Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "acasă"

Inima mi-e hartă românească

De 31 aug., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am fost acasă. Am venit acasă. Cum vine asta? Am ajuns pentru câteva zile la Severin. Am revenit la Timișoara ieri. Așa că am fost. Așa că am revenit. Unde? Acasă.
Am trăit 19 ani la Severin. Am trăit 19 ani la Timișoara. Cu siguranță Severinul mi-a fost casă pentru că m-am născut acolo. Pentru că mi s-a spus că acolo este casa noastră. Și a fost casa mea. Nu m-am gândit să mă îndoiesc vreodată de asta.
Am realizat, în timp ce Mateiu sugea la sân, că anul acesta, prin cei 38 de ani împliniți, am ajuns la jumătate. Pot decide singură care îmi este casa. Atunci am avut o senzație, ceva nedeslușit. Pe la 16 ani m-a izbit nimicul într-o contemplare pe fereastră. De la fereastra camerei mele se vede un vârf de munte de la sârbi. E ușor într-o parte. Seara urmăream linia orizontului și-mi imaginam că merg pe linia muntelui. Duminică seară m-au izbit pereții casei într-o contemplare. Vocile de pe stradă care ajungeau până la mine m-au tulburat.
Oamenii muncesc și se consumă pentru pereții casei. Spun despre mine că m-am născut la Severin, că am trăit la Schela. Adevărat. Mai aproape de adevăr este faptul că am trăit între pereții casei de pe strada Vrancea, 14A. Mergeam la școală. Mă întorceam între pereții casei. Mergeam la bunici. Mă întorceam între pereții casei.

Încerc să vă descriu senzația legată de pereți prin aceste exemple. Plecam. Reveneam. Nu reușesc să redau, dar unii dintre voi sigur or să simtă ceva. Or să se simtă mici și neînsemnați. Or să se simtă puternici și importanți. Dacă puneți pereții pe lângă lună, vă duceți spre neînsemnați. Dacă puneți pereții pe lângă realizări personale, vă duceți spre importanți. Lumea asta mare, universul întreg, nu se compară cu mintea omului. Mintea mă fascinează și mă sperie nu neapărat în mod egal.

Aș pleca să trăiesc următorii ani pe o insula în Grecia. După 19 ani în care am luptat să fiu, în care m-am îndoit de convingerile luate de-a gata, mi-ar plăcea să-mi petrec ultimii ani de luciditate liberă de toate constrângerile și sentimentele de vinovăție. Mi-au îmbătrânit părinții. Ei au devenit bunicii. Eu am devenit ei. Dar cum să plec? Sunt o lasă. Inima mi-e hartă românească. Granițele imaginare rețin mai bine ca granițele păzite de armată. Eu cunosc străzile de la Schela, magazinul alimentar, brutăriile Prospero, Profi de la colțul blocului. Eu o am pe soră mea câteva străzi mai încolo, mamanu coace vinete, cu Cori beau cafeaua în parc, zilele astea sunt partener la festivalul de teatru, cumpăr pampi de la dm, Făt Frumos mă enervează sau mă face să râd. Nimic nu mă eliberează, totul mă reține.

19 la Severin.
19 la Timișoara.
Următorii 19, unde?!

Foto: CARMEN

Dacă v-ați săturat să aveți copiii acasă, atunci v-ați săturat de propria persoană

De 6 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am băgat o tavă cu biscuiți cu ovăz la cuptor. M-am așezat la scris. Pe ultimii i-am ars. Pentru că m-am așezat la scris. Motan doarme lângă. Mara își face lecțiile.

Pe facebook s-a schimbat direcția glumelor. Copiii sunt acum subiectul. Părinții s-au pricopsit cu copiii. Au acasă ceea ce au crescut. Asta îi face să se apuce cu mâinile de cap. Recunosc că exult. Întotdeauna am fost de părere că purtarea copiilor vorbește despre părinți. Înainte să meargă la grădiniță. Dacă nu te potolești, plecăm. Părintele nu se ridică. Părintele nu-și respectă cuvântul. M-am întrebat de ce. De ce părintele nu face ceea ce zice? Își subestimează pruncul? Nu e asta. Ah, ce manipulator e ăsta mic! O altă gogomănie rostită de părintele universal, indiferent de educație. Doctor sau șofer de tir, tatăl își proiectează copilul într-o reprezentare de geniu. Părintele nu-și respectă cuvântul din comoditate și dintr-o atitudine de zeu. Copilul să asculte la ceea ce zice părintele; altfel Zeus aruncă cu tunete și fulgere. În primii ani copilul imită. Imită ceea ce vede. Vede lipsa cuvântului. Nu gândește lipsa cuvântului, o vede. Lumea imaginilor aparține copiilor sub trei ani.

Și încep să asculte după trei ani. Aud. Dacă nu mănânci și legumele, atunci nu primești desert. Același părinte nu-și respectă cuvântul. Sau vine celălalt părinte și nu-i respectă cuvântul. Copilul vede și aude. La școală, copilul vede, aude și răspunde. Vede prin filtrul părintesc. Aude ceea ce îi provoacă plăcere. Răspunde ca o maimuță, ca mama maimuță sau ca tata maimuță.

Profesorii trebuie să se descurce cu toate purtările antagoniste din familie. Vă puteți imagina o clasă cu douăzeci de copii plus părinții cu atitudini nealiniate? Nu vă mai istoviți. De două luni părinții iau contact cu propriile reguli aplicate sau neaplicate pruncilor.

Unii au cedat plânsetului copilului. Alții au suportat influența bunicilor. Câțiva s-au înfricoșat de presiunea societății de a fi catalogat un părinte rău. Șoc! Nu suntem răi. Nu suntem buni. Cei mai buni sunt aceia care se străduiesc. Când te străduiești, atunci greșești.

De două luni lucrez cu Mara la un nou set de reguli. De unde să am habar ce reguli se potrivesc într-o stare de urgență?! Azi am ajuns la niște reguli pertinente și rezonabile. O întreb zile în șir. Mara, eu vreau să mă înțeleg cu tine. Tu vrei să te înțelegi cu mine?

Mă ascultă uneori cu ochii în lacrimi, cu barba tremurând. Dar eu vreau să mă joc. Eu vreau să mă joc. Într-un asemenea moment am vizualizat durerea ei pe termen scurt și durerea ei pe termen lung. Să o las să decidă fără îndrumarea mea ar semnifica o durere cronică. S-ar prelungi și nu s-ar vindeca ușor. Am creat două categorii. Mara face ce vrea ea. Mara îndeplinește sarcini și responsabilități. Sarcinile le execută cât mai bine pentru ea. Bine pentru ea nu înseamnă bine pentru orice alt coleg al ei.

M-am bucurat sincer de aceste zile petrecute cu copilul acasă. Ne-am certat. De ce eu? Acum să fac? Nu-mi place cartea aleasă de tine. Filmul ăsta are două ore. Nu vreau să mă spăl pe cap. Mai pot cinci minute pe tabletă? N-am chef de pilates. Cu toate astea, mi-e mai dragă Mara ca niciodată. A crescut. I s-a dezvoltat gândirea abstractă. Pune întrebări frecvent. Intuiește. Mă ia uneori în brațe. Mă sărută pe obraz fără să-i cer. Are un vocabular prodigios.

Concluzie.

Dacă v-ați săturat să aveți copiii acasă, atunci v-ați săturat de propria persoană. Educația e un boomerang. Vine înapoi. Ați primit în aceste luni tot ce ați băgat în capul și sufletul copilului. Nu vă place. Nu mai scriu continuarea. Sigur o presupuneți.

Vă las totuși o întrebare. Cum este să te confrunți cu propria educație? Profesorii știau de câți ani v-ați trimis copilul la școală.

Foto: Mile Sepetan

Ne jucăm acasă. Să nu mai aibă Mara ce să pârască la tatăl ei

De 19 mart., 2020 0 Colaborari , , , , 0

Mara își face temele. Nu am nici o treabă cu asta. Uneori mai pune câte o întrebare. Uneori o mai ajut. Să intre pe edu.ro sau să înțeleagă un enunț. Citește o carte. Mergem în paralel cu două liste. Lista ei. Lista mea. Ea a ales Zoe la zoo. Eu am ales Iliada. Enciclopedia pentru copii presupune o joacă. Una dintre noi spune alfabetul. Alta zice stop. Știți, ca la Fazan. Vizionăm filme potrivite pentru vârsta ei. Am urmărit Anne Frank, August Rush și Dă-o mai departe. Ne întindem oasele cu pilates. Mara mă ajută să pun masa. Uneori șterge praful. Și mai rămâne o grămadă de timp. Se joacă pe telefon. Se joacă Domino Maze, Squadro și Speedy Words.

Mara e un copil responsabil. Știe ce are de făcut și face. Desigur, fușărește! Să termine repede, să se joace. Joaca la interior nu m-a atras niciodată. Să vă povestesc ceva. Trebăluaim într-o zi. Am ieșit din bucătărie și am trecut pe lângă Mara și tatăl ei. Amândoi m-au privit insinuant. El conștient insinuant. Ea doar m-a privit. Ce s-a întâmplat? Am întrebat. Mara zice că nu prea te joci cu ea. El a răspuns. Mara nu împlinise încă trei ani. Avea dreptate. La interior mă joc forțat. Sunt o mamă responsabilă. Știu ce am de făcut și fac. Desigur, fușăresc!

Ador joaca afară. Țip cu copiii. Alerg. Mă rostogolesc pe dealuri. Am luat-o pe Mara la piept și ne-am rostogolit pe un deal să-i arăt stelele verzi. Desenez cu cretă pe asfalt. M-am trântit în mijlocul drumului și Mara mi-a conturat trupul. Pun piedică. Scot limba. Organizez drumeții de 19 km prin munți. Mă legăn pe crengi.

Nu ador joaca la interior. Dar ce să facem zilele astea? Jocurile mele din spațiul închis conțin trimiteri culturale. Mima după albume de artă. Costumare în personaje. Citit cu intonație. Nu mai merge. E prea mult timp. Pare că s-a dublat ziua. Am scos jocurile. Ne-am aprovizionat cu jocuri noi de la Happy Color. Happy Color livrează gratuit la Timișoara pentru comenzile care trec peste 50 de lei. Îmi amintesc vremurile când ne deplasam noi la Happy Color. Sunt prietenii mei și ai Marei de vreo nouă ani. Mara a pictat la început cu mânuțele. Cei de la Happy Color ne-au acceptat și ne-au încurajat.
În prezent sunt pregătiți. Au o campanie inteligentă și eficientă. Ne jucăm acasă. #NeJucămAcasă Dacă ar trimite și pe cineva să se joace cu copilul! Glumesc! Glumesc!

Vă las. Merg să joc Squadro. Să nu mai aibă Mara ce să pârască la tatăl ei!

Dragi părinți despărțiți, nu vă privați copiii de celălalt, mama sau tata

De 21 dec., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Din 2002, anul în care am venit să studiez la Universitate, am mers rar acasă de sărbători. Îmi amintesc primul Crăciun. Din octombrie, până la vacanța de iarnă, nu am părăsit Timișoara. Motive sunt mai multe. La cursul profesorului Boldureanu, am ascultat oarecum fascinată povestea de Ignat. Îmi dau seama acum cui datoram atracția pentru curs: dorului de casă.

Probabil întreg semestrul am dus boala pe picioare. Distanța dintre mine și tata a ajutat enorm. Sufeream și exultam. În decembrie m-am urcat în tren. În compartiment am nimerit cu alți studenți, boboci ca mine. Ei au coborât la Teregova. Și lor le-am ascultat poveștile oarecum fascinată. Din acel grup, s-a desprins un personaj. Un băiat, ținta glumelor tuturor, mi-a rămas în memorie. Era băiatul primarului. Toți abia așteptau să ajungă acasă.

Și eu abia așteptam să ajung acasă. Iarna, cu ninsoarea de pomină, ascundea neajunsurile urbanistice. Puteam să mă îmbăt cu fulgi, cu iluzii, cu poveștile studenților din compartiment. I-am privit neobosită toată seara. Îi port cu drag și căldură în suflet. Niște străini care m-au marcat și nici unul nu are habar de. Abia așteptau să ajungă acasă la părinți, la mama, la tata. Eu abia așteptam să ajung acasă.

Pe peron, m-a așteptat tata. Ningea cu fulgi mari. Totul era acoperit de zăpadă. Mi-a luat rucsacul. Nu-mi amintesc, dar sigur m-a pupat. Tata e pupăcios. M-a trecut un fior. De fapt n-a fost vorba de nici o senzație. Fac diferența acum între gând și sentiment. Am gândit. Am gândit că părem aproape normali. Am luat un taxi, iar acasă ne aștepta mama cu masa pusă. Înainte de cină, m-a trimis tata să cumpăr o sticlă de vin. Pe stradă zăpadă, pe lateral morman de zăpadă. Am fugit până la alimentară încântată. Păstram gândul de normalitate, iar mirosul și zgomotele m-au asigurat de. Eram acasă. Totul părea bine. M-am reîntors la masă. Am început să mâncăm. Nu știu dacă am terminat. Ne-am certat. Atunci m-a trecut un fior. N-am mai gândit. Am simțit normalitatea. Cearta. Nemulțumirile. Ochii ieșiți din cap. Pufăielile.

Rămâne cel mai frumos Crăciun. Într-o seară de decembrie, la final de 2002, am trăit un moment de firesc. Port imaginea cu noi trei la masă. Până în 2006 am revenit acasă, dar rânduielile începeau să se schimbe. După 2006, am mai mers o singură dată la Severin. Anul acesta îmi încerc din nou norocul.

L-am anunțat pe tata de la începutul lunii. Venim. Mi-e drag că mă reîntorc. Mă simt caldă sufletește. Mă înnebunește soră mea, de când mă știu, cu un revelion la New York. Mi-am imaginat pentru câteva secunde acest lucru. Urbanistica New York-ului e bezmetică. Luminițele, aranjamentele, brazii, muzica, forfota încântă ochii. Ce-i dă sufletului New York-ul? M-am născut în malul Dunării, la Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, România, Europa. Nu are nimic America pentru mine. Cred că și cearta aș prefera-o New York-ului. Pentru că întotdeauna Crăciunul e despre oameni. Și mâncare, șșșt! Ne naștem din motivele unor adulți pe care nu le discutăm acum. Creștem după chipul și asemănarea adulților. Ne marchează pământul. Obiceiurile ne conturează personalitatea. Nu ne definesc. Asta o știu cei educați. Plecăm la facultate să ne desăvârșim educația, să ne desprindem de părinți. Unii descoperă că sunt olteni la facultate. Eu fac parte din această categorie.

Ambițioșii află că e necesar să-ți ucizi simbolic părinții. Asta înseamnă detașare, asta duce la maturitate. Studenții din compartiment și-ar fi făcut cruce dacă m-ar fi auzit vorbind în felul acesta. Ce frumos se auzea din gura lor tata. Cât drag! Câtă nerăbdare! Cât dor! Cât respect!

Văd acest lucru la Mara. Mara își adoră tatăl. Cred că nimeni nu-l iubește ca ea. În cea mai nouă observație, e nouă, cred că mi s-a schimbat perspectiva asupra tatălui în viața noastră. Dragi părinți despărțiți, nu vă privați copiii de celălalt, mama sau tata. Nu e vorba despre voi, e vorba despre copii. Faceți ceea ce e necesar. Detestați în tăcere. Înjurați printre dinți. Lăsați copiii să-și iubească părinții.

O să vină vremea când o să-i ucidă singuri. Nu o faceți în locul lor. Dar până atunci sunt ani de iubire. De ce v-ați priva copiii de iubire?

Ce final patetic! Dar e final.

Foto: Bogdan Mosorescu

Apolodor la Plai

De 6 sept., 2016 2 Colaborari , , , , 0

IMG_1390Am anunțat despre participarea la Festivalul Plai. Nu e posibil să mă zăriți când tastez, dar chipul a exprimat mândrie când v-am dat vestea.

Mândria nu semnifică păcat în viața mea. Am transformat păcatele în greșeli și lecții. Am învățat și învăț. E un proces continuu.

Cel mai greu, după ecuații și formule matematice, asimilez detașarea. Detașarea am cuprins-o pe niveluri. De la înălțimea statutului de mamă, detașarea, prin corectitudinea atribuită, devine frustrantă. Am crescut un copil independent.

Primul pas, am asculat-o orice a avut de spus de când a început să articuleze. În primii doi ani am fost foarte atentă la ceea ce transmitea. Mereu îngenunchez în fața ei când îmi dă explicații. Cu seriozitate am tratat pierderea unei bucăți de lego, ruperea rochiei unei păpuși, rătăcirea plastilinei etc. Impresionabilitatea formează caracterul.

Atitudinea m-a împins mult în margine, un spectator, o mamă spectatoare în viața copilului ei. Repede și-a dezvoltat individualitatea. Credința mea în corectitudine mă copleșește uneori, mai ales când am impresia că nu-i mai sunt de nici un folos.

Mama, știu! Mama, pot să fac singură! Mama, am înțeles!

Mă disperă cât e de întreprinzătoare. Nu mă împacă alegerile mele întotdeauna. Îmi doresc de multe ori să am o fetiță care să depindă de mine, să-mi dea impresia că fără mine nu s-ar descurca. Îmi revin. Nevoile mele nu sunt nevoile ei. Am încercat să separ nevoile noastre.

La șase ani ai ei, o întreb ce dorește și cum dorește în aspectele vieții domestice care nu presupun risc. Mara, în ce te îmbraci? Da, nu mai am o fetiță fashion, nu le potrivește după reguli, dar muncesc pentru personalitate. Asta mamă sunt. Aleg personalitatea în locul părerii lumii despre hainele ei complet aiurea uneori.

Mara, ce poveste citim în seara asta? Lecturile preferate pentru a adormi: Gulliver, Apolodor, Scrisoarea I.

După preferințele ei, la activitățile de la Plai am introdus lectură din Apolodor de Gellu Naum. Sâmbătă la ora 14 aveți posibilitatea să o ascultați pe Gavriela Glăvan citind despre aventurile pinguinului Apolodor de la Circul din Târgul Moșilor, din București.

Naivul și inocentul pinguin Apolodor pleacă în jurul lumii copleșit de dorul familiei sale. Călătoria ajută la cunoașterea de sine, dar mai ales te ajută să descoperi unde și cu cine ești cu adevărat fericit.

Caut ca fiecare lectură să o provoace, să o pună pe gânduri, să se întrebe despre ea. Cine este ea? Are o bunică care manipulează în numele experienței ei de viață. Viața ei trebuie, imperativ, să te scutească de propriile experiențe. Mara primește mesaje subliminale despre mamă, tată, familie, cămin, școală, măritiș și copii. Să rămână nemăritată și să facă un singur copil.

Lupt în pragul conștiinței. Contracarez prin lecturi ca Apolodor. O provoc pe Mara să afle cine este ea, ce îi place ei.

Pentru părinți cu preocupări similare, categoria de mame și tați interesați de copil ca individ separat și viitoare persoană adultă, propun lectura Gabrielei Glăvan de la atelierul Tricoului Inteligent la Plai.

Observație: adevăratul acasă poate să fie departe de părinți.

Trist, știu!