Ce se poartă sau ce se potrivește. Georgiana Medrea știe

Știați că există un site, presupun că e site, de unde îți poți alege despre ce să scrii în funcție de interesul oamenilor? Google sortează și îți indică cele mai căutate cuvinte. Am fost curioasă și am intrat într-o zi, dar nu s-a potrivit.

Ce aveam eu prin cap nu a interferat cu interesul general. Mi-am zis: ce rost are să mă supun pentru trafic? Blogul răspunde în primul rând nevoilor mele, iar eu îl folosesc ca înlocuitor pentru un excelent psiholog. Până găsesc unul care să mă ajute, cu Sorin plecat prin alte lumi sau doar mâncat de viermi, blogul poate fi reprezentat ca o canapea. Am în minte canapeaua magnet de pe frigider, faimoasa canapea a lui Freud. Mă așez și defulez.

În ciuda celor spuse, azi s-ar putea să fiu pe placul unei majorități. O să urmeze un articol despre stilul personal. Duminică am participat la un atelier susținut de Georgiana Medrea. Îmi place să mă îmbrac frumos, consider că tuturor ne place. Țin cont și de o parte, o categorie de oameni care a ridicat neglijența vestimentară la un rang superior. Neglijența semnifică un interes deosebit pentru adevăratele valori umane. Eleganța nu e considerată o valoare, ci un capriciu inutil și inconfortabil.

Nu împărtășesc părerea. Îmi îngrijesc mintea și corpul cu deosebită atenție, cu accent pe minte. Dau prioritate creierului, dar corpul vine ca o expresie a gândirii.

I-am scris un mesaj Georgianei și i-am spus că mi-aș dori să particip la atelierul ei pentru a scrie pe blog despre. Acum câțiva ani am lecturat Manualul de stil al Danei Budeanu și am rămas cu un gust amar și un mail trimis către Mihaela Rădulescu care nu a primit răspuns. La ce vă gândiți când cineva folosește cuvântul manual? Că o să descoperiți între acele pagini un sistem de îndrumări practice despre cum să faci ceva, în cazul nostru să te îmbraci.

Nu e cazul manualului scos de Dana Budeanu. Dana Budeanu a publicat o carte pentru femeile faimoase ale României și a frustrat femeile obișnuite cu un sfat. Nu vă cumpărați genți ieftine, mai bine achiziționați un Hermes. De la înălțimea blogului meu îi transmit că ar trebui să-i fie rușine.

La atelierul Georgianei o să aveți parte de acel CUM. Cum să vă îmbrăcați. Vă ajută să vă descoperiți forma corpului, vă sprijină să atrageți atenția asupra părților frumoase, vă repetă că detaliile fac diferența. Da, există oameni urâți și oameni frumoși, iar haina nu-ți modifică lungimea nasului sau forma fundului. La fel ca în cazul bunătății și răutății, nu ne naștem buni sau răi, devenim ceea ce hrănim, frumusețea și urâțenia pot fi manipulate în favoarea noastră.

Manipularea a dus la apariția eleganței. Frumusețea trece. Rămâne amintirea ei după 50 de ani. Eleganța e veșnică. De exemplu: un ciorap cu adeziv și dantelă semnifică o acumulare de eleganță, erotism și mister pentru fiecare picior. Îmi răsfăț destul de des picioarele cu asemenea ciorapi. Mă fac fericită și obraznică.

Hainele au fost făcute pentru noi. Cu descoperirea unui stil, hainele încep să lucreze în favoarea noastră. Pentru asta e nevoie să țineți cont de trupul dumneavoastră. Eu recomand să începți cu ședințe scurte în fața oglinzii în costumul Evei. Fără nici o rușine. O ședință scurtă, creșteți timpul până ajungeți să vă îndrăgostiți. Relația cu corpul o să se observe în atitudine. Sentimentul de căprioară hăituită o să se amelioreze până la dispariție.

Apoi urmează un atelier cu Georgiana. Acțiunea reprezintă o investiție fără riscul de a pierde. Într-adevăr puteți pierde hainele nepotrivite. O să observați câștigul când o să vă analizați în oglindă. Mă refer aici la persoanele care nu au ridicat neglijența la nivel de valoare umană. Mă refer la toate persoanele care își doresc o stare de bine, o cunoaștere de sine, poate chiar o viață sexuală revigorată.

Eu mi le doresc pe toate, cu accent pe pasiune când vine vorba de budoar.

Am ajuns la finalul articoului. Înainte de punct vă mai las ceva la care să meditați. Stilul nu presupune trendul, iar un asemenea atelier nu vă trimite după ce se poartă, ci după ce vi se potrivește.

Vi se potrivește inteligența, prima dată, apoi ceea ce așezați pe corp. Georgiana știe foarte bine.

Eu te-am făcut, eu te omor

Joi am ajuns la teatru. Spectacolul, Copii răi, e o coproducție între Teatrul Național Timișoara cu Centre Dramatique National Nancy, Lorraine, La Manufacture.

Subiectul ne pune față în față cu violența din școli. Oricât ne facem că nu vedem sau că nu auzim, agresivitatea este la ea acasă printre copii. Comportamentul lor nu reprezintă neapărat o problemă. Copiii deprind. Le dă instinctul ghes să ridice pumnul, dar obișnuința îi face să se răzgândească.

Obișnuim la nervi să formulăm clar ceea ce ne-a deranjat. Maria, e urât să mă jignești și mă doare.

Obișnuim la nervi să înțelegem nevoia celuilalt. Te-am supărat cu ceva?

Obișnuim la nervi să ne anunțăm furia. Sunt atât de nervoasă.

Dacă nu obișnuim să procedăm ca în enunțurile de mai sus și reacționăm, ajungem la povestea din spectacolul Copii răi. Profesoara și-a pierdut stăpânirea de sine și i-a legat mâinile unei fetițe la spate cu elastice. La pauză, elevii au copiat comportamentul doamnei. Dacă doamna a făcut, suntem și noi îndreptățiți. Imitarea aparține vârstei tinere, fără cunoaștere de sine și experiență.

Profesorul semnifică un model. Când un copil merge în prima zi de școală din viața lui, începe transferul, de la părinți la profesor. Vârsta aduce dezamăgiri. Tata nu este cel mai puternic, mama nu știe chiar tot, Moș Crăciun nu există, pe sora mea nu a adus-o barza, la clasa de lângă o colegă are tricoul umflat în față. Ce se întâmplă cu trupul nostru, ce se întâmplă cu părinții noștri care râd de noi când suntem serioși și devin gravi când noi glumim?

Copilul este o altă persoană. Mic la trup, mic la vârstă, lipsit de experiență, dar o individualitate separată de părinte. Părinții nu au drepturi asupra copilului, ci datorie și responsabilitate.

Eu te-am făcut, eu te omor. Monstruoasă, detestabilă vorbă. Unii copii nu se supun părinților. Ce copil cuminte!, nu or să audă niciodată. Părinții rămân fără un motiv de laudă, iar asta îi înfurie.

O piesă tristă, dar plină de semnale de alarmă. Neascultarea te face un copil rău? Nesupunerea te transformă într-un neadaptat? Întrebări pertinente pentru părinți și viitori părinți.

Eu răspund cu nu. Nu, neascultarea nu te face un copil rău. I-ai explicat copilului tău de ce îi interzici un lucru sau altul? Te-ai întrebat pe tine dacă îți permiți interdicția sau ce consecințe are asupra psihicului uman de cele mai multe ori ușor impresionabil?

Încercați să vă gândiți la. Luați întrebările ca o temă de casă. Nu vă uitați pe facebook sau la un serial, nu vă așezați pe canapea cu o bere în mână, nu aprindeți televizorul, nu faceți ce vă place, ci răspundeți la întrebarile de mai sus.

Cum vă simțiți?

Fiecare nou născut reprezintă o nouă șansă pentru rasa umană. Atenție la educație, atenție la exemple, atenție la obișnuințe.

Nu există copii răi, dar pretutindeni în jur ne lovim de educație rea.

Atenție!

În sfârșit sunt un copil fericit

14918747_1346008348742649_327844323155084116_oAm primit indirect o invitație. Are Criastian Manafu pe blog un text despre Puterea blogului. Imediat mi-a atras atenția. Cel mai mult mi-a atras atenția pauza de după virgulă. Da, mă impresionează redactarea, mai ales pe platformele astea. Unii nu consideră necesară o așezare în pagină corectă că doar ne înțelegem. Divaghez.

Invitația de care am amintit are un public țintă: posesori de blog care investesc timp, energie și resurse în jurnalele lor online. Cum au evoluat de când s-au lansat în blogging.

A picat la momentul potrivit pentru mine. La anul împlinesc și eu 10 ani de blogging și m-am gândit adesea la cum ar fi fost viața mea dacă în 2007 nu descopeream acestă formă de exprimare. Știți care e prima întrebare pe care mi-o adresez? Aș mai fi scris? Dunia, ai mai fi scris?

În primul rând Dunia nu ar fi existat. Ar fi rămas între filele romanului lui Dostoievski, o altă figură tragică a literaturii ruse. În al doilea rând, privind în urmă, poate nu aș mai fi scris niciodată. Am abandonat în facultate de frică și rușine. Am crescut cu lecturi din Balzac, Hugo, Dumas, Romain Rolland, Dostoievski, Tolstoi. Cum să mă apropii eu cu scrisul de autoritățile de mai sus?

În 2007, un foarte drag prieten care îmi cunoștea boala scrisului, mi-a zis: Paulina dragă, ți-am făcut un cont pe wordpress. Ți-am adăugat și niște bloggeri ca să-i citești, să vezi despre ce e vorba. Trecem peste ochii mei bulbucați de holbare, dar nu aveam habar despre ce vorbea. WordPress? Bloggeri?

Astfel am ajuns să mâzgălesc. Primii ani am mâzgălit, deși la orice text se observă încercarea de a scrie frumos, de a impresiona, de a mă ridica acolo unde au fost alții. Încet, încet, prin exercițiul de scris, am început să fiu curioasă exclusiv de mine, de mintea mea, de putințele mele. Am câștigat un concurs la Iași în urma căruia am publicat o carte.

Prima realizare concretă a blogului, am publicat.

Separat, vă mărturisesc că nu-mi place să vorbesc despre ceea ce am publicat.

De aici s-au întâmplat multe. Oamenii și-au schimbat atitudinea în prezența mea. Unii au îndrăznit chiar să-mi spună pe față. Eu am realizat însă că am mari probleme cu stima de sine. De fapt nu o aveam deloc. M-am îndreptat spre literatura de specialitate și l-am descoperit pe Freud. Cu Freud am devenit capabilă să privesc în mine. Să privesc în mine nu e o expresie patetică folosită cu scopul de a atrage atenția. Chiar am înfăptuit ce am notat mai sus.

Lent, cu pași mărunți, imperceptibili, am mutat tot în mine. Am cunoscut diverse persoane datorită blogului. Îl amintesc aici pe Dan care mi-a atras atenția asupra acuzativului. Nu-l foloseam. M-am corectat. Am luat la puricat blogul și, cred eu, am corectat fiecare text în parte.

Într-o zi am primit o invitație de la Romina Faur pentru campania ei #sieusustinverdepentrubiciclete. E un punct de referință aici. Când a intrat Romina în viața mea se traduce cu artistul și-a găsit punctul de sprijin. M-a ajutat mult la atitudine. Datorită ei pot să-mi recunosc meseria: blogger-scriitor. Blogul este locul meu de muncă. Da, scriu acum de pe canapea într-un tricou alb de bumbac și Ugg-uri în picioare, dar ăsta e locul meu de muncă oricât mi l-au anulat diverse persoane de-a lungul anilor.

A doua realizare concretă a blogului, am publicat a doua carte. Înainte de această a doua carte, în colaborare cu Lucian Popovici am scos o carte cu text și imagini, Quad între albastru și roz. Acțiunea noastră a făcut parte dintr-un proiect mai mare al Liei Pfeiffer.

Dintr-o dată timpul a accelerat, dar vă asigur că totul este o senzație când privesc în urmă. În realitate, am avut și am parte de o desfășurare lentă.

Am inițiat o campanie, #poartaocarte. Cred în puterea lecturii. Ne poate face conștienți de propria micime. Cresc șansele de a deveni lucizi.

Și am ajuns să creez Tricoul Inteligent. Tricoul, bumbac imprimat cu literatură prețioasă, a venit să mă sprijine financiar. Consider că nu am dedicat timp și energie blogului, socotesc că am devenit blogul.

Eu sunt blogul. Aș fi fost cu totul o altă persoană fără el și îndrăznesc să afirm că una mult mai săraca intelectual. Am crescut enorm cu el. În prezent e cu putință să-mi fie drag de mine și nu rușine. Vă jur că este cea mai mare realizare a mea. Probabil și a multor altor copii crescuți în familii oltenești unde se face educație prin critică și umilință.

Freud mi-a arătat că niciodată nu e târziu să ai o copilărie fericită. În sfârșit sunt un copil fericit.

Pentru dumneavostră, povestea mea, Dunia Paula, blogger-scriitor cu dorința de a câștiga în viitor premiul Nobel.

Notă:

«Încă de la lansare, sub sloganul ”Pentru cei puternici”, Stalinskaya Vodka este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter. Anul acesta, Stalinskaya a împlinit 20 de ani.»

Sărbătoarea primăverii, scandal, aventură, Igor și Chanel

tumblr_nwubyhtz8k1urilnho7_1280Dragi cititori, o să încerc un experiment. Pot sau nu pot să vă determin să citiți un articol despre un spectacol muzical?

Propun următorul scenariu. Iau patru cuvinte: dulce, amar, acru, sărat. Nu fac nici o presupunere despre pregătirea dumneavoastră muzicală. Las deoparte numele compozitorului, regizorului-coregraf, actorilor.

Ne imaginăm o sală de spectacol. Scaune. Ne așezăm și așteptăm. La un moment dat un sunet ușor perceptibil ne atrage atenția. E nevoie să ciulim urechea. Pe scenă se află un cort. Forma lui ne trimite gândurile spre indieni. Cele patru cuvinte, dulce, amar, acru, sărat sunt percepțiile noastre. Primele minute sunt dulci. Patru bărbați și trei femei în haine de stradă dansează. Oare ce vor să exprime prin limbajul corpului?! Se mișcă lasciv. Un sunet mai tare ne surprinde și tresărim. Dansul se execută cu repeziciune. Dansatorii mută cortul dintr-o parte în alta. Imită cumva un act sexual? Femeie cu bărbat, bărbat cu bărbat, ce transmit? Ritmurile alternează. Se împing, se agață unii de alții, se îmbrățișează. Gesturile sugerează violență. Femeia pare să fie maltratată. Despre asta să fie vorba? Diferența de forță dintre feminin și masculin? Parcă muzica se acrește. Te strâmbi la posibila agresiune. O femeie se îndepărtează. Dansează. Apare un gogoloi pe scenă. Reprezentarea pământului? Dar arată ca o lună. Are gropi, ca șvaițerul. Un bărbat în vârful pământului bară lunii. Omul a cucerit pământul? A triumfat? Dansul femeii singure e întrerupt pe rând de ceilalți. O apucă de obraz, de sân, o lovesc peste fund. O caută în gură ca vechii proprietari de sclavi. O iau de sân ca elevii obraznici. O lovesc peste fund ca un tată agresiv sau un iubit gelos.
Femeia continuă să danseze. Cade și se stinge lumina. Aplauze.

Descrierea de mai sus este spectacolul de aseară. Am fost la Sărbătoarea primăverii de Igor Stravinsky în regia Andrei Gavriliu.

Am încercat o zugrăvire prin cuvinte departe de orice pregătire. Numele unui compozitor îi atrage pe snobi și îi îndepărtează pe profani. Profanii sunt la mare căutare de managerii instituțiilor culturale. Dintr-un motiv neînțeles pentru unii, există persoane care nu renunță la a educa masa. În punctul acesta se pune întrebarea: cum atragem profanii?

Eu reprezint o unealtă. Vă povestesc acum despre, iar o persoană sau mai multe vor trece pragul teatrului datorită textului. Pentru a vă convinge, am găsit ca mijloc de expresie să relatez din papucii unui primitiv. Sau lipsa lor, nu cred că se născuse încă strămoșul Mihaelei Glăvan, de exemplu.

Intoxicați cu informații despre Igor Stravinsky sau Andrea Gavriliu, percepțiile s-ar fi modificat. Dacă e Igor, snobul acceptă pentru nume, nu neapărat de plăcere. Profanul refuză pentru că un rus poate să ne transmită doar ceva tragic. Cine mai are nevoie de tragedii când omul actual are target pe lună?

E un punct de vedere și au dreptate. Teatrul, opera, baletul reprezintă un moft. Cred că și preferatul meu, Marius Manole, spune asta într-un interviu. Dar cum ar fi viața fără mofturi? O să îndrăznesc. Ar fi ca în spectacolul de aseară de la Teatrul Național Csiky Gergely. O lume păgână, plină de superstiții. Revenirea la superstiții este de nesuportat. Societățile au plătit deja pentru neștiința omului.

Sărbătoarea primăverii este numele spectacolului de aseară și aduce în față misterul și puterea creativă a primăverii. Iar femeia de care am menționat mai sus reprezintă autosacrificarea, dansează până la epuizare. Da, în trecut, nu chiar atât de îndepărtat, societățile funcționau cu sacrificii umane.

Două lucruri mai spun și pun punct. Igor Stravinsky a produs scandal acum 100 de ani cu această lucrare muzical coreografică. Și ultima informație cu iz de bârfă, Igor a avut o aventură cu minunata și adorata Coco Chanel. Fashionistele ce părere au? Oare Coco a avut ca subiect de discuție cu Igor doar trendul?

Ha! Ha!

Adaptabilitatea la November Notes in Social Media

15049920_1357420364268114_1678267946_nÎn ultimul an am ajuns la concluzia că nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Am nevoie să ies în față. Am purtat în mine o imagine romantică a ceea ce presupune meseria de scriitor. Am crezut, nu știu de unde mi s-a fixat părerea fermă, că o să fiu descoperită ca talent. Dacă ar fi să ghicesc, aș merge pe literatură. Din cărți am preluat convingerea că un scriitor are datoria morală de a rămâne pasiv în lumea celor care dau din coate.

În ultimul an am făcut câteva descoperiri. Nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Nu sunt o persoană morală. Mă adaptez greu. În lume supraviețuiesc aceia care se adaptează. Nu indivizii puternici, nici măcar cei mai inteligenți.

Am hotărât să fac un pas spre adaptare. Am renunțat la visul romantic de scriitoare. În 2007 când am publicat prima dată pe blog a fost primul pas, doar că nu am fost conștientă. Mi-au trebuit ani să devin lucidă. Asemenea evoluției, realizez extrem de greu.

Mi-am împăcat dorința cu realitatea prin nume, Paula Dunia, blogger scriitor.

Cu un plan nedefinit, dar existent, am participat vineri la conferința November Notes in Social Media. Când fetele de la organizare, Teodora și Andra, au întrebat despre motivul participării, am răspuns sincer: din curiozitate.

Sunt o persoană curioasă. Curiozitatea m-a ținut cu nasul în cărți, curiozitatea m-a împins spre psihanaliză, spre călătorii și scormonirea prin amintirile copilăriei și viață sexuală.

Vineri am mers la Conferință fără să aștept ceva. M-am setat pe ascultare. Au vorbit în fața sălii șase persoane. Am mâzgălit pe program, în dreptul fiecăruia, plusuri, minusuri, fețe zâmbitoare, diagrame. Înainte să înceapă conferința m-am drogat natural cu ciocolată de la Leonidas, un sponsor dulce al evenimentului. Mi-am asigurat bunăvoința, știu ce cal negru sunt câteodată.

Mi-am impus să văd și să ascult niște oameni care s-au adaptat, niște supraviețuitori. La Amalia Gaiță am desenat o diagramă, reprezentarea grafică a succesului, produs, concept, personal. La Alexandra Giula am ascultat ca la orele de matematică din școala generală. În fiecare săptămână îmi promiteam că o să mă pun să învăț. Așa am procedat și la discursul ei. O să-mi intre până la urmă în cap semnificațiile Plugins sau Bulk Edit. La Cristian Manafu am notat trend, am adăugat semnul egal și am scris Nevoi. În pauză l-am întrebat dacă un blogger poate câștiga premiul Nobel.

Următoarea sesiune, conferința s-a împărțit în două sesiuni, am realizat câte goluri de social media am. De la Călin Coman am păstrat cuvântul emoții, la Toma Grozăveascu am trăit cu impresia că vorbește în limba klingoniană, iar cu Deea Petrica mi-am fixat justețea acțiunii de a oferi înainte de a cere.

Cel mai intens moment al serii a fost când am câștigat un voucher la Arsenal Park. Eu nu câștig niciodată. Enunțul a devenit fals, sunt câștigătoarea unui document de călătorie. Bucuria mi-e mare, dar uimirea, exprimată într-o secundă sinceră, mi-e imposibil s-o descriu.

O să sfârșesc acest text cu menționarea sponsorilor, un soi de regulă, iar eu aprob regulile.

Fetele, Teodora și Andra, au avut sprijinul celor de la: Senneville, Swiss Solution, translation agency, West City Radio, Charme lingerie, Leonidas, Hotel Timișoara, Adaconi, Violette, Zi.studio, Cloud Berries. Sper că nu am uitat pe nimeni.

Concurs: Mai spun atât şi plec

Agenda mea culturală creşte în fiecare zi. Mă strecor tot mai greu printre evenimente. Înainte de a stabili un program, e nevoie să îndeplinesc nişte sarcini. Sunt mamă. Prima dată am grija copilului.

De exemplu aseară am petrecut la Filarmonică cu Tudor Gheorghe. Înainte să părăsesc casa, cu ciorapi de mătase, rochie Tenue de Saf şi urcată pe tocuri, am tras o tură pe la bucătărie să-i fierb o porţie de paste Marei. Diversitatea fascineză.

În fiecare zi se întâmplă câte ceva în oraşul ăsta. Să fie legat de Capitală culturală europeană, să nu fie legat, eu mă bucur. Uneori mi-e ciudă din cauza evenimentelor care se suprapun. S-a tot întâmplat. Vineri, în 11, va fi o asemenea zi.

Cum nu-mi pot pierde caracteristicile specifice materiei, rămân formă la un unic eveniment, vineri seară o să mă găsiţi într-un singur loc. În schimb am ceva de oferit pentru cititorii blogului meu. O invitaţie dublă la piesa Mai spun atât şi plec a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely. Spectacolul începe la ora 19 şi este tradus în limba română.

Cum o să procedăm? Am nevoie de un comentariu de la dumneavostră. O să aleg pe criteriu subiectiv, iar invitaţia va putea fi ridicată de la casierie înainte de spectacol.

Care a fost prima piesă de teatru la care aţi mers şi ce vârstă aveaţi? Aştept răspunsurile dumneavoastră în comentarii.

Încep eu. Prima mea piesă a fost Punguţa cu doi bani. Am mers cu şcoala şi aveam 8 sau 9 ani.

Mulţumesc.

Somn cu Mosen

De 4 nov., 2016 7 , , , , 0

14937926_1345738988769585_1885205565_nEram în clasa a V-a când profesoara de geografie, doamna Bobei cu caninii mereu rujaţi, a venit la şcoală cu un pachet de vată. A desfăcut punga firesc, a întins vata pe o tavă, iar cu mâinile a început să strângă uşor din părţile laterale. Cu metoda asta ne-a fixat doamna Bobei formarea munţilor prin încreţire.

Vă povestesc despre acest episod amuzant şi atrăgător pentru un copil datorită unei senzaţii care m-a tot încercat în ultimii ani. Simt că mă încreţesc. Am simţit, dar am ajuns să gândesc.

Cu alte cuvinte, mă fac om mare. Dau atenţie alimentaţiei, somnului şi factorilor de stres. Corectez hrana, mă îngrijesc prin ore de somn, elimin factori neplăcuţi prin meditaţie.

Cu dormitul întâmpin ceva dificultăţi. Dorm pe burtă. Mi-e cunoscut faptul că dormitul pe burtă, cu faţa strivită de pernă sau saltea accelerează apariţia ridurilor. Mi-a ajuns pe la urechi şi ipoteza conform căreia poziţia din timpul somnului indică un tip pe personalitate. De aici trag concluzia că funcţionez după tipul de personalitate cu fundul în sus. Devin explicabile nemulţumirile mele.

Aşadar, dorm pe burtă. De foarte multe ori mă trezesc strâmbă. Nu mai pot întoarce capul. Torticolis sau nu, înclinarea capului provoacă dureri. Am început să caut vinovaţi. Primul vinovat: perna. Al doilea vinovat: salteaua.

Am făcut puţină cercetare şi m-am îngrozit. Există posibilităţi mari ca alergia mea de la 30 de ani să fie provocată de materia primă inadecvată din preţioasele obiecte din dormitor. Vă mărturisesc că pentru alergie avem un unic vinovat: alimentaţia din primii trei ani de viaţă. Acum stau la îndoială.

În felul acesta am ajuns la cei de la Mosen. Mosen este o firmă nouă, dar veche. Nu o să vă spun acum povestea lor. O să notez aici cum am scăpat de torticolis. Am schimbat perna. Eu, ca mulţi alţii, mi-am reprezentat Raiul ca pe un norişor alb şi pufos. Când stăteam vara tolănită pe iarbă şi mă pierdeam în cumulus îmi ziceam de fiecare dată că aşa trebuie să fie Raiul.

Am renunţat între timp la asemenea reprezentări. Dar norişorul alb şi pufos l-am păstrat în memoria afectivă. Trăiesc decent fără reprezentări de Iad sau de Rai. Nu am renunţat la somn. Somnul este esenţial. Orele de somn sunt cruciale. De o săptămână dorm în aceeaşi poziţie, pe burtă, dar gâtul nu mă mai deranjeză. Poate chiar am dobândit o ţinută mândră de lebădă. Mă obişnuisem cu lipsa de flexibilitate. Perna mea de la Mosen mă ajută să mă odihnesc ca pe un norişor alb şi pufos. Odihna presupune refacere şi întărire de forţe. Cum să nu vezi unicorni sau elefanţi roz cu forţele întărite? Glumesc. E un alt fel de a spune că reprezentările vieţii se schimbă cu o minte şi un trup odihnite.

Somn cu Mosen.

Esențialul vieții: companie, vin și oameni

Stau cocoțată în vârful patului. Am în dreapta mea o cană mare de ceai fiebinte, iar în stânga un pahar cu suc de sfeclă, măr, pară și mult ghimbir. Am răcit.

Strănut violent. La eliminarea secrețiilor vâscoase o mâncărime nesuferită prin lentoare mă provoacă să-mi smulg pur și simplu nasul. Capul mă doare. Amețesc uneori. Mi-e somn, dar nu pot să dorm.

Îmi fac planuri pentru 21 octombrie. Pică vineri. Am timp să mă fac bine pentru lansarea Instalart/Obiect/004 inspirat de UniCredit Bank la Timișoara.

Caut acum o interpretare personală la comunicatul de presă din mailul meu. Mi-e clar că fac o livrare către cititorii blogului. Dar tâmplele încep să mă strângă.

Ați auzit de Mario Kuibuș? Nu-i nimic dacă nu ați știut. Poate unii dintre dumneavoastră mai accesați dunia.ro și pentru a învăța lucruri noi.

Mario Kuibuș este un arhitect căruia nu-i place cum sună București, Micul Paris. Până aici îl urmăresc. Iubesc Parisul, m-aș apleca să-i sărut geografia la fel ca Ion al Glanetașului, dar țara mea are nevoie de identitatea ei. Mario Kuibuș propune identitate pentru București și strategie pentru viitor.

Nu știu voi, dar eu sunt curioasă.

La Enoteca Amphora, situată în Bastion, strada Hector, numărul 4, începând cu ora 19, vineri, am menționat deja, se va prezenta proiectul de specialiști. Dacă nu vă atrage numele arhitectului sau celelalte nume mari în desig-ul românesc, Dorin Ștefan, Corvin Cristian, Robert Marin, Mihai Popescu, Ștefan Barutcieff sau Mădălin Gheorghe veniți pentru petrecere, muzică și open bar oferit de Stella Artois și Campari.

Acces liber la eveniment, propuneri de design destinate mediului urban, vernisaj, petrecere, muzică, open bar, ce să-ți mai dorești?

Stați! Mi-a venit un citat din Shakespeare ca să vă conving. Febra are și părți bune.

… good company, good wine, good welcome can make good people.

Citatul se află și pe frigider. Sunt proprietara fermecătoare a unui magnet ciclamen achiziționat din splendida Anglie. L-am achiziționat pentru esențialul vieții: companie, vin și oameni.

Să bem! Esențial.

Să ne educăm! Esențial.

Mulțumesc.

Au fost de folos virginele evoluției și civilizației?

14528426_1307592569250894_577666534_nAm primit ieri o invitație la filmul lui Radu Jude, Inimi cicatrizate. Teatrul Național în parteneriat cu Iulius Mall Timișoara au pus la cale o întâlnire în cadru restrâns pentru avanpremieră.

Datorită cercului de invitați, cei interesați de filmul românesc o să aibă mai multe perspective. Eu m-am simțit ca la universitate. Sala a numărat mulți dintre profesorii mei, în dreapta am avut-o pe Gabriela Glăvan cu care am analizat opera lui Blecher în facultate.

Am fost obișnuiți de specialiști cu drama în filmele românești. M-am pregătit în timpul zilei pentru o seară exagerat de tristă. Știam ce mă așteaptă, o viziune personală a vieții sub imperativul bolii. Boala e doar una dintre cauzele suferinței umane. Alături de calamitățile naturii și relațiile dintre oameni, boala orânduiește tot ce cunoaștem despre lume.

Filmul, pe urmele romanului Inimi cicatrizate, cere o atenție specială. Prima dată când m-am fâțâit în scaun s-a datorat limbajului. Expresiile șablon ale doctorului au făcut posibilă rememorarea propriei experiențe cu abrutizarea personalului dintr-un spital. Secvența în care puroiul este îndepărtat cu o seringă imensă din abdomenul lui Emanuel, personajul principal, pe lângă modificările din organism, m-au făcut să mulțumesc pentru a nu știu câta oară științei.

Am disprețuit din nou atitudinea de vraci modern. Să stai în ghips întins pe pat ani de zile, iar igiena să depindă de un îngrijitor, și el la rândul lui abrutizat, ar putea să pună pe gânduri orice acolit al pseudoștiinței. Cu alte cuvinte, deși evit vulgaritatea din mai multe motive, aici o găsesc utilă, să te caci pe tine aduce diverse sentimente: dezgust, disperare, inutilitate.

Am notat perspective la început. Abordarea mea nu aparține cinefilului. Scriu ca de fiecare dată cu o preocupare pentru condiția umană. Iubesc enorm omul, deși prefer de multe ori să mă izolez de indivizii societății. Dar specia mă fascinează, iar evoluția și gândirea mă farmecă.

Orice aș spune, nu pot convinge pe nimeni să citească Max Blecher sau să vizioneze filmul Inimi cicatrizate. Eu știu, unii știm, prea mulți știm. Cum aș putea să conving? Filmul lui Radu Jude reprezintă o încercare. Am ajuns aseară acasă și am scos din bibliotecă cartea semnată Blecher. După ce am citit în facultate, ca cerință pentru seminar, am abandonat cartea și am îngropat-o în cel mai îndepărtat colț.

În facultate nu mi se putea întâmpla mie să suport mizeriile bolii. Încă nu mă scuturasem de mituri și de ignoranță. Pot relua acum lectura. Am început deja. Mi-am dorit să verific dialogurile din film despre Nae Ionescu, Cioran și Bacovia. Am renunțat. Nu o să corectez o apropiere de o discuție.

Subiectul rămâne boala. Boala aduce durere, mizerie, dezordine. Reprezentările despre viață devin grotești. Ne-a distrus creștinismul pe toți.

Interdicțiile, normele, rușinea par lipsite de seriozitate. Nu par pentru că sunt cumva lipsite de seriozitate? Ne ajută să facem din lume un loc mai bun? Au fost de folos virginele evoluției și civilizației? Prostituția a adus contribuții istorice.

Bunul simț și bunătatea trebuiesc urmate și urmărite, ideal și scop.

Inimi cicatrizate de Radu Jude din perspectiva unui blogger.

Mulțumesc pentru invitație Georgeta Petrovici.