Azi, dupa luni de zile, reusii sa sfarsesc Omul fara insusiri. O zi in plus si m-ar fi sfarsit el pe mine. Am traversat pe parcursul lecturii felurite senzatii, inclusiv de voma. Uneori ma pierdeam prin pagini si apoi imi reluam activitatea trista.
In momente de luciditate mi-am marturisit ca Musil nici nu ar fi putut sa incropeasca altfel romanul, fara exagerare, dupa cele 868 de pagini ale primului volum consider ca fiecare cuvant a fost indispensabil.
Inceputul, naucitor de plictisitor, atrage cititorul intr-o atmosfera de lancezeala, din care nu decurge nimic. Imediat insa, o revigorare se produce prin gasirea in text a formulei omul fara insusiri. Autorul ne plimba putin mintile prin locuinta acestuia si abia apoi ni-l ofera cu numele lui de botez, Ulrich.
Cum intotdeauna lecturile mele se completeaza intre ele, uneori cartile imi intregesc si faptele prezente, Maladiile lui Noica mi-au permis sa inteleg individualul lui Ulrich inainte ca Musil sa-l matraseasca in generalul Austriei.
Ma uit acum peste notile mele si imi imaginez o fluieratura admirativa. Musil a creat perfect, la alegerea numelor, de exemplu, cand nu l-au mai ajutat semnificatiile istorice si culturale, ca in cazul personajelor Bonadea si Diotima, a inventat. Asa s-a ivit Kakania, care vrea sa insemne chezaro-craiesc.
Ulrich, personajul nostru principal, un matematician scos la iveala de prezent este pus de condeiul scriitorului sa traiasca si sa cunoasca oameni care redau perfect starea bezmetica anterioara primului razboi mondial. Maiestria scriitoriceasca pune in prim plan Austria prin individualitati. Elita Vienei din anul 1913 cauta o idee mareata prin care spiritul european sa-si poata gasi in Austria adevarata sa patrie.
Preocuparile exceptionale prezinta insa fisuri din cauza de suflet. Exceptionalul porneste spre infaptuire din colosuri sufletesti. Activitatile spirituale si patriotice sunt traversate de idile, adultere, caractere ordinare. Ideile marete sunt sfartecate de suferintele sufletului.
In aceste conflicte, autorul strecoara si un interes morbid al epocii, sexualitatea. Freud a dezlegat in ani ce a incercat omenirea sa ferece in secole.
Clarisse, o duduie personaj, isi are amintirile zguduite de o intamplare romantiosa cu tatal ei, iar un alt personaj, Christian Moosbrugger, tamplar de meserie, ucide femei din neintelegerea seductiei.
Musil a impletit in romanul sau arta, cu politica, cu religia, cu psihologia, cu istoria, si ca orice lucru facut de mana, romanul cere nu numai atingere intelectuala, ci si sufleteasca. Rabdare, imperios iti cere rabdare.
Am avut, si dupa luni, simt ca Musil imi toarce in minte.

Am scapat de vorbitul din auzite si am inceput sa-mi recapat privirea, cecitatea ignorantei se afla int-un stadiu de recuperare. Azi privesc mai mult ca ieri, si ieri am privit totusi bine, caci in puzderia si in larma din mall, am zarit intr-un pas pripit cartea lui Gregoire de Kalbermatten, Duhul adevarului.
Prezentul imi arhiveaza fiinta si cu teorii de viata. Cu aceasta forma superioara de cunoastere ma salvez de conflicte, caci printr-o generalizare a experientei mele mi-am impus urmatoarea regula: nu judec pe nimeni dupa sufletul meu, avem intr-adevar acelasi croitor, dar masurile clar difera. Astfel nu sunt dezamagita.
In aparenta armonie a exteriorului, depun mult efort cu flusturatica mea minte. Ma supun unor experimente pe care in trecut le-as fi refuzat categoric si raspund, cateodata, obrazniciei cu obraznicie.
Ieri, la mall, am experimentat. Intentia a fost doar sa-mi achizitionez cartea, Duhul adevarului, dar invitatia doamnelor de la stand mi-a alungat intentia si m-a poftit la fapta.
Un experiment de 7 minute, am citit cartea, sa-mi permit si experimentul. Am acceptat zambind si confuza, sceptica, dar si curioasa de permisiviatatea mea sufleteasca de a fi luata in ras.
Sahaja yoga in mall, prea mult pentru atitudinea mea rezervata, dar un bun exercitiu pentru teoria mea legata de puterea unui om de a se face de ras.
Multi cunoscuti ai mei m-ar fi persiflat pentru naivitatea mea, pentru dispozitia mea de a sta pe un scaun timp de 7 minute cu ochii inchisi si repetand in gand niste rugaciuni. Si toate astea in mall.
Am acceptat din curiozitate, dar mai ales pentru incalcarea propriilor mele sentimente, eu imi fac si mie in ciuda, nu numai altora.
La final, experimentul cerea sa stai cu o mana deasupra capului si apoi sa schimbi. Am stat si am simtit o briza. Am intrebat si m-am uitat dupa aerul conditionat, dar am fost asigurata ca este vorba de un botez si nu de o instalatie. Inca nu cred, dar tentatia e mare, iar eu caut foarte mult echilibrul, iar sahaja yoga ofera detasare, diplomatie, pace interioara, beatitudine.
Da, accept eticheta de naiva, caci o sa merg la cursuri, o sa-mi doresc sa cred.

Debut banal: banii te schimba. Truismul acesta imi da tarcoale mintii de cateva zile, de 365 de zile plus 365 de zile. Vrea sa se materializeze prin realul blogului. Topaie livresc sa devina subiect.
Azi adun literele intru schimbarea mea datorata banilor.
S-a intamplat, inainte de adunarea celor 365 de zile, sa se indragosteasca de mine un nabab, si cum nu s-a mai povestit, m-am indragostit si eu de el. Astfel, am patruns in lumea luxoasa. M-am bucurat, am savurat, am observat. In una din zilele primului 365, mi-am formulat un gand usor dispretuitor despre aceasta lume.
Savuram in continuare, observam, dar lipsea bucuria.
Situatia familiei mele, lipsita de fastuos, mi-a asigurat intotdeauna necesarul, intr-adevar, mofturile imi erau prea putin luate in seama. Acum sunt napadita de mofturi, iar mofturile mele se traduc in genti Louis Vuitton, pantofi Prada sau Miu Miu si ceasuri Jaeger le Coultre. Imi plac nespus, dar marturisesc ca valoarea lor nu-si gaseste justa apreciere in persoana mea.
Inainte de atentiile nababului, cand imi luam o rochie sau o pereche de cizme, le probam prin casa de foarte multe ori pana sa le port propriu zis.
Banii mi-au rapit exaltarea, singura nota valabila de la bucurie este multumirea. Sunt multumita de tot ce imi ofera banii, cartile cumparate, calatoriile, inelele si brosele, dar mi-au suspendat satisfactia sufleteasca. Mi-au oferit in schimb o atitudine si o privire de om destins, mi-au incetinit graba gesturilor, am descoperit rafinamentul si am invatat mult despre caractere.
Cand ajungi, fara sudoare sau si cu sudoare, sa nu mai simti grija mizerabila a banilor, trebuie imbratisata alternativa. Cu bani ai parte de toate mofturile, fara bani ai exaltarea unui moft.
Am adunat multe suparari cauzate de bani, dar paletei de oferte a banilor ii zic: imi pare rau, multumesc.

De putina vreme, Mara mea asculta si intelege povestile pe care i le citesc, precedent numitei si stabilitei vremi, Mara se uita doar la poze. Uneori, cand citesc, ma opresc si ma uit la ea pentru a-i da ocazia sa continue. Asa ne jucam si invatam.
La Alba ca zapada, eu pun intrebarea: Cine e cea mai frumoasa din tara?
Si Mara raspunde, intotdeauna: mama.
Pe langa intrebarea pe care mi-am ridicat-o de unde i-a venit, recunosc ca daca as fi avut o coada de paun, as fi infoiat-o exagerat de tare.
Intr-o seara insa, ocupata sa adun dezastrul din casa obtinut fara truda in timpul zilei, l-am rugat pe al ei tata sa-i citeasca o poveste. Mara alege, prin moft, cam tot timpul, Pada(Alba ca zapada), Neasa(Cenusareasa), Is(Alice in tara minunilor) sau Bestia(Frumoasa si bestia).
In acea seara a ales Pada, iar la intrebarea cine e cea mai frumoasa, Mara a raspuns zambind larg si vesela ca tata.

Astfel am inteles, Mara imparte frumusetea cui se incumeta sa-i citeasca.

Nu-mi plac femeile care traiesc numai pentru barbat, iar Noica ma ajuta…

Este o maladie tipica pentru jumatate din umanitate, pentru femei, care urmaresc sa fixeze generalul speciei intr-un individual: intr-o iubire, un copil, un camin.
Asta ar fi todetita, boala a spiritului pricinuita de carenta individualului.

Intr-o zi oarecare din anii anteriori am hotarat sa muncesc asiduu la caracterul meu, toate insusirile care se manifesta in comportament, idei si actiuni au suportat serioase investigatii.
Omul se poate schimba prin control. Ce nu pot azi controla la mine, caci lamentabilul esecului ma descrie adesea, tine de zodie.
Am decis, incontrolabilul ii apartine sortii, controlul este doar al meu, un rezultat trudit prin solilocvii naucitoare. Restul, adica nervii si tipetele, tin de flexibilitatea zodiei, aerul, elementul definitoriu al Gemenilor, imi afaneaza compactul deciziilor, imi faramiteaza vointa de putere.
Nu-mi pot dori propria marire cu cel mai mare efort intelectual, caci intensitatea deziteratului se usureaza ca aerul. Ma plictiseste chiar si propria poveste, de aici poate rezulta abilitatea cu care ma bag si rezolv dilemele altora. Sunt un Solomon actual in zodia Gemenilor.
In ianuarie anul trecut, Diana Bobar mi-a cerut sa-i scriu pentru site-ul propriu cateva cuvinte despre ea, despre cum a inceput sa puna pe picioare o afacere. Am acceptat magulita in fata ei, tematoate in fata mea. M-am perpelit, asa cum intotdeauna fac cand am de lucru cu termen, iar la data stabilita, am mers la atelierul ei sa-i citesc ciorna. M-am asezat sa citesc, dar nu inainte sa ma pierd in explicatii si sa cer unele.
Nu as fi reusit sa citesc o propozitie daca nu m-as fi asigurat ca rugamintea ei mi-a revenit de la aprecierea cuvantului si nu de pe urma relatiei noastre de prieteniei.
Nesiguranta asta de ultim moment si infatuarea precedenta ultimei secunde ma vlaguiesc. Oricat caut si muncesc in mine, nu gasesc nici o cauza a acestei insusiri, iar epuizarea m-a impins sa dau vina pe zodie.
Geaman, sunt loial, dar asta nu ma impiedica sa te sfartec, sunt mandru, dar am crescut din umilinte, sunt iubitor, dar urasc cu patima, sunt puternic, dar exagerez in sensibilitati, sunt splendid fara finalizare. Geaman.

Azi sunt mama, fiica, iubita, prietena, filolog, blogger, putin obosita, usor entuziasmata, olteanca, romanca, europeanca, toate ma descriu, nici una nu ma cuprinde.
Un singur fapt ma stapaneste plenar, faptul ca sunt om, iar azi, dupa hazard, razboaie, rezolutii si interese, ma sarbatoresc ca roman.
La multi ani, romanilor, pentru ca s-a intamplat sa fiti, pentru ca ati ales sa traiti in granitele acestei tari!

Am pasit altfel anul acesta in complexul Romexpo, cu un pas decis si intim, dar si deformat de la leucoplastul din cizma. Am privit harmalaia din inima targului Gaudeamus, dar timpul, cu orele actiunilor mele, l-am petrecut la standurile editurilor mici.
Am descoperit standul editurii Univers atrasa de un nume, Friedrich Durrenmatt. Iar cand ochiul a permis si examinarea, am stiut ca acolo am sa poposesc. Mi-am scos si lista de carti, vechea mea lista din facultate, ca sa mai intreb de titluri.
Cu totul remarcabil, la standul editurii Univers nu am descoperit numai autori dragi mie, ci si un om al cartii. O doamna, trecuta de cincizeci de ani, cu un par alb si o voce suava, m-a fermecat. Ma atrag oamenii cu o asemenea voce, raspandea in jurul ei atata gratie, incat as fi putut cumpara carti si daca nu as fi avut nevoie de ele. Dumneaei s-a oferit sa-mi povesteasca si sa-mi recomande, eu i-am zambit si i-am acceptat verbal sa merg pe recomandate. Am ascultat-o vrajita si imi simteam viscerele intr-o perfecta ordine.
Datorita doamnei Ioana, pe langa nume, mi-a lasat si numarul de telefon, am si sporovait, despre fata mea, despre alegerea mea dupa terminarea concediului de maternitate, i-am mai dat o sansa lui Faulkner si mi-am achizitionat Pe patul de moarte.
Am parasit standul cu o plasa plina cu Durrenmatt, Ian McEwan, Faulkner, Paul Auster, Sebastian Barry, Fukazawa si Jostein Gaarder, o poveste pentru blog si o stare de bine pentru mine.
Pentru orice nevoie literara, doamna Ioana si-a oferit ajutorul.
Fiecare noiembrie la targul de carte a devenit o adevarata experienta, caci brumarul, cu cateva zile festive printre carti imi reintareste credinta in suflet si-n frumos, in om si in arta.
In afara cartilor, noiembrie imi mai ofera prilejul sa petrec timp pretios cu prietenele mele, iar ideea mea despre o viata perfecta include obligatoriu un timp al fetelor.

Stau acum si ma intreb ce ma irita mai tare, cuvintele sau starea intraductibila? Verbul a marca iti poarta gandurile la o saracie mizerabila de sensuri, mi-e aproape imposibil sa ma exprim cu el, dar imi recunosc ca mi-e tot imposibil sa ma lipsesc de el.
Exista in scurta, dar suficienta mea viata oameni care m-au marcat. Bineinteles ca in prezentul acela deja trecut azi mi-am ingustat putin ochii, grimasa care, daca as avea si instructiuni, v-ar spune ca asta vrea sa insemne omul asta ne transmite ceva, dar nu stiu sigur ce anume.
Prin clasa a VI-a, profesorul de logica s-a straduit sa ne faca sa intelegem ca vorbele si glumele in interactiunile noastre de copii ne pot afecta pe fiecare in mod diferit. S-a ajutat de un exemplu, bai grasule, tu de ce razi?
Profesorul a subliniat efectul distrugator pentru viata unui copil, dar noi am refuzat negativul si am imbratisat gluma. Din viata mea de familie, pun si eu la bataie procedeul tatalui in educatia noastra. El a incercat sa ne ambitioneze prin lezarea demnitatii noastre. Am crescut fara laude, de nici un fel, la nici o intensitate. Pe mine nu a functionat, nu am vrut deloc sa-i demonstrez contariul, desi acum stiu ca asta e miza acelora care actioneaza asa. Felul meu de a fi a ucis in mine orice spirit competitiv.
Metoda asta da rezultate la unii, la altii matraseste increderea lor in sine.
Iar azi, dupa intamplari familiare, dupa replici spontane, dupa un cuvant declansator, mintea a scos la iveala episodul din clasa a VI-a, iar trairile de pana azi aduna aici note despre un nou punct de vedere al meu. Sustin tare, fara acel sus din expresie, ca multe din conceptiile despre viata ale oamenilor s-au formulat din scapari de constiinta. Si automat si instinctiv, depozitam in psihic multe intamplari aparent fara consecinte. Uneori, in pripite secunde recunosc in vorbele si in gesturile mele diferiti oameni cu care m-am intersectat. Alteori ma intreb cat eu autentic zace in mine. Cat sunt eu, cat sunt voi? Cat am dat, cat am primit?
Dar multumesc, din edificarea mea identific caractere competente.
Am fost crescuta frumos, iar la randul meu m-am crescut frumos.