Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "mamă"

Mama, când erai tu în clasa a V-a…

De 1 oct., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Că vreau, că nu vreau. Că am chef, că nu am chef. Și se întâmplă să nu. Nu vreau. Nu am chef. Ies la plimbare. Mateiu mă scoate zilnic din casă indiferent de fața cerului. Verific gradele pe telefon și adaug sau scot ciorapi, căciulă, botoșei.

Ieri am trecut pe lângă un grup de elevi. I-am privit cu coada ochilui, iar secunda a fost suficientă pentru a pleca cu mințile în perioada când eram eu elevă. Când am fost eu elevă? Dacă mă întrebați pe mine, chiar ieri. Nu simt că am amintiri intense și vii din școală, simt că mă aflu la școală. M-am așezat pe bancă. Mateiu râdea din leagăn. Înainte să-l fixez și să fiu cu el, am revăzut un episod din clasa a VIII-a. Mi s-a făcut rău. Fix ca în clasa a VIII-a, m-am ascuns. Pentru că i-am răspuns lui Făt Frumos cu prezent. Unde ești? Aici, aici!

Seara, în pat, am reluat introspecția. Mereu și mereu mă caut, mă analizez. Uneori chiar cred că nu mai este nimic în trecut care să-mi atragă atenția. M-am înșelat. Așa se face că am adormit tristă. La ora de muzică am stat în ultima bancă. Eu mai într-o parte. Fetele m-au exclus. Am stat și am desenat în agendă. Am plecat acasă abătută, furioasă și cu un nod în gât.

E patetic să ai 38 de ani și să despici firul în patru cu o întâmplare din clasa a VIII-a. M-am întors pe partea cealaltă și am realizat. S-a întâmplat în clasa a VIII-a și s-a repetat. Atât de tare m-a izbit descoperirea că m-am ridicat din pat. Pe pernă m-am așezat cu fața la Mateiu. Mi-am refuzat visul care urma.

Sunt un copil cu copii. M-am maturizat pe alocuri, dar nu o să fiu niciodată adultul așa cum mi-l reprezentam eu ca fată. Asta îmi domolește atitudinea dură. Când mi-a comunicat doctorul că o să am o fată, am căscat ochii. Sunteți sigur? Frica de propria brutalitate m-a făcut să mă îndoiesc de mine. Cum să am grijă de o fetiță?! Când mi-a comunicat doctorul că o să am un băiat, am căscat ochii. Mai târziu am plâns. Voiam fată. Cum să am grijă de un băiat? Pe Mara o împing de la spate să ia lecții de autoapărare. Pe Mateiu o să-l învăt să nu agreseze și să sune a doua zi după ce transpiră cearșafurile. În parc aud stupidități. Fetițele sunt delicate. Băiețeii sunt răi. Săptămâna trecută am ieșit tristă de la ora de muzică. Ieri am dat examentul de bacalaureat. Copilul din mine mă ține aproape de copiii mei. Discut cu Mara de la egal la egal. Formulează excelent întrebările. Mama, când erai tu în clasa a V-a? Și eu îi povestesc fără să stau pe gânduri.

Se pare că am zile cu o dispoziție nefavorabilă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mie îmi place să mă plătesc pe mine

De 4 mart., 2021 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De dimineață m-am trezit cu poftă de scris. Mi-am făcut și un plan între gângurelile lui Mateiu și plecarea Marei la școală. O să se întâmple așa. Nu s-a întâmplat așa. Nu pentru că un nou născut te solicită, ci pentru că m-am pierdut în admirație. A adormit ușor. Eu nu m-am așezat la scris. M-am așezat cât mai confortabil ca să-l privesc. O mutră fără trăsături. Nu mă regăsesc pe mine. Nu-l regăsesc pe tatăl lui. Cu toate astea, nu mă satur privindu-l.

Cu Mara am terminat de citit Școala banilor bine-crescuți. Voiam să vă povestesc despre o schemă de acolo și să o leg de oferta de pe cărturesti.ro. Cu ajutorul unei povești, poveștile susțin și desăvârșesc învățarea, autorea prezintă copiilor o schemă pentru buget pe culori. Propune verde pentru economii, roșu pentru cheltuieli obligatorii și galben pentru cheltuieli pentru răsfăț. Sugerează să iei din când în când din galben și să muți în verde. În felul acesta te plătești pe tine. Orice ținut se dezvoltă din taxe. Tu ești o lume. Meriți ca această lume să rămână sigură și luminoasă. Mereu. Zice autoarea Cristina Andone.

Mie îmi place să mă plătesc pe mine, îmi place să mă răsfăț. Schema m-a cucerit în primul rând pentru mine, apoi pentru a o îndruma pe Mara. M-am așezat târziu la scris. Ochii deja mi s-au micșorat. M-aș trage lângă bebe ca să dorm și eu. Nu. O să scriu. Am scris acest text. Înainte de, am trecut de primul pocinog ca mamă de nou născut. I-am curățat limba. Era încărcată. Probabil am scăpat mai multă glicerină boraxată. Mateiu s-a înecat. Poc-poc pe spate. Am rămas calmă, deși nu o să vă notez ce gânduri de femeie nebună am. Îl păzesc și reiau în minte scena din romanul lui Aitmatov cu lupoaica Akbara înnebunită din cauza oamenilor care i-au furat puii. Oh, ce rânduri, ce trăiri a putut Aitmatov să provoace în mine! Am senzația că am trecut barierele imaginarului. Citeam și vizualizam cum Akbara a furat puiul de om. Datorită emoțiilor provocate, uneori cred că am asistat asemenea unui martor mut la o scenă de necrezut. Eu am acceptat-o ca posibilă. Cred că o mamă, animal sau om, poate să-și iasă din minți dacă cineva atentează la viața puiului ei.

Aveți răbdare cu mine. Mă aflu în lăuzie. Încă nu funcționez rațional. O să mă opresc. V-aș întreba: Interesează pe cineva să scriu despre odiseea nașterii într-un spital de stat?!

Notă: Pe carturesti.ro aveți o ofertă pentru dame. În perioada 3-11 martie, în limita stocului disponibil, găsiți o selecție generoasă de cadouri cu până la 50% reducere care pot fi livrate direct la ușa destinarei.

V-am spus cât îmi plac cadourile de la Cărturești?!

Cei care descurajează maternitatea

De 10 feb., 2021 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De vreo câțiva ani, femeile au început să ia atitudine când vine vorba despre maternitate. Mă refer la rolul nostru de născătoare. Unele dintre noi nu doresc să aibă copii. Unele dintre noi au îndrăznit să o spună cu voce tare și să le spună rudelor sau străinilor băgăcioși să-și vadă de treaba lor.

Am două prietene care mi-au împărtășit categoric că nu vor copii. Nu le-am contrazis o secundă. Le-am întrebat cât sunt de sigure. Un mic procent de nesiguranță produce ravagii în viața femeii. De aceea tuturor le-am recomandat să-și pună la păstrare niște ouă dacă există cea mai mică șansă să le lovească maternitatea.

Ca mamă ieșită din tipare, nu trăiesc prin copil, nu-i dedic viața mea și îl învăț să exprime ceea ce simte și ceea ce gândește chiar dacă nu-mi convine, îmi vine greu să pricep cum poate o femeie să fie atât de sigură că nu dorește copil. Ce anume o asigură că nu se va răzgândi în viitor? Ne împăcăm fiecare cu deciziile luate după putințe, dar maternitatea mi se pare o sabie cu două tăișuri care nu iartă. A concepe copii după o vârstă devine dificil, iar uneori imposibil.

O ador pe Mara mea. Îmi iubesc nepoții și mă bucură prezența unui număr neînsemnat de copii. M-am îndrăgostit de ecografia lui Mateiu. În cea mai mare parte, copiii mă exasperează. Iar aici o să aduc în discuție ceea ce am intenționat. Cum un număr copleșitor de persoane insistă la femei cu maternitatea, mai există o categorie aparte, cei care descurajează maternitatea. Eu am fost descurajată. Nu te mai văd să o iei de la capăt cu un copil. Ai un copil deja. Un copil presupune eforturi financiare. Nu mai ai răbdare. Cum nu mi-am contrazis prietenele, nici în această situație nu m-am obosit să contrazic pe cineva. Unii au făcut trimitere la duritatea mea. Altele m-au descurajat, consider eu, din cauza ideii de mamă. O mamă e blândă și susține blândețea. O mamă favorizează și amplifică realizarea femeii prin maternitate. O mamă renunță la cochetării, se împăunează cu neglijența și persiflează mersul la coafor. O mamă susține dormitul în pat cu pruncul. Nu mă încadrez, ba chiar îmi folosesc vocea pentru ca femeia să nu revină cumva la viața de acum o sută de ani. Femeile cresc copii, dar femeile pot mai mult.

Poate de aceea unele sunt categorice. Știu că pot mai mult, iar un copil le-ar distrage de la drumul lor. Un copil distrage. Atenția mamei fuge de la orice gând, orice activitate, orice acțiune la copil. Imediat ce ai rămas însărcinată și ai decis că păstrezi copilul, intri în Prostia omenească. Copilul meu o să moară. Cum? Se suie mâța și doboară drobul de sare. Astea sunt mamele.

Ca femei, în orice categorie ne poziționăm, dorim sau nu copil, nu trebuie să permitem influența străină. Faci copil pentru că vor mama, bunica sau mătușa. Faci copil pentru tine și onorează această dorință prin celebrarea copilului ca persoană separată. Nu ți-a cerut să-l aduci pe lume. Nu te purta ca și când ți-ar datora ceva. Tu o să-i datorezi însă viața ta. Nu faci copil pentru că unii nu te consideră capabilă. Un copil te maturizează, activează ambiții, te iubește și îți dă un sens vieții pentru următorii 20 de ani. După 20 de ani revenim la noi. Nu uitați acest aspect. Facem sau nu facem copii, realizarea vieții ține în primul rând de noi înșine. După ce ne potrivim gândurile și sentimentele personale, suntem și părinți.

O școală a părinților e la fel de necesară în România ca educația sexuală în școli. Între timp accesați cursuri, citiți cărți, educați-vă pruncii acasă înainte să-i trimiteți la școală. Eșecul din învățământul românesc își are rădăcini în lipsa de educație de acasă.

În acest scenariu sinistru pun punct. Nu știu ce m-a apucat. Mă necăjește o contracție. O fi de la. Nu cred! Așa sunt eu.

Foto: Zenobia Lazarovici

Copilul mamei și al tatălui să rămână al lor, iar cuvântul lor să fie lege

De 3 feb., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am rămas însărcinată cu Mara. Nu am plănuit. S-a întâmplat. Mi-a fost incredibil de rău în primele luni. Am stat mai mult cu capul în toaletă. Am băut zeamă de castraveți murați cu nemiluita. Am slăbit și am arătat ca o suferindă de anorexie. Pe sarcină am luat 23 de kilograme. Mara a cântărit aproape patru kilograme.

Am rămas însărcinată cu Mateiu. Am plănuit. S-a întâmplat mai repede decât plănuisem. Mi-a fost rău în primele luni. Am mâncat supă. Am slăbit. Până acum am luat 15 kilograme. Sper ca Mateiu să nu depășească patru kilograme. Îl aștept să vină oricând din 25 februarie.

Pe Mara am botezat-o pe vremea când descriam o indecizie religioasă. Nu-mi băteam capul cu ideea de Dumnezeu, dar nici nu puteam renunța la. Mă simțeam vinovată. Nu stârpisem acest abject sentiment. Pe Mateiu o să-l botez într-o vreme în care știu exact ce cred. Nu cred. Dumnezeu este o proiecție a tatălui. Religia e un drog. Credința aduce confort. Mateiu va primi botezul la rugămintea tatălui lui. E un compromis care nu se bate în cap cu felul meu de a fi. Mateiu, fix ca Mara, va fi botezat într-o biserică ortodoxă. Asta nu-l face ortodox. Tot fix ca Mara, Mateiu nu va fi scufundat în apă. Este o trimitere la tragedia cu pruncul înecat la botez.

De când a apărut știrea, am traversat diverse stări: groază, greață, furie, milă, o anumită curiozitate intelectuală. Am citit, nu știu unde, despre forța exercitată de uniformă asupra psihicului uman. Am citit la Cialdini? Am citit la Foucault? Nu știu. Un prunc plânge și automat mama reacționează. De ce nu a reacționat mama?! Am așteptat la Mara să văd dacă preotul îndrăznește să treacă peste cuvântul părinților. Unii o fac. Nu acuz. Nu arăt cu degetul. Dacă ar fi trecut, mi-aș fi luat fata și aș fi părăsit biserica fără rușine de familie, fără frică de Dumnezeu. Dumnezeu e tata, iar de tata nu-mi mai este frică. Și la Mateiu o să aștept cu inima strânsă. Apă pe creștet, apă la picioare pentru familie, pentru mamanu care m-a amenințat că nu mă ajută cu nimic dacă nu-l botez.

De ce nu a reacționat mama? Uniforma a țintuit-o? Frica de Dumnezeu? Rușinea de ce zice lumea? Ignoranța?
Sunt tot mai grea. Mă trezesc cu fața tumefiată. Beau apă și-mi privesc degetele prea lungi pentru pielea care le acoperă. Copilul mișcă. Contracțiile au ajuns zilnice. Dezvolt o relație cu o ființă într-un fel atât de intim, de dureros, de frumos și nu accept sub nici o formă pătrunderea străină: bunici, prieteni bine intenționați, preoți. Copilul mamei și al tatălui să rămână al lor, iar cuvântul lor să fie lege. Nu mă pot pune în papucii mamei care a pierdut copilul, dar eu mă recunosc capabilă de violență și de un atac primitiv asupra preotului. Orice om e capabil de crimă. Orice mamă are forța de a ucide pentru a apăra. Mi-e teamă că am luat-o razna.

Foto: Bogdan Mosorescu

Un părinte nu-l devalorizează pe celălalt în fața copilului. Pentru critici și insulte apelați la pernă, la prieteni sau la terapeut

De 2 feb., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am realizat azi în timp ce mestecam în ciorbă că se fac șase ani de la despărțirea de tatăl Marei. Așadar, în urmă cu șase ani eram în Cabo Verde pe urmele lui Darwin și am suportat o separare calmă, prietenoasă, susținută de umor. Mă uit la tine și îmi imaginez cu ce variantă îmbunătățită o să mă afișez la anul. Replica tatălui Marei care nu m-a ofensat. I-am scos limba. Nici o atitudine, a mea sau a lui, nu a prevestit furtunile viitoare. Când cineva se desparte de altcineva cum am făcut-o noi, greu poți să-ți imaginezi luptele, conflictele, nervii și sentimentul de vinovăție că ți-ai traumatizat copilul. Te simți cum ești, vinovată. O altă replică a tatălui Marei, dar de ieri. Nici de data asta nu m-am ofensat.

Replica a urmat după ședința cu părinții. Ieri am avut ședință cu părinții unde am vorbit despre Mara. Am ascultat ce au avut de spus profesoarele. Am completat cu observații personale și subiective. Înainte să ne luăm la revedere, pedagoaga Marei ne-a felicitat ca părinți despărțiți. Cumva am reușit să avem un copil relaxat, împăcat cu situația lui, sociabil și lipsit de traume. De aici replica tatălui Marei, că te simți cum ești, vinovată.

După ședință, noi doi am continuat dialogul. Am respirat ușurată și i-am mărturisit efectul cathartic, fără să folosesc cuvântul, provocat de aprecierea unei persoane complet străine de mizeriile noastre. Ceva am făcut bine! Ceva am făcut bine! Am repetat. M-am învârtit bucuroasă în cameră. Am zâmbit și mi-am permis o relaxare ca mamă. Mara și-a desenat părinții, după despărțire, cu creion negru. La mijloc s-a desenat pe ea și a pus o inimă tăiată. Am păstrat desenul ca să iau aminte. Să mă torturez. Să mă străduiesc să fac întotdeauna ceea ce este corect pentru ea. Ce este corect pentru un copil? Corect pentru un copil este să aibă acces la ambii părinți și să petreacă timp împreună. A te transforma în musafir în viața copilului după despărțire înseamnă iresponsabilitate și egoism. Un părinte nu-l înlocuiește pe celălalt. Un părinte nu-l devalorizează pe celălalt în fața copilului. Pentru critici și insulte apelați la pernă, la prieteni sau la terapeut.

Vedeți, toate aceste gânduri vin dintr-o ciorbă. Mara se află acasă. Îi curge nasul. Așa că mama gătește, pune masa, strânge masa. Uită de burta imensă. Uită pentru câteva secunde de motanul bolnav. Uită de furiile trecutului. Au fost. S-au dus. Mara pare bine. Iar eu îi mulțumesc din suflet pedagoagei care nu știe câtă împăcare a adus în viața mea de mamă.

Tatăl Marei a avut dreptate. Te simți cum ești, vinovată. Azi mă simt cum sunt, împăcată.

Al doilea copil. Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată

De 11 nov., 2020 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când rămâi însărcinată și știi la ce să te aștepți. Eu am știut. M-a pregătit Mara. Dar Mara m-a pregătit pentru grețuri, mișcări ridicole de hipopotam, o neliniște turbată și nejustificată, mâini și picioare umflate, un nas de două ori mai mare. Mara nu m-a pregătit să fac față geloziei și vinovăției. Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată.

La un an după despărțirea mea de tatăl ei, Mara a insistat că mai dorește o soră sau un frate. Săptămânal duceam discuții despre. Dorința ei a durat o vreme. N-am scăpat de sâcâială. Am deschis ușor o poartă. Tatăl ei îmi destăinuise că în relația lui se pregătesc pentru un copil. I-am sugerat Marei să ceară un frate sau o soră de la tatăl ei. A refuzat. Nu i-am înțeles refuzul. Bla, bla, lu, lu, de ce, ce se întâmplă? Nimic, mama. Să facă tata un copil, dar să creadă copilul că partenera este mama lui?! Nu știu cum se ascund părinții să nu râdă de copiii lor! Pentru mine, ascunderea amuzamentului m-a solicitat enorm. Eu nu râd de Mara, de problemele ei, de raționamentele ei. Nu uit că-i datorez revenirea la o gândire primară. În momentul acela am reușit să-i abat atenția cu un câine. Ne aflam pe stradă. La felul cum a judecat ea chestiunea, i-am promis că o să vedem ce putem face anul viitor ca să primească un frate sau o soră.

Și Mara a primit doi verișori și un frate în următorii ani. Tatăl ei mi-a ignorat sfatul. Mara are nevoie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. I-am zis. L-am asigurat. Am citat surse. Dar eu vorbesc din cărți scrise de specialiști. Așa că a procedat ca de obicei. A pus-o pe Mara în fața faptului împlinit. Cu discuții, cu povești, cu blândețe și cu o imensă răbdare, am trecut și de acest episod cu Mara acceptând. Și-a acceptat verișorii și fratele. Îi iubește. Firește! Anul trecut am început să fac trimiteri către o viitoare soră sau un viitor frate. Nu! Ea nu mai vrea nici o soră și nici un frate. Toate asigurările primite în trecut, că nu o să se schimbe nimic cu venirea unui nou născut, nu s-au dovedit adevărate. I-am ascultat plângerile și consolarea Am avut dreptate nu m-a încurajat. La rândul meu, m-am plâns la tatăl ei. Uite ce ai făcut! Bla, bla, lu, lu acuzațiile și reprosurile nu demonstrează nici o utilitate. Parcă nici cărțile nu mi-au venit în sprijin.

Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată. Ea știe că atenția mea va fi împărțită. Eu știu că ea suferă, dar decizia, a mai aduce sau nu pe lume un copil îmi aparține în ciuda durerii ei. Grețurile de dimineață au fost nimic prin comparație cu privirile Marei. Vestea i-am dat-o după ce am aflat și sexul fătului. Înainte de analizele cu pricina, Mara m-a împuns cu degetul în burtă. Încă o face. Mama, ești grasă sau ești gravidă? Nu știu, Mara. Am programare la doctor. Bine. Să mergi mâine. Și sper să fii grasă.

S-a dovedit că nu sunt grasă. A plâns. A refuzat. M-a respins. Am plâns. Am stat lângă ea. I-am suportat îndurerată mânuțele care mă împingeau. Între timp s-a potolit. A probat diverse purtări. Mai ascultătoare. Mai furioasă. Mai respingătoare. Mai detașată. Și excursiile noastre împreună, mama? Și Gaudeamus-ul? Și drumețiile? Și. Și. Și. Toate or să rămână, Mara, o să le reducem durata în primul an, dar ieșirile noastre or să rămână ieșirile noastre.

Mă descurc cumva. Mă poticnesc. Îmi crește burta. Îmi crește iubirea pentru ea dacă așa ceva mai este posibil. Oricum nu e ușor. Habar n-am ce mă așteaptă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mamă la 26, mamă la 37. Bat în mine două inimi

De 26 oct., 2020 6 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Dacă e să fiu complet sinceră. Mereu am încercat să fiu. Am decis să fiu. Dar scriu pe blog. Orice sentiment împărtășesc, orice experiență descriu, plasticizez. Orice adevăr are două realități. Sentimentele pot fi învinovățite pentru.

Sunt complet sinceră și notez. Sunt însărcinată și aștept ca primăvara să-mi aducă un băiețel. De ani de zile lucrez fără o agendă. De doi ani am început să planific. Ce fac cu blogul? Cum cresc vânzările la Tricoul Inteligent? Mai aduc sau nu pe lume un copil? Mara a venit pe lume din întâmplare. O întâmplare care m-a făcut o persoană mai bună. În prezent bat în mine două inimi pentru că așa am ales. Am crescut cu o soră. Ne-am certat. Ne certăm. Ne-am bătut. Am încetat. Suntem stâlpi una pentru alta. Mi-am dorit ca Mara să cunoască legătura frățească. Nu mi-am dorit, când visam în malul Dunării la Făt Frumos, să am doi copii cu doi bărbați. S-a întâmplat viața. Se întâmplă.

Am plănuit să devin a doua oară mamă. Am plănuit să-mi cresc vânzările la Tricou în următorii ani. Am plănuit articole pentru remunerare. Undeva încurc lucrurile. Am eșuat și eșuez în a mă transforma într-o femeie puternică, într-o femeie puternică financiar. Cheltuiesc cu talent. Muncesc sisific. Bilanțul contabil descrie zădărnicia la final de an. Așa că dacă bani nu fac, m-am reorientat spre rolul femeii de născătoare. E nevoie și de mame ca mine, anti-eroine, anti-sacrificiu de sine, anti-îndeplinire a vieții prin copil. Sunt doar o mamă care se străduiește și crește o altă persoană. Într-adevăr iubirea e necondiționată, singura iubire necondiționată pe care o accept și recunosc. În rest, da, iubesc condiționat.

Dacă la 26 de ani nu am ales să transpir cearșafuri cu un scop, la 37 de ani intenția nu mi-a fost străină. Vreau un al doilea copil pentru că eu am crescut cu o soră. Un al doilea motiv ține de egoism. Mara o să plece curând de lângă mine. Ca ultim pretext, Făt Frumos are ochii prea frumoși pentru a nu-i da mai departe unui moștenitor.

Articolul acesta introductiv despre mărirea familiei mele va fi primul dintr-o serie. O să notez la modul cel mai personal despre ce înseamnă să fii mamă la 26 și să fii mamă la 37. O să povestesc despre gelozia Marei, despre sentimentul meu de vinovăție, despre ce programe mi-am mai descoperit în cap. Un program înfiorător ține de educație. Pentru mine nu există o educație mai bună ca în sistemul Montessori. O să-mi permit sau nu să-mi trimit copilul la școala Montessori? De aceea scopul magazinului online Dunia s-a schimbat. Trebuia să mă scoată în lume. Să mă ia de pe canapeaua unde visez cu ochii deschiși în fața hărții. Ultima dată am călătorit în Philippine. Scopul magazinului este acum să susțină educația copiilor.

Când nu cad pradă zilelor depresive, mă consider prea educată pentru prejudecăți. Un nou copil mi-a servit programul Montessori. Există educație și fără Montessori, dar creierul meu refuză. O să revin asupra acestui subiect. Acum o să pun punct. Se pare că am o problemă cu magazinul online. Comenzile de la vrăjitoarele actuale l-au zăpăcit. Zâmbesc.

Să mai râdem dacă ne vine.

Foto: Bogdan Mosorescu

A-ți suporta părinții seamănă mult cu testarea curajului în triburile primitive. Cei puternici reușesc

De 7 sept., 2020 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cumva le-a potrivit mintea mea. După ce mi-a combinat senzații și sentimente, noaptea trecută am visat-o pe bunica tatălui Marei. Pe marginea patului, dis de dimineață, nu m-am mirat. Am încercat să recuperez visul și m-am lăsat ușor pe pernă.

Bunica tatălui Marei a fost o femeie puternică, o femeie înfigăreață, o femeie care mereu mă chestiona despre scris. Ai mai scris? Scrii? Hai să-ți dau o floare s-o pui pe birou, poate te ajută. Mă bucur că am visat-o zâmbitoare și binevoitoare către mine. Bunăvoința femeii din vis m-a însoțit la ceai, la lecturarea unui capitol din De ce nu fac zebrele ulcer?, la cafea. Mereu m-am întrebat, după despărțirea de tatăl Marei, dacă buni s-ar fi lepădat de mine după ce am predat cheile de la casă. Fără posibilitatea de a obține vreodată un răspuns, buni a plecat de ani de zile dintre noi, prefer să creez un scenariu personal. Buni m-ar fi chemat în continuare la supă duminica, buni ar fi înțeles că o nouă parteneră nu exclude vechea parteneră.

Și pentru că am lăcrimat, m-am așezat pe canapea. Mi-am propus o oră de lene. Să privesc tavanul, să-mi studiez unghiile, să-mi cercetez aspectul pielii. Întotdeauna m-am gândit la mine ca la o persoană nefamilistă. Nu m-am căsătorit niciodată. Mi-a lipsit dorința. E tot lipsă. Am născut. Am crescut câțiva ani copilul împreună cu tatăl. Lângă noi au locuit bunicii tatălui Marei. Mamanu s-a mutat la Timișoara într-un apartament la două străzi distanță. Vara mergeam la mare în familie, mama mea, mama lui, uneori sora mea. Iarna procedam la fel. M-am despărțit de tatăl Marei și m-am îngrijit de fericirea personală. M-am îndrăgostit și am ales ca Mara să crească lângă părinți separați, dar fericiți. Ceea ce îi doresc și ei. Să aibă grijă de suflet, să cultive sinceritatea, să dea atenție sentimentelor celorlalți atunci când își formulează nemulțumirile.

Nu e greu de imaginat de ce am concluzionat că sunt mai mult individualistă și mai puțin familistă. Dar. Fără DAR nu aș scrie acest articol. M-am răzgândit. M-am sucit atât de tare că afirm. Sunt mai catolică decât papa. La mama și la tata acasă, în fiecare duminică mergeam la bunica mamei. Luam masa împreună. Cu tatăl Marei am locuit aproape de bunici, iar părinții au fost mereu prezenți în casa noastră. În ciuda tuturor certurilor, nu m-a deranjat prezența lor. E firească cearta! Bunicii, în funcție de educație și condițiile de viață, vin să te învețe despre creșterea nepoților. Că doar voi ați crescut numai bine! N-am crescut numai bine, iar eu verbalizez și am verbalizat. Mamanu își exprimă iubirea prin mâncare. Ce ai mâncat. Cât ai mâncat. Mama tatălui Marei își exprimă iubirea prin cadouri. Ce haine ai. Ce telefon ai. La ce hotel te-ai cazat. Mă irită ambele atitudini. Le fac cunoscute. Mă cert. Prezența nu m-a incomodat. Prezența nu mă incomodează.

Familia și situațiile din familie reprezintă o situație, nu un stil de viață. Prefer să-mi fac cunoscute nemulțumirile legate de părinți și să-i păstrez în viața mea. Iubesc mesele în familie cu supă, grătar și prăjituri cu care eu nu m-aș complica niciodată. A-ți suporta părinții seamănă mult cu testarea curajului în triburile primitive. Cei puternici reușesc. Sunt puternică. Am rămas în țară. Am păstrat vizitele și prezența din când în când. Am alungat și m-am împotrivit supunerii tatălui sau mamei.

Dar sunt o familistă. Viața mea o dovedește. N-am bravat cu familia, dar am rămas în. O suport. Uneori mi-o doresc. Râdem. Mâncăm supă duminica, iar când bugetul o permite, călătorim împreună la munte sau la mare. Poate cineva să mă contrazică?!

Foto: Simona Nutu

Copilul are dreptul la o mamă fericită, la un tată fericit

De 22 iul., 2020 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Într-un comentariu, la un text, o doamnă mi-a anulat familia. Asta nu e familie, Mara, tatăl ei și cu mine dacă ne-am despărțit. I-am răspuns că o cred. Asta îi este convingerea. Am rămas puțin agățată în atitudinea doamnei. Ce ușor te anulează unele persoane! Asta e valabil și în lumea reală. Platformele de socializare dau la iveală mai multă agresivitate verbală. Studii s-au făcut. S-a demonstrat. Oamenii tind să fie mai violenți, mai lipsiți de politețe dacă nu stau în fața victimei lor. Puțin îmi pasă de!

M-am luptat cu sentimentul de vinovăție. Că nu m-am străduit mai mult. Că nu am pus binele copilului înainte fericirii personale. Că am plecat de lângă tată. Cu fiecare în parte am lucrat. Am pornit de la familia mea. Mama și tata au stat împreună pentru noi, sora mea și cu mine. Experiența din copilărie mi-a paralizat orice efort. M-am întrebat. Cu ce i-am greșit Marei? Că nu i-am mai iubit tatăl. Sunt vinovată. Recunosc. Dar. Nu sunt vinovată că am plecat. Nu sunt vinovată că am încercat să mă fericesc.

În câte familii mama a încetat să-l mai iubească pe tata? Tata a încetat să o mai iubească pe mama? Prea multe. E o obișnuință. Ce vreau să subliniez cu asta? Scot în evidență că organizarea unei familii, împreună sau separat, nu are nimic de-a face cu iubirea. Cei care se cred mai buni, superiori moral celor ca mine, am predat cheile la ieșire, nu sunt. Că ei cred asta, nu am nici un dubiu. Fix ca doamna care mi-a anulat familia.

Familia înseamnă putința de a sta pe același loc în orice condiții, înseamnă capacitatea părinților de a separa. Tata separă femeia de mamă. Mama separă bărbatul de tată. E datoria noastră, dacă am adus o viață pe pământ, să respectăm și să iubim părintele. Eu îl iubesc pe tatăl Marei. E un tată extraordinar care se străduiește, care se joacă cu Mara, care stă cu mine pe același loc. Și îi pretind să o iubească pe mamă. Tot timpul o să am aceste cereri. Copilul meu nu o să fie sacrificat pe altarul convențiilor sociale care reclamă o plată dubioasă. Să-i provoc durere Marei pentru că. Pentru că unele persoane refuză să acționeze spre bucuria copilului. Pentru că unele persoane nu au experiența despărțirii. Pentru că unele persoane cultivă confortul, nefericirea personală și obtuzitatea.

Niciodată n-a fost o opțiune pentru mine sacrificiul de sine. Mara are dreptul la o mamă fericită, la un tată fericit. Mama e fericită în altă parte. Tata e fericit în altă parte. Rămânem o familie oricum ne organizăm. Nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Nu de aceea scriu. Notez pentru cei cu o gândire similară. Nu sunteți singuri și nu greșiți. Verificați cu copilul. Eu mereu verific cu Mara. Copilul este reperul. Întrebați-l. Stați de vorbă. Respectați-l intelectual. Într-adevăr nu știe mult un copil, dar simte monstruos. Copilul adulmecă mizeria sufletească. Dacă nu sunteți un actor excepțional, copilul mereu va pricepe. Ce anume sacrificați continuând să locuiți într-o relație lipsită de iubire? Unii, ca doamna din comentariu, ar răspunde că fericirea personală. Alții, ca mine, ar răspunde că fericirea tuturor.

Ca să iubești părintele, în unele cazuri, e necesar să eliberezi persoana. E greu, dar nu imposibil.

Foto: Flavius Neamciuc

Mama se întoarce de fiecare dată

De 8 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Citesc. Învăț. Mă uit la filme. Ascult. Încerc să mănânc echilibrat. Fac mișcare. Uneori călătoresc. Rareori meditez. Cu toate astea, nu cred că o să scap vreodată cu adevărat de furie. Mă străduiesc de ani să devin cea mai bună versiune a mea.

Ceva fac bine în ciuda furiei. Îmi pică fisa mai des. Evaluez situațiile din viața mea cu altă atitudine. Am acceptat curând un comportament al Marei. În rândurile care urmează, s-ar putea că unele mame să găsească o alinare. Pentru clarificare, sunt o mamă despărțită. Nu sunt o mamă singură. Îmi cresc fata împreună cu tatăl ei. Alcătuim o familie modernă. Tatăl ei locuiește în Germania. Cu granițele închise, Mara își potolește dorul vorbind zilnic pe Whatsapp cu tata.

În aceste două luni am recuperat niște amintiri cu Mara din primii ei ani de viață. Tatăl ei a plecat să muncească în Germania după botez. Am botezat-o la trei luni. În anii care au urmat, ne-am obișnuit sau m-am obișnuit să am timpul meu cu Mara. Am realizat acest lucru când Făt Frumos a plecat la muncă și am rămas singure. S-a schimbat imediat dinamica dintre noi două. M-a copleșit un sentiment cald, cunoscut, confortabil, încântător. Ușa s-a închis și am rămas noi două.

S-a închis de multe ori ușa în cinci ani de zile. Ca orice copil, Mara a plâns. Nu vreau să plece tata! Niciodată nu am păcălit-o. Nu i-am distras atenția. Am luat-o în brațe, l-am condus la ușă pe tata, i-am explicat că merge la muncă, dar că se întoarce. Mama s-a întors de fiecare dată. De aceea ne-am jucat cucu-bau. Tata s-a întors de fiecare dată. Dar.

După despărțire, Mara a avut o atitudine clară. Zburda când pleca la tata. Plângea când revenea la mama. M-am consumat zile și nopți. Ce am făcut? Cu ce am greșit? De ce nu mă iubește? Am avut și acest gând odios. Am mers înainte ca un orb din pictura lui Bruegel. Ultimul orb exprimă liniștea. Are încredere că e condus. Primul orb exprimă groaza. A căzut. M-am așteptat ca tatăl să o conducă spre mine. Nu s-a întâmplat. S-a declanșat un război rece unde am confirmat teoria lui Cannon atacă-sau-fugi. Mi-am apărat, am considerat eu, copilul.

Mara nu avea nevoie de apărare. Mara reacționa. Ea a stat întotdeauna cu mama în ușă. Și-au luat la revedere. Mama nu a plecat niciodată de lângă ea. Mama s-a întors de fiecare dată înainte să i de facă dor, înainte să simtă că lipsește. Așa că de ce să zburde când revine acasă? Mama e mereu acolo. Mama o să fie mereu acolo.

Au fost necesari ani să văd, să observ, să mă conving că nu mă amăgesc. În continuare nu e ușor. Pleacă repede de lângă mine. Tata este preferatul ei. Dar știu un lucru. Mi-a picat fisa. Mara este fata mamei ei.

Foto: Flavius Neamciuc