De pe vremea mersului pe câmp cu caprele am păstrat în amintire câteva furtuni și vuietul vântului. Am fost o făptură micuță în copilărie, dar plină de vitalitate.
Alergam uneori în ploaie, dansam și râdeam privind cerul. Simțeam multe, dar mai ales simțeam ceva ce nu puteam pune în cuvinte. Nu m-au speriat niciodată furtunile, le-am găsit fascinante. Mă adăposteam de ploaie după ce mă udam până la piele.
Ești leoarcă, să vezi tu dacă nu o să răcești! Am auzit-o pe mama deseori spunându-mi.
Am crescut, iar câmpul, caprele și furtunile au rămas doar o fază. Am păstrat un sentiment neschimbat, atracția irezistibilă față de furtună. Am reușit, datorită experienței și educației, să identific ce nu puteam pune în cuvinte când eram mică.
Atunci când te găsești în Natură, în locuri unde voința omului nu a transformat-o, pe dealuri, pe munți, pe câmp deschis, devii conștient de micimea persoanei. Se ivesc reprezentările. În lume totul e reprezentare, persoana e o reprezentare a omului primitiv.
Când Natura se manifestă, în special prin ploaie și vânt, începem să căutăm protecție. E instinctul. Prima dată să supraviețuim, apoi ne așezăm la taclale și filozofăm.
Îmi amintesc de o ieșire pe munte la Păltiniș. Devenisem deja mamă. După vreo trei ore de urcat spre Lacul Iezer, m-am așezat să mă odihnesc puțin. Vântul urla. În jur stânci și păduri. Am înțeles atunci. Nu l-am descoperit pe Dumnezeu, mi-a fost clară nevoia unora de a crede în Dumnezeu. În asemenea locuri, când cerul te anunță cu o nuanță de gri neprietenesc că urmează precipitații, ai nevoie de un tată care să te protejeze.
Am privit în jur și am savurat cu intensitate sentimentul de neputință. Mi-am promis că o să-mi aduc copilul pe munte. Că o să pândesc o furtună. Să ne prindă furia pe vârfuri de munți. Să-și însușească reprezentările.
E o soluție sau un leac. Leacul pentru dependența de obiecte mai ales pentru un copil răsfățat crescut prea mult pentru a avea. Tatăl Marei este mult pentru a avea, pentru a fixa un anume stil de viață. Nu acceptă că e doar o reprezentare și doar o fericire episodică.
Pe munte, orice geantă Chanel sau Louis Vuitton își pierde semnificația. Natura intimidează inteligența și anulează superficialitatea.
Moștenirea mea o să conțină și o senzație intensă de neputință. O provocare a persoanei Mara să raționeze. Să se străduiască să fie.
Să fie rațională, să fie conștientă de reprezentări, să accepte fericirea pe părți și să-i pară rău de bieții strămoși care ne-au lăsat Biblia, un manual de supraviețuire, dar să nu-i slăvească. Caracterele lor au dovedit cruzime într-o cantitate exagerată.
Mara să nu se sustragă realității ei actuale, iar știința o poate îndruma în toate alegerile ei.
Nu există nici un sfat care să fie valabil pentru toți. Sigmund Freud
