by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Povestea unei despărțiri

De 14 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_5286În ianuarie 2015 zburam în Cabo Verde și mă despărțeam de tatăl Marei. I-a plăcut lui povestea unei despărțiri. Iubitul a luat bilete la Paris, iubita a presupus că urmează o cerere în căsătorie, clișeul, dar a surprins-o cu o despărțire.

Pe firul poveștii, noi am călătorit în Cabo Verde și ne-am despărțit amical, stabilind de comun acord că ne este cel mai bine, cel puțin pentru o perioadă. Furiile s-au declanșat câteva luni mai târziu. De la despărțire, mi-am dorit într-o anumită măsură izolarea, iar în altă măsură mi-a fost impusă.

Prima reacție, mi-am redus disponibilitatea pentru prieteni. Unii au avut răbdare și înțelegere, alții au încetat pur și simplu să mă iubească. O prietenă s-a interesat în ce condiții aș putea să-i suport aniversarea. Ies în societate sau ne întâlnim separat ori deloc.

Disponibilitatea funcționează și azi pe modul econom. Ies rar, de cele mai multe ori cu un interes care vizează blogul sau Tricoul Inteligent. Uneori cedez. Am cedat ieri și am mers la sală, la Continental.

M-am întâlnit cu domnișoara prietenă în parcare, m-a întrebat din nou dacă nu doresc abonament, am refuzat. Am plătit 45 de lei pentru o oră de cycling. M-am plâns cu umor la recepție. Scump, domnișoară, scump!

M-am așezat pe bicicletă, am continuat să jelesc, cum să duc o oră întreagă după o pauză de sală de un an de zile?! Am pedalat în ritmul meu, nu am căutat să-mi demonstrez că pot sau să demonstrez cuiva că mă pot compara. Da, sunt o puturoasă. Suport cuvântul acesta doar în contextul mișcării fizice. Dacă un bărbat folosește puturoasă pentru  felul meu de a fi, o ia razna feminista.

Când un bărbat se adresează cu puturoasă semnifică o datorie sau o responsabilitate a femeii de a asigura curățenia și masa în casă?

Pur și simplu nu sunt de acord. M-am îndepărtat de la subiect. Am făcut ieri o oră de cycling. Am plătit pe o oră un preț indecent, neinspirată strategie de marketing. Prima oră ar putea fi gratis sau inclusă într-o ofertă specială, una de atracție, nu de reorientare spre alte săli din oraș. Posibil să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, am terminat Litere, nu Marketing.

Îmi dau cu părerea ca orice român sau corect spus ca orice om.

Am revenit acasă după sală și am luat loc lângă pisică și partener pe canapea. Mi-am încărcat un serial polițist englezesc și m-am pierdut în peisajele bucolice. Am adăugat un nou loc de vizitat, Tynemouth, Marea Britanie.

Azi am povestit pe blog. Mulțumesc.

Profit ca persoană/om/individ

De 12 iul., 2016 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_7847Nu aduc profit ca persoană în prezent.

Așa m-am exprimat ieri plină de patos. Am urmărit până la un punct reacțiile, am dat unele explicații, revin cu funcțiile limbajului.

O să le notez pe ale lui Karl Buhler. Lipsesc două puncte de pe u, dar nu știu să le adaug de pe tastatura mea în limba română. Nu ezitați să-i citiți numele în limba germană.

Limbajul îndeplinește trei funcții:

– expresivă,
– apelativă,
– reprezentativă.

Funcția de expresie îl exprimă pe vorbitor.
Funcția de apel e orientată spre destinatar.
Funcția de reprezentare este legată de realitatea lingvistică.

Discuția e mai largă, discursul lui Buhler cuprinde mai multe aspecte, pentru mine și pentru blog e suficient ce am menționat în rândurile de mai sus.

Caut sprijin în prima funcție. Ieri m-am exprimat pe mine. Mi-am recunoscut o durere și tristețea desprinsă din ea. Îmi place să provoc cititorul. Nu e cazul cu textul zilei trecute.

Intenționat și nu întâmplător am ales cuvântul persoană. Nu aduc profit ca persoană. Om sau individ corespund persoanei. Intenția mea a constant în a restrânge conținutul noțional.

Nu aduc profit ca om.

Nu aduc profit ca individ.

M-a interesat un sens anume, o privire dintr-o direcție a unui cadru limitat, a unor chestiuni personale.

Persoana ține de chestiunile intime bazate foarte mult pe afect.

Nu aduc profit ca om. Trimite gândul la specie.
Nu aduc profit ca individ. Trimite gândul la societate.
Nu aduc profit ca persoană. Trimite cu gândul la un eu singular. Mi-am strigat neplăcerea și am turnat-o într-un exercițiu de cunoaștere la adăpost de orice critică. Simt durere, simt tristețe, simt furie, simt bucurii. Cu psihanaliza mi-a devenit clar. Să permit, să nu mai ignor sau să mă rușinez. Sunt ale mele. Furia e a mea și nu o să-mi mai fie rușine să o manifest.

Contează cum. Am practicat cu Mara.

Mara, mama s-a înfuriat. Îmi dai voie câteva minute să merg în camera cealaltă?

Îmi fac cunoscută furia atunci când apare. E atât de expresivă și serviabilă procesului de cunoaștere. Furia stă într-un fel de a gândi, felul nostru. Celălalt gândește în felul lui. De aceea furia ne aparține, iar cauza nu e celălalt. Vinovații se reduc. Cu furia, rămânem față în fața cu noi înșine.

Aș povesti mai departe, dar aici am ajuns. Să îmi fac cunoscută furia.

Mama s-a înfuriat.
Iubita s-a înfuriat.
Dunia s-a înfuriat și ea.

O să revin dacă descopăr un proces de transformare.

Furia.

Nimeni nu mă mai vindecă

De 11 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_7387Sunt nopți de vară pe care le trec cu greu. Nimic nu-mi convine, mă agresează gândurile și orice îmi atinge pielea. Merg laolaltă, mintea și trupul.

Lovesc uneori cu piciorul în saltea din neputință. Interdicția de a țipa în noapte, muțenia impusă provoacă contracții involuntare. Mă ghemuiesc pe marginea saltelei, marginea conține o bucată de bumbac cu o temperatură mai scăzută față de căldura corpului omenesc.

Abandonez marginea. Mă așez ca Gulliver și privesc tavanul. Există în imaginar niște pitici care mă leagă și pe mine. Nu inspir frică nimănui. Mă înspăimânt singură. Două zile am citit Lucian Boia, iar azi noapte mă obseda utilitarismul lui John Stuart Mill.

Cui îi sunt utilă în prezent? M-am transformat în bun și am analizat. Am efectuat un studiu comparativ. Ce ofer familiei, tatălui Marei, partenerului, câinelui meu și prietenilor în momentul acesta al vieții? O să vă răspund sincer, cum mi-a venit.

Tuturor le-ar fi mai bine fără mine. Absența mea le-ar reorganiza viața în condițiile lor. Interesul fiecăruia în ceea ce mă privește conține o cantitate neglijabilă de profit. Nu aduc profit ca persoană în prezent. Am încetat să aduc. Circumstanțele, un prilej sau altul, o alegere, unele greșeli, educația, propria atitudine mi-au scăzut valoarea. Să nu uităm, m-am angajat într-un studiu în care eu sunt un bun.

Cu certitudine o să primesc câteva telefoane și câteva mesaje în urma publicării articolului. Familia o să se grăbească să mă contrazică, să mă liniștească, iar mama, cu un ton prevestitor, o să-mi atragă atenția că nimeni nu mă mai vindecă.

Mă amuză puțin situația. Textul acesta ar putea fi reprezentat ca o vomă. Când m-am așezat la scris, privisem în cana cu ceai și zâmbisem. Freud a trăit zece ani izolat datorită gândirii și cercetărilor efectuate. Nu suport comparația cu Freud prin lipsa unei munci inovatoare, dar subliniez asemănarea: respingerea din cauza gândirii.

Ce s-a mai întâmplat aseară? Am formulat clar și am rostit șoptit: tuturor le-ar fi mai bine fără mine. M-am smiorcăit. Mi-am șters lacrimile, și ele calde, participând la caniculă. Rostirea mi-a îngreunat genele. Am reușit să adorm și m-am trezit cu o durere de spate și tristă.

Am decis să scriu despre. I-am dat numele de studiu de caz. Am efectuat o eliberare de gândurile dezolante. Până revin, am obținut o scurtă liniște.

E liniște.

Fata la măritiș

De 8 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

536688_405124026164424_803587824_n– Vii la Dunăre?
– Cine mai merge? Nu am chef de sclifosita de soră ta.
La umbra dudului, două fete, două prietene, împărțeau o țigară și o sticlă de Cola. O creangă se îndepărtase de coroană și atingea pământul. O foloseau copiii să se dea pe ea până ieșea bunica Cristinei și îi alunga cu mătura.
Cristina sorbea din sticla de Cola și pândea poarta. Dacă or să iasă vreunul din casă afară? Totul era încremenit în curte și pe stradă. Găinile se retrăseseră și ele în locuri ferite de căldura dogoritoare.
– Mai taci, lasă râsul, ești nebună?! Iese bu la noi și nu știu pe unde o să scoatem cămașa. Nu mai fuma.
– Iese bu afară, iese bu afară! Buuu! Buuu!
– Alinaaa! Nesuferito!
Cristina șuiera printre dinți și privea cu disperare ușa casei. Alina râdea ținându-se cu mâinile de burtă. Îi picară ochii pe creanga de dud.
– Ia te uită, și noi făceam asta când eram mici.
– Ce făceam? Cristina se concentra la ușa casei. Vopseaua se scorojea. Ce trist! Griul nu a mai suportat ușa. Nu te mai suport, plec. Vorbește vopseaua? Port un dialog cu o culoare?
– Uța! Uța!
Alina prinsese între mâini creanga, o așezase între picioare și se balansa acum lovind cu piciorul în trunchi și împingându-se înapoi spre Cristina.
– Uța! Uța!
– Alina, Alina lasă creanga, ești prea grea, ce naiba?! Vrei să cazi?
Trosc! Creanga a cedat. Din fund, Alina se prăpădea de râs. Cristina a sărit lângă ea și a lovit-o în umăr. A început și ea să râdă, iar undeva în fundal, bu, care se ivise la poartă, ridicase vocea.
– Ce-i cu voi, ucigă-vă toaca să vă ucigă!
Fetele au fugit la biciclete, le așezaseră la umbra dudului și au pornit în viteză spre Dunăre lăsând-o pe bu în poartă. La Dunăre s-au așezat departe de oameni. S-au așezat pe prosop, și-au sprijinit frunțile una de alta și vorbeau în șoaptă.
– Te-ai hotărât la ce facultate mergi?
– Cristina a oftat lung și și-a sărutat pe nas prietena.
– Te gândești la Iacob? Că tu pleci și nu o să te aștepte să te întorci?
Cristina a oftat lung. Din nou a sărutat-o pe nas.
– O să te aștepte. Poate o să te aștepte sau poate o să-l uiți. Hai să facem o baie.
Alina a sărit în picioare, dar Cristina a tras-o înapoi.
– Nu! Prima dată băgăm doar picioarele. Ești conștientă că vorbim tot în șoaptă? Încă nu a trecut efectul. Vrei să ne înecăm?
– Mi-e foame. Mai sunt corcodușe în gradină la nenea Vali?

Două luni mai târziu.

Alina îndeasă hainele în bagaj când intră tatăl său. Ținea în mâini un plic alb pe care-l lasă pentru a o ajuta cu geamantanul.

– Ce am primit?
– O invitație la nuntă. Cristina se mărită.
– Cristina se mărită? Cu Iacob?! Și eu care i-am zis că o să-l uite.

Vremuri bune pentru femei

De 8 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13595824_1238864396123712_1981117711_nMereu mi-am pus întrebări. Foarte rar întrebări potrivite pentru vârsta mea cum și-ar fi dorit părinții. Nu m-am obosit să aflu răspunsuri la matematică sau la altă materie care mă punea în dificultate la școală. Mă irita că nu pricep, mă plictiseam că nu știu, abandonam orice încercare de a corecta lipsa cunoștințelor.

Am observat în jurul meu. La început familia. Priveam lung la discuțiile dintre părinți și bunici. Fără ochi iscoditori, urmăream gesturile, grimasele, îmi atrăgeau atenția unele cuvinte. Am continuat să observ și pe băncile școlii. Profesorii s-au transformat în subiecți. Îmi amintesc mâna profesoarei de română din școala generală. Cum ținea creta, cum apăsa bucata albă de calcar cu o purtare dictată de alte semnificații decât ale unei lecții de gramatică pentru clasa a VII-a. Ce o deranja? Ce nevoi avea?

Cum ziceam, mereu mi-am pus întrebări. Nu am descoperit nevoile profesoarei de română. Am terminat clasa a VIII-a și nu am mai revăzut-o. I-am păstrat niște frămânări sufletești închipuite de mintea mea.

Acasă, discuțiile separate ale părinților, mama cu femeile, tata cu bărbații, au devenit sursă notabilă de întrebări. Am identificat plângeri și critici, nu stăpâneam și nu recunoșteam ironia pe atunci. Mi-a devenit clar că mama și femeile mai mult se plâng, iar tata și bărbații criticau.

Cu voce tare am pus puține întrebări. Bărbații m-au expediat la joacă, femeile mi-au prorocit. Gura mea mare o să-mi aducă necazuri. Prinsă între atitudine pe categorii de gen, am început să muțesc. Ascultam, ascultam, ascultam! Presupuneri am făcut puține. Mă enervam până făceam o criză de la mârlănia bărbaților, îi auzeam chiar dacă se fereau prin liniște când apăream lângă ei, cum nevasta lui X, curva, a fugit cu bărbatul lui Y.

De ce e nevasta curvă că a fugit cu altul? Și cum adică a fugit?

Am crescut cu multe întrebări, fără explicații. Am identificat o furie pe femei și o învoială, un pact la bărbați. Femeia care înșală e curvă, bărbatul care înșală e din vina curvei. Numitorul comun: curva. Nici o responsabilitate pe umerii masculini, cu o referire sarcastică la Biblie, Eva a mușcat din măr.

Am crescut printre misogini și gospodine. I-am disprețuit deopotrivă și i-am iubit cum m-am priceput, învinovățindu-mă că nu sunt și eu ca toată lumea, supusă uneor obiceiuri distrugătoare de suflete.

Am revenit, după 30 de ani, la furia bărbaților pe femeile curve. Am zâmbit. Dacă m-ați fi văzut, ați fi sesizat o umflare în pene. Curva este partea masculină a femeii. De aici furia bărbaților. Cum să-și închipuie o femeie să aibă viața unui bărbat? Să schimbe parteneri pentru experiență și plăcere, să înșele fără să-și stăpânească dorințele, să se elibereze de energiile sexuale, să-și povestească aventurile la un pahar de vin, să transforme bărbatul în obiect, să-l folosească și să-l părăsească, și mai ales, să rămână femeie singură, nemăritată, să nu se lase înnobilată de numele unui bărbat?

Cum să-și imagineze o femeie așa ceva? Cum să practice narcisismul și lipsa de atașament și sacrificiu? Femeilor li se cuvine nevroza prin nesatisfacția sexuală și fidelitate.

Mă simt atât de bine în societatea actuală. Că femeia își trăiește sexualitatea din plin. Că reproducerea nu mai ține de o datorie sfântă, ci de un parteneriat. Că nevoile sexuale sunt recunoscute indiferent de sex, că masculinul și femininul ajung la parteneriate, iar misoginii rămân singuri și învață că locul femeii este fix unde anume își dorește ea să se poziționeze prin educație.

Da, mă simt bine, trăiesc vremuri bune pentru femei.

Crochiu: Bogdan Mosorescu

Strategia bate şaua să priceapă iapa

De 6 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

12715282_438714243004690_6257663597237888315_nAm declarat în multe locuri sau în faţa multor persoane că prefer oamenii în locul bolovanilor. Patrimoniul şi realizările oamenilor au trecut pe un loc secundar. Mă exprim cu secundar pentru evidenţiere, nu semnifică o succesiune.

Mă fascinează mintea omului, ce facem cu ea şi mai ales ce nu facem. Rostim Eu cu tărie şi convingere, cu aroganţă, cu modestie, cu umilinţă. Cuprindem prin verbalizare o infimă parte a fiinţei umane.

Fiinţa umană sună rococo pe un blog. Platformele de comunicare actuală funcţionează după o piramidă a nevoilor de cumpărare şi vânzare accelerate. Cumpărarea ne dă satisfacţie, dar pentru scurt timp. La fel ca sexul fără ataşament şi tandreţe. O partidă de sex ne eliberează de energia acumulată, dar după un timp devenim din nou curioşi şi căutăm un nou prilej de a obţine satisfacţie.

Cu blogul, pentru cei cu un scop fixat, ne transformăm într-un bun. Permitem să fim folosiţi ca mijloace şi ne prezentăm ca un bun pentru o afacere sau alta.

Aşa merg lucrurile, concluzionează personajele lui Vonnegut.

Transformarea în bun pentru folosul altui individ nu intră în conflict cu instanţa mea morală. Am priceput cum funcţionează supravieţuirea şi ierarhia. În plus, statutul de creator de conţinut pe un blog înlocuieşte statutul de angajat într-o instituţie sau companie. Accept să fiu un bun pentru altul cu scopul de a păstra iluzia că muncesc pentru mine însămi.

Dar munca pentru sine sau pentru celălalt presupune comunicare şi schimb de servicii. M-am aplecat mult asupra studiilor de comunicare şi limbaj. Îmi sprijin nervii din orice direcţie. Mărlănia şi neseriozitatea oamenilor mă sufocă. Îmi vomit neplăcerile cauzate de ţinuta neserioasă. Eu sunt vânzător şi produs pus în vânzare. Ar trebui să tac. Să ţin în mine atunci când cineva mi-a solicitat serviciile, dar nu-şi respectă cuvântul.

Mi-am reproşat nestăpânirea sau lipsa de diplomaţie. M-am concentrat pe limbaj, am eliminat mesajele care conţineau negaţii şi judecăţi. Am argumentat alegerile proprii cu pentru că. Percepţia celorlalţi a rămas neschimbată.

Am revenit asupra reproşului. Consider că procedez suficient de corect. Am urât în copilărie strategiile bate şaua să priceapă iapa şi a face pe prostul.

Interesele mele or să rămână neatinse. Lumea asta mare pe care mi-o doresc ordonată în călătorii pline de aventuri aşa cum am citit eu la Jules Verne o să rămână lumea mare.

O să continui să-mi exprim gândurile şi sentimentele, iar dacă un solicintant îmi pretinde servicii, eu mă transform în bun, iar cuvântul nu e respectat, o să verbalizez şi o să adaug pentru că.

Spun ce gândesc şi ce simt pentru că prefer să gândesc şi să simt. Pentru că experienţele altora nu devin experienţele mele cum dacă dorm pe aceeaşi pernă cu Mara nu avem acelaşi vis.

Aş visa să plec cu ea în Galapagos, iar ea ar visa ţestoasele lui Darwin.

Dar nu e posibil PENTRU CĂ.

Zice Dunia

De 5 iul., 2016 0 Zice Dunia , , , , 0

13516325_1235733589770126_4285904823795198370_n– Mami, dar ce facem azi? Mami, dar ne întâlnim cu o prietenă?

Mara se află în vacanță. Nu avem program și nici o activitate pregătită. Intenționez să o las să se plictisească. În copilăria timpurie plictisul îndeamnă copiii spre încercări felurite. Excepție fac părinții de adolescenți.

Eu sunt mamă de copil de șase ani. La șase ani întâmpin cu zâmbet ștrengăresc lipsa de ocupație a omulețului. Să-și pună singură întrebări și determinări.

Voiam să vă spun. Plictisul incită la creație.

Copiii privilegiați

De 4 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

251883_465903696753123_205743060_nSunt a doua născută în familia mea. Fiecare copil are un statut anume. Primul născut reglementează și direcția în viață.

Familiile cu doi copii se confruntă cu gelozia dintre frați. Știu că unii mă aprobă, cum alții or să se grăbească să mă contrazică. De ce se grăbesc? Poate o să descoperim împreună răspunsul.

Încep cu un exemplu personal. Eu am fost geloasă pe sora mea. Nu pentru că îi purtam hainele care îi rămâneau mici, aspectul acesta mă umplea de mândrie, dar comparațiile dintre noi mă necăjeau și mă înfuriau nespus. Ea a fost copilul cuminte, eu un drăcușor de fata. M-a salvat chipul frumos, zâmbetul larg și veselia. Purtam bucuria și o răspândeam cu naturalețe.

La școala elementară am nimerit cu fetele învățătoarei în clasă. O altă situație penibilă. Am continuat până la liceu într-un mediu al copiilor privilegiați. La liceu am simțit că am scăpat de atitudinea servilă a profesorilor pentru un elev sau altul.

În toții anii, până la liceu, nu m-a ascultat nimeni. Aș fi cerut explicații pentru ceea ce simțeam dacă nu mi s-ar fi băgat în cap că frații trebuie să se iubească. Trebuie. Ați numărat vreodată cât trebuie utilizăm în vocabular într-o singură zi? De prea multe ori. Încercați să vă observați.

Dacă a trebuit să-mi iubesc sora, îmi era rușine când simțeam că i-aș sparge capul. O explicație la vremea ei, uneori persoanele din familia noastră ne supără și ne enervează, dar dialogul ne-ar dezvălui motivele și intențiile, m-ar fi eliberat de neplăcerea adunată de sentimentele negative, dar firești într-o familie.

M-a salvat atașamentul dintre mine și sora mea. Ne-am iubit. La școală, eliberarea a venit din prietenia cu privilegiații. Am dezvoltat atașament și tandrețe cu copiii preferați și am putut să suport lipsa de dreptate a profesorilor. Inechitatea adulților înceta de la afecțiunea dintre noi, copiii.

Să crești într-un asemenea mediu, suferi și provoci suferință. Nevoia de a fi plăcut, acceptat, integrat îți dictează o direcție sau alta. Dinamica nu lasă timp meditației, iar neplăcerile le ignorăm și le acumulăm până devin un fel de a fi.

Recent am parcurs un eseu de-a lui Freud despre teoria hoardei. Expresia mi s-a luat o cărămidă de pe suflet am trăit-o printr-un oftat lung. Ceva greu s-a desprins din piept. Neplăcerile și durerile copilăriei și adolescenței.

Dacă nu putem să fim privilegiați cu toții, atunci să avem drepturi egale. Ați observat un copil? Dacă el nu are voie să facă una sau alta, ceilați de ce au voie? Se potolește după instalarea egalității pentru toți.

În copilărie suferim monstruos în situații create de adulți prin preferința exprimată și afișată doar pentru un copil într-un grup de copii. Aș avea pretenții de la adulți, dar am realizat că cei incapabili de un comportament echidistant au fost ei înșiși privilegiați. Pur și simplu nu le pasă. Ăsta e al meu, de ce să mă intereseze ce simte celălalt?!

Să amintesc de lumea aceea mai bună invocată de noi toți? Nu amintesc. În fond nimeni nu poate să ne scutească de suferință. Suferința provoacă drame, dramele nasc eroi, eroii devin modele, modelele provoacă visarea.

Viața o fi lipsită de sens, dar în comportamentul oamenilor orice gest conține semnificații.

Cine e curios, se caută!