Cel mai nou plan făcut pentru mine: să devin antrenor pe comportamentul uman. Vag, îmi dau seama. Până ieri nu avem habar despre ce aş dori să-i învăţ pe alţii. Îmi era clară intenţia, dar nu descoperisem subiectul care să-mi facă prezentarea autentică.

Am învăţat multe în ultimii ani. Am primit lecţii peste lecţii. Pentru a sta în faţa oamenilor cunoaşterea e insuficientă. Nu are impact. Experienţa devine responsabilă de impresionabilitate. Pentru ca ochii şi urechile lor să fie pentru mine, am nevoie să vorbesc din experienţă.

În urma unui dialog cu Mara, piesa lipsă de la puzzel-ul Dunia antrenor, a fost găsită. Am toate calificările să provoc oamenii divorţaţi sau separaţi să vorbească despre relaţia cu mama sau tata, în cazul meu, relaţia cu tatăl.

Despărţită din ianuarie 2015, în viaţa noastră, mama, tata, copilul, a apărut programul de vizită. Mie mi-a fost greu şi încă îmi este să împart copilul. Pentru ea, accept şi îmi port durerea cu graţie. Ce se întâmplă când în tabloul mama, tata copilul, apare un partener nou?

Din nou, o să vorbesc despre mine. Lângă tată a apărut o parteneră. Ea consideră că are un comportament ireproşabil în fosta lui viaţă de familie. Îi permite orice întâlnire cu fiica lui, vacanţe, zile de naştere, dar nu acceptă să fim noi trei pe acelaşi loc. Îmi scria în iunie: Mara are nevoie de mamă şi de tată. Împreună pe acelaşi loc, nu.

Nu vă povestesc negrul din faţa ochilor sau sudalmele. Întreb, ce este greşit aici?

Unu: atitudinea. O atitudine profund greşită care afectează educaţia copilului. Copilul are nevoie de mama şi tata pe acelaşi loc la o îngheţată, la o zi pe plajă, la o plimbare, la o cină etc. Copilul nu-i separă pe părinţi niciodată, dar acceptă cu inteligenţă despărţirea lor. Toţi oamenii îşi doresc să fie fericiţi, copii şi adulţi deopotrivă.

Doi: intervenţia. Bunul simţ şi respectul pentru copilul iubitului cer o menţinere în margine. Mama şi Tata, cu majuscule, sunt instanţele morale ale copilului. Comportamentul intruziv în relaţia cu Mama afectează reprezentările despre familie.

Trei: percepţia. Mama e un concept, nu o femeie. Mama stă pe chipul copilului, în vorbele şi gesturile lui. Mara are nasul, părul, gura şi zâmbetul meu. Ochii, urechile, aluniţa de pe gât de la tata. Pe chipul ei părinţii nu or să se despartă niciodată. Femeia şi mama semnifică două reprezentări separate. Aici se cere o muncă colectivă. Nu vă ruşinaţi sau nu probaţi mândria în acest caz. Cereţi ajutorul copilului. Am rugat-o frumos pe Mara să mă ajute cu tata, cu partenera lui, cu bunica ei din partea tatălui care o învaţă că familia ei este în jumătatea paternă. Diminuează valoarea familiei prin izolarea mea. Familia înseamnă ajutorare, protecţie şi promisiuni respectate.
Mara, ajută-mă, vorbeşte cu ei şi arată-le ce simţi, dăruieşte-le sinceritatea ta, nu le mai spune doar ce vor să audă!

Patru: lipsa de empatie. În loc să mă compătimească ca mamă, iubita tatălui Marei mă dispreţuieşte ca femeie.

Pot să notez următoarele sugestii:

– mama şi tata reprezintă protecţie. Nu vă privaţi pruncii de un asemenea sentiment.

– iubita tatălui Marei reprezintă fericirea lui. Pentru Mara e o lecţie să-şi vadă părinţii fericiţi, chiar şi separat.

– căutaţi prietenia partenerului sau partenerei. Eu o caut pe a iubitei. E datoria mea de mamă în primul rând, iar apoi orice tărâm necunoscut devenit cunoscut scapă de sentimentul de teamă. Prezenţa mea ca persoană o să liniştească femeia din ea. Momentan nu sunt acceptată.

– viaţa personală nu stă în conveţii. Despărţirile pot să modifice calitatea umană.

Mă opresc aici. O să-mi pregătesc un curs şi o să studiez nevoile părinţilor despărţiţi pe un asemenea subiect.

Mulţumesc.