citit unei prietene un fragment din Punct contrapunct.

De două zile citesc Dans grotesc. Am fost atrasă repede în poveste. Atitudinea părtinitoare m-a ajutat să dispar în Londra alături de Gumbril. Gumbril este personajul principal masculin. Aseară am părăsit Londra, am părăsit ficțiunea.

… în seara aceea fusese un model de inexistență. Am citit. Am recit. Am fost incapabilă să-mi controlez mintea. Analiza a revenit.

Așa conviețuim în cuplu cei mai mulți dintre noi. Unul dintre parteneri este model de inexistență. Ah, gânduri nesuferite! Am încercat să le alung cu un pahar de vin. Drumul până la bucătărie și acțiunea de a turna în pahar n-au avut reacția dorită. Nu m-am potolit, mintea accelera în asocieri teribile.

Cuplurile observate de mine cunosc puterea compromisului. Eu cunosc puterea compromisului. E necesar pentru înțelegere, dăinuire și uneori pentru momentele fericite în familie.

M-am aruncat pe canapea. Obrajii ardeau. Model de inexistență m-a dat peste cap. O avea legătură și cu teoria mea. Femeile care nu iau decizii în viața de cuplu, să plece sau nu de lângă partener, își schimbă culoarea părului și experimentează diferite freze. Nu am cu ce să-mi susțin teoria și nici o femeie nu mi-a confirmat. Le cunosc doar frământările și necazurile sufletești unora dintre ele. Câteva persoane observate și analizate fără voia lor nu constituie obiect de studiu.

Am încercat să repet figura din gara de la Budapesta. Să citesc cuiva fragmentul. O revenire la umor am dorit, dar am eșuat. Am abandonat cartea pe moment. Cu mintea pornită, cu o tristețe ca din senin pe capul meu, am sorbit vinul și mi-am pus un episod din Friends.

Să râdem înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

La fel de plină de contradicții și în 2019

De 3 ian., 2019 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mi s-a reproșat în repetate rânduri, de către mai multe persoane, că trăiesc în trecut. Afirmația a fost de fiecare dată o învinuire. Nu aș vrea să las deoparte trecutul și să îmbrățișez prezentul.

De la Crăciun, cu toate zilele libere, am avut timp și dispoziție pentru lectură și filme. M-au ocolit indispozițiile sau le-am tratat cu un pahar de vin, măsline verzi și alune. Datorită cititului intens, mai exact Corespondența lui Freud cu Jung, mă simt îndreptățită să afirm că iau micul dejun cu cei doi de vreo 5 zile. În fiecare dimineață, care seamănă izbitor una cu alta, ceai și cartea pe genunchi, arunc fără să vreau o privire în trecut. A devenit dificil să ocolesc introspecția când mă asaltează senzațiile și percepțiile.

Trecutul este viu. Trecutul ne face ceea ce suntem. Bucuroasă aș trage linie dacă aș avea posibilitatea să pun capăt conflictelor printr-un dialog deschis. Nu am această posibilitate. Port la mine în cap discuții. Interpretez. Strâmb din nas.

În urma autoobservării, am concluzionat. Sunt o prietenă incomodă. În copilărie am căutat atenția și aprobarea surorii mele.

Insist să spun ce gândesc fără cenzură. Am grijă la formulare. Să nu reproșez. Să nu atac. Să nu judec. Nu mă interesează că adevărul ofensează, mă interesează să nu țin în mine. Frustrările nu mă fac o persoană mai bună. Iar de când cresc un copil, prefer să scot imediat veninul din mine. În caz contrar, există posibilitatea, mi s-a și întâmplat de câteva ori, ca Mara să aibă parte de niște crize de nervi care nu o privesc.

Știu că există discuții în jurul acestei atitudini. Ca argumente mi s-au prezentat insensibilitatea, lipsa moralității și aroganța. Chiar isterică am fost numită. Pe rând o să răspund.

Insensibilitatea: Plâng la filme și la desene animate. Iau apărarea celor considerați slabi.
Lipsa moralității: N-am copiat la examenul Adrianei Babeți. Mi-am scris lucrarea de licență singură. Infidelitățile nu le-am băgat sub preș pentru reputație.
Aroganța: Repet, nu mă simt mai bună ca semenii mei, dar cu certitudine sunt mai educată ca unii dintre ei.
Isteria: Cu un erotism greu dobândit din cauza educației sexuale incorecte, sunt o femeie satisfăcută. Aici am putea ține cont de faptul că unele persoane nici nu știu ce anume înseamnă isteria. Eu știu.

Trecutul este viu. Ignorarea lui, pe termen lung, nu duce la ameliorarea neplăcerilor, la anularea conflictelor, la armonia dorită.

Mi-a dat o prietenă cozonac. Am gustat, am împins farfuria și i-am sugerat să mai exerseze. Prietenă incomodă, știu. Prefer sinceritatea.
M-a sunat o prietenă să-mi audă vocea, să-mi mulțumească pentru că exist. Situație cu risc crescut în viitor. La un moment dat ar putea să se lipsească de prietena incomodă care îi mărturisește că nu are material de amantă.
Mi-a scris un prieten că l-am ajutat să ia o decizie. A cerut divorțul. Circumstanță care m-a umplut de neliniște.

Prefer sinceritatea și pierd de cele mai multe ori. Mai ales că nu mă caracterizează atitudinea lupului singuratic. Îmi plac haita, distracția, glumele, dansul, râsul în hohote. Îmi displace plictiseala. Nici măcar nu mă mai străduiesc cu persoanele plictisitoare, cu bigoții și cu femeile care insistă că superputerile lor sunt nașterea și gospodăria.

În 2019 mă descoperiți la fel de plină de contradicții.

Păstrez îndemnul de anul trecut, să râdem înainte de toate.

Foto: Diana Bodea

O declarație de făcut: Îmi place de tine!

De 31 dec., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În ultima zi a anului țin să mulțumesc unor instituții și câtorva persoane care dau stări de spirit. Noica susținea că poporul nostru are nevoie de stări de spirit și sunt de acord.

Mulțumesc Teatrului Național, Teatrului German, Teatrului Maghiar și Teatrului Merlin. La teatru ne rupem de realitate. Mutăm discuțiile de la telefoane, haine, copii, părinți și politică la perspective, cunoaștere de sine, priorități, stereotipii și altceva. La teatru ni se reamintește că demnitatea face parte din viața noastră.

Mulțumesc Muzeului de Artă. O splendoare să te plimbi printre atâtea reprezentări ale vieții.

Mulțumesc Operei Naționale. Opera, prin Rigoletto, mi-a provocat o intensă stare de spirit în anul II de facultate. Crimă și pedeapsă a prilejuit prima mea stare de spirit. Căptușită de complexe cum eram în adolescență, Dostoievski m-a scuturat. Nu mi-am pus întrebarea Cine sunt eu?, dar mi-a devenit clar că nu sunt cea mai importantă din univers și am început să mă port ca atare.

Mulțumesc Filarmonicii Timișoara. Muzica e putința noastră de sublimare, îndepărtarea de instinct și primitivism.

Mulțumesc librăriilor La Două Bufnițe și Cărturești. În fiecare duminică aproape ies cu Mara la povești. Obișnuințele reprezintă a doua natură a omului. Atenție la dezvoltarea și cultivarea obiceiurilor!

Mulțumesc Companiei D Arte, adică familiei Luca pentru curajul de a paria pe latura bună a oamenilor.

Mulțumesc cetățenilor care își aruncă gunoaiele în locurile special amenajate.

Îi mulțumesc Marei pentru incredibilul profesor care se dovedește. Mi-a confirmat de prea multe ori câte mai am de învățat pentru a nu o trece pe lista marilor profesori din viața mea.

Mulțumesc fiecărui cumpărător de la Tricoul Inteligent. Am o declarație de făcut: Îmi place de tine!

Îmi mulțumesc mie pentru că sunt.

Mulțumesc.

Încheiere 2018: SĂ RÂDEM ÎNAINTE DE TOATE.

Cu prietenie,

Dunia

Viața ne provoacă în funcție de nevoi

De 28 dec., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Fiecare carte citită mi-a dat un înțeles. Fiecare film vizionat a adăugat noi înțelesuri. Fiecare spectacol m-a ajutat să pricep, să mă schimb, să devin.

Mă întreb dacă v-am atras atenția. Studiile arată că prima frază decide dacă cititorul mai dă sau nu pagina. Bineînțeles că se referă la un cititor leneș, asta nu mai specifică. Dacă am scăpat de leneși, atunci să continui. Cărțile, filmele și spectacolele uitate nu reprezintă un argument. Ce nu m-a marcat, mi-a dezvoltat vocabularul. Îmi place să am un vocabular bogat. Mulțimea de cuvinte mă ferește de foarte. În loc de foarte frumos folosesc extraordinar sau mirific.

Am observat atitudinea majorității față de exprimarea îngrijită, față de ținutele elegante. Steril, plictisitor, rigid sunt adjectivele asociate. Se pare că nu mai exprimăm nimic autentic decât cu muie, pula mea, coaie și căcat. Mi-e imposibil să nu fac o comparație cu fiica mea. Mara are opt ani și se prăpădește de râs când aude căcat. Ochii îi sclipesc, râde în hohote și se distrează.

În oglindă, comportamentul unui copil de opt ani și stilul de viață al adulților mă duce cu gândul la regres. Toți suntem dezamăgiți de contemporani. Așa este. Doar că eu nu-i consider pe cei din trecut mai buni. Viața ne provoacă în funcție de nevoi. Într-un secol ne-a fost foame, în altul ne-am acceptat sexualitatea, tot timpul ne-am omorât. Suntem o rasă dezgustătoare, crudă, alienată, catatonică. Asemenea cuvinte înveți când deschizi cărți.

La evaluarea negativă opun aprecieri: o rasă inteligentă, educată, blândă, loială, prietenoasă, empatică. Mintea îmi joacă feste. Încep să scriu ca un guru. Aș râde. Râd, dar e un text, iar stilul adoptat e unul de jurnal. Didascalie. Dunia râde în timp ce scrie cu laptopul așezat pe genunchi. Un motan pe nume Motan doarme în stânga ei pe canapea.

Oare cum să scap de tonul acesta motivațional?! Intenția nu este să determin pe cineva să facă ceva. Nu acum, nu cu acest text. Sunt de părere că vorbim mult și acționăm rar. Caut să acționez. Încerc să mă fac văzută și auzită.

La Operă, în 23 decembrie am fost văzută pe tocuri. Am fost auzită rostind: Mă simt formidabil! Îmi bate inima de fiecare dată la ridicarea cortinei.

Găsesc deosebit de iritantă poziționarea generației mele față de persoanele manierate. Nu poți să te exprimi și tu ca toată lumea?! Ții neapărat să fii în centrul atenției?
Pot să, aleg să nu mă. Nu insist, dar nici nu mă deranjează. Mi-am acceptat picioarele, cuperoza, slăbiciunile, furiile, neajunsurile intelectuale. Lupt pentru mine și caut ajutor. Ajutor am primit mult din cărți. Ele n-au râs de mine, nu mi s-au împotrivit, nu m-au abandonat. Nu or s-o facă niciodată. Reprezintă un sprijin și un aliat inestimabil.

Deduc că am scris un text trist. Mă pricep de minune! Nici măcar nu mă străduiesc. Vă las îndemnul anului 2018 pe blog: Râdeți înainte de toate!

Dacă nu mai revin pe blog până săptămâna viitoare, Un an nou fericit!

Foto: Zenobia Lazarovici

Probabil am un Crăciun minunat, dar nu știu

De 26 dec., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Este posibil să trăiesc niște zile minunate de Crăciun, doar că nu știu. Am nevoie să devină trecut. În prezent, pe lângă agitația firească, simt tristețe. De când îmi amintesc eu, o stare sufletească apăsătoare m-a încercat în preajma sărbătorilor. Aștept să se întâmple ceva. Nu s-a întâmplat niciodată. De aceea anul ăsta am plâns puțin.

În 24 decembrie am pregătit masa de Crăciun. Ca mamă despărțită, dispun de un program. Am ales 24 decembrie și o să aleg mereu 24 decembrie să-mi adun familia aparte în jurul mesei. De gătit m-am apucat cu trei zile înainte. Luni mi-am verificat pretențiile; pretenția de a aparține unui grup și pretenția de a găti pentru ceilalți. Într-un cadru restrâns, am băut și am mâncat ca orice familie de pe lumea asta. Suferința vine să ne deosebească, familiile fericite sunt la fel. Tolstoi a venit cu acest înțeles asupra familiei în Anna Karenina. Aș putea să recitesc romanul ăsta. Mi-a dăruit un nume dacă se va întâmpla să am vreodată un fiu. Despre Andrei e vorba, prințul Andrei Bolkonski.

După ce am mâncat, a venit și Moșul la copii. Mi-e greu, dar nu imposibil, să-mi potolesc furia. Copiii desfac darurile și au o bucurie de cinci minute. Trec de la un dar la altul fără febră. Eu știu sigur că am făcut febră când am primit un cărucior de păpuși. Am comparat pentru o mai bună înțelegere. Nu sunt nostalgică după vremurile mele și nu mi-aș crește fata după normele de atunci.
Seara m-am așezat cu Mara pe canapea. A venit cu două păpuși în brațe. Mama, te joci cu mine? Nu-mi place să mă joc, mă plictisesc. Gura rostește mereu: Desigur că ne jucăm! Uite, mama, ia tu păpușa asta, are rochie galbenă și adidași în picioare. Cum te îmbraci tu! Da, mulțumesc. Ce propui să ne jucăm? Alege tu, mama! Bine. Adevăr sau provocare.

De la acest joc, am ajuns să împletim păpușile. Mara și cu mine stăteam liniștite și concentrate pe canapea și împleteam părul. Câteva minute de slăbire a încordării ultimelor zile și m-au asaltat gândurile. M-am uitat la Mara. Scoate puțin limba ca mine când se concentrează. Mi-am zis că probabil am un Crăciun minunat, dar nu știu. La culcare ne-am retras târziu într-o criză provocată de lipsa unei cărți. Vreau să-mi citești ca să adorm și nu găsesc cartea! De ce nu găsesc cartea? Pentru că nu le pui la locul lor! Urlam la mine în cap. Gura a rostit: Putem să recitim Micul prinț, ce părere ai?!

Am simțit altfel cele câteva pagini din Micul prinț. Ca un om mare, și eu am nevoie de explicații de la Mara. Nu văd ca ea, deși perspectiva este importantă pentru mine. A adormit. Am privit-o, am sărutat-o ca în filme, ușor pe obraz, apoi am sărutat-o ca mine. Mi-am băgat nasul în gâtul ei și am inspirat lung. I-am scris somn ușor și te iubesc cu degetul pe chip și am stins lumina.

M-am apucat de acest text în cap.

Marginea drumului vorbește despre cetățeanul român

De 18 dec., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Zilele astea stăm cu un ochi în trecut. Acum 29 de ani poporul a ieșit în stradă. Ne-am eliberat de dictatura ceaușistă. Valoarea și intensitatea propozițiilor variază de la persoană la persoană. Morții le inspiră unora respect. Aceiași morți nu semnifică nimic pentru alții. Dacă te-ai născut în urma evenimentelor, devine dificil să pricepi oroarea. O experimentezi din manuale, din eseuri, din jurnale, din vorbe, dar nu înțelegi. Ceva asemănător am trăit cu elevul meu select. Citeam Ion, iar el a rămas pe gânduri. Era o jignire să fii numit român? De ce? Mi se pare așa o tâmpenie! Da, da, ai dreptate. Dar cine a rostit român? Cui i s-a adresat? Unde s-a întâmplat?

Contextul este fundamental pe orice petic de pământ. Francezii și englezii au sensibilități. Victimele din lagăre urinau când auzeau vorbindu-se în limba germană. Situații care necesită atenție și interes pentru oricine nu le-a trăit.

În România, 29 de ani mai târziu, poporul continuă să iasă în stradă. Un partid anume stârnește sentimente puternice de ostilitate. Adunarea în jurul mesei a familiei a devenit periculoasă dacă există simpatizanți ai partidului nenumit. În contextul acesta, eu trăiesc o dezamăgire profundă.

Nu pot accepta că atitudinile distrugătoare și comportamentele blamabile aparțin exclusiv simpatizanților din partidul nenumit. Orice călătorie faci în țară, marginea drumului vorbește despre cetățean. Drumul stă martor despre guvernare. Te prinzi repede de lipsa demnității guvernanților. Suntem o țară cu fâșii de autostradă și gropi imense în drumurile naționale. La fel de repede te prinzi de educația cetățeanului. Hârtie, ambalaje, sticle, tampoane, pamperși, chiloți, pachete de țigări, excremente, vomă, stau în tufișuri pe marginea drumului. Marginea suntem noi. De aici vine neacceptarea mea.

Vorbim atât de mult despre alte țări. Vorbim atât de mult despre schimbarea conducătorilor corupți. Vorbim atât de mult despre celălalt ca fiind vinovat. Vorbim atât de mult despre primari. La Timișoara, Nicolae Robu este tras la răspundere și pentru gunoaiele din oraș. Aici sunt de acord. Există angajați ai unei instituții care primesc salarii lunar pentru a ține orașul curat. Cine aruncă gunoaiele în stradă? Cine aruncă țigara? Cine aruncă coaja de banană? Cine aruncă hârtia? Cetățeanul aruncă. Cetățeanul primitiv, dar plin de ifose.

Suntem plini de ifose. Țara asta cu populație majoritară rurală a produs în ultimii ani lorzi fără titlu, fără educație, fără demnitate, fără rușine. Lași fără gramatică, fără mândrie, fără decență, fără entuziasm. Aș putea continua. Mă opresc.

Acum o să-mi reamintesc să râd și să acționez. Țara mea e bolnavă de absența acțiunii. Merg să-i donez niște activități desfășurate.

4 pași esențiali pentru a arăta bine după 30 de ani

De 14 dec., 2018 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Tot mai des mă surprind cercetând chipuri de femei. Trec repede peste chipurile de 20 de ani. La 20 de ani arăți bine. Când apreciez la modul acesta vârsta, mă refer doar la aspectul pielii, la îngrijire. Las deoparte ideea generală de frumusețe sau urâțenie. La 20 de ani poți fi frumoasă, poți fi urâtă, dar pielea este netedă.

După 30 de ani încerci în oglindă o mișcare nouă. Te apleci și verifici zona ochilor. Tragi cu arătătorul de colțul ochiului și te întrebi dacă nu cumva așa arătai cu puțin timp în urmă. Abandonezi repede gândul în favoarea seducției. Tocmai ai devenit femeia de 30 de ani.
Femeia de 30 de ani a avut câteva reprezentări de-a lungul istoriei, dar a prins cea favorabilă la public. Condițiile de viață, ușurate de știință și progres, au făcut loc femeii desăvârșite. La 30 de ani ne credem desăvârșite, în armonie cu sexualitatea și stima de sine.
Întrebarea mea este: Cum arătăm bine după 30 de ani?

Retroactiv, ar fi necesară demachierea din momentul utilizării rimelului sau orice altceva.

Pasul 1. Demachierea.

Chipul femeii de 30 de ani arată comportamentul ultimului deceniu.

Pasul 2. Sprâncenele.

Frumusețea unei femei stă în forma sprâncenei. Ca fetiță superbă, ca fată drăgălașă, ca femeie frumoasă vă confirm. Sprânceana deține o mare forță: te transformă. O perioadă scurtă am probat urâțenia în liceu. M-a pensat o colegă, iar apoi am trecut vara fără să mă privesc în oglindă. Am refuzat să mă mai pensez. Am fost urâtă, prefer să fiu frumoasă.

Pasul 3. Crema.

Sugerez să folosiți creme din farmacie dacă nu aveți o cosmeticiană care să vă îndrume. Argumentul meu, după ce lucrez în producție cu Tricoul Inteligent de 3 ani, este următorul. Dacă o cremă de față stă la raft la supermarket cu prețul de 20 de lei și promite să vă transforme obrazul de fată bătrână în obraz de Albă ca Zăpada, atunci ce plătiți? Producția cutiei? Imprimatul cutiei? Cercetătorii care au muncit la produsul cosmetic medicinal? Nu plătiți muncă cercetătorului, asta e clar.
Eu folosesc o cremă pe care o simt în bugetul lunar la achiziționare. Se numește DermaOXY și se produce în Danemarca. La 35 de ani nu mai produc colagen, organismul a intrat într-o nouă etapă. Nu-mi folosește crema de la raftul din supermarket pentru că nu mai este vorba despre confort psihic, ci despre lupta mea cu procesul de îmbătrânire. Corpul are nevoie de ajutor. Nu vă prefaceți că-l ajutați cu creme lipsite de eficiență și chiar nocive.

Dacă o femeie de 30 de ani arată bine înseamnă că s-a demachiat din adolescență, iar apoi a folosit creme cu adevărat bune, creme care nu alterează expresivitatea feței. Cosmeticiana deține un rol major de asemenea fiind următorul pas.

Pasul 4. Cosmeticiana.

Cosmeticiana mea are rol de creator al feței mele. Când cineva îmi cercetează obrazul apreciază și mâna ei. În prezent nu m-aș lipsi de îndrumarea ei.

Sunt 4 pași esențiali pentru a arăta bine după 30 de ani. După 40 de ani, am primit informații că arăți bine doar cu injecții de botox și colagen. N-am ajuns acolo, nu am experiență, doar mărturisiri ale unor femei trecute de 40 de ani. O să revin atunci cu experiența personală.

Acum vă las cei 4 pași și îndemnul să râdeți înainte de toate. Râsul e benefic și mușchilor feței.

Foto: Flavius Neamciuc

 

Bărbații se pot vindeca de amante

De 10 dec., 2018 0 Colaborari , , , , 0

Mi-e capul plin de filme proaste și spectacolul de aseară de la Teatrul Maghiar. Filmele proaste de Crăciun mă atrag dezamăgitor de tare. Se pare că renunț greu la clișee. Nu las nimic și pe nimeni să intervină între atenția mea și scena sărutului dintre el și ea. Îmi pocnesc degetele, chipul se congestionează, zâmbesc tâmp. Iubirea este ultimul basm la care renunțăm, rostește patetic un personaj feminin dintr-un film vizionat zilele trecute.

Cred și eu asta! Educația mea nu se potrivește cu manifestările romantice, dar suspin și mă bucur la fiecare final fericit. Ca nuca în perete, spectacolul de aseară mi-a smuls toate pornirile romantice. La comun, așa se cheamă spectacolul. Textul a fost scris de Thomas Vintenberg și Mogens Rukov, iar regia îi aparține lui Radu Alexandru Nica.

Despre ce este vorba? Mai multe persoane decid să trăiască la comun cu drepturi și obligații egale. Două cupluri și alte 3 persoane împărtășesc aceleași convingeri. Criza se declanșează când un bărbat aflat deja într-o relație se îndrăgostește de o altă femeie și decide ca aceasta să se mute împreună cu ei.

În acest moment toate convingerile se restabilesc. Marile teme ale umanității sau coșmarurile umanității se desfășoară într-un ritm alert în fața spectatorului: proprietatea privată, stima de sine, masculinitatea, umilința, interdicția, iertarea, complexul lui Oedip.

Dacă trecem puțin în viața personală, am nevoie să mă urmați, se întâmplă să citesc în aceste zile Psihologia femeii de Karen Horney. Subiectele abordate de Horney mi-au permis să primesc spectacolul de aseară cu alte sentimente. Freud mi-a anulat zeci de indignări, dar Horney mi-a băgat pentru totdeauna în cap că femeia este și bărbatul face. Ce vreau să spun cu asta? Mai multe vorbe goale, mai multe fraze inutile rostite de psihanaliști? Nu. Intenționez să clarific. Femeia poate să facă sex, să procreeze și să nască doar fiind. Bărbatul acționează și își demonstrează, și redemonstrează bărbăția de fiecare dată.

Am privit aseară cu luare aminte o situație. O femeie abandonată de bărbat pentru o altă femeie mai tânără. Nu tu ești dificilă, situația este dificilă. A rostit consolator un locuitor al casei tinerei iubite.

Te face să te gândești. În asemenea situații, ce anume ne deranjează? Ne îndreptăm atenția și reproșurile spre cea de-a treia persoană care nu are nimic de-a face cu cele două individualități care au alcătuit cuplul înainte. Individualitățile separat nu și-au gestionat eficient așteptările și pretențiile. Ne concentrăm prea mult la celălalt pe lipsuri și prea puțin pe calități. Infidelitatea este un simptom, nu o boală. Tratată, există șanse de vindecare. Bărbații se pot vindeca de amante, femeile se pot vindeca de amanți.

M-am îndepărtat de spectacol, dar v-am rugat să pășim în afara textului. O să mă opresc.

Vă sugerez să abandonați gravitatea și să râdeți înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Asta e femeie?! Stă toată ziua în pat și citește

De 4 dec., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În fiecare dimineață ies în stradă cu Mara și aștept să mă izbească frigul cumplit. Nu s-a întâmplat până acum. Au fost câteva zile cu temperaturi mai scăzute, dar nu m-am îmbujorat de ger.

Când revin acasă, imediat după ce-mi fac ceaiul, mă arunc în pat. După modelul lui Noica, diminețile le-am programat pentru lectură. L-am devorat pe Freud. Am început Karen Horney și deja am ajuns la jumătatea cărții. A citi tolănită nu mă atrage, dar căldura păturii mă convinge. Cum stau să citesc, îmi îngheață degetele. Mintea se aprinde. Zilele trecute am făcut febră de la o asociere. Mi-am propus s-o las mai ușor cu psihanaliza. După ce termin Karen Horney și încă o carte luată de la Gaudeamus, București, o să trec un timp pe beletristică.

Cum sorbeam dimineață din ceai, în pat, cu cartea pe genunchi, mi-am amintit o discuție amicală cu un profesor. Când era tânăr profesor, undeva la sat, cineva i s-a plâns de comportamentul unei femei. Asta e femeie? Stă toată ziua în pat și citește. Ce-o fi asta?

Mărturisesc. Dimineața stau în pat și citesc. Îmi permit doar acest moment al zilei pentru lectură, dar aș face-o și cât e ziua de lungă. Vedeți, pe la ora 11 mă așez de obicei la scris. Uneori nu am nimic de zis și mă apuc de curățenie. Vreau să am ceva de zis. Caut să mă cunosc și să-mi dezvolt o gândire proprie. Să mă iubesc.

Vorbe de guru, discurs motivațional ați putea să judecați. Fals! În ultimii ani s-a vorbit prea mult. Eu vreau să acționez.

Femeile s-au adaptat la dorințele bărbaților și au considerat adaptarea drept adevărata lor natură. Adică, ele se văd ori s-au văzut așa cum le-o cereau dorințele bărbaților lor; inconștient s-au îndreptat spre sugestia produsă de gândirea masculină. Karen Horney, Psihologia femeii, p. 63.

Cultura este dominată de o gândire masculină. Educația ne salvează. Ajută femeile să devină persoane cu gândire proprie. Să nu supraestimeze bărbatul sau să nu aibă o atitudine răzbunătoare împotriva bărbatului.

Prin educație ajungem chiar să ne iubim trup și suflet tocmai pentru că renunțăm să compensăm sau să demonstrăm. Nu știu voi, dar mie îmi place să mă iubesc trup și suflet!

Pasiune, să râdem înainte de toate și să vină sărbătorile!

Foto: Simona Nutu

Mara mănâncă și în iunie. Copiii abandonați mănâncă de sărbători

De 3 dec., 2018 0 Colaborari , , , 0

De la despărțirea de tatăl Marei, în urma unei înțelegeri la notar, ne împărțim timpul cu copilul. Nu agreez. Înțeleg nevoia copilului de a sta cu ambii părinți. De aceea avocatul tatălui Marei m-a bătut compătimitor pe umăr și m-a felicitat. Am luptat după putințe intelectuale pentru un înțeles anume al părinților separați. Când este la unul dintre părinți asta nu înseamnă că celălalt nu poate avea acces la copil.

Ieri am mers cu Mara la Bufnițe în timpul tatălui. Spre seară, când a revenit acasă, plânsete și văicăreli. Nu vreau să plece tata! Mi-e dor de tata! De ce nu muncește în România? Din nou. Nu vreau să plece tata!

La culcare, Mara a cerut să-i cânt. Să o liniștesc. Cânt de 8 ani Gărgăriță riță și Mama coace pâine. De vreo 5 ani am mărit repertoriul. Am adăugat: Mare bal, Soarele jos a picat, Aricioaica-n umbra florii. Aseară nici măcar bis-ul n-a fost suficient. Am sugerat să stăm liniștite cu ochii închiși. Eșec. Am propus să povestim. A acceptat. Mara povestește cu mine chestionând. Mama, tu plângeai când plecau părinții tăi? Mama, când ai plâns cel mai tare? Fiecărei situații din viața ei îi potrivesc situații din copilăria mea. Răspunde empatic. Mama ei a plâns când a avut 8 ani.

Aseară n-am înregistrat nici un succes. Nimic nu a ajutat-o să doarmă. După vreo oră de zvârcoliri, plânsete, nas înfundat, îmbrățișări scurte și apăsate, mi-a venit o idee. Mara, hai să închidem ochii și să plecăm departe. Unde, mama? În lumea visurilor. Acolo putem să ne alegem orice loc, vrei? Vreau. Atunci să alegem o destinație și un loc de întâlnire. La Disney. Mara a sugerat. Bine, la Disney. Eu o să fiu îmbrăcată cu blugi, tricou alb cu Freud și adidași. Tu? Eu o să fiu îmbrăcată la fel ca azi. Blugi, bluză gri și adidași cu fundiță. Perfect! Unde ne întâlnim? La bilete. Nu, mai bine la ceasul cu Mickey. Atunci așa rămâne, ne vedem la ceasul cu Mickey. S-a lăsat liniștea.

Eu mi-am simțit zâmbetul în colțul gurii și satisfacția.

Relatarea episodului de aseară reprezintă o introducere. Fac un apel la cititorii blogului. Înainte de, mărturisesc. Apelul are loc deoarece am ales să sprijin un proiect. Personal, mă decis să mă țin departe de luna decembrie și de inițiativele de a ajuta orfanii în preajma sărbătorilor.

Mara mea mănâncă și la 1 ianuarie. Mara mea are nevoie de haine și în luna februarie. În martie încă bea ciocolată caldă. În aprilie colorează. În mai poartă încălțări primite de Crăciun. În iunie mănâncă. Mănâncă și în iulie. Suntem cu toții de acord, mâncăm zilnic, donăm 3 zile pe an.

Studiile au confirmat predispoziția oamenilor. De Sărbători chiar ne facem timp de alții mai puțin norocoși. Înțeleg. La nivel rațional pricep. Sufletul e mai greu să-l împac. Mă încearcă o senzație de greață. Dar indiferent de convingerile personale, dacă pot ajuta niște copii abandonați, atunci o fac.

Anul acesta am răspuns apelului celor de la Numai Fapte Bune. În 6 și 7 decembrie putem fi alături la Ambasada să susținem acest proiect.

Ținta:

1000 de copii din Bacova, Bazoș, Periam, Dudești, Bulgărusi, Izvin, Valcani.

Reguli:

  • O cutie goală de pantofi învelită în hârtie de cadou.
  • Cutia să conțină articole ca: jucării, pastă de dinți, cărți, fular, prosopel, dulciuri etc.
  • Nu uitați să semnați cutia. O urare ar fi binevenită.

Livrarea la Ambasada în 6 și 7 decembrie.

Garanția:

Pentru mine garanția o reprezintă Asociația Sfera Timișoarei. Pentru cititori, răspunsul meu la apel. Pot fi prezentă la Ambasada la niște ore pentru unii dintre dumneavoastră dacă îmi cereți. Lăsați un comentariu.

Mulțumesc din suflet și să ne suflecăm mânecile. Luna decembrie are forța să aducă în conștiința noastră trupurile și sufletele celor mutilați de abandon. Pentru Mara s-au dus lupte și se duc. Pentru acești copii părinții au renunțat să lupte. Vă puteți imagina propria odraslă să doarmă la un loc cu orfanii?

Foto: Simona Nutu