Ați făcut parte, în copilăria dumneavoastră, din categoria copiilor cuminți? Mie mi-a fost dat să aud cuminte despre mine doar prin comparație cu sora mea: de ce nu poți să fii și tu așa cuminte ca sora ta? Sora mea e mai mare, eu sunt a doua născută, asta spune ceva despre fiecare.

Azi nu facem trimiteri spre psihologie. Azi o să rămânem la analiza expresiei a fi cuminte. Ce semnificație are?

Când ești bebeluș, ești cuminte dacă îți lași mama să doarmă noaptea.
De la un an ești cuminte dacă mănânci tot și poți rămâne cuminte în felul acesta până la bătrânețe.
La școală ești cuminte dacă ai note bune.
La liceu ești cuminte dacă citești și promovezi bacalaureatul.
La facultate ești cuminte dacă din nou mănânci bine, te îmbraci bine, dacă folosești prezervativul fiind băiat și dacă practici abstinența fiind fată.
Urmează apoi o cumințenie exprimată de părinți prin a te așeza la casa ta și a face copii.

În mare, am schițat etapele expresiei a fi cuminte în viața unei persoane.

V-ați dat seama că persoana în cauză trebuie să fie cuminte. Ce se întâmplă dacă nu este? Eu nu am fost cuminte și nu am o fetiță cuminte. În primul rând nu mănâncă aproape niciodată tot din farfurie. Datorită ei, am regândit ce anume înseamnă a fi cuminte.

A fi cuminte nu exprimă nimic despre tine. A fi cuminte expune o pretenție a celorlalți despre tine. Ești cuminte dacă. Întotdeauna ești cuminte dacă. Învățăm din pruncie condiționarea bunăvoinței. Unora le iese pur și simplu. Au existat și or să existe favoriții. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu ceva potrivit de spus pentru urechile părinților, mereu cu lecțiile făcute, mereu cu mâinile pe sus la ore.

La matematică îmi strângeam pumnii, închideam ochii și mă rugam ca o bezmetică să nu fiu eu aia scoasă la tablă. Făceam promisiuni pe care nu le respectam. Că vezi doamne, o să rup cartea de matematică dacă scap de la ascultare. Am scăpat de multe ori și am învățat de puține ori. De fapt am învățat doar pentru examenul de admitere în liceu.

V-ați prins, nu am fost un copil cuminte.

Nu știu să răspund dacă am fost un bebeluș cuminte, dar pentru următoarele etape am răspunsuri. Nu, nu am fost niciodată copil cuminte.

Cu un asemenea copil părintele devine părinte. Are și el lecții, teme, teste neanunțate, eseuri, examene. Ce e de făcut? Ce rămâne de făcut?

Aș recomanda, uitându-mă în urmă, mult dialog între părinte și copil și renunțarea la atitudinea superioară a adultului care știe tot. Copilul s-a prins de prin școala elementară că puterile părinților sunt limitate. Părinții își iubesc copii. Plecăm de la premisa asta, lăsăm excepțiile deoparte.

Chiar vă doriți, părinților, să pierdeți iubirea și respectul copiilor pentru că nu sunt cuminți? Pentru că nu corespund unor cereri nerealiste care nu au nimic în comun cu persoana lor? Încetați să mai râdeți de ei, abandonați cu totul pornirile de agresivitate și ascultați. Copiii își descoperă nevoile. Nu-i împingeți, mai ales în adolescență, să se comporte după cum le vine. Le vine așa cum nu vă doriți. Să se răzvrătească, să nu învețe, să vă refuze sfaturile pe care nu vi le cer, să vă întoarcă spatele. Lor așa le vine și voi asta le cereți. Să se poarte după cum sunt, copii educați, copiii voștri pe care i-ați crescut și nu e posibil să aibă apucături de huligani.

E posibil, iar părinții le deschid uși pentru calea huliganismului. Aventura devine esențială în adolescență. Jucați-vă cu ei mai mult ca niciodată. Efectiv puneți-vă la mintea lor. Împrumutați-vă lumile! Asta e adevăratul examen al unui părinte. Cum îți determini copilul, fără violență, pedepse și constrângeri, să aleagă în viață principiile și valorile? Cum?

Constrângerile de care abuzați prin rolul de părinte nu duc acolo unde credeți. Copiii nu devin adulți responsabili pentru că la un moment dat ați fost duri și ați pus piciorul în prag. Copiii devin adulți responsabili lângă alți adulți responsabili.

Jucați-vă cu ei, plecați în aventură, citiți o carte, mergeți la un film și abandonați definitiv înălțimea adultului care știe tot și îi dorește copilului tot binele din lume. Bine e acolo, în prezent, în a fi pentru celălalt prezent.

Copiii preferă un părinte prezent.

Rămâne de văzut dacă mă credeți.

Foto: Mile Sepetan